sâmbătă, decembrie 09, 2017

Povestea tristă a actorului Ștefan Radof. De ce a albit la 19 ani

Ștefan Radof

Ștefan Radof ar fi împlinit 83 de ani la 1 decembrie. Ocupați cu viața de zi cu zi, mulți români au uitat să îi pomenească numele cu respect pentru o carieră bogată pe scenă și pe platourile de filmare. Marele actor a avut o viață zbuciumată și a încărunțit de la 19 ani.
Un actor uriaș ne-a părăsit acum șase ani. Ștefan Radof ne-a părăsit în martie 2012, la vârsta de 77 de ani. Acum, ar fi împlinit 83 de ani. S-a stins pe patul de spital, răpus de mai multe boli cronice. I-a fost alături profesoara Doina Hossu, iubita lui soție, cu care era căsătorit de 50 de ani.
Ștefan Radof a fost discret în ceea ce privește viața personală. Totuși, a acceptat să povestească în câteva interviuri mai vechi de ce are părul alb încă de când era foarte tânăr.
În martie 1953, Radof a fost arestat şi judecat de Tribunalul Militar Teritorial 2 şi condamnat la cinci ani de muncă silnică, sub acuzaţia de complot împotriva orânduirii de stat. Avea 19 ani. A fost condamnat la cinci ani muncă silnică. Cu toate că a fost amnistiat, a avut domiciliu obligatoriu, precum şi interdicţii civile. Și tatăl său, un mic negustor din București, fusese arestat de Securitate, pe stradă, cu un an înainte, și condamnat la doi ani muncă silnică la Canalul Dunărea Marea Neagră. “În noaptea când m-au arestat, mi-au ieşit primele fire de păr alb. Tata era la Canal, iar mama era bolnavă, fără serviciu şi singură”, a povestit pentru TVR, Ștefan Radof.
Studiase la un liceu economic, de comerț exterior, dar de facultate nici nu putea fi vorba din pricina condamnării. Pentru o perioadă a fost funcționar la B.N.R.- Ploieşti – filiala Puchenii Moşneni, unde fusese repartizat. Abia în anul 1958, când avea 24 de ani, a fost admis la Institutul de Teatru, dar după trei săptămâni a fost exmatriculat, pentru ca, în 1960, să fie reprimit, graţie profesorilor Radu Beligan, Ion Cojar şi Costache Antoniu.


A intrat la Teatru la 24 de ani. Era deja cărunt

  • Şi-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamţ, apoi s-a prezentat la concursul organizat de Teatrul “C. I. Nottara” din Bucureşti, condus la acea vreme de Horia Lovinescu. A câștigat concursul și a reușit să își clădească o carieră solidă și apreciată de public. Printre spectacolele în care a jucat aici se numără “Antigona” de Jean Anouilh, “Petru Rareş” de Horia Lovinescu, “Viziuni flamande” de Michel de Ghelderode, “Hamlet” şi “Timon din Atena” de W. Shakespeare, “Livada de vişini” de A. P. Cehov şi “Nora” de Ibsen.
  • Actorul avut și o prolifică activitate de scriitor, a fost profesor şi politician.
  • Ştefan Radof a primit premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi Muzică şi al criticii pe anii 1980, 1982, 1984, 1986. Totodată, a fost laureat al Festivalului de film de la Locarno, cu rolul din filmul “Prea mic pentru un război atât de mare”. A mai primit premii la Festivalul de Teatru de la Nancy (1969), Festivalul de Teatru de la Arhus (1970), Festivalul de Teatru de la Guanahato (1978), Festivalul de Teatru de la Plovdiv (1999).
  • În 2004, Ştefan Radof a fost decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României”, în grad de Cavaler, de preşedintele Ion Iliescu, “în semn de apreciere pentru îndelungata şi fructuoasa activitate artistică, pentru dăruirea şi talentul puse în slujba artei spectacolului şi a teatrului românesc”.
Sursa: Click!

Fii liber!


Nu lăsa niciodată pe cineva să decidă ceea ce poți sau nu poți să faci. Dă-ți voie să ai curaj și îndraznește să crezi cu adevărat în visul tău. Fii liber!

Sursa: Vibrații pozitive