Dumnezeu, din veşnicia Lui, vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru.

             

Foto: Ioan Moldovan

               Trăim Naşterea Domnului şi, din plinătatea acestui dar, lumea, istoria primesc necontenit înţeles şi sens înnoitor zidirii lor. Ascultăm inspiratul Imn al sărbătorii cu aceeaşi emoţie genuină, sfântă: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.

               Este fapt cardinal, unic: Dumnezeu, din veşnicia şi pretutindenea Lui, vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru şi într-un „loc” al pământului nostru, în Bethleem. Adânc înţelegem: Dumnezeu-Tatăl, Părintele nostru Ceresc, din veci născând pe Fiul Său, aude Psalmistul: „Zis-a Domnul Domnului meu: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmi 2, 7); Îl trimite acum pe Fiul Său, în timp, la plinirea vremii: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14), aşa cum s-a şi tâlcuit prin Evanghelie: „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1, 23), „Fiul lui Dumnezeu fiu Fecioarei Se face”. Pentru noi S-a născut „Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. Şi aşa născându-Se printre noi Fiul Părintelui Ceresc, Dumnezeu şi om, în El se întrupează, se revelează iubirea, în viul vieţii noastre.

(10 predici de Părintele Galeriu, la 10 ani de la mutarea sa la cer, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013, pp. 125-126)

Sursa: doxologia.ro