Chiar și demonul poate fi supus de puterea credinței

Mărturisitori - Pr. Justin Pârvu

Autor: Pr. Justin Pârvu

A susține existența lui Dumnezeu, era foarte dificil în acele momente, a face cunoscut pe Dumnezeu. A fost o situație când conștiința mea a fost trezită. Eram în celula închisorii Aiud. Este o închisoare veche în care românii noștri au suferit enorm, încă din timpul Mariei Tereza. Această închisoare a fost renovată și utilizată de politicieni în acele timpuri moderne ale istoriei noastre. Ea deținea aproximativ 2.700 deținuți, și arăta ca un mare ”T”. Din când în când, autoritățile întrebau pe fiecare deținut ce profesie avea, și dacă le spuneai că ești preot se opuneau și te tratau cum mare sălbăticie. Te batjocoreau și te torturau. Puteai spune orice, dar când auzeau că ești preot îți întindeau o mulțime de curse și farse. Și ajunge la mine și mă întreabă: ”Ce meserie ai făcut?”. Eu atunci, știind ce mă așteaptă, și crezând că scap de cazne, zic: ”Agricultor”. ”Agricultor? Ți-oi da eu ție...” Și, spre surpriza mea, mă izbește de perete, măi frate, de parcă au sărit plămânii din mine, că nu m-am așteptat, m-a luat prin surprindere; atunci când te aștepți să iei o lovitură, te pregătești, dar așa e mai dificil. Și au trecut ani și ani și eu am rămas cu mustrarea asta de conștiință că atunci nu am avut tăria să recunosc. Și apoi a venit timpul reabilitării mele1. A fost o ieșire din celule. Ceea ce vreau să spun e că ne-au scos din celule în formație, în curtea interioară a închisorii, pe toți cei 70-280 membri din celulă într-un balcon mare. Ei au făcut aceasta ca să ne pregătească pentru scoaterea la muncă: la canal, la mină sau la construcții. Aceasta, pentru că în acel timp, oamenii din Occident, în special Europa Liberă, un post de radio din Occident, au aflat despre torturarea violentă a deținuților politici români. (...) Oamenii din vest au început să protesteze puternic. Aveau informație precisă despre intenția de a extermina deținuții politici, că ceea ce ei făceau [conducătorii comuniști n.n.] era dezvăluit și atunci autoritățile au decis să ne scoată în alte locuri la muncă. Și aici, în această adunare de prizonieri, prima întrebare a fost: ”Cine crede încă în Dumnezeu? Cine crede încă în această tâmpenie?” Și, știți, am simțit o puternică revoltă interioară. Am realizat că acesta e momentul, indiferent de ceea ce putea să mi se întâmple, chiar dacă mă trimiteau înapoi în celulă, sau într-un lagăr de muncă. Regimul era diferit: într-un lagăr de muncă - era mai ușor, chiar dacă te exterminau în ambele locuri. Când am auzit întrebarea, eu am sărit. Eu eram în spatele acestei adunări de aproximativ 120 de bărbați. Am ieșit în față, sprijinit de alții. Toți eram slăbiți, eram niște umbre, niște fantome. Am ieșit în față. Omul a spus: ”Vino aici” - arătându-mi stânga lui. ”Cine altcineva crede, ca acesta?”. Numai 7 au stat la locurile lor - oamenii lor - informatorii, care intraseră printre noi și își trădau colegii. M-au izolat 9 zile și mi-au dat porția de mâncare cunoscută: câte 200 de grame de apă sărată, seara, și o bucățică de pâine de 100 de grame. După ce acest tratament diabolic s-a terminat, ceilalți m-au întrebat: ”De ce ai spus că ești preot?” Cum aș mai fi putut spune că sunt altceva? - Îmi ajungea mustrarea pentru cedarea anterioară. De data asta ar fi fost posibil să declar altă meserie doar dacă renunțam la Hristos. Cine spune adevărul poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu; în toate e o încercare și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu. Ceilalți au plecat la Baia Sprie, o mină la cca. 160 km de Aiud. După două săptămâni, eu am fost dus acolo într-o mașină a închisorii în condiții oribile, și am stat acolo 2 ani. Eu nu m-am refăcut foarte bine psihic, dar mi-am răscumpărat păcatul anterior. Nu vreau să spun că acesta a fost un act de curaj din partea mea, cât că un rezultat al acestei acțiuni a fost că păcatul a fost ispășit. Eu am spus: ”Doamne, iartă-mă. Păcătuisem și am vrut să mă dărui Ție în acel moment periculos”. Toți m-au observat și, să știți că gardienii, ofițerii și întregul lagăr au avut un respect special pentru mine. Ei încă mă batjocoreau, dar am observat că mai puțin. Peste ani am avut ocazii de a mă reabilita în pușcărie. Și am văzut cum și un demon poate fi supus de puterea credinței. (Pr. Justin Pârvu - Părintele Justin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos, Vol. I, ediție îngrijită de ieromonah Teognost, Editura Credința Strămoșească, Iași, 2006, pp. 104-107) 1. Hristos Domnul ne spune: ”Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.” (Luca 12:8-9) Din pricina fricii, Sfântul Apostol Petru numai a zis că nu este unul din ucenicii lui Iisus dar asta i s-a socotit lepădare. Totuși, această cădere a lui Petru i-a devenit pricină de întărire și desăvârșire în credință, ca mai apoi să-L mărturisească pe Hristos cu prețul vieții. Tot așa, această cădere a părintelui Justin i-a devenit mai apoi pricină de întărire în credință, ca mai apoi să-L mărturisească pe Dumnezeu fără teamă, indiferent de suferințele îndurate.   Sursa: www.fericiticeiprigoniti.net