Ne complicăm singuri viața pentru că cu o înțelegem !

Haosul și suferința nu apar degeaba în viața unui om, undeva face ceva greșit. Este un semn prin care i se atrage atenția că dacă vrea să obțină ceva ce nu a mai avut niciodată trebuie să facă ceva ce nu a mai făcut niciodată. Pentru că nu te poți aștepta să faci ceva ce ai făcut din totdeauna și să obții ceva ce nu ai avut niciodată. Nu merge așa, strategia trebuie schimbată, uneori în continuu.
Sau mai apar în viața noastră pentru că ne împotrivim schimbării. Vine un moment când trebuie să trecem la un alt nivel, iar noi pentru că nu vrem, suntem comozi, ne împotrivim. Și pentru că ne împotrivim divinității, apare suferința. Noi suntem aici și ca să scăpăm de omul vechi, dând astfel voie omului nou să iasă la suprafață. Iar pentru a putea face asta trebuie să scăpăm de ego, de partea negativă a acestuia, de frici, limitări, dogme, etc. De tot ceea ce ne împiedică să ajungem la desăvârșire. Iar ca să putem face asta, trebuie să ne schimbăm.
Degeaba citești o mie de cărți și mergi la ”n” seminarii dacă tu continui să faci ceea ce ai făcut din totdeauna, să crezi că știi tot, iar ceilalți nimic. Sau ești cu corpul acolo, dar mintea îți este în altă parte.
Confucius spunea că viața este foarte simplă, doar că noi insistăm să o facem complicată. De ce? Pentru că nu o înțelegem și nici nu vrem să o înțelegem. Ne interesează mai mult împlinirea materială decât cea spirituală. Cu sufletul nu te poți lăuda în fața lu’ cutare, în schimb cu o casă pe malul unui lac, da!
E de muncă!
Sunt oameni care plâng în continuu și sunt deprimați pentru faptul că nu pot trece peste un anumit obstacol în viață, dar nici nu vor să încerce să înțeleagă, să afle motivul adevărat al suferinței pe care o simt. Se cred buricul pământului, se cred atotștiutori, au ego-ul cât casa.
Nu vor să afle toate motivul suferințelor pe care le au pentru că asta ar însemnă că trebuie să muncească cu ei înșiși. Să fie atenți la gânduri, comportament, fapte, iar pentru unii acest lucru este greu și nu au voința sau răbdarea(pentru că este un proces de lungă durată) ca să se cunoască mai bine și să cunoască viața mai bine. E mult mai ușor să renunți și să spui că nu poți înţelege decât să ă faci un efort și să încerci să afli.
”Cască ochii!”
În fiecare moment viața încearcă să ne învețe ceva. Modul cum reacționăm atunci când ne lovim de ceva ne arată ce probleme avem de rezolvat la persoana noastră. Dacă după ce vei termina de citit acest articol vei spune că e de cacao înseamnă că ai neacceptări și neiertări. Nu accepți părerile altora și crezi că doar tu ai dreptate. Dacă îți vine să îi strângi de gât pe alții pentru faptul că ți-au zgâriat mașina înseamnă că ai atașamente și că nu poți fi o persoană calmă.
Profesor îți poate fi oricine, important este să vezi semnele pe care le primești pentru că altfel, am mai scris asta, dacă nu îți înveți lecțiile la timp vei fi nevoit să le repeți până când o vei face. Ca la școală, dacă nu treci clasa vei fi nevoit să o repeți.
Înțelegând din ce în ce mai multe vei putea să îți rezolvi din ce în ce mai multe probleme și mult mai repede, ducând astfel la eliberarea ta de toate suferințele emoționale.
Încă nu am ajuns în punctul în care să îl putem vorbi și auzi pe Dumnezeu astfel încât să nu mai ”dăm în gropi”(pentru sceptici, acest lucru se poate, se numește claraudiție).
Haosul uneori este bun
Uneori haosul care apare în viața noastră este benefic pentru că ne face să ne analizăm viața, să tragem linie și să luăm o decizie. Pentru că te aduce într-un punct în care nu te mai suporți sau nu îi mai suporți pe ceilalți, în care simți că nu mai poți.  Atunci se petrece schimbarea, atunci te desparți de soţul care te bate, îți dai demisia la locul de muncă, te muți într-o altă țară sau într-un alt oraș. Atunci viața se schimba la 180 de grade!
Alex Ureche

Sursa: mmotivation.ro

Părintele Arsenie Boca – un slujitor al Domnului, un slujitor pentru oameni

 

 

"Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem."

În multe momente din Istoria creştinismului găsim părinţi pe care Dumnezeu i-a învrednicit cu harul iubirii de oameni, precum ne îndeamnă Mântuitorul nostru. Din iubire pentru creaţia Sa, Dumnezeu a dat oamenilor modele duhovniceşti care să conducă credincioşii pe Calea cea bună. Un astfel de model este părintele Arsenie Boca.

Cazul părintelui Boca este celebru. Însă, cât de cunoscut este o problemă aparte. Pe măsură ce arhivele sunt scoase la lumină şi cercetate, ne formăm o imagine cât mai clară asupra acestui important caz din istoria monahismului românesc.

În cele de mai jos redăm câteva pasaje ilustrative dintr-o carte care, va apărea în curând. Întreprinderea noastră se bazează pe izvoare inedite din arhiva fostei Securităţi şi doreşte să aducă o mică contribuţie la cunoaşterea cât mai serioasă a ceea ce-a fost fenomenul Arseie Boca în Biserica Ortodoxă Română.

Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Urmează Liceul naţional ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care îl absolvă în 1929, apoi cursurile Academiei Teologice din Sibiu, până în 1933. Printr-o bursă oferită de mitropolitul Ardealului urmează cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti şi le audiază pe cele de Medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi cele de Mistică creştină predate de Nichifor Crainic. Cu această ocazie profesorul Costin Petrescu îi va încredinţa pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul la Atheneul Român. Pentru o experienţă duhovnicească, dar şi pentru documentare, va fi trimis de chiriarhul său la Muntele Athos. La 29 septembrie 1935 va fi hirotonit ca diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan, pentru ca în Vinerea Izvorului Tămăduirii a anului 1940 să fie tuns în monahism la mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Monahism în Ţara Făgăraşului

După actul de la 1918, alături de alte probleme religioase, care au intervenit în noua situaţie politică, a fost şi cea a monahismului. Biserica Ortodoxă Română trebuia să se ridice la înălţimea cerută de credincioşi. Monahismul trebuie să-şi revină şi să atingă prestigiul de odinioară. În cazul Arhiepiscopiei Sibiului, mitropolitul Nicolae Bălan a dorit să refacă mănăstirea ctitorită de marele domnitor Constantin Brâncoveanu, rămasă în părăsire după acţiunea armată antiortodoxă condusă de Bukow în secolul XVIII. Totodată, acelaşi ierarh era conştient că pentru aceasta trebuia să strângă călugări cu studiile superioare (în speţă teologice).

După 1928, mitropolitul Nicolae Bălan a început la Sâmbăta de Sus să înjghebe un centru monahal format din elite, din oameni bine pregătiţi şi întăriţi duhovniceşte, probabil pentru lansarea unei pepiniere de monahi pentru întreaga sa eparhie. Şi aceasta s-a realizat. De altfel, în presa sibiană din 1940 se reliefa "mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism" a diaconului Zian Boca, unul dintre "luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiene". De altfel, la mănăstirea făgărăşeană se vor perinda numai teologi sibieni, îndemnaţi fiind de arhiereul Nicolae şi dornici de a descoperi tezaurul spiritual al Ortodoxiei. Pe lângă trăirea autentică a părintelui Arsenie, fapt ce i-a creat o aureolă de om al lui Dumnezeu, fiind căutat astfel de mulţimi de credincioşi, s-a adăugat susţinerea arhiereului, care la fiecare mare praznic oficia slujbe mari cu chemări către toţi credincioşii din eparhie.

Este cazul unor praznice care, după 1940, s-au desfăşurat cu mare somptuozitate şi prin participarea unor mulţimi impresionante de credincioşi, la toate acestea adăugându-se problemele ivite de desfăşurarea războiului în defavoarea părţii româneşti, situaţie ce a determinat oficierea unor slujbe aparte pentru pace. Aşa a fost de pildă în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940, la slujba Sf. Liturghii oficiind ÎPS Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului şi PS Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului, în cadrul căreia a fost tuns în monahism diaconul Zian Boca, luându-şi numele de Arsenie, cu participarea unui număr impresionant de credincioşi. Cu această ocazie cronicarul scotea în evidenţă destinul tragic al mănăstirii brâncoveneşti în faţa prozelitismului greco-catolic din secolul XVIII în spaţiul transilvan, adăugat cu ofensiva militară austriacă. Nu ezita a remarca veridicitatea ortodoxă în actul religios şi drepturile ortodoxe în acest spaţiu creştin. Prin aceste afirmaţii coroborate cu poziţia mitropolitului Bălan faţă de greco-catolicism, exprimată încă de la întronizarea sa pe scaunul de la Sibiu, dar şi prin acţiunile ulterioare ale părintelui Boca după 1948 în fostul spaţiu greco-catolic transilvan, putem susţine că iniţiativa arhiereului ortodox, de renaştere monahală ortodoxă, se circumscria ofensivei sale generale de recuperare a întregului spaţiu, pe care îl arhipăstorea, pentru Ortodoxie. Mănăstirea, al cărui ctitor fusese un mare susţinător al Ortodoxiei, mai ales prin lăcaşul său din Ţara Oltului, trebuia să constituie un important pilon în drumul spre readucerea greco-catolicilor pe terenul dreptei credinţe.

Ulterior, praznicele arhiereşti au continuat să se desfăşoare cu o amploare din ce în ce mai mare. În prealabil, Mitropolia de la Sibiu îşi chema credincioşii la slujbele care se vor oficia la Sâmbăta. Credincioşii aveau astfel prilejul să guste din majestatea slujbelor oficiate de soboruri de preoţi în frunte cu mitropolitul, cum a fost cea din Vinerea dinaintea Floriilor (10 aprilie) a anului 1942. În ziarul "Telegraful Român", foaia diecezană sibiană de largă circulaţie, era anunţată oficierea tainei Sf. Maslu, program de spovedanie cu preoţi rânduiţi pentru aceasta, dacă credincioşii nu o făcuseră la parohiile de care aparţineau şi împărtăşirea la sfârşitul Sf. Liturghii ţinută duminică de mitropolitul Nicolae în fruntea unui sobor de preoţi. Pelerinii din ţinuturile îndepărtate beneficiau de adăpost şi toate cele necesare în parohiile din împrejurimi, iar preoţimea din protopopiatele din Făgăraş, Avrig şi Olt luau parte la pelerinaj în fruntea credincioşilor, procedând potrivit dispoziţiunilor arhiereşti. La acest pelerinaj erau chemaţi membrii "Oastei Domnului", care trebuiau să asigure şi colportajul. Cu această ocazie ierodiaconul Arsenie Boca era primit în treapta preoţească, iar proaspătul absolvent de Teologie, Vasile Şortan, în cea de diacon, ridicând momentul religios la o înaltă trăire spirituală.

"Mişcarea de la Sâmbăta" (se numea aşa datorită amploarei spirituale care o căpătase) avea să-l primească pe mareşalul Ion Antonescu cu soţia sa la praznicul Rusaliilor din 1942, unde mitropolitul a slujit alături de monahi. La sărbătoarea Sf. Apostoli (29 iunie) a anului 1944 mitropolitul avea să slujească în fruntea unui sobor format din protosinghel Ieronim Grovu, consilier mitropolitan, pr. Traian Ciocănelea, de la parohia Făgăraş, ieromonahii Arsenie Boca şi Serafim Popescu şi diacon Nicolae Mladin, profesor la Teologie Sibiu, cu participarea a 3000 credincioşi.

Pe lângă trăirea spirituală, centrul ortodox de la Sâmbăta trebuia să reprezinte şi un focar de redescoperire şi promovare a valorilor duhovniceşti pe care Ortodoxia le-a acumulat de-a lungul istoriei. Este vorba de traducerea şi publicarea celor mai exemplare trăiri spirituale strânse în cunoscuta lucrare numită Filocalia. Prin călătoria sa la Muntele Athos, părintele Arsenie Boca aducea părintelui profesor Dumitru Stăniloae câteva manuscrise cu aceste nepreţuite izvoare duhovniceşti. De altfel, acesta a şi colaborat la traducerea şi îngrijirea primelor patru volume din această serie, apărute în 1946-1948. Chiar preotul profesor Dumitru Stăniloae spunea în prefaţa celui de-al doilea volum că, "ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete".

Când poporul căuta un duhovnic

Într-o notă informativă din 4 februarie 1964, dată de agentul "Iulian Nicoară", de la MAI Sibiu, se spunea despre părintele Arsenie Boca: "Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor, care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puţin şi numai legume, numai de post. El dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor.

A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată, de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă şsic!], unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume. Construcţia fizică şfiind] puţin rezistentă - el a fost totdeauna slab, palid, anemic - s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă.

Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el ş…]. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «Sfântul» de la Sâmbăta".

De aceea aveau să-l cerceteze mulţi credincioşi, inclusiv cei care doreau să-şi mărturisească faptele săvârşite pentru idealurile politice, după cum aflăm din declaraţia din 16 iunie 1948 dată Siguranţei: "După câţiva ani de la călugăria mea şi intrarea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot [...]. Printre pelerinii pocăiţi, care vin la mănăstire să-şi mărturisească vinovăţiile şi să-şi pună conştiinţa în acord cu creştinismul sunt şi mulţi legionari". Această situaţie a determinat ca Siguranţa/Securitatea să iniţieze urmărirea informativă asupra părintelui Boca.

Mai mult de atât, părintele Arsenie a fost anchetat pentru posibilele legături cu legionarii, potrivit declaraţiei sale din 10 iunie 1948 dată Siguranţei: "În trecut şi în prezent n-am fost înscris în nici o formaţie politică, n-am activat în nici un fel şi nici n-am cotizat ca simpatizant. Dovadă că n-am făcut parte nici din simpatizanţii legionarilor pot să spun că, deşi amator de cărţi, n-am cumpărat şi n-am citişt] nici o publicaţie legionară. M-am consacrat exclusiv propovăduirii religiei. Datorită faptului că m-am consacrat cu toată viaţa creştinismului şi deci luării în serios a preoţiei, mi s-a răspândit un nume ca atare. Au venit mulţi oameni să-şi mai pună sufletul în acord cu creştinismul. Au venit şi legionari. Ca preot a trebuit să-i primesc a sta de vorbă cu ei. Un preot stă de vorbă cu orice fel de oameni. Poziţia mea preoţească faţă de ei a fost următoarea: M-am silit din toate puterile să-i dezpoliticianizez înţelegând prin aceasta ce-i determina să arunce pistolul, răzbunarea, conspiraţia, subversitatea, jurământul reacţionismului tacit sau manifest faţă de stăpânirea constituită. Cred că mulţi m-au înţeles şi lepădând poziţiile greşite au revenit la creştinismul care nu se ceartă cu stăpânirea [...]. Le-am propovăduit calea împăcării cu Dumnezeu în funcţie de împăcareşa] cu oamenii, deci şi cu stăpânirea".

În timpul anchetei din 11 octombrie 1955, Nichifor Crainic, anchetat pentru a da informaţii despre părintele Arsenie Boca, spunea că acesta "este de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală, riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti [...]. În scurtă vreme mănăstirea Sâmbăta de Sus a ajuns un loc de pelerinaje religioase, sute şi mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arsenie. Până în anul 1945, dată după care eu nu mai ştiu nimic, mişcarea de la Sâmbăta de Sus avea un caracter pur religios, fără nici un fel de amestec politic".

Celebru fiind, căutat de toţi cei însetaţi de izvorul adevărului de credinţă, părintele Arsenie Boca era invitat de maicile de la mănăstirea Bistriţa-Vâlcea ca "să cerceteze din când în când obştea noastră de călugăriţe pentru zidire sufletească", precum spunea într-o adresă maica stareţă, Olga Gologan, către mitropolitul Nifon al Olteniei, în data de 10 noiembrie 1944. Cererea de binecuvântare este dată de către Nifon al Olteniei la 14 noiembrie 1944, pentru ca la 24 noiembrie maica Olga Gologan să roage pe mitropolitul Nicolae al Ardealului să binecuvânteze venirea temporară a părintelui Boca la mănăstirea Bistriţa. Vizita duhovnicească a părintelui la Bistriţa a fost interpretată de organele de Siguranţă, ca o "activitate politică subversivă" şi, prin urmare, împreună cu monahul Ieronim Ştefan, a fost arestat.

Părintele Arsenie Boca a fost de asemenea solicitat de principesa Ileana de Habsburg, în vara lui 1947, care "a venit la mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru prima dată şi cu această ocazie am cunoscut-o personal", după cum spunea părintele nostru, în ancheta penală din 5 octombrie 1955. "Ea venise, continuă părintele, cu scopul ca să cunoască mănăstirea, să mă cunoască pe mine şi să-mi asculte predicile mele. După ce am făcut cunoştinţă personal cu ea, am condus-o la apartamentul mitropolitului şi îmi amintesc că i-a plăcut aranjamentul de la mănăstire şi peisajul. În discuţiile purtate, ea şi-a exprimat dorinţa ca eu să merg în vizită la castelul Bran, unde avea locuinţa. I-am răspuns că nu pot să merg altfel, decât numai cu aprobarea mitropolitului Bălan".

După obţinerea binecuvântării de la mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, principesa Ileana l-a invitat la Bran în mai multe rânduri, după cum şi aceasta l-a vizitat de mai multe ori la mănăstirea Sâmbăta. La Bran, spune părintele, "ţineam predici cu caracter religios în faţa domniţei Ileana şi a unor doamne care compuneau anturajul domniţei, însă numele şlor] nu le cunosc. La predicile ţinute de mine mai veneau surorile din spital, medici şi farmacişti ş…].

Tot la castelul Bran a mai venit şi regina Elena, şcare] cred că era însoţită de doamnele de onoare. Am cunoscut şi pe regina Elena; personal, am avut discuţii personalşe] cu ea, însă foarte puţin, discuţii care s-au rezumat la starea sănătăţii ei. Alte discuţii nu am avut cu ea ş…].

Alte preocupări pe care le aveam la castelul Bran, în afară de predici, tălmăceam anumite părţi din Scriptură şi răspundeam la diferite întrebări care mi se puneau în legătură cu credinţa. Am făcut o slujbă împreună cu preotul din Bran, Lascu, la aşezarea pietrei fundamentale a capelei din curtea spitalului de la Bran.

În afară de preocupările duhovniceşti, vizitam pe domniţa Ileana, în apartamentul ei, unde am avut şi discuţii cu ea. Astfel, îmi amintesc că am discutat despre moartea lui Zelea Codreanu, spunându-mi că în ceea ce o priveşte ea l-a simpatizat şi că regretă moartea lui, comisă de fratele ei Carol al II-lea, exprimând următoarele cuvinte: «România este singura ţară în care succesul nu are succes» şsubl. ns ANP]. S-a referit la succesul pe care îl avea Codreanu, însă care nu a dus la nici un succes, făcându-l vinovat în acest sens pe Carol al II-lea".

Acelaşi părinte va merge cu principesa în diferite locuri din Bucureşti, unde se aflau diferiţi cunoscuţi, bolnavi, printre care Maria Antonescu şi mama Mareşalului. Aici, de reţinut este următoarea secvenţă redată de părintele Boca în timpul anchetei din 1955: "În discuţiile care s-au creat acolo, ştiu că Maria se plângea că o duce greu, că este părăsită de toţi cunoscuţii ei şi nu are cu ce se întreţine, iar mama lui Ion Antonescu spunea că nu se poate împăca în conştiinţa ei: «Cum Dumnezeu a dat posibilitatea acestora (se referea la conducerea actuală din R.P.R.) şsic!] să-i omoare fiul».

I-am recomandat să nu se răzvrătească împotriva lui D-zeu, pentru că El ştie ce face şi i-am indicat ca duhovnic pe preotul Gala Galaction, despre care nu ştiu dacă a fost sau nu". Întâlnirile cu principesa Ileana au durat până în noiembrie 1947.

La mănăstirea Prislop, fiind duhovnic, avea să fie cercetat de foarte mulţi credincioşi. Conform unei adrese a Biroului de securitate Haţeg către Serviciul Judeţean de Securitate Hunedoara – Deva, din 9 august 1950, se spunea: "Am constatat că într-adevăr în ziua de 24 iunie 1950 şnaşterea Sfântului Ioan Botezătorul, n.n. ANP] au fost la această mănăstire foarte mulţi oameni pentru rugăciuni, din regiunile Braşov, Alba-Iulia şi Sibiu. La fel în ziua de 4 august 1950 şajunul praznicului Schimbării la Faţă, n.n., ANP], s-a îndreptat spre mănăstire un număr de circa 30 bărbaţi şi femei din judeţul Sibiu.

Tot în această zi, un alt grup de circa 20 bărbaţi şi femei au trecut la mănăstire, care erau din regiunea Bradului, judeţul Hunedoara. Se observă zilnic trecând asemenea grupuri în special femei la această mănăstire, care sunt atraşi de preotul Arsenie Boca ş…] şşi] este căutat zilnic de persoane din Braşov, Sibiu, Făgăraş şi Bucureşti, ale căror vizite se par foarte suspecte sub pretextul credinţei (spovedanie), care se prelungesc 3-7 zile şi chiar mai multe săptămâni".

Autorităţile au intrat în panică datorită masei imense de credincioşi care mergeau în pelerinaj, hotărându-se astfel diminuarea fenomenului, prin arestarea celui căutat pentru îndrumările duhovniceşti.

"Iubiţi pe preoţi acum, până-i mai aveţi!"

În contextul unei căutări permanente pentru ieşirea din război, printr-o pace separată, în rândurile guvernanţilor, dar şi al intelectualilor şi politicienilor din opoziţie, în perioada 1943-23 august 1944, părintele Arsenie avea să fie urmărit în continuare de Serviciul Secret al Jandarmeriei şi de Siguranţă. Mai exact, Mitropolia Ardealului organiza la începutul anului 1944 "o serie de misiuni religioase, cu ajutorul celui mai eminent călugăr al mănăstirii Brâncoveneşti, de la Sâmbăta de Sus, Făgăraş, anume Arsenie Boca. Prima misiune de acest fel a avut loc duminică ş30 ianuarie 1944 – praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, n.n.] la Sălişte şi va urma apoi la Sibiu şi pe valea Hârtibaciului. Din predicile susnumitului se reţine şcă] lumea desprinde o gravă acuzaţie la adresa Germaniei, care s-ar fi ridicat cu război împotriva rânduielilor firii şi ale lui Dumnezeu". Acţiunea era încurajată şi popularizată de Biserică prin publicaţia rurală "Lumina Satelor". Rugăciunile iniţiate de mitropolitul Nicolae Bălan, împreună cu părintele Arsenie Boca au continuat la Sibiu, la data de 20 februarie unde, conform unei note informative, catedrala "a fost transformată în loc de pelerinaj, ea dovedindu-se neîncăpătoarea pentru marele număr de credincioşi şi «ostaşi ai Domnului» veniţi din diferite părţi ale Ardealului, pentru a asculta predicile călugărului Arsenie Boca".

După evenimentele de la 23 august 1944, părintele Boca avea să fie din nou urmărit, de data aceasta de Siguranţa comunizată, din cauza documentelor care îl incriminau de "activitate legionară". Mai exact, în cadrul campaniei de purificare de "elementele legionare şi fasciste" a aparatului de stat, acţiune ce a atins şi Biserica Ortodoxă Română, din ordinul expres al ministrului Cultelor, preotul Constantin Burducea, monahii Arsenie Boca şi Ieronim Ştefan de la mănăstirea Sâmbăta, aflaţi la mănăstirea Bistriţa Vâlcea, sunt reţinuţi. De ce? Nu se spune în adresa Siguranţei Râmnicu Vâlcea către Direcţiunea Generală a Poliţiei-Siguranţă, din data de 23 iulie 1945. Dar, putem susţine, că aceasta s-a făcut din suspiciunea de "activitate legionară de la mănăstirea Bistriţa", după cum se reflectă în raportul comisarului Filip Nicolae, şeful Siguranţei Râmnicu-Vâlcea, din iulie 1945: "În ceea ce priveşte activitatea politică şla mănăstirea Bistriţa], putem lansa presupunerea (subl. ns ANP) bazată pe un adevăr mai mult decât propozabil, că în această mănăstire mai dăinuieşte încă o atmosferă de simpatie vădită pentru legionarism, aceasta cu atât mai mult că aici a fost locul în care a fost internat ex-Mareşalul Antonescu, care era vizitat des la timpul său de corifeii şi promotorii politicii naziste şi legionare, astfel că aceştia au ştiut să lase urme adânci şi reminiscenţe care nu pot dispărea cu uşurinţă, decât printr-o completă despărţire a celor ce au fost în trecut prin aceste locuri, în caz contrar germenul conducător al distrugerii şi subminării noastre politice va găsi aici un teren slab şi propice dezvoltării lui".

Prezenţa preotului nostru la Bistriţa, în viziunea aceluiaşi comisar, era următoarea: "Venirea călugărului Arsenie Boca prin aceste locuri, deşi nu este dovedită (subl. ns. ANP) cu probe materiale, că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică subversivă, însă cum am arătat, presupunerile noastre fiind bazate pe realităţi politice, nu pot fi dezminţite. Adevărat este că sus numitul era des vizitat de mult tineret (studenţi, studente) şi tineri ofiţeri, iar la mănăstirea Sâmbăta era în contact strâns cu tineretul ce nutrea idei şi avea legături cu cercurile maniste". Şi totuşi ajunge la concluzia că, "ieromonahul Boca nu şi-a manifestat niciodată şi sub nici o formă în predicile sale vreun crez politic, aspect constatat şi în urma ţinerii predicilor la şmănăstirea] Horezu".

Altfel spus, datorită popularităţii de care se bucura părintele şi în condiţiile în care fusese chemat la o mănăstire "legionară", organele Siguranţei aveau în vedere o posibilă manifestare legionară de proporţii, în circumstanţele în care acestea încercau să preîntâmpine orice acţiune de iniţiativă legionară.

Când a fost arestat părintele Boca nu rezultă din filele dosarului penal, însă aflăm că acesta împreună cu monahul Ieronim Ştefan, erau predaţi la 23 iulie de Siguranţa Râmnicu Vâlcea către DGP-Siguranţă. Astfel, la 25 iulie, şeful Siguranţei Generale ordona executarea "completarea cercetărilor şi şa unui] referat de situaţie. Vor fi căutaţi la fişele Aşrhivei ] Sşiguranţei] şi se vor cere antecedentele telefonic prin poliţiile respective, ss/Cernăianu". În jurul datei de 30 iulie 1945, cei doi aveau să fie eliberaţi din arestul Siguranţei Generale, la ordinul ministrului Afacerilor Interne.

Potrivit documentelor consultate de noi, cei doi monahi arestaţi la Râmnicu-Vâlcea, au dat două declaraţii, sub formă de autobiografii, datate 17 iulie 1945, în care aceştia şi-au descris viaţa în linii mari, până la momentul reţinerii. Părintele Boca a relatat ce l-a determinat să se închinovieze şi a afirmat răspicat neaparteneţa sa la Mişcarea legionară, dar mai ales despre modul său de trăire monahală, de fapt ceea ce l-a făcut celebru şi atât de căutat. Al doilea monah, Ieronim Ştefan, deşi fusese încurajat şi el de membrii legionari să adere şi să se manifeste în spirit legionar, a declarat că nu a dorit să se implice în politică, alegând în cele din urmă viaţa monahală de la Sâmbăta de Sus.

În aceeaşi ordine de idei, arestarea părintelui Boca, suspectat de "activitate legionară" încă din 1943 şi prezenţa sa la mănăstirea Bistriţa trebuie încadrate în contextul evenimentelor care se desfăşurau după momentul 23 august 1944. Potrivit art. 15 din Convenţia de armistiţiu semnată de statul român la Moscova, se prevedea ca "organizaţiile fasciste" să fie interzise. Ceea ce s-a şi făcut de altfel. În acest sens avem ordinul circular nr. 23.987 din 22 decembrie 1944 al ministrului Afacerilor Interne prin care dispunea procedura de arestare a celor "care au făcut parte din fosta Mişcare legionară" sau care simpatizaseră cu aceasta.

Spre cele veşnice

Ultima acţiune de urmărire desfăşurată de Securitate împotriva părintelui Arsenie Boca, pe care am găsit-o consemnată în dosarul de urmărire informativă o avem din perioada 5 februarie 1975-29 septembrie 1989, cu întreruperi mari. Primul document găsit este o adresă a Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti către unitatea specială "S", în care se cereau date despre "persoanele cu care are relaţii pe linia cultului ortodox din capitală şi provincie. În caz că aceştia urmează să se întâlnească să ni se comunice din timp pentru a se lua măsurile respective". Problema era urmărită de căpitanul Simion Gheorghe cu indicativul 111/SG, deci de la Direcţia a I-a – Informaţii Interne, problema cultul ortodox. Probabil că acest demers era rezultatul unei relatări sau precizări despre părintele Boca într-o notă informativă din munca de securitate desfăşurată în cercurile ortodoxe din Bucureşti.

Abia la 3 septembrie 1975 mai avem informaţii în nota dată de sursa "Barbu", atunci când acesta fusese instruit de ofiţerul de legătură pentru a merge în vizită la şantierul de pictură de la biserica Drăgănescu (azi oraşul Mihăileşti, jud. Ilfov), unde lucra părintele Boca. Însă, avea să nu-l găsească deoarece acesta se afla în concediu. Privitor la acest document trebuie spus că nu face parte dintr-o muncă organizată, ci este ceva secvenţial, un caz care ulterior, în supravegherea informativă deschisă în anii '80 împotriva părintelui Boca avea să constituie material probatoriu în urmărire. Afirmaţia ne este întărită de câteva documente emise ulterior şi care sunt simple verificări ale Securităţii strânse de ofiţerul care a avea să-l urmărească în anii ultimului deceniu comunist.

Documente mai apar în anul 1984. Este vorba de două note informative date de informatorul "Tâmplaru Ion" maiorului Cocârlea Constantin de la Securitatea oraşului Sinaia, în care vorbeşte de noua situaţie a părintelui Arsenie Boca – retragerea la pensie din activitatea de pictor bisericesc, din cauza vârstei şi sănătăţii cu care se confrunta, la Sinaia, pensie asigurată de Patriarhia Română şi despre fostele maici cu care se întâlneşte. În privinţa acestor două documente sunt de precizat câteva amănunte interesante. Se face referire în cadrul dialogului dintre părinte şi informator la perioada detenţiei, unde relatează "Tâmplaru Ion": "A fost cercetat şi de securitatea sovietică, însă nu a fost găsit vinovat", aspect pe care nu l-am găsit în altă parte. Se mai vorbeşte despre viaţa sa cotidiană: "Nu primeşte şi nu face vizite, neavând relaţii în Sinaia. Uneori face plimbări prin zonă împreună cu fostele măicuţe. Lunar merge la Bucureşti pentru a-şi ridica pensia de la Patriarhie, însă intenţionează să-şi transfere pensia la Sinaia". Un ultim aspect este cel privitor la instrucţiunile date informatorului de ofiţerul de legătură. La prima notă, din 4 iunie 1984, i se dă ca sarcini "să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare şi legionară; deplasările pe care le face şi scopul lor; comentariile ce le face, privitoare la relaţiile cu diferiţi preoţi; dacă are un rol de întrunirea şi coordonarea activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază".

La 8 ianuarie 1985 se va aproba raportul cu propunerea de supraveghere informativă a părintelui Arsenie Boca. Iniţiativa se făcea pentru "stabilirea poziţiei şi activităţii actuale, fost membru legionar". Măsurile propuse erau: "Dirijarea sşursei] «Florea» şi «Tâmplaru» cu sarcini pentru stabilirea poziţiei şi comportării prezente a relaţiilor pe care le are şi natura acestora [...]; efectuarea de investigaţii la domiciliu pentru a stabili preocupările ce le au relaţiile şi natura lor [...]; contactarea periodică în scop de descurajare şi influenţare pozitivă; Măsuri pe linia gr. «S» Sinaia". Termenul era între 30 septembrie – 30 decembrie 1989.

De fapt, pe cine urmărea Securitatea? Pe un părinte hăituit aproape toată viaţa de poliţia politică, un om care în februarie 1988 făcea paralizie facială şi la piciorul stâng şi suferea de inimă – făcuse un infarct, motive pentru care a fost internat într-un spital din Bucureşti, un slujitor al Domnului care nici rugăciunile nu le mai putea rosti.

Şi totuşi ofiţerul Cocârlea Constantin raporta către superiori că în data de 10 aprilie 1989 îl vizita pentru "a verifica datele furnizate de informatorul «Tâmplaru»", unde a constatat: "Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el, deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe ce vrea să spună". Iar note informative se dădeau în continuare, cum este cea dată de "Florea Gh" la 28 septembrie 1989, în care spunea: "Cei apropiaţi lui sunt îngrijoraţi de starea sănătăţii şi au făcut pregătirile necesare pentru situaţia în care ar deceda".

La 29 septembrie 1989 maiorul de securitate Cocârlea Constantin propunea scoaterea din supravegherea informativă a părintelui Arsenie Boca. Acesta îşi motiva iniţiativa pe următoarele criterii: "Din măsurile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite. În prezent este grav-bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului […] şi rămâne în evidenţele de Securitate". Cererea a fost aprobată la 7 octombrie 1989.

În ziua de 28 noiembrie 1989 părintele Arsenie Boca a trecut în rândul celor drepţi. A fost prohodit în ziua de 4 decembrie 1989 la mănăstirea Prislop cu participarea unei mulţimi impresionante de oameni care au dorit să-i aducă omagiul.

Concluzii

După această parcurs istoric încercăm să tragem câteva concluzii privitoare la marele duhovnic. Încă de la început am observat un apetit al organelor informative din România, indiferent de perioada istorică sau regimul politic, pentru a-l acuza pe părintele Boca de activitate în Mişcarea legionară.

Încă de la început, fiind în acele perioade tulburi, în care România cunoştea transformări politice marcante, părintele a încercat să prevină politizarea vieţii religioase care se clădea la mănăstirea lui Brâncoveanu. Însă, din dorinţa de a preveni a ajuns ca el să fie acuzat de ceea ce se ferea. Apoi, la venirea regimului de sorginte sovietică, noii "democraţi", în cadrul amplului plan de diminuare a vieţii religioase din România, l-au adus pe părintele pe scena activităţii legionare, acuzându-l de colaborare cu vârfurile legionare. De fapt, pentru că aici este cheia problemei în cazul acestui părinte şi poate servi ca model pentru alte situaţii, acolo unde se întemeia un grup de trăitori creştini după coordonatele unui duhovnic exista temerea, din partea puterii politice, că acesta poate fi manipulat împotriva siguranţei statului. Astfel de mişcări religioase îmbrăcate în haina legionară - care în cazul părintelui Boca nu s-a putut dovedi, dar s-a crezut - apoi asocierea acestuia la grupurile de rezistenţă din munţi – constituiau, în viziunea factorilor politici, un atentat la siguranţa statului. Precum, ne încredinţează şi maica Zamfira Constantinescu: "Părintele a fost cercetat întotdeauna pentru popularitatea pe care a avut-o, fiindcă se bănuia că acolo unde este adunare de oameni trebuie să fie şi instigaţie".

Mai mult, vacanţele spirituale pe care studenţii le făceau după 1946 la Sâmbăta părintelui Boca reprezenta un pericol pentru intenţiile de viitor al comuniştilor pentru generaţiile tinere, educarea în spiritul socialist şi clădirea "omului nou".

Din concepţiile părintelui Boca şi care de altfel le-am găsit în documentele consultate putem reliefa pe cea referitoare la relaţiile stat-Biserică, mai ales în perioada în care a suferit cel mai mult. În această privinţă redăm un pasaj din nota dată de "Rafael" din 22 iunie 1967: "Eu n-am făcut politică niciodată şi nici nu voi face. Mă voi încadra şi voi respecta legile ţării, dându-mi exemplu din Biblie când la Iisus au venit evrei cu o monedă cu efigia împăratului, voind să vadă ce spune. Iisus a spus daţi Cezarului ce-i a Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu". Cât despre comunism, informatorului i-a împărtăşit: "Mi-a spus că o doreşte din suflet ca să se coboare şi cei din zgârâie nori cu picioarele pe pământ. I-am spus că dacă ar învinge comuniştii peste tot globul, în timp s-ar desfiinţa biserica".

În anul 1976, acelaşi părinte Boca să spună, pe când picta biserica Drăgănescu, spunea în dialog cu informatoarea "Vicol Tatiana": "Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul şşi] vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate. Care nu va cădea în valul lumii.

Eu am zis: eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă. Arsenie Boca a răspuns: Sunt îngăduiţi de D-zeu şi le ajută să pună stăpânire pe întregul glob pământesc […]. Nu te pune cu ei rău, ci să fi credincioasă, că D-zeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma.

Eu am zis: că după desfiinţarea mănăstirii au venit mai multe maici aici la mine să mă vadă şi cineva m-a pârât şi am fost chemată la partid, unde mi-a[u] făcut observaţie.

El mi-a răspuns: pentru vina lui s-au scris 800 de pagini. Însă acum cine ştie câte or fi. O fi trecut de 1000. Să ştii că sunt pândari puşi (subl. aut.) de ei, să ne pândească pe fiecare în parte. Însă, D-zeu cere de la noi faptele şi sufletele, atât. Trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe D-zeu să-l avem în suflet".

Aici este de observat concepţia care o avea părintele privitoare la trăirea religioasă a monahilor după scoaterea forţată din mănăstiri. Se poate constata o adaptare a foştilor vieţuitori în condiţiile impuse de regimul comunist şi anume refugiul în inimă, spre o trăire spirituală interioară, permanentă, impusă de noile condiţii politice. Credem că numai astfel puteam încheia acest excurs în viaţa unui Om, a unui Slujitor de oameni, a unui slujitor care a ascultat de porunca lui Dumnezeu.

(Adrian Nicolae Petcu - Revista Rost, nr. 20 din octombrie 2004)

Colind cuvinte către tatăl meu…

Se apropie Crăciunul, fiica ta e cea care îți scrie colindă.
Am fost într-o zi pentru ultima oară la poarta casei noastre şi te-am strigat… Mama venea de la serviciu, eu de la şcoală, am găsit porţile încuiate şi nimeni… Oare aşa a găsit şi Fecioara Maria porţile încuiate atunci când căuta să-L nască pe Iisus? Ai răspuns, tati, într-un târziu, şi i-ai spus mamei de trei ori „să-şi ia bagajul şi să plece de la poartă”. Mama s-a uitat în jurul ei, apoi în ochii mei, şi mi-am dat seama că eu eram singurul bagaj de care tu voiai să scapi, şi-mi era aşa frig şi frică…
Ştii, tată, într-un târziu ai răspuns la telefon, era cântec în jurul tău, poate era cald în casa noastră din care tu ne-ai alungat, dar eu atunci veneam cu mama de la şcoală, mi-era foame, frig, eram răcită, dar tu i-ai spus să plece cu mine din casa la care mama şi tu aţi muncit. Am auzit că şi Pruncul Iisus s-a născut într-o iesle săracă în ziua de Crăciun; acolo voi ajunge şi eu, un prunc, pentru că nu m-ai primit acasă.
Ţi-aminteşti, tati, de câte ori o alungai pe mama de acasă, de câte ori o făceai să plângă? Eram mică, dar simţeam, ştiam… Şi îngerul în vis a vestit Fecioarei Maria: să plece în noapte, pentru că era căutat pentru a fi ucis. Eu nu am aşteptat îngeri în jurul meu, dar am plecat spre alţi îngeri, şi tot în noapte… Am plecat amândouă din faţa casei, înfrigurate, şi am fost cazate la prima „casă” pe care mama a întâlnit-o în cale, şi de acolo mergeam în fiecare zi la şcoală, şi mama la serviciu. Şi acolo am învăţat că şi Iosif a fost alungat din casa lui, vândut de fraţii săi, ca apoi în Egipt să ajungă mare conducător. Vezi, tati, niciodată să nu faci rău… Mă vei putea privi vreodată în ochi şi să-mi spui că mi-ai vrut binele atunci când m-ai alungat? Și știu că Dumnezeu are un plan pentru fiecare.
Ştii, tati, că mama în fiecare lună încă mai plăteşte rata la bancă pentru casa în care stai tu acum, că noi două ne chinuim cu chirie într-o cămăruţă, că nu am hainuţe pentru că tu nu ai vrut să mi le dai. Hainele noastre erau în casă când tu m-ai alungat, şi mama nu are bani să-mi cumpere altele, ştii că am lăsat acasă o geacă groasă de iarnă mov şi cizmuliţele, te rog să le priveşti, să le îmbrățișezi, să le simți şi să ştii că eu am nevoie de ele pentru că e iarnă. Oare cât timp a trebuit să treacă pentru ca mama să înţeleagă faptul că şi pentru lucrurile duhovnicești trebuie să plătească omul credite de nevoinţă, credite în sacrificii, credite în rugăciuni, nedreptăţi, boală? Numai aşa eu şi mama vom avea o casă spirituală, veşminte noi sufleteşti şi hrană duhovnicească.
Odată mama plângea, iar un om bun a certat-o cu blândeţe, zicându-i: „Nu mai plânge pentru nimicuri, lacrima ţi se va usca, ci mai bine plânge pentru păcatele tale şi ale strămoşilor tăi, plăteşte credite prin rugăciuni, pentru că toate se stochează la Dumnezeu, Cel care nu rămâne dator niciodată, ci va da cu dobândă. Lasă totul în voia lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie Numele Lui binecuvântat!”.
Ţi-aminteşti, tată, când căram toţi trei lemne în magazie?… Acum mama nu mai are lemne, dar când vei pune un lemn pe foc să-ţi aminteşti de mănuţa mea cum le cuprindea şi cum scoteam cenuşa din centrală şi cum mă jucam. Îţi aminteşti cum puneam toţi trei plăcile de rigips pe peretele casei noastre, eu eram în burtica mamei şi apoi, când casa a fost gata, nu ne-ai mai vrut. Liniştea vieţii e cea mai dulce căldură…
Ţi-aminteşti cum am săpat şi eu alături de mama şi de tine cartofii toamna, eu scormoneam cu mânuţele cartofii în ţărână, apoi am făcut un foc şi am copt cartofi direct pe pământ. Mama nu mai are cartofi, dar beciul de acasă e plin, e toată dulceaţa acolo, compotul, murăturile, e toată munca noastră… Să ai grijă de tine, tată, să nu-ţi fie foame; eu primesc de la şcoală biscuiţi, şi pe aceştia îi împart cu mama şi ne săturăm. Nu-ţi este foame atunci când ştii să împarţi. Iisus a înmulţit pâinea şi peştii, ne-a dat Taina ce satură cu adevărat, ne-a binecuvântat altfel şi nu ne-a schimonosit trupul prin foame, ci ne-a dat frumuseţea feţei.
Într-o noapte mi-a fost frig, mă gândeam la tine şi la plapuma de acasă, cea mare, roşie… Să te înveleşti bine cu ea, noi ne descurcăm cu o pătură. Papuceii sunt tot în dulăpiorul meu de acasă; când mi-e frig la picioare mă gândesc la ei şi mama îmi ia picioarele în palme şi suflă căldură. Dar Dumnezeu ne-a dat paşii înţelepciunii, care sunt mai importanţi decât încălţămintea materială. Desculţi ne naştem şi desculţi păşim prin viaţă… importantă e Lumina, şi încotro ne îndreptăm.
Tată, să ai grijă de pisica mea, mi-e dor de ea… Să împarţi firimiturile de la masa de Crăciun cu ea, ca şi cum aş fi eu… Acum trei zile am avut febră noaptea; mama ne dădea medicamente, mie şi păpuşii. Dar când mama plânge noaptea, eu ce să-i dau? Uneori mâncăm lacrimi pe pâine și undelemnul candelei din sufletul meu. „Nu aruncaţi mărgaritare porcilor… şi câinii mănâncă de la masa stăpânilor”. Cu adevărat ai rămas stăpân peste pustiul de acasă, şi pe noi ne-ai trimis la Stăpânul tuturor să ne sature.
Vine Sfântul Crăciun şi cred în minuni: Moş Nicolae nu a venit, dar există un Sfânt Nicolae undeva; Moş Crăciun poate nu va veni, dar există un Dumnezeu undeva… toate luminile pentru brad sunt sus, în garaj, acolo au rămas; tu, tată, să-ţi faci un brăduţ ca şi cum eu aş fi acasă, ca şi cum te-aş fi colindat, pentru că nu mai pot veni la poarta ta, nu mai putem intra în casă, ne vei lovi, ne vei alunga iar, pentru că oricum tu mă priveşti ca pe un bagaj, bagaj la care tu ai renunţat de bunăvoie.
Va veni Crăciunul, dar tu, tată, te vei naşte vreodată, se va naşte oare bunătatea în sufletul tău? Vezi, tată, asta ne mai uneşte, faptul că Iisus s-a născut să ne mântuiască pe toţi, să ierte păcatele tuturor: şi ale mele, şi ale tale, şi ale mamei. Pentru că oamenii urcă orbi sus, sus, sus de tot, doar pentru a avea de unde cădea.
Poate vei aduce acasă altă mamă cu altă fetiţă… Te rog să-i dai jucăriile mele pe care le-am lăsat acasă, pe care tu nu ai vrut să mi le dai… e ca şi cum le-aş fi dăruit eu, e aşa frumos să împarţi!
Ştii, tată… mama învaţă carte mulţi copii, e învățătoare, dar pe mine, copilul tău, îi este greu să mă poată învăţa rabdarea foamei, să n-am hainuţe, jucării, să învăţ poezii şi să nu pot să ţi le spun, nu mă poate învăţa frigul, nu poate să mă înveţe faptul că trebuie să căutam mila unor oameni pentru a mă primi în casa lor de Crăciun, pe când tu stai în casa noastră. Mama mi-a zis că şi Iisus a fost sărac şi El a fost alungat, nu a avut o casă, cu toate că este Împăratul lumii, dar aşa mama m-a învăţat să cred în minuni.
Vă amintiţi, bunicule şi bunico, cum am sădit împreună zmeura în acea primăvară, apoi ne-aţi alungat! Tată, te vei uita veşnic la boabele de zmeură ce au crescut odată cu mine, vei mânca, dar nu te vei sătura, ci vei avea veşnic un gol în suflet, pentru că vei mânca veşnic din „pomul oprit”. Mi-e dor de prăjiturelele din buzunarul tău, de zacusca bunicii… Poate că veţi avea şi alte nepoţele cu care să le împărţiţi, dar amintiţi-vă că aveţi un fiu cum mama are o fiică, pe mine, amintiţi-vă că ani de zile i-aţi despărţit şi aţi alungat o mamă cu un copil, nepoţica voastră, până am devenit în ochii voştri un bagaj…
Deja dorinţa de-a ne alunga vi s-a împlinit şi ştiu că voi nu vă opriţi aici, dar eu vă doresc sărbători fericite şi împliniri.
E aproape sărbătoarea Crăciunului, Sfânta Naştere a lui Iisus Hristos, iar naşterea  înseamna „înnoire”, o înnoire spre viaţă, lumină, bunătate. Mama mă ţine în braţe şi mă învaţă Taina Iertării, sunt toată averea ei, toată bucuria ei; demult căutam o căsuţă de Crăciun, o masă de Crăciun, un brăduţ, o colindă, pe Iisus… acum nu mai căutăm nimic, ci doar aşteptăm să se nască o minune în sufletul nostru și al tuturor…

Crăciun cu bucurie!

                                                       Fiica ta

Locul I la concursul de eseuri al lunii decembrie 2016

Mulţumim că ne-aţi citit şi ne bucurăm mult pentru cărţi şi premiu. Avem nevoie de o încurajare, de suflete lângă noi, de rugăciune multă… Numai aşa se întâmplă minuni, pentru că Dumnezeu face minuni. Îmi era aşa ruşine, eram aşa căzută, mi-am tot ascuns viaţa, trecutul, dar copilul, cu problemele ei de sănătate, nu l-am putut ascunde. Aşa a început lupta mea, aşa mi-am ucis mândria, ieşeam pe stradă cu un copil care se legăna tot timpul din cauza problemelor motrice şi de vedere, toată lumea ne compătimea, dar nimeni nu ştia că eu aşa câştigam putere. Toată lumea mă condamna că am grijă de copilul meu, medicii îmi spuneau să las fetiţa într-un cămin, pentru că sunt o femeie frumoasă şi cu un astfel de copil lângă mine nu mă voi putea recăsători. Oare cine înţelege ce înseamnă să fii mamă? Numai prin copilul meu am înţeles şi eu. Ea a fost cea care m-a ridicat, eu eram cea slăbănoagă, eu mergeam legănat pe o cale total greşită, eu eram ruşinea, eu eram oarba. Prin ea am învăţat să fug la Dumnezeu, şi Dumnezeu nu ne lasă. Am locuit peste tot şi nicăieri, am avut totul şi nimic, am operat-o acum doi ani la ambii ochi, dar ne-am descoperit una pe alta, mamă şi fiică. Şi ce luptă frumoasă am avut! Am locuit la o mănăstire, apoi într-o rulotă, şi tot aşa. 
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi mulţumesc din suflet că existaţi! Nu uitaţi să ne pomeniţi la rugăciune, avem nevoie de pace şi putere.  
 Cu mulţumiri şi respect,
Mama
Marturie publicata în numărul din decembrie al revistei „Familia ortodoxă”

Cum ne influenţează sănătatea ştirile proaste şi gândurile rele?

Afecţiunile metabolice şi cardiovasculare, cancerul şi bolile autoimune se răspândesc epidemic în societatea noastră. Desigur, chimizarea alimentelor, poluarea mediului (inclusiv cea electromagnetică) joacă un rol esenţial, alături de schimbarea stilului de viaţă al omului modern – dar, dacă ar fi numai acestea, poate că nu ar fi încă chiar atât de rău. Mai există un factor, iar acesta este esenţial şi adesea declanşator al bolii. Este vorba de factorul psihic, cognitiv şi emoţional.

Stările noastre interioare pot să ne salveze sau, dimpotrivă, să ne condamne la boală şi la moarte într-o societate în care cea mai mare poluare rămâne, desigur, cea noetică şi informaţională, cu mult mai mare decât celelalte condiţii toxice la care suntem expuşi. Scriem aceste rânduri cu gândul că măcar de acele condiţii toxice la care ne expun ştirile media, reţelele de socializare sau mediul virtual, în general, să ne putem păzi, căci riscurile pe care ni le asumăm contaminându-ne mintea şi sufletul cu acestea sunt incalculabile pentru sănătatea noastră.
Pe măsură ce virtualul ocupă tot mai mult din timpul și viața noastră, legăturile personale cu ceilalți încep să ia un caracter tot mai steril, afectând calitatea relaționării față către față. Tot mai adesea auzim de persoane care se simt singure, copleșite sau care își trăiesc viața în mod reflex, fără un scop sau direcție. Și poate nu o dată am fost și noi în aceleași situații.
Gândurile, emoțiile, sentimentele și acțiunile noastre sunt interconectate. Un gând care apare în mintea unei persoane naște în ea o emoție care o va face să acționeze într-o anumită manieră, iar consecințele acțiunii respective vor genera noi gânduri în mintea respectivului om. Acest ciclu ne poate „fura” atenția, mai ales atunci când ne lăsăm copleșiți de gânduri negative, pe care le primim fără să le punem la îndoială, nici o clipă, veridicitatea sau scopul.
Emoțiile și manierele în care alegem să le exprimăm (sau nu!) contribuie, decisiv, la tot ceea ce comprimă tiparele noastre comportamentale și felul în care suntem percepuți de ceilalți. Iar emoțiile nu sunt doar fenomene psihologice efemere, ele ne afectează organismul și starea noastră de sănătate. Și deoarece multe emoții au o natură contagioasă, felul în care noi ne simțim și comportamentele astfel generate afectează și mintea, organismul și sănătatea celor din jurul nostru. Iar acest lucru este demonstrat și de studiile ce arată că persoanele care aleg să privească viața în manieră optimistă, care oferă un sens, trăiesc mai mult timp și sunt mai fericite și mai împlinite sufletește, înconjurate de persoane care împărtășesc acest fel de a trăi.
Gânduri, emoții și neurotransmițători
Fiecare emoție pe care o trăim generează în organism un răspuns chimic. Emoțiile pozitive determină producția de hormoni ai stării de bine: serotonină și dopamină. Emoțiile negative, pe de altă parte, stimulează eliberarea de hormoni ai stresului: cortizol și adrenalină. De exemplu, sentimentul de fericire crește activitatea sistemului imunitar și producția de endorfine, stimulând procesele cerebrale de creștere a conexiunilor dintre neuroni.
Expresia populară „a murit de inimă rea” este dovedită și de raportările medicale care documentează efectele stresului asupra funcției cardiace. Cercetătorii au observat că, atunci când suntem triști, capacitatea noastră de a recunoaște expresiile faciale ale celorlalți este crescută, la fel și funcțiile memoriei (petrecem mai mult timp în gânduri care ne amintesc de evenimente din trecut atunci când suntem triști). În plus, ca urmare a afectării florei intestinale și a sistemului nervos enteric (sistemul nervos din tractul digestiv care controlează procesele digestiei și interacționează cu sistemul nervos central), scade pofta de mâncare. Multe din afecțiunile gastrointestinale – de exemplu colita, sindromul colonului iritabil, gastrita – au la bază disfuncții ale acestui sistem, cauzate de expunerea prelungită la emoții negative (anxietate, frică, stres).
Alte studii au arătat că atunci când, de exemplu, suntem puternic surprinși de un eveniment, acest factor declanșator poate intensifica atât emoțiile pozitive cât și cele negative, cu până la 400%. De aceea, unele persoane preferă să evite astfel de situații. Atunci când cineva se simte bine după un eveniment-surpriză, acest lucru se datorează eliberării neurotransmițătorului dopamină, implicat în generarea unei stări de bine. De asemenea, același eveniment acaparează resursele cognitive ale persoanei, determinându-o să reacționeze involuntar, fie bucurându-se, fie plângând, țipând etc.
Furia acționează direct asupra glandelor suprarenale, determinând eliberarea de adrenalină și cortizol, redirecționarea sângelui de la nivelul organelor abdominale (de exemplu stomac) spre mușchi, dilatarea pupilelor, toate aceste reacții descriind așa-numitul răspuns de luptă sau fugă.
Frica suprastimulează funcția simțurilor noastre, pentru a trimite către creier toate informațiile necesare unei apărări de un posibil pericol. Această încordare este benefică în situațiile de scurtă durată și atunci când ne confruntăm cu un pericol real, concret. Funcția amigdalei, de la nivelul sistemului limbic, este activată, determinând mai departe declanșarea răspunsului de luptă sau fugă sus-amintit.

Asist. univ. dr. Veronica Grădinariu
şi Virgiliu Gheorghe

Sursa: Revista „Familia ortodoxă”