Reţeta tradiţională pentru obţinerea pâinii prevede ca alimentul să conţină apă, făină, drojdie şi sare. În realitate, pâinea abundă în E-uri, lucru constatat şi de Autoritatea Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).
Reprezentanţii ANPC spun că producătorii de produse de panificaţie recurg la introducerea aditivilor alimentari în reţeta pâinii pentru a-i da acesteia un aspect şi gust diferit faţă de pâinea obţinută în casă.
Pâinea conţine până la 34 de aditivi alimentari
Chiar dacă pâinea este alimentul de bază al românilor, medicii nutriţionişti ne recomandă să o mâncăm cu moderaţie, deoarece din cauza aditivilor alimentari riscăm să avem probleme cu rinichii şi chiar să ne îmbolnăvim de cancer.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicospchi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, este de părere că piaţa românească de panificaţie este invadată de E-uri pentru că legea permite acest lucru, chiar dacă o parte dintre aceşti aditivi alimentari ne pun sănătatea în pericol. "Un astfel de exemplu este bromatul de potasiu - E 924 - care duce la apariţia senzaţiei de greaţă, vărsături, diaree sau apariţia diverselor dureri, odată ce este ingerat", a declarat, pentru gândul, medicul nutriţionist.
Cisteina, glutationul şi sulfatul de sodiu sunt alte E-uri care se găsesc în alimentul de bază al românilor. "Sulfatul de sodiu - E 514 - afectează vezica biliară, lactatul de calciu - E 327 - prezintă printre efecte adverse stări de hipercalcemie şi insuficienţă renală, acidul fumaric - E 297, acidul acetic - E 260 şi cancerigenul acid citric E 330. În total, într-o pâine regăsim până la 34 de E -uri", mai spune medicul Mencinicopschi.
Nutriţioniştii spun că pe piaţa românească nu există vreun sortiment de pâine care nu conţină E-uri, astfel că pentru a preveni intoxicarea organismul cu aditivi alimentari, specialiştii ne recomandă să citim cu atenţie eticheta.
"Calitatea şi tradiţionalitatea pâinii depind şi de tehnologia de fabricaţie. Ca urmare a deprecierii calităţilor de panificaţie ale grâului, în ultima vreme se utilizează, pentru fabricarea pâinii, din ce în ce mai mult amelioratori de panificaţie, fapt ce ne afectează sănătatea", indică prof. dr. Mencinicopschi.
Pâinea neagră conţine făină albă şi coloranţi
În urma controalelor efectuate, reprezentanţii de la ANPC au constatat că mai bine de jumătate din sortimentele de pâine existente pe piaţa din România conţin aditivi alimentari.
În plus, datele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului arată că 90% dintre români mănâncă zilnic pâine fără să ştie ce conţine acest aliment.
Ultimul control realizat de ANPC, la nivelul întregii ţări, în domeniul panificaţie arată că pâinea neagră conţine în realitate făină neagră în proporţie de doar 1%, restul de 99% din ingredientele sunt reprezentate de făină albă şi coloranţi. "În 57% dintre judeţe şi municipiul Bucureşti s-a constatat comercializarea sub denumirea de 'pâine neagră', a diverselor sortimente de pâine obţinute din alte materii prime, decât 'făină neagră' şi/sau la fabricarea cărora s-au utilizat coloranţi", arată ultimul raport în acest sens.
Autorităţile au mai constatat că ingredientele folosite la obţinerea unor sortimente de pâine neagră nu exista niciun gram de făină neagră. În compoziţia acestora se găsea făina albă de grâu, drojdie, sare iodată, gluten, ameliorator, făina de malţ, aluat fermentat uscat şi conservantul propionat.
În cadrul acestei acţiuni s-au verificat 38 tone de pâine din care la aproximativ 9,3 tone s-a constatat că nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu