Mamă, mi-e frica de proful meu!

Si copilului tau ii este frica de profesor?

Ioana se trezeste mai tarziu decat de obicei. Incepe sa alerge prin casa, se grabeste sa se imbrace, sa-si prinda parul, isi trage grabita pantalonii pe ea, si panicata observa ca va intarzia la scoala. Locuieste aproape… la cateva minute, insa in dimineata aceasta nu va ajunge la timp la ora de sport. 
Mama, aude la un moment dat o voce suava, plina de suferinta si vede niste ochi mari negri plini de lacrimi: „Mami, ii dai telefon la prof?” Mama se uita la ea si inainte sa apuce sa spuna ceva fetita din fata ei continua: „Mami, ma cearta mami! Tipa la mine si mi-e frica!”
Ce a facut mama si cum a ajuns copilul la scoala vei putea citi la finalul articolului………… pana atunci hai sa discutam un pic ce se intampla in scoala cu problemele de disciplina si care sunt metodele folosite.
Cele mai intalnite probleme de disciplina, care nemultumesc cel mai adesea profesorii sunt:
-          Vorbitul la ore
-          Neatentia
-          Lipsa temelor
-          Neintelegerea de catre copi a notiunilor invatate
-          Neinvatarea lectiilor
-          Lovirea colegilor
-          Vorbitul urat
-          Intarziatul
-          Alergatul pe coridoarele scolii
-          Vorbitul/trimisul sms-urilor in timpul orelor
Lista e mai lunga si difera de la profesor la profesor masura in care acestia sunt deranjati de anumite comportamente.


Cele mai intalnite metode de disciplinare folosite de profesori sunt:


- Amenintarea: „te las corijent”, „iti scad nota la purtare”

- Umilirea si atacul la persoana: „esti prost”, „nu esti in stare de nimic”, „nu o sa iasa nimic din tine”, „drac cu chip de inger”, „ii faci pe parintii tai de rusine”, „mi-ar fi rusine sa am un copil ca tine”, „nu ti-e rusine de tine?”

- Abuzul fizic: lovirea, trasul de urechi, impinsul

- Scosul la tabla si ascultarea elevului ca pedeapsa

- Umilirea in fata clasei de elevi

- Generalizarea – elevul este notat slab si atunci cand stie pentru ca de obicei nu stie

- Vorbitul despre problemele de comportament ale acestuia in fata clasei de elevi si in fata parintilor la sedintele cu parintii
Ce invata elevul – in urma acestor metode?

Ciudat, metodele nu functioneaza, deoarece cu totii asistam la nemultumirile profesorilor cu privire la problemele de comportament ale elevilor, insa, folosim aceleasi metode. Einstein spunea ca nebunia inseamna a face acelasi lucru din nou si din nou, asteptandu-te la rezultate diferite. Oare de ce nu incercam sa schimbam ceea ce e evident ca nu functioneaza? Pentru ca e mai simplu sa spunem ca “elevul acesta are o problema”?

Invata ca indiferent ce face, nu merita efortul. Asa ca, e mai simplu sa nu incerce. De ce sa ma straduiesc sa invat (ceea ce presupune efort) daca tot nota mica primesc?

Invata lipsa de respect: trebuie sa ma apar cand ma umileste in fata clasei! Si astfel incepe sa





caute defectele profesorului, la fel cum profesorul face cu el.

Isi concentreaza atentia pe rusine si incerce sa braveze, astfel ca habar nu are ce a gresit. Nu e de mirare ca maine face acelasi lucru din nou si din nou! Profesorul, nu face astfel decat sa intareasca negativ comportamentul elevului.

Invata sa loveasca. Cand? La liceu, cand e mai mare si cand profesorii se plang si acuza elevii de violenta, timp in care uita ca acestia sunt produsul colegilor care au intrat la clasa inaintea lor ani de zile si care au modelat comportamentul elevului.

Invata sa nu aiba incredere in ei insisti si nu gandesc. Elevii nu gandesc ci urmaresc reactiile profesorului si dau raspunsuri pe placul acestuia. Nu e greu de imaginat ce vor face acestia in viata! Cine isi doreste un angajat care nu are parere, care nu gandeste? E adevarat ca poate gresesc eu si exista patroni/sefi care prefera angajati fara pic de creier sau parteneri care isi doresc roboti langa ei care sa nu gandeasca. Daca esti parinte insa, iti doresti ca copilul tau sa fie unul dintre acestia?

Daca esti profesor iti doresti ca elevii care ies de sub indrumarea ta sa fie cei la serviciile carora vei apela peste ani iar acestia sa nu aiba o parere proprie si sa va intrebe: „Dl. profesor, care masea vreti sa o extrag? Care crezi tu ca e bine, sa raspundeti dvs. Dar eu vreau sa o extrag pe cea care vreti dvs. dl profesor!” Da, este exagerat exemplu. Te rog, insa, sa prinzi esenta!



Disciplina inseamna a EDUCA. Adica, a-l invata pe copil un anumit comportament. Ciudat, profesorii au atitudinea de a pretinde ca elevul SA STIE (subiectele, comportamentele dezirabile) fara ca ei sa se osteneasca prea mult. Meseria de PROFESOR/INVATATOR presupune A-I INVATA pe ceilalti si nu a le pretinde sa stie. Unii invata mai usor, altii mai greu. Unii prind repede altii au nevoie de alte metode. Insa, daca ti-ai asumat rolul de educator, acesta este drumul pe care ai ales sa mergi.

CE POTI FACE DACA ESTI ELEV SI TI-E FRICA DE PROFESOR

Profesorul care tipa si ameninta este slab. In primul si primul rand, ai grija de emotiile tale. Invata sa nu-ti fie frica in interiorul tau. De cele mai multe ori ceea ce spun profesorii nu au fundament, insa acestia stiu ca ti-e teama si se folosesc de asta. Spune-ti: „E problema lui daca tipa sau e nervos. Mi-ar placea sa vorbeasca calm, insa unii oameni se enerveaza si tipa. Nu sunt un nimeni daca tipa la mine. Sa vad mai bine ce doreste sa fac. „ Intreaba-l: „ce doriti sa fac dl. profesor?”

Accepta responsabilitatea pentru greseala ta. Daca ai intarziat, nu ti-ai facut tema, nu stii lectia, sau orice altceva ASUMA-TI RESPONSABILITATEA. Nu mintii! Nu uita ca il poti pacali uneori pe profesor, insa in viata vei plati orice scurtatura. Incearca sa te achiti cat poti tu de bine de datoriile de elev, insa atunci cand gresesti asumati-le. Majoritatea profesorilor vor fi atat de socati ca recunosti ca ai gresit incat nici nu vor sti cum sa reactionezi.

Invata care sunt consecintele care exista si fa diferenta de cele care sunt inventate de profesori. De exemplu: nu iti poate scadea nota la purtare pentru ca nu ti-ai facut tema sau nu are voie sa iti dea nota la o anumita materie pentru ca ai deranjat clasa. Insa, acesta nu este o scuza ca tu sa nu inveti sau sa te comporti urat la ore. Este corect sa primesti note mici daca nu inveti si este corect sa ti se scada nota la purtare (dupa avertizare) daca deranjezi orele sau te comporti obraznic.

Daca ti-e teama ii poti spune direct: „Dl. profesor, imi este teama de dvs. cand tipati la mine. Inteleg ca sunteti suparat, inteleg si stiu ca am gresit (asta daca ai gresit!). Nu doriti sa vorbiti cu parintii mei?” Ai dreptul sa iesi oricand din situatia in care se tipa la tine, te simti amenintat sau umilit. Nu confunda asta cu dreptul tau de a tipa la profesori! Nu ai nicio scuza sa vorbesti urat sa tipi sau sa ameninti un profesor, chiar daca el o face! Nu uita! Daca ameninti un om nervos, se enerveaza si mai tare!

Cere ajutorul. Vorbeste cu un profesor in care ai incredere, cu parintii tai sau cu directorul scolii. Nu incerca sa iti faci singur dreptate! Inca, din pacate, nu exista mentalitatea unei educatii fara frica.

CE POTI FACE DACA ESTI PARINTE SI AI UN COPIL CARUIA II E FRICA DE PROFESOR

Nu te criza! Evita sa faci un circ in care sa scoti in evidenta comportamentul inacceptabil al profesorului! Vei pierde oricum. Ti se va spune cat de inacceptabil se comporta copilul tau. Nu ai cum sa castigi cu o astfel de atitudine!

Invata-ti copilul sa fie puternic emotional in situatiile in care unii profesori tipa la el. Indiferent ce vei face, nu il vei putea scuti pe copil de astfel de experiente, insa, il poti invata ce sa faca cand se confrunta cu astfel de situatii. Invata-l ca este valoros chiar daca ceialalti tipa sau il ameninta. Invata-l sa-si asume responsabilitatea! Invata-l sa invete si sa fie disciplinat!

Nu iti invata copilul sa-i fie frica de profesor! Invata-l pe copil sa isi respecte profesorul chiar daca nu este de acord cu ceea ce face acesta uneori, insa, NICIODATA nu il invata sa-i fie frica de acesta!

Incearca sa ai o discutie cu profesorul prima data. Vorbeste frumos si cu calm si spune-i ca intelegi ca ii este dificil si ca tu doresti sa colaborezi cu el in educarea copilului tau, insa, il rogi sa nu tipe la copil cand acesta greseste. Spre surprinderea ta, daca ai atitudinea corecta si vei face acest lucru CERANDU-I FRUMOS si NU PRETINZANDU-I, vei obtine ceea ce iti doresti. Profesorii sunt si ei oameni si isi doresc sa fie intelesi. Daca situatia este grava, te-ai asigurat ca nu catastrofezi si crezi ca „te tine”, mergi mai departe pe calea ierarhica: director, inspectorat scolar, minister. Totul cu o ATITUDINE CALMA, centrat pe rezolvarea de probleme si nu pe razbunarea copilului. In tot acest demers nu uita ca daca il inversunezi pe copil impotriva profesorului ii faci un mare rau acestuia (copilului)! Invata-l sa judece comportamente si nu oameni!



Educatia este cel mai important aspect al vietii umane. Parintii si profesorii modeleaza comportamentele copiilor de azi. Indiferent cat as scrie si spune, mi se pare prea putin in comparatie cu miza care este: VIATA COPILULUI.

Am vazut atatea vieti distruse de proprii parinti si educatori. Copilul este produsul mediului in care creste si se dezvolta. Nu ii scuz greselile! Insa, stiu ca responsabilitatea se invata! Si de multe ori, prin atitudinea noastra il invat exact altceva!

In articolul urmator voi incerca sa scriu ce pot face profesorii la clasa cu privire la problemele de disciplina ale elevilor. Nu am nicio intentie sa lovesc in sistemul de educatie. Nu sunt de acord cu metodele, insa, nu stau deoparte si le critic doar! Ofer solutii! Exista metode care functioneaza si fac tot ce tine de mine sa ajunga la cat mai multi profesori. Ciudat, acestia le refuza uneori, desi le-ar face munca mult mai usoara, mai placuta si mai plina de rezultate!

P.S. Sa nu uit sa iti spun ce a facut mama din exemplul de mai sus………. i-a spus copilului ca in viata e bine sa isi asume responsabilitatea, sa accepte cand greseste (notiunea nu era noua pentru fetita) si i-a spus ca daca profesorul tipa la ea sa incerce sa isi repete ca ea nu este de vina pentru nervii profesorului si ca profesorul greseste ca tipa, insa are dreptul sa faca greseli. De asemenea, trebuia sa il intrebe simplu pe profesor: imi dati voi la ora sau nu? Atat!

Si, da, i-a spus sa incerce sa zambeasca dupa ce profesorul pleaca. Fetita avea si o recompensa daca reusea. Si, da, a primit recompensa!
Sursa: top-psy.ro

Cristian Teodorescu
Interesant. Nu-i asa ca se poate si altfel?

DEZVĂLUIRI - Radu Golban: „Datoria Germaniei către România nu s-a prescris în octombrie”

Un subiect adânc îngropat în culisele diplomatice ale Uniunii Europene redevine fierbinte: Grecia dezgroapă scheletele "asasinatelor economice" comise de Germania nazistă şi face nota: 160 miliarde de euro. Între timp, Parlamentul European a găzduit o dezbatere despre o problemă la fel de fierbinte: datoria Germaniei faţă de România, generată prin mecanisme similare şi în acelaşi context istoric. Reputatul economist Radu Golban a povestit, în exclusivitate pentru ZIUAnews, modul subtil, dar extrem de eficient, în care a fost cenzurat acest eveniment la Bruxelles.

 

În timp ce presa română nu a economisit spaţiul editorial acordat datoriei reclamate de Grecia, asupra unei posibile revendicări similare din partea României s-a aşternut tăcerea. "Noi, românii, discutăm acum despre aproximativ 20 miliarde de euro, adică doar 1% din ceea ce ar datora Germania Europei, după distrugerile economice din perioada celui de-al doilea război mondial. Deci subiectul este o Cutie a Pandorei pentru germani", a sintetizat reputatul economist Radu Golban, pentru ZIUAnews, aversiunea Germaniei faţă de acest subiect. La începutul săptămânii, Radu Golban a adus acest "cartof fierbinte" chiar în inima Bruxellesului: Parlamentul European, în conferinţa "Cauzele euroscepticismului". Însă experianţa a fost un şoc: "Nu am văzut niciun jurnalist prezent în mod oficial din partea unei agenţii de presă germane. Din partea europarlamentarilor, au fost doar câţiva asistenţi. În sală au fost aproape 90 de oameni, dintre care 50 erau studenţi la Facultatea de Drept din Bucureşti. Au mai fost acei aproape 20 de jurnalişti români care au venit cu o bursă la Bruxelles. Iar restul nu ştiu cine sunt. Am sperat ca acest subiect să fie preluat de presa română şi că a ajuns să fie discutat la cel mai înalt nivel. Această tăcere m-a surprins. Nu am crezut că presa română nu îşi va asuma aproape nicio reacţie la eveniment", a povestit Golban.

"Omerta" politică

Mass-media nu au fost "seduse" nici de ideile curajos exprimate de doi economişti cu nume grele în lumea ştiinţifică a Europei - Klaus Thorner şi Albrecht Ritchl şi nici de potenţialul jurnalistic al unui nume controversat: Adrian Severin. "Ceea ce mi se pare interesant este că dl Adrian Severin se bucură de o imagine atât de negativă în presa română şi în presa străină încât ar fi fost cel mai firesc lucru ca această imagine, asociată cu calitatea sa de organizator al evenimentului, să atragă atenţia şi comentariile presei", a mai spus Radu Golban. Dealtfel, Albrecht Ritchl, profesor de istorie economică la London School of Economics, a arătat că problema datoriilor istorice nu este neapărat una juridică, cât una politică. Iar tăcerea Germaniei este tot de natură politică: "Guvernul german încearcă să evite orice discuţie cu privire la reparaţii şi metoda tipică e instaurarea tăcerii pe subiectele incomode", a răspuns Ritchl unor întrebări din public. Niciun politician german nu a fost prezent la dezbatere. Unul dintre invitaţi, europarlamentarul german Jo Leinen, povesteşte Golban, a spus unei cunoştinţe comune că s-a bucurat de invitaţie, dar e un eveniment la care nu poate să participe. Chiar dacă nu face parte din partidul cancelarului Angela Merkel, ci din gruparea politică social-democrată. Dintre politicienii români invitaţi au fost prezenţi doar Norica Nicolai, europarlamentar PNL şi Sorin Roşca Stănescu, senator PNL. "Cazul prezentat astăzi este un caz tipic în care Germania trebuia de mai multă vreme să spună ceva, să recunoască sau sa nu recunoască această obligaţie pe care o are faţă de România", a spus Roşca Stănescu.

Feţele cenzurii

" Nu ştiu dacă cenzura poate fi împărţită în activă şi pasivă. Nu mi s-a interzis să îmi exprim ideile în Parlamentul European, dar din moment ce presa nu prezintă absolut nimic despre acest eveniment ne arată că formatorii de opinie sau agenţii - pentru că serviciile au oameni în redacţii - au impus ca acest subiect să fie îngropat într-un val al tăcerii tocmai pentru a evita resuscitarea subiectului şi eventuale tensiuni cu Germania. Aceasta este datoria lor. Astfel îmi explic de ce invitaţiile trimise la toate agenţiile de presă şi la zeci şi sute de jurnalişti, inclusiv la publicaţiile din Germania şi din România, au lipsit.", ne-a declarat Radu Golban. În tot holul clădirii şi la intrarea în sală au fost puse afişe. Însă, la nici zece minute după ce timpul alocat dezbaterii a expirat, pereţii erau "curaţi". "Am intenţionat să iau, la plecare, un afiş ca amintire: nu mai exista niciunul. Trebuia să merg la aeroport, mă grăbeam, am căutat şi eu şi organizatorii, dar nu am mai găsit nici urmă de afiş", îşi aduce aminte Radu Golban.

Datoriile între state nu se prescriu

Economistul Klaus Thorner a prezentat izvorul juridic al datoriei Germaniei, din perspectivă istorică. În 1935, România şi Germania au semnat un acord prin care se stabilea că plăţile dintre cele doua ţări, provenind din schimbul de mărfuri, vor fi făcute prin clearing bilateral între Banca Naţională a României şi Casa de compensaţie germană. Datoria descoperită de Radu Golban, estimată acum la 20 de miliarde de euro, este un vârf din clearingul necompensat. Dealtfel clearingul a fost unicul mod de plată pentru toate tranzacţiile româno-germane din 1936 până în 1944. Golban a demonstrat că această datorie nu face parte dintre datoriile de război ale Germaniei de după al doilea război mondial, şterse prin tratatele de pace, pentru că acordul comercial a fost semnat practic în perioada interbelică. Economistul a prezentat toate dovezile: extrase de la Casa de Compensaţie, soldurile de la Banca Internaţională a Reglementelor, nota ministrului de Externe al Germaniei către ambasadorul de la Bucureşti şi extrasul de cont de la Academia Română care a publicat în 2002 un studiu în care se regăseşte aceeaşi sumă. "Datoriile între state nu se prescriu. Nu ştiu cum a apărut în presă informaţia că termenul-limită pentru orice fel de demers juridic pentru recuperarea creanţei este octombrie2012. Teoretic ar fi fost posibil să curgă un termen de prescripţie doar dacă această creanţă ar fi fost văzută în baza reglementărilor Conferinţei de la Londra din 1953. Care a condiţionat într-adevăr plata şi eşalona datoriilor cu condiţia ca tot ce nu va fi pretins de la acea dată să se prescrie. Dar România nu a negociat la Conferinţa de la Londra, prin urmare singura legătură între România şi Germania în ce priveşte această creanţă este doar Tratatul de la Paris. Şi oricine citeşte articolul 28 al acelui Tratat vede că România nu a renunţat la creanţele rezultate din acordurile de clearing. România a renunţat la despăgubiri de război şi la pretenţiile de pe urma unor angajamente din timpul războiului", ne-a mai declarat Radu Golban. Interesant este că acest model conceput şi pus în aplicare de economiştii Germaniei naziste, uniunea de clearing, este similar cu uniunea monetară a eurosistemului, care consta din spaţii, din compartimente monetare cu dobânzi şi inflatii diferite, a explicat economistul. Germania nazistă numea acel sistem "Modelul de stablilizare a preţurilor şi a salariilor". În articolele din presa germană din anii 40, germanii cereau austeritate, deci măsuri fiscale pentru a dezumfla balonul inflaţional în Polonia. "Deci iată că şi austeritatea, ca şi politicile fiscale şi monetare de astăzi sunt similare cu cele ale uniunii de clearing", explică Golban.

Experţii greci care au întocmit raportul secret al datoriei Germaniei, la Bucureşti

Dupa ce a adus subiectul datoriei la nivelul Parlamentului European, Golban intenţionează să aducă în România comisia din Grecia care a socotit recent datoria Germaniei faţă de Atena, de peste 160 de miliarde de euro. Experţii au apreciat că 108 miliarde de euro reprezintă pagubele pricinuite infrastructurii ţării de către ocupaţia germană şi 54 miliarde de euro sunt datoriile germane în urma împrumuturilor fortaţe pe care Grecia a fost nevoită sa le acorde celui de-al Treilea Reich şi care nu au fost returnate.

Sursa: ziuanews

Încep filmările la documentarul "PE URMELE TRACILOR".

Începând cu luna mai a acestui an vom începe filmările pentru filmul documentar "PE URMELE TRACILOR', unul dintre cele mai ambiţioase şi importante proiecte dintre cele pe care noi, prin Asociaţia Geto-Dacii, ni le-am propus.

Prima etapă a acestui proiect se va derula în cursul lunii viitoare, atunci când vom filma în câteva locaţii din Bulgaria, printre care Valea Regilor Traci şi Kazanlâk.

Având în vedere că ne dorim ca acest nou documentar să fie realizat la cele mai înalte standarde tehnice şi pentru că bugetul necesar este unul semnificativ, avem nevoie și de ajutorul vostru... Dacă doar 5.000 dintre voi, cei care ne apreciați activitatea și aveți încredere în bunele noastre intenții, ați face o donație de doar 20 de lei (adică mai puțin de 5 euro), s-ar aduna 22.000 de Euro, bani care ne-ar permite să realizăm două filme documentare și să finanțăm Festivalul dacic de 7 zile din toamnă. Dacă simțiți să ne fiți alături, accesați această pagină pentru a afla mai multe despre cum puteți face o donație: http://www.geto-dacii.ro/?page_id=223

Vă mulțumim anticipat tuturor celor care veți alege să ne fiți alături în realizarea acestui proiect!

Despre proiect

Tracii… cel mai numeros popor antic al Europei și cel mai vechi neam al acestui continent, după cum atestă mai toate sursele antice. Cu secole înainte ca romanii să apară în istorie, cu secole înainte ca grecii să așeze prima piatră de temelie a vreunui oraș din Ellada, tracii ocupau spatii întinse în Peninsula Italica, Grecia, Bulgaria și România de astăzi, prin neamurile înrudite care constituiau acest popor. Regii și poeții traci au rămas în amintirea legendelor vechilor greci drept constructori de orașe, soldați neînfricați și făuritori de artă. Legendele despre ei au ajuns până în zilele noastre. Însă, dincolo de legende, a venit vremea să pășim pe urmele lor, ale vechilor traci.

Vom încerca să recreem universul demult apus al unei culturi și civilizații ce a beneficiat de prea puțină atenție din partea cercetătorilor la nivel european. Vom încerca, printre altele, să reînviem povestea lui Orfeu, amintirea tracilor edoni din Grecia, a frigienilor anatolieni, pe firul istoric al poporul trac. În toamna acestui an vă vom invita să urmăriți o producție video care are ca scop reașezarea tracilor pe locul meritat în istoria Europeană.

Bugetul estimat pentru realizarea acestui documentar: 7.000-8.000 euro (buget ce include costurile deplasărilor în locaţiile de filmare, taxe locale pentru filmat în muzee, taxe de vizita si filmat în situri arheologice, taxe aferente aprobărilor sau/şi derogărilor, acolo unde este cazul, protocol, costurile pre şi post procesare şi montaj audio/video, traducere şi dublare în limba engleză, alte costuri ce pot apărea pe perioada derulării proiectului).

La finalizarea proiectului, documentele fiscale cu privire la modul în care au fost utilizate fondurile puse la dispoziţia Asociaţiei de membri ei şi/sau donatori, vor fi publicate pe site-ul acesteia.

Scenariul: Valentin Roman

Regia artistică: Daniel Roxin
Află mai multe despre proiectele Asociației Geto-Dacii accesând acest link: http://www.geto-dacii.ro/

Sursa: blog Daniel Roxin

Deshidratarea – modul organic şi natural de conservare a fructelor şi legumelor

Modul în care alimentele pot fi păstrate un timp îndelungat i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri. În ziua de azi, evoluţia tehnicii ne-a pus la dispoziţie multe metode de conservare, de la banalul frigider până la recipientele metalice prezente pe rafturile oricărui magazin alimentar. Totuşi fiecare din aceste metode are şi dezavantaje.

Dan Bărboi

Conservarea prin frig, de exemplu, este doar parţial eficientă, deoarece orice gospodină ştie că alimentele decongelate nu îşi mai păstrează proprietăţile iniţiale – gust, savoare, chiar şi culoare. În plus, în momentul când alimentul este dezgheţat, procesul de descompunere se reia, chiar mai rapid.
Nici conservele (mai ales cele produse industrial) nu sunt scutite de probleme, începând… chiar cu ideea de conservant care – ştim cu toţii – conţine substanţe nocive, aşa-numitele E-uri. Chiar şi borcanele cu fructe şi legume puse în casă nu sunt o soluţie ideală, dacă vrem să păstrăm gustul alimentului original. Sigur, un castravecior murat – să zicem – este foarte bun, însă evident nu va mai avea gustul legumei proaspăt culeasă din grădină.

• Uscarea la soare – cea mai indicată metodă

Din fericire pentru cei care îşi doresc să păstreze alimente – mai ales fructe şi legume – într-un mod organic şi natural, fără a le altera proprietăţile prin folosirea conservanţilor, natura ne pune la dispoziţie o metodă eficientă şi sigură: uscarea sau, mai ştiinţific spus, deshidratarea.
Ştim că majoritatea alimentelor conţin cantităţi semnificative de apă, după cum este la fel de cunoscut că tocmai această apă cauzează fenomenele de alterare a alimentelor – apariţia mucegaiului, alterarea gustului, mirosului, consistenţei şi chiar culorii.
Prin urmare, cu cât este mai mic conţinutul de apă, cu atât alimentele sunt mai rezistente în timp. Aproape orice aliment – legume, fructe, carne sau chiar peşte – poate fi prelucrat în acest fel, fără aditivi, iar produsul rezultat nu va fi un mediu prielnic bacteriilor şi mucegaiului, atâta timp cât rămâne uscat. În plus, hrana uscată necesită un spaţiu de depozitare mai mic şi poate fi păstrată în ambalaje nepretenţioase.
Există două reguli de aur, atunci când vrem să aplicăm această metodă în casă, fără a recurge la produsele deshidratate industrial:
1. Alimentele trebuie să fie bine curăţate, deci lipsite de impurităţi.
2. Fructele zemoase şi legumele trebuie tăiate în bucăţi – cu cât alimentul conţine mai multă apă, cu atât bucăţile trebuie să fie mai mici, pentru a permite uscarea pe o suprafaţă cât mai mare.
Există anumite tratamente înainte de uscare – opărire, sărare sau adăugarea de zahăr sau miere – care se spune că ajută la păstrarea aromei şi culorii, însă acestea nu sunt esenţiale.

Atunci când nu avem mult timp la dispoziţie, putem folosi cuptorul (fructele, de exemplu, sunt deshidratate suficient după doar câteva ore la foc mic), însă uscarea accelerată afectează aroma şi culoarea alimentelor mai mult decât deshidratarea mai lentă la soare, metoda recomandată de MotherEarthNews.
Atunci când condiţiile meteo o permit, mai ales vara şi la începutul toamnei, când zilele sunt calde şi însorite, este recomandabilă uscarea alimentelor în aer liber, la soare. Masa pe care sunt aşezate fructele şi legumele este preferabil să fie acoperită cu hârtie albă, dacă se poate chiar hârtie de copt, eventual cu folie de aluminiu – însă aceasta nu este o metodă foarte ecologică – dar în niciun caz cu material textil gros (cârpe, feţe de masă etc.), care ar păstra umiditatea mai mult timp la suprafaţa de contact.
Evident, este şi mai bine dacă alimentele pot fi aşezate pe stative de sârmă, păstrând distanţa între ele, astfel încât contactul cu aerul să se producă pe o suprafaţă cât mai mare şi să nu fie împiedicată circulaţia aerului. Dacă bucăţile de alimente puse la uscat stau îngrămădite, procesul nu mai este eficient şi este posibilă chiar apariţia mucegaiului.

• Deshidratarea fructelor

Printre alimentele cele mai indicate a fi deshidratate la soare sunt majoritatea fructelor – mere, caise, piersici, pere, dar şi cireşe şi vişine. Chiar şi pepenele poate fi deshidratat dacă este tăiat în felii suficient de subţiri şi spaţiate la soare. Strugurii, prunele, chiar şi fructe exotice ca smochine şi curmale se pretează perfect la deshidratare, pentru a fi apoi folosite fie ca atare, fie în prăjituri, pe timpul iernii.
Mai greu de uscat casnic sunt zmeura, afinele şi căpşunele, care ocupă mult loc şi sunt mai sensibile la alterare.
Pe durata procesului de uscare naturală, fructele trebuie să stea în soare mai multe ore pe zi, iar dacă vremea se schimbă şi sunt mai mult de 3 zile înnorate consecutiv, nu avem ce face şi trebuie să le băgăm la cuptor, pentru că altfel riscă să mucegăiască.
În timpul deshidratării organice (la soare), fructele pot fi lăsate afară peste noapte, dacă ştim sigur că nu va ploua, iar pentru a fi protejate contra insectelor ele vor fi acoperite cu o pânză subţire sau tifon în două straturi, care să nu favorizeze acumularea de umezeală.


Legumele sunt candidaţii ideali pentru uscarea organică, deoarece ele conţin chiar mai puţină apă decât fructele. Mazărea, fasolea, lintea, morcovii, ceapa, chiar şi cartofii se deshidratează uşor… deşi ele se păstrează în mod curent în stare naturală pe durata iernii şi nu e neaparat nevoie să le conservăm prin uscare.
Despre cereale ce se mai poate spune? Porumbul uscat a fost utilizat pe scară largă, de sute de ani, pentru hrana animalelor şi – pe vremuri – chiar a oamenilor.
Dacă totuşi dorim să uscăm legumele la soare, trebuie să ştim că expunerea la razele luminoase decolorează cele mai multe legume verzi şi galbene. În afară de această schimbare de culoare, nu se mai produc alte transformări calitative, iar produsul uscat îşi menţine gustul aproape nealterat. Mai mult chiar, dacă dorim să păstrăm şi culoarea originală, e suficient să uscăm legumele într-o cameră bine aerisită, dar ferite de razele soarelui, respectând celelalte reguli de uscare prezentate anterior.
Şi plantele folosite la ceaiuri se recomandă să fie uscate în interior. Pot fi pur şi simplu legate în snop şi agăţate într-un loc uscat, unde pot servi şi ca ornament.

• Când considerăm deshidratarea încheiată?

După mai multe ore de stat în cuptor, sau zile petrecute la soare, fructele şi legumele ajung la momentul când sunt suficient de uscate. Dar care este acest moment? Când putem întrerupe procesul fără teama că produsul final va mucegăi mai târziu?
Evident, nu e cazul să ne rupem dinţii în el, dacă îl uscăm prea mult. Cel mai bun exemplu, binecunoscut de oricine, îl reprezintă stafidele. Rezistă bine în timp, dar sunt în acelaşi timp suficient de moi, plăcute la consistenţă şi gustoase.
Acesta este şi răspunsul la întrebarea de mai sus. Fructele, cel puţin, nu trebuie deshidratate până ajung iască, pentru că nu mai sunt bune nici pentru a fi consumate ca atare şi nici măcar pentru prăjituri.
Evident, în cazul legumelor situaţia este diferită, iar multe dintre acestea se păstrează perfect – şi pot fi utilizate fără probleme – tocmai atunci când sunt foarte uscate. Ceapa, usturoiul, fasolea sunt doar câteva exemple.
Vegetalele deshidratate pot fi ambalate în diferite moduri, în funcţie de clima în care locuim.
Într-o zonă cu umiditate ridicată, se recomandă borcane solide din plastic sau sticlă, închise cât mai ermetic se poate, uscate bine în prealabil. De asemenea, este bine să verificăm din când în când dacă nu s-a format condens.
În regiuni cu climă uscată, este suficient să depozităm alimentele deshidratate în saci de pânză sau pungi de hârtie, a căror margine se îndoaie de câteva ori şi se asigură cu o agrafă pentru hârtie. Pachetele astfel obţinute pot fi ţinute în dulapul de bucătărie, însă – şi în acest caz – trebuie să le deschidem la câteva zile, pentru a verifica dacă nu a apărut mucegaiul. Dacă avem senzaţia că alimentele au început să se umezească, le putem usca din nou, în cuptor, câteva minute.

 

Dan Bărboi

 

Sursa: Financiaru

Planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului

În mai mult de 1.000 de localităţi din Ardeal au fost revendicate de către Ungaria (prin biserica romano-catolică, reformată, luterană şi unitariană, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice maghiare) şi numeroase persoane juridice ungare şi persoane fizice maghiare, inclusiv urmaşi ai foştilor grofi, peste 10.000 de clădiri şi mai mult de două milioane hectare de terenuri agricole şi păduri.
Guvernul României are date exacte privind cererile de revendicare şi restituirile în natură către Ungaria şi către unguri, dar încalcă principiul transparenţei şi ascunde Poporului Român ADEVĂRUL şi marele pericol al întabulării pentru Statul ungar şi pentru unguri, pe bază de acte false şi mită, a peste 50% din imobilele Ardealului !
Directiva Guvernului şi Parlamentului Ungariei pentru U.D.M.R. şi bisericile maghiare din Ardeal este foarte clară: cât mai multe terenuri agricole, păduri şi clădiri să fie întabulate pe persoane juridice şi fizice maghiare, prin orice mijloace.
În înţelegere sau nu cu autorităţile de la Budapesta, Regimurile alogenilor Constantinescu-Isărescu, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu au promovat şi susţinut mai multe acte normative (O.U.G.nr.94/2000, Legea nr.1/2000, Legea nr.10/2001 şi Legea nr.247/2005) care să faciliteze atingerea obiectivelor Ungariei în ceea ce priveşte împroprietărirea asupra Ardealului.
Este pentru prima dată în Europa şi în ultimii aproape 150 de ani (de când s-au introdus cărţile funciare) când un stat, Ungaria, duce o politică de cucerire în România, în judeţele din Ardeal, nu pe calea războiului şi nici a unui Diktat al Marilor Puteri, ci prin întabularea dreptului de proprietate obţinut pe cale a împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de imobile bazate pe acte false ! Ungaria a declanşat şi desfăşoară un război diabolic, un război atipic împotriva României, având ca obiectiv împroprietăriri masive în Ardeal ! În acest război parşiv, Ungaria acţionează împotriva României bazându-se pe U.D.M.R. şi bisericile maghiare care desfăşoară un „furt pios”.
Practic, se desfăşoară o ofensivă istorică a Ungariei, un atac concentrat asupra României, care vizează disoluţia Statului Naţional Unitar Român prin întabularea Ardealului de către unguri, atât pe cale laică, în beneficiul unor privaţi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).
În nicio altă provincie care a aparţinut Imperiului Austro-Ungar, în perioada 1867-1918, nu a fost declanşat un asemenea asediu, în fapt un război diabolic, pe tema retrocedărilor în natură. Cu imobilele care aparţin de drept Statului Român este împroprietărit ilegal Statusul romano-catolic, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria.
Peste 80% din cererile de retrocedare şi din dosarele în care s-au dat soluţii de restituire în natură a imobilelor către Ungaria şi către unguri au la bază acte false, în special cărţi funciare falsificate în timpul ocupaţiei străine de după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. În localităţile unde primarul sau viceprimarul este de la U.D.M.R., Comisiile de retrocedare din cadrul primăriilor sunt formate în majoritate sau în totalitate din minoritari unguri. Aceste comisii au sprijinit şi ajută ca Ungaria să dobândească cât mai multe şi extinse proprietăţi în Ardeal, în mod ilegal, în temeiul unor acte false, mită şi trafic de influenţă. Autorităţile Statului Român sunt parte la aceste monstruoase complicităţi. Prefecţii şi subprefecţii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii judeţene din partea U.D.M.R. au acceptat tacit sau au chiar favorizat retrocedările ilegale către Ungaria şi către unguri din avuţia Poporului Român. S-a încercat de către unguri să fie mituit şi prefectul român al judeţului Mureş, dar nu au reuşit. S.R.I., Parchetul şi D.N.A. cunosc numeroase cazuri de retrocedări ilegale către bisericile ungureşti bazate pe documente false şi mituirea multor persoane implicate, dar nu acţionează pentru oprirea ilegalităţilor, cercetarea penală şi pedepsirea persoanelor vinovate de abuz în serviciu şi acte de corupţie. Parchetul şi D.N.A., cu toate că au suficiente probe privind retrocedările ilegale şi actele de corupţie, nu îndrăznesc să-i aresteze preventiv pe făptaşi şi „pe surse” să dea mass-mediei informaţiile necesare pentru aflarea ADEVĂRULUI de către Poporul Român.
Presa de la Budapesta scrie foarte mult despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. În anul 2007, presa din Ungaria scria că 1/3 din Ardeal este revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare.
Mass-media centrală din România, dar mai ales cea locală din judeţele din Ardeal a semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale Statusului romano-catolic şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false.
Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu se autosesizează, se fac că nu văd, nu aud, nu citesc presa şi nici nu vor să afle nimic despre miile de ilegalităţi din Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.
De mai bine de 12 ani se desfăşoară acest război atipic al Ungariei împotriva României cu scopul dezmembrării ţării noastre şi al anexării Ardealului, iar la Bucureşti s-a refuzat sistematic să se analizeze această realitate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, în şedinţele de Guvern şi în Parlamentul României. Preşedinţii şi primii-miniştri alogeni ai României, precum şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost informaţi şi ştiu de la S.R.I. şi S.I.E. despre războiul atipic şi diabolic al Ungariei vizând masivele împroprietăriri ilegale din Ardeal, dar până acum nu au acţionat şi au ascuns Poporului Român ADEVĂRUL ! De ce au făcut-o şi o fac ? Nimeni nu-i întreabă, nici în Parlament, nici la Parchet, nici măcar la emisiunile posturilor centrale şi locale de televiziune şi radio. Cei 588 de parlamentari, mai ales cei care reprezintă colegiile electorale din Ardeal, cunosc numeroase cazuri de retrocedări ilegale de imobile către Ungaria şi către unguri, dar nu acţionează, făcând pe surdo-muţii, cei mai mulţi dintre ei.
Foarte mulţi români din ţară şi de pretutindeni abia acum află şi rămân şocaţi în legătură cu Statusul romano-catolic şi împroprietăririle ilegale, precum şi despre retrocedările nelegale către bisericile ungureşti, Ordinele călugăreşti maghiare şi urmaşii grofilor unguri. Nu le vine să creadă că pe căi ilegale Ungaria dobândeşte zilnic proprietăţi uriaşe ilegale în Ardeal şi autorităţile Statului Roman nici nu acţionează, nici măcar nu reacţionează. Românii nu înţeleg, deocamdată, complicitatea dintre autorităţile de la Bucureşti, Budapesta şi Bruxelles în privinţa Ardealului, Grădina sau Cetatea Domnului, moştenit de români de la geto-daci, de la Poporul Primordial pe planeta Pământ.
La situaţia de acum din Ardeal s-a ajuns astfel:
-Marea majoritate a cărţilor funciare referitoare la imobilele revendicate de bisericile maghiare şi cele care sunt pretinse pentru împroprietărire ilegală de Statusul romano-catolic au fost falsificate. Unele au fost falsificate până la Marea Unire de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, dar cele mai multe după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Ungurii au „umblat” la cărţile funciare ale imobilelor, le-au falsificat înscrierile, iar la fondurile tereziene au introdus o acoladă în cărţile funciare şi au adăugat că ele sunt proprietatea Statusului romano-catolic. Asemenea falsuri au fost publicate în cărţile prof.univ.dr.Onisifor Ghibu, în perioada interbelică. Un membru al Parlamentului Ungariei a declarat în plen: „Partea covârşitoare a bunurilor au ajuns în stăpânirea Bisericii catolice prin falsificare de documente.” Un jurist maghiar de renume, dr.I.Karacsony a inventariat 269 de documente falsificate la care se adaugă 302 nedatate şi cu diferite vicii de formă referitoare la donaţiuni, privilegii, transcrieri şi confirmări.
În partea din Ardeal ocupată de Ungaria, în perioada septembrie 1940-octombrie 1944, autorităţile ungare au falsificat majoritatea cărţilor funciare. Întâi au înscris în cărţile funciare, în lima română, că în anul 1938 imobilele (clădiri, terenuri agricole, păduri) au fost donate de proprietari la bisericile ungureşti, iar apoi au fost copiate şi înscrise în limba ungară falsurile respective. Copii după aceste cărţi funciare falsificate sunt depuse la dosarele de revendicare de către bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice ungare şi urmaşii grofilor maghiari. Cu toate că Guvernul României cunoaşte că majoritatea cărţilor funciare pentru imobilele din Ardeal sunt falsificate nu a impus, printr-un cadru legal, Comisiilor de retrocedare şi instanţelor judecătoreşti, să pretindă revendicatorilor reconstituirea cărţilor funciare şi actele originale care au stat la baza înscrisurilor în aceste cărţi.
-După Legea agrară din anul 1921 au fost expropriate mari suprafeţe de teren şi au fost despăgubiţi foştii proprietari, în lei-aur, cu aproximativ 100 tone aur. Terenurile expropriate au fost atribuite în proprietate ţăranilor, şcolilor, primăriilor şi bisericilor. În Ardeal nu a fost obligatorie şi nici nu au fost evidenţiate exproprierile în cărţile funciare. Astfel, imobilele au rămas înscrise pe foştii proprietari dinaintea exproprierilor. Proprietăţile dobândite după Legea agrară nu au fost înscrise pe noii proprietari.
- În toamna anului 1940, Guvernul de la Budapesta a anulat prin ordonanţă consecinţele Reformei agrare din anul 1921 şi a dispus înscrierea în Ardealul ocupat a proprietăţilor pe numele foştilor deţinători unguri.
- În lunile septembrie şi octombrie 1944, nobilii sau grofii maghiari din Ardeal au fugit în Ungaria împreună cu trupele horthyste şi au dus, din foarte multe localităţi, inclusiv arhiva carţilor funciare.
- La 9 februarie 1945, prin Legea nr.91/1945 pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.) au fost confiscate averile grofilor unguri şi ale altor persoane care în timpul războiului au acţionat împotriva Statului Român. Aceste confiscări de imobile nu au fost înscrise în cărţile funciare. După câteva săptămâni de la adoptarea Legii nr.91/1945, prin voinţa şi puterea Moscovei, la 6 martie 1945 a fost instaurat Guvernul Petru Groza şi Regimul comunist în România. Legile de retrocedare post-decembriste se referă la imobilele confiscate abuziv de Regimul comunist. Însă, cei care revendică ilegal imobile care nu au fost confiscate de Regimul comunist, ci în baza Legii nr.91/1945, prezintă la dosarul de retrocedare copii după cărţile funciare care nu au fost completate cu efectele Legii de confiscare a averilor. În perioada 1945-1989, Statul Român nu a acţionat pentru înscrierea în cărţile funciare a proprietăţilor sale, existând proprietatea întregului popor. Comuniştii nu credeau că roata istoriei se întoarce de la socialism la capitalism şi că va veni vremea când Ungaria să acţioneze pentru întabularea proprietăţilor din Ardeal pe bază de acte false sau neactualizate. De această neglijenţă a Statului Român profită din plin Ungaria, bisericile maghiare, diferite persoane juridice, şi multe persoane fizice ungare, ajutate de avocaţi maghiari şi de utilizarea unor uriaşe sume de bani pentru acte de corupţie.
-Bisericile maghiare, pe bază de cărţi funciare false sau falsificate, împreună cu Statusul romano-catolic, care niciodată nu a avut personalitate juridică din partea Ungariei, României şi Vaticanului, nici imobile în proprietate, precum şi Ordinele călugăreşti catolice maghiare, care nu au avut imobile în proprietate ci numai în administrare, revendică ilegal mii de clădiri şi milioane de hectare de terenuri agriocole şi păduri în Ardeal. Cea mai mare parte din imobilele revendicate le-au fost atribuite, până acum, ilegal. Cunoscuta avocată, doamna Paula Iacob, a declarat în ziua de 5 aprilie a.c., la o emisiune televizată, că „peste 50% dintre retrocedările din România s-au făcut ilegal.” În Ardeal procentul retrocedărilor ilegale este de 70%-90%, iar al împroprietăririlor ilegale este de 100% pentru Statusul romano-catolic şi Ordinele călugăreşti maghiare.
-Au apărut o mulţime asociaţii care doresc să fie recunoscute, unele fiind deja recunoscute, prin hotărâri judecătoreşti discutabile, drept continuatoare ale unor fundaţii şi asociaţii maghiare de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Noile asociaţii şi fundaţii au recurs la un truc subtil, respectiv şi-au luat acelaşi nume şi revendică imobilele care s-au aflat în trecut în administrarea şi nu în proprietatea vechilor asociaţii şi fundaţii maghiare.
-În mod ilegal şi fără respectarea Legii nr.21/1924, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia a fost recunoscută ca şi continuatoare a Statusului romano-catolic, o organizaţie de clerici şi civili catolici maghiari, care în secolul al XIX-lea a avut numai în administrare unele imobile construite din Fondurile de Stat. Consiliul Arhidiocezei Romano-Catolice Alba-Iulia a devenit (prin Sentinţa civilă nr.1.515 din 1 august 2001 pronunţată de către Judecătoria Miercurea- Ciuc) continuator al Statusului romano-catolic care nu a existat ca persoană juridică şi ca proprietar. S-a ajuns la o absurditate juridică şi logică, respectiv a apărut un continuator al celui care nu a existat nici ca persoană juridică şi nici ca proprietar. Niciodată, în existenţa sa, Statusul romano-catolic nu a avut imobile în proprietate ! În Ardeal, aproape toate clădirile din centrul municipiilor şi oraşelor sunt revendicate de Statusul romano-catolic, respectiv mai mult de 2.000 de construcţii. Din proprietatea Statului Roman au trecut ilegal şi sunt aşteptate să treacă în proprietatea Statusului romano-catolic, respectiv a bisericii romano-catolice, adică a Ungariei, numeroase şcoli, licee şi colegii naţionale, clădiri de facultăţi şi universităţi, spitale şi policlinici, muzee, biblioteci, grădiniţe, sedii de bănci, librării şi foarte multe locuinţe, toate cu o valoare de peste 5 miliarde euro.
Istoricul Vasile Lechinţan, de la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, a ajuns la concluzia că „prin aceste aşa-zise retrocedări…românii sunt scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei.”
- Falşii moştenitori ai imobilelor revendicate, inclusiv bastarzii şi urmaşii foştilor baroni, conţi şi duci unguri din Ardeal care şi-au vândut proprietăţile ori le-au pierdut la jocurile de noroc, înainte de instaurarea Guvernului Petru Groza, au depus la dosarele de retrocedare acte false sau documente contrafăcute. Parchetul refuză să facă cercetări penale şi să-i trimită în instanţă pe escroci. De ce ? Nimeni nu-i întreabă, dar nici nu-i trage la răspundere pe procurorii şi judecătorii complici ! În vara anului 2012, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, sute de procurori au intrat fără mandat în curţile şi casele a mii de români, care s-au prezentat la vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, efectuând cercetări penale. Împotriva bisericilor maghiare, a Statusului romano-catolic, a Ordinelor călugăreşti catolice ungare şi a urmaşilor grofilor unguri care pe bază de acte false au dobândit sau pretind peste 50% din imobilele din Ardeal, procurorii nu acţionează nici măcar de luni până vineri, deşi sunt foarte bine plătiţi de Poporul Român. De ce nu aplică legea şi de ce nu apără Interesul Naţional ? De ce nu sunt buni români şi patrioţi ? Poate noile personaje din conducerea Parchetului general şi a D.N.A., numite de cuplul alogen Băsescu-Ponta, vor îndrăzni să-i convoace şi să-i instruiască pe şefii Parchetelor din toată România pe tema retrocedărilor nelegale şi a împroprietăririlor ilegale din Ardeal, care pun în mare pericol integritatea teritorială şi viitorul ţării noastre.
-Ungaria, prin Fundaţia Teleki Laszlo din Budapesta, susţine financiar multe fundaţii maghiare din România, printre care se numără Partium-Bihor, Heltai-Gaspar Cluj-Napoca, Transilvania Trust Cluj-Napoca, Bolyai Cluj-Napoca, Analog Târgu Mureş, Castellum – Târgu Mureş. Puţini români şi membri ai Parlamentului şi Guvernului României ştiu că domeniul Teleki a fost unul dintre cele mai mari din Ardeal. Proprietatea a aparţinut contelui Adam Teleki, membru al Guvernului Ungariei, în timpul amiralului fără flotă Horthy Miklos. Acest conte a fost considerat, în anul 1945, trădător de ţară şi averea i-a fost confiscată în baza Legii nr.91/1945, înainte de venirea comuniştilor la putere. Prin încălcarea prevederilor legale, la urmaşii contelui Adam Teleki au fost retrocedate, într-o primă etapă, Castelul de la Gorneşti, 100 ha de pădure şi 100 ha teren arabil (în judeţul Mureş) şi domeniul Stoiceni (din judeţul Maramureş) cu tot cu apele minerale din zonă. Anual se analizează în Ungaria, la Băile Szecseny, rezultatele obţinute de fundaţiile maghiare din România în ceea ce priveşte dobândirea de imobile în Ardeal pe bază de documente false şi prin mituirea unor judecători, membri ai comisiilor de retrocedare, conducători ai unor direcţii judeţene şi ocoale silvice etc. pentru jefuirea şi înstrăinarea multor imobile din ţara noastră, în valoare de peste 100 miliarde euro.
În domeniul retrocedărilor, dintre fostele familii nobiliare maghiare se acordă de către Ungaria şi lobby-ul unguresc o importanţă deosebită la: Apafy, Bannfy, Bornemizsa, Wesseleny, Haller, Bethlen, Teleki, Apor-Bolmberg. Urmaşii acestor familii au revendicat castele în numeroase localităţi dintre care exemplificăm: Aghireş (judeţul Cluj), Cetatea de Baltă (judeţul Alba), Coplean (judeţul Cluj), Criş şi Gorneşti (judeţul Mureş), Hodod (judeţul Satu-Mare), Iernut (judeţul Mureş), Jibou (judeţul Sălaj), Mănăstirea (judeţul Cluj), Sânmiclăuş (judeţul Alba), Medieşu Aurit (judeţul Satu-Mare), Racoşu de Jos (judeţul Braşov), Bonţida (judeţul Cluj), Brâncoveneşti (judeţul Mureş), Satulung şi Coltău ( judeţul Maramureş) şi Gârbău (judeţul Cluj). Sunt peste 100 de castele, conace şi reşedinţe nobiliare revendicate de urmaşii foştilor grofi şi criminali unguri.
Sub masca religioasă maghiară este ascunsă politica diabolică şi antiromânească a Ungariei, susţinută de trădătorii de Neam şi Ţară. În Postul Paştelui, Guvernul Ponta II vrea să păcătuiască prin angajarea răspunderii, fără dezbateri şi vot în Parlament, pe ultima lege de retrocedare către Ungaria şi către unguri a majorităţii proprietăţilor româneşti din Ardeal.
Având în vedere războiul atipic declanşat de Ungaria cu scopul obţinerii pe căi ilegale a numeroase retrocedări în natură şi împroprietăriri masive în Ardeal este necesar ca partidele politice româneşti, Uniunea Naţională „Vatra Românesacă”, Asociaţia Naţională Cultural-Patriotică „Avram Iancu” , „Astra”, Forumul Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică, precum şi O.N.G.-urile care apără drepturile omului să ceară Guvernului şi Parlamentului României următoarele:
1.Să fie abrogate sau măcar suspendate, pentru cel puţin cinci ani, toate actele normative privind retrocedările în natură.
2.Să renunţe la angajarea răspunderii Guvernului pe ultima Lege a retrocedărilor care este menită să accelereze retrocedările ilegale în natură şi împroprietăririle nelegale către Ungaria, fundaţiile şi asociaţiile ungureşti, precum şi urmaşii grofilor unguri.
3.Să dispună Parchetului şi D.N.A. să cerceteze toate dosarele care au avut şi au ca obiect cereri de revendicare în natură, în special cele ale persoanelor juridice şi fizice maghiare. Această discriminare pozitivă este aşteptată şi dorită de către Ungaria şi U.D.M.R., dar mai ales de români.
Sursa : cotidianul.ro

Cine ne spune ce să gândim?

Un articol publicat de Theeconomiccollapseblog.com aduce în prim plan o întrebare foarte bună: oamenii gândesc singuri sau, în realitate, există cineva care le spune cum să gândească?  „Din păcate, aproape toţi ne-am conectat de bună voie într-un sistem media colosal, care efectiv ne spune ce să gândim”, consideră autorul articolului, concluzionând că aceasta este una din cauzele pentru care „am devenit extrem de proşti, la nivel de societate”.

În SUA, americanul obişnuit petrece 153 de ore, într-o lună, în faţa televizorului. Oamenii petrec o bună perioadă de timp urmărind filme, navigând pe Internet, citind cărţi şi reviste, jucând diferite jocuri video şi ascultând muzică. Multe persoane suntdependente de ideea de a fi “conectate”, deoarece încep să se simtă incomod, din punct de vedere fizic, dacă sunt acasă şi sunt înconjurate de o linişte deplină. Din păcate, în jur de 90% din “informaţiile” care ne sunt pompate în permanenţă în creier sunt deţinute de doar şase corporaţii mass-media gigantice.

Aşadar, mijloacele de comunicare în masă au mai mult control asupra oamenilor decât s-ar crede?

Dimineaţa, în drum spre servici sau şcoală, despre ce vorbeşte toată lumea? De obicei, oamenii vorbesc despre ceva ce au văzut la televizor sau au auzit la ştiri. În societatea de azi, interacţiunile limitate pe care le avem cu cei din jur sunt de obicei definite de conexiunea noastră reciprocă cu mass-media.

Mass-media defineşte în locul nostru ceea ce este important şi ceea ce nu este.Dacă mass-media nu vorbeşte despre ceva, atunci acel lucru pur şi simplu nu contează. Adesea auzim invocat argumentul: “Dacă acel lucru ar fi fost adevărat, atunci am fi auzit la ştiri despre el.”

Tinerii din ziua de azi sunt dependenţi de ideea de a fi “conectaţi” în continuu la matricea media, care pune tot mai multă stăpânire nu doar pe spaţiul public, ci şi pe cel al vieţii private. Următorul fragment este o relatare scurtă dintr-un articol recent al lui Daniel Taylor:

“Potrivit unui raport din 2010 realizat de LA Times, persoanele tinere petrec în medie 53 de ore pe săptămână uitându-se la televizor, jucând jocuri video sau stând în faţa calculatorului. Utilizatorii Facebook petrec aproximativ 15 ore pe lună navigând pe reţeaua de socializare. Oamenii merg şi conduc orbeşte, în timp ce trimit un mesaj, ajungând fără să vrea în fântâni arteziene şi uneori chiar în prăpăstii.”

Această informaţie merită subliniată: tinerii petrec peste 200 de ore pe lună conectaţi la mass-media (în condiţiile în care, într-o lună, avem la dispoziţie aproximativ 480 de ore în care suntem treji şi în care putem munci).

În trecut, copiii se jucau împreună pe stradă, iar adulţii ieşeau din casă pentru a interacţiona cu cei din jur. Însă, în zilele noastre, ne petrecem aproape tot timpul liber stând în casă, privind insistent la nişte ecrane care pâlpâie.

• Este un semn al unei societăţi sănătoase?

Am fost creaţi fiinţe sociale. Am fost proiectaţi pentru a iubi şi pentru a fi iubiţi. Însă, în zilele noastre, oamenii îşi “iubesc” echipa favorită sau programul de televiziune preferat şi le este din ce în ce mai greu să construiască o relaţie reală, unul cu celălalt.

Între timp, elita globală se bazează pe mass-media pentru a ne distrage atenţia şi pentru a controla limitele discursului public. În cea mai mare parte a timpului, mass-media se concentrează asupra celor mai recente scandaluri cu vedete sau asupra “certurilor” dintre politicieni, şi ignoră în mod sistematic multe din lucrurile importante care se petrec în lumea reală.

Iată un exemplu. Timp de câteva decenii, a existat o linişte totală în media despre întâlnirile Grupului Bilderberg, care au avut loc în fiecare an. Directorii de top ai unor publicaţii importante iau parte la aceste întâlniri, însă nu scriu nici măcar un cuvânt despre ele.

Dacă cineva aduce vorba despre “Grupul Bilderberg”, atunci imediat este catalogat drept un “teoretician nebun al conspiraţiei”, în timp ce marile publicaţii se străduiesc să ignore complet acest subiect. În realitate, această „secretomanie” este foarte bine plănuită.

Iată ce a spus David Rockefeller, în timpul unei întâlniri din 1991 a Grupului Bilderberg:

“Suntem recunoscători publicaţiilor “The Washington Post”, “The New York Times”, “Time Magazine” şi altora, ai căror directori au participat la întâlnirile noastre şi şi-au respectat promisiunile privind discreţia totală, timp de aproape 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul pe care l-am conturat pentru lumea noastră, dacă am fi fost subiectul unor articole în tot acest timp.”

Mai degrabă decât să relateze ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea în care trăim,mass-media ne distrage în permanenţă atenţia.

Este suficient să amintim doar câteva titluri de ştiri care pot fi descoperite pe primele pagini ale website-urilor marilor publicaţii:

- Michael Douglas se simte “bine”

- Turneu de golf amânat din cauza cangurilor

- Experienţa hamburgerului Rock ‘n’ roll

- Lady Gaga îşi amână turneul din cauza unei intervenţii chirurgicale

Ei bine, acestea sunt câteva mostre ale unui tip de jurnalism “cu un impact puternic asupra vieţii noastre”. Aşadar, de ce majoritatea persoanelor continuă să fie interesate de aceste subiecte?

Din păcate, unul din motive este acela că am devenit “extrem de proşti” la nivel de societate.

În momentul de faţă, sistemul de educaţie publică a devenit o glumă seacă. Mulţi dintre elevi au un nivel al inteligenţei extrem de scăzut, iar în SUA, 23% dintre toţi americanii nu mai ştiu să citească la un nivel de clasa a patra.

Bineînţeles că elita globală este are motive de mulţumire, deoarece o populaţie lipsită de inteligenţă este uşor de dominat şi manipulat. Atunci când un segment mare al populaţiei abia dacă poate citi, iar oamenii sunt obişnuiţi să îi lase pe alţii să gândească pentru ei, devine tot mai uşor să manevrezi informaţiile după bunul plac.

Din fericire, tot mai mulţi oameni devin din ce în ce mai nemulţumiţi de mass-media şi încep să caute surse alternative de informare. Potrivit unui sondaj Gallup, efectuat recent, nivelul de încredere a publicului larg în mass-media a ajuns acum la cel mai mic nivel din toate timpurile. Aşadar, poate există speranţă până la urmă… 

Sursa : financiarul.ro

Virgiliu Gheorghe: Impotriva familiei se duce un razboi, in care cuplurile cad, asa cum cad pe front soldatii