Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, gesturile generoase protejează inima şi pot prelungi viaţa.
"Acest studiu reprezintă o contribuţie semnificativă la înţelegerea modului în care oferirea de ajutor celor din jur poate aduce beneficii asupra stării de sănătate prin combaterea efectelor negative ale stresului.
Am testat ipoteza conform căreia, ajutându-i pe alţii, am putea preveni asocierea dintre stresul si mortalitatea celor care fac fapte bune. Asta înseamnă că, în cei cinci ani cât a durat cercetarea, am observat că în cazul celor care treceau prin perioade foarte stresante mortalitatea era mai scăzută decât în cazul celor care nu obişnuiau să ofere ajutor", spune Michael J. Poulin, profesor la Universitatea Buffalo şi principal coordonator al studiului publicat în American Journal of Public Health, citat de Mediafax.
Sursa: Libertatea.ro