Nu lumea te rănește, ci propriile tale așteptări!

Un loc de muncă sau o meserie nu ar trebui să îți definească viața, existența. El nu îți va dărui împlinirea, fericirea. Nu neglija partea umană din tine. Un serviciu este o sursă de venit care te ajută să trăiești ca să te pui în valoare și să îți dezvolți calitățile, priceperea, pasiunea.
Repet afirmația, un loc de muncă nu te pune în valoare, el te ajută să te pui tu în valoare, să te sculptezi tu însuți și să trăiești pe picioarele tale. Ceea ce lucrezi ca să trăiești nu contează, un loc de muncă nu ar trebui să reprezinte o rușine, un prilej de mândrie sau un vis.
Dedic articolul unui prieten care m-a rugat să îl învăț cum să trăiască. Dar surpriză, la asta nu mă pricep nici eu! De la mine înveți să gândești, de trăit știi tu să trăiești mai bine ca mine. Începem!
Caută plăcere în altceva, nu aștepta ca meseria ta să îți ofere satisfacție pe toate planurile. Viețile oamenilor nu ar trebui să se învârtă în jurul unor meserii și a unui loc de muncă. Ceea ce faci ca să îți câștigi existența nu contează, atâta vreme cât ți-o câștigi.
Ce importanță are cu ce tip de haine te-ai îmbrăcat în ziua de trei februarie 2015 de pildă? Nu are importanță, nici măcar nu mai ții minte, important este faptul că te-ai îmbrăcat decent. Tot așa e și în cazul unui loc de muncă.
Un loc de muncă nu ar trebui să ne definească în viață, fiindcă noi suntem mai mult de atât, suntem oameni. Tu nu ești vânzător, ești un om minunat care se pricepe la vânzări. De cele mai multe ori meseriile reușesc să ne domine viața, deoarece le permitem noi. Le permitem, pentru că nu avem visuri sau nu avem curajul să fim fideli visurilor noastre. Omul nu este o funcție sau o meserie, omul este un om. Și nu există pe Pământ ceva mai important decât esența umană, încă nu s-a inventat.
Eu nu sunt un scriitor, eu sunt mai mult de atât, eu sunt un om iar omul poate să facă orice. Pentru că o meserie, o funcție ori un loc de muncă nu au puterea de a îți dărui pacea, satisfacția, împlinirea, fericirea. Pe acestea ți le poți oferi tu însuți atunci când cauți răspunsurile în interiorul tău. O etichetă te limitează.
Fă ceva remarcabil în viață, ceva care să te ridice până la cer. Lucrează pe cont propriu ori ca angajat, pe ambele în paralel, în felul acesta să îți readuci la viață sufletul. Dedică-te oamenilor care au nevoie de ajutor și îndrumare ori copiilor care au fost condamnați să trăiască în situații amare. Înființează-ți o asociație și formează o comunitate de oameni care să se implice, caută donatori pe cont propriu.
Maturizează-te! Viața nu îți cere legitimații, diplome, acreditări. Un om fără adăpost căruia îi dai să mănânce nu îți cere CV-ul. De el au nevoie adulții care au rămas copii la minte chiar dacă au trecut anii peste ei.
Există atâția oameni cu funcții importante, cu potență financiară, dar care se plictisesc, care spun că nu și-au găsit scopul ori că trăiesc degeaba. Mulți mi-au spus că irosesc banii degeaba. Eu i-am chemat, i-am întâlnit, iar ei m-au susținut în proiectele mele.

O funcție înaltă nu te face bogat

I-am învățat că dacă au mai mult decât le este necesar inima îi îndeamnă să construiescă o masă mai mare, nu una mai luxoasă. Iar astăzi satisfacția lor este mai mare decât dacă și-ar fi cumpărat câte un Lamborghini Aventador de căciulă. Cel care crede că banii rezolvă orice problemă, poate fi bănuit că rezolvă orice problemă pentru bani, scria Benjamin Franklin și avea dreptate. Bogat devii oferind!
Procedează astfel și vei crește odată cu oamenii pe care îi ridici. Faptele tale îți vor aduce împlinirea interioară, pe care nu ți-o va dărui o funcție sau un loc de muncă. Căci așa ai rămas trist și gol. Ești gol pe de-o parte, chiar dacă ți-ai împlinit anumite plăceri ori responsabilități pe parcursul vieții. Nu știu cum să îți spun mai clar, umple-te!
Contemplează, gândește-te serios la aceasta. Tu de ce trăiești? Caută să te cunoști și vei fi uimit de tine. Părăsește siguranța în care ai fost învățat să trăiești încă din copilărie, căci viața nu funcționează așa cum ți-au spus cei care te-au format, chiar dacă ți-au vrut binele. Nimeni nu îți poate garanta fericirea, tu îmbrățișează aventura. Da, riscă puțin și realizează că nu ai ce să pierzi. Pe Pământ nu trăiești o mie de ani. Poate vei trăi șaizeci și ceva de ani sau mai puțin.
Dacă ai nevoie de un impuls, de o idee sau un gram de curaj, inspiră-te de aici. Ia curajul meu și transformă-l în al tău. Există un mecanism în interiorul fiecărui om, care îl îndrumă către ceva. Nimeni nu s-a născut degeaba. Nu se pune problema că nu vei afla ce te împlinește.

Satisfacția stă în conștientizare

În majoritatea cazurilor realizările noastre există deja, fapte memorabile am săvârșit majoritatea. Totuși satisfacția lipsește deoarece ne-am obișnuit cu ce am realizat și cu felul în care am trăit. De aceea nu ne mai apreciem. Dacă ne-am simțit vreodată bine în trecut, astăzi s-a diminuat efectul. Un moment de contemplare și recunoștință poate dimineața sau seara, ți-e binevenit.
Simte gratitudinea, urmează-ți inima, descoperă-ți excelența, fii fericit! Trăiește, iubește, zâmbește și continuă așa. Odihnește-ți mintea și calmează-ți inima. Un loc de muncă sau orice alt lucru a cărui intrare în posesie te-ar costa pacea interioară, este prea scump, nu merită, pune-l înapoi în raft. Darurile au fost sădite înăuntrul tău.
Fii bun cu tine însuți, nu te mai persecuta. Trage aer în piept, expiră trecutul și inspiră viitorul. Viața este despre a înainta în călătoria ta. Nu eu îți pot aduce fericirea. Ea există dintotdeauna în tine și caută un mod pentru a ieși la lumină. Poate ea te-a îndrumat să accesezi pagina mea. Eu nu am puterea să fac pe cineva fericit.
Iubiților, alăturați-vă acestor gânduri și rostiți-le împreună. Susțineți-vă în ceea ce hotărâți să faceți și, faceți doar ceea ce ar fi bine să fie făcut. Împrieteniți-vă între voi și fiți indulgenți cu voi înșivă. Bunătatea este chiar la modă, așa cum niciodată nu a fost.

Omul lipsit de curaj și creativitate nu va lucra niciodată pentru el,
dar va trudi întreaga viaţă pentru alţii doar ca să supravieţuiască.

Alberto Bacoi

24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România. Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza.

MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859- Unirea Principatelor Române: Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.
După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit.
La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.
Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.
Principatele române, din mâinile rușilor și turcilor, în ale marilor puteri europene

După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc și principatele Moldovei și Țării Românești.

De exemplu, Moldovei i se atașează trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad.

În contextul discuțiilor despre unirea celor două principate, în 1857 Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) despre Unire.
În acest scop, se constituiau adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.
Falsificarea alegerilor, un obstacol pentru Unire

 

În Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în Moldova, situația a fost mai controversată. Aici, caimacanul (locțiitor la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc.
Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența a fost furată și publicată în presa europeană, la Bruxelles.
Descoperirea a iscat scandaluri atât printre români, cât mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman, au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon, și regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost, astfel, anulate. În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toți s-au pronunțat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei și Țării Românești.

În 1858, Convenția de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor Puteri. Unirea propusă aici s-a dovedit a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata. Capitalele rămâneau aceleași, la București și Iași, și se intenționa ca domnitorii să fie diferiți.
Problema Principatelor a fost pusă în cadrul Congresului de contele Walewski, ministrul de Externe al Franţei.
Principale măsuri care au vizat Principatele au fost:

• desfiinţarea protectoratului rusesc şi înlocuirea lui cu o garanţie colectivă a Marilor Puteri. Prin acest fapt s-a reuşit eliminarea influenţei ruseşti şi asigurarea că trupele ţariste nu vor mai putea străbate teritoriul Principatelor fără acordul puterilor garante. Astfel, era se stopată posibila înaintare a Rusiei în Balcani.
• cedarea sud-estului Basarabiei Principatului Moldovei. Această măsură a îndepărtat Rusia de gurile Dunării.
  libera circulaţie pe Dunăre sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării. Scoaterea Dunării de sub influenţa rusească era o prioritate strategică pentru puterile din centrul Europei.
• suzeranitatea otomană era menţinută. Fiind sub suzeranitate otomană, Principatele nu puteau avea propria politică externă, fapt ceea ce constituia o garanţie în plus că cele două teritorii nu vor cădea sub sfera de influenţă rusească.
• armata naţională. Măsura dădea Principatelor posibilitatea de a-şi asigura ordinea internă.

În ceea ce priveşte Unirea Principatelor, opiniile Marilor Puteri au fost împărţite în funcţie de interesele lor strategice de politică externă:

• Franţa. Instrumentul din cadrul politicii externe franceze elaborată de Napoleon al III-lea avea la bază principiul naţionalităţilor, care presupunea ca fiecare naţiune să îşi decidă singură soarta. Acesta era doar un pretext dintr-un proiect mult mai amplu prin care împăratul francez a încercat pe tot parcursul domniei sale să refacă prestigiul ţării sale după Congresul de la Viena din 1815 şi să readucă Franţa la statul de primă putere de pe continent. Se înţelege astfel de ce problema Principatelor a fost adusă în discuţie tocmai de Franţa. De asemenea, unirea Principatelor constituia un pretext în rivalitatea franco-habsburgică.
• Rusia. Fiind puterea învinsă, ea nu a avut un cuvânt de spus, însă nu era deranjată de o eventuală unire a Principatelor.
  Sardinia. Franţa îi cere să aibă o atitudine pozitive pentru a lovi în interesele habsburgice. Regatul Piemontului şi a Sardiniei dorea la rândul său unificarea Italiei sub casa de Savoia. Era important pentru a lovi în Imperiul Habsburgic, deoarece Lombardia şi Veneto se aflau sub stăpânirea sa.
• Prusia. Prusia dorea, de asemenea, să lezeze interesele habsburgice deoarece îşi dorea unificarea Germaniei în jurul ei sub casa de Hohenzollern şi nu în jurul Austriei şi casei de Habsburg.
• Marea Britanie. Deşi iniţial susţine ideea unirii, în cele din urmă s-a opus deoarece Imperiul Otoman a garantat neutralitatea strâmtorilor (niciunui vas militar sub pavilion străin nu i se va permite străbaterea strâmtorilor), iar Marea Britaniei nu mai avea astfel nici un interes strategic.
• Imperiul Otoman. S-a împotrivit deoarece se putea constitui un precedent.
• Imperiul Habsubrigic s-a opus pentru a leza interesele Franţei.

În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor divanuri ad-hoc.
Surpriza alegerilor domnitorilor din cele două principate

 

 În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.
În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.
După 157 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România. Mulțumim istoricului Liviu Zgârciu de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia pentru disponibilitatea și răbdarea cu care ne-a povestit cum s-a petrecut evenimentul.

Sursa: Enciclopedia României, Wikipedia