Un părinte bun te iubește mai presus de a îți îndeplini toate plăcerile, te iubește dincolo de sacrificiul orb pe care îl face un părinte rău pentru tine ca tu să nu te dezvolți, nici măcar să încerci să crești, ci să urli că ți se cuvine. Ce vei face atunci când nu vei mai avea de la cine să primești? Dacă înțelegi la ce am făcut referire articolul e pentru tine!
Părinții tăi te iubesc fără îndoială și vor ce este mai bun pentru tine. Totuși dacă părinții tăi iubesc muzica populară și o consideră cea mai bună muzică, nu înseamnă că și pentru tine este plăcută ori că, are valoare, înseamnă că ei o preferă deoarece le amintește de tinerețe. Sigur că, nu muzica este subiectul pe care îl voi dezbate aici, respectarea preferințelor și a diferențelor este.
Diferența dintre un părinte bun și un părinte rău, pe care, mai bine l-am numi un părinte inconștient, e următoarea: Dacă părinții tăi sunt avocați și își iubesc meseria, considerând-o totodată o carieră în loc de o meserie, de parcă ar fi artiști în loc de zidari, iar din acest motiv te presează să calci pe urmele lor, ei nu sunt părinți buni, ci unii egoiști și iresponsabili.
Un părinte bun, realist ori conștiincios, te va sfătui ca în viață să iubești ceea ce iubești, tot așa cum iubește el ceea ce iubește. Descoperă-ți vocația și mergi până la capăt în direcția către care te trimite pasiunea. Fie că ești atras de pictură, de cântat la vioară, de rețelistică sau de actorie, urmează-te.
Căci, un părinte bun știe că un avocat e ca un zidar, deoarece avocatura este o meserie; un artist este o poveste. Un actor bun este acela despre care nu știi atunci când plânge. El și-a jucat rolul atât de bine de atâtea ori încât nu știi dacă suferă sau dacă joacă teatru în momentul când îi vezi rimelul întins pe obraji.
Un părinte bun te învață că atunci când ești descurajat din cauză că nimic nu merge bine, totul se desfășoară în cel mai potrivit mod. Totul e atât de perfect încât pare că nimic nu are sens. Dar totul are sens, căci Universul se mișcă cu viteze amețitoare, dar noi mergem mai încet. Așadar, cum ar putea o minte limitată să înțeleagă funcționalitatea macrocosmosului pe deplin?
Cu câteva clipe înainte să închidă ochii, o tânără în vârstă de douăzeci de ani, a declarat că dacă i s-ar mai acorda o șansă, măcar o zi, ar petrece-o împreună cu mama ei și cu câinele în parc ca să privească iarba și cerul. Uau, e de la sine înțeles că mama ei este un părinte bun și iubitor.
Un părinte bun te învață că nu este necesar să rostești Doamne ferește sau Doamne miluiește, de ori de câte ori treci pe lângă un om amărât, ca să îi convingi pe alții că ești un om bun. Este de ajuns să te convingi pe tine oferindu-i o mână de ajutor.
Un părinte bun îți spune că fericirea nu acuză, liniștea nu se mânie, înțelepciunea nu cade pradă corupției, adevărul nu poate fi îndepărtat, viața nu poate fi oprită, dragostea nu pune condiții, condamnarea nu îndreaptă pe nimeni iar Dumnezeu nu este o religie.
O îmbrățișare face cât o mie de cuvinte, dar un sentiment este mai valoros decât o mie de gânduri. Pe primul loc în viață stă fericirea ta, nu banii, lucrurile și funcția, nu ceea ce cred alții despre tine, contează starea ta. Mulți oameni inteligenți au renunțat cu ușurință la fericire doar ca să impresioneze ori să mulțumească pe cineva. Poziția și banii contează în proporție de 10%, ceea ce faci cu viața care ți s-a dat îți completează golul cu care te-ai nascut în ea.
Generații de oameni școliți au trăit fără să lase în urma lor ceva, decât corporații din ce în ce mai flămânde și preoți sau politicieni mai lacomi, ori încă o generație de inepți care va repeta ceea ce a văzut la cei dinaintea ei, cum ar fi: școală, serviciu, biserică, discotecă, televizor și politică. Voi la voi nu vă gândiți?
Un părinte bun nu rezolvă totul cu bani
Vezi tu, un părinte bun te învață toate aceste lucruri chiar dacă îl urăști, chiar dacă nu îl înțelegi. Articolul de astăzi este un mesaj dur care când te lovește răscolește totul în tine. Dar aceasta e bine, fiindcă ai nevoie să îți revizuiești valorile și deciziile sau pe tine.
Un părinte bun nu își susține copilul pe plan financiar în orice circumstanță, în felul acesta copilul său să nu învețe să prețuiască nimic. El nu este un părinte bun, care își iubește copilul, ba este unul egoist, care vrea să îi arate cine e șeful: acela care deține banul.
În lumea sănătoșilor nu banul are autoritate, fericirea are prioritate, iar iubirea se bucură de onestitate. Fiindcă, un părinte care cerșește autoritate cu ajutorul banului nu va fi niciodată un părinte respectat, ci unul demn de milă.
Copilul meu, tu să nu te supui nimănui și să nu rănești pe nimeni. Nu te răzbuna pe nimeni, ca să fii un om liber. La prima senzație ura pare a îți ține partea căci îți oferă un strop de plăcere, însă ea lucrează împotriva ta și în final te ucide la fel ca tutunul, la fel ca drogurile.
În viață, nu ai nevoie de maeștri orientali, de preoți sau de psihologi, ca să îți rezolve problemele; dorința de suicid nu este o boală. Lumea așa cum ți-a fost prezentată este o boală. Dorința de suicid este tentația care te cheamă să te eliberezi de presiunile pe care oamenii inconștienți le-au aruncat asupra ta. Și totuși, renunțarea la viață nu este o soluție, cei puternici rămân până la sfârșit.
Dacă mergi în direcția preotului și a psihologului, care să îi rezolve copilului tău problemele, în loc să îl îndemni să caute el soluțiile, s-ar putea ca el să aibă nevoie și de un nutriționist, și de un hair stylist, de un mistic, un guru sau un sexolog, de orice șef pe care să îl lingușească, care să îi devină stăpân. Dacă recomanzi cărțile și articolele mele nu mă ajuți pe mine, nu te ajuți pe tine, îi ajuți pe cei ce au nevoie de ajutor dar nu știu unde să îl caute.
Autor: Alberto Bacoi
