Legende transmise de-a lungul timpului, din
generaţie în generaţie. Multe mistere, care i-au uluit şi pe specialişti. Toate
legate de Munţii Bucegi, iar unele atât de adevărate încât ridică mari semne de
întrebare.
O legendă susţine că Munţii Carpaţi sunt străbătuţi de tuneluri
subterane atât de lungi încât ating şi sute de kilometri. Nimeni nu poate spune
dacă au fost făcute de mâna omului sau de forţa naturii. Iar asemenea tuneluri
ar exista şi în Bucegi.
Se vorbeşte şi despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un
sanctuar dacic, aşa cum au mai fost şi pe alte creştete ale munţilor, în Retezat
şi Ceahlău. Acesta este supranumit “triunghiul de aur” al Daciei datorită
energiilor impresionat de mari care se presupune că se regăsesc în cele trei
puncte.
Unic în lume
De-a lungul vremii s-a descoperit că pe crestele Bucegilor se
înregistrează un nivel foarte mare de radiaţii. Nu se ştie cu exactitate de unde
provin aceste radiaţii sau ce le provoacă iar cercetările sporadice de până acum
nu au reuşit să demonstreze nimic.
Singura explicaţie pe care au dat-o unii dintre specialiştii
care s-au încumetat să explice într-un fel legendele şi misterele legate de
Bucegi este aceea că nivelul radiaţiilor foarte mari de pe crestele Bucegilor
s-ar datora faptului că aici a fost un mare sanctuar dacic, piatra de temelie a
poporului român.
Primele cercetări cu privire la Munţii Bucegi s-au efectuat
abia în anul 1927, în partea estică a masivului, pe Valea Ialomiţei, într-o zonă
cunoscută sub numele de “şapte izvoare”. Aici s-a făcut o analiză a apei şi spre
stupoarea cercetătorilor s-a constatat că apa din acest izvor are zero bacterii.
Acest fapt este unic în lume. Alte cercetări au fost realizate în anii 80.
Specialiştii au constatat că izvorul se “alimentează” dintr-un
lac subteran imens. Se spune că, din această zonă, a “celor şapte izvoare”,
venea în fiecare zi măreţul Zamolxe pentru a bea apă...
Totul a început pe vremea primului domnitor din dinastia
Basarabilor, când platoul Bucegilor a fost interzis pentru oamenii de rând.
Acolo se antrena cavaleria domnitorului-oşteni „roşii”, denumire dată de
îmbrăcămintea pe care o purtau.
Aceştia formau unităţile de elită ale armatei domnitorului din
Ţara Românească, folosite doar în caz de mare primejdie. Platoul Bucegilor a
fost ales deoarece în vremurile de primejdie, tezaurul Ţării era ascuns în
tunelurile subterane din zonă şi păzit de oştenii „roşii”.
Privite de sus
Se mai afirmă, de asemenea, că Bucegii ar ascunde ceva care
poate fi asimilat cu legendara “Gură de Rai”. E vorba despre o pantă cu o
suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o anomalie
magnetică atipică, după cum o definesc specialiştii, zonă care are efecte
benefice uluitoare asupra organismului uman.
În tradiţia populară românească, ”Gura de Rai” este un mediu
intre cer şi pământ cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca
poziţionare geografică, ”Gura de Rai” este situată pe un picior de munte şi se
deschide într-o pajişte înaltă sau un gol de munte.
Legendele locale vorbesc şi despre existenţa unor tezaure
deosebit de valoroase, comori îngropate, acumulate de-a lungul a zeci de
generaţii de conducători şi păstrat în zonă. Este vorba despre un tezaur sfânt
pe care fiecare domnitor era obligat să-l sporească pe timpul domniei sale (dar
nu avea voie să folosească nimic din acest tezaur).
După cum menţionează pasionaţii care au studiat îndeaproape
”fenomenul”, dacă este să fie privite de sus, aceste tunele nu ar străbate
haotic munţii ci sub forma unor linii care reprezintă imaginea unui lup imens,
având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii! Oricum ar fi,
misterul în ceea ce priveşte Munţii Bucegi rămâne nedezlegat. Se spune că totul
a fost construit de Zamolxis atunci când Marele Zeu a decis să apere acest
pământ sfânt şi pe cei care îl locuiesc...
Baraj energetic
În cartea "Viitor cu cap de mort" de Radu Cinamar se dezvăluie
faptul că în Munţii Bucegi ar fi fost descoperite de către sateliţii
Pentagonului (Departamentul american al apărării) mai multe tuneluri şi încăperi
"secrete" care nu aveau nici o comunicare cu exteriorul.
Se menţionează faptul că în anul 2003 s-a forat muntele pentru
a se ajunge la acele încăperi, şi s-ar fi descoperit că aceastea ascund
"aparate" extrem de sofisticate care permit vizualizarea întregului trecut al
omenirii! De asemenea, tunelurile subterane ar fi de fapt imense, şi ar fi
legate de alte locaţii considerate "sacre" de pe pământ.
De asemenea, Pentagonul nu ar fi străin de faptul că sub
Bucegi s-ar afla o poartă imensă din piatră (legendele locale amintesc şi despre
o poartă spre altă lume), înaintea acestei porţi un baraj energetic, iar orice
obiect aruncat spre el se transformă în praf fin. Scepticii consideră că totul
este exagerat, dar susţinătorii teoriei afirmă că istoria lumii începe în
România...
RUȘII au STUDIAT din SATELIT oraşul SECRET de sub CETATEA dacică SARMIZEGETUSA | VIDEO
Este vorba despre informaţii care circulă de multă vreme pe
Internet, mai ales pe blogurile pasionaţilor de arheologie şi nu numai,
informaţii care au fost aduse la lumină de curând de scanările făcute de BBC şi
Discovery. Mai precis, Cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia ar sta pe un
oraş secret, de mărimea Bucureştiului, încă nescos la lumină.
Surse neoficiale arată că primele scanări în zona cetăţilor dacice au fost
făcute pe la începutul anilor ’90 de ruşi, care au folosit un satelit pentru a
”scana” subsolul din zona Grădiştei. Oficial nu există nicio informaţie despre
acele cercetări, însă s-a vorbit despre faptul că ruşii ar fi descoperit situri
antice şi preistorice necunoscute încă în zonă. Ansamblu militaro-civil
Se spune că munţii fuseseră tăiaţi şi terasaţi, apoi amenajaţi în incredibilul ansamblu. Iar la o adâncime de peste 8 metri s-ar afla o aşezare subterană.
Conform pasionaţilor, unele cercetări secrete, derulate de un grup de oameni
de ştiinţă români până în 1999, au evidenţiat faptul că sub Sarmizegetusa şi sub
celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există acel ansamblu
arhitectonic militaro-civil, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare
civilizaţiei dacilor.
În 2001, generalul de divizie în retragere Vasile Dragomir a declarat pentru presa centrală că în zona Vârtoape, pe o suprafaţă de 4 km pătraţi, au fost descoperite 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum şi incinte paralelipipedice, modificate de mâna omului, care comunicau între ele, dar şi cu platoul de deasupra prin drumuri antice.
În centrul complexului
De la aceste incinte pleacă mai multe tuneluri spre munţii din apropiere, unele prăbuşite parţial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane.
„Vreau să subliniez că în urma măsurătorilor noastre a rezultat că în zona Vârtoape şi în imediata apropiere se află vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, construcţii cu o vechime mai mare decât cele de la Sarmizegetusa”, declara la vremea respectivă generalul Vasile Dragomir, declaraţie preluată pe toate blogurile care au abordat această temă.
Centrul complexului ar fi chiar oraşul subteran şi suprateran de la Vârtoape, de dimensiuni mult mai mari decât cel de la Sarmizegetusa Regia. De aceste tuneluri secrete localnicii nu ar fi străini, şi de aici legendele.
Zvonurile s-au amplificat în momentul în care în zonă şi- au făcut apariţia echipele de la BBC şi Discovery, care au scanat împrejurimile, folosindu-se de sateliţi şi de tehnologia numită LIDAR.
Majoritatea specialiştilor care studiază de multă vreme spun că aceasta este doar o legendă, neconfirmată de cercetările arheologice. Însă recunosc un adevăr, şi anume faptul că ruşii au efectuat la începutul anilor ’90, scanări ale perimetrelor.

Sursa: EVZ.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu