- Afirmaţia că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, la Bucureşti, a rămas, pentru mine, fără o explicaţie concretă, până la sfârşitul lunii noiembrie 2008.
Era în ziua de 27 noiembrie şi întâmplarea a făcut ca la Piatra-Neamţ să vină, cu probleme legate de nişte acte, un nemţean ajuns călugăr la Vatican, evident într-un ordin catolic. Din vorbă în vorbă, Ioan Cobzaru, aşa îl cheamă, mi-a arătat medalionul Fecioarei Maria făcut în urma apariţiei Maicii Domnului în bisericuţa mănăstirii din Rue du Bac din Paris, pe care este scrisă o rugăciune devenită foarte cunoscută: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care alergăm la tine! Cea căreia i se arătase Fecioara, în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor şi trecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28.
Ioan Cobzaru a povestit că a reuşit să ajungă în patru locuri de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria, printre care mănăstirea de pe această stradă din Paris, dar şi la Medjugorie sau Lourdes. Nu venise la Piatra-Neamţ cu speranţa că va vedea încă un astfel de loc, dar îmi spunea că afirmaţia Papei Ioan Paul al II-lea despre Grădina Maicii Domnului avea ca suport, după părerea lui, o apariţie a Maicii Domnului la Bisericani, în apropiere. Nu a fost mare lucru să ajungem, după zece kilometri făcuţi pe asfalt, la locul acesta.Povestea apariţiei Fecioarei Maria într-un stejar de la Bisericani este consemnată în tradiţia locală şi pe o frescă din paraclisul ridicat deasupra locului. Se spune că un sihastru din munţii Bisericaniului a hotărât ca, împreună cu ucenicii săi, să meargă la Muntele Athos, în Grădina Maicii Domnului, după ce tătarii le arseseră locaşul de cult.
Numai că, la scurtă vreme după ce s-au pornit, călugării au fost opriţi de o apariţie miraculoasă: Fecioara Maria le ieşise în cale într-un stejar de pe marginea drumului.
Dialogul, consemnat în viaţa Cuviosului Iosif, cel care a fost proclamat sfânt, a fost următorul: Unde mergeţi? La această minunată vedere, ei au răspuns: Ne ducem la grădina ta! Întoarceţi-vă, le zise Maica Domnului, căci şi aici este grădina mea!
În amintirea acestei minuni, ei au aşezat în stejar o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică “al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli, cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Ştiam de această tradiţie de ceva vreme, dar nu îi dădusem importanţă decât după ce l-am văzut pe călugărul de la Vatican cum îngenunchează şi se roagă în faţa cioatei şi a icoanei din paraclisul de la Bisericani. Mi-a spus după aceea cât de bucuros este că a reuşit să vadă încă un loc de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria.
Am cunoscut Bisericaniul pe vremea în care era doar Sanatoriu TBC. Pe atunci, un misterios călugăr bătrân locuia singur, ceva mai la vale de sanatoriu, într-o casă peste drum de care ardea permanent o candelă. Era stejarul despre care atunci nu ştiam nimic. După revoluţie, a fost posibil ca obştea monahală, risipită în urmă cu mai bine de o sută de ani, să se întoarcă în locul pe care l-a păzit acel călugăr.
Acum, în paraclisul ridicat deasupra stejarului din care nu a rămas decât o cioată, trecând prin pardoseala construcţiei şi fiind păstrată într-un cub de sticlă, ne este gazdă un călugăr tânăr, care ne povesteşte despre stejarul în care a avut loc apariţia şi despre icoana miraculoasă amplasată apoi în locul apariţiei.
Sunt vreo treizeci şi ceva de ani de când stejarul a fost tăiat, chiar de directoarea sanatoriului de atunci, care a dat ordin să fie tăiat stejarul şi care, la 40 de zile de la aceasta, a paralizat pentru ce a făcut.
În cinstea acestei minuni, Sfântul Iosif, stareţul de atunci, a făcut această icoană, care este una deosebit de sfântă şi făcătoare de minuni. Icoana este foarte veche, are peste 400 de ani şi a stat în acest stejar foarte mult timp. A fost de foarte multe ori luată sau furată, dar, prin minune dumnezeiască, venea înapoi. “Semn că aici Maica Domnului, cu gura ei Sfântă şi Dumnezeiască, a spus că este grădina Ei”, ne spune călugărul.
FOTO: Sfântul Iosif de la Bisericani a vieţuit, vreme de câţiva ani, într-o peşteră din apropierea actualei mănăstiri
FOTO: Intrarea în peştera Sfântului Cuvios Iosif
Istoricul Mănăstirii Bisericani
Aflată la mică distanţă de Mănăstirea Bistriţa, dar mai retrasă în munte, Mănăstirea Bisericani convieţuieşte acum cu Sanatoriul TBC, fiind amplasată, după un drum cu serpentine, pe un versant cu expunere la miază-zi, o altitudine de circa 650 m şi pe care, se spune, ajunge aerul chiar de pe platoul superior al Ceahlăului, purtat de nişte curenţi atmosferici.
Înfiinţată cam tot odată cu Mănăstirea Bistriţa, căreia se poate să îi fi fost sihăstrie, Mănăstirea Bisericani se număra, în secolele XVI-XIX, printre marile mănăstiri din Moldova, deoarece numărul monahilor ajungea la peste 800. Avea rânduială de slujbă achimită, neadormită, cu călugări erudiţi, unde s-au tradus din limbile greacă şi slavonă mai multe cărţi de cult şi învăţătură duhovnicească.
După reforma agrară din 1864, a lui Al. I. Cuza, Mănăstirea Bisericani intră într-un declin, micşorându-i-se numărul vieţuitorilor.
Regele Carol I o transformă apoi în penitenciar, iar în anul 1911, în locul ei, a luat fiinţă un azil pentru bolnavi de tuberculoză, care ulterior a devenit Sanatoriul TBC.
În 1998, s-a construit, pe locul unde Cuviosului Iosif i s-a arătat Maica Domnului, un paraclis cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, care include şi trunchiul stejarului şi care a fost sfinţit la 3 octombrie 1999, la împlinirea a 500 de ani de la apariţia miraculoasă.
Mihael Balint, “Contraforturi de-o zi”
