CE ESTE VIAŢA?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

Ma intreb cum ai raspunde daca te-as intreba: “Pentru tine, ce este viata?

(Intrebare este primita pe e-mail… inca ma gandesc la ea mereu pentru ca viata mea este o continua schimbare…)

Păstrează lumina gândului bun mereu în minte pentru că, numai aşa inima ta se va bucura de iubire şi fericire!

Nimic nu e prea greu pentru un suflet mare!

Autor: Simina S

Sursa: relaxare.wordpress.com

Pastorala de Crăciun a IPS Irineu: „Omul de astăzi n-are timp pentru Dumnezeu, nici pentru familie. Să ne schimbăm prin înnoirea minții. Dacă lumina lui Dumnezeu se stinge în viața noastră, se stinge și demnitatea divină la care am fost chemați”

Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei, IPS Irineu, îi îndeamnă pe credincioși, în Pastorala de Crăciun, să se schimbe prin „înnoirea minții” pentru depășirea crizei morale generate de goana după succesul proiectelor personale minore, care nu îi mai lasă omului timp „nici pentru Dumnezeu, nici pentru familie, nici pentru copii, nici pentru săraci, nici pentru străini”.

„Sfântul Evanghelist Luca ne istorisește aproape fugitiv că pentru Preasfânta Fecioara Maria și Dreptul Iosif nu era loc la casa de oaspeți. Inevitabil, în sufletul fiecăruia dintre noi se naște întrebarea privind răspunsul pe care l-am da dacă ei ar bate la ușa noastră. Ar fi loc în sufletul nostru și în casa noastră pentru Pruncul mântuitor? (…) Din cele spuse de Sfinții Evangheliști, putem intui criza morală a vremurilor noastre: avem loc cu adevărat pentru Dumnezeu în inimile noastre, atunci când El încearcă să intre la noi? Avem timp și spațiu pentru El? Oare nu este respins de noi chiar Dumnezeu? Această problemă începe, în primul rând, cu faptul că omul de astăzi n-are timp pentru Dumnezeu.

Cu cât se poate mișca mai repede și cu cât devin mai eficiente instrumentele care ne fac să economisim timp, cu atât avem mai puțin timp la dispoziție pentru credință și pentru sufletul nostru. Efectiv, dacă stăm să socotim bine, timpul nostru este deja consumat pentru altceva. (…) Noi ne vrem pe noi înșine, vrem lucrurile care se pot atinge, căutăm fericirea pământească, lucrăm pentru succesul proiectelor noastre personale minore. Suntem într-atât de plini de noi înșine, încât nu rămâne niciun loc pentru Dumnezeu. Firește, nici pentru ceilalți nu există spațiu: nici pentru familie, nici pentru copii, nici pentru săraci, nici pentru străini. Pornind de la aceste constatări dureroase, ne dăm seama cât de necesar este îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Schimbați-vă prin înnoirea minții!”, afirmă IPS Irineu în Pastorala de Crăciun.

Mitropolitul Olteniei vorbește, totodată, despre modul în care omul trebuie să vadă lumea și pe el însuși, despre libertate și pacea interioară care îi sunt descoperite de Nașterea Domnului și despre faptul că există unele învățături omenești false despre Dumnezeu care îi pot îmbolnăvi pe oameni și la care „trebuie să fim cu luare aminte”.

„Acolo unde Mântuitorul Iisus Hristos este uitat sau chiar negat nu există nici pace și nici libertate. Unii cred astăzi că religia ar fi cauza violenței și a războaielor în lume și cred, prin urmare, că omenirea ar trebui, mai întâi, eliberată de credință și, apoi, s-ar putea instaura pacea. Alții consideră credința fermă într-un singur Dumnezeu drept cauză de intoleranță. Este adevărat că sunt unele învățături omenești și false despre Dumnezeu, care pot îmbolnăvi pe oameni și îi pot conduce la intoleranță, la violență și la război. Împotriva acestor deformări ale gândirii umane trebuie să fim cu luare aminte, întemeiați în propovăduirea irenică a Bisericii Ortodoxe și atenți la prezența tainică a lui Dumnezeu în viața noastră. Trebuie să fim pe deplini convinși că, dacă lumina lui Dumnezeu se stinge în viața noastră, se stinge și demnitatea divină la care am fost chemați”, spune Mitropolitul Olteniei.

IPS Irineu mai arată că „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om ziua de Crăciun ca să arate valoarea adevăratei libertăți, dar aceasta a fost coruptă și pervertită prin neascultare și păcat aducând orizontul morții, care este și cel mai mare obstacol al libertății”.

Mitropolitul Olteniei face și un apel către enoriași și le cere să participe cu toții „tineri și vârstnici, preoți și credincioși” la viața duhovnicească a Bisericii Ortodoxe și fiecare să conștientizeze care este darul său divin, care îi sunt îndatoririle și rostul personal în „Biserica lui Dumnezeu cea Una, singură, sfântă, sobornicească și apostolică” pentru a săvârși cu responsabilitate fapte bune.

Sursa : activenews.ro

Rezolvarea problemelor și viața alături de Dumnezeu

Toate grijile noastre sunt în zadar... ne petrecem viaţa încercând să rezolvăm problemele ce ne apar în cale, dar uitam să ne trăim viaţa. Este normal să ne dorim binele, să rezolvăm orice problemă ce ne ameninţa fericirea, dar nu aceasta este esenţa vieţii. Ce folos este dacă avem bogăţie pământească dar nu am dobândit raiul dumnezeiesc?

Problemele le vom rezolva, dar vor veni altele şi uite aşa viaţa noastră se scurge precum nisipul din clepsidră, devenind doar un şir de realizări sau eşecuri.

În vreme de necaz să nu ne lăsăm cuprinşi de deznădejde, fiindcă asta vrea vrăjmaşul. Omul trebuie să lupte în permanenţă, dar fără scutul iubirii divine şi platoşa smereniei, fără Hristos nu vom putea birui forţele răului. Uitaţi ce ne spune Mântuitorul în Ioan 16, 33: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”

Cum am putea noi să nu ne lăsăm în braţele protectoare ale Celui ce a biruit lumea?

Greutăţile noastre sunt insignifiante faţă de greutăţile pe care Le-a suportat Logosul divin.

Se pot oare ele compara cu loviturile de bici pe care trupul sfânt le-a răbdat din dragoste pentru noi? Se pot compara cu durerea provocată de coroană de spini sau cu hulele pe care urechile Sale le-au auzit?

Sau cu palmele pe care Le-a răbdat cu o nesfârşită şi imensă dragoste?

Toate aceste suferinţe trupeşti nu se compară însă cu suferinţa sufletească. Inima Sa plângea după oile rătăcite care au refuzat să vadă Adevărul, preferând să asculte de un alt glas, cel al răului, al deznădejdii, al tălharului care nu intră pe uşă în staul. oilor., Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.” (Ioan 10,1)

Lăsându-ne copleşiţi de griji, fără a nădăjdui în ajutorul divin, ne asemănăm oilor care au ascultat de glasul tâlharului. Acest tâlhar ne fură ceea ce avem mai de preţ: sufletul.

Ne plângem când o durere trupească ne macină trupul, dar nu ne aducem aminte de durerea ce I-a măcinat trupul Mântuitorului care Şi-a îndeplinit misiunea în sfânta tăcere.

Deşi în viaţa vom avea greutăţi, nu trebuie să ne pierdem inima uşoară, aripile ce o fac să se înalţe spre Cer, trebuie întotdeauna să vedem partea plină a paharului chiar şi atunci când aparent nu există nici o soluţie, Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Marcu 10, 27), să avem un suflet inocent asemeni copilului pentru că, cine un va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil un va intra în ea” (Marcu 10, 15)

Priviţi copilaşii, cât de fericiţi sunt ei. Copiii deschid părinţilor poartă spre rai. Să luăm aminte la ei fiindcă, un copil, te poate învăţa mai multe decât un om matur. Ei te învaţă ce înseamnă inocenta, ce înseamnă să nu porţi ura cuiva şi mai ales să te bucuri de viaţă pe care Dumnezeu ţi-a dat-o.

Noi, oamenii maturi, ne-am pierdut abilitatea de a descoperii lucrurile frumoase, micile schimbări şi noutăţi pe care natura le îmbracă zilnic, acoperindu-ne ochii minţii şi în special ai sufletului, cu diverse griji ce, în fond, nu-şi au rostul, dar ei, copilaşii dragi se bucura de această abilitate în fiecare clipă, descoperind pacea lui Dumnezeu pe care toţi am primit-o, Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum da lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27)

O problemă rezolvată ne aduce o satisfacţie dar trăirea în Dumnezeu şi cu Dumnezeu nu poate fi comparată nici cu frumuseţile acestei lumi, nici cu bogăţiile sau laudele oamenilor, nici cu toate satisfacţiile născute din problemele rezolvate cu propriile puteri, cu credinţa că problemele le-am rezolvat de unii singuri. Trăirea în Dumnezeu este viaţa adevărată!

Autor: (Mihaela Gligan)

Sursa: ortodoxiatinerilor.ro