joi, mai 23, 2013

Fost consilier al Papei: “Nu limba româna este o limba latina, ci limba latina este o limba româneasca

miceal-ledwith
Secretele Vaticanului încep să iasă la lumină. Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith (foto), fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost  decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost  preşedinte al Conferinţei şefilor de universităţi irlandeze şi fost membru al Biroului de conducere al Conferinţei Rectorilor Universităţilor Europene (CRE), face o declaraţie şocantă, scrie Daniel Roxin pe blogul său.
“Chiar dacă se ştie că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).”
Această declaraţie o puteţi vedea în înregistrarea de mai jos, începând cu minutul 52:21

Oare această declaraţie făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură şi cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”? Ce ştiu cei de la Vatican iar noi nu ştim? Ce documente secrete se ascund în buncărele Vaticanului?
S-ar putea răsturna multe dintre lucrurile pe care le ştim noi despre istoria umanităţii, dacă acestea ar fi făcute publice? Cu siguranţă că da! Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spaţiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe...Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înţeleasă au vorbit multe personalităţi în decursul timpului. Haideţi să vedem ce ne spun şi alţii despre limba română si limba latină, despre pământurile Vechii Dacii…
- „Colhii şi dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină” (Horaţiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) – Odele, I, 20 (afirmaţie făcută cu aproape un secol şi jumătate înaintea cuceririi unei părţi din Dacia).
- „Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.” (W. Schiller, arheolog american)
- “Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” (Antonio Bonfini)
- „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai. (D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
- „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.” (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)
- „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.” (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)
- „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)
- „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE… (Constantin Cantacuzino, 1639-1716)
- „Românii despre care am mai spus că sunt daci.” (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)

Genetic, nu ne-am schimbat de 5.000 de ani, suntem tot daci

Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.
Studiul, realizat de dr. Georgeta Cardoş, specialist în genetică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, Germania, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă.
Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic.


Sursa: Glasul Iubirii

Bucuria si beneficiile terapeutice ale râsului

Happy couple embracing and laughing
„Bucuria nu înseamnă absenţa durerii, ci prezenţa lui Dumnezeu.” (Anonim)
Bucuria face parte din esenţa noastră, este un sentiment la care avem acces cu toţii. Tuturor ne place să ne bucurăm şi avem o dorinţă profundă de a interacţiona unii cu alţii în moduri care să ne aducă bucurie. Iar dacă suntem incapabili să resimţim bucuria, este pentru că majoritatea dintre noi ne-am îngropat-o sub straturi de prejudecăţi şi de sentimente reprimate, pe care este bine să le înlăturăm, până când bucuria va reapărea şi va reîncepe să ne umple din interior.
Există atâtea motive de bucurie: bucuria de a trăi, de a iubi, de a ne şti ocrotiţi de Dumnezeu, de a experimenta, de a comunica, de a fi sănătoşi sau de a ne vindeca, bucuria cunoaşterii, bucuria pentru cei de lângă noi, bucuria de a ne afla în mijlocul naturii, de a privi cerul înstelat sau o ploaie de vară şi multe, multe altele… Dacă manifestăm bucurie în timpul activităţilor de zi cu zi, le încărcăm cu energii benefice. Suntem bucuroşi atunci când ne simţim bine în pielea noastră, când ne exprimăm pe deplin ca nişte Creaţii ale lui Dumnezeu.
Părintele Teofil Părăian (Ortodoxie şi Bucurie) spunea:
„Credincioşii noştri nu ştiu dacă trebuie să se bucure sau trebuie să se întristeze. Eu le spun hotărât: toţi trebuie să ne bucurăm, toţi suntem chemaţi la bucurie, toţi suntem îndrumaţi să ne bucurăm şi să fim lucrători de bucurie.” Tot el spunea că Domnul Hristos nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci o ceată de înmulţitori de bucurie.
Este important, însă, şi modul în care ne bucurăm. Monahia Siluana Vlad (Meşteşugul bucuriei. Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi) spunea:
„Toţi avem în noi viaţă, toţi avem în noi o inimă sălbatică după bucurie. Omul uneori o caută, făcând chiar rele, de aceea şi vrăjmaşul profită atât de mult şi ne amăgeşte cu false bucurii. La televizor se spune într-o reclamă: «Să vă faceţi o bucurie în fiecare zi cumpărând nu ştiu ce». Încă din rai, vrăjmaşul bucuriei omeneşti i-a învăţat pe Adam şi pe Eva să dobândească o bucurie rapidă: luând şi gustând. Iată că acest lucru se întâmplă şi în zilele noastre. La fiecare pas există posibilităţi ieftine şi uşoare de a ne potoli setea de bucurie, dar descoperim la fel de repede că bucuriile acestea pe care le dobândim uşor şi repede se duc la fel de uşor şi la fel de repede. Ce rămâne în noi este o şi mai mare sete de bucurie.”
La Sfânta Liturghie, preotul se roagă astfel:
„Plinirea Legii şi a proorocilor Tu însuţi fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala cea părintească, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
În rugăciunea de la Sfântul Maslu, preoţii cer de la Dumnezeu binecuvântare peste untdelemn, spunând:
„Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică, izbăvitor de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucuria inimii, veselie veşnică.”
Nu întâmplător cea dintâi haină pe care o primeşte candidatul la călugărie este o haină albă, care se numeşte „haina veseliei”. Acest lucru înseamnă că „fondul vieţii călugăreşti trebuie să fie veselia, veselia conştiinţei legăturii cu Dumnezeu, pe care ne-o procură credinţa noastră şi rânduielile credinţei noastre.” (Păr. Părăian)
Auzim mereu că „râsul este cel mai bun medicament”, datorită faptului că poate ameliora sănătatea şi poate preveni bolile, căci „veselia inimii este viaţa omului şi bucuria este îndelungarea zilelor lui.” (Ecles. 30:22)
Bucuria ar putea fi descrisă ca o stare de mulţumire (starea de a fi mulţumiţi, dar şi de a mulţumi), de împlinire, de a face cu plăcere ceea ce facem, de a accepta ceea ce ni se întâmplă ca rezultat firesc al acţiunilor noastre, este sentimentul de integrare în întreaga creaţie a Tatălui Ceresc. Dezvoltarea capacităţii de a ne bucura este esenţială pentru sănătatea trupească şi sufletească. Nu întâmplător acatistele cuprind cuvintele: „Bucură-te…” Lipsa bucuriei este una dintre principalele cauze ale bolilor.
Când suntem bucuroşi, dăruim bucurie şi celor din jurul nostru. De asemenea, când suntem lipsiţi de bucurie, îi influenţăm şi pe ceilalţi. În mod frecvent, ne exprimăm bucuria prin râs. Când ne bucurăm, redevenim copii. Bucuria reflectă o stare naturală, căci pe bebeluşi nu-i învaţă nimeni să râdă, ei o fac în mod firesc atunci când se bucură, când se simt bine. Când ne bucurăm cu adevărat, ne exprimăm aşa cum suntem, necenzuraţi, ne detaşăm de probleme, de griji, de stres.
Bucuria este şi capacitatea de a trăi momentul prezent, de a nu fi ancoraţi în trecut sau înspăimântaţi de viitor, nici de a ne proiecta în altă parte. Bucuria ne face mai frumoşi, trăsăturile ni se luminează, căci „inima fericită înfrumuseţează faţa” (Prov. 15:13). Şi mai presus de orice, prin bucurie manifestăm iubirea şi invers. Maica Tereza spunea: „Zâmbiţi-vă unii altora. Zâmbetul ajută să îi iubim pe ceilalţi”, iar Sf. Ioan Gură de Aur spunea că dragostea este bucuria de a face altora bucurie.
Unii cercetători consideră că primul hohot de râs a apărut ca un gest de relaxare în urma îndepărtării unui pericol. Dat fiind că această relaxare inhibă impulsul biologic de luptă, râsul poate indica încredere în persoanele din jur.
Se pare că, în medie, un adult râde de 17 ori pe zi (pentru cei care râd mai puţin ar putea fi un semnal de alarmă!). Se ştie demult că râsul ameliorează bolile grave şi stresul de zi cu zi. Cercetătorii afirmă că râsul poate face mult mai multe – poate practic să echilibreze toate componentele sistemului imunitar, ceea ce ne ajută în prevenirea bolilor (Enda Junkins, The Role of Laughter in Psychotherapy).
Râsul duce şi la eliberarea de endorfine, analgezicele naturale ale corpului, şi produce o stare generală de bine. De asemenea, râsul are un rol important în respiraţie – râsul frecvent goleşte plămânii de aer, la fel ca la o respiraţie profundă. Este benefic în special pentru pacienţii care suferă de emfizem şi alte probleme respiratorii. Mai surprinzătoare, însă, este estimarea cercetătorilor că râsul de 100 de ori este echivalent cu 10 minute de vâslit sau cu 15 minute pe bicicleta medicinală.
Râsul este echivalent cu exerciţiul fizic generalizat: scade tensiunea, creşte debitul sanguin şi oxigenarea sângelui, care ajută la vindecare. Râsul pune în mişcare diafragma şi muşchii abdominali, respiratori, faciali, ai picioarelor şi spatelui. Acesta este motivul pentru care ne simţim obosiţi după un râs copios – este ca şi cum am fi făcut gimnastică aerobică!
Prin râs se obţine şi relaxarea musculară: se relaxează muşchii care nu participă la râsul abdominal. După râs, muşchii implicaţi în această activitate încep să se relaxeze. Un râs abdominal este echivalent cu un „jogging intern”. Râsul poate ameliora activitatea cardiacă la persoanele care nu pot practica exerciţii fizice.
Beneficiile psihologice ale umorului sunt uimitoare. Râsul furnizează o modalitate nepericuloasă de eliberare a emoţiilor negative acumulate, cum ar fi mânia, tristeţea şi frica, în loc să le exprime. Iată de ce ne uităm la o comedie atunci când suntem supăraţi sau stresaţi. Din ce în ce mai mult, specialiştii recomandă pentru sănătatea mentală „terapia prin râs”, care îi învaţă pe oameni cum să râdă în mod deschis de lucrurile care nu sunt amuzante de obicei şi să rezolve situaţiile dificile cu umor. După exemplul doctorului Patch Adams (al cărui rol a fost interpretat de Robin Williams în filmul cu acelaşi nume), medicii şi psihiatrii devin din ce în ce mai conştienţi de beneficiile terapeutice ale râsului şi umorului.
Râsul aduce emoţii pozitive care pot ajuta la vindecare. Experţii consideră că râsul utilizat ca adjuvant în tratamentul convenţional poate reduce durerea şi ajută la procesul de vindecare. Râsul oferă o distragere puternică a atenţiei de la durere.
Într-un studiu publicat în SUA (Journal of Holistic Nursing), pacienţilor li s-au spus scurte anecdote după operaţii şi înainte de administrarea dureroasă a unei medicaţii. Cei expuşi la umor au resimţit mai puţină durere în comparaţie cu ceilalţi pacienţi. Poate însă că beneficiile cele mai mari ale râsului sunt faptul că este gratuit şi că nu are efecte secundare negative.
Capacitatea de a ne bucura ne face mai sănătoşi. Iată numai câteva efecte ale unui râs sănătos:
  • întăreşte sistemul imunitar
  • întăreşte flexibilitatea cardiovasculară
  • creşte coeficientul spiritual
  • duce la o clarificare a gândirii
  • creşte performanţa intelectuală şi reţinerea informaţiei
  • eliberează şi transformă durerea emoţională
  • dezvoltă muşchii abdominali
  • echilibrează după stres şi tensiune
Terapia prin râs este o formă de psihoterapie cu efecte pe care nicio altă terapie nu a reuşit să le obţină. Aceasta nu se referă la glume în cadrul terapiei şi nici nu minimalizează problemele oamenilor. Este una dintre cele trei forme principale de catharsis în terapie, alături de plâns şi de eliberarea furiei.
Râsul alungă trei emoţii negative – furia, anxietatea şi plictiseala. Râdem când avem nevoie mai mare dacă ne lăsăm corpul să facă ceea ce simte el în mod natural. Bucuria este opusul tristeţii şi al depresiei; de fapt, depresia este incapacitatea unei persoane de a se mai bucura de viaţă. Majoritatea oamenilor au tendinţa de a nu mai râde când sunt deprimaţi, iar în stări grave nu mai simt chiar nimic, nicio emoţie, nu râd, nu plâng, nu se enervează, sunt amorţiţi.
Dumnezeu ne-a dat râsul pentru a ne vindeca trupurile şi emoţiile. Depresia este o problemă care afectează din ce în ce mai mulţi oameni, pe măsură ce viaţa se desfăşoară cu o viteză din ce în ce mai mare. Soluţia de a scăpa de depresie nu trebuie să fie neapărat una medicamentoasă.
Râsul eliberează furia interioară şi poate face să dispară acea senzaţie negativă care este atât de greu de eliminat. Râsul limpezeşte mintea şi schimbă dispoziţia în mod pozitiv. Râsul nu ne va rezolva problemele, însă va reuşi să ne schimbe pe noi, astfel încât să fim capabili să le rezolvăm şi să le abordăm dintr-o perspectivă mai realistă, mai puţin copleşitoare. În plus, ne va ajuta să simţim din nou plăcere şi amuzament.
Nu este nimic greşit în a ne simţi cât se poate de bine. Nu trebuie să ne îngrijorăm: lucrurile serioase vor avea mereu grijă de ele însele. Iar uneori ajută să abordăm lucrurile dureroase cu puţin umor (a face haz de necaz este o calitate care i-a ajutat de multe ori pe oameni să treacă peste situaţiile dificile). Dacă vom căuta umorul în viaţa de zi cu zi, îl vom găsi cu siguranţă. Oamenii sunt amuzanţi indiferent dacă doresc acest lucru sau nu. Dacă vom căuta un anturaj care râde mult, vom râde şi noi mai mult, deoarece râsul este contagios. Acesta nu este, însă, un îndemn de a râde nesăbuit, de a ne bate joc de alţii, sau de a râde de defectele cuiva, căci umorul şi batjocura nu sunt sinonime.
Părintele Arsenie Papacioc, la întrebarea „Ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?” a spus:
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. […] Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.
Autor: Diana Bălteanu
Sursa: Glasul Iubirii

Cântec despre îngeri

http://gheorgheiovu.ro/

GHEORGHE IOVU 2 ORE DE RELAXARE ...Medicament pentru suflet si minte ...



Si sufletele pot fi pictate

Dorinel Tilica este un baietel de patru ani care nu a vazut niciodata.
Nu a vazut-o niciodata pe mamica lui, nu l-a vazut nici pe tata, nu stie cum arata o floare,
un mar, un fluture, nu stie nici macar cum arata zapada!!
El stie doar sa auda…
Nu ne putem inchipui, nici pe departe, ce e in sufletelul lui,
dar va propun sa facem cu totii un exercitiu.
Haideti sa inchidem ochii, pret de cateva minute si sa incercam sa ne imaginam
cum ar fi viata fara pretiosul dar al vederii,
sa fim inconjurati mereu de un intuneric adanc…sa nu putem
vedea nici macar chipul cuiva drag, sa nu vedem zambetele sau bucuria.
Este cutremurator…
Pentru noi vederea e nepretuita, dar, din pacate,
pentru Dorinel,  aceasta are un pret.
Un pret pe care parintii lui nu si-l pot permite, un pret pe care statul nu-l acopera,
un pret care s-a transformat intr-o lupta contra cronometru, dusa pana la disperare.
Operatia costa minim 30.000 $ si poate fi efectuata in Detroit, SUA.
Putem sa-l ajutam pe Dorinel, noi cu totii, donand o suma cat de mica chiar azi.
Puteti directiona chiar si cei 2% din venit, daca nu ati facut-o deja.
Povestea lui Dorinel o gasiti aici:

Descoperire revolutionara, ascunsă de companiile farmaceutice!

Descoperire REVOLUŢIONARĂ, ascunsă de companiile farmaceutice! ADEVĂRUL despre vitamina care UCIDE cancerul
În volumul său “World Without Cancer”, autorul american Edward Griffin descrie adevărul despre o descoperire mai veche, ascunsă cu grijă de marele public, şi anume proprietăţile curative ale vitaminei B17, numită şi laetril sau amigdalina, scrie EsoReiter, citat de Agerpres.
Este un fapt demonstrat faptul că această substanţă distruge repede celulele canceroase. Autorul oferă mai multe informaţii despre vindecarea bolnavilor de cancer graţie B17, precum şi explicaţiile ştiinţifice ale acţiunilor sale şi ridică întrebarea ‘De ce medicina convenţională nu recurge la aceasta pe scară largă împotriva bolii înşelătoare?’.
Griffin susţine că vitamina B17 nu este utilizată în medicina convenţională nu din raţiuni de ordin ştiinţific, ci din cauza politicii elitei mondiale în domeniul oncologic. Miliarde de dolari sunt cheltuite anual pe cercetare şi tratamente ale cancerului, alte miliarde sunt cheltuite pe producţia armatei de substanţe chimice destinate să lupte împotriva bolii. Astfel, ascunderea vitaminei B17 este de ordin economic pentru o industrie farmaceutică dominantă în lumea noastră.
Vitamina B17, care ucide cancerul, este conţinută în special în sâmburii de caise. Aceştia au fost declaraţi oficial medicament împotriva tuturor tipurilor de cancer încă acum 35 de ani. După cel de-al Doilea Război Mondial, dr. Max Gerson şi-a tratat cu succes pacienţii cu acest remediu şi l-a inclus în metoda sa de combatere a cancerului.
Amigdalina se găseşte în sâmburii de caise, migdale, vişine, piersici, prune şi mere, precum şi în seminţele de mere, sorg, mei, seminţe de in, linte, unele soiuri de fasole şi struguri. De asemenea, în unele plante şi multe alte produse pe care omul modern nu le utilizează în mod curent în alimentaţie.
Modul actual de viaţă ne face să consumăm produse din făină rafinată, mult zahăr, ulei de gătit şi alte produse industriale şi procesate, în timp ce alimentele organice naturale au fost mult timp absente din meniul nostru. Bunicii noştri au mâncat alimente naturale nerafinate, iar cancerul pe vremea lor era un eveniment rar. Ei consumau fructe uscate, pâine din făină brută şi chiar pâine din mei. Astfel, ei aveau acces, fără să ştie, la vitaminele necesare pentru o viaţă sănătoasă, ferită de boli, inclusiv amigdalina (B17).
Vitamina B17 a fost interzisă pentru tratamentul cancerului acum 35 de ani, chiar dacă numeroşi savanţi susţineau că, dacă o persoană ar consuma zilnic această vitamină, ea nu ar dezvolta cancer, susţine autorul volumului menţionat. Potrivit acestuia, giganţii farmaceutici, precum şi Ministerul Sănătăţii al SUA au exercitat presiuni uriaşe asupra Direcţiei de control pentru calitatea alimentelor şi medicamentelor, care a declarat drept ilegală comercializarea vitaminei B17, împreună cu informaţiile ataşate despre efectele sale terapeutice împotriva cancerului, precum şi vânzarea unor categorii de fructe proaspete şi sâmburi de caise.
Tactica mai includea răspândirea de zvonuri că sâmburii de caise şi de migdale conţin cianură şi că aceasta i-ar putea otrăvi pe cei care le mănâncă. Dar adevărul este că nimeni nu s-a otrăvit din această cauză până în zilele noastre, chiar dacă a consumat în cantităţi mari sâmburi de caise sau migdale, scrie Edward Griffin în volumul său.

Sursa : jurnalul.ro

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE „BRUXELLES UE”


Ceea ce aţi vrut întotdeauna să ştiţi despre „Bruxelles UE” dar nimeni n-a îndrăznit să vă spună!...
O carte pe care e vremea să o cunoașteți: Rădăcinile naziste ale Bruxeles UE
Află mai multe și descarc-o de aici:
http://meritocratia.ro/adevarul-despre-u-e/




Sursa: Daniel Roxin