Este un paradox încurcat şi ciudat, iar mulţi oameni l-ar considera
chiar neadevărat, însă dacă stai să analizezi la rece, rezultatele
studiilor făcute de geneticianul Dr. Gerald Crabtree arată că în secolul
super-tehnologizării inteligenţa oamenilor scade proporţional cu
descoperirile ştiinţifice.
Strâns legate de scăderea intelectului uman sunt mutaţiile genetice
degenerative, care fac ravagii printre “oamenii secolului XXI”.
“Cred cu tărie că dacă un atenian din anul 1000 î.Hr. ar apărea în
mijlocul nostru, ar fi unul dintre cei mai sclipitori gânditori, un
orator de excepţie, un politician desăvârşit, care ar vedea de departe
esenţa lucrurilor. Mai mult, dacă ar fi în cercul nostru de prieteni, ar
fi persoana care ar avea cea mai mare stabilitate emoţională, nefiind
nevoit să meargă la psiholog pentru terapii de ore întregi”, spunea
geneticianul Crabtree.
Pornind de la articolul publicat de Dr. Crabtree, un grup de
cercetători de la Harvard a descoperit că unul din elementele care duce
la scăderea IQ-ului populaţiei este chiar fluorul, substanţa care este
folosită frecvent în apa pe care o consumăm de la robinet.
“Fluorul care se găseşte în apă are efecte adverse în dezvoltarea cerebrală a copiilor”, spuneau cercetătorii în articolul publicat în revista de specialitate
Environmental Health Perspectives.
Acesta este cel de-al 24-lea studiu care are acelaşi rezultat privind
efectele pe care flourul din apă le are asupra IQ-ului copiilor.
Mai mult, revista
Proceedings of the National Academy of Sciences a publicat un articol potrivit căruia
pesticidele, care se găsesc peste tot în fructele şi legumele pe
care le cumpărăm din comerţ, produc schimbări dramatice în structura
creierului, iar cel mai şocant este scăderea inteligenţei populaţiei
consumatoare de alimente astfel infestate.
Nu în ultimul rând, un studiu amplu, realizat pe 14.000 de copii
arată legătura care există între alimentele procesate şi scăderea
IQ-ului. Rezultatele acestui studiu, publicate în revista
Natural Society, sunt de-a dreptul îngrijorătoare: dacă un copil începe să consume
hrană procesată organic de la vârsta de 3 ani, în următorii cinci ani se va observa declinul IQ-ului său.
Sursa :
antena3.ro