Din regiunea răsăriteană a Europei, o reacţie a venit din Bulgaria: Preasfinţitul Ioan, episcop vicar al Mitropoliei din Sofia, a arătat că Biserica nu e de acord cu desfăşurarea concertului şi că, cel mai probabil, Sfântul Sinod va lua în discuţie acest subiect. Sinodul bulgăresc are un precedent de acest gen, condamnând în 2009 concertul ţinut de Madonna la Sofia. Motivul pentru care Sinodul din Bulgaria respinge concertul „Born this way” este legat, mai ales, de promovarea homosexualităţii: „Niciodată nu vom putea să încuviinţăm ceva ce încalcă hotarele puse de Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a lăsat bărbat şi femeie”, a explicat episcopul Ioan, adăugând: „Păcatul nu trebuie promovat în societatea noastră. Aşa ceva este periculos”.
Într-adevăr, promovarea homosexualităţii este o constantă a industriei muzicale marca „Lady Gaga”. Vedeta nu este doar o simplă celebritate, iar promovarea homosexualităţii (fapt des întâlnit în lumea show-biz-ului) face parte, de fapt, dintr-o întreagă filosofie asupra vieţii, pe care o vom detalia în continuare. Lady Gaga este considerată de revista „Times” drept a 73-a din rândul celor 100 cele mai influente personalităţi ale lumii din ultimul deceniu, iar „Forbes” a poziţionat-o pe locul 7 pe lista celor mai influente femei din lume. Aşadar, avem în faţă o vedetă care nu ţine doar de industria show-biz-ului, ci are o influenţă globală, generând un fenomen cu ramificaţii politice, întreţinut de o puternică activitate de lobby, ce are în spate o psihoterapie de tip yoga şi se manifestă printr-un simulacru cvasi-cultic. Asupra acestor aspect ne vom apleca în rândurile următoare.
O anti-divă deviantă
Scriam în numărul 34 al revistei noastre, în articolul „Românii – între credinţa părinţilor şi magia tehnologiilor media”, că tinerii sunt pândiţi în special de surogatul magico-tehnologic al industriei de divertisment, care are capacităţi din ce în ce mai hipnotice şi pătrunde tot mai adânc în sufletul maleabil al adolescenţilor, invadându-i cu ritmurile, vibraţiile, imaginile (iconice, cum sunt numite chiar de această industrie!) şi mai ales cu senzaţiile lumii show-biz-ului.
Astfel, spectacolele marilor vedete nu mai sunt de mult simple concerte de muzică, ci puneri în scenă complexe, în care tehnologiile media sunt folosite din plin, conferind o puternică dimensiune dramatizată, cu scene în care dansul e folosit nu doar ca mişcare antrenantă, ci pentru a transmite un mesaj de cele mai multe ori politic – nu de puţine ori legat de promovarea drepturilor gay. Alături de dans sunt folosite şi imaginile, mişcarea scenică fiind dublată de videoclipuri încărcate cu simboluri, care transmit la rândul lor un mesaj manifest politic sau implicit ocult. Lady Gaga, de pildă, foloseşte din plin simboluri oculte, precum: ochiul lui Horus, piramida, inorogul, triunghiul etc. – toate reprezentări folosite în cadrul masoneriei. De altfel, una din piesele aflate pe albumul „Born this way” se intitulează chiar „Mother G.O.A.T.” („Mama-Capră”). Simbolul e evident, ţapul fiind un binecunoscut simbol demonic, iar capra este folosită în opoziţie cu oaia – simbolul creştinilor prin excelenţă.
Din acest punct de vedere, Lady Gaga constituie un caz paradigmatic, cu menţiunea că, în ceea ce o priveşte, dimensiunea ocultă („mistică”) este mult mai pronunţată. Identitatea vedetei şi a turneului „Born this way” este inspirată după imaginea preoteselor antice care săvârşeau misterele cultice, fiind intermediare între zei şi oameni, receptacule ale energiilor supranaturale şi transmiţătoare preţuite ale „vocilor” zeilor. Turneul este conceput ca o manifestare cu motive explicit cultice chiar din posterul de promovare: Lady Gaga este acoperită (doar) de un plastic, aflându-se în faţa unor porţi monumentale ale „Capelei Electrice” („Electric Chapel”). Într-o altă imagine se poate vedea că scena pe care are loc show-ul este reprezentată sub forma unui templu grandios, de un simbolism eclectic, spectatorii făcându-se părtaşi unui act cvasi-cultic.
Aşadar, a participa la un astfel de concert este un act care trece dincolo de latura divertismentului, ajungând până la dimensiunea de adorare din ritualurile mistice (templu, zeiţă, adoratorii-închinătorii ei). În plus, dacă ne aplecăm puţin peste istoria antică, vom vedea că închinările la idoli se petreceau tot în temple aflate în aer liber, iar preotesele Afroditei practicau prostituţia sacră şi lesbianismul. De asemenea, cultul lui Dionisos implica ritualuri manifestate prin cântece şi dansuri cu caracter orgiastic, iar imaginea ţapului era una centrală, fiind considerat un animal sacru. Oare toate acestea însumate nu trimit către o adevărată închinare la idoli programatică, la care spectatorii iau parte cu mai multă sau mai puţină naivitate?
De fapt, în cazul „Lady Gaga” asistăm la o imagine iconică, arhetipală, care însumează toate tendinţele de gen din industria show-biz-ului, marcând, în acelaşi timp, o „evoluţie” faţă de precedenta figură-simbol: Madonna. Trebuie menţionat că, atât în cazul Madonnei, cât şi în cazul Lady Gaga, sunt folosite imagini explicite din simbolistica creştină. Astfel, Madonna a fost reprezentată sub forma „Marii Desfrânate” Apoc. cap. 12, „zeiţa” senzualităţii şi a materialismului, încă în melodia de debut a acesteia: „Material Girl”. De altfel, chiar supra-numele „Madonna” a fost special ales pentru a şoca (de reţinut că ambele vedete provin din familii catolice, iar Lady Gaga, în videoclipurile ei, a profanat elemente de cult catolic, cum ar fi rozariul). În plus, trecerea Madonnei la o sectă kabalistică a fost prezentată ca un eveniment mediatic, „misticismul” fiind la modă în industria show-biz-ului – cu condiţia de a fi cât mai oriental, eclectic şi provocator pentru o conştiinţă religioasă tradiţională.
Dar cine credea că Madonna este reprezentarea maximă a acestor tendinţe neo-păgâne, s-a înşelat. Căci, dacă Madonna mai păstra încă dimensiunile unei dive (idol feminin care atinge statutul de semi-zeiţă pentru fani), Lady Gaga este o anti-divă, proiectată să aibă apariţii cât mai groteşti cu putinţă. Deja, în acest caz nu mai vorbim despre dorinţa de a şoca, ci de a hipnotiza, de a paraliza, aşa cum un şarpe îşi hipnotizează prada înainte de a o înghiţi. Astfel, sunt folosite costumaţiile cele mai excentrice cu putinţă, ajungându-se până la o „rochie din carne”, la ţinute dezgolite sau transparente, ba chiar la montarea unor „coarne” pe obrajii şi umerii vedetei.
De fapt, ce se promovează prin Lady Gaga? Deviantul, tot ce înseamnă anormal, tot ceea ce, până nu demult, simţul comun recepta – inclusiv în Occident, chiar şi în show-biz –, drept grotesc, de neimaginat. Astfel, s-a marcat o „evoluţie” de la imaginea Madonnei ca „Marea Desfrânată” la imaginea lui Lady Gaga de „Marea Deviantă”. Promovarea agresivă a deviantului nu este însă doar un simptom al degradării divertismentului, ci ţine de un proces care, în realitate, este mult mai calculat decât pare.
Căci rolul lui Lady Gaga este acela de a imprima în sufletele adolescenţilor deviantul, anormalul ca atitudine de viaţă sau ca tip de personalitate. La mijloc este o relaţie cu dublu sens: adolescentului nu i se propune pur şi simplu un model deviant exterior lui, ci i se induce simţământul că propriile sale tendinţe deviante, ce se manifestă puternic în timpul adolescenţei, mai ales sub presiunea modelelor mediatice, reprezintă ceea ce este el cu adevărat. Căci, dacă ar fi confruntat cu un model sinistru, adolescentul ar putea opune, totuşi, o rezistenţă. Dar „fenomenul Gaga” se sprijină pe o lucrare mult mai subtilă, prin care tendinţele auto-distructive, forţele pătimaşe ale sufletului, toată murdăria din subconştientul unui adolescent sunt scoase la suprafaţă, „valorizate” şi propuse ca adevărată identitate de sine. La mijloc este o reeducare în toată regula, în care sinele pervertit al tânărului este identificat drept adevăratul sine, cu preţul sufocării sinelui real, cel de chip al lui Dumnezeu…
Născut homosexual?
„Born this way” („Născut astfel”) transmite mesajul că a fi deviant nu este un lucru nefiresc şi nu constituie un atac distructiv la adresa personalităţii, ci este „revelaţia” propriei personalităţi. Anti-personalitatea, sau sinele deviant, este idolatrizat – şi nu doar printr-o declaraţie de afirmare de sine, ci într-un cadru cu elemente cultice, aşa cum am văzut că sunt concertele Lady Gaga. Versurile devin adevărate incantaţii, menite să contribuie la această „revelaţie de sine” şi la această închinare idolatră la sine. Iată câteva citate din „Born this way”: „Mama mi-a spus, atunci când eram mică/ Că toţi ne naştem superstaruri (…)/ «Nu e nimic greşit în a te iubi aşa cum eşti»/ A spus ea, „Căci El te-a făcut perfectă, iubito. (…)/ Ascultă-mă ce-ţi spun,/ Sunt frumoasă în felul meu,/ Căci Dumnezeu nu face greşeli,/ Sunt pe calea cea bună,/ Sunt născută astfel! (…)/ Nu te ascunde în regrete,/ Doar iubeşte-te pe tine şi gata (…)/ Nu contează dacă eşti homo(sexual), hetero(sexual) sau bi(sexual)/ Lesbiană sau trans-sexual/ Sunt pe calea cea bună,/ M-am născut pentru a supravieţui”.
Versurile sunt cât se poate de simple şi de efect pentru adolescentul nesigur pe sine, bântuit de complexe, în căutarea unui model – cel mai adesea în lumea show-biz-ului, care se îmbracă, se poartă, se tunde şi-i copiază în toate pe idolii săi. Unui astfel de adolescent i se spune că, de fapt, acest comportament, dublat de o personalitate dispusă, practic, la orice – de la droguri, la relaţii sexuale deviante – este astfel „din naştere” şi că, fiind astfel, este special, tot la fel de special ca idolul său. Mai presus de toate perversiunile sugerate însă, mesajul ajunge să fie o blasfemie atunci când se afirmă că a fi deviant este voia lui Dumnezeu! (căci „Dumnezeu l-a făcut astfel”).
În acest context de semnificaţii, Lady Gaga promovează homosexualitatea. Adolescentul – cu înclinaţii homosexuale reale sau induse – este „pecetluit” şi convins că, dacă „s-a născut” homosexual, aceasta este adevărata sa natură şi nu are nici un sens să fie altfel, din moment ce oricum este desăvârşit, fiind făcut astfel de Însuşi Dumnezeu. Homosexualitatea nu mai este prezentată ca o patimă (nici măcar, aşa cum spune propaganda gay, ca o trăsătură înnăscută), ci ca fiind sădită de Dumnezeu în persoana umană, lucru care contrazice flagrant Sfânta Scriptură, dar şi toate studiile făcute până în prezent.
Luciferismul mesajului este manifest. Versurile nu sunt doar o răzvrătire împotriva concepţiei tradiţionale de viaţă, aşa cum deseori este cazul în muzica de astăzi, ci sunt o răsturnare, o întoarcere pe dos completă a fundamentelor creştine ale personalităţii umane. Semnificativ este şi faptul că Lady Gaga a declarat presei că a scris versurile într-o stare de „inspiraţie bruscă”, similară unei revelaţii, în numai câteva minute. Fenomenul ne aminteşte de cazul aceloraşi preotese ale templelor din antichitate de care am amintit – care, în transă fiind, descopereau păgânilor voia idolilor la care se închinau.
Cu toată aparenţa pozitivă şi, din păcate, cu toată similaritatea pe care aceste versuri o au cu unele teorii psihologice de tip „gândire pozitivă” care circulă chiar şi printre creştini, iubirea de sine este păcatul de căpătâi – după Sfântul Maxim Mărturisitorul şi după întreaga tradiţie filocalică. Nu poţi ieşi din „robia sufletului” propriu, cum ne rugăm de Rusalii, dacă te iubeşti în căderea ta, în patimile şi în starea căzută a personalităţii, care, de altfel, te falsifică şi te ciunteşte, îndepărtându-te de chemarea lăuntrică de a fi asemenea lui Dumnezeu.
Nu, nu suntem deloc desăvârşiţi, nici nu suntem născuţi desăvârşiţi, ci suntem născuţi spre desăvârşire – stare la care ajungem, însă, atunci când ieşim din păcat, prin osândirea de sine şi prin iubirea celuilalt, nu prin iubirea de noi înşine. Osândirea de sine nefiind doar o virtute, ci o terapie, o dinamică pe calea despătimirii, adică a dobândirii deplinătăţii sănătăţii sufleteşti şi duhovniceşti. Cât despre proclamarea iubirii de sine până la acest nivel al auto-adorării, putem spune că este perfect compatibilă cu homosexualitatea. Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard arăta că homosexualitatea este, în ultimă instanţă, consecinţa ultimă a idolatriei, inversiunea teologică a adorării de sine traducându-se în refuzul alterităţii, în autosuficienţă şi, pe plan fizic, în inversiunea homosexuală.
Vom continua însă dezvoltarea acestor idei, cu revelarea psihoterapiei de tip yoghin din spatele cântecelor şi cu mesajul antihristic explicit din alte „hituri”, precum şi conexiunile politice ale vedetei, în numărul următor.
În prima parte a materialului (publicată în numărul trecut), cu privire la concertul „Born this way” („Născut astfel”) al vedetei Lady Gaga, ce va avea loc pe 16 august la Bucureşti, am arătat care este esenţa profilului acestui produs al industriei de divertisment: antidiva ca arhetip al deviantului şi, totodată, „mare preoteasă” care, prin punerile în scenă ale spectacolelor sale încărcate de simboluri şi mesaje oculte, promovează „religia” auto-adorării de sine. În continuare, vom arăta că Lady Gaga nu este doar o simplă vedetă, ci are conexiuni politice şi sociale importante. De asemenea, vom scoate în evidenţă implicaţiile auto-adorării practicate şi promovate de aceasta.
Fundaţia „Born this way” şi… Universitatea Harvard
Lady Gaga este nu doar o vedetă, ci şi o figură publică cu o ferventă activitate socială dusă în favoarea homosexualilor din S.U.A. Actualul preşedinte Obama, susţinător declarat al „căsătoriilor” homosexuale, şi-a asociat deseori imaginea cu a vedetei, iar Lady Gaga, la rândul său, s-a declarat entuziastă de ultimele acţiuni ale „preşedintelui homosexualilor”, cum mai este numit acesta. De altfel, în S.U.A., industria politică şi industria divertismentului sunt strâns legate şi promovează o agendă comună, folosindu-se de vectori de imagine eficienţi – în cazul de faţă fiind vorba despre agenda promovării homosexualităţii.
Legăturile dintre Lady Gaga şi politica americană nu se reduc însă doar la asocieri de imagine. Vedeta şi-a lansat, pe 29 februarie 2012, o fundaţie proprie, ce poartă acelaşi nume ca turneul – „Born this way”. Şocant este că lansarea acestei fundaţii a avut loc la Universitatea Harvard, mai precis la Harvard Graduate School of Education, una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din lume în domeniul educaţiei(!). Evenimentul a fost promovat şi prezentat pe larg pe pagina de Internet a instituţiei[1], dorindu-se, de fapt, transmiterea unui mesaj anume către tinerii studenţi, potenţiali agenţi ai schimbării culturale de tip „Lady Gaga”. La eveniment a participat şi un alt mare nume al industriei de divertisment, cu o mare notorietate: Oprah Winfrey, realizatoare americană de talk-show-uri, implicată în diverse acţiuni filantropice. De asemenea, au mai participat Kathleen Sebelius, secretar de stat al Sănătăţii şi Serviciilor (rang echivalent cu cel al unui ministru de la noi), doctorul indian şi „sfătuitorul spiritual” yoghin, Deepak Chopra, precum şi profesorul de drept de la Harvard, Charles Ogletree. Acesta din urmă, specializat pe chestiuni de drepturi civile şi identitate rasială, i-a avut ca studenţi, cu ani în urmă, chiar pe Barack şi Michelle Obama, actualul cuplu prezidenţial. De altfel, Ogletree l-a susţinut pe Obama în campania sa prezidenţială. În ce-l priveşte pe Deepak Chopra, acesta a fost solicitat de Lady Gaga să o ajute să scape de coşmarurile frecvente pe care le avea legate de apariţii demonice.
Care este mesajul fundaţiei? Winfrey a explicat că „fiecare om care vine pe această planetă aduce cu el dreptul divin şi moştenit de a fi el însuşi”. Mai departe, vedeta a enumerat „principiile” fundaţiei: „bunătate, compasiune, împuternicire (empowerment), acceptare”. Lady Gaga a făcut o pledoarie pentru „schimbarea lumii”, care nu ar fi aşa de greu de realizat, sperând că, în această privinţă, fundaţia va servi drept „familie nucleară” pentru alţii. Adresându-se tinerilor voluntari, Gaga le-a spus că demersul său ţinteşte schimbarea în timp a culturii: „Cultura iubirii nu se va schimba peste noapte, aşa că am început treptat. Dar voi sunteţi răspunsul, voi sunteţi viitorul!”.
Aşadar, iubire, acceptare, protecţie şi redare a siguranţei – şi chiar a sentimentului puterii proprii pentru… cine? Pentru homosexuali şi pentru toţi cei care nu se simt siguri pe identitatea lor sexuală şi, astfel, îşi găsesc o protecţie pentru devianţa lor în acest tip de discurs „iubirist” sau, poate, chiar o nouă „familie nucleară” – dacă a lor nu le acceptă obiceiurile sodomite. De altfel, ideea fundaţiei i-a venit vedetei după un incident: un adolescent, fan Lady Gaga, s-a sinucis fiindcă era batjocorit de colegii de şcoală pentru îndoielile pe care le avea legat de identitatea sa sexuală. Ca reacţie la acest incident, Lady Gaga a declarat că ar trebui introdusă o lege care să incrimineze agresiunile de acest tip, renunţând însă la idee în favoarea activismului „schimbării” promovat prin fundaţia sa.
După cum vedem, media americană nu numai că nu a ridicat un semn de întrebare asupra efectelor nocive ale muzicii vedetei asupra adolescenţilor (care ajung, iată, să fie nesiguri până şi pe propriul dat natural al sexualităţii lor, mergând până la sinucidere), ci a promovat mai departe mesajul acesteia – căci, nu-i aşa, ce este rău în a fi „bun” şi „tolerant”, în a da dovadă de „iubire”?…
De fapt, asistăm la o completă întoarcere pe dos a cuvintelor şi semnificaţiilor acestora. Astfel, „a fi tu însuţi” înseamnă a te identifica cu toate pulsiunile deviante ale sexualităţii, pulsiuni ce se pot manifesta (mai ales atunci când sunt stârnite prin impulsuri externe) la adolescenţii care traversează, oricum, o perioadă dificilă din acest punct de vedere. „A fi tu însuţi” devine opusul îndemnului nostru românesc „Vino-ţi în fire!”, care cheamă la adevărata fire a omului, aceea de a fi chip al lui Dumnezeu şi păstrător al daturilor fireşti pe care Acesta le-a sădit în el. „Acceptare” înseamnă, desigur, să accepţi drept „fireşti” toate perversiunile şi să nu accepţi viziunea normală despre om, nici pe cei care o promovează. În ceea ce priveşte „cultura iubirii”, aici avem de-a face, de fapt, cu o adorare de sine.
 |
Jamey Rodemeyer, adolescentul de 14 ani care s-a
sinucis: „Lady Gaga mă face atât de fericit. Mi-a arătat că m-am născut astfel.
Şi ăsta-i sfatul pe care vi-l dau, de la ea: «Eşti născut astfel. Tot ce-ţi
rămâne de făcut este să-ţi ţii fruntea sus şi vei ajunge departe…»”
|
Tricia Donegan, instructorul de yoga la care se referă Lady Gaga, a explicat astfel principiul auto-compătimirii: „Cei mai mulţi americani nu au prea multă auto-compătimire. Pentru a avea succes, a se îmbunătăţi, ei încearcă să se motiveze prin auto-critică. Nu cred ca auto-critica este o motivaţie pentru schimbare. (…) Cred ca auto-compătimirea este motivaţia de care avem nevoie. (…) În fiecare dimineaţă, când te trezeşti, înainte să ajungi la Facebook, să stai înaintea unei ceşti de apă fierbinte cu lămâie şi să dezvolţi gânduri auto-compătimitoare despre tine. Dacă te blochezi în gânduri critice, să repeţi ultimul gând de auto-compătimire ca o mantră (neîncetat). Fă asta pentru cinci minute, 21 zile la rând”.
Aşadar, auto-compătimirea ca exerciţiu mental nu înseamnă a-ţi plânge de milă, banal şi emoţional. Dimpotrivă, presupune gânduri pozitive articulate despre sine, adică auto-programare mentală, prin care îţi furnizezi motive în plus pentru a te iubi. Principiul este întâlnit şi în programarea neurolingvistică (NLP), unde există câteva reguli axiomatice, care sună similar versurilor din cântecele lui Lady Gaga: „Fiecare comportament are la bază o intenţie pozitivă, în cadrul hărţii despre lume a persoanei în cauză. Nu există greşeli, există doar răspuns (feed-back). Oamenii se comportă perfect, iar comportamentul lor prezintă o structură anume. Oamenii deţin deja toate resursele necesare dezvoltării personale”. Aşadar, pentru cei care construiesc mesajul cântecelor lui Lady Gaga, omul trebuie convins că nu există intenţii rele, nu există greşeli; eşti perfect aşa cum eşti, trebuie doar „să te programezi” pentru a fi eficient; nu ai nevoie de ajutor exterior ţie, deci nu ai nevoie de ajutor de la celălalt, fie el aproapele tău, fie el… Dumnezeu.
În plus, repetarea, ca o mantră, a gândurilor de auto-compătimire este echivalentul unei rugăciuni. De aceea este atât de intens şi consumul nervos sau mental, de vreme ce repetarea acestui exerciţiu timp de cincisprezece minute este prea mult chiar şi pentru Lady Gaga! O rugăciune adusă nu unei divinităţi exterioare, nici măcar unui idol, ci propriului sine: auto-adorare. Este un exerciţiu epuizant şi pentru că la mijloc are loc o inversiune psihologică, care trimite, printre altele, la corespondentul său fizic: inversiunea sexuală.
Auto-compătimirea ca exerciţiu mental este prin excelenţă demonică, negând nevoia omului de a fi în comuniune cu Hristos. Făptură zidită de Dumnezeu, omul are sădită în sine aspiraţia către desăvârşire, către mântuire, tinde să se izbăvească din starea de cădere reflectată la nivelul conştiinţei de simţământul vinovăţiei – al făptuirii păcatului. Omul are nevoie de Dumnezeu pentru a-i ierta păcatele, pentru a-l odihni sufleteşte, pentru a fi capabil să-l iubească pe celălalt.
Însă întregul demers al tehnicii de auto-adorare propusă de yoghinii lui Gaga are ca scop anihilarea glasului conştiinţei – glasul lui Dumnezeu, cum o numesc Sfinţii Părinţi. Se neagă însăşi existenţa păcatului; ba, mai mult, chiar posibilitatea omului de a greşi şi păcătui. Auto-compătimirea se instituie, prin repetiţie mantrică, ca un glas lăuntric ce se substituie glasului conştiinţei. Astfel, conştiinţa este înlocuită de acel „guru interior” despre care vorbesc adepţii New Age, care „linişteşte” înşelător omul în privinţa păcatelor săvârşite. Evident că în spatele auto-divinizării propuse se află acelaşi tată al minciunii şi ucigaş de oameni dintru început: diavolul. Astfel, auto-compătimirea este o inversiune a fiinţei umane, un exerciţiu de negare sistematică a naturii umane, o întoarcere pe dos în sens spiritual, o reprogramare.
De la inversiunea existenţială la cea sexuală nu mai este decât un pas. De altfel, homosexualitatea se mai numeşte, tehnic, şi inversiune, iar homosexualul invertit este întors asupra lui însuşi, ca un cerc perfect, asemenea figurii antice a şarpelui Uroburos, cel ce îşi înghiţea propria coadă (simbol folosit adesea de alchimişti, gnostici şi mari psihanalişti precum Carl Jung).
De aceea, homosexualul, mai cu seamă cel militant, întâmpină mari probleme în deschiderea reală faţă de celălalt, pe care-l caută obsesiv în spasmul excitaţiei sexuale – aşadar, exclusiv ca obiect al patimii, nu ca persoană umană. Îl caută acolo unde nu-l va putea găsi niciodată şi, odată ce se complace în spurcăciunea numită homosexualitate, nu-L mai poate primi în sufletul său pe Dumnezeul Cel Adevărat (sau Şi-l închipuie, potrivit patimilor care-l stăpânesc). Din perspectivă teologică, după cum observa Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, homosexualitatea constituie consecinţa ultimă a idolatriei.
Fireşte că o asemenea auto-adorare este genul de psihologie/viziune de viaţă care astăzi atrage cel mai mult, iar tehnicile NLP sunt folosite din plin în industria de divertisment, ba chiar şi în politică, unde acelaşi Preşedinte Obama, în timpul campaniei electorale, avea o abordare hipnotizantă şi pe alocuri incantatorie, pe tema sloganului său: „Change” („Schimbare”).
Auto-adorarea este o cale subtilă de răspândire a perversiunilor, căci ele nu sunt promovate ca atare, ci ca parte a unei concepţii despre om. Înlocuirea dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele cu iubirea de sine (cea care, după Sfinţii Părinţi, este una din cauzele tuturor păcatelor omeneşti), nu constituie decât mesajul unei evanghelii întoarsă pe dos. Aceasta este cea mai bună pregătire pentru antihrist.
Auto-adorarea şi, de altfel, toate tehnicile NLP şi ale „psihologiei pozitive” nasc adevăraţi monştri morali. Complet opaci la realitatea din jur şi, mai ales, la reacţiile celorlalţi, închişi etanş într-o permanentă îndreptăţire de sine faţă de orice gând şi faptă (şi, de aceea, imposibil de îndreptat prin discuţie raţională), cei care se auto-adoră ajung „dumnezei” ai propriei vieţi – tirani nemiloşi (de vreme ce întreaga milă este îndreptată doar către sine) şi intoleranţi cu orice şi oricine le stă în cale. Într-un mod sfidător, Lady Gaga se autointitulează „Mother Monster” („Mama-Monstru”), iar fanii săi sunt numiţi „little monsters” („micii monştri”). Aşadar, orice fan Lady Gaga care îşi împropriază filosofia din versurile acesteia ajunge un „om nou”, reprogramat prin auto-adorare: un monstru.
Iuda
Tabloul mesajului pe care produsul industrial „Lady Gaga” îl perpetuează în lume pentru a declanşa „schimbarea culturală”, atrăgând spre sine tinerii, pentru a-i transforma în agenţi ai schimbării, este foarte bine sintetizat de versurile unei melodii incluse în concertul „Born this way”.
Este vorba despre cântecul „Judas” („Iuda”), în care Gaga face o stranie declaraţie de dragoste vânzătorului lui Hristos. Cântecul nu este o glumă, după cum subliniază însăşi cântăreaţa – şi ne putem întreba dacă nu cumva fredonarea acestei melodii poate fi considerată o lepădare rituală de Hristos. Iată şi câteva versuri: „Iuda, Iuda, Iuda… Sunt îndrăgostită de Iuda/ Când vine la mine, eu sunt gata/ Îi voi spăla picioarele cu părul meu/ Chiar şi după ce, de trei ori, el mă trădează…/ În sensul cel mai biblic, sunt dincolo de pocăinţă/ Curvă vestită, târfă prostituată ce-şi vomită mintea… Iuda este demonul de care mă lipesc… Iuda, Gaga…”
Lady Gaga nu este pur şi simplu o cântăreaţă nebună, ci un simbol al transformării fundamentale la nivel religios şi cultural către care este împinsă lumea astăzi. Ea nu constituie decât expresia artistică a presiunii fantastice pe care o suportă omenirea de a conferi homosexualităţii dreptul nu atât la existenţă, cât la guvernare – empowering („întărire”, dar şi „venire la putere”). În fapt, mafia homosexualilor a infiltrat deja toate structurile puterii la nivel global. Războaie, nedreptăţi, dictaturi şi chiar perversiuni au fost de când e lumea. Niciodată însă, până în zilele noastre, istoria nu a cunoscut o asemenea dictatură a perversiunii şi o divinizare a homosexualităţii – poate doar în cetăţile Sodoma şi Gomora.
Articulată perfect la mesajul Apocalipsei, Lady Gaga personifică însăşi desfrânarea, o desfrânată aflată „dincolo de pocăinţă”, pentru că îşi trăieşte şi îşi promovează desfrânarea nu ca un păcat, ci ca un vin al „aprinderii”, din care să bea „toate neamurile şi împăraţii pământului” Apocalipsa 18:3.
Într-adevăr, Lady Gaga, profet de serviciu al societăţii globale, vesteşte păşirea într-o nouă eră, cea a auto-adorării şi a inversiunii, o lume care nu mai este dispusă să-L primească pe Hristos – pentru că este teribil de îndrăgostită de fostul Său ucenic, apostatul, vânzătorul şi sinucigaşul Iuda. Este o sfidare a puternicilor acestei lumi, care „toată întru cel viclean zace” 1 Ioan 5:19.
Dar nouă Hristos ne-a spus că a biruit lumea prin jertfa sa pe Cruce – şi, de atunci, puterea Celui rău este zăgăzuită de puterea Crucii, în măsura în care ne-o asumăm prin pocăinţă. Căci „iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” Matei 3:10…
Ioan Bucur
Articol aparut in nr 43 al revistei Familia Ortodoxa
