Iubirea nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori!

by Solarris

Iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori.Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. A  iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).

Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti!Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva.

A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele.

Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi şi încurajezi libertatea.

Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta.

Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: „Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.” A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi.

Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.

Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc o relaţie minunată. Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Aristocraţia autentică la nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit.

Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi.

Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Ei au încercat sau încearcă să blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naştemonştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de foarte mult timp. Excesul de Yin începe să devină Yang excesul de Yang începe să devină Yin. O apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău.

Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată; în spatele ei nu s-a aflat Sinele, ci Eul. Eul are această particularitate: orice ar face, generează, într-un final, suferinţă.

Revenind mai spre început, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Nu eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să iubeşti cu adevărat. Nu vei putea fi un om fericit. Eul este limitat şi luptă cu toate mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O modalitate de a face faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se agaţă de o persoană şi încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în adâncul lui, îşi doreşte să fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este întotdeauna pe faţă şi consecinţele ei (răni, vătămări grave) nu sunt întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă. Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.

În iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul că ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală!

Adrian Nuţă, Inchisorile invizibile

Sursa: Drumuri către tine – Un altfel de blog despre evoluţie spirituală şi dezvoltare personală

Când ştii cum este „să fii împreună” cu tine însuţi, nu mai e atât de dificil „să fii împreună” cu celălalt

by Solarris

Mulţi dintre voi cred că relaţiile îi vor face fericiţi. Nimic nu e mai departe de adevăr. Promisiunea împlinirii prin relaţii este o farsă crudă. Veţi descoperi acest lucru destul de curând. Există un singur mod prin care puteţi găsi împlinire adevărată în viaţă şi acesta este să învăţaţi să vă iubiţi şi să vă acceptaţi pe voi înşivă.Având acest fundament, relaţia încetează de a mai fi traumatizantă. Asta, poate, pentru că nu se mai aşteaptă atât de mult de la ea. Când ştii cum este „să fii împreună” cu tine însuţi, nu mai e atât de dificil „să fii împreună” cu celălalt.

Dar dacă viaţa ta este o îndepărtare de sine, cum poţi să te aştepţi ca o relaţie să prindă rădăcini? Pur şi simplu, nu e cu putinţă. Tot ceea ce obţii este o încleştare de aripi pe un cer înnorat. In vremurile de acum, când se distruge structura familiei pe toate planurile, din ce în ce mai mulţi oameni se zbat să nu le fugă pământul de sub picioare. Ritmurile existenţiale de acceptare şi iubire au fost distruse. De-abia dacă se mai găseşte un pic de încredere în inimile majorităţii oamenilor. Acest lucru se întâmplă, ori de câte ori moare ce e vechi şi se naşte ceva nou. Este o perioadă de traume şi tranziţie. Recunoaşte acest adevăr.

Nu căuta fericirea în afara ta, în vremuri foarte traumatizante. Durerea ta îţi ajunge. Nu o exacerba, preluând suferinţa celuilalt. Dacă vrei să dansezi împreună cu altcineva, fixează-ţi mai întâi rădăcinile. învaţă să-ţi auzi îndrumările interioare. Dialoghează cu copilul suferind şi cu gazda divină dinăuntrul tău. Aplică asupra ta iertarea şi compasiunea. Fii în experienţa ta şi învaţă din ea. Rămâi în ritmul vieţii tale. Fii deschis către ceilalţi, dar nu te abate din drum ca să-i găseşti. Cei care ştiu să danseze vor veni în întâmpinarea ta. Nu va fi vorba de o luptă şi, tară nici un efort, îţi vei găsi companionul. Aşa trebuie să stea lucrurile.

Dacă între tine şi partenerul tău există o relaţie de pace, te afli în relaţia corectă. Dacă nu, atunci relaţia este nepotrivită sau prematură.
Relaţiile nepotrivite exacerbează tiparele de abuzuri din trecut. Învăţătura pe care o obţii din astfel de întâlniri este dureroasă. Se poate face şi trebuie să se facă o alegere mai bună. Dar, pentru ca această alegere mai bună să se facă, trebuie să fii în stare să ceri fără şovăire ceea ce vrei. Dacă îl laşi pe celălalt să dicteze termenii relaţiei, să nu fii surprins dacă nu te vei simţi respectat. Ştii ce este bine pentru tine şi ce nu. Spune de ce anume ai nevoie, rosteşte adevărul şi fii ferm în hotărârea de a te vindeca. Numai prin hotărârea de a te respecta şi cinsti pe tine însuţi, poţi atrage un partener care vrea să facă acelaşi lucru.
Acestea sunt adevăruri simple. Dar ele nu sunt practicate. Iarăşi şi iarăşi, faci compromisuri, joci după cum îţi cântă alţii şi te trădezi pe tine însuţi. Deja ar trebui sa te fi săturat de a repeta aceeaşi lecţie şi de a-ţi adânci rănile.
Iţi voi spune pe cât de clar pot: dacă nu ştii cum să ai grijă de tine însuţi şi dacă nu vrei să o faci, nimeni altcineva nu o să aibă grijă de tine. Lipsa ta de dragoste şi de abnegaţie faţă de tine însuţi atrage în câmpul tău vibraţional oameni cu lecţii similare. Atunci, pur şi simplu, veţi oglindi unul pentru celălalt acea lipsă de înţelegere de sine şi de devotament faţă de propria persoană.

Devotamentul faţă de altul este imposibil, fără ca mai întâi să te devotezi ţie însuţi. Acesta este un lucru important. Cei care încearcă să acţioneze într-un mod lipsit de dragoste de sine, pun căruţa în faţa boilor.
Mai întâi iubeşte-te pe tine însuţi – şi apoi poţi să treci dincolo de aceasta. Ceea ce sugerez eu nu este egoism. Este capitulare supremă în faţa divinului lăuntric.
Cel iubit ia naştere o dată cu devotamentul faţă de sine. El sau ea se manifestă în afară, de îndată ce acest devotament este demn de încredere, în acel moment, devotamentul exterior şi cel interior merg mână în mână. Atunci când îl preamăreşti pe cel iubit, preamăreşti sinele divin care trăieşte în multe trupuri. Aceasta este o relaţie sacră.

Puţini îl întâlnesc pe cel iubit în această viaţă, deoarece puţini au învăţat să se aprecieze şi să se cinstească pe ei înşişi şi să se vindece dinăuntru în afară. Dar tu poţi să fii unul dintre aceşti puţini, dacă vrei să te dedici propriei tale vindecări.
Hotărăşte-te să o faci şi cel iubit află acest lucru. Fă un jurământ simplu: „jur că în nici una dintre relaţiile mele nu mă voi mai trăda sau agresa pe mine însumi. Voi comunica în mod cinstit ceea ce gândesc şi ceea ce simt, cu compasiune faţă de ceilalţi, dar fără nici un fel de ataşament faţă de modul în care el sau ea îmi primesc comunicarea. Am convingerea că, spunând adevărul şi respectându-mă pe mine însumi, mă aflu în comuniune cu cel iubit. Nu voi mai încerca să fac în aşa fel încât „lucrurile să meargă” în cadrul unei relaţii, sacrificându-mă pe mine însumi, pentru a încerca să îndeplinesc nevoile partenerului meu.”

Paul Ferrini

Sursa: drumuricatretine.wordpress.com