Vreau să pierzi tot ce ai ca să devii liber

Poţi să devii un om împlinit sufleteşte doar când scapi de frica de a pierde ceva. Iar de frica de a pierde scapi când pierzi totul şi îţi dai seama ce mult ţi-a rămas.
Ceea ce încercăm noi să facem este să dezvelim înveliş după înveliş şi să pătrundem până la adevărata noastră esenţă, locul în care vom găsi spiritul nostru, vocaţia, iubirea şi toate comorile noastre.
Oamenii caută foarte mult în exterior crezând că acolo este fericirea. Revelaţia se produce când omul obţine măcar o parte din ceea ce credea că îl face fericit şi vede că starea lui interioară nu s-a schimbat deloc. Şi atunci se întreabă, sau ar fi bine să se întrebe, dacă el şi-a dorit lucrurile acelea în primul rând sau i-a fost băgat în cap odată de către alţii că acele lucruri sunt importante, că trebuie să şi le dorească.
Vei observa că părinţii, mass-media, oamenii cu autoritate, şcoala, permanent ţi-au spus ce şi cum să faci.
Atunci îţi dai seama că e important să îţi asculţi vocea interioară şi că ea este cea mai importantă.
Doar că vocea interioară uneori se aude precum foşnetul frunzelor dintr-un copac aflat într-un parc central dintr-un oraş aglomerat.
Aşadar, cum faci atât de multă linişte pentru a auzi foşnetul acelor frunze, şoaptele acelei voci ?
Cred nu doar că trebuie să faci linişte în vocile exterioare, ci să şi faci vocea interioară să vorbească mai tare.
Beethoven spunea la un moment dat ”Dumnezeu şopteşte în urechile oamenilor în timp ce URLĂ în ale mele”.
Vocea interioară, vocea inimii nu este neapărat o voce. Sunt sentimente şi stări pe care le simţi şi poţi încerca să le transpui în cuvinte. Ca de exemplu când inima vorbeşte în Alchimistul lui Paulo Coelho.

“Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva”, îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea chiar devine ameninţătoare.
“Şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. Şi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile.”
― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? îl întreba flăcăul pe Alchimist.
― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere.
Începând din ziua aceea, flăcăul şi-a ascultat inima. I-a cerut să nu-l mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci când se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept şi să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul a jurat că de câte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte." - Paulo Coelho

Cum să trăieşti fără frică

Acum că ştii povestea mea destul de în amănunt, am să îţi zic cum am învăţat să trăiesc fără frică şi am să încerc să te învăţ şi pe tine să faci la fel.
Ajuns la aproape 30 de ani, în toate domeniile vieţii făcusem progrese.
Aveam ceva bani, nu mulţi dar nu mai făceam foamea.
Aveam o afacere care funcţiona.
Avem o relaţie de iubire.
Aveam prieteni şi viaţă socială.
Aveam vise de viitor.
Începeam să îmi construiesc o reputaţie.
Şi încet dar sigur, frica de a pierde unul sau mai multe dintre aceste lucruri pentru care muncisem atât de mult, îşi făcea cuib în inima mea.
Ţin minte foarte clar momentul în care îmi era frică să scriu un articol pe blog-ul alfa pentru că mă gândeam că s-ar putea să jignesc unii oameni care vor vedea ce am scris.
Îmi era teamă că îmi voi pierde relaţia, devenisem suspicios şi gelos.
Îmi era teamă că dacă îmi pierd reputaţia nu voi mai vinde cărţi şi nu voi mai avea bani.
Începuse să îmi fie frică să nu pierd lucrurile materiale din viaţa mea.

”Ataşamentul este originea şi rădăcina suferinţei, aşadar este cauza oricărei suferinţe.”

Eu mă ataşam de lucruri exterioare mie asupra cărora nu aveam foarte multă putere de control, dar îmi doream controlul uitând lecţia esenţială pe care viaţa ţi-o predă permanent: singurul control pe care îl poţi avea vreodată este asupra lumii tale interioare.

"Este mai puternic cel care se cucereşte pe sine decât cel care învinge o mie de inamici în o mie de bătălii".

Această frică devenea tot mai puternică şi îmi făcea viaţa un calvar doar din cauza gândurilor şi emoţiilor pe care le aveam permanent, teama ca nu cumva să pierd ceva pentru care muncisem mult şi greu, lucruri în care investisem timp, energie şi suflet.
Viaţa este un profesor minunat.
Peste câteva luni de zile, probabil din cauza felului meu fatalist de a fi în acea perioadă, iubita m-a părăsit, şi am pierdut totul.
Puterea de muncă, relaţia de cuplu, stâlpii pe care mă bazam în existenţa mea până atunci, dispăruseră şi au urmat luni de zile de singurătate şi depresie.
O noapte întunecată a sufletului meu, prilej de cunoaştere de sine.
Nu am fugit, nu am căutat salvarea în lumea exterioară ci am coborât în infernul sufletului să îmi înfrunt demonii.
Uitasem vocea interioară care mă propulsase în lumea exterioară, vocea vocaţiei şi a misiunii mele şi începusem să mă agăţ de lucruri care nu contează.
Şi pentru asta, a venit pedeaspsa, lecţia sau cel mai bine zis…oportunitatea şi şansa.
S-a întâmplat un lucru ciudat.
Când femeia cu care eram în relaţie a plecat, aveam sentimentul că mi-a luat ceva.
Nu mai aveam entuziasmul ce m-a caracterizat toată viaţa, vocaţia parcă amuțise, nu ştiam ce ar fi bine să fac, cum să încep să reconstruiesc.
Un adevăr ştiam sigur. Am fost puternic, fericit şi entuziast înainte, pot să fiu şi acum. Nimeni nu îmi poate lua ce am eu în interior şi mi-am dat seama că nu mi-a fost luat nimic, ci doar mi-a fost acoperit.
Tot ce era mai bun în mine era acoperit, ştiam asta, dar nu ştiam cum să descopăr din nou comoara mea interioară. Nu aveam nicio metodă.
Acum ştiu că ego-ul meu, ataşamentele mele, fricile mele, convingerile greşite, toate acestea acopereau ermetic spiritul meu, vocaţia, iubirea adevărată. Lumina nu mai strălucea în Pera, vocea interioară nu se mai auzea decât foarte, foarte slab.
După 3 luni de suferinţă în care am avut ocazia să îmi cunosc din nou slăbiciunile şi demonii, poate mai profund decât până atunci, revelaţia a venit sub forma unui exemplu. Un om tânăr care a suferit o pierdere mult mai grea decât mine, moartea copilului său.
Mi-am făcut curaj să îl întreb ce anume îl ajută să fie puternic şi să se bucure de viaţă după aşa o pierdere. Speram să aflu cum poate fi el aşa puternic şi eu aşa de slab deşi lui sigur trebuie să îi fi fost mai greu.
Mi-a spus că l-a ajutat spiritualitatea, sentimentul că ce s-a întâmplat este o lecţie, credinţa în Dumnezeu şi rugăciunile pe de o parte. Apoi, al doilea lucru a fost iubirea oamenilor din jur.
Am mers acasă şi am plâns în faţa oglinzii, la 30 de ani, dar erau lacrimi de eliberare şi bucurie, nu de suferinţă. Partea spirituală o înţelegeam şi eu. Ştiam că e o lecţie, deşi nu înţelegeam încă sensul ei. Nu asta era problema, ci faptul că eu nu ştiam cum să dezvelesc puterea mea interioară de lanţurile slăbiciunilor care mă copleşeau.
Revelaţia pentru mine a stat în cel de-al doilea lucru, şi anume ”iubirea oamneilor din jur”.
Ştiam clar că eu îmi doresc să fiu un foarte bun psiholog, acest vis era intact. În acelaşi timp, mi-am dat seama că în viaţă, dacă voi deveni un bun psiholog, voi avea în jur foarte mulţi oameni care au nevoie de sprijinul meu, de iubirea mea, de compasiunea, de încurajările mele.

Şi cum pot eu să fiu tare pentru alţii când nu pot să fiu nici măcar pentru mine?

Mi-am dat seama că dacă e să realizez ceea ce îmi doresc în viaţă, nu mai am voie să îmi las acoperită comoara interioară de ego, frică şi ataşamente exterioare pentru că mă trădez pe mine precum şi oamenii care cred în mine şi se bazează pe mine.
Mi-am dat seama atunci că frica mi-a luat totul şi tot ce e mai bun în mine era legat în lanţurile fricii.
Mi-a fost frică să nu pierd relaţia şi am piedut-o. Mi-era frică să nu îmi pierd entuziasmul şi l-am pierdut. Îmi era teamă că nu îmi voi mai auzi vocea interioară şi acum eram surd la ea.
Apoi, după ce am pierdut totul, îmi era teamă că nu voi mai descoperi niciodată ceea ce mă făcea puternic şi fericit odată.
Peste tot, doar frică.
În acel moment, când nu mai aveam nimic, m-am simţit din nou ca şi atunci când îmi descoperisem vocaţia şi aveam primele dialoguri cu vocea mea interioară, cu daimonul meu.
Dacă atunci se auzise vocea vocaţiei, acum se auzea vocea iubirii care pentru prima oară după mult timp, se auzea mai tare decât vocea fricii.
Iar vocea iubirii a spus aşa:

”De ce te temi? Ai uitat că tot ce e mai bun în tine a apărut atunci când nu mai aveai nimic de pierdut, când ai ales să mori mai degrabă decât să trăieşti altfel decât ascultând de propria ta lege? Nu ţi-a fost frică de moarte iar acum ţi-e frică să nu îţi pierzi reputaţia, o relaţie sau altceva? Cum îi poţi tu ajuta pe oamenii din jur care au nevoie de iubirea ta, de puterea exemplului tău, de încurajările tale dacă trăieşti în frică? Lumea are nevoie de tine puternic şi neînfricat, nu mic şi speriat.
A fost o zi când spuneai lucrurilor pe nume, şi nu îţi era teamă de părerea celor din jur pentru că ştiai că mesajul tău vine din suflet. Era o zi când nu te gândeai la reputaţie. Acum poţi alege să faci asta din nou şi vei dezveli un înveliş ce îţi acoperă spiritul.
A fost o zi când nu îţi era frică să iubeşti şi nu te gândeai la ce primeşti înapoi, o zi când iubirea izvora din tine şi nu o cerşeai de la alţii. Acum poţi alege să iubeşti din nou fără frică şi îţi vei dezveli alt înveliş, cel care îţi acoperă iubirea.
A fost o zi când vocea ta interioară se auzea clar şi răspicat pentru că nu mai lăsai alte voci să o acopere. Era o zi când îţi respectai propria lege şi erai aliniat cu întreg Universul. Acum poţi alege să ai mai multă încredere ca oricând în intuiţia ta şi astfel vei mai da deoparte un înveliş ce îţi acoperă vocaţia.
Pentru că spiritul tău, iubirea ta şi vocaţia ta sunt unul şi acelaşi lucru, sunt sursa ta de putere infinită şi indiferent că eşti în vârf de munte sau în fundul unei temniţe, spiritul tău este sâmburele tău de Divinitate. Prin tine Dumnezeu vrea să se manifeste şi ai tot ce are şi el. Ai fost împuternicit să creezi şi să radiezi lumina ta în această lume. Nu bloca această lumină cu lucruri mărunte precum frica.

În spiritualitate se spune că există doar două stări sufleteşti principale. Iubirea şi frica. Şi că tot restul sentimentelor şi stărilor sufleteşti fac parte ori din iubire ori din frică.

Exerciţiu - cum să auzi vocea iubirii şi a puterii interioare

Vreau să facem un mic exerciţiu acum prin care să te ajut să simţi măcar o frântură din ce am simţit eu în clipa acestei revelaţii. Astfel, sunt şanse mari ca în tine să rezoneze propria putere interioară şi voce a iubirii care va face frica să dispară. Şi dacă reuşeşti măcar pentru o clipă să simţi asta, vei şti ce să cauţi, sentimentul şi starea pe care le vrei cât mai mult în viaţa ta.
Ca să lămurim un lucru. Nu vorbesc despre îndrăgostire, adică acea atracţie hormonală ce durează 1-2 ani şi are ca scop perpetuarea speciei. Acum vorbim despre izvorul tău de iubire, spiritul tău, vocaţia ta, puterea ta interioară. Vorbim despre puterea spiritului tău care odată descoperită te va face o persoană invincibilă care nu mai are nevoie de nimic de la nimeni.


Sursa: PERSONALITATEA ALFA - blog