Mi-e dor de diminețile în care stăteam pe un șezlong de paie, învelit cu prosopul, de pe care priveam cum se înora cerul, aşteptam să treacă furtuna şi să apară curcubeul. Mi-e dor de picăturile de ploaie care îmi mângâiau pielea feţei în timp ce stăteam în apă scufundat până la gât. Mi-e dor de un om simplu, cu poftă de viață și un caracter frumos.
Mi-e dor de o călătorie cu autocarul, în care să traversez tuneluri și poduri, privind peisajul de pe scaunul de la fereastră, în timp ce ascult melodia preferată care mă face să plâng; ca să îmi înalţ spiritul la cer pe scara simţirii și să mă bucur de succesul trăirii. Dacă nu găsesc o carte bună, care să se ridice la nivelul meu și să îmi ofere ceea ce cere sufletul meu, scriu eu una.
Mi-e dor să cobor din tren în cea mai aglomerată gară şi să nu ştiu în ce direcţie se află ieşirea, aşa cum m-am pierdut în Roma. Mi-e dor de o plimbare în port, în care ascultam marea şi îi simțeam briza, iar seara mă linișteam într-un bar istoric cu muzică jazz, în Helsinki, Finlanda.
Mi-e dor de o insulă pustie, cu soare, nisip şi iubire, de sătucul Agios Georgios sud, Corfu. Ce senzaţie de admiraţie! O noapte senină cu lună plină, stele, licurici şi un parfum de flori. Faleze luminate, terase retrase, din care se aud cântece tradiționale grecești în surdină, distracţie şi voie bună.
Mi-e dor de un răsărit de soare privit de pe Jerusalem Beach în Tel Aviv, de o tură cu bicicleta din istoricul Old Jaffa până în Haifa, sorbind cu paiul dintr-o băutură de rodie și papaia. Mi-e dor de Corbu sau Neptun, de o seară petrecută la Sibiu sau de priveliştea de pe Transfăgărăşan.
Mi-e dor de Munţii Pirinei, cu văile lor înverzite, ocupate de rulote. Devin nostalgic atunci când îmi amintesc de Pont Neuf şi Jardin des Plantes din Toulouse, de Parcul El Retiro din Madrid sau Juan Carlos. Mi-am propus ca anul acesta să revăd Palacio de Cristal și La Rosalenda.
Mi-e dor de Varşovia, de dealurile cu viță de vie din Stuttgart și portul din Kingston upon Hull. Sunt fericit, am călătorit în ultimii trei ani cât alții într-o viață sau mai multe. Tehnicile mele de dezvoltare spirituală au dat rod, iar împreună cu mine i-am atras și pe curioșii care au recunoscut că am fost impulsul cu ajutorul căruia și-au rescris destinul.
Am continuat să cred în mine și am muncit pe toate planurile, până am ajuns la o situație mulțumitoare. Am redus timpul pe care îl petrec pe Facebook în speranța că voi rezolva şi alte aspecte din viața mea. Am depășit o perioadă solicitantă în ceea ce priveşte serviciul, aranjamentul și acomodarea în noua locuinţă. Dar cărţile se citesc în continuare, mesajele și articolele trebuie să continue.
Îmi spunea cineva că este prea sărac ca să își cumpere lucruri ieftine, care se strică ușor și trebuie înlocuite, că viața este prea scurtă ca să te simți exclus și să ți-o irosești căutând să te integrezi. Zicea că dacă nu voi găsi o cale mulțumitoare să construiesc eu una pentru mine și pentru cei care mă vor urma.
Mă sfătuia să îmi iubesc părinții atâta vreme cât sunt în viață, nu după ce nu vor mai fi, și avea dreptate în tot. Misiunea mea nu a fost să ascult sfaturi și să le urmez, ci să mă conving de ele, să experimentez.
Întreaga viaţă cauţi să obţii recunoaştere, apreciere şi respect din partea oamenilor, dar uneori oboseşti şi te gândeşti dacă aceasta este cu adevărat ce îţi doreşti. Oamenii nu îl vor respecta niciodată pe unul care le face pe plac. Chiar dacă îi promit respectul în schimbul supunerii, în ochii lor va fi un sclav. Ei nu îl vor iubi pe unul care tânjeşte după iubirea lor, ci le va fi milă de el. Respectul se câştigă prin fapte de rebeliune, căci oamenii au nevoie de un individ curajos, cu personalitate, care îşi riscă viaţa în locul lor pentru eliberarea lor.
Așa că nu lăsa aspecte nerezolvate în interior, durerea vine după tine oricât ai fugi de ea. Să te iubeşti pe tine însuţi înseamnă să îţi cureţi sufletul ca să îţi fie bine, nu să îl ignori. Ce altceva mai important ai de făcut pentru tine decât să ai grijă ca visurile tale să nu rămână doar visuri?
Un dor nebun de liniște
Să ai puterea să faci ca ceea ce îţi imaginezi să devină real. Să ştii că oamenii pe care îi iubeşti te iubesc înapoi chiar dacă nu o arată. Să te simţi destins chiar şi atunci când eşti închis. Un spirit liber nu poate fi constrâns prin nicio modalitate.
Să simţi că Dumnezeu este alături de tine în momentele în care viaţa îţi demonstrează faptul că eşti singur. Să rămâi un om cinstit chiar dacă lumea ţi-a spus că dacă eşti sincer pierzi. Să renaşti după fiecare dezamăgire, să te bucuri în fiecare nefericire, să ai liniştea ta, să traversezi cu barca adevărului care eşti valurile învolburate ale minciunilor vieţii.
În viaţă poţi să ai tot ce îţi doreşti, diferenţa o face importanţa dorinţei tale, stabilitatea emoţională şi puterea de a te imagina în postura reuşitei. Încearcă şi te vei convinge, delăsarea nu este o opțiune. Lasă bunătatea să îţi inunde inima, fii un om pe care alţi oameni îl admiră şi sunt curioşi să îi afle secretul. Doar în felul acesta vor asculta povestea ta. Încrederea se câştigă în timp.
Eu nu gândesc pozitiv datorită faptului că mi s-au îndeplinit visurile şi că viaţa este astăzi aşa cum mi-am imaginat. Mi s-au îndeplinit visurile datorită stării pozitive pe care am reuşit să mi-o păstrez pe parcursul călătoriei către ele.
Mi-e dor de un vis visat în doi, de bunătate și înțelepciune. Mi-e dor de serile în care te țineam de mână pe drum, lângă casa de la țară, gândind, speriat, la fel ca în prima zi de școală, la câte a pregătit viața pentru noi. Atunci mi-ai promis că vei veni în fiecare vară, tu, iubită liniște.
Autor: Alberto Bacoi
