Acum cateva saptamani am iesit la un ceai pe o terasa care mi-e tare draga (da, de Green Tea e vorba, si de trandafirii, ciresul si Mana-Maicii-Domnului de pe gard). Ar fi fost o iesire foarte linistita daca la masa de langa mine unul dintre cei doi ocupanti nu ar fi povestit cu cel mai mare entuziasm despre un joc pe calculator. A nu se intelege ca povestea era ceva de genul "ce tare e jocul ala, m-am jucat aseara in retea cu unii si i-am batut". Nu, omul descria in mod detaliat fiecare click, cam cum as povesti eu o piesa de teatru in care eventual am si jucat. Si asta timp de 2 ore.
Trec peste faptul ca avea (estimativ) 25 de ani, vreo suta de kile si ca interlocutor o domnisoara draguta care probabil ca incerca sa evalueze cam cat de proasta a fost ideea sa iasa cu el la ceai (in gand, oricum n-ar fi avut timp sa vorbeasca printre spelluri, doomuri si serafimi). Ma gandeam sa-i sugerez omului sa-si faca rost de o viata, dar probabil ar fi necesitat si un manual de instructiuni.
Lasand gluma la o parte, un om care traieste intr-o masura atat de mare in lumea virtuala nu poate fi decat o poveste trista. Si, din pacate, foarte raspandita. Ne preocupa foarte mult dependenta de tigari, alcool, droguri, si mai nou sex (se poarta la vedete), si mai putin tipul acesta de dependenta pentru care avem la indemana toate mijloacele s-o dezvoltam si care, pana la urma, nici macar nu e ilegala.
Dependenta de jocurile pe calculator este clasificata de medici la probleme psihice, desi clasificarea nu s-a facut inca oficial. Procentul celor care utilizeaza jocuri de acest gen si devin dependenti este undeva in jur de 15%, ceea ce depaseste cu mult procentul celor care consuma alcool si devin alcoolici, ceea ce inseamna ca acest obicei aparent inofensiv se poate transforma in ceva extrem de nociv.
Problema este ca in general sunt afectati copiii si adolescentii, adica cei pentru care dependenta poate avea efectele cele mai nocive, de aceea parintii trebuie sa fie foarte atenti la timpul si modul in care copilul lor utilizeaza calculatorul si la activitatile lui in general.
Dependenta de jocuri are cateva simptome foarte clare: preocuparea excesiva fata de joc (exact ce va povesteam mai sus), foarte mult timp petrecut in fata calculatorului, pierderea notiunii timpului, atitudine defensiva atunci cand e vorba de joc. Cel dependent incepe sa ignore orice alt aspect al vietii sale, scoala, prieteni, alte activitati, si manifesta un comportament usor bipolar, cu treceri bruste de la o stare la exact opusul ei.
Si adultii pot deveni dependenti de jocuri, ceea ce le poate afecta viata de familie, viata sociala sau chiar jobul. La adulti insa dependenta este mai usor de controlat. Se pare insa ca jumatate din adultii dependenti care sunt casatoriti au probleme cu partenerul din aceasta cauza.
Consecintele fizice ale acestei dependente sunt: sindromul tunelului carpian, migrene, probleme cu somnul, dureri de spate, regim alimentar dezordonat si, in unele cazuri, o igiena personala deficitara (ceea ce imi aduce aminte de colegii mei de facultate dependenti de Heroes).
Jocurile pe calculator produc endorfina, de aceea dau dependenta la fel ca cele de noroc sau ca drogurile (smoking included, sa nu uitam). Asadar, este necesar un tratament similar celorlalte dependente, tratament care in tarile (mai) civilizate implica terapeuti specializati si activitati create special pentru dependentii de jocuri video.
Dar cum e mai usor sa previi decat sa tratezi, e de preferat ca adolescentul/copilul sa aiba o viata sociala normala si sa aiba activitati care implica miscare si socializare. O data ce copilul a ajuns dependent de jocuri, este foarte posibil ca viata lui sociala sa se reduca la prietenii online, sa nu mai stie sa comunice sau sa se integreze. Copiii timizi si necomunicativi sunt mai predispusi la dependenta de jocuri, de aceea cu ei trebuie avuta mai multa grija. Simtul aventurii si adrenalina data de jocuri poate fi inlocuita cu excursii si activitati in natura, sau sporturi gen hipism, tir cu arcul, mountain biking. Si grupul de prieteni are un rol esential, daca acestia sunt pasionati de jocuri, cel mai probabil si copilul va ajunge sa fie. Inca un lucru important, copilul nu ar trebui sa aiba calculator la el in camera, ci intr-o camera comuna (livingul de exemplu), unde nu se va simti in largul lui jucandu-se si unde poate fi supravegheat.
Povestea de mai sus nu e o gluma. Stiu ca multi dintre cititorii blogului meu au copii inca suficient de mici cat sa nu isi puna problema jocurilor pe calculator, insa aceasta potentiala dependenta trebuie prevenita de la o varsta frageda. Copiii sunt in general fascinati de calculatoare si e greu sa-i tii departe de ele, mai ales ca e necesar sa le si utilizeze destul de devreme. Cred ca daca un copil e obisnuit sa aiba multe activitati, mai ales fizice, si sa socializeze, dependenta de calculator poate fi evitata. O influenta mare o are si comportamentul parintilor, intr-o casa unde prin relaxare se intelege televizor si calculator sansele ca un copil sa fie foarte activ sunt mai mici.
In afara de baiatul de la ceainarie care mi-a provocat un sentiment asemanator celui fata de un drogat, mai am un motiv pentru care am scris postul asta. Nu stiu daca ati incercat vreodata Heroes. E un joc de strategie, ceva cu castele, armate, cavaleri si batalii, pe care mai demult il jucam intre 10 si 18 ore pe zi. Nu mancam, nu beam apa, nu dormeam (e adevarat si ca eram in facultate si ad litteram nu prea aveam dupa ce sa beau apa), ma durea spatele ingrozitor, dar nu ma opream pana nu terminam cate o harta. Dupa care, dupa ce m-am angajat, imi petreceam toate weekendurile jucand Caesar (alt joc de strategie, faci orase romane si le administrezi), cred ca mi-am petrecut vreun an asa, ocazie cu care am luat si vreo 4 kile (e adevarat ca si prietenul meu de atunci gatea foarte bine). Acum nu mai instalez nici un joc pe laptop pentru ca stiu ce urmeaza, si la cat timp am acum probabil as ajunge sa nu mai dorm deloc. Iar eu cred ca sunt din categoria oamenilor care isi controleaza bine dependentele (chiar asa, de 3 zile am renuntat si la cafea), ma gandesc cam cum reactioneaza un copil. Asa ca, dragii mei, mare grija.
Viaţa şi munca noastră de zi cu zi depind, tot mai mult, de noile tehnologii. 24 de ore fără calculator sau fără acces la internet au început să ni se pară aproape de neimaginat. Pentru noi, cei mai mari, calculatorul a însemnat o a doua alfabetizare. Pentru copiii noştri, calculatorul este parte firească din existenţă. Şi, în acest context, urmează întrebarea – avantaj sau dezavantaj? Copilăria petrecută în faţa blocului mai are vreo valoare în ochii tinerei generaţii, care îşi poate crea copilăria şi adolescenţa în virtual? Până la ce limită putem permite petrecerea timpului în faţa calculatorului – fără să ne pierdem copiii în acel spaţiu – nemărginit şi, totuşi, atât de limitat?
Genii la Calculator, codaşi la Viaţă
În principiu, ar trebui să acceptăm cu seninătate schimbările ce se petrec în jurul nostru, ca parte firească din evoluţie. În acelaşi timp, e greu de crezut că evoluţia poate implica atâţia copii irascibili şi dependenţi de noile tehnologii, care îşi dau viaţa peste cap cu acordul tacit al părinţilor şi al societăţii. Vizitele la psiholog, dar şi în spitalele de psihiatrie se înmulţesc. Se înmulţesc şi discuţiile în contradictoriu cu familia sau zilele fără nicio discuţie în familie... Din păcate, devin tot mai la modă conflictele ce pot ajunge până la crimă – pentru simpla îndrăzneală a unor adulţi de a încerca limitarea unui viciu. „La trei ani, cam toţi copiii de la grupă se pricep să umble la calculator. Unii, sub supravegherea părinţilor, alţii sub maxima lor încurajare. Vin mame şi taţi foarte încântaţi, că au în dotare nişte genii. Că micuţii ştiu să joace nu ştiu câte jocuri şi că sunt nedezlipiţi din faţa ecranului. Surprinzător, părinţii aceştia uită să-şi mai facă griji de faptul că aceeaşi copii nu vorbesc prea mult şi nici corect, că încă se mai scapă pe ei şi nu cer la baie sau că nu ştiu să ţină bine linguriţa în mână”, atrage atenţia o educatoare de la o grupă mică, dintr-o grădiniţă cu ştaif.
Problemele ce se crează în faţa calculatorului – o completare de efect a televizorului! – nu trebuie exagerate. Însă, ele nu trebuie nici ascunse sub preş, în încercarea de a crede că nu există.
Semne ale dependenţei de calculator la copii şi adolescenţi:
*rezultate proaste la şcoală şi multe absenţe
*minciuni, retragere din viaţa de familie
*micşorarea duratei somnului şi a frecvenţei meselor
*izolare, pierderea dorinţei de socializare în lumea reală
*extaz în faţa calculatorului şi socializare peste măsură în lumea virtuală
*probleme de atenţie şi hiperactivitate
*vorbirea dificilă, exprimarea incoerentă
Minune, dacă-i folosit cu cap
Calculatorul este foarte bun şi poate naşte minuni, atâta timp cât este folosit cu cap. Nu degeaba liceele de informatică şi facultăţile de profil sunt atât de râvnite. Nu degeaba un informatician bun nu moare de foame. „Viitorul pe asta se va baza, pe calculatoare şi tehnologie. Eu lucrez mult în programare şi încerc tot ce se poate. Dacă nu reuşesc, încerc în continuare”, ne-a spus Răzvan Călinescu, elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”. „Noi creăm algoritmi care înlocuiesc rutina de zi de zi. Totul se asimilează într-un program, iar programul îl poţi repeta de câte ori vrei, făcându-ţi munca mai uşoară. Statul în faţa calculatorului nu e doar o pierdere de vreme, ci poate folosit fi în folosul omenirii”, a completat Alexandru Iordan, un coleg mai mic, din clasa a IX-a. Ambii băieţi văd, aşadar, latura constructivă a noilor tehnologii şi profită de ea. Cunosc, însă, cazuri în care prieteni de-ai lor petrec chiar şi mai mult timp decât ei în faţa ecranului, fără a avea nicio tangenţă cu binele omenirii. Nici măcar cu binele lor. „Noi avem o problemă cu orientarea copiilor, în general. Părinţii, în primul rând, trebuie să vadă efectiv ce fac copiii lor la calculator. Iar copilul trebuie să conştientizeze rolul calculatorului şi cât îl ajută acesta în formarea lui. Pericolele cu jocurile sau cu socializarea numai în virtual trebuie înlăturate. Dar, oprirea de la ele nu e o soluţie. Şi părinţii şi consilierii şcolari şi profesorii trebuie să discute mereu cu cei mici. Să-i informeze şi să le explice. Lupta este una comună”, a punctat Ionel Maftei, profesor de informatică la „Grigore Moisil”.
Dependenţa de calculator se explică, în principal, prin dependenţa de jocuri. Direct de calculator ţine şi dependenţa de internet, caracterizată prin implicarea cu tot sufletul în lumea virtuală – în principal, prin reţelele de socializare.
Părinţii – factori decisivi
Fără respectarea acestor norme, copiii pentru care calculatorul le devine prieten şi confident riscă să se închidă în propria lor carapace. „Ca părinte, am făcut o greşeală uriaşă. Mi-am lăsat fetiţa, încă de mică, singură la calculator. Era cuminte şi puteam să-mi fac şi eu liniştită treburile. Apoi, n-o puteam lua din faţa ecranului nici când terminam eu. Ştiau toţi vecinii că am închis calculatorul... Mi-am dat seama de greşeală şi am hotărât că e cazul să schimb placa. Am implicat-o din ce în ce mai mult în treburile casnice şi în activităţi educative, am ieşit la plimbări lungi şi am făcut ore de sport şi de pictură”, povesteşte cu emoţie Adela, o mamă singură. Fetiţa acesteia foloseşte în continuare calculatorul, are prieteni în reţelele de socializare, dar a învăţat să facă diferenţa dintre real şi virtual. „Utilizarea eficientă a calculatorului sau dependenţa sunt rezultatul unor combinaţii fericite sau nefericite între cele două categorii de factori care acţionează asupra unui tânăr. Factorii de protecţie sunt cei care ţin de maturizarea intelectuală şi socio-emoţională, responsabilitate, familie implicată, abilităţi crescute de utilizare a resurselor calculatorului, iar factorii de risc sunt imaturitatea intelectuală şi socio-emoţională, lipsa de implicare a familiei, lipsa unei abilitări în utilizarea resurselor puse la dispoziţie de spaţiul virtual. Calculatorul poate fi un mijloc foarte bun de comunicare, dar în ceea ce priveşte socializarea nu trebuie să uităm că relaţiile directe, faţă în faţă, sunt cele care caracterizează devenirea umană”, a explicat Manuela Vlasie, psiholog şi director al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
La o simplă căutare pe Google aflăm că... dependenţa de calculator poate ucide!
* În acest an, un elev de 17 ani din Dubăsari, Republica Moldova şi-a ucis mama pentru că aceasta i-a interzis accesul la calculator.
* În 2012, un tânăr din Taiwan a murit după ce, timp de 40 de ore nu s-a dezlipit de calculator şi de jocul lui preferat.
* În 2010, un copil de 13 ani din Timiş s-a sinucis, iar un altul, de 15 ani, din Dâmboviţa şi-a omorât mama – după ce părinţii nu le-au mai oferit acces la internet.
Utilizarea excesivă a calculatorului sărăceşte copilăria
Iar copiii, fără ajutor, nu au cum să aibă formate nişte abilităţi. „Dacă n-ar trebui să merg la şcoală, cred că n-aş ieşi niciodată din casă. Nu-mi place să întâlnesc prea mulţi oameni. În acelaşi timp, sunt cel mai cel pe Facebook şi pe Twitter. Am mulţi prieteni şi lumea mă admiră”, ne mărturiseşte Andrei, elev în clasa a VII-a. Cele spune de doamna psiholog parcă erau special pentru el. Din păcate, cazul lui Andrei se poate înmulţi la infinit. De la copilul antepreşcolar, până la cel de grădiniţă şi de şcoală, până la noi... „Dincolo de pericolele obişnuite, spaţiul virtual favorizează o serie de vulnerabilităţi care, la o primă vedere, sunt mai puţin vizibile – timiditatea, dificultăţi în exprimarea emoţională, abilităţi sociale reduse, dificultăţi în asumarea responsabilităţii şi multe altele. Putem spune că utilizarea excesivă a calculatorului sărăceşte copilăria şi adolescenţa de multe experienţe care sunt esenţiale în evoluţia şi dezvoltarea unui tânăr, determinând o mai slabă dezvoltarea a abilităţilor de viaţă”, a atenţionat Manuela Vlasie.
Toate vin în contextul – cine are urechi de auzit, să audă. Cine are ochi de văzut, să citească – măcar în mediul online. Să înveţe să fie în toate ponderat şi cugetat. Să folosească un calculator drept cea mai de preţ unealtă, dar să nu devină el însuşi o unealtă a falsei tehnologii şi a timpului irosit. (Anda Pintilie)
Rezultatele unui studiu recent al celor de la „Salvaţi Copiii” spun că 86 la sută dintre copiii români alocă trei ore în fiecare zi navigării pe internet. Faţă de 2010, s-a triplat accesarea internetului de către copii prin intermediul telefoanelor mobile, iar vârsta medie la care începe utilizarea acestuia a scăzut la 9 ani. Aproape jumătate dintre copii admit că au văzut imagini cu caracter sexual, dar nu se arată deranjaţi de acest lucru. Tot jumătate dintre ei au mers la întâlniri cu necunoscuţi din online.
Sursa: ZIARUL EVENIMENTUL