Cine ne spune ce să gândim?

Un articol publicat de Theeconomiccollapseblog.com aduce în prim plan o întrebare foarte bună: oamenii gândesc singuri sau, în realitate, există cineva care le spune cum să gândească?  „Din păcate, aproape toţi ne-am conectat de bună voie într-un sistem media colosal, care efectiv ne spune ce să gândim”, consideră autorul articolului, concluzionând că aceasta este una din cauzele pentru care „am devenit extrem de proşti, la nivel de societate”.

În SUA, americanul obişnuit petrece 153 de ore, într-o lună, în faţa televizorului. Oamenii petrec o bună perioadă de timp urmărind filme, navigând pe Internet, citind cărţi şi reviste, jucând diferite jocuri video şi ascultând muzică. Multe persoane suntdependente de ideea de a fi “conectate”, deoarece încep să se simtă incomod, din punct de vedere fizic, dacă sunt acasă şi sunt înconjurate de o linişte deplină. Din păcate, în jur de 90% din “informaţiile” care ne sunt pompate în permanenţă în creier sunt deţinute de doar şase corporaţii mass-media gigantice.

Aşadar, mijloacele de comunicare în masă au mai mult control asupra oamenilor decât s-ar crede?

Dimineaţa, în drum spre servici sau şcoală, despre ce vorbeşte toată lumea? De obicei, oamenii vorbesc despre ceva ce au văzut la televizor sau au auzit la ştiri. În societatea de azi, interacţiunile limitate pe care le avem cu cei din jur sunt de obicei definite de conexiunea noastră reciprocă cu mass-media.

Mass-media defineşte în locul nostru ceea ce este important şi ceea ce nu este.Dacă mass-media nu vorbeşte despre ceva, atunci acel lucru pur şi simplu nu contează. Adesea auzim invocat argumentul: “Dacă acel lucru ar fi fost adevărat, atunci am fi auzit la ştiri despre el.”

Tinerii din ziua de azi sunt dependenţi de ideea de a fi “conectaţi” în continuu la matricea media, care pune tot mai multă stăpânire nu doar pe spaţiul public, ci şi pe cel al vieţii private. Următorul fragment este o relatare scurtă dintr-un articol recent al lui Daniel Taylor:

“Potrivit unui raport din 2010 realizat de LA Times, persoanele tinere petrec în medie 53 de ore pe săptămână uitându-se la televizor, jucând jocuri video sau stând în faţa calculatorului. Utilizatorii Facebook petrec aproximativ 15 ore pe lună navigând pe reţeaua de socializare. Oamenii merg şi conduc orbeşte, în timp ce trimit un mesaj, ajungând fără să vrea în fântâni arteziene şi uneori chiar în prăpăstii.”

Această informaţie merită subliniată: tinerii petrec peste 200 de ore pe lună conectaţi la mass-media (în condiţiile în care, într-o lună, avem la dispoziţie aproximativ 480 de ore în care suntem treji şi în care putem munci).

În trecut, copiii se jucau împreună pe stradă, iar adulţii ieşeau din casă pentru a interacţiona cu cei din jur. Însă, în zilele noastre, ne petrecem aproape tot timpul liber stând în casă, privind insistent la nişte ecrane care pâlpâie.

• Este un semn al unei societăţi sănătoase?

Am fost creaţi fiinţe sociale. Am fost proiectaţi pentru a iubi şi pentru a fi iubiţi. Însă, în zilele noastre, oamenii îşi “iubesc” echipa favorită sau programul de televiziune preferat şi le este din ce în ce mai greu să construiască o relaţie reală, unul cu celălalt.

Între timp, elita globală se bazează pe mass-media pentru a ne distrage atenţia şi pentru a controla limitele discursului public. În cea mai mare parte a timpului, mass-media se concentrează asupra celor mai recente scandaluri cu vedete sau asupra “certurilor” dintre politicieni, şi ignoră în mod sistematic multe din lucrurile importante care se petrec în lumea reală.

Iată un exemplu. Timp de câteva decenii, a existat o linişte totală în media despre întâlnirile Grupului Bilderberg, care au avut loc în fiecare an. Directorii de top ai unor publicaţii importante iau parte la aceste întâlniri, însă nu scriu nici măcar un cuvânt despre ele.

Dacă cineva aduce vorba despre “Grupul Bilderberg”, atunci imediat este catalogat drept un “teoretician nebun al conspiraţiei”, în timp ce marile publicaţii se străduiesc să ignore complet acest subiect. În realitate, această „secretomanie” este foarte bine plănuită.

Iată ce a spus David Rockefeller, în timpul unei întâlniri din 1991 a Grupului Bilderberg:

“Suntem recunoscători publicaţiilor “The Washington Post”, “The New York Times”, “Time Magazine” şi altora, ai căror directori au participat la întâlnirile noastre şi şi-au respectat promisiunile privind discreţia totală, timp de aproape 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul pe care l-am conturat pentru lumea noastră, dacă am fi fost subiectul unor articole în tot acest timp.”

Mai degrabă decât să relateze ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea în care trăim,mass-media ne distrage în permanenţă atenţia.

Este suficient să amintim doar câteva titluri de ştiri care pot fi descoperite pe primele pagini ale website-urilor marilor publicaţii:

- Michael Douglas se simte “bine”

- Turneu de golf amânat din cauza cangurilor

- Experienţa hamburgerului Rock ‘n’ roll

- Lady Gaga îşi amână turneul din cauza unei intervenţii chirurgicale

Ei bine, acestea sunt câteva mostre ale unui tip de jurnalism “cu un impact puternic asupra vieţii noastre”. Aşadar, de ce majoritatea persoanelor continuă să fie interesate de aceste subiecte?

Din păcate, unul din motive este acela că am devenit “extrem de proşti” la nivel de societate.

În momentul de faţă, sistemul de educaţie publică a devenit o glumă seacă. Mulţi dintre elevi au un nivel al inteligenţei extrem de scăzut, iar în SUA, 23% dintre toţi americanii nu mai ştiu să citească la un nivel de clasa a patra.

Bineînţeles că elita globală este are motive de mulţumire, deoarece o populaţie lipsită de inteligenţă este uşor de dominat şi manipulat. Atunci când un segment mare al populaţiei abia dacă poate citi, iar oamenii sunt obişnuiţi să îi lase pe alţii să gândească pentru ei, devine tot mai uşor să manevrezi informaţiile după bunul plac.

Din fericire, tot mai mulţi oameni devin din ce în ce mai nemulţumiţi de mass-media şi încep să caute surse alternative de informare. Potrivit unui sondaj Gallup, efectuat recent, nivelul de încredere a publicului larg în mass-media a ajuns acum la cel mai mic nivel din toate timpurile. Aşadar, poate există speranţă până la urmă… 

Sursa : financiarul.ro

Virgiliu Gheorghe: Impotriva familiei se duce un razboi, in care cuplurile cad, asa cum cad pe front soldatii

Sfinții Închisorilor

STUDIU - Prietenii te ajuta sa traiesti mai mult

A fi inconjurat de prieteni te binedispune, iar oamenii de stiinta au dovedit ca datorita lor esti si mai sanatos. Citeste cateva moduri in care amicii te ajut sa traiesti mai mult si mai bine.

Te protejeaza de dementa
Un studiu suedez realizat pe oameni de peste 75 de ani a aratat ca cei care au pastrat legatura cu mai multi prieteni si rude au prezentat un risc mai mic de a dezvolta dementa, arata Care2.

Oamenii in varsta pot sa faca si mai multe pentru a se feri de aceasta boala a batranetii. De exemplu, in loc sa stai de vorba pur si simplu cu prietenii, organizati jocuri care sa va puna creierul la treaba.

Prietenii te ajuta sa traiesti mai mult
Un grup de oameni de stiinta din Australia a studiat aproape un deceniu 1.500 de varstnici. Concluzia a fost ca cei cu multi prieteni buni si care se inteleg bine cu rudele au trait cu cateva procente mai mult decat cei izolati.

Ca sa ai sanse mai mari de reusita nu ar strica sa te imprietenesti cu cati mai multi oameni. Nicioadata nu esti prea batran pentru prieteni noi.

Mai putin stres
Unul dintre cel mai cunoscut beneficiu al relatiilor cu prietenii este reducerea stresului. Simplul fapt ca atunci cand ai o problema vorbesti cu cineva te va ajuta sa scapi de sentimentele negative.

Te ajuta sa ai obiceiuri bune
O persoana in varsta nu va vrea sa iasa singura la plimbare in parc, insa insotit de un prieten o va face mereu cu placere. Asta inseamna ca va socializa si va face miscare in acelasi timp, practiv doua lucruri care o va ajuta sa fie mai mult timp sanatoasa. 

 

Sursa: Bună Ziua Iaşi

Istoria ne este furată! Manualele de liceu îi ignoră pe geto-daci

             Unii au zâmbit ironic atunci când noi am spus că există o întreagă conspirație împotriva a tot ce înseamnă antichitatea noastră, mai ales asupra perioadei dacice și că mulți dintre cei ce ne scriu istoria au o calitate profesională și morală îndoielnică.
             Realitatea ne confirmă, încă o dată, afirmațiile, dacă ne raportăm la manualele de istorie studiate de liceenii noștri. În manualele respective, ordinul de serviciu al coordonatorilor lucrărilor pare să fi fost “nicio vorbă despre daci”.
              Începând cu anul 2007, Ministerul Educației a decis, cu de la sine putere, eliminarea aproape completă a oricărui element care face referire la strămoșii noștri reali, geto-dacii, din manualele de istorie, precum și a oricăror informații cu privire la istoria străveche, la epoca neolitică și la culturile materiale care fac din pământul României spațiul primordial al civilizației europene.

Pentru Zoe Petre istoria noastră începe din secolul II d.Hr

              În prezent, există mai multe manuale alternative de istorie, aprobate de Ministerul Educației, profesorii de liceu stabilinadu-și programa în funcție de conținutul acestora. Unul dintre aceste manuale, de altfel cel care a “ucis” din start tot ce înseamnă perioadă străveche și perioadă geto-dacică din istoria noastră, este cel apărut în 2008 la Editura Corint din București, coordonat fiind de Zoe Petre.

                 Primul capitol al acestui pseudo-manual (pentru că altfel nu poate fi numit) este intitulat “Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”, iar primul paragraf al acestuia spune că “procesul de romanizare lingvistică și culturală din secolele II-III d.Hr., când o mare parte a teritoriului României de azi era cuprins în provinciile Moesia și Dacia, a avut o mare intensitate, astfel că limba latină a pătruns foarte repede nu numai în zonele urbane, ci și la sate, în viața comunităților de agricultori și de păstori care ocupau cea mai mare parte a teritoriului”. De aici începe, pentru doamna Zoe Petre, istoria noastră…

                   A “uitat” domnia sa de Cucuteni, de Hamangia, de Gumelnița, de Starcevo-Criș și de alte culturi atestate pe acest pământ, recunoscute la nivel mondial ca fiind unele dintre cele mai însemnat din spațiul european cu mii de ani înainte ca Roma și Atena să existe sau Egiptul să apară în istorie. De asemenea, nicio vorbă nu spune istoricul Zoe Petre despre Tărtăria, Turdaș (poate prima așezare proto-urbană a Europei) și alte zeci de situri neolitice atestate, de pildă, în Valea Mureșului).
                   Pentru Zoe Petre nu există Dromihete, Burebista, Oroles și nici Decebal (amintit, în acel așa-zis manual, într-un singur citat preluat din Iordanes, potrivit căruia regela dac a fost…omorât), nu există medicină și ceramică geto-dacă, nu există organizare statală, instituții, obieceiuri funerare și nici vastele cunoștințe de astronomie și medicină deținute de strămoșii noștri și confirmate de o multitudine de autori antici.
                   Prima pagină a lucrării la care facem referire aici conține trei poze: una a lupoaicei cu pruncii Romulus și Remus, o hartă a Imperiului Roman și una care înfățișează niște legionari ai Romei. După o serie întreagă de argumente deja răsuflate, care, în lumina noilor dovezi apar ca fiind mai mult decât puerile, Zoe Petre concluzionează că, citez, “Romanitatea românilor nu mai are a fi demonstrată și cu atât mai puțin contestată, poate fi recunoscută acum ca un fapt istoric cert”.
                   Uite că noi o contestăm, doamnă Petre, considerând că nu e deloc un fapt istoric cert și că dumneavoastră, alături de alți istorici, ați preluat doar informați care se pliază pe teză romanizării ignorând cu bună știință toată pleiadă de surse literare, arheologice și paleogenetice care susțin contrariul.

Ioan Scurtu sau cum așezi 5.000 de ani de istorie într-o jumătate de pagină

                Analizând un alt așa-zis manual, din seria celor aprobate de Ministerul Educației, constatăm cu uimire cum unii istorici au o “capacitate’ de sinteză a informatilor ce depășește orice imaginație. Astfel, domnul Ioan Scurtu, în manualul apărut la Editura Gimnasium în 2007, doboară orice record, comprimând, într-o jumătate de pagină, toată perioada neolitică și cea geto-dacică (aproximativ 5.000 de ani), până la Traian.

                      Într-un spațiu atât de restrâns, îi “lămurește” pe elevi ce reprezintă Cucuteni și Hamangia, cine au fost tracii și cum au ajuns dacii să fie învinși de romani. Nimic, nici de data asta, despre cultura materială a geto-dacilor sau spiritualitatea lor.
                     Evident, partea cu teza romanizării se bucură de ceva mai mult spațiu, anume aproximativ patru pagini. De altfel, primul capitol poartă numele de “Etnogeneza românească”…, urmat de capitolul “Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”.
                      Într-un alt pretins manual, apărut tot în 2007 la Editura Economia Preuniversitară, același domn Ioan Scurtu așează în prima pagină două fotografii: Columna lui Traian din Roma și Lupoaica cu pruncii. Domnule istoric, acestea sunt simboluri romane și ale Italiei de astăzi, nu ale țării noastre! Și de data aceasta, în primul capitol, istoria străveche și antică sunt comprimate într-o jumătate de pagină…

Valentin Băluțoiu și Maria Grecu – istoria făcută din citate

                     Dacă Ioan Scurtu a avut măcar ‘amabilitatea” se ne informeze, fie și într-o jumătate de pagină, asupra stravechimii noastre, coordonatorii unui alt manual (apărut în 2008 la Editura Didactică și Pedagogică), anume Valentin Băluțoiu și Maria Grecu, au ales ca, în primul capitol (care poartă același nume, de “Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”) se prezinte câteva citate și atât.
                    Nicio sinteză, nicio analiză, nimic, doar niște citate. Păi, dragi istoric, dacă e pe citate de ce nu le-ați inserat și pe cele ce contestă romanizarea? Ah, am uitat, nu permite titlul capitolului…
                    În ceea ce privește ilustrarea primelor pagini din acest așa-zis manual, autorii au ales o reprezentare a lui…Papa Pius al II-lea ?!? și una a unei imagini de pe Columna lui Traian. Și pentru cei doi istorici Dromihete, Burebista, Cucuteni, Hamangia, Gumelnița sunt necunoscute în ecuație.


În 10 ani ni s-a furat descendența geto-dacică

                    Să ne întoarcem în timp, în preajma anului 2000, să vedem ce spuneau atunci manualele de istorie. Evident, și la acea vreme teza romanizării era cea oficială, însă autorii de manuale de pe atunci acordau, totuși, atenție și peroadei dacice, pre-romane. De pildă, în manualul apărut în anul 2000 la Editura Humanitas (reeditat în 2006), coordonatorii aceștia, Gheorghe Vlad Nistor și Angela Bălan au denumit prima parte a lucrării “Geto-dacii, strămoși ai poporului român”, acestora fiindu-le acordate patru pagini. Sunt referiri la limbă, la religie, la principalii lideri geto-daci, la organizare statală etc. Nu sunt foarte multe, dar măcar elevul își putea face o idee asupra culturii geto-dace.
                    Într-un alt manual, apărut în anul 2000 la Editura Carminis, coordonatorul Iulian Cartana acordă, în primul capitol, denumit “Civilizația și istoria geto-dacilor”, șase pagini perioadei geto-dacice a istoriei noastre, ba chiar începe prezentarea capitolului spunând că ‘Geto-dacii, unul dintre cele mai vechi popoare europene, au avut o istorie bogată și au dezvoltat o civilizație înfloritoare”.
                    Așadar, în urmă cu 10-13 ani, se putea trata și cultura geto-dacă, însă acum, după cum ne confirmă manualele existente, nu se mai poate. Asta pentru că persoane precum Zoe Petre sau Ioan Scurtu au decis, pur și simplu, că nu este important să știm cine suntem și de unde venim. Sau este important doar în măsura în care am accepta că suntem urmașii coloniștilor și soldaților romani însoțiți cu femeile dace.
                     În mod evident, cu cât apar mai multe dovezi ce combat romanizarea, ba chiar anulează această aberantă teză, cu atât mai mult se încrâncenează apărătorii ei în a susține falsul. Nu ar fi nicio problemă dacă ar face asta în cercul lor de ‘specialiști’, însă, în contextul în care acțiunile lor vizează procesul de aducare și informare al tinerelor generații, atunci avem o problemă, una gravă chiar.

                   Cei mai mulți coordonatori de manuale din prezent nu suflă o vorbă despre razboaiele daco-romane sau despre seria de conflicte ulterioare anului 106. Nu se amintește nimic despre revigorarea culturii geto-dacice după anul 271 sau despre lipsa aproape cu desăvârșire a elementelor materiale care să susțină teza romanizării nord-dunărene după acest moment (de pildă, dacă în intervalul 106-271 avem peste 3.500 de inscripții în latină pe teritoriul Daciei, creații, evident, ale unor coloniști, pentru că nu există nicio dovadă c-ar fi fost realizate de băștinași, după momentul retragerii administrației romane abia mai sunt atestate câteva, semn al faptului că autohtonii geto-daci nu își însușiseră practica scrierii în piatră, în limba latină).

                    În concluzie, dincolo de veridicitatea sau nu a tezei romanizării, asupra căreia discuția rămâne deschisă, o mână de oameni, cu de la ei putere, decide ce și cât învață copiii noștri la orele de istorie. În doar câțiva ani s-a creat o prăpastie între noi, cei de azi, și geto-daci, o prăpastie creată intenționat de oameni al căror scop este distrugerea conexiunii noastre cu antichitatea. CĂROR INTERESE SERVIȚI, STIMAȚI ISTORICI CE NE SCRIEȚI MANUALELE?

un articol de Valentin Roman

Sursa: blog Daniel Roxin

Inima perfecta

Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!

Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.

- Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.
- Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.

- Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine.

Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande.
Batranul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete… Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Sursa: Glasul Iubirii

Nori negri deasupra României

Pe 20 mai 1990, când încă mai credeam că vor veni vremuri mai bune şi pentru poporul român, noi nefăcând nimic mai mult decât să ne uităm la televizor, bucurându-ne că am scăpat de comunism – aşa ni se părea pe atunci, că am scăpat –, poetul creştin Ioan Alexandru punea o întrebare esenţială pentru viitorul neamului nostru: Cum pot conlucra românii la mântuirea lor în situaţia de acum?
Interlocutorul era poate cel mai mare filozof român al sfârşitului de secol XX, Petre Ţuţea, spirit viu şi cunoscut mărturisitor creştin al închisorilor comuniste. Răspunsul acestuia a fost foarte clar:
„- Simplu, ducându-se la Biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu-i lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic. În Biserică se mântuiesc. Are un instrument de mântuire poporul român că are Biserică şi preoţi. Ce altceva să caute?!”
Au trecut aproape 21 de ani de la acest memorabil interviu, admirat de milioane de români. Am dat noi, oare, curs sfatului marelui gânditor creştin? În cine ne-am pus mai multă încredere: în Biserică şi în Dumnezeu sau în ştiinţă şi tehnologie, în SUA, Consiliul Europei sau Fondul Monetar Internaţional?
S-a început cu avortul, zis şi „dreptul femeii la propriul pântec”. Au fost torturaţi şi sfârtecaţi de vii peste 20 de milioane de români. Adică, o altă Românie a luat drumul crematoriilor sau, pur şi simplu, au fost aruncaţi la gunoi. Ştiinţa şi-a dat tot concursul, punând la dispoziţie cleştii şi cuţitele-chiuretă, precum şi pe torţionari – „personal medical”.
Ca o consecinţă imediată a instituţionalizării crimei, au fost liberalizate pornografia, pros­ti­tu­ţia şi homosexualitatea. Mai mult, mii de copii români au fost vânduţi, chipurile pentru adopţii, dar nimeni nu ştie unde au ajuns de fapt. Practica e veche, numai că turcii le dădeau o şansă la viaţă copiilor pe care-i luau ca haraci din ţările creştine. Acum însă, în era transplantului de organe şi a pedofililor, orice se poate întâmpla.
În timpul acesta, poporul visa în faţa tele­vi­zoa­relor la o promisă mai bună soartă, uitând că Dumnezeu, Singurul, poate să ne salveze şi nu integrarea europeană, împrumutul FMI sau nişte politicieni luaţi şi ei de valul diverselor patimi. Dar păcatul, adică lepădarea de Hristos prin mulţimea păcatelor acumulate, şi-a arătat lu­crarea sa putregăioasă. Românilor li s-a luat pe rând totul, oferindu-li-se în schimb po­si­bi­li­tatea împrumuturilor în bancă. Domnul a îngăduit toate acestea… doar, doar ne vom trezi, scuturându-ne de condiţia de spectatori la piesa în care se joacă sfârşitul omului creştin român.
Copiii, săracii, prinşi între televizor – favo­ritul bunicilor – şi calculator sau internet – substitutul afectivităţii părinţilor, au ajuns victimele ideale:
- nehrăniţi cu dragostea cea adevărată a pă­rinţilor şi a lui Dumnezeu, au fost răpiţi de în­şe­lătorul duh al desfrânării;
- neluminaţi la minte prin închinarea la Sfin­­­tele Icoane, au ajuns să se lase întinaţi de îm­brăţişarea omorâtoare de suflet a imaginilor pornografice;
- neînvăţaţi cu dulcea împărtăşire a Trupului şi Sângelui Mântuitorului, a harului Duhului Sfânt, au fost prinşi în capcana fericirii sintetice a drogurilor zise mai nou „etnobotanice”. Şi multe, multe alte lucrări ale celui rău au stricat mintea şi au spurcat sufletul copiilor noştri.
Dar noi unde eram în tot aceast timp? Sau unde ne aflăm încă? Indiferenţi sau in­con­ştienţi, am asistat la dezastrul propriilor comu­nităţi şi familii ca la un alt film horror, con­su­mând cu disperare ceea ce ni se propunea. Re­zultatul? Răul a continuat să se adâncească: de parcă nu era de ajuns, s-au legalizat şi drogurile sub numele de etnobotanice ca să nu mai scape nici un tânăr neatins de boala men­tală şi degenerare. În numai un an, cel care tocmai a trecut, am urcat pe locul patru în clasamentul ţărilor consumatoare de droguri din Uniunea Europeană. Noua generaţie este practic sacrificată pe altarul ne-putinţei, puţinei credinţe sau a ne-simţirii noastre sufleteşti. Oare dacă măcar cei care avem copii am lupta împotriva etnobotanicelor, nu credeţi că acestea ar putea fi interzise în cea mai scurtă vreme. Suntem milioane de părinţi. Dacă numai cei care se numesc creştini practicanţi s-ar ruga Domnului în mânăstiri şi biserici sau în odăile caselor noastre, oare nu va lua aminte la rugăciunea noastră Cel Care ne-a spus „Cereţi şi vi se va da”?
Unde ne puteau duce avorturile, pornografia şi drogurile decât la magie şi demonologie!? Aşa că cei care ne conduc, supuşi la rândul lor închinătorilor la idoli, au luat iniţiativa de a legaliza vrăjitoria. După 2000 de ani de societate creştină, trecută chiar şi prin focul comunismului, iată că magia este recunoscută ca ştiinţă cu drept de practică. Dacă continuăm în acelaşi spirit, foarte probabil că vrăjitoarele şi vrăjitorii vor ajunge să-şi revendice salarii de la stat, ca un fel de preoţi ai satanei, după cum homosexualii îşi revendică acum dreptul de a se căsători şi a înfia copii. Că doar pentru statul democratic, aşa cum se autodefineşte, în baza principiului diversităţii, este recunoscut şi satanei dreptul de a se autointitula „dumnezeu”.
Realizăm noi oare creştinii din România unde a ajuns ţara şi neamul nostru, poate şi pentru nepăsarea şi puţina noastră credinţă, pentru lipsa acelora care să-L mărturisească cu curaj pe Hristos peste tot în societate?!
Deşi familia românească a fost lovită sis­te­matic în ultimii 20 de ani, efectele nu au fost pe măsura eforturilor întreprinse. Românii, mă­car într-un punct, se situau pe un ultim loc în Europa în tristele statistici: rata scăzută a di­vor­ţurilor indica cel puţin până la începutul lui 2008 o familie românească destul de stabilă, chiar dacă nu şi foarte unită.
Situaţia părea însă in­to­lerabilă pentru „prie­te­nii” din umbră, aşa că, pentru a se conforma şi la acest capitol, s-a impus o cât mai mare în­lesnire a divorţului. Astfel că, în­ce­pând cu ianuarie 2011, printr-o simplă ce­re­re făcută la ofiţerul stării civile sau la orişice no­tariat, se poate obţine divorţul. Parcă statul abia ar aştepta să desfiinţeze familia, singura care mai poate garanta stabilitatea societăţii româneşti.
Ce ar mai trebui să se întâmple ca să ne trezim? Adevărat, nimic nu este cu desăvârşire pierdut, căci Mare este Dumnezeu, dar parcă noi aşteptăm ca altcineva să ia iniţiativa, altcineva să acţioneze în locul nostru, luptând pentru dreptul nostru de a trăi creştineşte pe pământul acesta îmbibat cu sângele creştin al strămoşilor.
Dacă vom continua tot aşa, urechi având, dar neauzind, ochi având, dar nevăzând, e foarte probabil să ne reîntoarcem în curând la vremea catacombelor. Atunci când numai cei care vor avea trezvie duhovnicească şi dispoziţia de a-şi da viaţa pentru Hristos vor mai rămâne să vieţuiască creştineşte. Ne vom afla şi noi printre aceia? Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea putere să ne întărim în mărturisirea credinţei încă de pe acum, când nimeni nu-ţi ia capul dacă-ţi afirmi credinţa în Hristos, luptând pentru adevărul Lui, pentru reîncreştinarea lumii româneşti.

Gheorghe Fecioru

Material aparut in nr. 25 al revistei “Familia Ortodoxa“

„Aveţi nădejde în Hristos, fiindcă cine nădăjduieşte în El nu dă greş niciodată”

Părintele Efrem Katunakiotul (†14 februarie 1998)

Mulţi dintre cei ce vin aici, la Katunakia, îmi zic: „Dă-ne un cuvânt de folos”. Ei, să vă spun unul: închinaţi rugăciunii lui Iisus măcar o jumătate de oră din douăzeci şi patru – după programul lumesc, pe la ora 10-11 înainte de miezul nopţii. Spuneţi Rugăciunea fără să luaţi metanierul în mână; rugător, cereţi cu lacrimi mila Sa: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” – aşa!…
Să o lucrezi, şi vei vedea ce roade îţi va aduce! Dacă izbuteşti jumătate de oră, fă mai apoi Rugăciunea o oră; numai să fii atent ca în ora aceea nici telefonul să nu sune, nici somnul sau vreun gând de hulă să nu te lovească. Nimic! Închide telefonul, sfârşeşte-ţi toate treburile şi fă lucrarea aceasta – măcar jumătate de oră, nu mai mult. Asta e! Şi vei vedea că sădeşti un pomişor, iar mâine-poimâine o să dea roadă. Şi Sfântul Ioan Gură-de-aur, şi Sfântul Vasile de la această lucrare au pornit – de la un pomişor, au ajuns luminătorii lumii!
Copiii mei, temelia vieţii în Hristos sunt cele două mari Taine: rugăciunea şi Dumnezeiasca Împărtăşanie. Să ascultaţi sfaturile şi poruncile duhovnicului, mai ales cu privire la aceste două mari Taine. Pentru a clădi o adevărată viaţă, este nevoie de o piatră adevărată, iar piatra este Hristos. Chemarea lui Hristos prin rugăciune şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele de-viaţă-făcător al lui Hristos este începutul şi sfâr­şi­tul vieţii în Hristos. Acesta este canonul pentru voi, cei ce vă aflaţi în lume. Hristos vă iubeşte! Să aveţi nădejde în El, fiindcă cine nădăjduieşte în Hristos nu dă greş niciodată.
În rugăciunea minţii „Doam­ne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” se găseşte rugăminte, mul­ţu­­mire, mângâiere, slăvire, po­că­in­ţă. Diavolul începe întâi să fiarbă, apoi să plesnească, iar mai încolo fuge departe.
Vrei să simţi negrăita bucurie atunci când plângi şi să spui: „Îţi mulţumesc, Doamne, că nu m-ai trecut cu vederea şi nu mi-ai dat după păcatele mele, ci îmi dai mereu atâta bucurie”? Vrei să vezi pe Hristos şi pe Maica Sa? Vrei să vezi Raiul încă din lumea aceasta? Rosteşte Rugăciunea lui Iisus, şi va veni ziua în care vei spune numai rugăciunea aceasta.

(din cartea „Părinţii contemporani ne vorbesc despre războiul cu metaniile în mână”, editura Familia Ortodoxă, 2011

Material aparut in nr. 25 al revistei “Familia Ortodoxa“