Un interviu cu ”Domnișorul Zian”, cum îi spun moții Sfântului Ardealului, Arsenie Boca, nu a fost realizat de nimeni niciodată, dar orice cuvânt rostit de el și auzit de cei care au avut șansa să-l cunoască a devenit piatră de credință în inima românilor, pentru că înțelepciunea lui era coborâtă chiar din Harul Duhului Sfânt.
Pe 29 septembrie 1910, se năștea în localitatea Vața de Sus (județul Hunedoara), într-o familie de țărani simpli dar credincioși, Zian, cel care va fi cunoscut în viața monahală drept părintele Arsenie.
Înconjurată de fotografiile devenite icoane ale Sfântului pe care l-au ”canonizat” deja românii, doamna psiholog Zoe Dăian, nepoata părintelui Arsenie Boca, a acordat un interviu AGERPRES, în care vorbește despre anii copilăriei petrecuți în preajma părintelui Arsenie, despre virtuțile acestuia, dar și despre momentele de cumpănă care i-au marcat existența Sfântului Ardealului.
”Părintele Arsenie și-ar dori ca românii să fie uniți și să aibă mai multă demnitate. El spunea că oamenii nu pățesc necazuri pentru că așa le-a dat Dumnezeu, ci acestea sunt plata păcatelor lor sau ale strămoșilor lor. Dumnezeu este iubire, nu ură’, ne spune doamna Dăian, privind o fotografie a unchiului său, și adăugând că un interviu nu poate ține locul sfaturilor pe care Părintele însuși le-a dat oamenilor care i le-au cerut, sfaturi care sunt cuprinse în cărțile apărute despre viața și povețele sale, adevărate litere de învățătură despre cum ar trebui să fie existența fiecăruia dintre noi.
AGERPRES: Doamna Dăian, ce vă amintiți din copilăria petrecută în preajma părintelui Arsenie Boca? Cum era omul Arsenie Boca?
Zoe Dăian: Tata ținea foarte mult la Zian (numele de botez al Părintelui — n.r.). L-a adus la noi în casă când era de vreo opt ani și avea probleme în familie din cauza divorțului părinților lui. Pot spune că tata ținea la Zian mai mult decât la mine. Zian îmi lua apărarea mereu când, mică fiind, făceam ”câte-o nefăcută” și mama, foarte severă cu mine, mă certa. Mă lua lângă el și-i spunea mamei să plece și să ne lase singuri, iar mama se îmblânzea imediat, deși nu-i era în fire, și scăpam de nuielușă.
Țin minte că nu-i plăcea societatea. Părinții mei au cununat foarte mulți tineri, iar când îl chemau și pe el la nuntă, nu voia să se ducă. Îi spunea mamei că rămâne acasă ca să aibă grijă de mine: ”Mărioară, eu nu sunt pentru viața asta. Voi mergeți liniștiți, eu am grijă de Zoe’, îi spunea Zian mamei mele. Avea grijă de mine, m-a învățat să beau laptele care mie mi se părea mereu amar la gust, dar când îmi dădea să beau din cana lui era dulce. Era un băiat chipeș, frumos, semăna cu mama lui, multe fete au încercat să-l rupă de pe calea lui, dar el nu a cedat niciodată.
AGERPRES: Când v-ați dat seama, prima dată, că Zian era ”altfel”?
Zoe Dăian: Eu aveam un regim foarte sever când învățam să cânt la pian, iar tata, care știa să cânte la pian și la vioară, îmi aducea partituri dificile. Odată, îi spune lui Zian să cânte și el ceva la pian. ”Eu? Păi eu nu am pus mâna pe pian în viața mea, doar o ascult pe Zoe’, i-a răspuns Zian, dar tata a insistat, eu i-am adus partitura (”Într-o piață persană”, de Albert Ketelbey), o lucrare dificilă, el a urmărit cu degetul câteva portative și a început să cânte. Mama a venit în ușa sufrageriei să vadă cine cântă atât de bine, întrucât știa că eu încă nu o interpretam perfect, și-a făcut cruce când l-a zărit pe Zian și am fost toți consternați de ceea ce am văzut la el.
Apoi, tata i-a dat vioara și a cântat și la vioară, la fel. Ne-am dat seama că este ceva nepământean în el. Mă jucam cu el, mă ascundeam și-i spuneam să mă caute sau să fugă după mine. Când avea 19 ani, într-o zi, în grădină, a pictat un tablou, ”Iisus în Grădina Ghetsimani”. Când eu am împlinit 15 ani, am fost la el, la Sâmbăta, și i-am zis: ”Unchiule, ești tare frumos!’. A încremenit, a venit la mine, m-a sărutat pe frunte și a spus: ”Au crescut copiii!’. Dintr-o dată și-a dat seama că aveam altă vârstă. Era deosebit de frumos.
AGERPRES: A vorbit vreodată Părintele despre harul Duhului Sfânt care lucra în el?
Zoe Dăian: Multă lume a crezut că este un impostor. Stătea mulțime de lume la coadă să-i spovedească, dar nu-i lua pe toți, ci îi alegea la spovedanie și le spunea: ”Măi, Ioane, tu nu ai spus tot. Nu ai spus asta, asta’. Știa totul. Pe Părintele Arsenie l-au văzut mulțimile, în timpul rugăciunilor, cum se ridica de la pământ și nu mai atingea podeaua cu picioarele. De minunea care este în el nu a vorbit niciodată, dar mi-a povestit toată viața mea și a fiicei mele, care urma să fie. Îi ziceam de multe ori: ‘Tu ești un Dumnezeu!’. El zicea. ”Da’ de unde!” Schimba vorba ca să nu cadă în păcatul trufiei.
Modestia lui era extraordinar de mare. Când am fost o dată la Prislop, de Ziua Crucii, mama unui părinte episcop dorea să mă cunoască și mi-a povestit despre întâlnirea sa cu părintele Arsenie: ”Tot auzeam din satul meu că acest călugăr vede în tine tot, mergea la el toată lumea. Am ajuns la Prislop. Voiam doar să-l văd și să pun mâna pe el. Erau mii de oameni, dar la mine s-a uitat și mi-a zis așa: Ce ai tu în pântec acum, nu va fi al tău, ci al Prislopului”. Nimeni nu știa că era însărcinată în afară de ea, care aflase de doar două zile. Iar acel copil a ajuns episcop. Prin anii ’80, Părintele Arsenie a fost dus și la Ceaușescu, care l-a întrebat: ‘Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce știi?’. Și Arsenie i-a spus: ‘Într-o zi de mare sărbătoare veți fi omorâți amândoi’. Ceaușeștii nu au crezut și i-a spus maiorului să-l ia și să nu-l mai vadă.
AGERPRES: Cum a fost despărțirea de Părintele Arsenie când a plecat la Sâmbăta?
Zoe Dăian: Eu am plâns foarte mult pentru că el nu mai vine acasă. Eram mică și nu mai avea cine să mă ocrotească. Într-o zi, tata ne-a trimis pe mine și pe mama la Sâmbăta. I-a făcut mama prăjiturile preferate, i-a pus o tablă de slănină, șuncă, pâine de casă. Am coborât în gara Voila și mai aveam 15 km. până la mănăstire. El nu știa că venim, bagajul greu, căldură mare de iulie, nicio umbră de copac. Mama nu mai putea să meargă și a zis de două ori ‘Fire-ai al dracului, Zian. M-ai făcut să vin până aici, că nu ți-ai găsit o mănăstire mai aproape de casă’. Mai aveam de mers.
La un moment dat, brusc, el ne-a ieșit în cale și zice: ‘Mărioară, Mărioară, de două ori m-ai drăcuit pe drum’. Mama a încremenit. El s-a apropiat de mine și mi-a zis: ”Tu ai crescut. Acum asta e casa mea. De-acum, voi veniți la mine. Eu voi veni acolo mai rar”. M-a ocrotit foarte mult, mai ales după ce tata a fost arestat. Tata făcut școala la Viena și era director de școală în sat, era exigent, iar un învățător moldovean l-a reclamat pe tata la Securitate că familia directorului merge prea des la biserică și dă un exemplu prost oamenilor. A fost arestat, dus la canal, dar Arsenie nu s-a întâlnit acolo cu el. L-am adus pe tata în sicriu, la 50 de ani.
AGERPRES: Ați vorbit cu părintele despre perioada în care a fost la Sfântul Munte Athos?
Zoe Dăian: Remarcându-se ca student, toți cei de la Facultatea de Teologie din Sibiu au spus că trebuie neapărat să meargă la Athos. El a acceptat și a spus că vrea să caute acolo cel mai sever călugăr care să-l ia și să-l formeze. Acolo ajuns, a întrebat care este cel mai aspru și a ajuns la el. Prima dată, călugărul i-a spus: ”Te duci, mături și faci curat”; era o zonă destul de periculoasă, abruptă. A mers, a făcut curat, era perfecționist, dar părintele a verificat și i-a spus că nu e mulțumit. ”Nu ești bun nici de măturat’, i-a spus acel călugăr. A suferit cumplit, pentru că nu i-a spus ce nu a făcut bine, dar a luat asupra lui dojana. Acel preot i-a devenit duhovnic, iar la plecare i-a spus: ”Arsenie Boca nu am crezut că ești un spirit atât de mare!’. I-a plăcut ascultarea lui. A venit foarte fericit și mulțumit sufletește de acolo.
AGERPRES: Ce știți că-l supăra cel mai tare? S-a plâns vreodată în viață de ceva?
Zoe Dăian: Avorturile voite îl supărau. Spunea întotdeauna: ‘Să nu ziceți că mi-a dat Dumnezeu o boală. Dumnezeu este iubire. Păcatele voastre sau cele din urmă vă dau boli și suferințe. Dumnezeu nu face rău și nu dă supărare!’. Îi considera criminali (…)De plâns, nu s-a plâns nici măcar atunci când i s-a interzis să oficieze Sfânta Liturghie, pe care o iubea foarte mult, când l-au scos din mănăstire.
AGERPRES: Călugării poartă veșminte negre dar Părintele Arsenie avea și un veșmânt monahal alb. De ce?
Zoe Dăian: Așa-i plăcea lui, fără o semnificație aparte. Îi plăcea albul.
AGERPRES: A povestit despre perioada în care a fost urmărit și avea problemele mari cu Securitatea?
Zoe Dăian: Știa ce vine, ce urma. Când au venit după el să-l ridice, într-o dimineață la ora 6, le-a spus: ‘V-am așteptat!’. L-au băgat în mașină dar mașina nu a pornit. Atunci el le-a spus să-l lase să se roage, a revenit apoi și mașina a pornit. Când au ajuns la Brașov, nu au vrut să-l lase în sutană și maiorul a trimis doi subalterni să-l dezbrace și să-i dea hainele de pușcărie, dar nu s-au putut apropia de el. I-au spus maiorului că Arsenie nu vrea să se dezbrace, iar ei nu se pot apropia de el. Maiorul a înjurat și s-a dus personal să-l dezbrace pe ‘popă’ de hainele preoțești, dar același semn l-a primit și el și atunci a decis să-l lase în straiele preoțești. Oamenii l-au recunoscut și l-au rugat să țină predici în ora de plimbare în curte. Conducerea i-a pus în vedere să înceteze cu predicile, dar el a continuat și la un moment dat l-a văzut chiar și pe maior pitit, că-l asculta.
AGERPRES: S-a vorbit mult despre prezența sa la înmormântarea mamei lui deși se afla în închisoare…
Zoe Dăian: A fost. L-am întrebat dacă a fost, cum a ajuns, iar el a confirmat că a fost. A spus: ‘Am fost. Cu ajutorul lui Dumnezeu!’. Conducerea penitenciarului unde era reținut a dat telefon la Poliția din Hălmagiu care a confirmat că l-au văzut la înmormântarea mamei, iar când unul dintre polițiști a vrut să stea de vorbă cu el, s-a făcut nevăzut.
AGERPRES: Ce a vorbit Părintele Arsenie Boca despre România? Ce credeți că i-ar sfătui acum pe români?
Zoe Dăian: (…)A spus că după Ceaușescu, dar nu imediat, poporul va suferi mult. Pe români i-ar sfătui să nu fie ”cap plecat prea mult”, să aibă demnitate și personalitate.
AGERPRES: Ce știți despre moartea părintelui? Au apărut tot felul de ipoteze că ar fi fost otrăvit de Securitate?
Zoe Dăian: Nu. Când el a terminat la Drăgănescu (unde a avut domiciliu forțat 15 ani, n.r.), a cumpărat o vilă pentru măicuțele care l-au însoțit. Lângă, era un teren liber și
acolo a construit încă o vilă, asemănătoare primeia, ca să aibă și ele un acoperiș deasupra capului. Venea foarte rar la Sinaia. Cei 15 ani de stat în biserica înghețată i-au adus boală de rinichi, iar interogatoriile și închisorile, boala de inimă. Când a venit la Sâmbăta, două luni nu a mai ieșit din casă. Dar șeful Securității din Sinaia îi aducea portocale și lămâi și le întreba pe măicuțe de ce mai are nevoie părintele. Măicuțele nu voiau să primească.
AGERPRES: Ce credeți că și-ar mai dori părintele?
Zoe Dăian: Să lămuresc oamenii că e nevoie de spovedanie și împărtășanie, că rugăciunea și postul contează prea puțin fără spovedania omului. Recomanda spovedania și săptămânal dacaă se poate, dar asta mai mult pentru călugări și preoți. Eu nu pot să țin post, dar el spunea: ‘Decât să te gândești la mâncare și să ții post, mai bine mănânci’. Și mai spunea ca zilnic să deschizi Biblia și să citești un paragraf, iar dacă nu ai timp, măcar să o iei în mână zilnic. Arsenie nu dădea canoane.
AGERPRES: Ce spuneți despre faptul că lumea cere canonizarea părintelui Arsenie Boca?
Zoe Dăian: Unii sunt împotrivă, pentru că satana lucrează. Eu am transmis(…)că nu e nevoie să-l canonizeze, pentru că-l canonizează miile de oameni care merg la mormântul lui, iar celor care sunt împotrivă, când se adună la Sinod, să le dea Dumnezeu sănătate și liniște sufletească, pentru că nu o au. AGERPRES/(A, AS — autor: Otilia Halunga, editor: Adrian Drăguț)
***
Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vața de Sus (Hunedoara). A studiat la Academia Teologică “Andreiana” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paștile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mânăstirea Brâncoveanu — Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic și stareț, va începe cu putere, cu duh apostolesc și chiar prorocesc mișcarea unică de la Sâmbăta, de redeșteptarea religioasă și morală a credincioșilor. A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu și apoi la Mănăstirea Prislop.
În anul 1959, regimul comunist a desființat lăcașul de cult din Hunedoara, l-a transformat în cămin de bătrâni, iar părintele Arsenie Boca a fost alungat din mănăstire. Securitatea i-a interzis să mai slujească în vreo biserică din România. Părintele a fost arestat și torturat de fosta Securitate în anii 1948 și 1951 pentru presupuse legături cu legionarii, fapte negate de acesta. Închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea, condamnat la
MUNCĂ
silnică la Ocnele Mari și la Canal, părintele a revenit, la sfârșitul pedepsei, ca stareț la Mânăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii gulagului comunist. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 km. de București.
Arsenie Boca este considerat ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, mii de oameni sunt prezenți la slujba de pomenire a celui care, chiar fără a-l fi cunoscut direct, le-a schimbat viața, cel mai mare număr înregistrându-se în 2010, 30.000 de credincioși.
Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES
