Naşterea Domnului – Crăciunul

• Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc la 25 decembrie Naşterea Domnului.

Acum peste două mii de ani, în oraşul Bethleem s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: “Dumnezeu S-a arătat în trup” (I Tim. III, 16). Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea (Nazaretul) şi Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman şi erau guvernate de către un procurator, Quirinius.
Imperiul era condus în vremea aceea de August (27 î.Hr-14 d.Hr), primul împărat al Imperiului Roman, reorganizator al administraţiei şi armatei care a dispus un recensământ al populaţiei. Dispoziţiile recensământului obligau pe fiecare cetăţean să se înscrie (pentru a fi luat în evidenţă) în locul lui de obârşie, fără întârziere.
Mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem, spre a împlini porunca autorităţilor vremii, Sfânta Fecioară Maria l-a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetăţii. Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Naşterea Mântuitorului lumii. Tot atunci şi tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa lângă copilul sărac daruri împărăteşti.
Asupra celor trei se opreşte sfântul părinte Ioan Gură de Aur (Chrysostomul), arhiepiscop al Constantinopolului (347-407), atunci când vorbeşte de naşterea Fiului. “Nebunie” numeşte părintele călătoria celor trei perşi care, altfel, erau stăpâniţi de vrăji şi de eresuri, o nebunie a fost închinarea şi întrebarea pe care aceştia o adresează lui Irod despre naşterea pruncului împărat, întrebare care aduce panică mare între iudei, suficientă să pună viaţa magilor în pericol, nemaivorbind de viaţa copilului.
“Trebuie multă osârdie şi rugăciune spre a putea înţelege după cuviinţă această Evanghelie”, spune părintele Chrysostomul, pentru că până aici aparenţele au fost necuviincioase. Toate acestea s-au întâmplat aşa, şi nu altfel, pentru că Dumnezeu a dorit să facă cunoscut cine este şi pentru ce a venit Fiul, de la bun început. Au fost magi pentru că astfel, prin ei, lumea păgână, tributară miturilor şi magiei, a fost adusă la închinare şi la cunoştinţa singurului Dumnezeu Cel în Treime Închinat. Nu au avut frică în faţa împăratului pentru că modul în care Dumnezeu a ales să le vestească Naşterea şi, implicit, restaurarea firii omeneşti a fost fără urmă de suspiciune pentru cei trei magi. Steaua care le-a fost trimisă, care le-a vestit vestea cea bună şi i-a condus până în faţa pruncului i-a încredinţat pe deplin, pentru că ea le era proprie, era una dintre valorile pe care magii lumii orientale le cultivau. Dumnezeu le-a vorbit în limba lor, erau încredinţaţi, nu mai aveau frică pentru nimic.
“Magii au trecut înainte”, spune marele părinte al Bisericii; “Aşadar, lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgânătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum şi ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-l vedea pe el. Să părăsim lucrurile pământeşti ca şi Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptăţii. Aşadar lasă toate şi aleargă la Vithleem. De eşti păstor şi te vei duce acolo vei vedea pruncul în colibă. De eşti împărat şi nu te duci acolo, şi porfira nu-ţi va folosi nimica. De eşti înţelept, şi acestea nu te pot împiedica de a te duce acolo şi a te închina fiului lui Dumnezeu; căci acestea foarte bine se potrivesc cu înţelepciunea”.

Sursa: Financiarul.ro

Povestea lui Moş Crăciun. De la ciobanul hain la idolul occidental al copiilor

Până să ajungă moşul bucălat tras de reni, bătrânul Crăciun a fost pe rând ciobanul care nu o lăsa pe Fecioara Maria să nască în staulul lui, Moş Nicolae cu infl uenţe ruseşti şi băutorul înrăit care speria copiii. Haina roşie s-a născut dintr-o eroare tehnică

Moș Crăciun

Moș Crăciun

prevnext

1

Legendarul Moş Crăciun a apărut cu mult timp înaintea Naşterii lui Iisus Christos, cultul lui fiind mult mai vechi decât cel al zeului Mithra, luat de romani de la perşi şi introdus şi în Dacia, în perioada romanizării. Crăciun este o făptură sacră, simbolizând timpul creaţiei, numele lui însemnând în latină- naşterea, în slavă- sărbătoarea solstiţiului de iarnă, iar în albaneză- buturugă.

În cultura laică, Crăciun nu deţine puteri miraculoase, ci este un om bătrân, care se ocupa cu creşterea vitelor, fiind vecin cu fratele său mai mic, Moş Ajun. Crăciun s-a născut înaintea tuturor sfinţilor şi este mai mare peste toţi ciobanii din satul în care s-a născut Christos.

Este un om înstărit, cu case mari şi multe grajduri, alături de pământuri întinse pentru cultivat şi pentru păscut vitele. Mitul arhaic al acestui cioban bătrân s-a transformat la creştini în mitul unui cioban hain care nu voia s-o primească pe Fecioara Maria să nască într-unul din staulele sale. Soţia sa, Baba Iova, cunoscută şi sub numele de Crăciuneasa, în lipsa soţului ei, care era plecat cu douăsprezece care la moară, o lasă pe Maica Domnului să nască în casa ei.

Drept mulţumire, Fecioara Maria le ajută pe cele două fete ale lui Crăciun: celei şchioape i-a pus un picior de aur, iar celei oarbe- alţi ochi pentru a putea vedea. Când Crăciun se întoarce acasă, o pedepseşte însă pe soţia sa, pentru că a adăpostit-o pe Maica Domnului, tăindu-i mâinile de la cot. Numai că Fecioara Maria i le pune la loc ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Când bătrânul Crăciun află că cel care s-a născut în grajdul sau este chiar isus Christos, fiul lui Dumnezeu, merge şi-i cere iertare soţiei, după care se duce în staul şi se închina Fecioarei Maria şi lui Iisus Christos, pe care îl recunoşte drept fiul lui Dumnezeu. De bucurie, Crăciun a dat o petrecere la care au poftit şi slugile şi a împărţit Fecioarei Maria şi pruncului daruri ciobăneşti: lapte, urdă şi brânză, de unde s-a născut tradiţia darurilor de Crăciun. Obiceiul se suprapune momentului oferirii darurilor de către cei trei regi magi noului Mesia.

Se spune că Fecioara Maria l-a născut pe Isus în unul dintre grajdurile celui pe care îl cunoaştem astăzi drept Moş Crăciun

O altă legendă din care s-a născut povestea lui Moş Crăciun circula în Scandinavia. Vikingii aveau un zeu numit Ordin, care călătorea iarna pe un cal cu opt picioare, pentru a împărţi cadouri. În lumea păgână, Odin este considerat străbunicul lui Santa Claus, Moşul occidental. Odată cu răspândirea creştinismului, multe dintre aceste legende păgâne s-au pierdut.

Columb a dus legenda peste Ocean

Cel care stă la baza naşterii lui Moş Crăciun este Sfântul Nicolae, patronul spiritual al Rusiei şi al Greciei, care-i protejază pe marinari, judecători, brutari şi pe săraci.

Precursorul lui Moş Crăciun a fost Moş Nicolae, patronul spiritual al Rusiei

Legenda Sfântului Nicolae a fost dusă în America de Cristofor Columb si de oamenii săi, în 1492. În timpul Reformei religioase, din secolul al XVI-lea, unii protestanţi nu l-au dorit pe Sfântul Nicolae, pentru că numele lui era legat de biserica catolică. De aceea, fiecare ţară sau regiune şi-a găsit propriul împărţitor de daruri: Franţa pe Peter Noel sau Petit, Marea Britanie pe Santa Claus, Germania pe Kriss Kringle, iar ţara noastră pe Moş Crăciun...

„Santa Claus” s-a născut dintr-o greşeală de tipar

Imaginea moşului de astăzi a apărut în SUA unde, în 1823, fiul reverendului Clement Clarke Moore a semnat poezia „O vizită a Sfântului Nicolae”. Desenul care o însoţea trebuia să-l reprezinte într-un costum cărămiziu, însă dificultăţile de tipărire au făcut ca în varianta imprimată, costumul moşului să apară roşu. Aceasta eroare tehnică l-a transformat pe Sfântul Nicolae într-un personaj mai profan, care renunţă la toiag. Acest personaj compozit, numit Santa claus – o deformare a numelui olandez al Sfântului Nicolae – este un moş cu obraji bucălaţi şi aprinşi de ger, cu o barbă albă, care soseşte la casele copiilor într-o sanie trasă de reni şi coboară prin coş pentru a pune jucării sub brad.

După modelul unui vânzător pensionar

Peste 40 de an, Thomas Nast, unul din celebrii ilustratori americani ai vremii, impune figura bine cunoscută: un bătrân rotofei, cu barbă albă, cu costum roşu, tivit cu alb, bonetă roşie îmblănită, cu lulea în gură şi cu un sac plin de jucării, pe scurt, imaginea pe care imigrantul german, a păstrat-o despre Pelze Nicol din copilăria sa. În anii următori, revista ”Harper s Weekley”, în numerele de Crăciun, a publicat imaginea moşului, îmbunătăţită de la an la an, până în 1886, când Nast e concediat. Preşedintele SUA, Theodore Roosevelit, admirator al desenelor lui, i-a oferit acestuia un post de consul în Ecuador.

Haddon Sundblom a creat o imagine îmbunătăţită a lui Moş Crăciun, care nu mai are lulea, în schimb, mantia lui roşie e prinsă cu o curea lată. Personajul creat, care îl are drept model pe cel mai bun prieten al său – un vânzător pensionar- a apărut, între 1931 şi 1966, în 40 de variante, raspândinde-se în toată lumea pe ambalajele de Coca-Cola sau pe reclamele de băuturi.

Contribuţia decisivă la crearea Moş Crăciunului modern pare a fi adusă de John Tenniel, caricaturist la revista satirică engleza” Punch”, care l-a imaginat pe Old Christmas ca pe un bătrân cu obraji roşii, barbă albă şi lungă, palton tivit cu blană şi cu o cunună de stejar pe cap.

Desenele unui american au apărut pe ambalajele de Coca-Cola din întreaga lume

Scriitorul care l-a făcut pe Moş Crăciun mai comercial

În Europa Occidentală, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Moş Crăciun era perceput ca un personaj fioros, care ameninţa copiii. În Anglia, era numit Old Christmas, un ins cu barbă şi pelerină lungă, închipuit ca un băutor înrăit, care participa la chefuri monstruoase. Într-un muzeu din Londra se mai păstrează şi azi un desen din acea perioadă, în care copiii se ascund în spatele părinţilor, când un bătrân cu glugă şi pelerină şi cu un sac în spinare intră pe uşă.

Charles Dickens a animat Crăciunul britanicilor

Moş Crăciun era însoţit de un personaj înspăimântător-mâncător de copii, şi pentru a menţine atmosfera de groază, în perioada Crăciunului, în Marea Britanie, toate librăriile erau invadate de cărţi despre fantome. Cel care s-a abătut de la tradiţie a fost marele scriitor englez Charles Dickens (1812-1870). În nuvela „A Christmas Carol” (Poveste de Crăciun), bine primită de public şi apreciată de critici, a modernizat Crăciunul, introducându- l ca pe o sărbătoare populară.

Transformarea lui Moş Crăciun într-un bătrânel vesel cu barbă, ce nu înfricoşează, cu căciulă şi haină roşie, având bordura albă, cu ochii jucăuşi, binevoitor şi generos, s-ar datora factorului comercial, acest personaj fiind o adevărată binecuvântare pentru industriaşi şi comercianţi.

Protestanţii şi catolicii, anti-Crăciun

La început, biserica catolică şi protestantă nu au privit cu ochi buni evoluţia moşului, care, pe nesimţite, s-a substituit pruncului Iisus, şi nu au acceptat prea uşor laicizarea Sărbătorii.

În zadar însă, pentru că Moş Crăciun, din patria sa, Cristmasland, aflată undeva în Finlanda (în realitate un orăşel situat în preajma Cercului Polar arctic), pleacă la fiecare sfârşit de an, cu sania trasă de reni şi cu sacul plin de daruri, pentru a-i face fericiţi pe copiii de pretutindeni.

Sursa: EVZ.ro

Vă urez tuturor un Crăciun fericit!

Am ajuns să cumpărăm, la preţuri colosale, alimente IRADIATE!

Indiferent dacă ştii sau nu, deşeurile nucleare (cobalt-60) sunt utilizate de zeci de ani pentru a face mâncarea ta “mai sigură”, prezintă Wakeup-world.com.

În zilele noastre există o neînţelegere profundă în rândul publicului larg referitoare lavaloarea alimentelor organice certificate. Întrebarea nu este dacă preţul (mai mare cu peste 50%) pe care îl plăteşti la casa de marcat pentru un aliment organic merită cu adevărat, având în vedere conţinutul de vitamine, minerale şi fitonutrienţi. Chiar dacă alimentele organice au de obicei o densitate nutritivă considerabil mai mare, nu întotdeauna caracterul “special” al acestor produse este pozitiv.

Mai degrabă, un consumator educat se va uita la ceea ce nu conţin şi ceea ce nu s-a întâmplat cu aceste produse în călătoria lor spre farfuria ta.

În prezent agenţiile de reglementare, ca de exemplu FDA, susţin şi promovează activ utilizarea de cobalt-60, cules de la reactoarele nucleare, ca o formă de “pasteurizare” pentru toate alimentele convenţionale.

Oficialii susţin că alimentele devin astfel “mai sigure”. Utilizarea unor eufemisme de genul “aditiv alimentar” şi “pasteurizare” pentru a descrie procesul de “împuşcare” a alimentelor cu niveluri exagerat de mari de radiaţii gamma nu poate anula faptul că aceleaşi raze mortale care sunt generate de armele termonucleare ce distrug viaţa sunt acum aplicate asupra alimentelor noastre pentru “a le face mai sigure”.

• Cantităţi inimaginabile de radiaţii folosite pentru “pasteurizarea” alimentelor

Această frază nu conţine temerile unui ipohondru, deoarece nu vorbim despre cantităţi mici de radiaţii.

Nivelul radiaţiilor gamma folosite începe de la 1kiloGray (unitate de măsură, echivalentul a 16.700.000 raze X pulmonare sau de 333 de ori doza letală umană) şi ajunge până la 30 kiloGray (500.000.000 raze X pulmonare sau de 10.000 de ori doza letală umană).

Următorul tabel arată o listă cu alimente care sunt “tratate” în acest fel:

Această frază nu conţine temerile unui ipohondru, deoarece nu vorbim despre cantităţi mici de radiaţii.

Nivelul radiaţiilor gamma folosite începe de la 1kiloGray (unitate de măsură, echivalentul a 16.700.000 raze X pulmonare sau de 333 de ori doza letală umană) şi ajunge până la 30 kiloGray (500.000.000 raze X pulmonare sau de 10.000 de ori doza letală umană).

Următorul tabel arată o listă cu alimente care sunt “tratate” în acest fel:

Cum îţi dai seama dacă alimentele tale au fost “bobmardate” cu radiaţii?

Atunci când cumperi alimente convenţionale, nu ai nici o siguranţă că acestea nu au fost iradiate. Deşi cerinţele de etichetare specifică faptul că alimentele iradiate vândute în magazine ar trebui să aibă pe ambalajul produsului simbolul internaţional Radura, controlul în această privinţă este destul de redus şi slab, iar produsele din restaurante şi cele procesate care conţin ingrediente iradiate nu sunt obligate prin lege să le eticheteze corespunzător.

Etichetate sau nu, alimentele iradiate sunt expuse la aceleaşi radiaţii gamma ionizate care au distrus viaţa la Hiroshima, Cernobîl şi recent la Fukushima.

Formele de viaţa “primitive”, microbii, refuză să ingereze alimente iradiate (de aceea le folosim noi), dar oamenii sunt destul de naivi pentru a se lăsa păcăliţi de “autorităţi” guvernamentale, care spun că dozele de radiaţii ionizate aplicate alimentelor, şi care ajung aproape de un miliard de raze X pulmonare, sunt sigure pentru consumul uman.

• Războiul împotriva perisabilităţii alimentare

În ciuda promovării iresponsabile a acestui proces ca fiind unul sigur, iradierea alimentară distruge aproape în totalitate conţinutul de vitamine din produs, crează un număr de produse secundare toxice, ca de exemplu 2-alklycyclobutanoes, care a fost demonstrat ca fiind citotoxic (distruge celulele), genotoxic (distruge ADN-ul) şicancerigen (dezvoltă cancerul) în urma unor studii pe animale.

De asemenea, radiaţia gamma este capabilă să crească alergenicitatea unor proteine alimentare, prin denaturarea lor (ca de exemplu în cazul laptelui), iar acest efect secundar a fost identificat chiar şi la doze reduse de radiaţii.

Aşadar, cum se poate ca un proces care este atât de clar în detrimentul sănătăţii umane să fie permis?

Există cel puţin trei motive care stau în spatele acestui proces periculos:

• Igienizarea alimentară: Iradierea alimentară permite continuarea practicilor agricole  nesigure şi fundamental neigienice considerate esenţiale pentruprofitabilitatea unor ferme sau fabrici mari deţinute de corporaţii. Atunci când apa de canalizare umană şi cea reziduală în combinaţie cu gunoiul de la grajdurile animalelor bolnave, crescute cu antibiotice, este folosită ca şi îngrăşământ, tulpini virulente de bacterii rezistente la antibiotice pot infecta produsul, ajungând în profunzime în ţesuturi, acolo unde substanţele chimice de igienizare nu ajung.Radiaţiile gamma, care penetrează în mod eficient şi adânc produsul, permit condiţiilor iresponsabile, imorale şi neigienice să se păstreze.

• Globalizare alimentară: Un grad mai mic de perisabilitate oferit de iradierea alimentară susţine globalizarea continuă a producţiei şi distribuţiei alimentare,promovând profitabilitatea corporaţiilor transnaţionale, a căror respect pentru suveranitate, drepturi constituţionale şi sănătate publică a cetăţenilor din orice ţară din lume este pe locul doi, în comparaţie cu obiectivul principal de a  urmări profitul cu orice preţ.

• Politizarea alimentară: În sfârşit, sistemul militar-industrial cere publicului să perceapă energia nucleară ca pe ceva “benefic” care ne protejează, şi nu ca pe un factor de război sau ca pe un posibil dezastru ecologic. Deşeurile nucleare sunt brusc transformate atât într-o marfă profitabilă, cât şi într-un “agent binefăcător”,sub îndrumarea şi sprijinul guvernului.

În acest moment, calitatea alimentelor a devenit un paradox peste tot în lume.

Nu cu mult timp în urmă, toate culturile considerau mâncarea sacră, pentru proprietatea alimentelor de a susţine bunăstarea noastră fizică, emoţională şi spirituală. Astăzi, forţele capitalismului şi ale “piaţei libere”, fără limite, au transformat mâncarea în otravă metabolică devitalizantă, care îi transformă încet-încet şi pe cei care o consumă în mărfuri, adică în pacienţi bolnavi.

Sursa: Financiarul.ro

Acesta este semnul care indica faptul ca alimentele au fost tratate radiologic.