duminică, decembrie 31, 2017

Cea mai fericita zi din viata mea

 
Sursa: fotofocus.ro
Am copilarit la tara.
Cand eram mic, muream de ciuda ca bunicii plecau la sapa, la camp si pe mine ma lasau acasa. Voiam si eu. Uneori ma luau, dar cand ma palea soarele de pranz, picam lovit de caldura la umbra vreunui nuc (mereu era un nuc salvator, prin preajma). Ma tranteam pe un sac de rafie si dormeam lemn fie pana cand ma trezeau bunicii, sa plecam, fie pana cand ma trezeam plin de furnici sau alte insecte pe sub hainele subtiri, de vara. Amu, cand vad mania asta cu capusele, imi vine sa rad. Si ciuda-mi e ca tinde sa ma prinda si pe mine panica asta.

Ulterior am crescut. As fi voit sa fiu uitat acasa, dar nu se mai intampla asta. Eram om de baza la sapat, la cosit, la cules, la toate cele. Ma uitam pe cer, melancoolic, citind norii de la cornu caprii... Asa am invatat sa prevestesc vremea, dupa forma norilor si dupa cum apune soarele, tot uitandu-ma in fiecare seara, sperand ca noaptea sau ziua urmatoare va ploua. 
...........................................................

De-a lungul timpului, am spus povesti.
 
 
Am povestit lucruri traite de mine, lucruri auzite. Am povestit ce am facut, ce am vazut, ce mi s-a intamplat. La o adunare de oameni, de prieteni, orice ar spune cineva imi aminteste pe loc o alta poveste care, de cele mai multe ori, cred eu ca ar merita spusa.
Au fost si momente cand nu am avut chef sa povestesc. Cand am preferat sa tac si sa-i ascult pe altii. Am intalnit si oameni ale caror povesti imi placeau atat de mult, incat nu voiam sa ii intrerup.
Au fost si momente cand cei din jur credeau ca am patit ceva, pentru ca am devenit tacut.
Si au fost si momente cand mi s-a cerut sa povestec ceva. "Spune-mi o poveste." "Zi ceva!" "Mai povesteste/-mi ceva".

Rareori insa, mi se cerea sa povestesc despre ceva anume. Mai mereu subiectul povestii era lasat la alegerea mea. Si, uneori, tocmai pentru ca imi era ceva cerut si nu venea de la mine, imi parea ca dintr-o data nu mai stiu nimic demn de a fi povestit.
Dar recent mi-a rasarit un gand, in minte. Daca mi-ar fi cerut cineva sa-i povestesc despre cea mai fericita perioada din viata mea despre care-mi aduc aminte, ce i-as fi povestit?
M-am gandit ceva vreme la aceasta posibila intrebare. Si-ntr-o seara, plimbandu-ma pe afara batut de vantul ala plin de viata si gandindu-ma la o casa incalzita de o soba cu lemne, mi-am dat seama si care ar fi raspunsul.
Cea mai fericita zi din viata mea a fost oricare din zilele cand eram pusti, ma sculam dimineata si nu trebuia sa merg la scoala, ori sa lucrez pamantul la tara. Dimineata imi era intotdeauna foame cand ma trezeam si daca eram la tara adulmecam mirosul satului si roua din iarba si auzeam fiorul vantului prin frunzele nucului din fata casei, daca era vant, iar daca nu era vant auzeam sunetul satului si ascultam primele zgomote ale diminetii. Uneori primul sunet era cantecul unui cocos. Alteori se auzeau cainii latrand sau cate-o vaca mugind in grajdul ei. Adesea se auzeau ratele macaind sau porcii infometati cerandu-si galeata cu laturi si cate-o cioara croncanind in vreme ce survola satul. Si uneori cantecul cucului ajungea pana la mine tocmai din apropiata padure de stejar, in vreme ce eu tineam motanul somnoros in brate si-l mangaiam in timp ce el torcea, alintandu-se.
Dar, ori de cate ori ma trezeam si auzeam primele zgomote ale diminetii si simteam cum ma razbeste foamea si stiam ca nu trebuie sa ma duc nici la scoala si nici la treaba, eram mai fericit ca niciodata.

Autor: Claudiu Crăciun
Sursa: hoinarind-prin-viata.blogspot.ro

2018 să fie anul celor mai frumoase împliniri din viața voastră.

Vă urez din inimă,
La mulți ani!

Cristian-Constantin Teodorescu

Falsurile istorice sunt demolate: Rădăcinile Indo-europene ale limbii române – cu Mihai Vinereanu. VIDEO

În diverse articole legate de rădăcinile limbii române și falsul grosolan din DEX, prin intermediul căruia ni se interzice ca popor să avem cuvinte autohtone, l-am amintit pe cercetătorul și lingvistul Mihai Vinereanu, autor al mai multor cărți de specialitate, printre care și „Dicționarul Etimologic al Limbii Române, pe baza cercetărilor de indo-europenistică”. Spre bucuria mea, în urmă cu o lună și jumătate am avut șansa să realizez o emisiune cu domnia sa, mulțumită faptului că a venit pentru puțin timp în România, din SUA, unde își are domiciliul permanent. Emisiune pe care vă invit să o vizionați mai jos.
E de menționat că lucrările lingvistului Mihai Vinereanu, care au în spate decenii de studiu și muncă, sunt ignorate de Academia Română, că na, s-ar demola povestea falsă a romanizării, teorie stupidă de care țin cu dinții mulți istorici și lingviști. Pentru cei care au mințile deschise, pentru cei care au sesizat deja falsul științific, această întâlnire cu Mihai Vinereanu este una importantă, care mai pune o cărămidă la refacerea adevăratei istorii a acestui neam.
Așadar, limba română este una bazată doar pe cuvinte împrumutate de la alții sau este o limbă cu rădăcini străvechi, indo-europene? Haideți să vedem ce spune lingvistul Mihai Vinereanu. Vizionare cu folos!




Sursa: Daniel Roxin