miercuri, ianuarie 10, 2018

Masca fericirii nu îți poate dărui fericirea



              Dacă zâmbești ca să înfluențezi caractere slabe, în vreme ce ești gol pe dinăuntru, îți accentuezi suferința. Tu nu trăiești cu inima și nu îți uzi rădăcina. Ești ca o floare ofilită vopsită cu spray. E timpul să te ocupi puțin de tine, te aștept pe Facebook.
             Un om nu îți poate dărui fericirea, fie el un prieten, un iubit, un copil, părinții. Nu îți lega fericirea de ceva ce nu poți controla sau deține. Un lucru obținut nu îți poate dărui fericirea, fie el o casă, o mașină, o sumă de bani, o carieră. Un loc pe care îl vizitezi nu îți poate dărui fericirea. Independența este fericire, detașarea de dorințe și nevoi îți provoacă o stare de bine. Senzația se trăiește pe moment.
             Fericirea este starea de bine care nu depinde de circumstanțe exterioare, însă ea poate fi influențată de ele în proporție de 20%. În rest fericirea ta este decizia ta. Pentru că tu te poți lupta cu o situație neplăcută și tot tu o poți accepta, iar astfel îi vei diminua intensitatea.
            Starea de bine se ascunde în capacitatea de a opri fluviul gândurilor care nu îți permit să fii liniștit. Exteriorul îți influențează interiorul dar nu ți-l poate aresta sau supune.
            Toate lucrurile materiale sunt bune, atâta timp cât le împărțim cu cei care au nevoie de ele și nu le confundăm cu scopul unei vieți. Atâta timp cât nu ne mândrim că le deținem sau că altora le lipsește, lucrurile rămân bune. Dacă întreaga lume va deveni un oraș luxos în interiorul căruia oamenii se vor îmbrățișa sincer, confortul este bun. Dacă întreaga lume va deveni un oraș luxos în care oamenii se vor urî sau ignora, putem arunca la gunoi luxul sau lumea. E tot una.
             Nu îți poate dărui fericirea cineva nici dacă ar vrea, dar există oameni care te iubesc și vor să te înveselească! Obținerea unei iubiri după care tânjești nu îți garantează fericirea, ba așa ți-ai imaginat tu și te încăpățânezi să crezi că știi ce e mai bun pentru tine. Apoi, dacă obții acea iubire e posibil să rămâi cu un gust amar, deoarece de cele mai multe ori practica bate teoria.
             Personal, am tânjit după o iubire care s-a dovedit a nu fi precum îmi imaginasem. Fericirea era în mintea mea, eu îmi creasem filmul căruia îi dădusem prea multă valoare, îi dăruisem viața mea. Nu poți controla sentimente, nu poți modela oameni. Îndrăgostește-te de viață nu te lega de oameni. Iubește toate etapele ei.
             O dorință împlinită nu îți poate dărui fericirea iar oamenii nu pot să ne aparțină. E de ajuns ca cei dragi să fie în preajma noastră. E de ajuns să fim atenți cu ei. Pe Pământ totul este provizoriu. Iubirea e fragilă, relațiile la fel.
             Un bucket list bifat nu îi poate dărui fericirea, ce te face să crezi că fericirea se definește prin viața aia perfectă care se promovează în filme? De ce să fugi atât de tare de o boală? Acceptă viața așa cum îți este dată dar ai grijă să nu îți provoci bolile cu mâna ta.
             Cum explici faptul că un om care s-a născut fără mâini și fără picioare a devenit astăzi mentor? El încurajează milioane de oameni perfect sănătoși, arătoși, bogați, dar care nu s-au bucurat niciodată cu adevărat. Adevărat îți spun, cel mai puternic om de pe planetă este Nick Vujicic. Tot el este și cel mai fericit.
             Nefericirea te copleșește atunci când vrei să îți asiguri (a se citi limitezi) viața, familia, iubitul, forma corpului ori hainele și lucrurile. Atunci vine nemulțumirea. E greu pentru un om să nu fie acceptat, să creadă cineva despre el ceva ce nu este adevărat. Acum vine minunea cea mare, tocmai asta îți oferă valoare.
             Sunt convins că o parte din tine adoră situația pe care o trăiești, viziunea negativă, prăpastia, scepticismul. Trauma a devenit oarecum cool în rândul lumii. Ceva te împinge să contraargumentezi tot ce citești. Vrei să îți dai dreptate atunci când te îndoiești. Oare dacă ți-aș spune că ai dreptate, că totul este cenușiu, ți-ar dispărea nefericirea? Nu aceasta este soluția.

Povești adevărate

             Stăteam împreună cu niște prieteni pe terasa locuinței mele și serveam o bere. Erau descurajați, aveau vârste cuprinse între 22 și 23 de ani. Erau sănătoși, înalți, lucrați bine la sală, dar nu aveau chef de nimic. Nu se mai ocupau cu nimic, nu aveau bani de buzunar. Nu mai ieșiseră pe afară de două săptămâni și nu mai zâmbiseră de mai bine de doi ani.
             I-am îndemnat să iasă ca să se plimbe, să salute un vecin sau să abordeze o fată. În viață ai nevoie să te lași inspirat. Mi-au spus că nu am minte, că nimic nu are rost, că o plimbare nu te poate face fericit. Mă învățau să fiu mai matur, adică mai deprimat precum erau ei.
             Prin fața terasei a trecut un tânăr care se deplasa cu ajutorul a două cârje. Îi fusese amputat un picior și nu era atât de frumușel în ceea ce privește aspectul dar întâmpina cu un zâmbet uriaș pe toată lumea. Se bucura atât de tare că reușește să iasă singur la plimbare încât râdea când mergea. Trecând pe trotuarul de sub terasa de pe care priveam prietenii mei s-au rușinat. Un om care își pierduse un picior își găsise fericirea, ei nu.
             Tu ești perfect. Tu ești frumos și sănătos și ai toate șansele ca să obții ceea ce îți dorești ori poți să te odihnești dacă voiești. Trebuie doar să fii pregătit să îți folosești energia pentru a construi ceva în viața ta ori ți-o poți irosi pentru a denigra totul. Singurul lucru este să înveți să te bucuri și pe parcursul călătoriei și atunci când ajungi la destinație. Acum ești nefericit călătorind deoarece ai nevoie de garanția că o să ajungi. O să ajungi, nimeni nu e dat afară din trenul vieții decât dacă coboară el.

Când întâlnesc un om a cărui intenție este să îi ajute pe cei care au nevoie de ajutorul său,
Îl întâlnesc pe Dumnezeu. Încântat de cunoștință.
Autor: Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com