luni, iulie 08, 2019

Frumusețile vieții și lucrurile simple




Frumusețile vieții, minunile naturii, misterele Universului, învățăturile oamenilor, experiența ta și apoi desăvârșirea și iubirea, fericirea, însă nu în ultimul rând dezamăgirea, care a preluat controlul ființei care ești și te trage dupa ea, parcă ți-ar fi motivația, nu otrava altora sau neînțelegerea ta. Inacceptarea ucide!
Atunci când suferi, chiar dacă dorința ta este să scapi de suferință, ceva te împinge să alegi și mai multă suferință și să o împărtășești cu ceilalți. De aceea au fost inventate cântecele de jale, poveștile de dramă și filmele triste în care te regăsești. Preocupat cu ele încetezi să mai observi frumusețile vieții, căci îți întorci privirea de la soare.
De aceea, atunci când primești un diagnostic negativ, îți schimbi atitudinea și îți cobori vibrația, în loc să ți-o ridici, ca să accelerezi vindecarea și să îți continui, pătruns de recunoștință, viața. Tocmai de aceea atunci când ești deshidratat nu simți nevoia să bei apă, chiar dacă ai sticla lângă pat, crezând că slăbiciunea ți-a fost provocată de alți factori.
Cei mai mulți dintre oameni nu simt nevoia să se elibereze de negativ și să se bucure de frumusețile vieții, pentru că nu au fost niciodată liberi și nu cunosc sentimentul. Celui care nu a gustat niciodată dintr-o prăjitură nu îi este poftă de ea. Sinceritatea este o putere invizibilă, pe care cei slabi, care se ascund în spatele minciunii, o văd ca pe o slăbiciune, și râd.
Nu te pierde în detaliile conspiraţiilor de tot felul, create de oamenii visători şi sceptici în ceea ce priveşte viitorul, încrede-te în tine şi bucură-te de tot aşa cum vine către tine. Lasă viaţa să curgă, permite-i intuiţiei să te ghideze, zboară peste obstacole şi supărări, nu te teme niciodată să o iei de la zero. Începe din nou, niciodată nu e prea târziu să te bucuri de frumusețile vieții.
Noi, oamenii occidentali, care funcționăm mai mult la nivel mental decât ca ființe complete și desăvârșite, de cele mai multe ori opunem rezistenţă prezentului, luptând cu situaţia, căci tiparele minții ne împiedică să acceptăm evenimentele care servesc dezvoltării altei părți din noi, pe care noi o ignorăm sau nu o vedem. Această reacţie produce suferinţă, mai degrabă decât să ne ajute să găsim soluţii pentru a schimba ceva.
Încetează să te gândeşti în mod obsesiv la lucrurile care te întristează, bucură-te de frumusețile vieții, care au fost ascunse în lucruri simple. Dacă tot ceea ce vine către tine serveşte împlinirii scopului tău cel mai înalt, pentru ce te îngrijorezi?
Fii un om responsabil în cea mai mare parte a timpului, dar nu uita, din când în când e necesar să te opreşti ca să respiri şi pentru tine. Nu fii egoist, fii un om iubitor, dar nu uita să te incluzi și pe tine în lista cu cei pentru care te tot sacrifici.
Multor suflete le este destinat ca în anumite vieţi să nu se atingă, indiferent de faptul că nu pot supravieţui unul fără celălalt. O fiinţă dezbrăcată de identitatea lumească nu se va supăra niciodată, pe ea nu o va întrista nimic niciodată. Și nimeni nu îți poate impune cum să fii, dar uneori e bine să ne reamintim unde vom ajunge. Frumusețile vieții sunt începutul călătoriei noastre și sfârșitul ei, noi suntem bumerangul care pleacă și se întoarce la Dumnezeu.
Omul cu adevărat om nu intenţionează niciodată să rănească, iar dacă o face din neatenţie, repară îndată ceea ce poate fi reparat și iubeşte mai mult. Începi să vezi frumusețile vieții atunci când te cureți în gândire, în cuvânt și în faptă. Atunci răsare soarele, înfloresc copacii, ți se colorează privirea, căci primăverile înfloresc mai întâi în suflet. Intenția cu care trecem prin viață ne definește valoarea sufletului.
Nu lăsa pe nimeni să te schimbe, în rău, lasă-i pe cei care sunt înaintea ta să te inspire și schimbă-te în mai bine, nu bate niciodată pasul pe loc. Lucrează cu tine până când vei deveni conştient că eşti curat şi preţios, că nu ai nicio vină şi că tot ceea ce meriţi să primeşti este o răsplată veşnică, şi veselie fără limite.

Primăvara înflorește în suflet

Sper ca toți oamenii să fie iubiți de cine vor să fie iubiți, să aibă ceea ce își doresc atunci când doresc, și să fie copleșiți de pacea aceea interioară fără de care nu s-ar putea bucura de nimic. Dacă mi-ar sta în putere v-aș da tuturor din gândirea mea, v-aș dărui înțelepciunea fără să mi-o prețuiesc și o fac.
Vânt, nisip, mare, soare și o băutură rece, o melodie splendidă ascultată la căști, pe plaja pustie în sudul Insulei Corfu, localitatea Agios Georgios, este ceva ce îmi amintesc și suspin. O dimineață parfumată, petrecută în parcul El Retiro din centrul orașului Madrid, privind lebedele, stând cu fața la soare în grădina trandafirilor, este ceva ce trăiesc și simt.
Îți ofer cafeaua dragostei printre rândurile scrise și te fac să visezi. Îți retez rădăcinile durerilor emoționale pe care le-ai udat cu lacrimile tale, încât au crescut și ți s-au înfășurat de gât. Te zgudui pur și simplu relatând adevărul în care te regăsești și te fac să reîncepi să speri. Și simți că devii ușor încât te ridici de la sol și începi să zbori.
Iubeşte-ţi duşmanii până în clipa când vei realiza că în realitate nu există duşmani, există doar oameni confuzi, care au suferit mult şi care nu au fost învăţaţi că a plăti cu aceeaşi monedă duce la extinderea lanţului urâciunilor şi în final la autodistrugere.
Binecuvântările să fie trimise la tine, ca să descoperi frumusețile vieții dintâi, cele la care primul om a renunțat în necunoștință de cauză. Astăzi fiecare om cunoaște cauza și caută să se întoarcă la esență, noi toți suntem Unul.
Cartea pe care România a citit-o și descărcat-o în mod gratuit, este cumpărată astăzi în format digital cu 6,99 euro de oamenii din întreaga lume și își croiește drum la inima fiecăruia. Am tradus cartea Who is like God? în engleză iar cu lacrimi de fericire în ochi gândesc, umil, I made it global.

Autor: Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com