Pe 16 august, imediat după marele praznic al
Adormirii Maicii Domnului şi chiar în ziua Sfinţilor Mucenici
Brâncoveni, la Bucureşti este programat concertul celei mai în vogă vedete
internaţionale din show-biz: Lady Gaga. Concertul face parte din cel de-al
treilea turneu internaţional de promovare a albumului „Born this way” („Născut
astfel”), care începe din Asia (Seul) şi va traversa continentul european,
trecând prin capitalele ţărilor răsăritene şi baltice (Sofia, Bucureşti,
Tallinn, Riga, Vilnius), înainte de a ajunge în Occident, unde se va încheia la
Barcelona. În anumite regiuni, au apărut proteste faţă de acest turneu şi faţă
de controversata lui vedetă. Astfel, în Jakarta (capitala Indoneziei), concertul
a fost anulat – din cauza insecurităţii, poliţia a refuzat să elibereze permisul
necesar desfăşurării evenimentului: grupările religioase islamice din această
ţară (care, oficial, e un stat secular) au ameninţat că nici măcar nu o vor lăsa
pe „Lady” să coboare din avion. Şi, totuşi, peste 50.000 de oameni îşi
cumpăraseră deja bilete. Proteste au existat şi în Filipine, de această dată
grupările creştine fiind cele care au acuzat-o pe vedetă de blasfemie.
Din
regiunea răsăriteană a Europei, o reacţie a venit din Bulgaria: Preasfinţitul
Ioan, episcop vicar al Mitropoliei din Sofia, a arătat că Biserica nu e de acord
cu desfăşurarea concertului şi că, cel mai probabil, Sfântul Sinod va lua în
discuţie acest subiect. Sinodul bulgăresc are un precedent de acest gen,
condamnând în 2009 concertul ţinut de Madonna la Sofia. Motivul pentru care
Sinodul din Bulgaria respinge concertul „Born this way” este legat, mai ales, de
promovarea homosexualităţii: „Niciodată nu vom putea să încuviinţăm ceva ce
încalcă hotarele puse de Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a lăsat bărbat şi femeie”,
a explicat episcopul Ioan, adăugând: „Păcatul nu trebuie promovat în societatea
noastră. Aşa ceva este periculos”.
Într-adevăr, promovarea homosexualităţii
este o constantă a industriei muzicale marca „Lady Gaga”. Vedeta nu este doar o
simplă celebritate, iar promovarea homosexualităţii (fapt des întâlnit în lumea
show-biz-ului) face parte, de fapt, dintr-o întreagă filosofie asupra vieţii, pe
care o vom detalia în continuare. Lady Gaga este considerată de revista „Times”
drept a 73-a din rândul celor 100 cele mai influente personalităţi ale lumii din
ultimul deceniu, iar „Forbes” a poziţionat-o pe locul 7 pe lista celor mai
influente femei din lume. Aşadar, avem în faţă o vedetă care nu ţine doar de
industria show-biz-ului, ci are o influenţă globală, generând un fenomen cu
ramificaţii politice, întreţinut de o puternică activitate de lobby, ce are în
spate o psihoterapie de tip yoga şi se manifestă printr-un simulacru
cvasi-cultic. Asupra acestor aspect ne vom apleca în rândurile următoare.
O anti-divă deviantă
Scriam în numărul 34 al revistei
noastre, în articolul „Românii – între credinţa părinţilor şi magia
tehnologiilor media”, că tinerii sunt pândiţi în special de surogatul
magico-tehnologic al industriei de divertisment, care are capacităţi din ce în
ce mai hipnotice şi pătrunde tot mai adânc în sufletul maleabil al
adolescenţilor, invadându-i cu ritmurile, vibraţiile, imaginile (iconice, cum
sunt numite chiar de această industrie!) şi mai ales cu senzaţiile lumii
show-biz-ului.
Astfel, spectacolele marilor vedete nu mai sunt de mult simple
concerte de muzică, ci puneri în scenă complexe, în care tehnologiile media sunt
folosite din plin, conferind o puternică dimensiune dramatizată, cu scene în
care dansul e folosit nu doar ca mişcare antrenantă, ci pentru a transmite un
mesaj de cele mai multe ori politic – nu de puţine ori legat de promovarea
drepturilor gay. Alături de dans sunt folosite şi imaginile, mişcarea scenică
fiind dublată de videoclipuri încărcate cu simboluri, care transmit la rândul
lor un mesaj manifest politic sau implicit ocult. Lady Gaga, de pildă, foloseşte
din plin simboluri oculte, precum: ochiul lui Horus, piramida, inorogul,
triunghiul etc. – toate reprezentări folosite în cadrul masoneriei. De altfel,
una din piesele aflate pe albumul „Born this way” se intitulează chiar „Mother
G.O.A.T.” („Mama-Capră”). Simbolul e evident, ţapul fiind un binecunoscut simbol
demonic, iar capra este folosită în opoziţie cu oaia – simbolul creştinilor prin
excelenţă.
Din acest punct de vedere, Lady Gaga constituie un caz
paradigmatic, cu menţiunea că, în ceea ce o priveşte, dimensiunea ocultă
(„mistică”) este mult mai pronunţată. Identitatea vedetei şi a turneului „Born
this way” este inspirată după imaginea preoteselor antice care săvârşeau
misterele cultice, fiind intermediare între zei şi oameni, receptacule ale
energiilor supranaturale şi transmiţătoare preţuite ale „vocilor” zeilor.
Turneul este conceput ca o manifestare cu motive explicit cultice chiar din
posterul de promovare: Lady Gaga este acoperită (doar) de un plastic, aflându-se
în faţa unor porţi monumentale ale „Capelei Electrice” („Electric Chapel”).
Într-o altă imagine se poate vedea că scena pe care are loc show-ul este
reprezentată sub forma unui templu grandios, de un simbolism eclectic,
spectatorii făcându-se părtaşi unui act cvasi-cultic.
Aşadar, a participa la
un astfel de concert este un act care trece dincolo de latura divertismentului,
ajungând până la dimensiunea de adorare din ritualurile mistice (templu, zeiţă,
adoratorii-închinătorii ei). În plus, dacă ne aplecăm puţin peste istoria
antică, vom vedea că închinările la idoli se petreceau tot în temple aflate în
aer liber, iar preotesele Afroditei practicau prostituţia sacră şi lesbianismul.
De asemenea, cultul lui Dionisos implica ritualuri manifestate prin cântece şi
dansuri cu caracter orgiastic, iar imaginea ţapului era una centrală, fiind
considerat un animal sacru. Oare toate acestea însumate nu trimit către o
adevărată închinare la idoli programatică, la care spectatorii iau parte cu mai
multă sau mai puţină naivitate?
De fapt, în cazul „Lady Gaga” asistăm la o
imagine iconică, arhetipală, care însumează toate tendinţele de gen din
industria show-biz-ului, marcând, în acelaşi timp, o „evoluţie” faţă de
precedenta figură-simbol: Madonna. Trebuie menţionat că, atât în cazul Madonnei,
cât şi în cazul Lady Gaga, sunt folosite imagini explicite din simbolistica
creştină. Astfel, Madonna a fost reprezentată sub forma „Marii Desfrânate” Apoc.
cap. 12, „zeiţa” senzualităţii şi a materialismului, încă în melodia de debut a
acesteia: „Material Girl”. De altfel, chiar supra-numele „Madonna” a fost
special ales pentru a şoca (de reţinut că ambele vedete provin din familii
catolice, iar Lady Gaga, în videoclipurile ei, a profanat elemente de cult
catolic, cum ar fi rozariul). În plus, trecerea Madonnei la o sectă kabalistică
a fost prezentată ca un eveniment mediatic, „misticismul” fiind la modă în
industria show-biz-ului – cu condiţia de a fi cât mai oriental, eclectic şi
provocator pentru o conştiinţă religioasă tradiţională.
Dar cine credea că
Madonna este reprezentarea maximă a acestor tendinţe neo-păgâne, s-a înşelat.
Căci, dacă Madonna mai păstra încă dimensiunile unei dive (idol feminin care
atinge statutul de semi-zeiţă pentru fani), Lady Gaga este o anti-divă,
proiectată să aibă apariţii cât mai groteşti cu putinţă. Deja, în acest caz nu
mai vorbim despre dorinţa de a şoca, ci de a hipnotiza, de a paraliza, aşa cum
un şarpe îşi hipnotizează prada înainte de a o înghiţi. Astfel, sunt folosite
costumaţiile cele mai excentrice cu putinţă, ajungându-se până la o „rochie din
carne”, la ţinute dezgolite sau transparente, ba chiar la montarea unor „coarne”
pe obrajii şi umerii vedetei.
De fapt, ce se promovează prin Lady Gaga?
Deviantul, tot ce înseamnă anormal, tot ceea ce, până nu demult, simţul comun
recepta – inclusiv în Occident, chiar şi în show-biz –, drept grotesc, de
neimaginat. Astfel, s-a marcat o „evoluţie” de la imaginea Madonnei ca „Marea
Desfrânată” la imaginea lui Lady Gaga de „Marea Deviantă”. Promovarea agresivă a
deviantului nu este însă doar un simptom al degradării divertismentului, ci ţine
de un proces care, în realitate, este mult mai calculat decât pare.
Căci
rolul lui Lady Gaga este acela de a imprima în sufletele adolescenţilor
deviantul, anormalul ca atitudine de viaţă sau ca tip de personalitate. La
mijloc este o relaţie cu dublu sens: adolescentului nu i se propune pur şi
simplu un model deviant exterior lui, ci i se induce simţământul că propriile
sale tendinţe deviante, ce se manifestă puternic în timpul adolescenţei, mai
ales sub presiunea modelelor mediatice, reprezintă ceea ce este el cu adevărat.
Căci, dacă ar fi confruntat cu un model sinistru, adolescentul ar putea opune,
totuşi, o rezistenţă. Dar „fenomenul Gaga” se sprijină pe o lucrare mult mai
subtilă, prin care tendinţele auto-distructive, forţele pătimaşe ale sufletului,
toată murdăria din subconştientul unui adolescent sunt scoase la suprafaţă,
„valorizate” şi propuse ca adevărată identitate de sine. La mijloc este o
reeducare în toată regula, în care sinele pervertit al tânărului este
identificat drept adevăratul sine, cu preţul sufocării sinelui real, cel de chip
al lui Dumnezeu…
Născut homosexual?
„Born this way”
(„Născut astfel”) transmite mesajul că a fi deviant nu este un lucru nefiresc şi
nu constituie un atac distructiv la adresa personalităţii, ci este „revelaţia”
propriei personalităţi. Anti-personalitatea, sau sinele deviant, este
idolatrizat – şi nu doar printr-o declaraţie de afirmare de sine, ci într-un
cadru cu elemente cultice, aşa cum am văzut că sunt concertele Lady Gaga.
Versurile devin adevărate incantaţii, menite să contribuie la această „revelaţie
de sine” şi la această închinare idolatră la sine. Iată câteva citate din „Born
this way”: „Mama mi-a spus, atunci când eram mică/ Că toţi ne naştem
superstaruri (…)/ «Nu e nimic greşit în a te iubi aşa cum eşti»/ A spus ea,
„Căci El te-a făcut perfectă, iubito. (…)/ Ascultă-mă ce-ţi spun,/ Sunt frumoasă
în felul meu,/ Căci Dumnezeu nu face greşeli,/ Sunt pe calea cea bună,/ Sunt
născută astfel! (…)/ Nu te ascunde în regrete,/ Doar iubeşte-te pe tine şi gata
(…)/ Nu contează dacă eşti homo(sexual), hetero(sexual) sau bi(sexual)/ Lesbiană
sau trans-sexual/ Sunt pe calea cea bună,/ M-am născut pentru a
supravieţui”.
Versurile sunt cât se poate de simple şi de efect pentru
adolescentul nesigur pe sine, bântuit de complexe, în căutarea unui model – cel
mai adesea în lumea show-biz-ului, care se îmbracă, se poartă, se tunde şi-i
copiază în toate pe idolii săi. Unui astfel de adolescent i se spune că, de
fapt, acest comportament, dublat de o personalitate dispusă, practic, la orice –
de la droguri, la relaţii sexuale deviante – este astfel „din naştere” şi că,
fiind astfel, este special, tot la fel de special ca idolul său. Mai presus de
toate perversiunile sugerate însă, mesajul ajunge să fie o blasfemie atunci când
se afirmă că a fi deviant este voia lui Dumnezeu! (căci „Dumnezeu l-a făcut
astfel”).
În acest context de semnificaţii, Lady Gaga promovează
homosexualitatea. Adolescentul – cu înclinaţii homosexuale reale sau induse –
este „pecetluit” şi convins că, dacă „s-a născut” homosexual, aceasta este
adevărata sa natură şi nu are nici un sens să fie altfel, din moment ce oricum
este desăvârşit, fiind făcut astfel de Însuşi Dumnezeu. Homosexualitatea nu mai
este prezentată ca o patimă (nici măcar, aşa cum spune propaganda gay, ca o
trăsătură înnăscută), ci ca fiind sădită de Dumnezeu în persoana umană, lucru
care contrazice flagrant Sfânta Scriptură, dar şi toate studiile făcute până în
prezent.
Luciferismul mesajului este manifest. Versurile nu sunt doar o
răzvrătire împotriva concepţiei tradiţionale de viaţă, aşa cum deseori este
cazul în muzica de astăzi, ci sunt o răsturnare, o întoarcere pe dos completă a
fundamentelor creştine ale personalităţii umane. Semnificativ este şi faptul că
Lady Gaga a declarat presei că a scris versurile într-o stare de „inspiraţie
bruscă”, similară unei revelaţii, în numai câteva minute. Fenomenul ne aminteşte
de cazul aceloraşi preotese ale templelor din antichitate de care am amintit –
care, în transă fiind, descopereau păgânilor voia idolilor la care se
închinau.
Cu toată aparenţa pozitivă şi, din păcate, cu toată similaritatea
pe care aceste versuri o au cu unele teorii psihologice de tip „gândire
pozitivă” care circulă chiar şi printre creştini, iubirea de sine este păcatul
de căpătâi – după Sfântul Maxim Mărturisitorul şi după întreaga tradiţie
filocalică. Nu poţi ieşi din „robia sufletului” propriu, cum ne rugăm de
Rusalii, dacă te iubeşti în căderea ta, în patimile şi în starea căzută a
personalităţii, care, de altfel, te falsifică şi te ciunteşte, îndepărtându-te
de chemarea lăuntrică de a fi asemenea lui Dumnezeu.
Nu, nu suntem deloc
desăvârşiţi, nici nu suntem născuţi desăvârşiţi, ci suntem născuţi spre
desăvârşire – stare la care ajungem, însă, atunci când ieşim din păcat, prin
osândirea de sine şi prin iubirea celuilalt, nu prin iubirea de noi înşine.
Osândirea de sine nefiind doar o virtute, ci o terapie, o dinamică pe calea
despătimirii, adică a dobândirii deplinătăţii sănătăţii sufleteşti şi
duhovniceşti. Cât despre proclamarea iubirii de sine până la acest nivel al
auto-adorării, putem spune că este perfect compatibilă cu homosexualitatea.
Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard arăta că homosexualitatea este, în
ultimă instanţă, consecinţa ultimă a idolatriei, inversiunea teologică a
adorării de sine traducându-se în refuzul alterităţii, în autosuficienţă şi, pe
plan fizic, în inversiunea homosexuală.
Vom continua însă dezvoltarea acestor
idei, cu revelarea psihoterapiei de tip yoghin din spatele cântecelor şi cu
mesajul antihristic explicit din alte „hituri”, precum şi conexiunile politice
ale vedetei, în numărul următor.
În
prima parte a materialului (publicată în numărul trecut), cu
privire la concertul „Born this way” („Născut astfel”) al vedetei Lady Gaga, ce
va avea loc pe 16 august la Bucureşti, am arătat care este esenţa profilului
acestui produs al industriei de divertisment:
antidiva ca arhetip al
deviantului şi, totodată, „mare preoteasă” care, prin punerile în scenă ale
spectacolelor sale încărcate de simboluri şi mesaje oculte, promovează „religia”
auto-adorării de sine. În continuare, vom arăta că Lady Gaga nu este doar o
simplă vedetă, ci are conexiuni politice şi sociale importante. De asemenea, vom
scoate în evidenţă implicaţiile
auto-adorării practicate şi promovate
de aceasta.
Fundaţia „Born this way” şi… Universitatea Harvard
Lady Gaga este nu doar o vedetă, ci şi o figură publică cu o ferventă
activitate socială dusă în favoarea homosexualilor din S.U.A. Actualul
preşedinte Obama, susţinător declarat al „căsătoriilor” homosexuale, şi-a
asociat deseori imaginea cu a vedetei, iar Lady Gaga, la rândul său, s-a
declarat entuziastă de ultimele acţiuni ale „preşedintelui homosexualilor”, cum
mai este numit acesta. De altfel, în S.U.A., industria politică şi industria
divertismentului sunt strâns legate şi promovează o
agendă comună,
folosindu-se de vectori de imagine eficienţi – în cazul de faţă fiind vorba
despre agenda promovării homosexualităţii.
Legăturile dintre Lady Gaga şi politica americană nu se reduc însă doar la
asocieri de imagine. Vedeta şi-a lansat, pe 29 februarie 2012, o fundaţie
proprie, ce poartă acelaşi nume ca turneul – „Born this way”. Şocant este că
lansarea acestei fundaţii a avut loc la Universitatea Harvard, mai precis la
Harvard Graduate School of Education, una din cele mai prestigioase
instituţii de învăţământ superior din lume în domeniul educaţiei(!). Evenimentul
a fost promovat şi prezentat pe larg pe pagina de Internet a instituţiei
[1], dorindu-se, de fapt, transmiterea unui mesaj
anume către tinerii studenţi, potenţiali agenţi ai schimbării culturale de tip
„Lady Gaga”. La eveniment a participat şi un alt mare nume al industriei de
divertisment, cu o mare notorietate: Oprah Winfrey, realizatoare americană de
talk-show-uri, implicată în diverse acţiuni filantropice. De asemenea,
au mai participat Kathleen Sebelius, secretar de stat al Sănătăţii şi
Serviciilor (rang echivalent cu cel al unui ministru de la noi), doctorul indian
şi „sfătuitorul spiritual” yoghin,
Deepak Chopra, precum şi profesorul de
drept de la Harvard, Charles Ogletree. Acesta din urmă, specializat pe
chestiuni de drepturi civile şi identitate rasială, i-a avut ca studenţi, cu ani
în urmă, chiar pe Barack şi Michelle Obama, actualul cuplu prezidenţial. De
altfel, Ogletree l-a susţinut pe Obama în campania sa prezidenţială. În ce-l
priveşte pe
Deepak Chopra, acesta a fost solicitat de Lady Gaga să o ajute
să scape de coşmarurile frecvente pe care le avea legate de apariţii
demonice.
Care este mesajul fundaţiei? Winfrey a explicat că „fiecare om care vine pe
această planetă aduce cu el dreptul divin şi moştenit de a fi el însuşi”. Mai
departe, vedeta a enumerat „principiile” fundaţiei: „bunătate, compasiune,
împuternicire (
empowerment), acceptare”. Lady Gaga a făcut o pledoarie
pentru „schimbarea lumii”, care nu ar fi aşa de greu de realizat, sperând că, în
această privinţă, fundaţia va servi drept „familie nucleară” pentru alţii.
Adresându-se tinerilor voluntari, Gaga le-a spus că demersul său ţinteşte
schimbarea în timp a culturii: „Cultura iubirii nu se va schimba peste
noapte, aşa că am început treptat. Dar voi sunteţi răspunsul, voi sunteţi
viitorul!”.
Aşadar,
iubire, acceptare, protecţie şi redare a siguranţei – şi
chiar
a sentimentului puterii proprii pentru… cine? Pentru homosexuali
şi pentru toţi cei care nu se simt siguri pe identitatea lor sexuală şi, astfel,
îşi găsesc o protecţie pentru devianţa lor în acest tip de discurs „iubirist”
sau, poate, chiar o nouă „familie nucleară” – dacă a lor nu le acceptă
obiceiurile sodomite. De altfel, ideea fundaţiei i-a venit vedetei după un
incident: un adolescent, fan Lady Gaga, s-a sinucis fiindcă era batjocorit de
colegii de şcoală pentru îndoielile pe care le avea legat de identitatea sa
sexuală. Ca reacţie la acest incident, Lady Gaga a declarat că ar trebui
introdusă o lege care să incrimineze agresiunile de acest tip, renunţând însă la
idee în favoarea activismului „schimbării” promovat prin fundaţia sa.
După cum vedem, media americană nu numai că nu a ridicat un semn de întrebare
asupra
efectelor nocive ale muzicii vedetei asupra adolescenţilor (care
ajung, iată, să fie nesiguri până şi pe propriul dat natural al sexualităţii
lor, mergând până la sinucidere), ci a promovat mai departe mesajul acesteia –
căci, nu-i aşa, ce este rău în a fi „bun” şi „tolerant”, în a da dovadă de
„iubire”?…
De fapt, asistăm la o completă întoarcere pe dos a cuvintelor şi
semnificaţiilor acestora. Astfel, „a fi tu însuţi” înseamnă
a te identifica
cu toate pulsiunile deviante ale sexualităţii, pulsiuni ce se pot manifesta
(mai ales atunci când sunt stârnite prin impulsuri externe) la adolescenţii care
traversează, oricum, o perioadă dificilă din acest punct de vedere. „A fi tu
însuţi” devine opusul îndemnului nostru românesc
„Vino-ţi în fire!”,
care cheamă la adevărata fire a omului, aceea de a fi
chip al lui
Dumnezeu şi păstrător al daturilor fireşti pe care Acesta le-a sădit în el.
„Acceptare” înseamnă, desigur, să accepţi drept „fireşti” toate perversiunile şi
să nu accepţi viziunea normală despre om, nici pe cei care o promovează. În ceea
ce priveşte „cultura iubirii”, aici avem de-a face, de fapt, cu o adorare de
sine.
 |
Jamey Rodemeyer, adolescentul de 14 ani care s-a
sinucis: „Lady Gaga mă face atât de fericit. Mi-a arătat că m-am născut astfel.
Şi ăsta-i sfatul pe care vi-l dau, de la ea: «Eşti născut astfel. Tot ce-ţi
rămâne de făcut este să-ţi ţii fruntea sus şi vei ajunge departe…»”
|
Atunci când vorbeşte despre „compasiune” şi „iubire”, semnificaţia acestor
cuvinte este, la Lady Gaga, mai confuză decât ne-am putea aştepta: nu
compătimirea şi iubirea celuilalt primează în mentalitatea discursului ideologic
pe care-l promovează, ci compătimirea şi iubirea de sine. Aflăm aceasta tot de
la un profesor de la Harvard, psihoterapeuta Jean Fain, autoarea unui volum
intitulat „The Self-Compassion Diet”
(„Dieta auto-compătimirii”)
şi publicist
online pe blogul de largă audienţă mondială
huffingtonpost.com. În articolul „Instructorul de yoga al lui Lady Gaga
despre auto-compătimire”
, Jean Fain prezintă exerciţiile de acest fel
practicate de vedetă: „Tricia, instructorul meu de yoga, îmi spune mereu: «Te
rog să încerci în fiecare zi, timp de cincisprezece minute, să ai gânduri de
compasiune faţă de tine». Am scăzut însă la cinci minute, pentru că la
cincisprezece o iau razna. Este foarte folositor!”.
Tricia Donegan, instructorul de yoga la care se referă Lady Gaga, a explicat
astfel principiul auto-compătimirii: „Cei mai mulţi americani nu au prea multă
auto-compătimire. Pentru a avea succes, a se îmbunătăţi, ei încearcă să se
motiveze prin auto-critică. Nu cred ca auto-critica este o motivaţie pentru
schimbare. (…) Cred ca auto-compătimirea este motivaţia de care avem nevoie. (…)
În fiecare dimineaţă, când te trezeşti, înainte să ajungi la
Facebook,
să stai înaintea unei ceşti de apă fierbinte cu lămâie şi să dezvolţi gânduri
auto-compătimitoare despre tine. Dacă te blochezi în gânduri critice, să repeţi
ultimul gând de auto-compătimire ca o mantră (neîncetat). Fă asta pentru cinci
minute, 21 zile la rând”.
Aşadar, auto-compătimirea ca exerciţiu mental nu înseamnă a-ţi plânge de
milă, banal şi emoţional. Dimpotrivă, presupune gânduri pozitive articulate
despre sine, adică
auto-programare mentală, prin care îţi furnizezi
motive în plus pentru a te iubi. Principiul este întâlnit şi în programarea
neurolingvistică (NLP), unde există câteva reguli axiomatice, care sună similar
versurilor din cântecele lui Lady Gaga: „Fiecare comportament are la bază o
intenţie pozitivă, în cadrul hărţii despre lume a persoanei în cauză. Nu există
greşeli, există doar răspuns
(feed-back). Oamenii se comportă perfect,
iar comportamentul lor prezintă o structură anume. Oamenii deţin deja toate
resursele necesare dezvoltării personale”. Aşadar, pentru cei care construiesc
mesajul cântecelor lui Lady Gaga, omul trebuie convins că nu există intenţii
rele, nu există greşeli; eşti perfect aşa cum eşti, trebuie doar „să te
programezi” pentru a fi eficient; nu ai nevoie de ajutor exterior ţie, deci nu
ai nevoie de ajutor de la celălalt, fie el aproapele tău, fie el… Dumnezeu.
În plus, repetarea, ca o mantră, a gândurilor de auto-compătimire este
echivalentul unei rugăciuni. De aceea este atât de intens şi consumul nervos sau
mental, de vreme ce repetarea acestui exerciţiu timp de cincisprezece minute
este prea mult chiar şi pentru Lady Gaga! O rugăciune adusă nu unei divinităţi
exterioare, nici măcar unui idol, ci propriului sine:
auto-adorare.
Este un exerciţiu epuizant şi pentru că la mijloc are loc o inversiune
psihologică, care trimite, printre altele, la corespondentul său fizic:
inversiunea sexuală.
Auto-compătimirea ca exerciţiu mental este prin excelenţă
demonică,
negând nevoia omului de a fi în comuniune cu Hristos. Făptură zidită de
Dumnezeu, omul are sădită în sine aspiraţia către desăvârşire, către mântuire,
tinde să se izbăvească din starea de cădere reflectată la nivelul conştiinţei de
simţământul vinovăţiei – al făptuirii păcatului. Omul are nevoie de Dumnezeu
pentru a-i ierta păcatele, pentru a-l odihni sufleteşte, pentru a fi capabil
să-l iubească pe celălalt.
Însă întregul demers al tehnicii de auto-adorare propusă de yoghinii lui Gaga
are ca scop anihilarea glasului conştiinţei –
glasul lui Dumnezeu, cum
o numesc Sfinţii Părinţi. Se neagă însăşi existenţa păcatului; ba, mai mult,
chiar posibilitatea omului de a greşi şi păcătui. Auto-compătimirea se
instituie, prin repetiţie mantrică, ca
un glas lăuntric ce se substituie
glasului conştiinţei. Astfel, conştiinţa este înlocuită de acel „guru
interior” despre care vorbesc adepţii
New Age, care „linişteşte”
înşelător omul în privinţa păcatelor săvârşite. Evident că în spatele
auto-divinizării propuse se află acelaşi tată al minciunii şi ucigaş de oameni
dintru început: diavolul. Astfel, auto-compătimirea este o inversiune a fiinţei
umane, un exerciţiu de
negare sistematică a naturii umane, o întoarcere
pe dos în sens spiritual, o reprogramare.
De la inversiunea existenţială la cea sexuală nu mai este decât un pas. De
altfel, homosexualitatea se mai numeşte, tehnic, şi
inversiune, iar
homosexualul invertit este întors asupra lui însuşi, ca un cerc perfect,
asemenea figurii antice a şarpelui Uroburos, cel ce îşi înghiţea propria coadă
(simbol folosit adesea de alchimişti, gnostici şi mari psihanalişti precum Carl
Jung).
De aceea, homosexualul, mai cu seamă cel militant, întâmpină mari probleme în
deschiderea reală faţă de celălalt, pe care-l caută obsesiv în spasmul
excitaţiei sexuale – aşadar, exclusiv ca obiect al patimii, nu ca persoană
umană. Îl caută acolo unde nu-l va putea găsi niciodată şi, odată ce se complace
în spurcăciunea numită homosexualitate, nu-L mai poate primi în sufletul său pe
Dumnezeul Cel Adevărat (sau Şi-l închipuie, potrivit patimilor care-l
stăpânesc). Din perspectivă teologică, după cum observa Părintele Marc-Antoine
Costa de Beauregard, homosexualitatea constituie
consecinţa ultimă a
idolatriei.
Fireşte că o asemenea auto-adorare este genul de psihologie/viziune de viaţă
care astăzi atrage cel mai mult, iar tehnicile NLP sunt folosite din plin în
industria de divertisment, ba chiar şi în politică, unde acelaşi Preşedinte
Obama, în timpul campaniei electorale, avea o abordare hipnotizantă şi pe
alocuri incantatorie, pe tema sloganului său: „Change” („Schimbare”).
Auto-adorarea este o cale subtilă de răspândire a perversiunilor, căci ele nu
sunt promovate ca atare, ci ca parte a unei concepţii despre om. Înlocuirea
dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele cu iubirea de sine (cea care,
după Sfinţii Părinţi, este una din cauzele tuturor păcatelor omeneşti), nu
constituie decât mesajul unei evanghelii întoarsă pe dos. Aceasta este cea mai
bună pregătire pentru antihrist.
Auto-adorarea şi, de altfel, toate tehnicile NLP şi ale „psihologiei
pozitive” nasc adevăraţi monştri morali. Complet opaci la realitatea din jur şi,
mai ales, la reacţiile celorlalţi, închişi etanş într-o permanentă
îndreptăţire de sine faţă de orice gând şi faptă (şi, de aceea,
imposibil de îndreptat prin discuţie raţională), cei care se auto-adoră ajung
„dumnezei” ai propriei vieţi – tirani nemiloşi (de vreme ce întreaga milă este
îndreptată doar către sine) şi intoleranţi cu orice şi oricine le stă în cale.
Într-un mod sfidător, Lady Gaga se autointitulează „Mother Monster”
(„Mama-Monstru”), iar fanii săi sunt numiţi „little monsters” („micii monştri”).
Aşadar, orice fan Lady Gaga care îşi împropriază filosofia din versurile
acesteia ajunge un „om nou”, reprogramat prin auto-adorare:
un
monstru.
Iuda
Tabloul mesajului pe care produsul industrial „Lady Gaga” îl perpetuează în
lume pentru a declanşa „schimbarea culturală”, atrăgând spre sine tinerii,
pentru a-i transforma în
agenţi ai schimbării, este foarte bine
sintetizat de versurile unei melodii incluse în concertul „Born this
way”
.
Este vorba despre cântecul „Judas” („Iuda”), în care Gaga face o stranie
declaraţie de dragoste vânzătorului lui Hristos. Cântecul nu este o glumă, după
cum subliniază însăşi cântăreaţa – şi ne putem întreba dacă nu cumva fredonarea
acestei melodii poate fi considerată o lepădare rituală de Hristos. Iată şi
câteva versuri:
„Iuda, Iuda, Iuda… Sunt îndrăgostită de Iuda/ Când
vine la mine, eu sunt gata/ Îi voi spăla picioarele cu părul
meu/ Chiar şi după ce, de trei ori, el mă trădează…/ În sensul
cel mai biblic, sunt dincolo de pocăinţă/ Curvă vestită, târfă prostituată ce-şi
vomită mintea… Iuda este demonul de care mă lipesc… Iuda, Gaga…”
Lady Gaga nu este pur şi simplu o cântăreaţă nebună, ci un simbol al
transformării fundamentale la nivel religios şi cultural către care este împinsă
lumea astăzi. Ea nu constituie decât expresia artistică a presiunii fantastice
pe care o suportă omenirea de a conferi homosexualităţii dreptul nu atât la
existenţă, cât la guvernare –
empowering („întărire”, dar şi „venire la
putere”). În fapt, mafia homosexualilor a infiltrat deja toate structurile
puterii la nivel global. Războaie, nedreptăţi, dictaturi şi chiar perversiuni au
fost de când e lumea. Niciodată însă, până în zilele noastre, istoria nu a
cunoscut o asemenea dictatură a perversiunii şi o divinizare a homosexualităţii
– poate doar în cetăţile Sodoma şi Gomora.
Articulată perfect la mesajul Apocalipsei, Lady Gaga personifică însăşi
desfrânarea, o desfrânată aflată „dincolo de pocăinţă”, pentru că îşi trăieşte
şi îşi promovează desfrânarea nu ca un păcat, ci ca un vin al „aprinderii”, din
care să bea „toate neamurile şi împăraţii pământului”
Apocalipsa
18:3.
Într-adevăr, Lady Gaga, profet de serviciu al societăţii globale, vesteşte
păşirea într-o nouă eră, cea a auto-adorării şi a inversiunii, o lume care nu
mai este dispusă să-L primească pe Hristos – pentru că este teribil de
îndrăgostită de fostul Său ucenic, apostatul, vânzătorul şi sinucigaşul Iuda.
Este o sfidare a puternicilor acestei lumi, care „toată întru cel viclean zace”
1 Ioan 5:19.
Dar nouă Hristos ne-a spus că a biruit lumea prin jertfa sa pe Cruce – şi, de
atunci, puterea Celui rău este zăgăzuită de puterea Crucii, în măsura în care
ne-o asumăm prin pocăinţă. Căci „iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot
pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”
Matei
3:10…
Ioan Bucur
Articol aparut in nr 43 al revistei Familia Ortodoxa
