Cei care cred că respingerea acta de către parlamentul european reprezintă un război câştigat de societatea civilă se înşală. E doar o bătălie. Adevărata miză este controlul politic asupra internetului, iar rolul Hollywood-ului este supralicitat.
Aşa cum toată lumea a aflat, controversatul tratat cunoscut sub abrevierea ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) a fost respins de Parlamentul European, deşi organismele executive europene au fost mai degrabă de partea adoptării înţelegerii. La începutul acestui an, Comisia Europeană a cerut Curţii Europene de Justiţie să examineze documentul şi să decidă dacă prevederile acestuia sunt sau nu în conflict cu drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Parlamentul însă n-a vrut să amâne votul, aşa că s-ar putea să nu aflăm niciodată punctul de vedere al CEJ.
Este, fără îndoială, o victorie importantă a societăţii civile la nivelul unui întreg continent. Au fost numeroase demonstraţii împotriva
ACTA, s-au trimis numeroase petiţii semnate de milioane de oameni din (foarte probabil) toate ţările europene, dar şi de pe alte continente. Eu cred că, de fapt, argumentele contestatarilor (unele prea tehnice, altele prea patetice) au impresionat foarte puţini politicieni. Ceea ce i-a mişcat a fost amploarea protestul şi convingerea că acesta poate fi exploatat în plan politic. Desigur, putem să vorbim de populism, dar de data aceasta a fost cu folos.
Istoria documentului începe prin 2009, când politicieni americani au încercat să “internaţionalizeze” legislaţia privind drepturile de proprietate intelectuală sub masca unei înţelegeri comerciale. Una dintre mizele importante era protejarea câştigurilor marilor companii americane din zona divertismentului, dar şi alte domenii, printre care se disting industria informatică şi cea farmaceutică. Problema iniţială a fost totala lipsă de transparenţă la elaborarea documentului. Practic, s-a lucrat în secret, toţi participanţii la discuţiile iniţiale fiind sub ameninţarea unor clauze de confidenţialitate.
Fiind considerat o simplă “înţelegere executivă” în domeniul comercial (şi nu o iniţiativă legislativă propriu-zisă), nu avea nevoie nici de ratificarea legislativului american şi nici de o dezbatere publică, aşa că nici una dintre organizaţiile civice cu activitate în domeniu n-a avut şansa să-şi exprime punctul de vedere. Iar când primele informaţii “s-au scurs” şi au fost publicate de Wikileaks, reacţia acestora a fost virulentă şi a reprezentat de fapt sâmburele protestului la scară globală.
S-a vorbit foarte mult despre ameninţarea dreptului la viaţă privată, despre libertatea internetului, despre pericolul cenzurii, despre rolul de “poliţie” proactivă rezervat furnizorilor de servicii internet şi despre multe alte aspecte controversate ale documentului. Pentru că cei mai vocali oponenţi au venit din zonele IT, s-a creat impresia că ACTA se referă doar la internet şi s-a trecut cu vederea peste alte subiecte extrem de importante, cum ar fi cele legate de întărirea legislaţiei cu privire la brevete, cu implicaţii importante în industria farmaceutică. Grupuri de activişti britanici au atras atenţia că ACTA poate să ucidă oameni, pentru că firmele farmaceutice ar fi descurajate şi mai mult să producă medicamente generice, care nu sunt protejate de patente. Organizaţia “Médecins sans Frontières” a susţinut la rândul ei acest punct de vedere.
E adevărat că, datorită valului protestatar, termenii tratatului au fost îndulciţi, astfel că o mulţime de “shall” (cu sensul de obligativitate) s-au transformat în “may” (cu sensul de opţional), dar se vădeşte că nu a fost suficient. Deşi ACTA este un tratat comercial, aplicarea ar fi implicat modificări legislative, aşa că omiterea unei dezbateri publice în primele faze ale redactării a fost păcatul cel mai mare. Aici merită amintit faptul că proiectele legislative americane SOPA/PIPA au fost la rândul lor respinse, dar nu trebuie să ne imaginăm că războiul s-a terminat.
Aceasta a fost doar o bătălie şi, sub o formă sau alta, iniţiative asemănătoare vor mai urma. Deja se pune problema unui tratat comercial între Uniunea Europeană şi Canada, concretizat într-un document numit CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement). Acesta este mult mai amplu decât ACTA şi, de fapt, cuprinde prevederile din ACTA ca un capitol. O analiză comparativă realizată de profesorul canadian Michael Geist pune faţă-n faţă textele şi, dacă documentele n-ar fi de domeniu public, sigur ne-am gândi din nou la plagiat.
Realitatea este că internetul a devenit un vector politic de importanţă majoră, iar după episodul Wikileaks lumea politică şi-a stabilit agenda: internetul trebuie controlat. Hollywood-ul are un lobby puternic, dar senzaţia comună este că bat la uşi deja deschise.
