joi, februarie 16, 2012

Subnutriția le deformează chipurile copiilor din India




Reuters a publicat imagini tulburătoare cu copii din India care trăiesc cu perfuzii sau cântăresc la vârsta de doi ani cât un pepene. Când nu plâng, ochii lor caută speranța undeva în gol.
Cel mai recent studiu realizat în India indică prezența foarte răspândită a subnutriției între copiii din această țară.

În anumite părți din India, 42% din copiii sub cinci ani suferă de subnutriție.
Conform documentului, principalele motive ale malnutriţiei infantile sunt igiena precară a sugarilor, condiţiile mizere de viaţă generând infecţii frecvente la sugari, şi hrana neadecvată sau insuficientă în primii 2-3 ani de viaţă.

”Problema cu subnutriția este o chestiune de rușine națională. Nivelul subnutriției este inacceptabil de mare”, a declarat primul ministru Manmohan Singh.

Noile date au rezultat în urma supravegherii a 73.000 de gospodării cu un indicator scăzut de dezvoltare a copilului din nouă state din India.

Deși încă mare, nivelul subnutriției din acest an este 20% mai scăzut față de ultimii șapte ani. Cu toate acestea, primul ministru cere ca atenția să fie îndreptată către educația mamelor, igienă, statutul femeii în societate și practicile de creștere a copilului, inclusiv alăptarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu