miercuri, octombrie 23, 2013

Din dragoste pentru Pămant

Există o teorie destul de populară în lume, care susţine că Pământul este o fiinţă vie; putem să vorbim cu Pământul, să-l iubim, să-i mulţumim pentru că ne extragem din el cele necesare vieţii. Putem să vedem adesea şi răspunsurile Pământului la felul în care noi ne comportăm cu el; scuturările vulcanilor, schimbările de climă, răvăşirile anotimpurilor ar putea fi doar cateva dintre aceste răspunsuri, pe care noi avem doar să le vedem, să le interpretăm şi să corectăm cauzele care le-au generat. Inteligenţa divină a aşezat pe Pământ plante de leac, pomi, mări şi oceane, izvoare cu ape bune de băut, animale şi păsări şi peste toate, – cum spune Biblia – l-a pus stăpan pe om. Ţăranul păstrează, încă, în adâncul inimii şi al minţii sale comuniunea cu Pământul şi, la fel ca Ion al lui Rebreanu, e în stare să şadă în genunchi din dragoste pentru Pământ. Am văzut această imagine terifiantă miercuri, într-un sat din Vaslui; ţăranii îngenunchiaţi, ţinându-se de mâini doar ca să-şi apere Pământul. ”Nu era pământul lor, era proprietatea altcuiva”, ar spune unele voci! Dar, nu-i chiar aşa. Dacă pe proprietatea sa un om aduce o bombă şi sfârşeşte prin a arunca în aer câteva blocuri sau câteva sate şi oraşe, atunci ne gândim la proprietate sau la vieţile celor ce depind de acţiunile iresponsabile ale proprietarului? Pământul e casa noastră, e leagănul vieţii şi din pricina asta nu putem face orice cu el; e leagănul copiilor ce abia s-au născut şi al celor ce vor veni pe lume în viitor şi pentru că este aşa, responsabilitatea noastră trebuie să depăşească gândirea comercială şi să excludă orice altă motivaţie, exceptând siguranţa vieţii, atunci când vine vorba despre Pământ.
Această ”fiinţă”, ce ne pare făcută din roci, din bolovani, din aur, gaze, vulcani şi multe alte componente inerte, este – în mod evident – concepută şi creată într-un mod care întrece orice concept avem noi despre inteligenţă. Se poate ca toate aceste ”resurse”, pe care noi ne gandim să le ”mâncăm” într-o bună zi, să le transformăm în bani şi, în cele din urmă, în energie pentru viaţă să fie tocmai sursa echilibrului Pământului însuşi, adică a vieţii noastre. Dacă Pământul este asemeni unui om, căruia, extrăgându-i sângele sau părţi din masa celulară sau vreo două – trei organe, îl poţi îmbolnăvi sau chiar îl poţi distruge? Dacă aceste zăcăminte sunt aşezate inteligent în compoziţia Pământului pentru a menţine viaţa şi condiţiile care o poartă mai departe în acest univers, în această formă excepţională, unică pe care avem privilegiul s-o vedem? Dacă extragem cu inconştienţă ”celulele” vii şi însăşi seva Pământului, dacă intrăm cu bocancii murdari într-o structură despre care ştim încă destul de puţin încât să pretindem că ştim cu adevărat ce facem? Ştiinţa nu ”ştie” când vine un cutremur şi nici de ce vine, ştiinţa ştie că vine un taifun, dar nu ştie să-l liniştească, ştiinţa poate mult, dar şi puţin, în acelaşi timp; ştiinţa e extraordinară în anumite privinţe, dar în altele e ca un copil. Oare ne bazăm ata de mult pe cunoaşterea noastră încat să pretindem că scoatem bani din măruntaiele Pământului fără nici un preţ, fără nici un risc?
Acestea pot părea gânduri simple, gânduri pe care le aude în mintea lui şi ţăranul, şi omul de pe stradă, dar aceste gânduri simple nu sunt decât gânduri de bun simţ, cărora le permitem să ne apară în conştiinţă dacă nu avem motivaţii directe, dacă suntem complet dezinteresaţi şi dacă putem să ne gândim la Pămant cu puţină dragoste şi cu un strop de responsabilitate. Să iubim Pămantul, să ne amintim că el e casa noastră adevărată, e locul unic din Univers, care permite respiraţia, naşterea pruncilor, iubirea şi suferinţa şi, pentru că nu mai cunoaştem în univers un loc la fel ca acesta, să ne înţelegem responsabilitatea şi să-l stăpanim cu inteligenţă şi cu dragoste înainte de orice altceva. Genunchii ţăranilor ne amintesc că iubirea pentru Pămant e felul nostru de a fi conştienţi cu adevărat de măreţia Vieţii, care-i aici, pe acest Pământ şi conştienţi de faptul că noi trebuie să avem grijă de noi, dar şi de vieţile ce vor veni sute şi mii de ani după noi!

 Sursa jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu