| Mărturisitori - Pr. Dimitrie Bejan | |||||||||
| Autor: Aurel Sergiu Marinescu | |||||||||
 Din
acea perioadă de muncă la magazia de haine şi obiecte personale ale
deţinuţilor, păstrez o amintire de neuitat, plină de admiraţie şi de un
profund respect preotului Dimitrie Bejan,
din Hârlău. Am fost în cele mai bune relaţii, deşi era circa douăzeci
şi cinci de ani diferenţă între noi. De aceea el îmi spunea Aurică, iar
eu nea Mitică. Era simbolul viu al unei vieţi dăruite unei cauze, un om
drept, un caracter, un patriot cu o imensă dragoste de ţară şi de
poporul din care se trăgea. Un exemplu pentru toţi preoţii ortodocşi din
toată ţara, prin modestia, simplitatea şi dragostea lui faţă de oameni.
Fiu de răzeş, licenţiat în litere şi
teologie, a luat parte în echipele sociologice, ca student, ale lui D.
Gusti, participând alături de colegii săi la cercetarea satului românesc
în Basarabia. S-a înrolat în Mişcarea Legionară şi a avut un rol în
Ajutorul legionar din Moldova. La terminarea facultăţii a fost
hirotonisit preot şi începutul războiului l-a găsit căpitan şi preot
militar. Așa a mers cu unitatea sa până la Stalingrad, unde a căzut
prizonier chiar la comandamentul lui von Paulus. Din acel februarie
1943, a cunoscut ca prizonier de război, ofiţer şi preot cea mai
mizerabilă viaţă pe care mintea omului civilizat şi-o poate imagina;
muncă forţată, temperaturi joase, o foame endemică. De la fosta
mănăstire Oranki, transformată în lagăr de ofiţeri prizonieri aduşi din
toate ţările până în Karaganda, la minele de cărbuni lângă China, de la
tăiat pădurile Bielorusiei, la descărcat vagoane pe Volga, de la
măturatul străzilor Moscovei, la construcţii în oraşul Kiev, a cunoscut
munca istovitoare, înjositoare, dar şi comunismul ateu la el acasă, cât
şi omul nou sovietic. Părintele Bejan a suferit cumplit în prizonierat,
în tăcere, căci a ştiut că suferinţa, ca şi binele, este de la Dumnezeu
şi creştinismul s-a născut tot din suferinţe şi durere.
În 1948, a fost trimis în țara pe care o
iubea atât și unde era înregistrat ca mort în război. A fost liber
circa o lună, timp în care a fost ocupat cu obținerea actelor că este în
viață.
A fost din nou arestat, fără să fie
“vinovat” de vreo activitate duşmănoasă, doar pentru că era în evidenţa
veche a Siguranţei. Nu avusese timp nici să-şi întâlnească soţia, care
era undeva prin Ardeal. A fost condamnat la opt ani pentru activitate
legionară înainte de 1938, când era student. Şi din nou preotul Bejan a
luat drumul Golgotei, al suferinţelor fără sfârşit.
L-am cunoscut şi am fost în cele mai
calde relaţii pline de respect reciproc şi prietenie în anul 1952, după
circa nouă ani de prizonierat. Din când în când am aflat veşti despre el
de la colegi de suferinţă. Astfel, am aflat că în 1956, la expirarea
pedepsei sale, în loc să fie liber, a fost trimis cu miliţia la domiciliu obligatoriu
în comuna Răchitoasa, în Ialomiţa, lângă lagărul de muncă
Luciu-Georgieni, comună înfiinţată de deportaţii bănăţeni în 1951 şi
aproape golită în 1955, când li s-a permis să se întoarcă în casele lor
din Banat. Părintele a avut o viaţă exemplară, a muncit cu cinste şi a
trăit în simplitate şi smerenie, supravegheat întotdeauna de vigilenta
instituţie a Securităţii.
În 1958, în campania masivă de arestări,
toţi foştii deţinuţi politici aflaţi la domiciliu obligatoriu au fost
rearestaţi, anchetaţi şi, sub cele mai fanteziste învinuiri, au fost
judecaţi şi condamnaţi. Părintele Bejan cu alţii au fost arestaţi și
anchetaţi la Constanţa. Desigur, ancheta a ticluit-o ca pe o organizaţie
din '61 de foşti legionari aflaţi la domiciliu obligatoriu la
Răchitoasa, dar din ei a selecţionat unsprezece persoane considerate
cele mai periculoase. Aşa a vrut anchetatorul. Celor unsprezece le
trebuia un şef de lot şi Securitatea Constanţa a decis să fie Preotul
Dimitrie Bejan. El a fost acuzat de “trăire legionară în defavoarea
comunismului” sau a fost inclus ca încadrare juridică la uneltire contra
orânduirii existente. Toţi cei unsprezece au primit condamnări de la 15
ani în sus, preotul Bejan fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă.
Cu lanţuri la picioare au fost expediaţi la Aiud, via Jilava. Dar la Aiud, în 1960 începuse reeducarea
dirijată de Securitate, în alt stil, creat de celebrul colonel Crăciun.
Din cei unsprezece de la început, opt nu au primit reeducarea în frute
cu preotul care cunoștea din prizonierat ce înseamnă să te faci frate cu
diavolul. (...)
În orice caz, preotul Bejan a refuzat
continuu reeducarea, fapt pentru care, până la eliberarea sa, în ultima
serie din august 1964, a stat în Zarcă în lanțuri.
În timpul lui Ceaușescu am citit aci în
SUA într-un ziar despre persecuția bisericii în România și se scria de
prigoana îndreptată împotriva preoților, dându-se o listă de circa opt
preoți printre care și preotul Bejan. De la eliberarea sa până în 1989, a
avut în permanență un securist, care l-a supravegheat continuu.
După douăzeci şi doi de ani de
prizonierat extern şi intern a trăit în oraşul său natal o viaţă modestă
de preot-călugăr în smerenie şi rugăciune. (...) La 21 septembrie 1995 a
murit regretat de toată aşezarea.
Părintele Dimitrie Bejan a fost martor
în ziua de 6 septembrie 1940, în fața a douăzeci de persoane, ofițeri
superiori, când Patriarhul Nicodim al României a primit jurământul de
credință a Regelui Mihai I al României pe care l-a uns atunci ca Rege al
Românilor. Era prezent și Mareșalul Antonescu. Căpitan preot militar pe
frontul de răsărit, la 32 de ani a căzut prizonier la Stalingrad chiar
în adăpostul comandantului armatei a 6-a germane, generalul von Paulus,
comandantul trupelor aflate pe acel front. Pe front în Crimeea l-a
împărtășit pe Regele Mihai I și, în altă situație, pe Mareșalul
Antonescu.
În lagăr Rușii i-au găsit un manuscris
scris pe coajă de mesteacăn prin care afirma că Basarabia și Bucovina
sunt teritorii românești și a fost condamnat la moarte de un tribunal
militar din Moscova.
Preotul Dumitru Bejan mi-a afirmat că a
fost ținut într-o închisoare din Moscova un an de zile și că regimul de
acolo era mai omenesc și mai bun decât cel de la Aiud și Jilava. Înainte
de a fi executat prin împușcare a strigat în instanță că este cetățean
român, și conform tuturor legilor internaționale, trebuie să fie judecat
în România. A fost trimis în țară cu dosar penal și judecat și
condamant la opt ani.
Am scris de el, de drumul parcurs la
Aiud, domiciliul obligatoriu Răchitoasa, și că s-a eliberat printre
ultimii 5 în 21 august 1964 din Zarca Aiudului, aflat în lanțuri căci a refuzat reeducarea.
MAI a cerut Mitropoliei Iași să fie
numit preot paroh la biserica din Ghindăoani în județul Neamț unde a
slujit cinci ani și jumătate. În 1970, pensionat forțat de Securitate,
partid și mitropolie în 24 de ore a fost trimis în orașul natal Hârlău.
Acolo Securitatea i-a comunicat că se află sub supravegherea lor
politică, cu DO în casa familiei.
Ca preot în Ghindăoani i s-a făcut un
proces la care au luat parte șaisprezece preoți din regiune, doi
protopopi, un inspector bisericesc, consiliul administrativ al
Mitropoliei, comandantul Securității Neamț și secretarul de partid al
județului Neamț. Toți voluntarii l-au acuzat cerând să fie dat afară din
preoție. Nimeni nu i-a luat apărarea. A fost acuzat că așteaptă
americanii și ținea deschisă permanent biserica. Cu DO în Hârlău, nu a
avut voie nici măcar să se apropie de altar. La Ghindăoani, Securitatea
era prezentă permanent în biserică, unde era pelerinaj, căci preotul
Dumitru Bejan făcea misionarism și datorită slujbelor sale se creease un
pelerinaj, ceea ce autoritățile ateiste nu puteau să accepte. I s-a
interzis să slujească și a fost urmărit în permanență de zece consăteni
șu un preot care erau informatorii Securității, iar un securist maior
l-a supravegheat până la 22 septembrie 1989. (...)
Acesta a fost patriotul, omul cu
simţăminte alese, sfântul, preotul Dimitrie Bejan. Nimic nu l-a clintit,
câte schimbări s-au petrecut în lume, cât timp a fost după gratii; câte
evenimente în familie pe care nu numai că nu le-a trăit, dar nici nu
le-a știut. A supravieţuit tuturor barbariilor comuniste. Cu rezistenţa
sa de răzeş, dacă îi numeri anii de dureri şi suferinţe, sunt aproape o
viaţă. A murit senin, fără a urî pe nimeni. El poate fi un model, un
exemplu de urmat pentru orice preot ortodox român şi o onoare pentru o
naţiune care are asemenea fii.
(Aurel Sergiu Marinescu - Prizonier în propria țară, Vol. II, Editura Du Style, 1996, pag. 279-284)
* Titlul mărturiei este citat în forma
originală, așa cum a fost dat de memorialist. Faptul că autorul a văzut
în părintele Bejan un sfânt este cu atât mai mult de luat în seamă
ținând cont că opinia memorialistului despre clerul Bisericii Ortodoxe
din timpul comunismului este una extrem de critică. În acest sens, a se
vedea paginile 331-332 din același volum.
Părintele Dimitrie Bejan - ”Un erou, un vulcan de credinţă, un munte de caracter”
Sursa: FERICIŢI CEI PRIGONIŢI
|
luni, septembrie 23, 2013
Un portret de sfânt: Părintele Dimitrie Bejan
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu