Medicina vibrationala recunoscuta in lumea medicala

„Practica medicală curentă se bazează pe modelul newtonian în ceea ce privește înțelegerea realității. Acest model ține de un punct de vedere potrivit căruia lumea reprezintă un mecanism complicat. Doctorii văd corpul ca pe un fel de mașină mare care este controlată de creier și de sistemul nervos periferic: computerul biologic. Dar oare reprezintă oamenii doar niște mașini, oricât ar fi de sofisticate? Sau niște mecanisme biologice complexe, interconectate în mod dinamic cu niște câmpuri de energie vitală… așa-numitele „spectre”?

(…) Rezultatul aplicării paradigmei einsteiniene în medicina vibrațională este faptul de a vedea omul ca pe un sistem de rețele formate din câmpuri complexe de energie care interferează cu sistemul celular sau fizic. Medicina vibrațională folosește forme specializate de energie cu scopul de a acționa asupra acestor sisteme energetice în momentul în care acestea suferă un dezechilibru din cauza stării de boală.” – fragment din cartea „Medicină vibrațională” scrisă de Richard Gerber (link).

***

Conceptul de medicină vibratională nu este unul nou, bazele acestuia pierzându-se în timpuri străvechi în vechile tradiții, chiar dacă forma și denumirea sub care a apărut nu au fost acestea. Acest domeniu reunește suma tuturor metodelor, tehnicilor, disciplinelor și practicilor care consideră omul un sistem energetic complex și utilizează pentru echilibrarea acestuia metode energetice.

Până în zilele noastre, sistemul medical a opus rezistență acceptării ideii că întreaga lumea fizică este energie condensată. Însă odată cu dezvoltarea conceptelor din fizica cuantică și formularea noilor teorii despre structura energetică a materiei iată că asistăm la schimbări profunde și în sistemul medical. Spun asta deoarece am fost încântată să aflu că doi autori români din sistemul de învățământ universitar(!) au scris o carte care cuprinde bazele teoretice ale comunicare intercelulară prin vibrații de tip electromagnetic – comunicare ce constituie limbajul codificat, analogic ṣi digital al tuturor ființelor vii. Este vorba despre cartea „Introducere în medicina vibrațională” (link) scrisă de domnul conf. univ. dr. Traian Trandafir și doamna lector univ. dr Mihaela Gheorghiu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Cartea oferă o bază teoretică solidă pentru explicarea fenomenelor ce au loc în vindecare în cadrul tuturor ramurilor medicinei complementare, de la acupunctură, homeopatie, gemoterapie până la mai noile terapii cu biocâmpuri ṣi biorezonanță – aplicate în practica medicală curentă.

Pentru a înțelege principiile care stau la baza medicinei vibraționale, cercetările științifice care au condus la acceptarea în lumea medicală a acestui concept revoluționar și pentru a afla câteva relatări ale unor experimente deosebite, vă invit să vizionați una dintre edițiile emisiunii „Mistere la granițele cunoașterii” în care domnul Daniel Roxin o are ca invitată pe doamna lector univ. dr Mihaela Gheorghiu. Vizionare plăcută ♥

Sursa : adinaamironesei.blogspot.ro

Sursa: Blackjack's Blog

Dorel Vișan: avem nevoie de DACI! (…) Există un curent antiromânesc bine organizat, din afara țării!

Probabil că mulți dintre dumneavoastră ați sesizat lupta perversă care se duce prin mass media împotriva reperelor noastre naționale. Aproape că nu există personaje importante ale istoriei sau ale culturii românești cărora să nu le fie dedicate în presa centrală articole cu tentă denigratoare. Sub pretextul corectitudinii politice, a noului trend în care mizeria și urâtul sunt aduse în prim plan ca exercițiu de modernitate, tot felul de indivizi se întrec în a ne spune că Mihai Eminescu era sifilitic și bolnav psihic, că Mihai Viteazul a fost un aventurier fără conștiință națională, neiubit de popor, că Ștefan cel Mare era un flușturatic, că Ion Creangă își bătea nevasta, că, pe scurt, nu avem repere reale, că suntem un popor mic, nesemnificativ, un popor care nu a produs nimic important…

În acest context, pozițiile publice ale unor personalități importante ale culturii noastre, cum este și maestrul Dorel Vișan, au un rol de reală exorcizare. Pentru că micimea și reauavoință a acestor denigratori nu poate rezista șarjelor pline de conținut ale celor care sunt conectați la spiritul acestui neam și care mai au, în plus, forță de impact la un mare număr de români.

Invitat la una dintre emisiunile mele, actorul Dorel Vișan ne spune, ca reacție la aceste atacuri antiromânești, cuvinte pline de conținut, emoție și sens: “Lucrurile astea se fac fie din ignoranță, fie dintr-o atitudine voită, care are un scop ascuns și, în general, urât și murdar; pentru că nu se poate construi nimic pe gol. Orice faci, orice construcție, fie ea și socială, nu se poate face fără să se țină cont de ce s-a făcut înaintea noastră. Aceste personalități (eroii și marii noștri oameni de cultură – n.m.) au în ele suflul genialității, iar geniul acționează la convulsiile dintre libertate și necesitate… Geniul nu este negociabil, cu geniul nu poți negocia pentru că geniul are, în general, o atitudine despotică și dictatorială, pentru că are puterea de a lansa idei fundamentale. Aceste mari personalități, aceste mari spirite, ne-au fixat pe noi în istorie. (…) Există și un curent antiromânesc din afara țării care este foarte subtil și foarte bine organizat și care urmărește să creeze o piață de desfacere. Aceasta nu se poate realiza decât distrugând celelalte lucruri care îi fac pe oameni să-și păstreze o anumită formă de conștiință și de rezistență.”

Un susținător al proiectului de artă monumentală Deceneu și Dacii (propus de sculptorul Ivan Jinaru), Dorel Vișan ne mai spune: “Acest proiect este o binefacere pentru oraș, pentru neamul nostru și pentru istoria noastră. Realizarea acestui complex statuar este o datorie fundamentală față de trecutul nostru, față de bunii și străbunii noștri și față de aceste mari personalități ale istoriei noastre care au fost Decebal, Burebista și Deceneu.”

În 50 de minute pline de conținut, discuția avută cu maestrul Dorel Vișan ne poartă în multe locuri importante pentru noi, românii. O puteți urmări aici.

Vizionare cu folos!


Daniel Roxin

DE CE VOR SĂ NE IMPUNĂ EDUCAȚIA SEXUALĂ

Cu numai două luni în urmă, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale anunţa într-o scrisoare de răspuns interpelărilor Asociaţiei „ProValori Media” că introducerea educaţiei sexuale în şcolile româneşti este cât se poate de oportună; și asta pentru motivul – susţine ministerul  – că există o creştere a ponderii fetelor care nasc copii până în vârsta de 18 ani şi a bolilor cu transmitere sexuală…

 Desigur, Doamna ministru Rovana Plumb susţine că această măsură va avea rezultate pozitive, după cum s-ar fi arătat în ţările occidentale. Ceea ce nu ştie doamna ministru – în modul cel mai probabil, fiind cât se poate de dezinformată – este faptul că nu există nici o dovadă până în prezent că introducerea materiei Educaţiei Sexuale ar fi contracarat efectele negative ale erotismului şi pornografiei de la televizor sau de pe Internet. Dimpotrivă, am putea spune în temeiul cercetărilor făcute până acum. Ceea ce mai uită să spună D-na Rovana Plumb este faptul că statul român, ca şi în alte cazuri, s-a angajat în faţa unor organisme europene să introducă educaţia sexuală în şcolile româneşti. Ba, mai mult, există un document al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care somează statele membre să introducă educaţia sexuală încă de la grădiniţă! Desigur, poporul român nu este poate pregătit pentru acest lucru, însă pornografia, ca şi persuasiunea mediatică, au grijă să-l pregătească.

Cu ajutorul Domnului Virgiliu Gheorghe, vom încerca să arătăm în cele ce urmează care este cu adevărat efectul introducerii educaţiei sexuale în şcolile româneşti, prin prisma cercetărilor şi a experienţei ţărilor occidentale. (M.C.)

 Promisiuni

Cel puţin din punctul de vedere al sănătăţii mentale şi al sexualităţii, secolul al XX-lea debutează printr-o mulţime de constatări revoluţionare, măsuri şi promisiuni. Una din cele mai importante a fost asocierea pe care o face Freud şi alţi „specialişti” în sănătate mentală ai timpului său între satisfacerea libidoului şi starea de sănătate mentală. Libertinajul sexual nu este un apanaj al modernităţii, însă aceste conexiuni şi această antropologie centrată pe satisfacerea sexuală sunt, cu siguranţă, o premieră la nivelul istoriei culturii şi civilizaţiei umane. Lui Freud i-au urmat Wilhelm Reich, Kinsey şi mulţi alţii, toţi validaţi şi trâmbiţaţi din răsputeri în presa vremii ca reprezentanţi ai unei ştiinţe care, iată, a găsit rezolvarea tuturor problemelor fiinţei umane în amplificarea şi satisfacerea la maximum a dorinţei sexuale. Atât problemele psihologice, nevrozele şi depresiile, cât şi problemele legate de fericirea personală şi binele social îşi vor găsi rezolvarea, în viziunea acestor așa-ziși cercetători, prin creşterea permisivităţii sexuale şi descătuşarea energiilor sexuale refulate în subconştient. Aceasta face ca, până astăzi, în ţările lumii dezvoltate, chiar şi în România, mulţi dintre doctorii psihiatri şi psihologi să încerce să rezolve problemele psihologice şi depresiile pacienţilor trimiţându-i la bărbaţi sau la femei, sau oferindu-se chiar ei să le rezolve această problemă pe care, de altfel, i-au ajutat să o descopere.

Realitatea însă nu a ţinut cu toţi cei care au promovat actele sexuale pe post de medicamente psihotrope. Bolile psihice s-au răspândit aproape epidemic exact în ţările unde liberalizarea sexuală a fost mai mare. Depresia la femeii a ajuns până la 25%, iar nevrozele şi alte tipuri de tulburări de dispoziţie cunosc o răspândire fără precedent. Oamenii, în general, sunt cu mult mai nefericiţi decât înaintea revoluţiei sexuale, iar aceste lucruri sunt constatate în toate statisticile realizate în ultimele decenii. De ce nu mai are putere sexul să rezolve problemele psihologice şi mentale ale populaţiei lumii? Sau ce ne poate face să credem că a avut vreodată în istorie această capacitate?

Oricum, studiile actuale demonstrează câteva fapte care ar trebui să-i pună pe gânduri  pe toţi „specialiştii” în educaţie şi sănătate mentală. Relaţiile sexuale în afara căsătoriei cresc de trei ori, adică cu 200%, rata depresiei; de cinci ori, adică cu 400%, rata sinuciderii la femei şi de şapte ori, adică cu 600%, rata sinuciderii la bărbaţi. Femeile cele mai satisfăcute sexual nu sunt cele care trăiesc în concubinaj şi care au o rată a relaţiilor sexuale extrem de ridicată (două-trei relaţii pe săptămână) sau care apelează la tot felul de mijloace de stimulare a libidoului şi satisfacere a lui, ci femeile căsătorite şi religioase, deci cele care au, potrivit statisticilor, cea mai mică frecvenţă a raporturilor sexuale.

Aşadar, promisiunea „specialiştilor” în sănătate mentală şi sexuală, ca şi a tuturor celor care i-au mediatizat de-a lungul timpului, nu a fost ţinută. Dar cine mai găsește răgazul să analizeze aceste fapte şi să tragă concluziile?!… Cine ar putea să tragă la răspundere, şi pe cine, pentru cea mai importantă fraudă intelectuală a secolului al XX-lea, care a dus la îmbolnăvirea mentală a sute de milioane de oameni şi la distrugerea căsniciei şi a vieţii a tot atâtora dintre ei?! Dimpotrivă, se minte în continuare, fie pentru că din sex se scot cei mai mulţi bani, fie pentru că sexul constituie una dintre cele mai bune arme psihologice prin care poate fi controlată populaţia. Oricum, sub valul imens de erotism şi pornografie care, prin mass-media, a acoperit lumea, cine mai găseşte forţa să pună la îndoială imensele „beneficii” pe care stimularea sexuală şi satisfacerea fantasmelor cărora le-au dat viaţă le vor avea pentru existența fiecăruia dintre noi?…

Contracepţia şi avortul nu şi-au ţinut promisiunea

În mod evident, revoluţia sexuală pe care a indus-o ideologia dominanţei libidoului în viaţa omului nu a întârziat să-şi arate efectele încă din primele decenii ale apariţiei ei. Tot mai multe femei întreţineau relaţii sexuale înaintea căsătoriei, tot mai mulţi copii se năşteau în afara căsătoriei, iar bolile cu transmitere sexuală (BTS) se răspândeau epidemic, contribuind major la afecţiunile aparatului genital la femei şi bărbaţi, la sterilitate, cancer şi multe alte afecţiuni.

Din nou, „specialiştii” în sănătate, susţinuţi de lobby-uri fantastice  a nenumărate organizaţii gen „Planned Parenthood” – care, de la controlul populaţiei, au devenit brusc foarte interesaţi de rezolvarea problemelor tinerilor noii generaţii – au venit cu soluţii şi promisiuni. Astfel că la începutul deceniului al 8-lea încep să se legalizeze în Statele Unite contracepţia şi avortul. Promisiunea era că avortul împreună cu sexul „protejat” vor oferi, în fine, pacea sexuală atât de căutată, asigurând o plăcere nelimitată de riscurile inerente actului sexual. Femeia şi bărbatul puteau să doarmă de-acum liniştiţi, protejaţi de riscul naşterii copilului nedorit, a contactării bolilor cu transmitere sexuală sau a altor „necazuri”.

Entuziaştii promotori ai acestor mijloace au pătruns în şcoli şi licee, au inundat societatea cu mesaje de promovare a prezervativelor şi a contraceptivelor. Nu mai este farmacie în care să nu poată fi găsite, nu mai este supermarket în care să nu afli, chiar şi la casă, „baloanele” cu care tinerii sunt invitaţi să se predea fără frică în braţele desfătărilor afrodisiace. Lumea a muşcat cu lăcomie şi din această nadă, sperând că va obţine ieftin stropul de fericire promis mediatic. Copiii au plecat cu prezervative acasă, mai în glumă, mai în serios promiţându-şi unii altora să le probeze, iar fetele şi-au făcut un obicei ca, după o anumită vârstă, să ia zilnic „doza de siguranţă” necesară asigurării fără riscuri a interziselor plăceri.

Rezultatele nu au întârziat să apară. Rata copiilor nedoriţi a început să crească brusc, ca şi cea a avorturilor. Astfel că, între 1969 şi 1984 – perioadă în care se răspândesc orele de educaţie sexuală şi se generalizează folosirea contraceptivelor şi a sexului protejat –, rata copiilor nedoriţi creşte în America cu 140%, iar rata copiilor avortaţi creşte cu 1529%. Scade, într-adevăr, numărul de naşteri la mia de locuitori. Însă consecinţa cea mai gravă a legalizării contraceptivelor şi a avortului, ca şi a promovării sexualităţii via educaţia sexuală în şcoală este scăderea vârstei primelor relaţii sexuale, crescând în acea perioadă cu 137% numărul fetelor care întreţin relaţii sexuale înainte de 16 ani.

Bineînţeles, activiştii revoluţiei sexuale nu s-au împiedicat nici de această evidenţă în a-şi continua campania. Eludând factorul raţional (analiza ştiinţifică a  efectelor educaţiei sexuale şi a campaniei pro-permisivitate sexuală în general), aceştia au început să se folosească persuasiv de noile constatări pentru a-şi susţine şi mai mult campania. Nu contează adevărul, ci doar cine ţipă mai tare – sau, mai curând, cine este mai puternic mediatizat în societate. Ce spun însă oamenii de ştiinţă?

Dreptul la propriul pântec condamnă femeia să-şi crească singură copilul

Într-un număr al revistei „The Quarterly Journal of Economics”, George Akerlof, profesor la Universitatea Berkeley din California, şi Janet Yellen, membru în conducerea Federal Reserve System, analizează cauzele naşterii a tot mai multor copii (nedoriţi) de către femei necăsătorite după anul 1970, fenomen care a contribuit major la înmulţirea fără precedent în istorie a copiilor americani (o treime din numărul total!) crescuţi doar de către un părinte sau, pur şi simplu, fără să aibă nici un părinte – cel mai grav lucru care se poate petrece în viaţa unui om.

Cei doi cercetători observă că atât contracepţia şi avortul, cât şi efectul mentalităţii feministe a egalităţii de gen au condus la acest efect complet contrar celui care era promovat. În esenţă, tehnologiile reproductive, ca şi egalitatea de gen nu au făcut decât să schimbe raporturile subînţelese dintre bărbat şi femeie şi ale amândurora faţă de copilul care putea fi conceput drept urmare a relaţiei lor. Înainte de apariţia contracepţiei şi a avortului, bărbatul se simţea cumva responsabil faţă de fata cu care avea o relație, astfel că, în cazul în care aceasta rămânea însărcinată, în mod foarte probabil o lua în căsătorie. Lucrul acesta era cumva de la sine înţeles, astfel că, şi dacă tânărul ar fi vrut să evite asumarea acestui fapt, morala socială şi părinţii fetei sau chiar ai lui l-ar fi constrâns cumva să o facă. De aceea, căsătoria care avea loc în aceste condiţii purta numele, anecdotic vorbind, de „nuntă cu puşca la tâmplă”(shotgun marriage).

Aşadar, „până la începutul anilor ’70, shotgun marriage a fost norma în relaţiile sexuale premaritale. Obiceiul este succint prezentat de un rezident în San Francisco la sfârşitul anilor ’60: «Dacă o fată rămânea însărcinată, trebuia să o iei de soţie. Nu aveai altă alegere. Aşa că eu m-am căsătorit cu ea»”.

„Ce îngrozitor!” – va putea spune cineva. Lucrurile nu stau deloc aşa. Cu totul altfel priveau tinerii relaţia sexuală înaintea apariţiei contracepţiei şi a legalizării avortului. Erau mult mai conştienţi şi mai responsabili, ştiind că, prin conceperea unui copil, relaţia lor va fi pecetluită. Astfel că şi femeia care accepta relaţia ştia că bărbatul respectiv, în mod foarte probabil, va fi bărbatul ei, deci era deja o alegere făcută sau subînţeleasă, în timp ce bărbatul nu numai că putea presupune acelaşi lucru, dar el se vedea într-o poziţie de putere şi responsabilitate, aceea de a-şi asuma protecţia femeii care-i purta pruncul în pântece, care altfel ar fi rămas lipsită de apărare şi vulnerabilă, în condiţiile în care el nu şi-ar fi asumat-o prin căsătorie. Deci obligativitatea avea şi un caracter moral, fiind în acelaşi timp o alegere responsabilă şi liberă, făcută cumva şi în faţa propriei conştiinţe.

Posibilitatea care i-a fost oferită femeii de a apela la contracepţie şi avort a dărâmat complet edificiul pe care se întemeia responsabilitatea bărbatului în faţa vulnerabilităţii femeii pe care a lăsat-o însărcinată. Pentru el a apărut o nouă opţiune, sesizată foarte bine de cei doi autori americani: „«Dacă ea nu vrea să folosească contraceptive sau să apeleze la avort», se gândeşte bărbatul, «de ce m-aş sacrifica eu căsătorindu-mă cu ea?». Făcând din naşterea copilului o alegere din punct de vedere fizic a mamei, revoluţia sexuală a făcut căsătoria şi asumarea creşterii unui copil o alegere socială a tatălui”.

Astfel că un nou drept primit de femeie, cel (așa-zis de activistele feministe) „la propriul pântec”, a însemnat de fapt condamnarea femeii la a-şi crește singură copilul, în cazul în care doreşte unul. Căci, după cum se observa pe un grup de susţinere a drepturilor taţilor pe Internet: „Din moment ce decizia de avea un copil este dreptul exclusiv al mamei, nu văd cum ambii părinţi trebuie să fie responsabili pentru copil”.

Tehnologiile reproductive au lăsat sute de milioane de copii fără familie

Din punct de vedere psihologic, legalizarea contracepţiei şi a avortului au produs o mutaţie profundă în mentalităţi, transformând aceste tehnologii anti-reproductive în mijloacele principale de şantaj, de constrângere şi, în final, de exploatare sexuală a femeii. Astfel, observă Akerlof şi Yellen, „femeile care doresc copii, care nu vor să facă avort din motive morale sau religioase sau care consideră nesigure contraceptivele se află în situaţia de a fi presate să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie, fără a avea o promisiune că, în cazul în care vor rămâne însărcinate, vor fi luate în căsătorie. Acestor femei le este frică, lucru de înţeles, să rişte să-şi piardă partenerul”. Desigur, acesta o va şantaja cu posibilitatea pe care o are de-a pleca după o altă femeie, care va accepta relaţiile sexuale premaritale, ca un fel de probă a unei posibile căsătorii.

În acest context, sub presiunea unei astfel de ameninţări, desigur că numărul femeilor care acceptă relaţiile sexuale fără promisiunea unei căsătorii a crescut tot mai mult de-a lungul anilor, constituind, până la urmă, acea masă critică care a schimbat complet viziunea privind opţiunea sexului premarital, acceptat chiar şi cu riscul conceperii şi naşterii unui copil nedorit. Practic, tehnologiile anti-reproductive care promiteau că vor proteja populaţia în faţa pericolului naşterii unor copii nedoriţi au constituit principalul instrument prin care copiii nedoriţi au ajuns un fapt comun sau chiar o modă în America şi în restul ţărilor care, promovând contracepţia şi avortul, au operat o schimbare majoră în mentalităţi. În America, de pildă, peste 75% din copii nedoriţi se datorează fenomenului descris anterior. Oare cine va răspunde în faţa acestor sute de milioane de copii care, de-a lungul timpului, au fost lipsiţi de căldura unei familii, pentru că părinţii lor au fost înşelaţi sau constrânşi să facă nişte alegeri greşite de o cultură sau o educaţie făcută în numele „binelui comun”?…

Virgiliu Gheorghe

Articol publicat în numărul 76 (Mai 2015) al revistei Familia Ortodoxă.

Sursa: FAMILIA ORTODOXĂ

Copii botezați cu numele DECEBAL în ANGLIA, acum 1700 de ani… Iată ce spun englezii despre asta:

English Heritage: “În ruinele unui fort roman, situat la Birdoswald, în Marea Britanie, au fost descoperite vestigii ce arată că aici a staţionat iniţial o cohortă de soldaţi daci, recrutaţi după înfrângerea dacilor de către romani şi încorporaţi în armata romană, iar apoi alţi militari daci, fie urmaşi ai celor dintâi, fie noi recruţi din Dacia.

Fortul roman Birdoswald

Cohorta a fost constituită curând după cucerirea  Daciei – în vremea împăratului Traian, în anul 106 e.n -., iar soldaţii au fost transferaţi în provincia romană Britania, unde urme ale prezenţei lor apar curând după anul 120 e.n.

Inscripţiile găsite arată că soldaţii daci au ajutat la construirea Zidului lui Hadrian (imaginea de mai jos), iar ulterior au staţionat la fortul de la Birdoswald, unul dintre punctele fortificate de pe traseul zidului.

Zidul lui Hadrian

În două inscripţii apare reprezentat un falx – sabia curbată caracteristică dacilor, care apare şi pe Columna lui Traian.

Inscriptie cu falx

Este impresionant felul în care soldaţii daci din Britania romană îşi păstrau cultura: la peste 200 de ani de la înfrângerea lui Decebal şi la aproape 2000 km depărtare de Dacia, încă mai reprezentau falxul pe inscripţiile lor şi dădeau copiilor nume dacice, inclusiv pe cel de Decebal. O piatră de mormânt descoperită la Birdoswald comemorează moartea a doi băieţi cu nume dacice, unul numit chiar Decebalus, care a trăit numai câteva zile, şi altul cu numele de Blaesus, mort la vârsta de 10 ani.” (English Heritage)

Nota mea (Daniel Roxin): Iată, englezii ne spun că sunt impresionați că o mână de daci (câteva mii cel mult) au fost în stare să își păstreze cultura după 200 de ani de la războaiele dintre Decebal și Traian, izolați de țara mamă, pe un teritoriu străin, asta în condițiile în care impostorii și incompetenții din mediul științific românesc încearcă să ne bage pe gât teoria aberantă că dacii din Dacia romană, chiar și cei din teritoriul neocupat de romani, și-au abandonat limba și cultura în favoarea celei romane, după 150 de ani de ocupație parțială!!! Adică, mai băbește, în timp ce dacii din Anglia și-o păstrau, dacii din Dacia Romană și dacii liberi aflați la sute de km în afara granițelor imperiului și-o abandonau. Curat murdar, fraților! Ce spuneți de asta?

Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro/

Mari istorici și cercetători români atacă teoria romanizării și planul de îngropare a istoriei geto-dacilor. Fă ca acest material să ajungă la cât mai mulți!

Cum se explica obtuzitatea si reaua vointa a istoricilor oficiali fata de epoca dacica?

Domeniul arheologiei este inconjurat de un bizar paradox. Pe cat se feresc “oficialii” istoriei sa-i acorde atentie si sa faca lumina in culisele lui, pe atat de mare este zona de interes manifestata de opinia publica. Romanul are un bun simt ancestral, care ii spune ca ceva nu e in regula cu istoria noastra, ca i s-a spus doar o jumatate de adevar si asteapta sa i se spuna si cealalta jumatate.

Poate parea hazardat, dar indraznesc sa anticipez ca ceea ce spun si simt oamenii din popor cu privire la radacina noastra dacica si la problema romanizarii se va constitui, intr-o buna zi, in argument istoric. Pentru a face un pas inainte in aceasta zona de clar-obscur, am dialogat pe aceasta tema cu cativa specialisti, incercand sa delimitam cauzele care blocheaza accesul la acea jumatate nerostita de adevar.

VASILE BORONEANT,
arheolog, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti
“Peste tot, oamenii din popor spun ca se trag din daci”

- V-ati ocupat multa vreme de perioada veche a istoriei noastre. Ati perceput acest domeniu ca fiind unul ignorat sau chiar antipatizat?

- Problema este destul de delicata, din cauza ca la noi s-a impus scoala latinista, care a avut reprezentanti in universitati, la Bucuresti, Cluj si Iasi, si de la ei a pornit totul.

- Asta s-a intamplat si in lingvistica, deoarece romanizarea este in primul rand un proces lingvistic.

- Tocmai, istoricii au plecat de la lingvistica si nu se putea imagina alt curs. Toti sunt urmasii lui Parvan si toti cei care au ajuns pe la catedre nu au spus decat o singura poveste.

- Romanizarea?

- Da, romanizarea. Dar era doar o opinie la varf, caci traditia, opinia maselor era cu totul alta. Peste tot oamenii din popor spuneau ca se trag din daci. Peste tot pe unde te duceai la sat, taranii spuneau ca cutare movila sau val de pamant sau cetate e de pe vremea dacilor. Pentru ca nu aveau posibilitatea sa citeasca operele scrise ale corifeilor latinisti si spuneau ce stiau din traditie.

- Este previzibila o contrareactie la acest curent latinist?

- Nu prea, pentru ca in universitati sunt aceiasi oameni care propaga aceleasi idei, iar studentii lor sunt formati in acelasi fel. Numai daca dintre acesti studenti ramane la catedra vreunul cu alte idei si sa arunce alta lumina asupra problemei, dar e destul de putin probabil sa poata sa ramana, daca nu urmeaza linia inaintasilor.

- Ce ziceti de manualele de istorie de astazi? Dumneavoastra ati invatat dupa manualele din perioada interbelica.

- Cele de astazi sunt imbacsite cu ideologie comunista. Autorii manualelor de istorie de astazi sunt formati in epoca comunista, elevi ai aceleiasi scoli.

- Totusi, epoca dacica este expediata in scoala in cateva randuri, pe cand celelalte epoci sunt mai “simpatizate”.

- In general, epoca dacica e mai putin studiata la toate nivelele, pentru ca este mai dificila, nu prea exista izvoare. Toata lumea se duce la epoca contemporana, pentru ca te poti documenta din presa vremii si se poate face mai usor o lucrare de licenta sau o cercetare.

- Dar daca manualele sunt atat de zgarcite cu epoca dacica, inseamna ca si copiii sunt de mici indepartati de domeniul acesta si cresc fara o constiinta a radacinilor lor.

- Da, doar daca nu au norocul sa aiba bunici sau parinti care sa le povesteasca si despre daci. Iar acum se mai adauga si valul acesta cumplit de cosmopolitism, care vine de la societatea americana. Tinerii invata ca in alta parte e mai bine ca aici, ca e bine sa plece si sa caute sa obtina cat mai usor o slujba in alta parte. Deci, se paraseste ideea sacrificiului. Nimeni nu mai vrea astazi sa se sacrifice pentru niste valori, sa ramana si sa faca ceva aici, in conditii mai grele. Toata lumea fuge de greu.

- Sa revenim la curentul latinist. De ce este atat de puternic acest curent? Ne face mai europeni? Mai nobili? Mai moderni?

- S-a impus aceasta directie si ea se mentine si se intareste prin ea insasi. Daca s-ar fi impus orientarea lui Bratescu-Voinesti sau daca am fi avut guverne nationaliste, s-ar fi inradacinat un alt punct de vedere.

- Are legatura cine e la guvernare cu ce se preda in universitati?

- Are. Pentru ca exista teama de a nu se preda in Universitati adevarul gol-golut. Se preda un adevar doar pe jumatate. Ideea mentinerii puterii este aceeasi la toate guvernele: cel infrant este intotdeauna cel vinovat. Iar daca dacii au fost infranti, li s-a asociat o vina.

- Asta inseamna ca pentru a se schimba felul in care se preda istoria in universitati, ar trebui sa se schimbe ceva si in modul de guvernare?

- Ideologia democratica de astazi nu este cea pe care a lasat-o Pericle, care a gandit-o pentru o cetate cum era Atena. Cand ideea democratica s-a difuzat, lumea l-a uitat pe Pericle si principiile lui.

- Ce fel de guvernare ar trebui sa avem ca sa putem spera ca se va preda in universitati adevarul gol-golut?

- Pentru noi, pentru romani, trebuie sa fie una crestina, pentru ca numai spiritul crestin propovaduit de Biserica ar putea sa aduca adevarul in scoli. Vedeti, traim permanent aceasta lupta a raului care se perpetueaza si a binelui care izbucneste numai din cand in cand.

VICTORELA NEAGOE,
cercetatoare, Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”
“In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna am crezut ca strainul este mai grozav”

- V-ati ocupat de editarea “Daciei Preistorice” a lui Nicolae Densusianu, impreuna cu sotul dumneavoastra, istoricul Manole Neagoe. E vorba de o carte controversata. Nu ati avut reactii negative?

- Am avut parte de cateva. Ni s-a spus ca ne compromitem. Nu vad de ce ne-am compromite, caci este vorba, totusi, de istoria unei stiinte. Si apoi, chiar daca interpretarile lui Densusianu sunt in mare masura fanteziste, materialul strans de el este urias si valoros.

- De ce credeti ca nu se mai formeaza astazi enciclopedisti de acest fel? Nu mai exista pasiune? Sau seriozitate? Ori timp?

- A trecut epoca marilor enciclopedisti, care acumulau enorm de multa informatie si aveau si capacitatea de a o sintetiza. Hasdeu, de pilda, ar trebui sa fie un exemplu pentru tinerii cercetatori, care, in afara de studiile publicate in occident in ultimii cinci ani, altceva nu mai folosesc, nu stiu bibliografie. Totul este sters, totul incepe cu ei si inaintea lor nu mai este nimic.

- De ce nu se mai apropie nimeni de domeniul substratului dacic al limbii romane?

- Pentru ca trebuie sa stii foarte multe: indo-europeana, slava veche, latina, istoria limbii, o multime de lucruri, apoi sa citesti tot ce s-a scris in acest domeniu. Astazi tinerii se orienteaza spre domenii mai usoare. Si nici nu-i atrage, nu-i intereseaza.

- Asta e de neinteles, caci e un domeniu pasionant.

- In facultate nu se mai studiaza asa ceva. Dialectologia s-a scos cu totul ca materie de studiu, iar istoria limbii se studiaza foarte putin.

- De ce credeti ca suntem atat de “ospitalieri” in toate domeniile, inclusiv in cel al limbii, si preferam sa spunem ca am luat sau imprumutat tot de la toata lumea, in loc sa ne afirmam individualitatea?

- In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna ne-am subestimat. Intotdeauna am crezut ca cel de langa noi, strainul, este mai grozav. Vinovati sunt oamenii nostri de stiinta. De pilda, am citit undeva despre covorul oltenesc ca a fost considerat influentat de cel sarbesc, desi cel oltenesc este mult mai bogat, mai boieresc, mai rafinat decat cel sarbesc. E lipsit de logica sa afirmam ca am luat totul de la altii, si cocosul, si troianul, si colindele si cate si mai cate cuvinte ce sunt considerate ca imprumutate de la slavi, desi obiectele sau realitatile pe care le desemneaza existau aici cu mult inainte de venirea slavilor, iar multe dintre acestea nici nu le erau cunoscute slavilor, ci le-au aflat aici.

DAN ROMALO,
autorul cartii “Cronica geta apocrifa pe placi de plumb?”
“Subiectul supara”

- Ati fost multa vreme aproape de domeniul dacologiei prin preocuparile dumneavoastra. Ati perceput acest domeniu ca fiind inchis, stagnant?

- Haideti sa va raspund tot printr-o intrebare: De ce oare, atunci cand au aparut placile de plumb, care au sanse sa fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fara sa se admita o cantarire a elementelor logice care pledau pro si contra? Ai elemente noi, pe care poti sa faci comparatii, analize, cautari de antecedente si ramuri comune, si le refuzi. De ce?

- Cartea pe care ati dedicat-o ansamblului placilor de plumb de la Sinaia, astazi bine cunoscute opiniei publice, a deranjat multa lume. Totusi, din 2003, cand a aparut prima editie, si pana astazi, nu s-au facut eforturi la nivel oficial pentru a se demara o cercetare care sa limpezeasca apele. Cum va explicati aceasta lipsa de implicare a oficialitatilor?

- Oficialitatile le considera falsuri, dar nu am auzit inca argumente valide care sa sustina aceasta pozitie. Ar trebui sa existe un arbitru care sa cantareasca argumentele de ambele parti, un arbitru desemnat de o institutie de cultura. Nu trebuie sa fie neaparat istoric, ci sa fie un bun logician, care sa fie capabil sa analizeze argumentele.

- Vedeti totusi o explicatie pentru tacerea din jurul acestui subiect?

- Singura ipoteza pe care pot sa o emit este aceea ca exista o vointa foarte puternic sustinuta de a nu se ridica problema asta, din doua motive posibile. Fie subiectul supara, pentru ca ar duce la o intarire a spiritului national, dar nu pe baza de entuziasm nationalist, ci pe baza de documente istorice. Iar asta poate sa contrarieze pe multi, nu doar pe vecini. Poate sa contrarieze o tendinta mondiala de a dizolva ideea de istorie nationala. Sau, al doilea motiv, poate a fost o manevra la un moment dat, care a impus tacere pentru o vreme, iar aceasta tacere a avut consecinte.

Daca tezaurul despre care vorbim s-a descoperit la Sinaia, pe un teren care apartinea regelui, poate s-a considerat ca aurul din aceste placi era foarte necesar pentru dotarea armatei in preajma Razboiului de Independenta si s-a sacrificat elementul material, adica aurul, dar s-a pastrat informatia din placi. Daca s-a pastrat tacere asupra acestui gest, e posibil ca mai tarziu sa nu se mai fi stiut nimic in legatura cu provenienta placilor de plumb.

- Zilele astea am citit intr-un cotidian un interviu cu directorul Institutului de Arheologie, academicianul Alexandru Vulpe, care sustinea ca placile sunt niste falsuri ordinare, facute de Nicolae Densusianu ca sa-si sustina teoriile din “Dacia Preistorica”. Domnul academician nu e prea sigur pe afirmatiile sale. La inceput, sustinea ca sunt falsurile lui Hasdeu, iscate dintr-o disputa cu Tocilescu. Si vorbind despre “dacomanii” care sustin aceste “falsuri”, domnia sa spunea in interviu – si aici vreau sa citez exact: “Dar traim intr-o tara libera si nu le putem face nimic”. Eu inteleg ca domnul academician regreta ca ne aflam intr-o tara libera, in care exista libertate de exprimare, si ca nu ni se poate inchide gura cu forta. Cum comentati?

- Nu am ce sa comentez.

ION GHINOIU,
cercetator, Institutul de Etnografie si Folclor “Constantin Brailoiu”
“Avem un complex identitar absolut devastator!”

- V-ati ocupat o viata intreaga de cultura noastra populara si ati ajuns la concluzia ca traditiile romanesti se continua inapoi, in timp, pana in vremea dacilor. Este aceasta o concluzie ce incomodeaza pe unii?

- Ce sa va spun? Avem un complex identitar absolut devastator! Eu credeam ca dupa Revolutie, gata, am scapat, dar vad ca in continuare avem complexe identitare. De ce? Pentru ca, spre deosebire de grec, de egiptean, de evreu, de indian, care toti si-au pastrat numele antic, noi ne-am schimbat numele. Ce complex identitar poate sa aiba grecul sau egipteanul? Spre deosebire de toti acestia, noi ne-am gasit sa renuntam la numele radacinii noastre autohtone de dac si Dacia si sa ne luam numele de la Roma. Aici este un fals. E ceva nefiresc cu romanizarea asta facuta in mare graba si pe un teritoriu restrans, e ceva in neregula. Cultura noastra populara nu are legatura cu Roma. Noi avem o civilizatie genetic legata de continent, de uscat, de spatiul continental si de apele curgatoare, spre deosebire de egipteni si greco-romani, care au civilizatii maritime. Lucrurile sunt foarte clare: toata cultura populara romaneasca este legata genetic de uscat, nu are nimic a face cu cea greco-romana.

- Cine e de vina ca s-a perpetuat falsul de care vorbiti?

- O vina mare o au intelectualii, care n-au curajul sa recunoasca daca s-a gresit ceva. Eu am tot respectul pentru marii nostri savanti, dar adevarul trebuie spus.

- Deci, perpetuam niste greseli, din lasitate.

- Da, iar daca spui ceva ce nu se incadreaza in linia stabilita, imediat esti catalogat drept “dacoman”, “tracoman”. Eu acum lucrez la o carte romaneasca a mortilor. Acolo sa vedeti cat de vii sunt lucrurile pe care le pomenesc anticii cand vorbesc de daci, de pilda jalea de a te naste si bucuria de a scapa de viata aceasta. Si inca se pastreaza acestea in traditie in ziua de azi.

- Exista un dezinteres evident fata de studiul traditiilor, poate chiar mai mare decat pentru lingvistica si istorie.

- Asa e, uitati, noi publicam acum al patrulea volum din Atlasul Etnologic Roman. Nu intereseaza pe nimeni. Nici o televiziune, nici o emisiune sa pomeneasca ceva, sa faca o lansare. Sunt, totusi, traditiile noastre romanesti…

- Pomeneati undeva de “sindromul antichitatii greco-romane”. Va rog sa detaliati putin.

- Chestia asta ca totul vine din Roma si Grecia Antica este un fals, pentru ca genetic suntem civilizatii deosebite, asa cum am mai spus. Noi suntem legati de Dunare, ei de mare. O sa avem in curand o criza identitara si continentala. Uitati: numele de Europa ne vine din Asia. Crestinismul ne vine din Palestina. O sa vina vremea cand o sa fim intrebati: “Bine-bine, dar care e leaganul vostru de civilizatie?”.
N-o sa se mai puna problema ca suntem romani, nemti sau alte natii. Europeni si atat. Si-o sa fim intrebati de africani, de irakieni, de evrei, de indieni: prin ce esti tu european? Care e leaganul tau de civilizatie? Si-o sa raspundem: pai, antichitatea greco-romana. Si or sa rada de noi. Evident, Grecia si Roma au ajuns la o stralucire de necontestat, dar ele, la randul lor, sunt tarzii si reprezinta o sinteza a civilizatiilor care au fost inaintea lor.

- Si-atunci, ce ar trebui sa raspundem?

- Vedeti, exista un triunghi al celor trei delte, care concentreaza marile civilizatii preistorice de pe Terra, evident, inainte de antichitatea greco-romana. Daca va uitati pe un planiglob, va dati seama mai bine: Nilul cu delta lui si civilizatia egipteana, Dunarea inferioara si delta ei, cu civilizatia carpato-dunareana, si Tigru-Eufrat si delta, cu mesopotamienii. Uitati-va care este pozitia carpato-dunarenilor. Eu evit sa mai spun “romani”, spun “carpato-dunareni”. Dupa atatia ani de cercetari simt nevoia sa-i numesc asa, va rog sa ma credeti. Aici este leaganul.

- Ce se poate face ca sa se indrepte acest fals?

- Acest fals ne-a provocat extraordinar de multe necazuri. A fost un timp cand a fost de folos, mai ales in chestiunea cu Transilvania, dar acum e o rusine. Cine mai crede ca “de la Ram ne tragem” si toate povestile astea? Nu stiu ce se poate face, poate intelectualitatea asta tanara care se ridica sa ia taurul de coarne si sa faca lumina. Pentru ca vad ca tot mai multi tineri isi pun intrebari, tot mai multi simt ca ceva nu e in regula cu istoria noastra.

DUMITRU MANOLACHE,
jurnalist de investigatii, cotidianul “Gardianul”
“Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate”

- In decursul investigatiilor gazetaresti ati avut tangenta, poate mai mult decat orice alt ziarist de la noi, cu epoca dacica. V-ati miscat cu lejeritate in acest domeniu ori l-ati resimtit ca pe unul “tabu”, despre care nu prea se doreste sa se vorbeasca?

- Sa va expun o situatie concreta. Am scris o carte despre un foarte controversat subiect: placile de plumb de la Sinaia, copii ale unui tezaur dacic din aur, despre care exista informatii ca ar fi fost descoperit cu prilejul saparii fundatiei Castelului Peles, sperand ca lamuririle esentiale sa le obtin de la specialisti. Dar – surpriza! – specialistii nu le-au cercetat si refuza sa le cerceteze, repetand, fara argumente, de vreme ce nu au cercetat respectivele artefacte, ca sunt falsuri! Exista o tacere… de plumb in jurul subiectului! De ce nu se ia in serios si nu se cerceteaza subiectul? Pe cine deranjeaza si de ce? Problema a fost ridicata si in Parlamentul Romaniei, de catre domnul Gheorghe Funar, dar fara nici o rezolvare practica.

- Si totusi, pe cine credeti ca deranjeaza? Aveti o idee?

- Exista, dupa parerea mea, un scop clar si bine controlat de anumite structuri care vizeaza reducerea treptata a interesului dedicat epocii vechi a istoriei noastre si, in cele din urma, stergerea din memoria colectiva, anularea elementelor identitare esentiale ale neamului, distrugerea Romaniei profunde, adevarate, cea care exista dincolo de sticla televizorului. In aceasta “schema” distructiva sunt cuprinse istoria, cu precadere perioada dacica, limba, traditiile, crestinismul ortodox, morala, familia, scoala etc. Mai devreme sau mai tarziu, va trebui ca si noi, romanii, sa ne “topim”, tacuti daca se poate, in marea masa amorfa a globalismului, incapabili sa ne mai definim, sa mai avem reactii, sa mai putem iubi sau crede in mantuire prin Hristos. Buni doar de a executa, “liberi si democrati”, comenzile “pastorului” mondial.

- Cu asemenea afirmatii riscati sa fiti catalogat drept “conspirationist” si “dacoman”.

- Bineinteles, doar asta e una din armele lor. Cand afirmi asemenea lucruri, risti imediat sa fii etichetat drept protocronist, dacoman, adept al teoriei conspiratiei, calificative stigmatizante intr-o lume ratacita, fara repere. Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate. Iar cei care au curajul sa o faca sunt discreditati, izolati, “afurisiti” la comanda, astfel incat orice ar spune sa nu mai fie crezuti.

- De ce deranjeaza tocmai epoca dacica? De ce nu alta epoca?

- Epoca dacica deranjeaza cel mai mult pentru ca de acolo ne revendicam originea si dreptul identitar. Paradoxal sau nu, dar noi romanii, fara trecut, nu putem gandi viitorul. Peste cateva generatii vom uita acest adevar. Nu trebuie sa faci eforturi ca sa intelegi acest lucru. Cititi manualul de istorie a Romaniei, Dictionarul limbii romane, vizitati muzeele, cetatile dacice si veti intelege ce putin le-a mai ramas romanilor din radacina lor principala.

VALENTINA CETEAN,
inginer geolog, director executiv Asociatia “Greenet”
“O stare generala de indiferenta”

- Va preocupa de mai multa vreme starea patrimoniului arheologic romanesc, mai ales a celui de epoca veche si straveche. Cum va explicati neglijenta de care dau dovada autoritatile, mai cu seama cand vine vorba de cetatile dacice care, desi sunt incluse in patrimoniul mondial, nu beneficiaza de nici o forma de protectie si conservare, ba mai mult, unele nici nu sunt marcate, asa incat e imposibil sa ajungi la ele?

- Neglijarea constanta a vestigiilor construite din perioada dacica se datoreaza partial pozitiei lor geografice, caci se afla in general in zone montane mai greu accesibile, putin sau deloc populate, dar la aceasta se adauga o stare generala de indiferenta.

- De unde vine indiferenta aceasta?

- Vine, in primul rand, din educatia deficitara din scoli, cu privire la respectul fata de extraordinarul patrimoniu istoric, cultural si natural al teritoriului pe care locuim.

- Dar poate ca nu e vorba doar de indiferenta, ci si de anume temeri, pentru ca astfel de actiuni ar putea duce la schimbarea unor opinii sau directii de cercetare sau, mai grav, ar putea deranja pe unii din motive care sunt prea ascunse pentru noi.

- Raspunderea acestor actiuni trebuie asumata, chiar daca aceasta ar determina schimbarea unor opinii sau opozitia fata de acele grupuri aparent “invizibile”, care nu doresc ca aceste amplasamente sa aiba vizibilitate internationala normala, caci aceasta ar micsora sansa intrarii unor valori de patrimoniu material mobil in colectii personale.

- Poate ca turismul ar putea salva putin istoria, daca s-ar investi mai mult in turism cultural.

- Din pacate, personalul administrativ din domeniul turistic este slab pregatit si este orientat mai ales catre investitii si surse de castig pe termen scurt si mediu. Nu se iau decizii pe termen lung la nivel administrativ local, regional si national.

- E un tablou cam pesimist.

- Aceasta este realitatea. Daca nu ne implicam in prezentul si viitorul nostru, consecintele le vom suporta fiecare dintre noi.

sursa: www.formula-as.ro

Provincia medievală… DACIA, din Europa Nordică. Lucruri aproape incredibile!…

Istoria geto-dacilor este cu adevarat fabuloasa. Cu toate acestea, multe dintre lucrurile spectaculoase asociate lor ajung extrem de greu la publicul larg. Pana nu demult, românul obisnuit nu stia, spre exemplu, ca Imperiul Roman le-a platit tribut dacilor, o vreme, pentru a mentine pacea cu acestia, ca mai tarziu mai multi traco-geto-daci au ajuns Imparati Romani sau ca, dupa anul 106, anul infrangerii lui Decebal, dacii liberi au purtat multe alte razboaie impotriva romanilor.

In aceeasi masura, urmasii de astazi ai geto-dacilor, nu cunosc faptul ca timp de secole, o parte din Europa Nordica, unde se afla astazi tari precum Danemarca, Suedia sau Tarile Baltice, era numita in Evul Mediu… DACIA. Da, ati citit bine, acesta a fost numele Europei Nordice, pentru mai multe secole, in Evul Mediu, si acesta este si subiectul pe care il dezvoltam in acest episod al emisiunii “Adevaruri tulburatoare”: PROVINCIA MEDIEVALA DACIA, DIN EUROPA NORDICA.

Sursa hărții de mai sus: http://www.jggj.dk/postdoc-description.htm

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Salutul Satanic în lumea occidentală: de la Papă la Președinți de state, de la vedete la sataniști declarați.

GALERIE FOTO

 

Prin manipulare, acest simbol este perceput în occident ca un simbol al iubirii, un simbol spiritual. În realitate el este folosit intens de cultele satanice din întreaga lume. Sunt convins că sforarii planetari au amestecat lucrurile intenționat ca masele să îl folosească, convinse fiind că fac ceva pozitiv. Cele 20 de fotografii din această galerie sunt edificatoare...