DEX-ul si furtul limbii geto-dacilor

          Una dintre marile aberații ale ultimului secol și jumătate, o aberație care atentează la identitatea noastră ca popor, este pretenția Dicționarului Explicativ al Limbii Române, potrivit căreia limba română este bazată aproape numai pe cuvinte de împrumut.

         Conform acestuia, avem mai multe cuvinte împrumutate de la țigani decât cuvinte moștenite de la daci. Astfel, regula de bază a acestui dicționar stupid pare să fie următoarea: dacă în limba română sunt 1.000 de cuvinte comune cu limba bulgară, se trage concluzia că toate sunt împrumuturi de la bulgari!!! Dacă avem 200 de cuvinte comune cu maghiara, acestea sunt luate obligatoriu de la unguri…

           Cei care au conceput DEX-ul ne transmit cu o nonșalanță incredibilă că poporul român nu a putut produce nimic, că nu a influențat pe nimeni și că a preluat, ca o sugativă, totul de la străini, de la migratori, renunțând treptat la întreaga moștenire geto-dacică.

           Desigur, falsul științific conținut de DEX este o continuare logică, până la urmă, a falsului istoric privitor la geto-daci…

        Cu toate că mulți cercetători (și aici îl amintesc doar pe dr. Mihai Vinereanu – autor al unui “Dicționar Etimologic al Limbii Române”, elaborat pe baza cercetărilor de indo-europenistică) au adus dovezi convingătoare, potrivit cărora cea mai mare parte a cuvintelor românești sunt de origine traco-geto-dacică, Academia Română și alte foruri românești cu anumite responsabilități, continuă să îi ignore…

          În această emisiune vă propun o reîntâlnire cu dl dr. Lucian Iosif Cueșdean, un cercetător care, după peste 20 de ani de studii, vine cu teorii foarte interesante legate de limba noastră. Chiar dacă nu toate ideiile dumnealui pot fi susținute științific (pe unele le-am contestat și eu), cu siguranță vom găsi în această cercetare elemente foarte utile demonstrației faptului că limba română are în primul rând rădăcini geto-dacice.

  
Daniel Roxin

Arsenie Boca a fost eliberat de securişti din închisoare DE FRICĂ. În fiecare noapte sfântul FĂCEA MINUNI

                    Arsenie Boca a fost eliberat de securişti pentru că acestora le era frică de el, de puterile lui mai bine zis. Când frica a atins cote maxime, securiştii l-au eliberat cu domiciliu forţat. Frica celor care îl ţineau captiv pe sfânt a pornit de la faptul că în fiecare noapte, la miezul nopţii, uşile închisorii se deschideau singure. La început, Arsenie Boca a fost suspectat că ar fi avut iarba fiarelor, o plantă care ar fi capabilă să deschidă orice lacăt. Când s-au convins că nu are planta, securiştii s-au înspăimântat şi l-au eliberat. În plus, celula în care a fost închis Arsenie Boca era una specială, precum cele din filme.
                   Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el, potrivit mărturiei lui Baglazan Dumitru. În '44, de exemplu, a spus la slujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american.
                  "Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare", povesteşte Baglazan Dumitru.
                    L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo.
                    Si, de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.
                  Intr-o seara, unchiul lui Baglazan Dumitru, care lucra în Securitate, i-a spus ca in noaptea aceea o să îl ia cu el sa vadă un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. "Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau", a mai povestit Baglazan Dumitru.
 Sursa: romaniatv.net 
Autor: Iulian Tudor

Părintele Justin Pârvu despre România de azi. “România azi nu mai există decât cu numele. Toţi se tem, şi Europa şi Moscova de o Românie unită”.

România azi nu mai există decât cu numele, şi nu numai România, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlată de ele însele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Românie liberă pentru că guvernul României este condus de marile puteri care stau ascunse în spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internaţionale. Democraţia nu există în realitate, ea este numai în aparenţă şi ne dă nouă impresia că suntem liberi. Realitatea este doar în mâinile Comitetului Central care dirijează toată viaţa popoarelor. Este o evidentă înăbuşire a voinţei popoarelor şi o tendinţă evidentă de amestecare a neamurilor, ca oamenii să nu îşi mai recunoască mai întâi identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creaţie a lui Dumnezeu. …Naţiunile, la ora actuală, sunt descompuse.

Toţi se tem, şi Europa şi Moscova de o Românie unită. De aceea se şi introduc fel şi fel de diversiuni între români pentru a nu se putea coagula ceva trainic, special pentru a menţine şi accentua dezbinarea. Toţi au nevoie să fure bunurile şi pământurile României bogate. Şi unii şi alţii au interes să folosească ţara noastră pentru un eventual front aici între cele două puteri. De altfel s-a ajuns la un punct foarte înaintat al globalizării. La ora actuală putem spune că Europa este o moscovie peste tot, comunism.

Noi, românii, am fost tot timpul un piept şi spadă puternică de apărare a Occidentului de-a lungul istoriei. Carpaţii aceştia au fost ziduri de fier ce au pus stavilă tuturor celor ce doreau să cotropească Europa. Dar Occidentul a ştiut mai degrabă să profite de pe urma noastră şi niciodată nu ne-au fost recunoscători, iar acum se întreabă ironic oare de ce a ajuns românul să cerşească? Mai e şi vina conducătorilor noştri şi partidelor româneşti care s-au mâncat între ele şi s-au înghesuit care mai de care să trădeze mai repede şi să primească susţinere din partea marilor puteri. Dar toată această situaţie şi obişnuinţă în a trăda nu a făcut decât să slăbească rezistenţa şi bogăţia ţării.

Da, noi am ajuns cerşetorii Europei, pentru că noi toată sărăcia noastră am pus-o în slujba Europei Occidentale, care acum trăieşte pe jertfa noastră.Dar rolul nostru foarte greu va fi valorificat de lumea aceasta a Occidentului care nu trăieşte şi nu poate să ajungă la gradul românului de jertfire. Îi invităm pe fraţii noştri occidentali să participe la sărbătorile acestea frumoase ale ţării noastre, aşa cum frumos vestesc tradiţiile populare Naşterea lui Hristos, poate mai frumos ca oricare popor, de la cel mai bătrân pană la cel mai mic prunc al lui, care gângureşte în braţele mamei, mărturisind parcă şi el Naşterea Domnului.

Azi voinţa poporului se clădeşte pe falsul acesta de la o alegere la alta, că îţi dă doar impresia că eşti alegător liber. Iar votul nostru nu este decât folosit şi manipulat în interesele lor meschine. Decât să cheltui atâţia bani pentru campanii electorale de paradă, mai bine s-ar face o şcoală, un spital din acei bani risipiţi. Ei fac campanii, promisiuni şi alegeri, dar peste tot însă sună a sărăcie. Oamenii aleşi ar trebui traşi la răspundere pentru ceea ce au făcut în oraşul sau satul unde guvernează fiecare. Dar aşa, dacă nimeni nu îi verifică şi ştiu că nu plătesc pentru faptele lor, evident că fură şi trage fiecare pentru interesul lui personal. Ţara aceasta este guvernată nu după nevoile şi greutăţile poporului, ci după bunul plac al şefului.

Deocamdată statul rămâne în somnul cel de moarte, nu se interesează, este insensibil la durerea poporului. Deja acum nu se mai pune problema să ne salveze un conducător român, acum se pune problema să ne salveze Europa şi băncile internaţionale. Azi românul simplu nădăjduieşte în această Europă fals democratică.

Această vie numită, România, pe care Dumnezeu ne-a dat-o din moşi strămoşi spre a o curăţa de uscăturile patimilor şi a o înălța spre înviere, poate să ne-o ia şi să o dea altor lucrători, dacă noi ne vom lenevi şi nu vom dovedi că putem fi lucrătorii cei buni care să aducă roada cea bună. Istoria ne-o construim cu mâinile noastre. Avem conducători la cârma țării după cum ne sunt şi sufletele noastre, după educaţia necreştină pe care am primit-o din familiile noastre.

(Fragmente preluate din interviurile Părintelui Justin din Revista Atitudini)

Sursa :atitudini.com

Nicola Tesla si fantasticele sale inventii

Cel mai mare geniu modern, Nicola Tesla pare să fie și astăzi, la 70 de ani de la moarte lui, cu mult înaintea epocii actuale.

Invențiile sale sunt absolut fabuloase; și par cu atât mai uimitoare cu cât Tesla nu a avut niciodată nevoie de a face teste pentru a le verifica funcționalitatea. Totul era creat în mintea sa, iar apoi invenția prindea contur în lumea materială, funcționând din prima încercare.

De altfel, dacă invențiile lui ar fi fost valorificate în interesul umanității, acum am fi avut o civilizație prosperă, cu energie liberă gratuită și, probabil, am fi ajuns mult mai departe în Cosmos.

Odată cu moartea lui, toate documentele cu informații despre cercetările sale au dispărut și multe invenții uimitoare au fost ascunse de cei care vor să dețină controlul planetar.

În această emisiune sunteți invitați să aflați povestea lui Nicola Tesla și a invențiilor sale fantastice, demne de cele mai avangardiste filme SF. Vizionați până la capăt pentru că merită!

Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro/

Imperiului Roman îi era frică de geto-daci! O dovedesc izvoarele istorice antice…

Perspectiva pe care o aveau anticii asupra lumii geto-dacice era foarte diferită de cea care le este transmisă astăzi românilor prin cărțile de istorie. Din păcate, încă există istorici români care se cred mari sau importanți și care pretind că geto-dacii erau mai primitivi, mai înapoiați. Noroc că au venit romanii să îi învețe să se spele, nu-i așa?!…

Această imagine este contrazisă nu numai de impresionantele construcții romane în care dacii sunt evidențiați într-o manieră fără precedent – a se vedea Columna lui Traian, cel mai spectaculos monument artistic al antichității, și uimitoarea colecție de statui impunătoare de daci (toate în poziții demne), peste 100, care decorează marile muzee ale lumii.

Alături de aceste probe, izvoarele istorice arată cu claritate că geto-dacii erau foarte respectați din punct de vedere militar, forța lor inspirând în multe perioade teamă conducătorilor Republicii Romane și apoi ai Imperiului Roman. Și ca să dovedim că este așa, vă prezentăm câteva izvoare antice edificatoare:

Horațiu, despre pericolul dacic în secolul I î.Ch. (Ode):

“Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte  interne, să fie nimicită de către daci și etiopieni (egipteni, n.n.): aceștia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii, n.n.) se pricep mai bine decât toți la aruncarea săgeții.”

Paulus Orosius, despre geți (Împotriva păgânilor în șapte cărți):

“…geţii aceia, care acum sunt (numiți) goţi şi despre care Alexandru (cel Mare, n.n.) declarase că trebuie să te fereşti, de care Pyrrhus (Lisimah, n.n.) se îngrozise şi pe care şi Caesar i-a evitat…”

Lucan, despre pericolul dacic (Epopeea Farsalia):

“Zei cerești, țineți departe de mine această nebunie și anume ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe daci și pe geți, Roma să cadă iar eu să rămân liniștit…”

Strabon, despre Burebista (Geografia):

“Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un Stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani.”

Synessos, despre geți și masageți (Fontes)

„Geții și masageții, care obișnuiesc să-și pună alt nume, ba chiar unii dintre ei își schimbă trăsăturile feței printr-o anume dibăcie, ca să pară că s-a născut din pământ un neam mare și îngrozitor, aceștia vă înspăimântă astăzi. Ei trec Istrul și cer plată pentru pacea pe care ne-o îngăduie.”

Ovidiu, despre geți (Scrisori din Pont):

„Cei mai mulți oameni de aici nu se sinchisesc de tine, prea frumoasă Romă, și nu se tem de armele soldatului ausonic. Le dau inimă arcurile și tolbele lor pline de săgeți și caii lor în stare să suporte curse oricât de lungi, deprinderea de a îndura îndelung setea și foamea și faptul că dușmanul care i-ar urmări nu va găsi apă.”

Dio Crisostomus, despre armata geților (Discursuri):

„Am ajuns la niște oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitați și tulburați ca niște cai de curse la potou, înainte de plecare, nerăbdători să treacă vremea, cai pe care râvna și înfocarea îi fac să lovească pământul cu copitele. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoșe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme și oameni înarmați.”

De altfel, înainte de războaiele dintre Decebal și Traian, geto-dacii au reușit în mai multe rânduri să îi învingă pe romani. Mai jos, un citat edificator:

Paulus Orosius, despre războiul daco-roman din anul 87 d. Chr. (Istorii împotriva păgânilor în șapte cărți):

„Căci cât de mari au fost luptele lui Durpaneus (Decebal, n.n.), regele dacilor, cu Fuscus, şi cât de mari dezastrele romanilor… Domiţian, umflat de cea mai nebunească vanitate, sub pretextul înfrângerii duşmanilor, triumfa (pretindea in mod fals triumful, n.n.) pentru legiunile distruse”

Sursa: Daniel Roxin

Donează o jucărie și fă o bucurie unui copil necăjit

25 de ANI de la MOARTEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA. MINUNILE de la MĂNĂSTIREA PRISLOP, povestite de oameni

            Peste 10.000 de oameni sunt așteptați la Mănăstirea Prislop, din județul Hunedoara, pentru a lua parte la slujba de pomenire a părintelui Arsenie Boca ce va avea loc vineri, la 25 de ani de la moartea acestuia.
           Pregătirile pentru acest moment au început de joi, peste o sută de jandarmi, polițiști și pompieri urmând să asigure, timp de două zile, măsurile de ordine și siguranță publică necesare pentru un asemenea moment.
           'Măsurile adoptate de jandarmi, alături de polițiști, reprezentanții ISU Hunedoara și cei ai Serviciului Județean de Ambulanță, vor viza asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru toți credincioșii care vor sosi la Mănăstirea Prislop', a declarat joi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, Andrada Pop.
           Conform măsurilor anunțate, pe drumul care duce spre Mănăstirea Prislop vor fi prezente mai multe echipaje ale Poliției Rutiere. Șoferii sunt rugați să respecte indicațiile agenților de circulație și să parcheze autovehiculele în afara părții carosabile, pentru a nu bloca șoseaua îngustă din zonă.
          În incinta mănăstirii, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase și vor realiza dispozitive de îndrumare a credincioșilor pe timpul pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Arsenie Boca, MINUNI după MOARTE

          Potrivit credincioșilor de pretutindeni, Arsenie Boca continuă să facă minuni chiar și după moarte. O bătrână bolnavă ce se putea deplasa doar în baston a povestit că a reușit să urce la mormântul părintelui, fără să observe că nu a avut nevoie de sprijin. Când a plecat de acolo, bătrâna se putea deplasa ușor, ca și când boala îi dispăruse ca prin minune. Mai mult, cei veniți la mormânt povestesc cum resimt o bucurie enormă odată ajunși la mormânt, ca și când părintele ar fi acolo să le asculte rugăciunile. Unii sunt atât de copleșiți de emoție încât leșină.


Sursa: www.bzi.ro

Marele Rege BUREBISTA – lucruri pe care merită să le cunoști!

Știm puține lucruri despre istoria geto-dacilor și nici nu se dorește să aflăm mai multe…

Astăzi când autoritățile culturale locale din Hunedoara, cu avizul Ministerului Culturii, au mână liberă pentru a reconstrui arena destinată luptelor de gladiatori din capitala romană a Daciei, cu 5  milioane de euro (!!!), în timp ce majoritatea cetăților dacice sunt abandonate, într-o stare precară, este cu atât mai necesar să popularizăm istoria adevăraților noștri strămoși, geto-dacii.

În episodul de astăzi, dedicat Marelui Rege Burebista, veți afla lucruri deosebit de interesante despre epoca și personalitate celui care a fost cel mai mare rege Traco-geto-dac. Invitatul acestui episod: prof.dr. Mihai Popescu.

Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro/

COMORI SI LOCURI ENIGMATICE DIN ROMANIA

Un nou film de Daniel Roxin

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

tudiu: Anotimpul în care ne-am născut ne influențează personalitatea

Persoanele care s-au născut primăvara sunt optimiste, iar cei născuți toamna fac mai puține depresii, arată un studiu făcut de cercetătorii unguri, relatează Huffington Post, citat de Mediafax.

“Studiile biochimice au demonstrat că anotimpul naşterii influenţează anumiţi neurotransmiţători, cum sunt dopamina şi serotonina, acest lucru putând fi remarcat chiar şi la vârsta adultă”, potrivit conducătorului studiului, asistentul universitar Xenia Godna, de la Universitatea Semmelwis din Budapesta. Anotimpul naşterii poate avea un efect pe termen lung, relevă studiul.

Aceşti neurotransmiţători au rol în reglarea unor procese cognitive cum ar fi emoţia şi stimularea, influenţând dispoziţia, astfel că cercetătorii consideră că în acest fel pot fi influenţate anumite tipuri de comportament.

Studiul nu a urmărit participanţii pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel că estenevoie de mai mute studii pentru a determina exact cât de puternică este legătura între tipul de comportament şi ziua de naştere.

Desigur, anumiţi factori timpurii care sunt legaţi de anotimp, cum ar fi hrana specifică sezonului, activitatea fizică depusă de mamă, temperatura şi agenţii de mediu, pot influenţa, mai târziu, comportamentul.

Iată rezultatele studiului în privinţa comportamentului, în funcţie de anotimpul în care s-au născut oamenii:

Primăvara: Şanse mai mari de a deveni exagerat de optimist.

Vara: Şanse mai mari pentru un temperament caracterizat prin manifestări inegale, treceri rapide de la pesimism la entuziasm.

Iarna: Şanse foarte mici pentru un temperament irascibil, în comparaţie cu cei născuţi în alte perioade ale anului.

Toamna: Înclinaţii mult mai scăzute către un temperament depresiv, în comparaţie cu cei născuţi iarna.

“Numărul de 400 de subiecţi reprezintă un eşantion mic, astfel că aceste legături pot fi doar o întâmplare”, susţine conferenţiarul Sreeram Ramagopalan, neurolog la Universitatea Oxford. Ramagopalan nu a fost implicat în acest studiu, dar a efectuat cercetări asupra efectului pe care îl are anotimpul naşterii asupra tulburărilor mintale. “În orice caz, pentru anumite tulburări (cum ar fi schizofrenia) a fost identificată o legătură convingătoare cu anotimpul naşterii. Aceasta poate fi explicată de o afecţiune acută suferită de mamă, sau de nivelul scăzut de vitamina D, cunoscându-se faptul că acestea prezintă variaţii sezoniere”, arată conferenţiarul.

“Anotimpul, prin factorii de mediu, are impact asupra sarcinii şi a perioadei post natale. Aceste perioade sunt foarte importante în dezvoltarea sistemului nervos central”, explică Xenia Gonda .

Sursa: www.romanialibera.ro

Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca: Românii să aibă mai multă demnitate şi personalitate

Un interviu cu ”Domnișorul Zian”, cum îi spun moții Sfântului Ardealului, Arsenie Boca, nu a fost realizat de nimeni niciodată, dar orice cuvânt rostit de el și auzit de cei care au avut șansa să-l cunoască a devenit piatră de credință în inima românilor, pentru că înțelepciunea lui era coborâtă chiar din Harul Duhului Sfânt.

Pe 29 septembrie 1910, se năștea în localitatea Vața de Sus (județul Hunedoara), într-o familie de țărani simpli dar credincioși, Zian, cel care va fi cunoscut în viața monahală drept părintele Arsenie.

Înconjurată de fotografiile devenite icoane ale Sfântului pe care l-au ”canonizat” deja românii, doamna psiholog Zoe Dăian, nepoata părintelui Arsenie Boca, a acordat un interviu AGERPRES, în care vorbește despre anii copilăriei petrecuți în preajma părintelui Arsenie, despre virtuțile acestuia, dar și despre momentele de cumpănă care i-au marcat existența Sfântului Ardealului.

”Părintele Arsenie și-ar dori ca românii să fie uniți și să aibă mai multă demnitate. El spunea că oamenii nu pățesc necazuri pentru că așa le-a dat Dumnezeu, ci acestea sunt plata păcatelor lor sau ale strămoșilor lor. Dumnezeu este iubire, nu ură’, ne spune doamna Dăian, privind o fotografie a unchiului său, și adăugând că un interviu nu poate ține locul sfaturilor pe care Părintele însuși le-a dat oamenilor care i le-au cerut, sfaturi care sunt cuprinse în cărțile apărute despre viața și povețele sale, adevărate litere de învățătură despre cum ar trebui să fie existența fiecăruia dintre noi.

AGERPRES: Doamna Dăian, ce vă amintiți din copilăria petrecută în preajma părintelui Arsenie Boca? Cum era omul Arsenie Boca?

Zoe Dăian: Tata ținea foarte mult la Zian (numele de botez al Părintelui — n.r.). L-a adus la noi în casă când era de vreo opt ani și avea probleme în familie din cauza divorțului părinților lui. Pot spune că tata ținea la Zian mai mult decât la mine. Zian îmi lua apărarea mereu când, mică fiind, făceam ”câte-o nefăcută” și mama, foarte severă cu mine, mă certa. Mă lua lângă el și-i spunea mamei să plece și să ne lase singuri, iar mama se îmblânzea imediat, deși nu-i era în fire, și scăpam de nuielușă.

Țin minte că nu-i plăcea societatea. Părinții mei au cununat foarte mulți tineri, iar când îl chemau și pe el la nuntă, nu voia să se ducă. Îi spunea mamei că rămâne acasă ca să aibă grijă de mine: ”Mărioară, eu nu sunt pentru viața asta. Voi mergeți liniștiți, eu am grijă de Zoe’, îi spunea Zian mamei mele. Avea grijă de mine, m-a învățat să beau laptele care mie mi se părea mereu amar la gust, dar când îmi dădea să beau din cana lui era dulce. Era un băiat chipeș, frumos, semăna cu mama lui, multe fete au încercat să-l rupă de pe calea lui, dar el nu a cedat niciodată.

AGERPRES: Când v-ați dat seama, prima dată, că Zian era ”altfel”?

Zoe Dăian: Eu aveam un regim foarte sever când învățam să cânt la pian, iar tata, care știa să cânte la pian și la vioară, îmi aducea partituri dificile. Odată, îi spune lui Zian să cânte și el ceva la pian. ”Eu? Păi eu nu am pus mâna pe pian în viața mea, doar o ascult pe Zoe’, i-a răspuns Zian, dar tata a insistat, eu i-am adus partitura (”Într-o piață persană”, de Albert Ketelbey), o lucrare dificilă, el a urmărit cu degetul câteva portative și a început să cânte. Mama a venit în ușa sufrageriei să vadă cine cântă atât de bine, întrucât știa că eu încă nu o interpretam perfect, și-a făcut cruce când l-a zărit pe Zian și am fost toți consternați de ceea ce am văzut la el.

Apoi, tata i-a dat vioara și a cântat și la vioară, la fel. Ne-am dat seama că este ceva nepământean în el. Mă jucam cu el, mă ascundeam și-i spuneam să mă caute sau să fugă după mine. Când avea 19 ani, într-o zi, în grădină, a pictat un tablou, ”Iisus în Grădina Ghetsimani”. Când eu am împlinit 15 ani, am fost la el, la Sâmbăta, și i-am zis: ”Unchiule, ești tare frumos!’. A încremenit, a venit la mine, m-a sărutat pe frunte și a spus: ”Au crescut copiii!’. Dintr-o dată și-a dat seama că aveam altă vârstă. Era deosebit de frumos.

AGERPRES: A vorbit vreodată Părintele despre harul Duhului Sfânt care lucra în el?

Zoe Dăian: Multă lume a crezut că este un impostor. Stătea mulțime de lume la coadă să-i spovedească, dar nu-i lua pe toți, ci îi alegea la spovedanie și le spunea: ”Măi, Ioane, tu nu ai spus tot. Nu ai spus asta, asta’. Știa totul. Pe Părintele Arsenie l-au văzut mulțimile, în timpul rugăciunilor, cum se ridica de la pământ și nu mai atingea podeaua cu picioarele. De minunea care este în el nu a vorbit niciodată, dar mi-a povestit toată viața mea și a fiicei mele, care urma să fie. Îi ziceam de multe ori: ‘Tu ești un Dumnezeu!’. El zicea. ”Da’ de unde!” Schimba vorba ca să nu cadă în păcatul trufiei.

Modestia lui era extraordinar de mare. Când am fost o dată la Prislop, de Ziua Crucii, mama unui părinte episcop dorea să mă cunoască și mi-a povestit despre întâlnirea sa cu părintele Arsenie: ”Tot auzeam din satul meu că acest călugăr vede în tine tot, mergea la el toată lumea. Am ajuns la Prislop. Voiam doar să-l văd și să pun mâna pe el. Erau mii de oameni, dar la mine s-a uitat și mi-a zis așa: Ce ai tu în pântec acum, nu va fi al tău, ci al Prislopului”. Nimeni nu știa că era însărcinată în afară de ea, care aflase de doar două zile. Iar acel copil a ajuns episcop. Prin anii ’80, Părintele Arsenie a fost dus și la Ceaușescu, care l-a întrebat: ‘Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce știi?’. Și Arsenie i-a spus: ‘Într-o zi de mare sărbătoare veți fi omorâți amândoi’. Ceaușeștii nu au crezut și i-a spus maiorului să-l ia și să nu-l mai vadă.

AGERPRES: Cum a fost despărțirea de Părintele Arsenie când a plecat la Sâmbăta?

Zoe Dăian: Eu am plâns foarte mult pentru că el nu mai vine acasă. Eram mică și nu mai avea cine să mă ocrotească. Într-o zi, tata ne-a trimis pe mine și pe mama la Sâmbăta. I-a făcut mama prăjiturile preferate, i-a pus o tablă de slănină, șuncă, pâine de casă. Am coborât în gara Voila și mai aveam 15 km. până la mănăstire. El nu știa că venim, bagajul greu, căldură mare de iulie, nicio umbră de copac. Mama nu mai putea să meargă și a zis de două ori ‘Fire-ai al dracului, Zian. M-ai făcut să vin până aici, că nu ți-ai găsit o mănăstire mai aproape de casă’. Mai aveam de mers.

La un moment dat, brusc, el ne-a ieșit în cale și zice: ‘Mărioară, Mărioară, de două ori m-ai drăcuit pe drum’. Mama a încremenit. El s-a apropiat de mine și mi-a zis: ”Tu ai crescut. Acum asta e casa mea. De-acum, voi veniți la mine. Eu voi veni acolo mai rar”. M-a ocrotit foarte mult, mai ales după ce tata a fost arestat. Tata făcut școala la Viena și era director de școală în sat, era exigent, iar un învățător moldovean l-a reclamat pe tata la Securitate că familia directorului merge prea des la biserică și dă un exemplu prost oamenilor. A fost arestat, dus la canal, dar Arsenie nu s-a întâlnit acolo cu el. L-am adus pe tata în sicriu, la 50 de ani.

AGERPRES: Ați vorbit cu părintele despre perioada în care a fost la Sfântul Munte Athos?

Zoe Dăian: Remarcându-se ca student, toți cei de la Facultatea de Teologie din Sibiu au spus că trebuie neapărat să meargă la Athos. El a acceptat și a spus că vrea să caute acolo cel mai sever călugăr care să-l ia și să-l formeze. Acolo ajuns, a întrebat care este cel mai aspru și a ajuns la el. Prima dată, călugărul i-a spus: ”Te duci, mături și faci curat”; era o zonă destul de periculoasă, abruptă. A mers, a făcut curat, era perfecționist, dar părintele a verificat și i-a spus că nu e mulțumit. ”Nu ești bun nici de măturat’, i-a spus acel călugăr. A suferit cumplit, pentru că nu i-a spus ce nu a făcut bine, dar a luat asupra lui dojana. Acel preot i-a devenit duhovnic, iar la plecare i-a spus: ”Arsenie Boca nu am crezut că ești un spirit atât de mare!’. I-a plăcut ascultarea lui. A venit foarte fericit și mulțumit sufletește de acolo.

AGERPRES: Ce știți că-l supăra cel mai tare? S-a plâns vreodată în viață de ceva?

Zoe Dăian: Avorturile voite îl supărau. Spunea întotdeauna: ‘Să nu ziceți că mi-a dat Dumnezeu o boală. Dumnezeu este iubire. Păcatele voastre sau cele din urmă vă dau boli și suferințe. Dumnezeu nu face rău și nu dă supărare!’. Îi considera criminali (…)De plâns, nu s-a plâns nici măcar atunci când i s-a interzis să oficieze Sfânta Liturghie, pe care o iubea foarte mult, când l-au scos din mănăstire.

AGERPRES: Călugării poartă veșminte negre dar Părintele Arsenie avea și un veșmânt monahal alb. De ce?

Zoe Dăian: Așa-i plăcea lui, fără o semnificație aparte. Îi plăcea albul.

AGERPRES: A povestit despre perioada în care a fost urmărit și avea problemele mari cu Securitatea?

Zoe Dăian: Știa ce vine, ce urma. Când au venit după el să-l ridice, într-o dimineață la ora 6, le-a spus: ‘V-am așteptat!’. L-au băgat în mașină dar mașina nu a pornit. Atunci el le-a spus să-l lase să se roage, a revenit apoi și mașina a pornit. Când au ajuns la Brașov, nu au vrut să-l lase în sutană și maiorul a trimis doi subalterni să-l dezbrace și să-i dea hainele de pușcărie, dar nu s-au putut apropia de el. I-au spus maiorului că Arsenie nu vrea să se dezbrace, iar ei nu se pot apropia de el. Maiorul a înjurat și s-a dus personal să-l dezbrace pe ‘popă’ de hainele preoțești, dar același semn l-a primit și el și atunci a decis să-l lase în straiele preoțești. Oamenii l-au recunoscut și l-au rugat să țină predici în ora de plimbare în curte. Conducerea i-a pus în vedere să înceteze cu predicile, dar el a continuat și la un moment dat l-a văzut chiar și pe maior pitit, că-l asculta.

AGERPRES: S-a vorbit mult despre prezența sa la înmormântarea mamei lui deși se afla în închisoare…

Zoe Dăian: A fost. L-am întrebat dacă a fost, cum a ajuns, iar el a confirmat că a fost. A spus: ‘Am fost. Cu ajutorul lui Dumnezeu!’. Conducerea penitenciarului unde era reținut a dat telefon la Poliția din Hălmagiu care a confirmat că l-au văzut la înmormântarea mamei, iar când unul dintre polițiști a vrut să stea de vorbă cu el, s-a făcut nevăzut.

AGERPRES: Ce a vorbit Părintele Arsenie Boca despre România? Ce credeți că i-ar sfătui acum pe români?

Zoe Dăian: (…)A spus că după Ceaușescu, dar nu imediat, poporul va suferi mult. Pe români i-ar sfătui să nu fie ”cap plecat prea mult”, să aibă demnitate și personalitate.

AGERPRES: Ce știți despre moartea părintelui? Au apărut tot felul de ipoteze că ar fi fost otrăvit de Securitate?

Zoe Dăian: Nu. Când el a terminat la Drăgănescu (unde a avut domiciliu forțat 15 ani, n.r.), a cumpărat o vilă pentru măicuțele care l-au însoțit. Lângă, era un teren liber șiacolo a construit încă o vilă, asemănătoare primeia, ca să aibă și ele un acoperiș deasupra capului. Venea foarte rar la Sinaia. Cei 15 ani de stat în biserica înghețată i-au adus boală de rinichi, iar interogatoriile și închisorile, boala de inimă. Când a venit la Sâmbăta, două luni nu a mai ieșit din casă. Dar șeful Securității din Sinaia îi aducea portocale și lămâi și le întreba pe măicuțe de ce mai are nevoie părintele. Măicuțele nu voiau să primească.

AGERPRES: Ce credeți că și-ar mai dori părintele?

Zoe Dăian: Să lămuresc oamenii că e nevoie de spovedanie și împărtășanie, că rugăciunea și postul contează prea puțin fără spovedania omului. Recomanda spovedania și săptămânal dacaă se poate, dar asta mai mult pentru călugări și preoți. Eu nu pot să țin post, dar el spunea: ‘Decât să te gândești la mâncare și să ții post, mai bine mănânci’. Și mai spunea ca zilnic să deschizi Biblia și să citești un paragraf, iar dacă nu ai timp, măcar să o iei în mână zilnic. Arsenie nu dădea canoane.

AGERPRES: Ce spuneți despre faptul că lumea cere canonizarea părintelui Arsenie Boca?

Zoe Dăian: Unii sunt împotrivă, pentru că satana lucrează. Eu am transmis(…)că nu e nevoie să-l canonizeze, pentru că-l canonizează miile de oameni care merg la mormântul lui, iar celor care sunt împotrivă, când se adună la Sinod, să le dea Dumnezeu sănătate și liniște sufletească, pentru că nu o au. AGERPRES/(A, AS — autor: Otilia Halunga, editor: Adrian Drăguț)

***
Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vața de Sus (Hunedoara). A studiat la Academia Teologică “Andreiana” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paștile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mânăstirea Brâncoveanu — Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic și stareț, va începe cu putere, cu duh apostolesc și chiar prorocesc mișcarea unică de la Sâmbăta, de redeșteptarea religioasă și morală a credincioșilor. A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu și apoi la Mănăstirea Prislop.

În anul 1959, regimul comunist a desființat lăcașul de cult din Hunedoara, l-a transformat în cămin de bătrâni, iar părintele Arsenie Boca a fost alungat din mănăstire. Securitatea i-a interzis să mai slujească în vreo biserică din România. Părintele a fost arestat și torturat de fosta Securitate în anii 1948 și 1951 pentru presupuse legături cu legionarii, fapte negate de acesta. Închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea, condamnat la MUNCĂ silnică la Ocnele Mari și la Canal, părintele a revenit, la sfârșitul pedepsei, ca stareț la Mânăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii gulagului comunist. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 km. de București.

Arsenie Boca este considerat ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, mii de oameni sunt prezenți la slujba de pomenire a celui care, chiar fără a-l fi cunoscut direct, le-a schimbat viața, cel mai mare număr înregistrându-se în 2010, 30.000 de credincioși.

 Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

VIDEO cu descoperirile arheologice senzaționale de la Poiana Cireșului - Statuetă feminină și pandantive vechi de 20.000 de ani. Interviuri cu specialiștii. 5 minute care merită vizionate!

Șantier susținut financiar de Asociația Geto Dacii

Fericirea nu este trecatoare

          Cred ca odata invatat modul de a trai fericit in mod constient, fericirea este o optiune de viata. Cand intelegi ca fericirea este o optiune in felul in care doresti sa iti traiesti viata, stii ca este de durata. Sa zici ca fericirea este instabila sau este o stare trecatoare nu este logic, daca stii ce este si cum sa ajungi la ea.
           Pentru a ii determina durata, trebuie sa stim sa facem diferenta intre fericirea autentica si celelalte momente de emotie pozitiva, veselie, bucurie, multumire, satisfactie.
           Cand esti vesel, bucuros, emotionat, multumit, satisfacut spui: “Sunt multumit ca am reusit sa cumpar masina la care am visat o viata”. Poti spune si ca esti fericit, dar mai corect ar fi sa spui “multumit”. Sau “satisfacut deplin”.
           Cand esti fericit, spui “Sunt fericit”. Cu accentul pe sunt, si fara sa cauti motive.
           Spui “sunt fericit” cand esti langa iubirea vietii tale. Si nu mai e nevoie de alte explicatii, pentru ca accentul este pe cuvantul “sunt”.
           Spui “sunt fericit” cand ai inteles ca ai atins una din valorile esentiale din viata ta.
           Cand ai un moment de luciditate in care realizezi ca ai atins una din valorile esentiale ( cum e iubirea ), veti spune “sunt fericit” si nicidecum “sunt multumit”.
           Daca ne asteptam ca fericirea sa ne vina din afara ca si o rasplata, pentru ca facem lucruri bune, din cariera, din familie, din situatia materiala buna, atunci vom obtine scurte momente de multumire, care nu sunt cele de fericire.
           Crampeiele de fericire pe care le avem toti, sunt scurte momente de iluminare.
           Ele anticipeaza fericirea care o putem atinge. De aceea e esential sa tinem cont de ele.  Sa actionam tinand cont ca pot fi prelungite in mod constient, prin alegerea noastra de a trai in alt mod, mai implinit.
           Fericirea care vine mereu dinauntrul nostru, poate sa tina la nesfarsit.
Nu este trecatoare decat daca uiti cine esti si ce poti sa faci.
           O fericire atinsa constient, va fi stabila si continua doar atunci cand nu va mai fi influentata lucruri si evenimente din exterior.
           Cand vom descoperi fericirea interioara, nimic nu ne va mai tulbura.
           Cand vom sti sa o descoperim, sa o mentinem in noi, sa o traim din plin ca un mod de viata la care avem tot dreptul, atunci nu vom mai avea nici o neclaritate despre ce inseamna fericirea.

SFÂNTA MARIE MARE | RUGĂCIUNEA pe care PĂRINTELE ARSENIE BOCA spunea că e bine să o rosteşti de SFÂNTA MARIE MARE

ADORMIREA MAICII DOMNULUI SAU SFÂNTA MARIE MARE. Vineri, 15 august, creştinii ortodocşi sărbătoresc Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului. Scrierile Sfântului Părinte Arsenie Boca, la care mulţi dintre români au mers în pelerinaj, au rămas nepreţuite peste timp. Iată ce spunea acesta despre Maica Domnului.

• 

 

 ADORMIREA MAICII DOMNULUI SAU SFÂNTA MARIE MARE. Părintele Arsenie Boca spunea:
"Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului. Ea e prevăzută de Dumnezeire îndată după căderea omului. Deci pomenirea ei, pune din plin, problema refacerii omului.
Primul om refăcut, e lisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui lisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost instituită, chiar de lisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe loan de fiu şi lui loan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată zdroaba vieţii ar fi fără sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta.
Ştim de la lisus, că vom purta şi chipul pe care ni l-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta însă, când Se va naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară.
Prin asceză şi iubire sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic.
Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, ci şi o urmare a Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul Ei.
Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului.
Tot aşa, pe lângă orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei puţini, e Maica Domnului. Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire.
Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...
- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor şi vreau să-i prăpădesc!
- Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?
Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată.
„Intre robii lui Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fără margini" - zice sfântul Ioan Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprea;scă urgia lui Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult rugăciunea sfintei Fecioare Maria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.
Al VII-lea Sobor ecumenic, având în vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica Domnului, hotărăşte:
„A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri îngereşti, fericiţii şi întru tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru Hristos, pe sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere mijlocirea lor, pentru că ei ne pot apropia de împăratul tuturor - Dumnezeu."
Şi cântă Biserica:
„Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară! Întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi: Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu."

Sursa:apologeticum.ro

Cum îi cunoşti pe oamenii fericiţi

1. Oamenii fericiti nu bârfesc

Singurii oameni care nu barfesc sunt aceia care in adancul lor simt ca viata lor este destul de implinita. Daca esti fericit si implinit cu viata ta, de ce ti-ar mai pasa ce se intampla in viata altcuiva? Nu e nevoie sa ne ocupam vietile cu un astfel de comportament, caci acesta nu face decat sa ne portretizeze intr-un mod patatetic, ne face sa parem gelosi…
2. Oamenii fericiti nu isi bat capul cu problemele altora
Oamenii care nu reusesc sa isi vada de treburile lor, se simt, cel mai probabil, “mizerabil”. Cauta greselile altora doar ca sa se simta intr-un fel, mai bine. Acesti oameni nu prea stiu sa isi pigmenteze viata cu activitati interesante si atunci isi consuma timpul “preocupandu-se” de cele care li se intampla celorlalti.
3. Oamenii fericiti nu gandesc negativ
Exista oameni care, simtindu-se mereu neimpliniti, se plang mereu de orice, iar de cealalta parte ii avem pe oamenii fericiti care vad mereu, mai degraba jumatatea plina a paharului si cauta in mod constant lucruri din ce in ce mai interesante in viata lor. Sa gandesti pozitiv este o conditie esentiala in economia unei vieti fericite. Concentreaza-te pe aspectele pozitive din viata ta si nu asupra celor negative!
4. Oamenii fericiti nu sunt invidiosi
Pentru ca un om fericit nu are absolut nici un motiv sa fie invidios pe alti oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viata lor, care nu trebuie sa fie identice cu ale celorlalti si le pretuiesc.Ei nu se compara cu ceilalti, pentru ca sunt multumiti cu propriul drum in viata, cu ceea ce au. In loc sa se poarte cu invidie, ei se bucura sincer pentru succesul celor din jur si celebreaza reusitele alaturi de ei.
5. Oamenii fericiti nu au nevoie de confirmarile altora
Oamenii fericiti nu isi doresc cu ardoare aprecierea si confirmarile celorlalti. Ei isi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate si nu traiesc in functie de asteptarile celorlalti. Ei stiu ca trebuie sa faca lucruri pentru ei insisi, lucruri care sa ii ajute sa evolueze in viata iar, faptul ca nu sunt preocupati de parerile celorlalti ii ajuta sa isi traseze un drum al evolutiei personale.
6. Oamenii fericiti nu cauta razbunare
Asta o fac pentru ca nu exista nici un motiv pentru care ne-am dori sa ne razbunam pe o alta persoana. E mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt, in voia legilor universale, iar noi sa ne continuam viata, fara a ne lasa coplesiti de ganduri negative si dorinta de razbunare. Singura metoda prin care poti sa te desprinzi de dorinta de razbunare este a renunta si a accepta o persoana sau o situatie, exact asa cum este.
7. Oamenii fericiti nu au resentimente
Oamenii fericiti nu au resentimente… Daca te tot gandesti la ceva care te-a marcat intr-un fel, nu faci decat sa iti amplifici suferinta interioara, iar oamenii pozitivi stiu acest lucru si in consecinta prefera sa nu se mai gandeasca la ceea ce le-ar putea face rau. Invata sa renunti! Sentimentul de a renunta la furie este unul cu adevarat eliberator

8. Oamenii fericiti nu tin neaparat sa aiba ei dreptate
Foarte multi oameni au tendinta de a tine cu dintii de convingerile lor, pentru ca nu isi doresc decat sa aiba doar ei dreptate. Multi nu renunta la ceea ce cred nici macar atunci cand le sunt prezentate argumente solide, astfel incat in fata unor astfel de oameni este mai bine sa nu deschizi subiecte asupra carora stii ca nu vor deloc sa reflecteze, pentru ca discutiile cu ei nu sunt decat o risipa de energie.
A nu accepta si alte perspective tradeaza un ego puternic, infatuare. Este mai bine sa ne mentinem opiniile cu mult calm stiind sa ascultam argumentele celorlalti. In final, ambele parti pot fi de acord ca pot fi de acord.
9. Oamenii fericiti nu au asteptari
Una dintre cele mai mari provocari ale vietii este aceea de a-i accepta pe oameni exact asa cum sunt. Odata ce inveti ca asteptarile pe care le ai tu nu ii vor schimba pe ceilalti, viata ta va fi din ce in ce mai buna. Problemele apar atunci cand asteptarile nu se materializeaza. Asteptarile nearealiste duc de cele mai multe ori catre mari dezamgiri in legatura cu ceilalti. A nu avea asteptari te ajuta sa traiesti liber, fara presiunea imensa a preconceptiilor despre ce ar trebui sa fie o situatie, sau cum ar trebui sa fie ceilalti.
10. Oamenii fericiti nu evita problemele pe care le au
Atunci cand se ivesc probleme, cum este de altfel normal, in viata fiecaruia, unii oameni au tendinta de “a le ascunde sub pres”, in loc sa gaseassca metode pentru a le solutiona. A ignora problemele inseamna sa te ingropi si mai tare in sentimente de anxietate si stres.
11. Oamenii fericiti cauta fericirea in adancul lor si nu in exterior
Astfel, pentru acesti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arata, de masina pe care o detin, sau geanta de firma pe care si-au achizitionat-o. Pentru acesti oameni, fericirea este in interior. Avem puterea de a da noi o conotatie lumii inconjuratoare, ceea ce este crucial pentru a ramane pozitivi. Cauta in interiorul tau pentru a gasi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/a, de nimeni, nici macar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine! Sa isi caute fericirea in exterior este o greseala pe care o fac atat de multi oameni in viata lor!
12. Oamenii fericiti nu se gandesc atat de mult la probleme
Sa te gandesti necontenit la ceva care iti cauzeaza un incovenient nu este cea mai buna solutie. De multe ori, modul in care supra-exageram o problema cauzeaza si dispute, certuri intre oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerarii unei situatii. Cu cat analizam mai tare, cu atat avem tendinta de a deveni mai negativi, mai anxiosi, iar solutia va intarzia sa apara. Este mai bine sa tratam totul cu mai multa detasare si incredere in viata, ca totul este si va fi bine.
13. Oamenii fericiti nu traiesc in trecut
Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce sa ramanem acolo, agatati mintal, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au facut pace cu trecutul lor, sau se afla pe acest drum, traind cu intensitate tot ceea ce le ofera prezentul si creaindu-si un viitor asa cum si-l doresc. In mod activ ei incearca sa obtina tot ce este mai frumos in vietile lor.
14. Oamenii fericiti nu urmeaza turma
Increderea in ei insisi, in tot ceea ce isi doresc este esentiala pentru acesti oameni. Ei sunt atat de increzatori in valorile pe care le au incat nimic nu pare sa ii zdruncine. Au inclinatia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor.
15. Oamenii fericiti nu iau totul personal
Si, in final… dar nu lipsit de importanta, este faptul ca oamenii fericiti nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagereaza o situatie sau un comentariu la adresa lor. Asculta cu atentie ce au ceilalti sa le transmita, fie ca este “de bine”, fie ca este o critica. Unii oameni traiesc chiar mici drame neintelegand un mesaj exact asa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emotionala.
De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretam lucrurile. Gandeste-te cat de mult ai de castigat atunci cand privesti o perspectiva noua asupra unei situatii, decat daca ai fi privit doar prin propriii ochi.

Sursa: www.suntsănătos.ro

“Nu există copii obraznici, ci părinţi care nu ştiu să reacţioneze”: cum îi educi pe cei mici fără să-i pedepseşti

Motivul pentru care un copil are un comportament considerat nepotrivit de adult ascunde, de cele mai multe ori, o altă explicaţie decât răsfăţul, conform unei teorii recente. Fie că cel mic cerşeşte atenţia părinţilor, vrea să se joace, îl supără ceva sau nu înţelege un anumit lucru, părinţii sunt cei care ar trebui să realizeze faptul că pedeapsa nu educă, indiferent de metoda de coerciţie aleasă, ci complică şi mai mult lucrurile, conform adevărul.ro.
Cu cât un copil dovedeşte un comportament mai dificil sau mai agresiv, cu atât mai mult are nevoie de atenţia şi înţelegerea părinţilor, nu să fie pus la colţ şi certat, atrage atenţia psihologul Naomi Aldort, autoare a cărţii „Raising Our Children, Raising Ourselves“ (Ne educăm copiii, ne educăm pe noi înşine).
„Nu există copii care nu se comportă aşa cum trebuie, ci copii care fac ceea ce pot, dar pe care noi nu-i înţelegem“, mai spune Aldort, opinie împărtăşită de tot mai mulţi psihologi specializaţi în psihologia copilului, printre care şi Laura Markham.
Copiii învaţă înregistrând ceea ce văd la ceilalţi, iar părinţii reprezintă prima şi cea mai sigură sursă de informaţii, primele modele pe care le urmează. Aşa că atunci când părinţii recurg la pedepse corporale, la ţipete sau mustrări frecvente, inclusiv la pedepse pe care le consideră o alegere blândă, cum este trimiterea copilului la el în cameră pentru o anumită perioadă de timp sau îl pun la colţ, nu fac decât să le ofere un exemplu de comportament agresiv, pe care îl vor adopta.
Chiar şi atunci când copilului i se spune că este trimis singur la el în cameră pentru că a greşit, acesta primeşte mesajul că este abandonat şi îndepărat, lăsat singur cu temerile şi nesiguranţele sale, chiar de către cel care ar trebui să-l înveţe cum să se descurce cu problemele şi emoţiile care îl stăpânesc.
Psihologul Laura Markham crede că această pedeapsă în vogă printre părinţii zilelor noastre ar trebui înlocuită cu o perioadă în care părintele să încerce să descopere, alături de copil, problema din spatele unui anumit tip de comportament. Markham avertizează că excluderea pedepselor nu echivalează cu renunţarea la a impune limite copiilor, care înseamnă cu totul altceva.
„Copiii trebuie să înţeleagă faptul că nu au voie să fugă în mijlocul străzii, că nu este în regulă să lovească alţi copii sau să facă pipi pe covor, dar acestea sunt limite, nu pedepse. Totuşi, părinţii nu ştiu cum să impună astfel de limite şi presupun că trebuie să le dea o lecţie odraslelor, aşa că îi pedepsesc, la fel cum au înţeles şi ei de la părinţii lor“.
Pe de altă parte, studii recente susţin că pedepsirea copiilor nu face decât să înrăutăţească un comportament negativ, pentru că pedepsele dezvoltă furie şi o atitudine defensivă. Copiii învaţă, totuşi, să mintă ca să nu fie prinşi, să evite pedeapsa. De asemenea, pedepsele nu fac decât să-i îndepărteze pe copii de părinţi şi să scadă influenţa pe care adultul o are asupra copilului.
Este mai uşor şi la îndemână să pedepseşti decât să găseşti timpul şi răbdarea necesare pentru a trata corect educaţia copilului, admite Markham, dar părinţii ar trebui să înţeleagă că sunt direct responsabili de felul în care ajung copiii lor să se comporte.

 Markham a oferit pentru Psychology Today o serie de îndrumări pentru părinţii care vor să renunţe la pedeapsă în relaţia cu copiii:
1. Părinţii sunt primii care ar trebui să înveţe să-şi ţină în frâu emoţiile şi nervii, nu copiii
Aceasta este prima regulă pentru ca şi cei mici să înveţe, prin puterea exemplului, cum să se descurce cu propriile emoţii. Părinţii trebuie să-şi înăbuşe impulsul de a pedepsi şi să nu-i arate mereu copilului că este furios, reacţionând agresiv, aceasta fiind o atitudine care nu face decât să se întoarcă împotriva celui care o foloseşte.
2. Emoţiile trebuie tratate cu atenţie şi respect
Copiii nu-şi pot stăpâni reacţiile atunci când sunt conduşi de adrenalină, de hormoni, aşa că părinţii sunt datori să-i ofere copilului un mediu liniştit în care să-şi descarce supărarea. Nu încercaţi să-i ţineţi morală atunci când copilul este recalcitrant. Aşteptaţi să se calmeze şi abia apoi încercaţi să-i explicaţi că v-aţi simţit jignit şi rănit de felul în care s-a comportat cu dumneavoastră (dacă a minţit, a vorbit urât sau s-a răstit la părinte), explică Markham.
3. Repetiţia sau respectarea unei rutine este cheia educaţiei, metodă care trebuie urmată fără abatere din primii ani de viaţă, de la felul în care învaţă să se spele pe dinţi, să aibă grijă de lucruri sau de animale, să-şi facă temele etc.
Rutina este importantă mai ales în ceea ce priveşte respectarea şi adoptarea unor comportamente de bază, dar este şi „structura“ pe care se clădesc aspecte mult mai importante.
Din nou, răbdarea este esenţială în ceea ce-l priveşte pe adult. Copilul nu va înţelege mai bine că trebuie să se spele pe dinţi în fiecare zi, dacă se va ţipa la el. Important este ca aceste obişnuinţe să fie dezvoltate în timp, într-un mod care să-l atragă pe copil, chiar dacă presupune ca părintele să găsească o metodă prin care să transforme rutina într-o joacă, indiferent dacă este vorba despre spălat pe dinţi sau despre făcut ordine în cameră.
 4. Încercaţi să stabiliţi o legătură cu copilul înainte de a încerca să corectaţi o problemă
Nu uitaţi că un copil are tendinţa să fie mult mai neascultător atunci când se simte vinovat faţă de părinte şi când simte că a dezamăgit. De aceea, părintele trebuie să-i arate copilului că îi pasă de ceea ce simte şi că face eforturi să-l înţeleagă. O abordare de tipul „înţeleg că m-ai minţit pentru că ţi-a fost frică să-mi spui ce s-a întâmplat cu adevărat“, îi va arăta copilului că nu trebuie să-i fie teamă de felul în care veţi reacţiona, ci că va găsi în dumneavoastră o persoană la care poate apela şi unde va găsi înţelegere.
Când îi vorbiţi copilului este importat să vă aşezaţi şi să discutaţi de la acelaşi nivel, să vă uitaţi în ochii lui, nu să-l „concediaţi“ cu un gest, fără ca măcar să-i aruncaţi o privire. Când copilul plânge, ţipă sau nu vrea să vorbească este indicat ca părintele să-i explice că trebuie să exprime în cuvinte ce-l deranjează.
5. Limitele se impun prin oferirea constantă de explicaţii
Copilul trebuie să înţeleagă de ce nu trebuie să facă un anumit lucru. Nu este suficient să i se spună nu face aia, nu ai voie, nu pune mâna etc. Fiecare interdicţie trebuie să fie urmată de o explicaţie. „Nu ai voie să fugi în mijlocul străzii pentru că …, Nu poţi să-ţi loveşti fratele pentru că… etc. Cu cât înţeleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atât vor fi mai dispuşi să le accepte.
 6. Nu uitaţi că fiecare moment de obrăznicie este o expresie a unei necesităţi legitime a copilului
Copilul are un motiv pentru care se poartă aşa, chiar dacă părintele consideră că motivul este greşit. Se comportă îngrozitor? Înseamnă că se simte îngrozitor. Poate că nu se odihneşte suficient, poate că simte nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, poate că a strâns o mulţime de emoţii negative pe care simte nevoia să le elibereze prin plâns. Dacă descoperiţi motivul, atunci nu veţi mai considera că este vorba de răsfăţ sau obrăznicie.
7. Nu este uşor, dar părinţii ar trebui să găsească modalitatea prin care se le spună copiilor mai des „DA“, pentru că aproape întotdeauna apare cuvântul „NU“ în relaţia copil-părinte. „Da, este timpul să-ţi faci ordine în cameră“, poate fi un exemplu.
 8. Rezervaţi un timp, zilnic, în care să lăsaţi la o parte orice altă activitate (telefon mobil, televizor, laptop) şi timp de măcar 20 de minute încercaţi să vă dedicaţi total copilului dumneavoastră şi să-l întrebaţi ce şi-ar dori să faceţi împreună. Lăsaţi-l pe el să ia conducerea şi nu vă sfiiţi să-i faceţi pe plac şi să vă purtaţi prosteşte, de dragul lui. Copiii obişnuiţi să petreacă în fiecare zi timp de calitate cu părintele, reuşesc să-şi exprime mai bine emoţiile.
9. Părinţii trebuie să-şi ierte greşelile pe care le fac faţă de copiii lor şi să înveţe din ele. Un părinte care se simte vinovat nu poate fi un părinte relaxat în relaţia cu copilul lui. Nu există “prea târziu” când un părinte vrea să repare greşelile pe care realizează că le face.
10. Când părinţii au impresia că parcă nimic din ceea ce fac nu funcţionează, atunci este momentul perfect să le arate copiilor cât de mult îi iubesc. Iubirea necondiţionată pe care părintele o arată copilului precede orice altă regulă de creştere şi educare a copiilor.

Sursa: financiarul.ro