joi, martie 14, 2019

Știai că în secolele trecute TREI IMPERII au vrut să dea numele DACIA țărilor românești unite? Tu ai fi de acord, astăzi, cu o astfel de schimbare a numelui?


Interese antinaționale țin încă sub obroc istoria acestor meleaguri, și nu numai în ceea ce îi privește pe geto-daci. Despre cultura Cucuteni, cea mai importantă cultură neolitică din Europa, se amintește doar în treacăt în cărțile de istorie, despre descoperirile arheologice de interes mondial din Epoca Pietrei, făcute în România, nu se vorbește aproape deloc în manuale, cultura geto-dacilor este prezentată trunchiat, pentru a da impresia că este una minoră, iar faptele remarcabile ale domnitorilor medievali sunt umbrite de autorii așa-ziși progresiști și corecți politic (cei mai iubiți de media!!!), care se străduie să ne convingă că nu am reprezentat nimic în istorie…
În acest context, este evident pentru orice om inteligent că există, la nivelul forurilor celor mai înalte ale statului român, interdicția de a valorifica istoria națională într-o manieră care să stimuleze mândria națională și patriotismul. Pentru că, altfel, ne-am uni mai ușor, am opune mai multă rezistență. Dar așa, când mulți români trăiesc cu impresia că am fost și suntem un neam de doi bani, care nu a produs aproape nimic remarcabil și a cărui istorie este una a compromisurilor și a trădării, suntem victime sigure și docile ale forțelor care spoliază tot ce se poate în această țară.
Unul dintre lucrurile pe care românii nu îl pot auzi la nicio oră de istorie, fie că vorbim despre școala generală, liceu sau facultatea de istorie, este și acela că, în secolele trecute, TREI IMPERII au  elaborat proiecte de unificare a celor trei țări românești, sub numele DACIA. Desigur, planul lor era să folosească noul stat – DACIA – ca tampon la intersecția cu celelalte forțe care aveau interese în această zonă. Este vorba de Imperiul Țarist, Imperiul Habsburgic și Imperiul Francez prin Napoleon Bonaparte care dorea să instaureze rege în… Dacia pe fratele său, Lucian Bonaparte. La cele trei imperii amintite vorbim de o intenție exprimată în documente oficiale. În plus, găsim astfel de preocupări și în interiorul Imperiului Otoman unde, politicieni de rang înalt din Imperiu au lansat, de asemenea, ideea unirii țărilor românești sub numele de Dacia… Aceste planuri vorbesc despre conștiința faptului că românii (așa cum o subliniază multe surse medievale) erau considerați în acea vreme urmașii geto-dacilor.
Iată ce spunea Nicolae Iorga despre preocupările străine pentru DACIA: „Tot felul de DACII s-au încercat în cursul timpului”. (Istoria Universală – curs universitar, vol II, București, 2014, pag. 387 – Biblioteca Academiei Române)

În cartea extrem de documentată a lui Adrian Iscru (a nu se confunda cu prof. Gheorghe Iscru), DACIA ȘI PROIECTELE DE REFACERE A DACIEI în Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, pe care am publicat-o la Editura Burebista (Cartea poate fi comandată online, la nr de telefon 0799 073 315 sau în magazinul DACIA ART din București – pe Bv. Carol I nr 40-42) puteți descoperi un capitol întreg dedicat puterilor străine care au vrut să creeze statul DACIA prin unificarea țărilor românești, în urmă cu câteva secole. Din discuțiile pe care le-am purtat cu Adrian Iscru, ulterior publicării cărții, am aflat că autorul a continuat cercetarea documentelor care se găsesc la Biblioteca Academiei Române și a descoperit și alte probe remarcabile care pun în evidență acest lucru. Cu timpul, le vom aduce și pe acestea în atenția publicului…
Revenind la vremurile pe care le trăim acum, apar următoarele întrebări:
  • Ar fi oportun să se demareze la nivel național un proiect de modificare a numelui țării în cel de DACIA sau GETODACIA?
  • Ne-ar fi de folos nouă, românilor, acest lucru?
  • Credeți că ar putea fi convinsă mai mult de jumătate din populația țării de un astfel de proiect, dacă s-ar acționa în acest sens de la nivel parlamentar?
  • Contextul internațional și interesele străine în România ar permite o astfel de modificare?
Sunt întrebări peste care nu se poate trece cu vederea. Voi ce credeți?

Autor: Daniel Roxin
Sursa: http://daniel-roxin.ro 

Noi nu mai trăim pentru noi, identități virtuale


Noi nu mai trăim pentru noi. Astăzi trăim pentru bani, pentru afacerea noastră sau pentru carieră, pentru aspect sau pentru imaginea virtuală. Trăim pentru reuşita individuală artificială, nu pentru sănătatea trupului, pentru curățarea emoțională sau purificarea mentală, nu pentru creșterea intelectuală sau înălțarea spirituală, de aceea murim.
Un conținut bun, care te inspiră, merită răspândit de cât mai mulți. Însă câți aleg să inspire mai degrabă decât să se afișeze fericiți, ca să îi întristeze pe alții? Oare câți tineri își folosesc masca din cauză că se rușinează cu goliciunea?
Iubesc să privesc culorile cerului când stau tolănit pe iarbă, la margine de lac, vara, pe înserat. Ador violetul care se reflectă în nori sau avioane. Mă plimb prin bolta lui cu privirea şi gândesc, oftând, păcat că nu mai trăim pentru noi. Și este adevărat, noi nu mai trăim pentru noi.
Astăzi, nu te poți îmbogăți făcând ceea ce iubești, căci atunci când urmărești câștigul încetezi să iubești ceea ce faci și începi să iubești câștigul, dar să detești efortul. De bani nu vei înceta să ai nevoie, ei sunt folositori atâta timp cât societatea va funcționa în felul acesta. Celui care îi lipsesc, banii îi pot rezolva aproape orice problemă, aceluia care îi are, viața îi adresează provocări diferite, ca să crească în aceeași măsură, cu aceeași viteză.
Lipsa banilor este o problemă cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, dar dorința de a avea succes în social media ne împinge să săvârşim fapte de necrezut, lăcomia ne face să ne pierdem minţile, să uităm de noi și să trăim pentru alții. Chiar şi când te dedici semenilor, în mod voluntar, ca să îi inspiri, ai nevoie să îţi rezervi timp pentru tine, altfel te ofileşti.
Urcăm sketchuri proaste pe platformele sociale pentru vizualizări. Dorim să devenim senzaţionali, să ne umplem de bani, iar uneori reușim, dar cădem în depresii, noi nu mai trăim pentru noi. Şi ucidem, apoi ne sinucidem, la propriu, nu la figurat. Când cei pentru care am trăit nu ne răspund înapoi pe măsura așteptărilor noastre iar, faima ni se ia, îi pedepsim.
Și se fură identităţi virtuale, se abuzează de plătitorii cinstiţi, se exploatează muncitorii, se înfricoşează credincioşii, se manipulează cu spiritualitatea. Devin confuzi savanţii, se înşală în mod legal, se oficiază căsătorii provizorii între tineri pentru aprobări de credit, se înlocuiesc partenerii săptămânal.
Noi nu mai trăim pentru noi, ea este o realitate, lumea pare că o ia în jos. Dar fii un om matur, lumea doar pare că o ia în jos, deoarece, ai permis aparenţelor să se joace cu mintea ta. Omul conştient recunoaște realitatea, întunericul te face să străluceşti.
Orice Valoare recunoscută în lumea relativității dă naștere rezistenței ei, Nonvalorii, ca balanța să fie echilibrată, iar jocul să poată fi jucat și de alții, după ea, ea este Regula. Și totuși, în Univers nu au fost întocmite reguli, în afară de cele pe care le hotărăști tu pentru tine. Doar tu poți opri cercul vicios al amăgirilor, prin cunoaștere și iubire.
Nu judeca oamenii, nici pe neîndemânatici, nici pe neînţelepţi, ci învaţă-i. Căci învăţarea este iubire, iar iubirea este singurul mod prin care poţi să îndrepţi pe cineva. Dacă nu este Lumină în tine, nu o vei vedea nici în ceilalţi, vei urî totul, iar bunătatea ţi se va părea intolerabilă. La fel se va întâmpla și cu înțelepciunea și cu adevărul, la început nu le vei recunoaște, iar atunci când le vei recunoaște nu le vei suporta.
Doar că în lume este loc pentru toţi iar toţi au harul lor, frumuseţea sau dreptul la admiraţie. Nu uita că atunci când admiri pe cineva, îţi admiri Creatorul, iar miracolul creaţiei se revarsă din tine, spre ceilalţi şi înapoi. El este felul lui Dumnezeu prin care irigă lumea, ca să înflorească iubirea în ea, tot așa cum învie natura primăvara.
Nu vei fi niciodată liniştit şi împlinit, dacă vei iubi doar trupul, stilul de îmbrăcăminte ori cariera, mai degrabă decât întreaga fiinţă alături de care ai ales să trăieşti, trupuri sunt miliarde, fiecare fiinţă este unică. Cunoaște faptul că nu mai trăim pentru noi și începe să trăiești iubindu-te așa cum trebuie.

Identități virtuale împrumutate

Un om rău şi invidios, care jigneşte, nu are personalitate, fiindcă personalitatea se clădeşte cu liantul binelui şi cu o gândire de om matur. El, în schimb, face ce fac mulţi, răspândeşte otrava din el în ceilalţi și nu acceptă învăţături, în afară de cele care îi ridică Egoul pe Tronul fictiv al unei lumi mentale fanteziste. Când un copil în vârstă de şase ani îţi spune că are mintea în inimă, că aşa s-a născut, îți confirmă bănuielile și studiile din ultimii treizeci de ani în trei cuvinte.
Fericirea vine din împlinirea dorințelor, dar pacea te învăluie în urma detașării de ele. Oamenii care au încetat să se lupte cu singurătatea și au acceptat-o ca etapă din viața lor, și-au dezvoltat diverse abilități cu ajutorul ei și apoi au ales să se întoarcă în lume ca să o îmbogățească.
Oare oamenii care te îndeamnă să încetezi să mai visezi și îți zic să te trezeşti la realitate, ca şi cum ar avea ceva de câştigat din convertirea ta, sunt gelosi pe încrederea ta? Măcar în vise te iubeşte cineva. Lasă oamenii frumoși să se exprime, nu te împotrivi succesului lor.
Cel care este atât de sensibil încât aproape că îi este jenă să servească masa, pentru care a plătit, şi strânge după el ori se uită de fiecare dată în spate ca nu cumva să deranjeze pe cineva, şi este nevoit să depună de şapte zeci de ori mai multe eforturi decât un om normal, catalogat în funcție de comportamentul omului contemporan, este de şapte zeci de ori mai puternic.
Sensibilitatea sufletului său îl va înălța până va putea asculta iarba cum se leagănă, va citi gândurile oamenilor, ale păsărilor ori chiar pe ale lui Dumnezeu. Va auzi glasul care îi va mângâia urechile şi îi va alchimiza mintea şi trupul, până la nivel de celulă. Când termini de citit un articol, imaginează-ți că tu citești doar 1% din cât scriu, iar eu scriu doar 1% din ce știu, ca să înțelegi cât de larg este misterul care așteaptă să fie descoperit.

Autor: Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com

joi, februarie 07, 2019

Aceste 17 reguli de autovindecare sunt mai eficiente decat medicamentele. Respectati-le si bolile va vor ocoli



Organismul omenesc este unul dintre cele mai complicate sisteme. Adesea nici nu constientizam de ce suntem in stare. Puterea cuvantului si a gandului este insotita de o energie incredibila de vindecare si se pare ca e inutil sa tratezi o boala, fara sa te vindeci spiritual. Pentru a declansa puterile vindecatoare ale organismului, trebuie sa ridici nivelul energiei interioare. Atunci vei putea sa infrunti boala si sa-ti recapeti sanatatea.
Noi am adunat cateva recomandari care te vor invata sa pretuiesti viata, sa fii sanatos, fericit si linistit.
Iata cum sa te vindeci singur:
1. Bea cate 500 ml de apa pura de 3 ori pe zi. Iar in timp ce faci asta spune: „Sunt sanatos si ma voi vindeca!”
2. Gaseste timp pentru automasaj. Numai 10-15 minute pe zi iti vor oferi energia necesara. Freaca pielea uscata in special din zona capului, gatului, pieptului si a talpilor.
3. Obisnuieste-te sa adormi la ora 22:00 si sa te trezesti odata cu rasaritul soarelui.
4. Acorda mai multa atentie respiratiei. Ea trebuie sa fie libera, uniforma si calma, cu senzatia de bucurie interioara. Incearca sa faci asa incat expiratia sa fie de 2-3 ori mai lunga decat inspiratia.
5. Incearca sa uiti de problemele de sanatate pe care le ai. Nu te gandi si nu vorbi despre ele.
6. Petrece cat mai mult timp in sanul naturii, stai pe iarba, priveste cerul si admira norii.
7. Asculta muzica ritmata, ziua si una relaxanta, seara. Danseaza, canta, savureaza momentul!
8. Mananca des si cate putin, de 5-6 ori pe zi. Opteaza pentru mancarea de casa: terciuri, salate. Uita de ceai, cafea si alcool.
9. Caleste organismul! Incepe sa torni apa rece mai intai pe picioare, apoi peste genunchi si tot asa mai sus pana ce vei ajunge sa-ti torni apa in cap.
10. Fa sport! Nu e obigatoriu sa mergi la sala. Gimnastica in casa e la fel de buna: alearga pe loc, fa genuflexiuni, flotari, ridica greutati. 11. Infometeaza-te o data pe saptamana. Nu manca timp de o zi nimic si spune-ti „Voi fi mai sanatos in schimbul acestei zile de post”.
12. Intretine discutii linistite, de suflet cu cei dragi, te vei incarca cu energie pozitiva.
13. Ignora orice informatie negativa. Gandeste-te doar la bine. Vizioneaza comedii, citeste carti spirituale, asculta muzica preferata.
14. Fa urmatorul exercitiu: inspira usor, iar mai apoi acopera-ti nasul si inchide gura. Iar in acest timp spune in gand: „Vreau sa traiesc”, dupa care, inspira din nou si mai repeta o data. Aceasta practica ii va da un semn de alarma organismului ca tu vrei sa traiesti, atunci bolile te vor ocoli.
15. Acorda 5 minute pe zi gandurilor bune. Ia o pozitie comoda si spune din toata inima: „ Fie ca toti sa fie sanatosi si totul sa fie bine!”
16. Imagineaza-ti in fiecare zi cum esti un om sanatos si fericit in viitor. De exemplu, imagineaza-ti cum peste o saptamana vei rade intr-un anumit loc preferat de tine.
17. Cel mai important punct! Apeleaza la ajutorul Domnului. Roaga-te, mergi la biserica si cere vindecare.

Sursa: BUNĂ ZIUA IAȘI

vineri, februarie 01, 2019

Preot Constantin Necula: ”Terminați cu prostiile. Nicio notă nu reprezintă cu adevărat ce știe un copil!”


Părintele Constantin Necula are un mod special de a instrui tinerii creștini, apelând uneori la umor. Iată răspunsuri ale preotului. 
”Terminați cu frica. Noi nu ne pierdem copiii niciodată. Copiii ne sunt dați de Dumnezeu oricum cu împrumut. Ei sunt ai lui Hristos. Nu-l puteți înlocui pe Hristos în convertirea lui.
Tot ce putem noi face este să asistăm cu demnitate, cu motoarele pornite, la întoarcerea copilului nostru, indiferent unde merge. Să știți că s-ar putea ca nu tot ceea ce credeți dumneavoastră, să fie credință. Copiii nu pot fi sufocați cu biserica și nici noi nu putem fi. Și pe preoți ne sufocați uneori, noi nu suntem pompă de benzină, suntem niște oameni, putem da cât avem.
Respirați adânc, îmbrățișați-l seara înainte de culcare chiar dacă are 2 metri. Iubiți-i, copiii trebuie iubiți, trebuie să fie încurajați, trebuie să li se spună: indiferent de ce ți se întâmplă, eu sunt lângă tine. Și nu mai deschideți carnetele de note. Aruncați-le. Terminați cu prostiile. Nicio notă nu reprezintă cu adevărat ce știe un copil. Nota reprezintă ceea ce nu știe profesorul despre copilul nostru.
Le-am spus odată unor profesori: unui copil îi moare, seara, câinele din curte. Cum reacționați dimineața la școală? Copilului ăluia i-a murit câinele care era prietenul lui de 10 ani. Chiar credeți că moartea unui câine nu contează pentru un copil? Aveți senzația că o fetiță, la primul ciclu, în clasă, are aceeași forță ca o femeie care n-a dormit toată noaptea ca să știe cum să-și spânzure elevii a doua zi? De aia e școală, pentru că e instituție și e imperfectă.
Pe de altă parte, profesorilor și părinților, vă recomand să vă faceți o listă cu pomelnic cu toți elevii din clasă, cu numele mic. Și când mergeți seara la culcare, chiar dacă nu vă rugați, spuneți: Doamne, binecuvântează pe:…  Rugați-vă pentru ei! Copiii vă vor simți sinceritatea. Știți ce ne-au zis nouă copiii de la Sibiu? I-am întrebat depre prima trăsătură de caracter a unui profesor sau preot. Știți ce au zis? Sinceritatea. Copiii trebuie să simtă că atunci când vorbești de „Joc Secund” a lui Ion Barbu, o faci din dragoste pentru ei și nu de Bacalaureatul de la sfârșitul anului. Să nu-i batjocorești cu examenele care îi așteaptă. Sunt examene mai grele decât admiterea în liceu și Bacalaureatul – examenul comunitar”. 
Sursa: ampress.ro.

sâmbătă, ianuarie 26, 2019

Perfecţionismul - latura întunecată a unei presupuse calităţi


În lumea contemporană, perfecţionismul este văzut adesea ca o calitate. Dar cercetările recente sugerează că această trăsătură de personalitate are o „latură întunecată”, care poate afecta grav sănătatea. Există un perfecţionism normal, bun - dorinţa firească de face lucrurile bine - şi unul patologic, asociat cu o convingere iraţională că totul trebuie să fie perfect. Iar goana după acest miraj al perfecţiunii ne poate distruge sănătatea. Afecţiuni grave, chinuitoare, pot avea la origine - sau pot fi favorizate de - dorinţa obsesivă de perfecţiune, din partea noastră înşine sau din partea celorlalţi. Printre necazurile pe care această căutare a unei desăvârşiri iluzorii le poate aduce după sine se numără depresia, sindromul intestinului iritabil, bolile cardiace şi chiar moartea prematură. În lumina unor cercetări recente asupra relaţiei dintre această trăsătură de personalitate şi starea de sănătate, unii specialişti merg până la a afirma că perfecţionismul ar trebui considerat un factor de risc pentru sănătate, în aceeaşi măsură ca obezitatea şi fumatul.
Societatea modernă promovează perfecţionismul şi beneficiile sale în ceea ce priveşte reuşita şcolară şi profesională, dar, de fapt, el este un factor care afectează aşa de puternic apariţia multor boli, încât ar trebui luat în seamă de medici ca element al sănătăţii pe termen lung a pacienţilor lor, crede Danielle Molnar, psiholog la Universitatea Brock, Canada. Opinia ei şi a altor specialişti în cercetarea perfecţionismului patologic au fost recent prezentate într-un articol amplu dedicat fenomenului.
Se estimează că două persoane din cinci prezintă tendinţe perfecţioniste, iar înclinaţiile înnăscute - cu alte cuvinte, genetica - reprezintă doar o parte a problemei. O altă parte ţine de factori externi, unii foarte specifici momentului actual prin care trece lumea. De pildă, arată autorul articolului citat, fenomenul a căpătat o nouă dimensiune odată cu expansiunea reţelelor de socializare precum Facebook sau Twitter, remarcă unii cercetători: utilizatorii acestor reţele sunt tot mai preocupaţi de ideea de a fi sau de părea perfecţi. Fenomenul este semnalat şi studiat, între alţii, de Gordon Flett, profesor de psihologie la York University din Canada, care cercetează de 20 de ani legătura dintre perfecţionism şi sănătate.
„Este firesc să vrei să fii perfect într-unul dintre domeniile vieţii tale, de pildă slujba", spune el, Dar când această preocupare devine o nevoie obsesivă de a fi perfect în toate cele - nu numai în ceea ce priveşte slujba, ci şi copii pe care îi ai, relaţia cu partenerul, echilibrul financiar şi silueta – atunci situaţia generează un stres extrem de puternic şi îţi poate afecta nu doar relaţiile cu ceilalţi, ci şi propria sănătate.

Sursa: descopera.ro

joi, ianuarie 24, 2019

Când te îndrăgosteşti doar tu, nu şi ea


Când te îndrăgosteşti doar tu, nu şi viaţa de tine, uiţi tot ce este mai frumos şi cât eşti de preţios. Atunci dai crezare temerilor, grijilor, slăbiciunilor și gurilor, care îţi amintesc că dacă ceilalți nu au reuşit sau nici măcar nu au încercat, nu vei reuşi nici tu. În realitate fiecare om este un învingător, nici nu ştii. Începem!
Când eşti adolescent deteşti să stai cu tine însuţi în prezent, însă îţi concentrezi toată atenţia către viitor, reacție pe care o resimți drept evadare din prezentul pe care îl urăşti. Ceea ce crezi că eşti îţi displace și nu te uiţi niciodată în ochii tăi profund, în oglindă, chiar dacă îţi petreci minim două ore pe zi perfecționându-ți aspectul pentru alții.
Douăzeci şi patru de ore pe zi, trei sute şaizeci şi cinci de zile pe an, aştepţi să se întâmple Ceva care îţi va schimba viaţa, starea, energia, în adolescență, încât să începi să trăieşti cu adevărat. Și totuși, nu se întâmplă, nu apare nicio crăpătură prin care să pătrundă un strop de lumină.
Cu cât înaintezi în vârstă ori te maturizezi, cele trei părţi care îţi alcătuiesc fiinţa se apropie şi începi să te simţi mai întreg, mai prezent și devii mai sensibil. Atunci reușești să te bucuri când te joci cu o pisică, când stai întins la plajă sau când ninge afară şi doar priveşti.
Atunci reușești să te bucuri de o seară magică de iarnă fără să contactezi repede pe cineva în scopul de a te face să uiţi de singurătatea care te-a fugărit până ai obosit. În schimb tu eşti împăcat aşa, admiri oamenii şi natura, și simți recunoștința. Abia atunci începi să trăieşti şi pentru tine în adevăratul sens al cuvântului.
Iarna simţi nevoia să te apropii de casă, să îţi cumperi un milion de lucruri, care îţi asigură confortul și te cuibărești lângă persoana iubită. Primăvara simţi nevoia să te detaşezi de ele ori de întreaga poluare psihică pe care o emană lumea nefericită din jur. Și vrei să zbori.
O dată am întâlnit o femeie extrem de frumoasă, îmi plăcea mult de ea. Îmi scrisese, fiindcă citea articolele pe care le postez pe Facebook iar ceva mi-a șoptit că trebuie să o cunosc, dorința de a experimenta.
Avea părul perfect, ochii mari şi privirea pătrunzătoare. Era matură în gândire, dornică de mai mult, și interesată de valori reale. Oare cum m-aş simţi în prezenţa ei, ce voce are? O, Doamne, pe ea trebuie să o întâlnesc cu orice preţ!
Era prematur să îi propun ceva, i-am spus că îi trimit prin FAN Courier o îngheţată iar, ea, răzând, mi-a zis să o aduc personal ca să nu se topească. Locuia la circa două sute de kilometri distanţă, asta nu m-a oprit să fac ce am simţit. I-am propus să ne întâlnim și ea a acceptat, din prima.
Şi aşa a fost. Am întâmpinat-o în oraşul ei, pe care mi l-a prezentat. Am cumpărat o cafea, am stat pe o bancă unde am trăit câteva ore plăcute împreună. Parcă a fost ireal, ne cunoşteam abia de două zile, în care comunicasem doar prin mesaje scrise.
Întâmplarea a făcut ca ea să nu mă placă în felul în care o plăceam eu sau, nu s-a simțit pregătită să se implice dar în ceva nou pentru ea, aşa că am decis să nu încerc să o conving că simte ceva ce nu simte. Aceasta nu m-a oprit să fiu recunoscător și să îmi amintesc cu emoţie de experienţa în care am trăit prezentul cu toată fiinţa.
Viaţa este minunată, oamenii sunt minunaţi și eu sunt minunat pentru că îi iubesc aşa cum sunt. Einstein afirma că oamenii îl iubesc și fără să îl înţeleagă. Charlie Chaplin simțea că oamenii îl iubesc privindu-l, fără să vorbească ori să le explice ceva. Pe mine oamenii mă iubesc privindu-mă dar şi înţelegându-mă.
Când te îndrăgosteşti doar tu, nu şi viaţa de tine, omiţi faptul că trăim într-o lume în care actori celebri au renunţat la carieră ca să trăiască simplu împreună cu familia. Avem oameni faimoşi care au rămas faimoşi şi bogaţi, alegând să trăiască simplu, împreună cu familia. Avem oameni care au avut tot dar au pierdut tot, şi oameni care nu au avut nimic dar nu au pierdut nimic.
Când te îndrăgosteşti doar tu și crezi că nu te adoră şi viaţa pe tine, omiţi faptul că avem munţi, mări, peşteri, râuri, păduri şi câmpii, şi junglă, şi deşert. Avem sporturi de iarnă, activităţi de vară, fie terestre, acvatice sau aeronautice.

Când te îndrăgostești doar tu, uiți

Când te îndrăgostești doar tu și consideri că ești o victimă, uiți că avem librării, cafenele, baruri, târguri, petreceri şi vacanţe în jurul lumii ori toate condiţiile necesare unor vieţi trăite în stil modern. Avem oraşe uriaşe în lume, peste tot. Tehnologia a explodat. Parcă pentru prima dată în istorie am hotărât să o folosim în scop productiv, prosper, de pace. Astăzi avem şansa de a ne face văzuţi şi auziţi.
Când te îndrăgosteşti doar tu, nu şi viaţa de tine, uiţi că putem frecventa resorturi cu tratamente termale, că putem practica nenumărate sporturi în săli special amenajate și dansuri, urmând lecţii de cha cha, putem zbura cu avionul sau cu balonul, cu elicopterul sau cu parapanta.
Ne putem plimba cu bicicletele, cu trotinetele, cu plăcile de skateboard, cu rolele. Noi putem naviga cu yachturi pe mare, putem vâsli cu caiacul pe râuri, ne putem petrece sfârşitul de săptămână la munte, în cabane dotate cu toate condiţiile.
Putem prepara mâncăruri, băuturi, deserturi, putem personaliza reţete și înălţa ştafeta. Noi filtrăm apa. Compunem melodii pe care atunci când le ascultăm ne dau lacrimile. Producem filme artistice atât de fermecătoare ori, scriem cărţi pătrunzătoare, vorbim cu Dumnezeu, revizuim viziuni, înţelegem istoria și o acceptăm, descifrăm legi cosmice, ne autocunoaştem şi împlinim.
Când te îndrăgosteşti doar tu şi crezi că eşti o victimă, omiţi că nu mai suntem fiinţe ale cavernelor chiar dacă încă mai învăţăm să comunicăm, să ne apreciem şi să ne respectăm. Noi am devenit oameni, tot ce mai avem de făcut e să ne-o demonstrăm. Simte liber!


Astăzi am devenit oameni, tot ce mai avem de făcut este să ne-o demonstrăm.
Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com


 

joi, ianuarie 10, 2019

Cum să faci să răsară soarele în viaţa ta?


Cum să faci să răsară soarele în viaţa ta în anul care a început și să înfloreşti, pe toate planurile? Vorbesc despre un nou început, care naște în tine o nouă conştienţă, o viziune îmbunătăţită asupra tuturor evenimentelor pe care le-ai trăit dar pe care nu ai fi vrut să le trăiești. La mulţi ani!
Aşa cum e firesc, începi noul an cu o nouă energie. Eşti mulţumit de toate realizările tale și totuși, nu te legi de ele! E timpul să lași trecutul în spate, ca să prosperi. Viața ta este despre tine, acordă-ţi atenţia pe care o meriţi. Fă ceva pentru tine, nu doar pentru persoana iubită, pentru părinţi, pentru imaginea ta ori pentru corporaţia care a reușit să te facă să uiți cine ești. Fă ceva pentru adevăratul tu, dacă te cunoşti.
Nu te judeca din cauză că nu ai ştiut să îţi alegi oamenii potriviţi alături de care să trăieşti frumos, în trecut, nici nu te răzvrăti împotriva tuturor. Tu alege din nou și învaţă să ai încredere în tine din nou. Suflete minunate există chiar lângă tine, nu trebuie să cauţi până la capătul lumii.
Şterge orice gram de ură rămasă în adâncul tău și descătuşează-te de orice resentiment, ca să faci să răsară soarele în viaţa ta. Eu zâmbesc de fiecare dată când cineva se uită în ochii mei pe stradă şi îmi spune că mă cunoaşte de pe internet.
Treci mai uşor peste piedici. Dacă cineva te refuză, pur și simplu, acceptă-i decizia. Căci nu poţi impresiona pe toată lumea și nici nu trebuie, eliberează-te de oamenii nefericiţi care au pus stăpânire pe fericirea ta. Nu le mai da toată bucuria. Eşti preocupat mai mult cu ce faci tu sau cu ce fac ceilalţi?
Investește mai mult timp în aceia puțini care te iubesc și nu îți mai irosi energia sau priceperea în sepranța că îi vei convinge pe cei care nu au în plan să se schimbe, să se schimbe. Nu copia pe altcineva, dezvoltă-te în mod unic, cel puţin un timp.
Dacă te compari mereu cu ceilaţi şi vrei să ai ce au ei, înseamnă că nu vrei să fii unic, că nu te placi şi că nu ai făcut pace cu tine însuţi încă. Surprinde-te. Trăieşte curajos. Nu te teme să te împaci, să te desparţi, să îţi dai demisia sau să te muţi, să investeşti în ceva, să citeşti cărţi.
Cumpără-ţi haine dacă doreşti, motivează-te singur, apucă-te de sport ori opreşte-te dacă antrenamentele îţi ocupă tot timpul, ia decizia. Nu contează ce alegi, important e să fii conştient de alegerile tale, tu eşti coordonatorul vieţii tale, nu te mai comporta ca și cum totul ar depinde de alții.
Dacă există în lumea asta mare cineva care te cunoaşte, acea persoană eşti tu, doar tu poţi să faci să răsară soarele în viaţa ta. Refuză rolul de spectator, ci, intră pe arena vieţii ca un jucător. Investeşte în mintea ta, nu doar în corpul tău, ca să nu rămâi dezamăgit mai târziu.
De cele mai multe ori dacă ești frumos la aspect oamenii nu vor vedea mai mult în tine decât ambalajul. Chiar dacă strălucești ca o stea în interior și vei fi gata să luminezi lumea, cei pe care îi vei respinge politicos vor deveni geloși pe frumusețea ta și vor căuta să îți facă viața amară, ca să te stingă.
Din acest motiv prea multe femei atrăgătoare percep frumusețea ca pe un blestem. Căci lumea se pricepe să stingă orice lumânare aprinsă. Important e să nu cedezi în fața presiunilor. Să reuşeşti dar să rămâi îndrăgostit de viaţă, în ciuda evenimentelor şi al comportamentelor oamenilor, asta înseamnă să faci să răsară soarele în viaţa ta.
În drumul tău să nu te cerți cu nimeni. Iubeşte-te atât de tare încât să nu intri în conflict cu cineva. Dacă modul tău de abordare a vieţii nu ţi-a adus rezultatele dorite schimbă-ţi gândurile, iniţiază noi proiecte, finalizează-ţi visul. Fă să răsară soarele în viaţa ta, el este visul.
Azi tot mai mulți tineri renunță la principiile lor drepte când văd că lumea în care și-au pus toată încrederea merge tot mai strâmb. Dar dacă toți oamenii acționează strâmb, nu înseamnă că strâmb e drept. Tinere tu alege să crezi în puterea pozitivă, în dragoste.

Dragostea face să răsară soarele

Dacă te-ai fi întors în timp, în plin război, și i-ai fi spus unui soldat rănit că lupta se va termina iar oamenii vor servi băuturi aromate, în pace, îmbrăcați frumos, etnie cu etnie, ți-ar fi zis că ai înnebunit. Însă dragostea a făcut ca acest lucru să devină real în mai puțin de o sută de ani pământești.
Copiii pasionaţi şi preocupaţi de viitorul sigur şi prosper al civilizaţiei sunt mult mai bine ancoraţi în realitate decât aşa numiţii copii de mall, atraşi de artificial şi de ceea ce se poate consuma, care, iau totul de-a gata. Ei îşi dezvoltă imaginaţia care le creşte încrederea în sine şi entuziasmul, apoi le oferă un scop real.
Încep anul rezervându-mi o călătorie de patru zile în orăşelul Kingston upon Hull, din Regatul Unit al Marii Britanii. De această dată nu mă întâlnesc cu niciun cititor, nu organizez vreo întâlnire, mă răsplătesc pe mine. Vizitez Marea Nordului ca să mă las inspirat de briza ei rece, pătrunzătoare. Pe lângă vacanţă încep și un nou proiect de proporţii, despre care nu îţi pot povesti prea multe încă.
Scopul meu nu este să te determin să mă invidiezi, ci să te inspir, ca să faci să răsară soarele în viaţa ta. Treci peste imagini false și clişee. Eşti aici ca să fii tu fericit nu ca să îi mulţumeşti pe alţii. Când te împaci cu tine însuţi, îi poți iubi şi pe ceilalţi. Căci atunci simți liber și gândești la fel.
Secretul păstrării în balanţă a stării de bine e să nu îţi iroseşti banii sau toată energia pe sărbătorile lumii, iar după trecerea lor să rămâi secat şi gol, îngrijorat că începi serviciul şi că îți reiei rutina, încât parcă soarele nu ar mai ieși dintre nori. Te poţi veseli în fiecare seară, fă fiecare zi să fie specială. Simte liber!

Să reuşeşti să rămâi îndrăgostit de viaţă, în ciuda evenimentelor şi al comportamentelor
oamenilor, asta înseamnă să faci să răsară soarele în viaţa ta.
Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com