Cyber-utopismul – încă un mod de a vrăji lumea?

În articolul precedent am descris rolul pe care îl joacă mai recent Internetul: un instrument de mare putere, prin care se pot genera schimbări sociale şi chiar revoluţionare, exemplul cel mai cunoscut fiind recentele revolte din ţările arabe. Evidenţierea acestui rol în forma sa pozitivă pare a fi, de altfel, parte din propaganda puternicilor acestei lumi, ce au tot interesul să promoveze încă o utopie oamenilor dezorientaţi, care caută să îşi pună „speranţele de mai bine” în ceva din această lume. Cyber-utopismul, denumit astfel în literatura de specialitate, este curentul mainstream pe care îl regăsim şi în discursurile preşedintelui american Barack Obama, în comunicatele oficiale ale Uniunii Europene, în mesajele mass-media şi ale reprezentanţilor societăţii civile, precum şi în mesajele de marketing ale giganţilor internetului (Google, Facebook etc.). Conform acestui curent, noile tehnologii (adică Internetul, reţelele sociale, platformele de bloguri) sunt locurile ideale în care informaţia circulă necenzurată, în care discuţia este liberă şi interactivă, în care tinerii se emancipează de regimurile autoritar-dictatoriale, în care se generează curente ale activismului civic, ale luării de atitudine etc.
Pe scurt, cyber-utopismul ne spune că prin Internet şi noile tehnologii are loc un dublu proces: 1. conştientizarea prin informaţia necenzurată şi 2. generarea activismului civic, ce duce la forţarea emancipării, a dobândirii progresului şi a schimbării sociale.
Cât din această propagandă rezistă la o analiză obiectivă? Cât este adevăr şi cât este fals?
Conştientizarea
Recursul la Internet pentru a sparge blocajul informaţional al presei mainstream sau al informaţiilor strict oficiale, deseori interesate şi unilaterale, este un adevăr. Pentru a testa adevărul acestei afirmaţii vom folosi un exemplu mai apropiat de noi decât „revoluţiile” din ţările arabe –  campania de vaccinare contra „gripei porcine”. Ne amintim cu toţii că, pentru un timp îndeajuns de lung, a existat un adevărat blocaj din partea mass-mediei, care dădea doar informaţiile oficiale, făcând propagandă vaccinărilor. Primele informaţii despre riscurile acelor vaccinuri şi condiţia practică de experiment a acestora au apărut pe bloguri. La fel, şi în cazul ţărilor arabe, cu vechi regimuri dictatoriale (susţinute adesea tocmai de cei ce astăzi aplaudă prăbuşirea acestora!), e de presupus că a existat o cenzură informaţională asemănătoare.
Care este însă cealaltă faţă a monedei? Tocmai credibilitatea uriaşă pe care a căpătat-o Internetul, ca mediu al informaţiei necenzurate, duce la supralicitarea rolului pe care acesta îl poate juca şi la o falsă virtute atribuită – conştientizarea. Internetul, astfel credibilizat, a devenit mediul de informare prin excelenţă pentru cei ce au acces la el (există un întreg curent de digitalizare a presei scrise, care apare tot mai puţin în ediţii tipărite şi tot mai mult în ediţii electronice). Se zice că cititul pe Internet îţi „deschide mintea” şi te ajută să te limpezeşti, ba, eventual, chiar te învaţă cum şi ce să gândeşti. S-a ajuns chiar la ideea că, accesând informaţiile din acest mediu, te deosebeşti în mod radical de ceilalţi oameni – tu fiind „trezit la realitate”, iar ceilalţi fiind „iremediabil pierduţi” datorită indiferenţei şi pasivităţii lor în faţa mainstream-ului şi a oficialului. Însă tocmai aici este pericolul şi efectul „pervers” (în sens de efect ascuns, „secundar”, ca la medicamente) al Internetului: transformarea sa din mediu strict instrumental, care dă posibilitatea unei circulaţii ceva mai libere a informaţiei, într-un mediu fetişizat, de tip gnostic, care acordă celor „iniţiaţi” o cunoaştere superioară.
Studiile pe care cercetătorii în neurologie le-au efectuat ne arată însă că efectul concret pe care îl are Internetul este, mai degrabă, păgubitor – tocmai pentru capacitatea noastră de gândire şi de analiză! Deşi, faţă de televizor, Internetul încurajează gândirea analitică, instrumentală, el defavorizează organic capacitatea de gândire profundă, raţionamentele complexe, memoria şi capacitatea de a decide în cunoştinţă de cauză (cf. American Journal of Geriatric Psychiatry, Your Brain on Google: Patterns of Cerebral Activation during Internet Searching).
Practic, Internetul – în mod organic, neuronal – este o mare provocare la adresa discernământului, deoarece, pe de o parte, dă senzaţia unei gândiri active, în timp ce, în realitate, această gândire este superficială şi lipsită de capacitatea de a sesiza realitatea mai profundă, aflată dincolo de aparenţe. Drept exemplu clar, Internetul s-a dovedit un mediu ideal pentru răspândirea informaţiilor false, a „viralelor”, a hoax-urilor e-mail-uri care circulă între sute de adrese şi conţin înşelătorii sau date eronate) şi a materialelor contrafăcute. Nici un alt mediu nu cunoaşte o aşa capacitate de diseminare a falsurilor, prin credulitatea utilizatorilor şi contribuţia lor voluntară! În plus, în cazul „viralelor” avem de-a face cu lucruri ce pot fi relativ uşor identificate ca falsuri; ce ne facem însă cu acele strategii de manipulare a oamenilor prin intermediul reţelelor sociale şi al Internetului, în general?
Generarea activismului şi a emancipării
Cercetătorul belarus Evgheni Morozov s-a aplecat în mod special asupra acestui mit, al activismului generat de Internet, în lucrarea sa The Net Delusion. Observaţiile sale sunt următoarele: nu doar că reţelele sociale şi Internetul nu ajută la formarea unei adevărate conştiinţe civice şi-a unei atitudini de angajament personal şi concret, ci sunt folosite de regimurile dictatoriale pentru a infiltra agenţi în cadrul grupurilor dizidente, pentru a spiona şi pentru a-şi împrăştia propria propagandă. Internetul este o acoperire perfectă pentru astfel de agenţi. Mai mult decât atât: Morozov arată că, de fapt, activiştii generaţi de internet sunt „falşi activişti” (slackactivists), susţinători pasivi ai cauzelor „de pe net”, care trăiesc un surogat de angajament şi de militantism dând clic, semnând o petiţie on-line, scriind un articol sau un comentariu pe-un blog şi lipsind complet, de fapt, din realitatea vieţii sociale.
Un alt observator al fenomenului, Bruce Sterling, descria într-un interviu publicat de Think Outside the Box rolul hacktivismului (mişcarea acelor anonimi care, precum Wikileaks, şi-au asumat rolul de figuri eroice şi eliberatoare ale lumii digitale) ca fiind eficient în „scandalurile media, afacerile politice murdare, revoluţiile şi războaiele de gherilă”. Mai departe, el afirmă că „tinerii nu disting între activităţile lor «virtuale» şi activităţile lor «reale», astfel încât această distincţie îşi pierde sensul. Uneori hacktivismul este eficient, însă de multe ori este doar zgomotul de fond asigurat de cei alienaţi şi deconectaţi”. În final, Bruce Sterling citează din Marshall McLuhan, care considera că ne aflăm în plin „război informaţional”, adăugând că „distincţia dintre populaţia civilă şi serviciile secrete devine din ce în ce mai ştearsă”.
Internetul este prin excelenţă un mediu de tip surogat, dând senzaţia unui proces de conştientizare, de emancipare şi de activism care îl face pe utilizator să se simtă special, să aibă impresia unei participări la lucruri fundamentale şi decisive pentru viaţa ţării sale sau chiar a întregii planete. În realitate, folosirea Internetului mai mult decât un simplu mediu instrumental duce la grave probleme de discernământ, generate chiar neurologic, şi la un fals activism, al alienării şi însingurării, al închipuirii. Un tânăr câştigat de mitul Internetului mai uşor va face o revoluţie (căci acolo beţia răzvrătirii este accesibilă tuturor!) decât o simplă schimbare în viaţa sa…

Cyber-utopism în Biserică?
Dacă aceste realităţi descrise în ultimele articole dedicate fenomenului Internet ar fi făcut parte doar din sfera preocupărilor lumeşti ale oamenilor, neafectându-ne pe noi, credincioşii, poate ar fi fost neîntemeiată stăruinţa noastră asupra temei. Trebuie însă să recunoaştem că Internetul face parte din viaţa multora dintre noi şi este folosit nu doar pentru corespondenţă, informare sau accesarea alternativă a unor texte indisponibile în format tipărit, ci mai mult decât atât. Un mai mult care face ca efectele „perverse” ale Internetului descrise mai sus – falsa conştientizare şi falsul activism – să afecteze din plin şi viaţa noastră duhovnicească.
Problemele grave încep în momentul în care acest mediu este ridicat de la un nivel instrumental (adică de mijloc spre atingerea unui scop duhovnicesc) la unul normativ, în care înţelegem lumea strict în funcţie de ce aflăm de pe Internet, de pe bloguri sau de pe YouTube, fără a mai încerca să „verificăm” această cunoaştere cu duhovnicul sau cu cei ce au mai multă experienţă duhovnicească, ori nici măcar fără a ne mai gândi serios la seriozitatea şi coerenţa informaţiei. În acest caz, Internetul devine un scop în sine şi înlocuieşte chiar viaţa noastră duhovnicească, care se transferă cu totul în virtual (adică în surogat). Astfel, Internetul ajunge principalul rezervor de influenţe care ne călăuzeşte în modul în care percepem realitatea, reacţionăm la evenimente şi înţelegem mersul lumii.
Astfel, derapajul duhovnicesc dat de alunecarea în această atitudine fetişizantă faţă de Internet se reduce, în esenţă, la un proces antihristic: înlocuirea contactului viu cu Hristos, cu Biserica şi cu aproapele printr-unul întreţinut cu un surogat, cu o fantasmă virtuală. Acest lucru este valabil atât pentru credinciosul ce alege să urmărească Liturghia pe un ecran, cât şi pentru cel ce a devenit un captiv al caruselului de informaţii „virale”, al hoax-urilor ridicate la rang de ştiri sau al scandalurilor mai mult sau mai puţin gratuite care se propagă în mediul internautic sub eticheta „Ortodoxiei”. Pentru cel afectat de această captivitate, relaţia cu realitatea, cu Biserica, cu propriul duhovnic este intermediată de ceea ce îi spune Internetul…
În aceste din urmă rânduri am atins doar la suprafaţă modul în care Internetul a început să fie folosit de oamenii credincioşi. Problema e mai extinsă şi nu poate fi epuizată prin acest articol. Internetul a avut rolul său pozitiv, dar a şi generat, mai ales în ultimul timp, fenomene nocive pentru viaţa duhovnicească. Asupra acestora ne vom apleca mai îndeaproape în numerele viitoare ale revistei.