luni, decembrie 31, 2012

La muți ani prieteni!


ABBA - Happy Newyear


vineri, decembrie 28, 2012

Cele 14 canoane pe care trebuie să le respectate un bun creştin înainte de a intra în biserică

Există nenumărate reguli privind intrarea în biserică. Dar câte dintre ele sunt cu adevărat ortodoxe, strict religioase, și câte țin de superstiție?

Un bun creștin respectă 14 canoane


Credinciosul care merge la Sfânta Biserică pentru a se ruga și a-și ispăși păcatele, are de îndeplinit câteva reguli stricte:
1. Iertarea e pe primul plan. Înainte de a pleca de-acasă, trebuie să-ți ceri iertare de la toți membrii familiei și de la persoanele cu care știi că te-ai supărat din diverse motive.
2. Dar din dar se face raiul. Nu uita să ai la tine un ban, niște vin, pâine, orice din puținul tău care poate constitui o ofrandă pentru bunătatea dumnezeiască.
3. Cu cât mai devreme, cu atât e mai bine să ajungi la biserică. Mergând pe nemâncate, poți lua anafura, la final.
4. Fiecare după rang. În timpul slujbei, trebuie să ai grijă unde stai. Femeile se vor așeza în stânga, bărbații în dreapta. Vârstnicii vor sta în față și, cu cât etatea e mai mică, cu atât ne vom poziționa mai înspre ieșire.
5. Vorba lungă, sărăcia omului. Mersul la biserică e pentru rugăciune, pentru reculegere și pentru ascultare, nicidecum prilej de socializare și discuții. Dacă ai ceva de spus, o vei face în șoaptă sau prin semne. O regulă de bun-simț ar fi să nu luăm cu noi sau să ținem închis mobilul.
6. Răbdarea e un har. Dacă tot ai ales să mergi la biserică, du-te de la început și nu ieși din biserică până la finalul slujbei decât dacă ți se face rău sau intervine ceva extrem de urgent.
7. Icoanele sunt acolo ca să ne închinăm la ele. E suficient doar să atingi sfântul la care te rogi. Dar, dacă ții neapărat să săruți icoana, fă-o în partea de jos a ei, nu pe chipul sfântului.
8. După binecuvântarea preo-tului pentru Liturghie, e păcat să ne mai închinăm la icoane și să mai ducem ceva la Altar. Poți da acatiste, prescură, lumânare sau bani și la sfârșitul slujbei.
9. În timpul slujirii Sfintelor Daruri, citirii Evangheliei, rostirii unor rugăciuni importante, se va sta în genunchi. Numai cei bătrâni sau neputin-cioși au dezlegare să stea așezați.
10. La finele slujbei, înainte de a ieși, dacă nu ai mâncat și nu ai băut nimic, ia un pic de pâine sfințită și o înghițitură de vin, din biserică. Anafură poți lua și pentru cei de acasă.
11. Înainte să ieși, te închini de trei ori, cu fața către altar și abia după aceea pleci. Nu ai voie să te oprești pe drum și cu atât mai mult nu la vreun restaurant.
12. Spune-le și altora despre învățămintele primite la biserică. Împărtășește cu cei dragi pildele bisericești. Apoi, așezați-vă împreună la masă.
13. Duminica e zi sfântă. Nu ai voie să gătești, mai cu seamă în timpul slujbei.
14. După prânz, credincioșii se odihnesc, măcar un ceas. Apoi, e de datoria creștină să vizităm bătrâni, bolnavi, să miluim oameni nevoiași.

Sursa: Libertatea.ro

marți, decembrie 25, 2012

Naşterea Domnului – Crăciunul

  • Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc la 25 decembrie Naşterea Domnului.

Acum peste două mii de ani, în oraşul Bethleem s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: “Dumnezeu S-a arătat în trup” (I Tim. III, 16). Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea (Nazaretul) şi Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman şi erau guvernate de către un procurator, Quirinius.
Imperiul era condus în vremea aceea de August (27 î.Hr-14 d.Hr), primul împărat al Imperiului Roman, reorganizator al administraţiei şi armatei care a dispus un recensământ al populaţiei. Dispoziţiile recensământului obligau pe fiecare cetăţean să se înscrie (pentru a fi luat în evidenţă) în locul lui de obârşie, fără întârziere.
Mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem, spre a împlini porunca autorităţilor vremii, Sfânta Fecioară Maria l-a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetăţii. Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Naşterea Mântuitorului lumii. Tot atunci şi tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa lângă copilul sărac daruri împărăteşti.
Asupra celor trei se opreşte sfântul părinte Ioan Gură de Aur (Chrysostomul), arhiepiscop al Constantinopolului (347-407), atunci când vorbeşte de naşterea Fiului. “Nebunie” numeşte părintele călătoria celor trei perşi care, altfel, erau stăpâniţi de vrăji şi de eresuri, o nebunie a fost închinarea şi întrebarea pe care aceştia o adresează lui Irod despre naşterea pruncului împărat, întrebare care aduce panică mare între iudei, suficientă să pună viaţa magilor în pericol, nemaivorbind de viaţa copilului.
“Trebuie multă osârdie şi rugăciune spre a putea înţelege după cuviinţă această Evanghelie”, spune părintele Chrysostomul, pentru că până aici aparenţele au fost necuviincioase. Toate acestea s-au întâmplat aşa, şi nu altfel, pentru că Dumnezeu a dorit să facă cunoscut cine este şi pentru ce a venit Fiul, de la bun început. Au fost magi pentru că astfel, prin ei, lumea păgână, tributară miturilor şi magiei, a fost adusă la închinare şi la cunoştinţa singurului Dumnezeu Cel în Treime Închinat. Nu au avut frică în faţa împăratului pentru că modul în care Dumnezeu a ales să le vestească Naşterea şi, implicit, restaurarea firii omeneşti a fost fără urmă de suspiciune pentru cei trei magi. Steaua care le-a fost trimisă, care le-a vestit vestea cea bună şi i-a condus până în faţa pruncului i-a încredinţat pe deplin, pentru că ea le era proprie, era una dintre valorile pe care magii lumii orientale le cultivau. Dumnezeu le-a vorbit în limba lor, erau încredinţaţi, nu mai aveau frică pentru nimic.
“Magii au trecut înainte”, spune marele părinte al Bisericii; “Aşadar, lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgânătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum şi ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-l vedea pe el. Să părăsim lucrurile pământeşti ca şi Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptăţii. Aşadar lasă toate şi aleargă la Vithleem. De eşti păstor şi te vei duce acolo vei vedea pruncul în colibă. De eşti împărat şi nu te duci acolo, şi porfira nu-ţi va folosi nimica. De eşti înţelept, şi acestea nu te pot împiedica de a te duce acolo şi a te închina fiului lui Dumnezeu; căci acestea foarte bine se potrivesc cu înţelepciunea”.

Sursa: Financiarul.ro

Povestea lui Moş Crăciun. De la ciobanul hain la idolul occidental al copiilor


Până să ajungă moşul bucălat tras de reni, bătrânul Crăciun a fost pe rând ciobanul care nu o lăsa pe Fecioara Maria să nască în staulul lui, Moş Nicolae cu infl uenţe ruseşti şi băutorul înrăit care speria copiii. Haina roşie s-a născut dintr-o eroare tehnică
1
Legendarul Moş Crăciun a apărut cu mult timp înaintea Naşterii lui Iisus Christos, cultul lui fiind mult mai vechi decât cel al zeului Mithra, luat de romani de la perşi şi introdus şi în Dacia, în perioada romanizării. Crăciun este o făptură sacră, simbolizând timpul creaţiei, numele lui însemnând în latină- naşterea, în slavă- sărbătoarea solstiţiului de iarnă, iar în albaneză- buturugă.
În cultura laică, Crăciun nu deţine puteri miraculoase, ci este un om bătrân, care se ocupa cu creşterea vitelor, fiind vecin cu fratele său mai mic, Moş Ajun. Crăciun s-a născut înaintea tuturor sfinţilor şi este mai mare peste toţi ciobanii din satul în care s-a născut Christos.
Crăciuneasa a moşit-o pe Fecioara Maria
Este un om înstărit, cu case mari şi multe grajduri, alături de pământuri întinse pentru cultivat şi pentru păscut vitele. Mitul arhaic al acestui cioban bătrân s-a transformat la creştini în mitul unui cioban hain care nu voia s-o primească pe Fecioara Maria să nască într-unul din staulele sale. Soţia sa, Baba Iova, cunoscută şi sub numele de Crăciuneasa, în lipsa soţului ei, care era plecat cu douăsprezece care la moară, o lasă pe Maica Domnului să nască în casa ei.
Drept mulţumire, Fecioara Maria le ajută pe cele două fete ale lui Crăciun: celei şchioape i-a pus un picior de aur, iar celei oarbe- alţi ochi pentru a putea vedea. Când Crăciun se întoarce acasă, o pedepseşte însă pe soţia sa, pentru că a adăpostit-o pe Maica Domnului, tăindu-i mâinile de la cot. Numai că Fecioara Maria i le pune la loc ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Când bătrânul Crăciun află că cel care s-a născut în grajdul sau este chiar isus Christos, fiul lui Dumnezeu, merge şi-i cere iertare soţiei, după care se duce în staul şi se închina Fecioarei Maria şi lui Iisus Christos, pe care îl recunoşte drept fiul lui Dumnezeu. De bucurie, Crăciun a dat o petrecere la care au poftit şi slugile şi a împărţit Fecioarei Maria şi pruncului daruri ciobăneşti: lapte, urdă şi brânză, de unde s-a născut tradiţia darurilor de Crăciun. Obiceiul se suprapune momentului oferirii darurilor de către cei trei regi magi noului Mesia.
Se spune că Fecioara Maria l-a născut pe Isus în unul dintre grajdurile celui pe care îl cunoaştem astăzi drept Moş Crăciun
O altă legendă din care s-a născut povestea lui Moş Crăciun circula în Scandinavia. Vikingii aveau un zeu numit Ordin, care călătorea iarna pe un cal cu opt picioare, pentru a împărţi cadouri. În lumea păgână, Odin este considerat străbunicul lui Santa Claus, Moşul occidental. Odată cu răspândirea creştinismului, multe dintre aceste legende păgâne s-au pierdut.
Columb a dus legenda peste Ocean
Cel care stă la baza naşterii lui Moş Crăciun este Sfântul Nicolae, patronul spiritual al Rusiei şi al Greciei, care-i protejază pe marinari, judecători, brutari şi pe săraci.

Precursorul lui Moş Crăciun a fost Moş Nicolae, patronul spiritual al Rusiei
Legenda Sfântului Nicolae a fost dusă în America de Cristofor Columb si de oamenii săi, în 1492. În timpul Reformei religioase, din secolul al XVI-lea, unii protestanţi nu l-au dorit pe Sfântul Nicolae, pentru că numele lui era legat de biserica catolică. De aceea, fiecare ţară sau regiune şi-a găsit propriul împărţitor de daruri: Franţa pe Peter Noel sau Petit, Marea Britanie pe Santa Claus, Germania pe Kriss Kringle, iar ţara noastră pe Moş Crăciun...
„Santa Claus” s-a născut dintr-o greşeală de tipar
Imaginea moşului de astăzi a apărut în SUA unde, în 1823, fiul reverendului Clement Clarke Moore a semnat poezia „O vizită a Sfântului Nicolae”. Desenul care o însoţea trebuia să-l reprezinte într-un costum cărămiziu, însă dificultăţile de tipărire au făcut ca în varianta imprimată, costumul moşului să apară roşu. Aceasta eroare tehnică l-a transformat pe Sfântul Nicolae într-un personaj mai profan, care renunţă la toiag. Acest personaj compozit, numit Santa claus – o deformare a numelui olandez al Sfântului Nicolae – este un moş cu obraji bucălaţi şi aprinşi de ger, cu o barbă albă, care soseşte la casele copiilor într-o sanie trasă de reni şi coboară prin coş pentru a pune jucării sub brad.
După modelul unui vânzător pensionar
Peste 40 de an, Thomas Nast, unul din celebrii ilustratori americani ai vremii, impune figura bine cunoscută: un bătrân rotofei, cu barbă albă, cu costum roşu, tivit cu alb, bonetă roşie îmblănită, cu lulea în gură şi cu un sac plin de jucării, pe scurt, imaginea pe care imigrantul german, a păstrat-o despre Pelze Nicol din copilăria sa. În anii următori, revista ”Harper s Weekley”, în numerele de Crăciun, a publicat imaginea moşului, îmbunătăţită de la an la an, până în 1886, când Nast e concediat. Preşedintele SUA, Theodore Roosevelit, admirator al desenelor lui, i-a oferit acestuia un post de consul în Ecuador.
Haddon Sundblom a creat o imagine îmbunătăţită a lui Moş Crăciun, care nu mai are lulea, în schimb, mantia lui roşie e prinsă cu o curea lată. Personajul creat, care îl are drept model pe cel mai bun prieten al său – un vânzător pensionar- a apărut, între 1931 şi 1966, în 40 de variante, raspândinde-se în toată lumea pe ambalajele de Coca-Cola sau pe reclamele de băuturi.
Contribuţia decisivă la crearea Moş Crăciunului modern pare a fi adusă de John Tenniel, caricaturist la revista satirică engleza” Punch”, care l-a imaginat pe Old Christmas ca pe un bătrân cu obraji roşii, barbă albă şi lungă, palton tivit cu blană şi cu o cunună de stejar pe cap.
Desenele unui american au apărut pe ambalajele de Coca-Cola din întreaga lume
Scriitorul care l-a făcut pe Moş Crăciun mai comercial
În Europa Occidentală, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Moş Crăciun era perceput ca un personaj fioros, care ameninţa copiii. În Anglia, era numit Old Christmas, un ins cu barbă şi pelerină lungă, închipuit ca un băutor înrăit, care participa la chefuri monstruoase. Într-un muzeu din Londra se mai păstrează şi azi un desen din acea perioadă, în care copiii se ascund în spatele părinţilor, când un bătrân cu glugă şi pelerină şi cu un sac în spinare intră pe uşă.
Charles Dickens a animat Crăciunul britanicilor
Moş Crăciun era însoţit de un personaj înspăimântător-mâncător de copii, şi pentru a menţine atmosfera de groază, în perioada Crăciunului, în Marea Britanie, toate librăriile erau invadate de cărţi despre fantome. Cel care s-a abătut de la tradiţie a fost marele scriitor englez Charles Dickens (1812-1870). În nuvela „A Christmas Carol” (Poveste de Crăciun), bine primită de public şi apreciată de critici, a modernizat Crăciunul, introducându- l ca pe o sărbătoare populară.
Transformarea lui Moş Crăciun într-un bătrânel vesel cu barbă, ce nu înfricoşează, cu căciulă şi haină roşie, având bordura albă, cu ochii jucăuşi, binevoitor şi generos, s-ar datora factorului comercial, acest personaj fiind o adevărată binecuvântare pentru industriaşi şi comercianţi.
Protestanţii şi catolicii, anti-Crăciun
La început, biserica catolică şi protestantă nu au privit cu ochi buni evoluţia moşului, care, pe nesimţite, s-a substituit pruncului Iisus, şi nu au acceptat prea uşor laicizarea Sărbătorii.
În zadar însă, pentru că Moş Crăciun, din patria sa, Cristmasland, aflată undeva în Finlanda (în realitate un orăşel situat în preajma Cercului Polar arctic), pleacă la fiecare sfârşit de an, cu sania trasă de reni şi cu sacul plin de daruri, pentru a-i face fericiţi pe copiii de pretutindeni.

Sursa: EVZ.ro

Vă urez tuturor un Crăciun fericit!

Am ajuns să cumpărăm, la preţuri colosale, alimente IRADIATE!


Indiferent dacă ştii sau nu, deşeurile nucleare (cobalt-60) sunt utilizate de zeci de ani pentru a face mâncarea ta “mai sigură”, prezintă Wakeup-world.com.
În zilele noastre există o neînţelegere profundă în rândul publicului larg referitoare lavaloarea alimentelor organice certificate. Întrebarea nu este dacă preţul (mai mare cu peste 50%) pe care îl plăteşti la casa de marcat pentru un aliment organic merită cu adevărat, având în vedere conţinutul de vitamine, minerale şi fitonutrienţi. Chiar dacă alimentele organice au de obicei o densitate nutritivă considerabil mai mare, nu întotdeauna caracterul “special” al acestor produse este pozitiv.
Mai degrabă, un consumator educat se va uita la ceea ce nu conţin şi ceea ce nu s-a întâmplat cu aceste produse în călătoria lor spre farfuria ta.
În prezent agenţiile de reglementare, ca de exemplu FDA, susţin şi promovează activ utilizarea de cobalt-60, cules de la reactoarele nucleare, ca o formă de “pasteurizare” pentru toate alimentele convenţionale.
Oficialii susţin că alimentele devin astfel “mai sigure”. Utilizarea unor eufemisme de genul “aditiv alimentar” şi “pasteurizare” pentru a descrie procesul de “împuşcare” a alimentelor cu niveluri exagerat de mari de radiaţii gamma nu poate anula faptul că aceleaşi raze mortale care sunt generate de armele termonucleare ce distrug viaţa sunt acum aplicate asupra alimentelor noastre pentru “a le face mai sigure”.

  • Cantităţi inimaginabile de radiaţii folosite pentru “pasteurizarea” alimentelor
Această frază nu conţine temerile unui ipohondru, deoarece nu vorbim despre cantităţi mici de radiaţii.
Nivelul radiaţiilor gamma folosite începe de la 1kiloGray (unitate de măsură, echivalentul a 16.700.000 raze X pulmonare sau de 333 de ori doza letală umană) şi ajunge până la 30 kiloGray (500.000.000 raze X pulmonare sau de 10.000 de ori doza letală umană).
Următorul tabel arată o listă cu alimente care sunt “tratate” în acest fel:


Această frază nu conţine temerile unui ipohondru, deoarece nu vorbim despre cantităţi mici de radiaţii.
Nivelul radiaţiilor gamma folosite începe de la 1kiloGray (unitate de măsură, echivalentul a 16.700.000 raze X pulmonare sau de 333 de ori doza letală umană) şi ajunge până la 30 kiloGray (500.000.000 raze X pulmonare sau de 10.000 de ori doza letală umană).
Următorul tabel arată o listă cu alimente care sunt “tratate” în acest fel:

Cum îţi dai seama dacă alimentele tale au fost “bobmardate” cu radiaţii?
Atunci când cumperi alimente convenţionale, nu ai nici o siguranţă că acestea nu au fost iradiate. Deşi cerinţele de etichetare specifică faptul că alimentele iradiate vândute în magazine ar trebui să aibă pe ambalajul produsului simbolul internaţional Radura, controlul în această privinţă este destul de redus şi slab, iar produsele din restaurante şi cele procesate care conţin ingrediente iradiate nu sunt obligate prin lege să le eticheteze corespunzător.

Etichetate sau nu, alimentele iradiate sunt expuse la aceleaşi radiaţii gamma ionizate care au distrus viaţa la Hiroshima, Cernobîl şi recent la Fukushima.
Formele de viaţa “primitive”, microbii, refuză să ingereze alimente iradiate (de aceea le folosim noi), dar oamenii sunt destul de naivi pentru a se lăsa păcăliţi de “autorităţi” guvernamentale, care spun că dozele de radiaţii ionizate aplicate alimentelor, şi care ajung aproape de un miliard de raze X pulmonare, sunt sigure pentru consumul uman.

  • Războiul împotriva perisabilităţii alimentare
În ciuda promovării iresponsabile a acestui proces ca fiind unul sigur, iradierea alimentară distruge aproape în totalitate conţinutul de vitamine din produs, crează un număr de produse secundare toxice, ca de exemplu 2-alklycyclobutanoes, care a fost demonstrat ca fiind citotoxic (distruge celulele), genotoxic (distruge ADN-ul) şicancerigen (dezvoltă cancerul) în urma unor studii pe animale.
De asemenea, radiaţia gamma este capabilă să crească alergenicitatea unor proteine alimentare, prin denaturarea lor (ca de exemplu în cazul laptelui), iar acest efect secundar a fost identificat chiar şi la doze reduse de radiaţii.
Aşadar, cum se poate ca un proces care este atât de clar în detrimentul sănătăţii umane să fie permis?
Există cel puţin trei motive care stau în spatele acestui proces periculos:
  • Igienizarea alimentară: Iradierea alimentară permite continuarea practicilor agricole  nesigure şi fundamental neigienice considerate esenţiale pentruprofitabilitatea unor ferme sau fabrici mari deţinute de corporaţii. Atunci când apa de canalizare umană şi cea reziduală în combinaţie cu gunoiul de la grajdurile animalelor bolnave, crescute cu antibiotice, este folosită ca şi îngrăşământ, tulpini virulente de bacterii rezistente la antibiotice pot infecta produsul, ajungând în profunzime în ţesuturi, acolo unde substanţele chimice de igienizare nu ajung.Radiaţiile gamma, care penetrează în mod eficient şi adânc produsul, permit condiţiilor iresponsabile, imorale şi neigienice să se păstreze.
  • Globalizare alimentară: Un grad mai mic de perisabilitate oferit de iradierea alimentară susţine globalizarea continuă a producţiei şi distribuţiei alimentare,promovând profitabilitatea corporaţiilor transnaţionale, a căror respect pentru suveranitate, drepturi constituţionale şi sănătate publică a cetăţenilor din orice ţară din lume este pe locul doi, în comparaţie cu obiectivul principal de a  urmări profitul cu orice preţ.
  • Politizarea alimentară: În sfârşit, sistemul militar-industrial cere publicului să perceapă energia nucleară ca pe ceva “benefic” care ne protejează, şi nu ca pe un factor de război sau ca pe un posibil dezastru ecologic. Deşeurile nucleare sunt brusc transformate atât într-o marfă profitabilă, cât şi într-un “agent binefăcător”,sub îndrumarea şi sprijinul guvernului.
În acest moment, calitatea alimentelor a devenit un paradox peste tot în lume.
Nu cu mult timp în urmă, toate culturile considerau mâncarea sacră, pentru proprietatea alimentelor de a susţine bunăstarea noastră fizică, emoţională şi spirituală. Astăzi, forţele capitalismului şi ale “piaţei libere”, fără limite, au transformat mâncarea în otravă metabolică devitalizantă, care îi transformă încet-încet şi pe cei care o consumă în mărfuri, adică în pacienţi bolnavi.
Sursa: Financiarul.ro
Acesta este semnul care indica faptul ca alimentele au fost tratate radiologic.


duminică, decembrie 23, 2012

Televiziunea: Opiul popoarelor. Mecanismele neuronale si endocrine ale privitului la TV


Cand va uitati la TV, activitatea creierului se muta din emisfera stanga, in cea dreapta. De fapt, experimentele conduse de cercetatorul Herbert Krugman au aratat ca, in timp ce telespectatorii se uita la televizor, emisfera dreapta este de 2 ori mai activa decat cea stanga – o anomalie neurologica.
Fluxul din stanga catre dreapta produce o crestere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta-endorfine si anchefaline. Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structuri, cu opiul si derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activitatile care elibereaza endorfine (numite si peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenta). Acestea includ troznirea degetelor, exercitiile intense si orgasmul. Narcoticele externe actioneaza asupra acelorasi receptori (receptorii opioizi) ca si endorfinele, de aceea este o diferenta nesemnificativa intre cele doua tipuri.
De fapt, exercitiile intense, care produc asa numita “runner’s high”[euforia alergatorului] – o eliberare de endorfine care se revarsa in organism – pot cauza o dependenta ridicata, pana la punctul cand “dependentii”, oprindu-se brusc din exercitii, sufera simptomele “retragerea narcoticului” – si anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfunctie a receptorilor opioizi, care sunt obisnuiti cu afluxul constant de endorfine.
Intr-adevar, pana si telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului”, daca nu se mai uita la TV pentru o perioada prelungita de timp. Un articol din ziarul Eastern Province Herald (October 1975), din Africa de Sud, descrie doua experimente in care oameni din diferite medii sociale au fost rugati sa nu se mai uite la televizor. Intr-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari sa-si inchida televizoarele doar pentru o luna. Cea mai saraca famile a cedat dupa o saptamana, iar celelate au suferit de depresie, spunand ca s-au simtit ca si cand au “pierdut un prieten”.
In celalalt experiment, 182 germani au fost de acord sa-si intrerupa obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plata, adaugat. Nici unul nu a reusit sa reziste dorintei, mai mult de sase luni si, de-a lungul perioadei, toti participantii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescuta, frustrare si depresie.
Semnele dependentei sunt peste tot in jurul nostru. Americanul mediu se uita la televizor peste patru ore pe zi si 49% dintre acestia continua sa se uite, cu toate ca admit ca o fac in exces. Acestia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neaga: persoane care stiu ca-si fac rau, dar continua sa foloseasca drogul, in mod exagerat.
Recente studii pe cobai arata ca stimulantii receptorilor opioizi determina comportamente dependente. Demonstratia este concludenta: toate opioidele creeaza dependenta. Televizorul actioneaza ca un sistem high-tech de livrare a drogului si noi toti simtim efectele lui. Intrebarea este daca o dependenta de televizor poate fi distructiva. Raspunsul pe care-l primim de la stiinta moderna este un hotarat “da”.
Mai intai de toate, cand va uitati la televizor, regiunile mai inalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu si neo-cortexul) sunt oprite si toate activitatile sunt transferate catre regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic). Procesele neurologice care se desfasoara in aceste regiuni nu pot fi exact cognoscibile”.
Creierul inferior doar sta si reactioneaza la mediu, folosind programele de raspuns “fight-or-flight”. In plus, aceste regiuni ale creierului inferior nu pot sa faca distinctie intre realitate si imaginile fabricate (o functie indeplinita de neo-cortex), de aceea reactioneaza la continutul transmisiei TV, ca si cum ar fi real, secretand hormonii adecvati si asa mai departe. Studiile au dovedit ca, pe termen lung, prea multa activitate in creierul inferior determina atrofierea regiunilor creierului superior.
Este interesant de observat ca sistemul limbic (creierul inferior) se coreleaza cu circuitul de bio-supravietuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului constiintei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenta” de baza pe care, in mod normal, o asociem cu constiinta. Acesta este circuitul unde receptionam prima neurologica (orala), care ne conditioneaza sa avansam spre orice mediu cald, placut si/sau protector. Circuitul bio-supravietuire este calea noastra cea mai incipienta, primitiva, de a trata cu realitatea.
O persoana obsedata de cautarea placerii fizice este probabil fixata pe acest circuit; de fapt, freudienii cred ca o dependenta de narcotice este o incercare de intoarcere in pantecele mamei. Putem deduce, in mod logic, ca asemenea dependenta are loc atunci cand functiile creierului superior sunt anesteziate si creierul inferior recent dominant cauta placerea cu orice cost. Luand toate acestea in consideratie, televiziunea este o sabie cu doua taisuri: nu face doar ca sistemul endocrin sa elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentreaza activitatea neuronala in regiunile creierului inferior, unde nu suntem motivati de nimic altceva, in afara de cautarea placerii.
Televiziunea produce “roboti de bio-supravietuire” mobili, extreme de functionali.
Cercetarile lui Herbert Krugman au dovedit ca privitul la televizor amorteste creierul stang si lasa creierul drept sa indeplineasca toate activitatile cognoscibile. Aceasta are unele implicatii pentru efectele televiziunii asupra evolutiei creierului si sanatatii. De exemplu, emisfera stanga este regiunea critica pentru organizarea, analiza si judecata datelor primite. Partea dreapta a creierului trateaza datele primite in mod necritic si nu decodeaza sau divide informatia, in partile ei componente.
Creierul drept proceseaza informatia in intregul ei, determinand raspunsuri mai degraba emotionale, decat rationale (inteligente). Nu putem trata rational, continutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operationala. Prin urmare, nu e surprinzator ca oamenii rareori inteleg ce vad la televizor, dupa cum a aratat si un studiu condus de cercetatorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit ca, din 2700 de oameni testati, 90% au inteles gresit ce au privit la televizor, cu cateva minute inainte. Deocamdata nu exista o explicatie de ce se muta activitatea pe partea dreapta a creierului, atunci cand ne uitam la televizor – dar stim ca fenomenul nu depinde de continut.
Pentru ca un creier sa inteleaga si sa comunice intelesuri complexe, trebuie ca sa fie intr-o stare denumita “dezechilibru haotic”. Aceasta inseamna ca trebuie sa fie un flux dinamic de comunicare intre toate regiunile creierului, care faciliteaza intelegerea nivelelor inalte de ordine (analizarea conceptelor) si conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele inalte de activitate cerebrala haotica sunt prezente in timpul exercitiilor solicitante, cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuatii matematice in gand. Nu sunt prezente, atunci cand te uiti la televizor. Nivelele activitatii creierului sunt masurate de un electroencefalograf(EEG). In timpul privitului la televizor, creierul pare sa se incetineasca pana la oprire, inregistrandu-se pe EEG, semnale scazute ale undelor alfa. Acestea sunt cauzate de lumina radianta produsa de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic al televizorului). Chiar daca citesti un text pe ecranul televizorului, creierul inregistreaza tot nivele scazute de activitate. Inca o data, indiferent de continutul prezentat, televizorul in primul rand opreste sistemul nervos. In completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simtul valorii personale, perceptiei mediului si sanatatii fizice. Sondaje recente au aratat ca 75% dintre femeile din America cred ca sunt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actrite si modele slabe, timp de patru ore pe zi.
Televiziunea a dat nastere, in SUA si in alte parti la o “cultura a fricii”, focalizata pe senzationalismul programelor ce contin violenta si care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au aratat ca oamenii din toate generatiile au exagerat cu mult amenintarea violentei in viata reala. Acesta nu este un soc, deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de fictiune, in timp ce se uita la televizor.
Televiziunea este de asemenea daunatoare pentru organism. Obezitatea, lipsa somnului, si oprirea dezvoltarii senzoriale sunt toate elemente comune printre dependentii de televiziune.
De aceea sper ca am stabilit cu fermitate ca televizorul este un drog ce creeaza dependentasi nu este cu nimic mai bun decat opiul, heroina sau alt narcotic. Televiziunea este la fel (si poate chiar mai mult) de nociva pentru creier si organism, ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenta.
Toate celelalte droguri ridica aparent o amenintare catre ordinea sociala stabilita.
Televiziunea este un drog efectiv esential pentru pastrarea infrastructurii sociale. De ce? Deoarece determina consumatorii sa arunce bani, in vietile lor fara sens si pline de teroare pe care le traiesc. Si, prin aceasta spalare de creier, au fost hipnotizati folosindu-se tehnici subtile si consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au facut sa para invechita ingeniozitatea celor mai ambitiosi psihologi.
Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit ca, dupa doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul incepe sa produca unde alfa, care indica rate ale activitatii mult incetinite (aproape tipice starii de coma). Undele alfa ale creierului sunt asociate cu stari receptive ale constiintei nefocalizate. O frecventa mare a undelor alfa nu se intampla normal, atunci cand ochii sunt deschisi. De fapt, cercetarile lui Mulholland sugereaza ca privitul la televizor este similar din punct de vedere neural, cu privitul la un zid gol.
Ar trebui sa observ ca scopul hipnozei este de a determina stari lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente in timpul starii de hipnoza usoara folosita de hipno-terapisti pentru “terapia prin sugestie”.
Cand cercetarile lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel putin in sectorul de marketing si publicitate. Realizand ca telespectatorii intra automat intr-o stare de transa, atunci cand privesc la televizor, producatorii au inceput se produca reclame care induc in privitor, stari si dispozitii emotionale inconstiente. Scopul reclamelor nu este sa apeleze rationalul sau constientul (care de obicei este indepartat in timpul reclamelor) ci mai degraba sa implanteze dispozitii pe care consumatorul le va asocia cu produsul intalnit in viata reala. De exemplu, cand vedem produsul expus la magazine, acele emotii pozitive sunt activate. Prezentarea si sustinerea lor de catre atletii favoriti si alte celebritati trezeste aceleasi asociatii. Daca vreodata v-ati indoit de puterea reclamelor de televiziune, pastrati aceasta idee in minte: reclamele au afect mai bun, daca nu esti atent la ele.
Un dispozitiv de control al mintii, care creeaza dependenta.
Ce si-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazata pe profit? Dar lucrul cu adevarat trist despre televiziune este ca ii transforma pe toti in zombie si nimeni nu este imun. In spatele acesteia nu exista nicio ordine mai inalta, de super-inteligenti. Este produsul dorintei noastre umane, de a modifica nivelul nostru de cunostiinta si de a scapa din greutatile realitatii.
Incepand de saptamana viitoare, vom celebra ceea ce as vrea sa se numeasca “saptamina fara televizor”. Va incurajez pe toti sa va vindeti televizoarele si sa folositi banii pentru a cumpara niste carti.
Traim intr-o “minunata lume noua”, doar ca nu este nici atat de minunata si nici atat de noua. De fapt, incepe sa arate din ce in ce mai mult ca “timpurile intunecate”, cu mase de zombie analfabeti, care se supun autoritatii unor noi clerici: Regis Philbin and Jerry Springer sau alti moderatori de show-uri.”

Europa s-a născut în Carpați. DOVEZILE...




Pentru multi oameni, integrarea noastra in Uniunea Europeana are intelesul larg de integrare in Europa, ca spatiu cultural si istoric. De parca pana acum am fi fost in afara ei! Ba si mai mult: Europa isi are radacinile si valorile ancestrale plamadite tocmai aici, la noi, la Dunarea de Mijloc, intr-o civilizatie infloritoare, de acum 7-8000 de ani, intr-o vreme cand Occidentul era doar un “vest salbatic”.


Fara aceasta civilizatie a Vechii Europe, contemporana cu cele ale Egiptului, Sumerului, Mesopotamiei, nu ar fi fost posibile sinteza greco-romana de mai tarziu si nici nasterea Europei moderne. Dar astazi, cand Europa ne invata cum sa ne anesteziem porcul inainte de a-l sacrifica ori cum sa dezinfectam ugerul vacii inainte de muls, ar trebui sa avem curajul si mandria de a-i aminti Europei cat de mult ne datoreaza, rostind doar cateva cuvinte precum: Cucuteni, Gumelnita, Hamangia…

Acum 50000 de ani. Alungarea din paradis

Nu stim unde a ajuns omul dupa ce Dumnezeu l-a alungat din Rai. Unii spun ca in Africa, deoarece acolo s-au descoperit cele mai vechi fosile de homo sapiens. Pare sa fie adevarat. Manualele ne invata ca in Europa, primii oameni “moderni” au ajuns acum aproximativ 50000 de ani, venind dinspre Africa, prin Caucaz si Asia Mica, trecand Bosforul si urcand in Bulgaria si Romania. De aici, pe linia Dunarii, au inaintat spre centrul si vestul Europei. Dar racirea accentuata a climei, coborarea gheturilor dinspre nord i-au impins pe oameni spre sud, lasand o Europa aproape pustie. Aceasta ultima epoca de gheata a ajuns la apogeu pe la anul 18000 inainte de Cristos.


Acum 12000 de ani, clima a inceput sa se incalzeasca iarasi, marcand sfarsitul ultimei glaciatiuni, iar Europa a inceput sa se trezeasca din hibernare. Stratul de gheata acoperea doar emisfera nordica a pamantului. Intreg nordul Europei se afla sub un strat gros de gheata de doi kilometri: teritoriile viitoarelor tari nordice, insulele britanice, nordul Germaniei si al Frantei, Polonia, tarile baltice, dar si Elvetia si nordul Italiei se aflau in hibernare. Gheturile coborau pana la gurile Rinului, ale Cracoviei si Moscovei. Ceva mai spre centrul Europei, pana la Szeged, chiar daca nu exista strat de gheata, predomina permafrostul (pamantul inghetat permanent). Cu toate astea, in cateva locuri palpita viata! Conform celor mai recente studii de genetica, trei au fost zonele in care oamenii au supravietuit in acele vremuri teribile de inghet, transmitand mai departe mostenirea genetica: zona bascilor din Pirinei, Balcanii si zona moldoveano-ucraineana, de la Dunare pana dincolo de Nistru, in nordul Marii Negre. Astfel ca astazi, 80% din stocul genetic al europenilor provine de la acesti oameni.

In ciuda invaziilor din afara Europei si a amestecurilor de populatii din toate timpurile, “materia” genetica straveche nu a putut fi modificata. Suntem urmasii directi ai primilor oameni “moderni” ajunsi din Africa in Europa, oamenii de Cro-Magnon. In sensul acesta, indo-europenii, care se presupune ca au invadat Europa in epoca bronzului, nu au afectat genetic populatiile pe care le-au gasit aici, decat cu un procent de 10-15%.

Unii cercetatori afirma chiar, in ultima vreme, ca in realitate nu a existat nici o invazie, ci a existat o continuitate fireasca din epoca pietrei pana acum, ca suntem aici dintotdeauna, impreuna cu limbile pe care le vorbim.

Acum 40000 de ani. Primul european modern: Ion din Anina



Prin urmare, in drumul lor spre centrul si apusul Europei, oamenii veniti din Africa au ajuns intai pe la noi, in zona Carpatilor si a Dunarii Mijlocii. Au stat pe aici cateva mii de ani si abia apoi, unele grupuri au inaintat spre restul Europei. Deci, nu ar trebui sa mire pe nimeni ca cele mai vechi urme de homo sapiens din intreaga Europa (descoperite dupa cele din Africa) s-au gasit in Romania. Este vorba de o mandibula veche de aproximativ 40000 de ani, descoperita in anul 2002 in Pestera cu Oase din Anina (Banat). Fosila a fost descoperita intamplator, de un grup de speologi din Timisoara. Cercetarile au fost preluate de specialistul american Erik Trinkaus, iar descoperirea a intrat in literatura de specialitate sub numele de Ion din Anina. Desi este un european “modern”, Ion are si trasaturi care il apropie de omul de Neanderthal, acest var al omului modern, care a locuit tinuturile Europei acum cateva milioane de ani si care a disparut chiar in perioada in care s-a intalnit cu homo sapiens. 


Dupa cei mai multi cercetatori, disparitia omului de Neanderthal ar fi fost provocata tocmai de aceasta “intalnire”. Coincidenta sau nu, disparitia omului de Neanderthal ne-a aratat cat de diverse pot fi caile aventurii umane si cat de infundate unele drumuri. Ion al nostru din Anina le-a demonstrat antropologilor ca cele doua specii au coexistat o vreme si chiar s-au incrucisat.


Dar Ion nu era singur in Pestera cu Oase. Cercetatorul american i-a descoperit in anii urmatori si pe Vasile si Maria, care insa erau mai “tineri” decat Ion cu 14000 de ani… Aceasta descoperire a celui mai “batran” european modern a fost repede luata in atentie de lumea stiintifica de peste hotare. Cercetatorii romani insa nu s-au zorit sa faca prea mult caz de aceasta pretioasa relicva. Daca ea s-ar fi descoperit in alta parte, cu siguranta ar fi fost mult mai mult mediatizata.


Acum 10000 de ani. Cea mai veche asezare stabila din Europa: Schela Cladovei-Lepenski Vir


In zona noastra, Carpatii au constituit o bariera in timpul glaciatiunii. La vest de munti se afla Europa adormita sub gheturi. La est, in campia Dunarii si in Moldova, viata inflorea. Dupa ce vremea a inceput sa se incalzeasca si ghetarii sa se topeasca, Europa s-a repopulat, treptat-treptat. Timpul s-a pornit sa curga tot mai repede, iar pe la anul 8000 au inceput sa mijeasca zorii agriculturii pe continentul nostru. S-au domesticit primele animale, iar asezarile umane au devenit stabile. Cea mai veche asezare stabila de pe continentul nostru se afla tot pe teritoriul tariinoastre, la Schela Cladovei, in clisura Dunarii, avand o “sora” pe malul celalalt al Dunarii, la Lepenski Vir. Schela Cladovei este o asezare straveche, care s-a dezvoltat intre 8000 si 5500 i.Cr., deci acum 10000 de ani. Locuitorii acestei asezari nu cunosteau ceramica, ci foloseau piatra, osul si cornul, pentru confectionarea diferitelor obiecte.


Asezarea a fost descoperita de arheologul Vasile Boroneant. Astazi, ea este cercetata de o echipa internationala de specialisti. Nu este o intamplare ca in acel loc s-au “copt” primele semne de civilizatie, caci intotdeauna, de-a lungul marilor fluvii s-au dezvoltat civilizatii mari. “Acolo, in clisura Dunarii, erau conditiile cele mai potrivite pentru producerea unui salt de civilizatie”, ne explica arheologul Vasile Boroneant, presedintele sectiei de istorie a Academiei Oamenilor de stiinta. “Clima era blanda, sub-mediteraneana, mai calda decat in restul Europei. Curentii calzi dinspre Marea Neagra si Mediterana contribuiau si ei la un climat propice, Orientul Mijlociu era relativ aproape.


Dunarea oferea conditii foarte bune de trai. Incalzirea climei a dus la aparitia de balti si lacuri, existau deci apa dulce, mult peste, pasari, vegetatie si animale din belsug. Alternanta anotimpurilor a jucat si ea un rol esential in saltul care s-a produs: oamenii erau obligati sa se preocupe de adaposturi, imbracaminte, sa produca noi tipuri de unelte. Incalzirea climei i-a determinat sa renunte la blanuri si sa treaca la tesut, sa dezvolte noi metode si noi instrumente. Odata ce s-au asezat intr-un loc si au inceput sa stocheze rezervele de hrana, au trebuit sa se gandeasca si la mijloacele de depozitare.


Varietatea aceasta de situatii i-a determinat sa observe si sa experimenteze permanent. Dar, in acelasi timp, au ajuns sa aiba si mai mult timp liber, nefiind obligati sa alerge zilnic dupa vanat. Astfel, s-au dezvoltat arta, religia, meditatia asupra vietii si mortii, asupra fortelor naturii.


La Cuina Turcului a fost descoperita o splendida reprezentare pe o falanga de cal salbatic, veche de 11000 de ani! Cu timpul, au fost domesticite unele animale. Cainele a fost cel dintai. In timp ce in Orientul Apropiat se domesticea oaia, la noi se domesticea porcul. In acelasi timp, s-a trecut de la cules la cultivarea plantelor, si astfel a aparut agricultura. S-au nascocit plugul si alte unelte. Zona aceasta a fost un centru de dinamica istorica.


Aici se plamadeau zorii civilizatiei. Intr-un fel, aici era “Occidentul”, aici se produceau inventiile, aici apareau ideile noi si se raspandeau spre restul Europei. Schela Cladovei-Lepenski Vir era un fel de capitala a Europei acelor timpuri, in vreme ce vestul si nordul continentului erau inca populate de vanatori si culegatori. Vedeti, noi suferim astazi de un miraj al Occidentului, dar nu intotdeauna vestul a fost locomotiva.


Mai tarziu, cand Imperiul Roman de Apus avea sa cada si Europa occidentala era cufundata in intuneric, tot in Orient a inflorit civilizatia, in Imperiul Bizantin. Noua ni se pare ca am imprumutat mereu de la altii, iar altii n-au avut ce invata de la noi. Nu este asa. Uitati-va, de pilda, la descoperirile facute de Dinu Rosetti la Vidra. Exista mai multe bumeranguri din corn de cerb, vechi de 7000 de ani, primele bumeranguri din Europa. Iar lumea mai crede si astazi ca este o arma exotica.


Descoperirile de la Schela Cladovei au fost puse sub semnul intrebarii de arheologii vremii, superiorii mei, timp de mai multi ani. Nu au vrut sa creada ca sunt atat de vechi. Abia dupa ce si colegii sarbi au confirmat autenticitatea si vechimea descoperirilor pe care le facusem pe malul romanesc al Dunarii, au inceput sa creada si specialistii romani.


Sarbii descoperisera lucruri asemanatoare, pentru ca cele doua asezari stravechi erau in stransa comunicare, iar locuitorii de pe cele doua maluri erau constienti de unitatea lor de limba si cultura. Inundarea zonei in urma construirii lacului de acumulare de la Portile de Fier I si Ii ne-a limitat cercetarile. Occidentalii au ramas neincrezatori multa vreme. I-am invitat sa vina la fata locului, sa se convinga. Asa se face ca dupa 1989, am sapat mai multi ani impreuna cu englezii, care au fost incantati de colaborare si continua sa sape in fiecare an, sub conducerea arheologului Clive Bonsall.”


Acum 7000 de ani in Moldova. Cea mai avansata cultura a Europei:


Cu mult inainte ca civilizatia minoica, socotita prima civilizatie europeana clasica, sa rasara in insula Creta, cu mult inainte ca in Italia sa se infiripe ideea unui imperiu, intr-o vreme cand vestul Europei nici nu banuia ce glorie avea sa il astepte, aici, pe teritorul tarii noastre, inflorea cea mai mirifica civilizatie din preistoria Europei, cultura Cucuteni.


Ea se intindea pana in Ucraina, la Tripolie, si a constituit, dupa parerea unor specialisti, prima civilizatie urbana de pe continentul nostru, sau cel putin o civilizatie protourbana. Alaturi de cultura Gumelnita, care se intindea in Muntenia si Dobrogea, era cea mai avansata cultura a Europei. Asadar, intre 4500 si 3000 inainte de Cristos, din Moldova si pana dincolo de Nistru, oamenii au creat si au construit intr-un mod in care nimeni nu o mai facuse pana atunci. Casele lor, mai ales in zona estica a ariei, erau grupate in asezari intinse.


Unele asezari ajungeau la sute de hectare, sute de stradute si mii de case, avand 10000-15000 de locuitori. Locuitorii din Cucuteni se mutau periodic, dand foc vechilor case: ramasitele a mii de case incendiate au fost descoperite de arheologi. Casele lor puteau avea unul sau doua etaje. Ceramica lor era de o frumusete tulburatoare, pe care avea sa o egaleze doar ceramica chineza, o mie de ani mai tarziu.


Ce s-a intamplat cu aceasta civilizatie moldoveneasca, ce la vremea aceea reprezenta “varful” Europei? S-a stins in mod misterios. Unii arheologi sustin ca schimbarile climatice i-au obligat pe cucutenieni sa renunte la agricultura si sa se retraga spre munti, dedicandu-se mai mult pastoritului.


Altii invoca invaziile dinspre stepele Asiei. Totusi, aceasta cultura nu s-a stins de tot. Ea a supravietuit intr-un mod tainic, iar motivele care impodobeau ceramica de Cucuteni se regasesc si astazi in costumele populare romanesti, in arta populara, pe ouale incondeiate. Iar traditiile si obiceiurile populare romanesti, basmele si doinele noastre pastreaza stravechi tipare neolitice, transmise din generatie in generatie. Si, cine stie, poate ca si unele mladieri ale limbii romane pastreaza ceva din incantatiile graiului de acum mii de ani.


Acum 7000 de ani in Ardeal. Prima scriere din Europa


Tablitele de la Tartaria reprezinta, dupa unii specialisti, cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, mai vechi chiar decat primele scrieri sumeriene. Totusi, astazi, cei mai multi arheologi romani sunt neincrezatori cu privire la autenticitatea lor, cum sunt sceptici de cate ori vine vorba de o descoperire exceptionala. Ne refuzam mereu dreptul la originalitate, la valoare, si preferam sa afirmam ca am imprumutat mereu, de la toate neamurile, popoarele, limbile, cate ceva. La fel si cu tablitele de la Tartaria: or fi aduse de vreun sumerian si pierdute pe aici, spun unii; sau or fi fost aduse in vremurile mai noi de un colectionar; ori poate sunt falsuri… Nu acelasi lucru se poate spune despre cercetatorii straini, care au studiat subiectul in cele mai mici detalii si au elaborat studii serioase.


E adevarat, in anii `60, cand au fost descoperite tablitele de la Tartaria, nu existau destule indicii care sa confirme existenta unei scrieri neolitice in aceasta arie geografica. Piesele erau unicate, stranii. Cu timpul insa, cercetarile au avansat, iar astazi exista peste o mie de piese, in special ceramice (fragmente de vase, figurine), descoperite in peste 50 de localitati, care contin semne ale unei scrieri stravechi.


Aceste semne nu sunt decorative, ci reprezinta un inceput de scriere. Piesele inscriptionate au fost descoperite in aria culturii Vincea-Turdas, in special la noi in tara si in Serbia. Turdas si Parta reprezinta la noi localitatile care au oferit piesele cele mai numeroase si mai interesante. Astfel, tablitele de la Tartaria nu mai sunt singure, chiar daca raman cele mai importante.


Aceasta scriere nu a apucat sa evolueze si sa dea roade, stingandu-se odata cu cultura ce i-a dat nastere. Poate ca schimbarile climatice majore au determinat retragerea populatiilor spre zone mai ferite, sau poate ca valurile de populatii venite dinspre Asia au adus alte moduri de exprimare, cert este ca germenii scrisului neolitic au palit. Totusi, raman zecile de semne inventariate de cercetatori, nedescifrate, enigmatice, care nu stim cum au influentat evolutia culturii ulterior. Dar putem fi siguri ca au influentat-o. Ceea ce stim cu siguranta este ca scrierea neolitica a culturii Vincea-Turdas este prima scriere a Europei si poate prima scriere a omenirii.


Acum 2000 de ani. Cum se scrie istoria…


Dupa disparitia splendidelor culturi ale Vechii Europe si intrarea in epoca metalelor, istoria a inceput sa fie scrisa de cei ce aveau arme mai bune, orgolii mai mari si saci cu bani mai numerosi. Destul de repede, civilizatia greco-romana devine felinarul Europei, luminand anemic si subiectiv un continent ce parea sa fi fost cuprins de noapte.Tot ce nu era grecesc sau roman era barbar, salbatic, primitiv. Restul Europei devine o lume in aparenta fara valori, privita din perspectiva romanilor, care ne-au vandut si continua sa ne vanda, peste secole, o istorie partinitoare. Civilizatiile “barbare”, intrate in manuale prin ochiul cuceritorului, aproape ca nici nu isi mai primesc dreptul de a se numi civilizatii.


O civilizatie trebuie sa aiba arhitectura monumentala, sa construiasca colosseum-uri, in care sa puna oameni sa se ucida intre ei, spre distractia suprema a privitorului, ori sa atate animale infometate impotriva unor oameni neajutorati. O civilizatie trebuie sa aiba o armata puternica, cu care sa cucereasca mereu noi teritorii. O civilizatie trebuie sa se consume in ospete copioase si in serbari fastuoase. O civilizatie trebuie sa aiba morminte princiare bogate, piramide sau temple impozante. Dar civilizatia nu reprezinta doar aspectul material, economic, al unei populatii, nu reprezinta doar bunurile, ci si valorile.


Modelul occidental ne-a obisnuit sa privim cu mai multa admiratie aspectele materiale, cele care ne aduc confort si siguranta fizica, decat pe cele spirituale, care ne ajuta sa aflam care este rostul nostru in lume. Marile civilizatii, trecute sau prezente, sunt demne de admiratie. Dar adevaratele valori nu trebuie cautate in realizarile materiale, ci in cele spirituale. Cand preotii dacilor se rugau in munti, in pesteri ascunse, si ii invatau pe oamenii de rand ca sufletul este nemuritor, iar trupul, materia nu conteaza, cei ai altor neamuri inaltau temple sclipitoare impodobite cu statui impozante. Iar daca dacii nu cheltuiau sume enorme pentru a construi cladiri colosale si a intretine armate profesioniste, asta nu ii facea mai putin intelepti decat vecinii lor. Dimpotriva.


Daca dacii erau convinsi de lipsa de insemnatate a valorilor materiale, este firesc sa nu fi investit prea mult in aceste valori. Nu si-au ridicat statui, nici palate colosale, se imbracau modest, la fel ca taranii nostri de astazi, regii purtand in picioare opinci, iar pe cap o caciula de lana in loc de coroana fastuoasa din aur, batuta cu pietre pretioase. Iar cei care, investind mult mai mult in bunuri materiale, i-au numit pe acestia “primitivi” ori “salbatici”, nu au inteles ca spiritualitatea este deasupra civilizatiei materiale. Cei care traiau mai mult in mijlocul naturii, aproape de zei, au inteles aceste lucruri mai bine decat cei ce-si petreceau vremea in bai, ospete si spectacole de circ. Spiritualitatea Europei se stinge dinspre vest spre est. La rasarit mereu credinta a fost mai puternica. Orientul poate fi salvator.


Astazi. Bun venit acasa, Europa!


Primul homo sapiens din Europa, cea mai veche asezare stabila din Europa, cea mai veche scriere, cea mai veche cultura – astfel de sintagme ii sperie pe multi, dar mai ales pe cercetatori. Nu de putine ori, istoricii nostri, intr-o lupta oarba cu diletantii care se entuziasmeaza in fata unor descoperiri precum cele enumerate mai sus, sustin ca romanul traieste o frustrare istorica.


Romanul ar fi frustrat, chipurile, ca nu a avut si el o istorie grandioasa, de invingator, precum altii, si atunci isi inventeaza una care sa il satisfaca. In aceasta falsa istorie, romanul este cel mai tare, cel mai mare, cel mai frumos si primul in toate. Un discurs atat de radical din partea specialistilor nostri elimina cu totul posibilitatea ca, uneori, chiar sa fim cei mai buni sau cei mai tari sau primii. Caci cineva trebuie sa ocupe si aceste locuri. Uneori acestia suntem noi, alteori sunt altii.


Noi si noi descoperiri duc mereu la schimbarea datelor din cartile de istorie, iar daca uneori suntem si noi printre primii, acest lucru ar trebui sa ne onoreze, nu sa ne sperie. Daca am lasa deoparte toate aceste temeri si am cauta sa cernem si sa asezam fiecare lucru la locul lui si sa-i dam importanta cuvenita, am fi priviti, poate, cu mai mult respect in Europa.


Cine sa ne respecte daca noi insine nu ne respectam? Cat datoreaza Europa acestor locuri, acestor civilizatii, acestei istorii, acestor oameni? Cat datoreaza Europa acestui ungher de lume, in care au incoltit primele seminte de civilizatie si spiritualitate europeana? Ganditorul de la Hamangia, considerat intre cele mai importante artefacte din istoria omenirii, este un simbol al acestor radacini milenare. Pe umerii lui s-au asternut deja 7000 de ani, dar daca ar incepe astazi sa vorbeasca, probabil ar spune: “Bun venit acasa, Europa!”.
un articol de Aurora Petan, sursa: Formula-AS

marți, decembrie 18, 2012

Iubirea pentru aproape, darul dumnezeiesc al nemuririi

"Constiinta vie ca apartinem lui Iisus, ca El este Stapânul vietii noastre si ca El tine  destinul nostru, provoaca un astfel de sentiment de libertate în adâncul fiintei noastre încât chiar situatiile care par fara nici o iesire se deschid ele  într-un mod tainic, în interiorul si exteriorul nostru.”
Suntem tineri si de multe ori acest sentiment de libertate se transforma, fie ca vrem sa nu, in iubire. Dumnezeu insusi este iubire. Diavolul este vrajmas al iubirii noastre pentru Dumnezeu, cat si pentru aproapele nostru.
Domnul Hristos a rânduit să avem iubire şi faţă de cei care ne urăsc pe noi, de aceea cantam in perioada Penticostarului: ,, Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm . Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Inviere (…)”.
Ne intrebam cum putem iubi fara sa cadem in capcana amagitoare a vrajmasului…cum putem rabda pana la capat, fara a cere nimic in schimb; Ne intrebam cum putem birui toate ispitele ce ne vin in aceasta viata. Defapt, cei ce au dragoste pentru El, stiu sa biruiasca toate ispitele ce apar in timpul luptei. Adancimea bunatatii Lui ne ajuta sa trecem cu bine peste toate incercarile si necazurile vietii.
Ne dorim foarte mult sa-i putem vorbi persoanei iubite, sa ne priveasca in acel fel special, sa ne prinda de mana cu gingasie…In tinerete nu ne putem dori ceva mai mult, decat o prietenie curata din care sa izvorasca adevarata iubire. In capitolul 13 din Epistola catre Corinteni, Sfântul Apostol Pavel are aprecieri asupra iubirii şi prezintă iubirea ca cea mai înaltă dintre virtuţi. De fapt iubirea, ca poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, şi ca virtute, este descrisa ca cea mai înaltă dintre virtuţi. Cel pe care trebuie sa-L iubim din tot sufletul, din tot cugetul nostru si din toata inima, este insusi Dumnezeu. Cand iubesti, iubesti pe Acela pe care-L ai in suflet, il porti acolo oriunde si oricand.
Dacă iubim pe Dumnezeu ştiind că Dumnezeu este iubire, noi trebuie să avem în vedere faptul că şi omul trebuie să fie iubire. Numai omul care-şi însuşeşte virtutea aceasta şi devine şi el iubire se potriveşte cu Dumnezeu care este iubire. Iubirea faţă de Dumnezeu Îl aduce pe Dumnezeu în sufletul nostru, în viaţa noastră, aşa cum iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni îl duce pe om în fiinţa lui Dumnezeu. E o modalitate de a intra, si de a trai, prin iubire , omul în fiinţa lui Dumnezeu şi Dumnezeu în fiinţa omului. Iubirea este darul dumnezeiesc al nemuririi. Traind in comuniune cu Hristos, impartasindu-ne cu Tainicul Mire, ne impartasim si dobandim defapt iubire in sufletele noastre. Ne impartasim cu insasi Viata cea Adevarata si Vesnica. Hristos este Calea, Adevarul si Viata. Fara El, nu putem ajunge sa cunoastem sensul Iubirii celei desavarsite.
Sfantul Ioan Gura de Aur, in scrierile sale, ne indeamna pe toti sa ne rugam mai intai pentru aproapele nostru, si apoi pentru noi. Când iubeşti pe cineva nu-l laşi în afară de tine, ci îl cuprinzi în tine, îl aduci în tine. Ce ii ceri Domnului pentru tine, ii ceri si pentru el. Numai atunci îl iubeşti cu adevarat, când îl ai în suflet nu doar la rugaciune, ci in orice clipa a vietii. Dacă nu-l ai în suflet, nu-l iubeşti.
E o mare bucurie si o mare taina, sa nu ceri nimic de la persoana iubita. Cuviosul Ioan Colov ne indeamna sa ne iubim aproapele,stiind ca: ,,Temelia este aproapele, ca pe el mai întâi să-l folosesc pentru că de el atârnă toate poruncile lui Hristos".
Când Domnul Hristos  a rânduit iubirea, a rânduit pentru că a vrut să înmulţească iubirea şi înmulţind iubirea să înmulţească fericirea. Spunea cineva, ,,cu cât îi iubim mai mult, cu atât iubirea devine fericirea noastră şi atunci se înmulţeşte o dată cu iubirea şi fericirea, şi cu cât suntem mai limitaţi în iubire cu atât suntem mai limitaţi şi în fericire.”.
Asadar, sa ne inmultim acest dar, aceasta bucurie si  iubire pentru Datatorul si Ziditorul a toate , cat si pentru aproapele nostru. Să ne cercetăm pe noi înşine şi mai ales să înmulţim rugăciunea pentru oamenii pe care îi iubim, cat şi pentru cei pe care nu-i iubim. Sa iubesti pe aproapele tau fara conditii, sa daruiesti fara motive, sa tii la o persoana fara sa dai explicatii, sa faci totul fără speranţă de răsplată; asta înseamnă adevarata iubire.

Sursa: ortodoxiatinerilor.ro