Sarmizegetusa Regia este cercetată aşa cum merită, pentru prima dată

La Sarmizegetusa Regia, a demarat cel mai mare proiect de cercetare arheologică demarat vreodată în acest sit. Din primele zile, “recolta” este bună, iar ţintele sunt măreţe: arheologii sapă în această campanie la “vedere” şi pentru turişti. Prima locaţie este în incinta sacră, imediat lângă sanctuatul mic de calcar, iar a doua săpătură este deschisă chiar pe cărarea de intrare în sit, în continuarea drumului pavat.


La câteva sute de metri de la intrarea în sit se aud târnăcoapele, vocile studenţilor şi îndrumările universitarilor: “Nu trage de rădăcina aia!”, îi spune un lector de pe margine unui student care se opinteşte peste o rădăcină mai groasă care îi opreşte săpătura. “Poate distruge tot proficul”, explică apoi Liliana Suciu, un lector universitar-doctor, specialistul în viaţa cotidiană a dacilor din echipa care face cercetările în fosta capitală dacică, lucrări care vor dura până în 21 septembrie. “De aici, plecăm la Cetatea Costeşti unde vom face o ridicare topografică şi apoi la Piatra Roşie. Sunt primele ridicări topo «ever»”, spune entuziasmat şeful şantierului arheologic, conferenţiar universitar dr. Gelu Florea.

2012 este primul an în care Guvernul României alocă sume de bani mulţumitoare pentru activitatea de cercetare din fosta capitală a Daciei

Când nimeni nu mai credea că în acest an se vor mai face cercetări în Sarmizegetusa Regia, s-a primit, într-un final, şi aprobarea săpăturilor pentru care sunt alocate peste trei milioane de lei, cea mai mare sumă alocată pentru un an. Deja au fost achiziţionate o parte din echipamente care, “vor duce arhelogia din secolul XlX, în secolul XXl”, altele sunt în licitaţie pe SEAP, inclusiv un detector performant care să-i ajute pe arheologi să localizeze şi diferenţieze piese de metal.

Arheologie europeană pentru daci

S-au comandat şi georadare, aparate moderne care scanează subsolul în căutarea “anomaliilor” care pot reprezenta structuri din construcţii. În funcţie de antenele cu care acestea sunt dotate pot “bate” la diverse adâncimi: “Va veni în acest an şi o echipă de georadarişti de la Cluj pentru că vrem să căutăm zidurile pierdute din zona sacră, să identificăm exact traseul lor”, spune şeful cercetătorilor, Gelu Florea. Pe scurt, specialiştii pot reconstitui arhitectura lor fără a le decoperta. În curând, ajung în sit şi staţiile topografice totale care le permit arheologilor să marcheze în plan absolut fiecare obiect găsit în săpătură. În acest an, arheologii lucrează şi cu truse “absolut noi”, pline cu şpacluri de toate mărimile, ruletă, busolă, tot soiul de ustensile de scris şi pungi pentru materiale, tablă pentru informaţii şi un “Punct Nord” pentru localizare, inclusiv cutii de plastic personalizate pentru păstrarea materialelor găsite: “Este trusa de bază a unui arheolog, acum este nouă, dar, la final, va fi plină de praf, poate ciobită. Le-am cumpărat pe bucăţi, unele de la magazine de construcţii, altele din magazinele cu profil sportiv. La noi nu găseşti asemenea truse complete, doar în Marea Britanie unde arheologia este la cel mai mare nivel”, explică Paul Pupeză, doctor în arheologie, venit de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca. De la primele lopeţi, au găsit cioburi, bucăţi de cărămidă şi ceramică, un cui şi o lamă, toate dacice: “De asta este frumos să lucrezi aici, peste tot şi rapid dai peste asemenea piese”.

Săpături pentru răspunsuri

Arheologii speră să afle în curând traseele zidurilor de sub incinta sacră fără să fie nevoiţi să decoperteze zona

Ce caută arheologii în acest an? “Anul trecut am deschis o secţiune în prelungirea drumului pavat, o loc necercetat şi am avut surpriza să găsim o continuare care ne-a ridicat semne de întrebare. Anul acesta mergem mai departe, pe sectorul următor, să vedem dacă bănuielile ni se confirmă. Până acum se credea că această cale ceremonială pavată cu calcar mergea către poarta de vest şi, undeva, se transforma într-un drum pavat cu piatră locală care urca de jos, din zona hidrocentralei până la poarta de vest, vi-l puteţi închipui ca o coloană vertebrară a aşezării, un soi de autostradă antică. Ar fi o surpriză să-i regăsim traseul în altă parte, mergând către «ceva», într-o direcţie nouă”, spune universitarul Gelu Florea.

În incinta sacră, arheologii caută în acest an răspunsul la altă întrebare: “Sanctuarul mic de calcar este singurul, dacă vă uitaţi cu atenţie, care nu are perimetru, informaţiile din anii ‘40 – ‘50 sunt confuze şi credem că ar putea să continue. Asta vrem să verificăm”. Pentru că a debutat târziu, campania din acest an a fost pregătită în grabă, dar arheologii clujeni tot au reuşit să facă câteva panouri care conţin informaţii despre Sarmizegetusa Regia, despre fortificaţie şi zona sacră, cu hărţi explicative, planuri, imagini aeriene a sitului, fotografii şi chiar reconstituirea propusă în cazul a două locuinţe săpate din cartierul civil de vest. “Acum mai mult pregătim ceea ce se va derula în anii următori. Mergem cu motoarele la relanti”, glumeşte Gelu Florea. Universitarul cujean lansează şi o invitaţie pentru toţi cei interesaţi de istoria veche: în 16 septembrie, arheologii organizează “Ziua Porţilor Deschise”, moment în care se vor împărţi vizitatorilor pliante comandate special pentru eveniment, se va face ghidaj la monumente, iar, într-un cort militar, în sit, se vor face proiecţii 3D cu materiale despre civilizaţia dacică.

Viitor pentru cetăţile dacice

Planurile pentru sit sunt mari: dacă va fi administratorul siturilor UNESCO, Consiliul Judeţean Hunedoara vrea să obţină fonduri europene pentru conservare, se doreşte modernizarea drumului de acces, iar Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva vrea amenajarea, la intrare, a unui punct de informare, introducerea unei taxe de intrare de circa un euro şi angajarea unor ghizi. Deocamdată se aşteaptă hotărârea de Guvern care să transfere cetăţile dacice din Munţii Orăştiei către autorităţile judeţene. “Dar cel mai mult este nevoie de pază. Numărul turiştilor a crescut, urcă peste 100 de vizitatori într-o zi obişnuită, monumentele sunt agresate, amenajările şi panourile de informare sunt distruse, până şi cabana arheologilor din vale a fost spartă. Este nevoie de pază 24 de ore, tot timpul anului. Nu îmi dau seama ce soluţii vor alege cei de la Ministerul de Interne, dacă vor pune camere de supraveghere sau mai ştiu eu ce pentru că eu pot să garantez că, fără pază permanentă, acestea vor fi primele furate”, spune, sigur pe el, Gelu Florea.

În plus, acesta cere autorităţilor condiţii decente pentru cei care fac parte din colectivul de cercetare: “S-a săpat ani de zile în condiţii inumane. Mi-e şi ruşine să le arăt celor din minister în ce condiţii se stă. Anul trecut, ne-a îngheţat apa în septembrie, gătim mai rău decât dacii care măcar aveau cuptoare, într-o bucătărie unde soba este făcută de fapt din câteva cărămizi. Doctoranzii care vin aici nu merită aşa ceva. Când am ajuns în acest an, studenţii au dormit aici, pe jos, pe beton, pentru că ploua şi nu am putut pune corturile. La cabană, acoperişul e stricat, a plouat înăuntru şi placajul din interior s-a umflat, e mucegai şi igrasie, aşa că nu putem închide uşile, chiar dacă e curent. Dacă la anul nu vom avea o bază civilizată, vă pot promite că încetăm săpăturile la Sarmizegetusa Regia”.

Probleme şi soluţii

Gelu Florea, entuziasmat de misterele de la Sarmizegetusa Regia, dar întristat de condiţiile de cazare oferite studenţilor şi specialiştilor angrenaţi în cercetări

Arheologii au însă şi soluţii pentru problema condiţiilor de locuit – o cabană amenajată în apropierea sitului care să poată găzdui câteva zeci de persoane: “Avem oferte de la mari universităţi din Statele Unite, echipe întregi care vor să vină aici să sape, ne oferă bani pentru asta, dar profesorii universitari şi studenţii lor americani nu vin să stea în condiţiile în care şedem noi”, se plânge Gelu Florea. Cabana în care stau acum arheologii poate fi extrem de uşor recondiţionată şi transformată într-un mic muzeu: “Îmi închipui aici un mic habitat dacic. Cabana este făcută cu lemnul rămas după filmarea unei pelicule istorice şi s-a construit după modelul unei locuinţe dacice. Se poate scoate betonul pardoselii şi pus lut bătut, acoperişul se poate acoperi cu şindrilă, apa vine ca la daci, pe jgheab, anexa poate şi ea fi folosită, iar înăntrul cabanei se poate amenaja o mică expoziţie”.

Totul se poate face cu o investiţie mică şi ar completa fericit proiectul de cercetare arheologică finanţat de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional care se va derula pe durata a patru ani. Dacă în 2012 cercetările vizează doar fosta capitală a Daciei, anul viitor, ele se vor extinde şi vor cuprinde şi alte cetăţi care formau sistemul defensiv dacic din Munţii Orăştiei, situri aflate în patrimoniul UNESCO. “Pe lângă cercetări, proiectul prevede şi organizarea de conferinţe, dar şi editarea unor volume care să cuprindă rezultatul săpăturilor, astfel încât informaţiile să ajungă mai uşor şi la specialişti, dar şi la persoanele interesate de istoria locurilor”.

Sarmizegetusa aşteaptă

Deocamdată, şeful şantierului nu îşi poate închipui cât va fi cercetat cu ajutorul proiectului care este cel mai mare de acest fel din România. Loc pentru săpături este însă… pe mulţi kilometri pătraţi. “Situl de la Sarmizegetusa este foarte mare, o ridicare topografică recentă identifică un perimetru al sitului cu lungimea pe ax de 6 kilometri, un sit care are peste 250 de terase antropogene, amenajate în antichitate şi se întinde pe aproape 400 de hectare de teren plan”. Din acest perimetru, foarte puţin este cercetat. De exemplu, se bănuieşte că în aşezarea civilă din partea de vest ar fi fost “cartierul aristrocraţilor”, pentru că în zonă s-au săpat 50 – 60 de locuinţe mai mari, cu un inventar bogat.

Aici s-a găsit inclusiv vasul ceramic cu celebra inscripţie “Decebalus per Scorilo”. “Asta nu înseamnă deloc că acolo locuia Decebal. Tot în zonă s-a găsit şi trusa medicală compusă din cinci văscioare de ceramică, o pensetă, o placă de tuf vulcanic folosită ori ca bază pentru prepararea medicamentelor, ori pentru tratarea rănilor. Pentru că are un colţ tocit, presupunem că rădeau din rocă şi pudra se presa pe rană. Avea un efect antihemoragic. Tot în această trusă s-a găsit şi celebrul bisturiu, instrument pe care îl foloseau inclusiv la operaţii pe creier. S-au găsit cranii trepanate cu răni vindecate. Însă bisturiul nu este o descoperire epocală, el era folosit de mai multe popoare, primele dovezi vin din neolitic. Penseta trusei seamănă foarte mult cu cele provenite de pe Insula Kos, «insula lui Hipocrate»”, explică Liliana Suciu, cercetătorul clujean care pare să ştie tot ce se poate despre viaţa de zi cu zi a dacilor.

“Gândiţi-vă că nici o aşezare nu e cercetată integral, sunt săpate cam 20 de locuinţe de pe 260 de terase. Ştim foarte puţin. Cele mai mici locuinţe au între 10 şi 15 metri pătraţi, cele mai mari depăşesc 140. E greu de spus cine, unde stă. Ciudat este că până acum nu s-a găsit nici un atelier de ceramică, am descoperit două de fierărie, dar bănuim că au fost mult mai multe după numărul nicovalelor găsite. Am găsit bulgări de sticlă, ceea ce înseamnă că era aici şi un atelier de sticlărie, material pe care îl foloseau pentru geamuri. S-au găsit vase de sticlă, pahare, inclusiv sticluţe de parfum care nu credem că se fabricau aici, pentru că parfumul se obţinea din macerarea florilor în ulei de măsline. S-au găsit multe bijuterii, semn că le plăcea să se împodobească cu brăţări, fibule, lanturi şi centuri de brâu. Un detaliu – femeile de aici nu purtau cercei, obiecte care se găsesc în perioadă, în Moldova”.

Proiect pentru cetatea regală

În zonă, primele cercetări arheologice româneşti s-au făcut în 1922-1924 sub conducerea profesorul D. M. Teodorescu de la catedra de arheologie a Universităţii din Cluj-Napoca. Săpăturile sunt continuate după război de academicianul Constantin Daicoviciu, demers preluat de fiul acestuia, Hadrian. “Primii însă care au săpat în zonă sunt austriecii care în secolul XlX caută comori şi apoi câţiva arheologi unguri. În acest an demarăm împreună cu profesori universitari de la Viena un proiect de recuperare a datelor din arhivele din Austria şi Ungaria. Ştim că între 1802-1805, s-au făcut rapoarte extrem de minuţioase asupra săpăturilor şi a obiectelor găsite, lucrări care ne pot aduce informaţii nesperate.

În plus, mai mulţi arheologi maghiari care au lucrat în zonă au tipărit rezultatele cercetărilor în diverse publicaţii maghiare. Din acest an, totul vine către Sarmizegetusa Regia”, spune Gelu Florea. Până şi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, ajuns în sit la sfârşitul lunii august, într-o vizită privată în care a petrecut patru ore alături de arheologi, s-a arătat extrem de interesat de istoria locurilor. Istorie, care, şi în teorie şi pe teren, este deformată încă de interesul enorm al cuplului Ceauşescu care împreună cu câţiva arhitecţi aveau de gând să retraseze trecutul locurilor, chiar au excavat o bucată bună din terasa a X-a în încercarea de a pregăti în acest loc un lapidariu, adică o construcţie care să găzduiască toate piesele originale ce urmau să fie scoase de la locul lor şi înlocuite cu replici de beton sau calcar de Podeni.

“Din anul 1943, avem la Cluj o arhivă întreagă de memorii adresate autorităţilor vremii. Nu ne-au ascultat”, spun specialiştii. Nici nu e de mirare că nu au făcut-o comuniştii din moment ce, până şi acum, la 22 de ani după Revoluţie, autorităţile încă fac ureche surdă la doleanţele arheologilor. Au trebuit să treacă toţi aceşti ani, să se clădească zeci de proiecte pe hârtie, să se emită sute de promisiuni, UNESCO să ameninţe cu excluderea, iar interesul românilor să crească enorm pentru ca, în 2012, cetăţile dacice să se poată lăuda, în sfârşit, cu un proiect pe măsura importanţei lor pentru istoria românilor.

Autor: LAURA OANĂ

Sursa: REPLICA