
Nu e întâmplător faptul că, numele de botez al Părintelui Arsenie Boca e Zian şi cred că nu greşesc când spun că Zian îşi are rădăcinile în cuvantul zi, ziua aducând cu ea Lumina, lumina şi caldura Soarelui, înţelepciunea izvorâtă din credinţa curată şi din Duhul Sfânt cu care Părintele a fost binecuvântat.
Aşa a intrat Părintele Arsenie în viaţa mea. A venit simplu şi neaşteptat în zorii purpurii ai unei dimineţi de mai care a sunat ca un clinchet de clopoţel în sufletul meu.
A venit călător pe aripile unei rândunele care încerca cu orice chip să-mi spună ceva, continuând să intre în mod repetat în încăperea în care eu stăteam şi ascultam pentru prima dată o rugaciune a Părintelui Arsenie. La început n-am priceput, dar atmosfera în încăpere devenise altfel. O vibraţie necunoscută mie până atunci umplea văzduhul şi sufletul meu, iar pasărea n-avea nici o temere. Când mi-am dat seama de minune, m-au podidit lacrimile ….. şi au curs fără întrerupere. Îi mulţumesc Părintelui şi Sfântului Duh pentru minunea pe care mi-au dăruit-o, ştiind ca Părintele a spus:
“Să povestiţi despre mine, că eu sunt între voi”.
Bucuria traită în timp ce ascultam rugăciunea, convingerea că toate s-au întamplat cu un anumit scop, au trezit în mine curiozitatea de a începe să citesc despre viaţa şi activitatea Părintelui Arsenie şi astfel am descoperit curăţenia şi puritatea sufletului său, am descoperit iubirea pe care o revarsă continuu asupra semenilor prin tot ceea ce el săvarşeşte.
Am convingerea că în acele momente Părintele a făcut să strălucească în mine lumina Sfantului Duh pentru că a trezit în mine bucuria de a fi cu Dumnezeu.
În viaţa fiecarui om vine “un timp” al schimbării. Am spus un timp, pentru că mă refer la o perioadă în care amintiri, întâmplări, oameni, trăiri ne răscolesc adâncurile şi ne îndeamnă să redescoperim scânteia, să o conştientizăm şi să aprindem focul interior care să lumineze spre înafară. Pentru aceasta ne vin în sprijin oameni, îngeri şi sfinţii lui Dumnezeu.
Ne trebuie curaj să credem în puterile noastre, să ne dorim să evoluăm, să urmăm exemplul celui ce poartă numele de Om şi DUMNEZEU ADEVĂRAT deopotrivă.
Şi, precum a spus Părintele Arsenie Boca:
“….este o condiţie: să fiţi buni, să faceţi fapte bune, … să fiţi tot timpul pregătiţi ….”.
Creţu Doina Gabriela
Sursa: Glasul Iubirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu