Este de admirat că alegeţi o profesie într-un sistem de învăţământ ce seamănă foarte bine cu o cursă cu obstacole, atât pentru noi, cât şi pentru elevii noştri. Aceasta dovedeşte multă dragoste, dar şi abilităţi de luptător. Sistemul de învăţământ se află într-un moment dificil în care se desfiinţează clase, se închid şcoli, se desfiinţează posturi, iar în locul eminenţilor colegi pensionaţi, din şcolile de prestigiu, ajung, fără concursul cuvenit care ar dovedi performanţa, colegii profesori cărora li s-au desfiinţat şcolile. Examenele de titularizare oferă, de cele mai multe ori doar un post de suplinitor, iar, în cazul fericit în care ai o notă foarte mare, un post de titular într-un sat. Nu e de dispreţuit, chiar dacă drumul până acolo e obositor.
Omul sfinţeşte locul şi s-ar putea să găseşti acolo elevi motivaţi, colegi primitori, respect, precum şi stabilitatea necesară formării tale profesionale, dar şi ca om.
Noi cei din generaţia mai veche, am văzut, în ultimii ani, cum dispar şcolile profesionale, iar specialiştii din toate meseriile au ajuns bodyguarzi la bănci, în cazul în care n-au plecat din ţară. Am asistat neputincioşi la eliminarea examenului de admitere la liceu sau la facultate, la modificarea programului universitar al unui student, la scoaterea gramaticii din programele de liceu, a literaturii de la proba orală bacalaureatul la limba şi literatura română, a culturii generale şi a cronologiei din manuale. Programele disciplinei pe care o predăm propun pe prima lor pagină atitudini şi valori ce nu se regăsesc deloc în paginile următoare. Am văzut, de asemenea, cum criteriile de performanţă se relativizează, iar noi suntem expuşi furiei părinţilor avizi de note mari ce oferă posibilitatea de admitere în licee bune sau locuri bugetate la facultate. Dezastrul pe care îl trăim noi în şcoli este mai grav decât ceea ce se întâmplă la Roşia Montana sau la Pungeşti. Totuşi, nu va ieşi nimeni în stradă, pur şi simplu pentru că doar noi, cei din sistem, înţelegem cu adevărat ce se întâmplă; ceilalţi doar observă efectele dezastruoase asupra copiilor lor.
Corupţia e rară în şcolile româneşti, dar de-o vei întâlni, părăseşte dacă poţi, acel loc. Nu-i vei putea schimba pe oameni, dar ai dreptul la propria ta opţiune. Refuză să colaborezi şi ia atitudine contra atunci când gesturile simbolice de recunoştinţă ale părinţilor către noi sunt transformate în profit, dar nu-i judeca pe colegii ce au ajuns să-şi necinstească profesia, deoarece sărăcia e greu de suportat. Ai încredere: o conştiinţă curată e cel mai de preţ lucru, iar acolo unde nu vei găsi ceea ce aştepţi aminteşte-ţi că şi tu faci lucrurile să meargă, pentru că vrei şi pentru că te pricepi în profesia pentru care te-ai pregătit. Nu-ţi va ieşi din prima, dar îndrăzneşte, dă voinţă şi vei primi de la Dumnezeu, puterea de-a reuşi.
Dacă nu putem schimba nimic deoarece Ministerul îşi ia hotărârile făcând abstracţie de noi, cei implicaţi în sistem, să continuăm să facem ceea ce ne stă nouă în putinţă. Avem privilegiul de a lucra cu copii; ei au încă o conştiinţă curată, al căror glas îl vor auzi, mai devreme sau mai târziu, când vor vedea că avem ceva de dăruit pentru ei, cu dragoste, dar şi cu fermitate. Deşi acelaşi glas al conştiinţei le spune şi ce e bine şi ce e rău, ei au, totuşi, nevoie ca noi, adulţii, să le confirmăm limitele. Elevii noştri au, de multe ori, părinţii obosiţi, stresaţi, în divorţ sau divorţaţi. Aceşti copii sunt hărţuiţi de marketingul agresiv al industriei divertismentului, de cel al jocurilor pe calculator, lor li se vinde ţigări, alcool şi droguri fără ca, de multe ori, poliţia să sancţioneze pe cineva.
Elevii noştri au nevoie de noi, profesorii lor, cei care petrecem cu ei, de multe ori, mai mult timp decât o fac părinţii lor. Haideţi să-i învăţăm să citească, chiar dacă sistemul le-a permis să ajungă la liceu în situaţia aceasta, iar societatea nu le-a oferit alternativa unei şcoli performante. Noi, profesorii lor, suntem conştienţi că fenomenele culturale se află în strânsă legătură cu cele istorice şi dacă uneori manualele ignoră acest lucru, să le împărtăşim şi elevilor noştri ceea ce noi am avut privilegiu de a afla de la profesorii noştri. Să-i învăţăm folclor şi mitologie românească, chiar dacă aceste lucruri nu se mai găsesc în cărţile lor şi să nu uităm că în literatură găsim măcar o nostalgie a eticului, aşa cum credea Liviu Rebreanu.
Mulţi dintre eleviii noştri nu mai citesc cărţi, ci ecrane. Trebuie acceptat faptul că aceasta este lumea în care trăiesc ei, diferită de ceea a părinţilor lor. Copiii nu vor refuza însă, niciodată, să li se citească, vor asculta bucuroşi o poveste clasică, un fragment din Noul Testament sau o ghicitoare în versuri citite de mama, tata, bunica sau bunicul. Ecranul nu va înlocui niciodată relaţia specială dintre părinţi şi copii sau dintre bunici şi copii. Îndemnaţi părinţii să citească împreună cu copiii lor şi să discute despre situaţiile şi personajele întâlnite în texte deoarece îşi vor spune bucuroşi părerea despre un personaj sau despre o situaţie, iar ei vor avea ocazia să discute cu copiii lor despre valori, despre bine şi rău, despre iubire sau despre alte lucruri importante.
Să le propunem elevilor lecturile timpului lor: autori români contemporani de literatură pentru copiii. Le va face o reală plăcere să o citească, deoarece vor găsi lumea lor în ea şi le va fi de folos. Deşi aproape ignoraţi de marile edituri care, în mod firesc fac afaceri cu titlurile ce sunt succese sigure de casă, autorii români continuă să scrie o literatură pentru copii de calitate, publicată la edituri mai mici. Pe mulţi dintre ei nu o să-i găsiţi în librării, veţi întreba zadarnic de numele lor, dar îi puteţi căuta în librăriile on line: Spiridon Vangheli, Ioana Nicolaie, Victoria Pătraşcu, Alina Miron, Adina Popescu, Sânziana Popescu, Laura Grunberg, Florin Bican şi mulţi alţii.
Să ne bucurăm de copilăria elevilor noştri ca de un teritoriu al sufletelor curate în care noi avem responsabilitatea să scriem o colindă, un psalm sau o poveste ce nu se vor şterge niciodată şi care vor reprezenta, peste timp, cele mai preţioase comori".
Mirela Miron: "Este vorba despre un sistem de valori pe care îl are fiecare dintre noi"
Am întâlnit-o pe profesoara Mirela Miron în şcoala ei din Mărişel, într-o pauză. Ea este corporatista care a renunţat la maşină şi la un salariu bun într-o multinaţională pentru a preda română într-un sat din Apuseni. Gestul său pare de neînţeles pentru mulţi dintre românii care trăiesc la oraş şi jinduiesc la un job bine plătit într-o corporaţie, dar Mirela Miron vorbeşte despre el cu liniştea omului convins că a ales bine.
Foto: Raul Ştef
"Este vorba despre un sistem de valori, pe care îl are fiecare dintre noi. Sigur, am vrea în fiecare zi să avem ceva nou: îţi cumperi nu ştiu ce, te duci în nu ştiu ce excursie. Toate astea îţi oferă bucurii, dar acestea se pot sfârşi la un moment dat, ca tot ce ţine de verbul A AVEA. Dar bucuriile care ţin de verbul A FI, pe acestea nu ţi le ia nimeni", spune Mirela Miron, care recunoaşte că este greu să îţi cobori nivelul de trai şi care ştie că articolul apărut în gândul i-a intrigat pe unii dintre corporatişti.
Coleg: "Să ştii că în învăţământ te vei pensiona cu hainele pe care le ai deja"
Ea însăşi a trecut printr-un proces anevoios de adaptare când a decis să-şi schimbe viaţa şi să intre învăţământ. "Este dificil să alegi. Mult timp am făcut gafe financiare: puneam în coş mai mult decât îmi permiteam. Eram obişnuită... Dar nu a fost o suferinţă asta. Pentru că schimbarea vine din interior", spune profesoara.
Îşi aminteşte acum ce i-a spus un coleg când a auzit ce vrea să facă. "M-a întrebat De ce? Eu nu ştiu cât de puţin se câştigă în învăţământ. Şi eu i-am spus, aşa, un pic inconştientă: Şi ce să fac dacă câştig mai mult? Să-mi cumpăr haine mai multe? Pentru că aşa făceam. Şi a spus: No, bine. Să ştii că în învăţământ te vei pensiona cu cele pe care le ai deja. Mi-a spus foarte clar, dar asta e ultima pagubă. Este ca o îndrăgostire şi în momentul în care eşti îndrăgostit nu te mai interesează alte lucruri", e hotărâtă să meargă mai departe Mirela Miron, chiar dacă ştie că va mai avea greutăţi de întâlnit în cale.
"Există o limită şi, din păcate, în învăţământ, limita asta e coborâtă mult, mult prea jos. Eu am avut ajutorul mamei mele, al soacrei mele în privinţa copiilor. Sigur, cel mai afectat a fost băiatul meu cel mare, care s-a obişnuit ca eu să-i cumpăr anumite lucruri, ca noi să avem maşină, dar a înţeles totuşi, pentru că e şi o chestiune care ţine de valori. Te poţi limita la puţin, la strictul necesar, problema e că în învăţământ nici strictul necesar nu ţi-l mai poţi asigura, dar eu nu am ajuns încă acolo", mărturiseşte profesoara.
Cum a decis să devină profesoară de română
Cu doar câţiva ani în urmă, pe când lucra într-o multinaţională, Mirela Miron şi-a dat seama că îşi doreşte altceva de la viaţă.
"Cred că noi cei care eram adolescenţi în 1989 am fost un pic naivi. Am admirat maşinile străine, hainele din Occident, tot ce aveau ei, ciocolata, ouăle Kinder. Eu, de exemplu, când am avut prima oară bani mi-am cumpărat 20 de ouă Kinder. Eram ahtiaţi după ce aveau ceilalţi. Acum ne-am maturizat, avem 40 de ani, şi începem să preţuim ceea ce avem noi. Toţi am fost un pic naivi, după ce am ieşit din comunism, iar acum începem să ne aşezăm şi să ne căutăm valorile, să ne întoarcem la ceea ce avem noi mai bun. Eu asta am găsit în mine, ca punct de sprijin, literatura română. De asta am început a doua facultate, tot de Litere, am început să citesc, a fost ca o îndrăgostire", povesteşte Mirela Miron.
Foto: Raul Ştef
Şi a început să îşi dorească să îi înveţe şi pe alţii ceea ce a ajuns ea să îndrăgească. Astfel a ajuns să predea în cele mai bune licee din Cluj, unde nu erau scoase la concurs însă decât posturi de suplinitori şi după ce reuşea să-şi facă elevii să progreseze, era nevoită să-i părăsească în anul următor, când se întorcea la catedră titularul de drept.
Foto: Raul Ştef
"Satul ăsta este o răsplată pentru toată strădania mea din ultimii ani"
La examenul de titularizare din 2012, Mirela Miron a luat a două notă pe centru de concurs, dar nu a reuşit nici aşa să primească un post în oraş, ci la 51 de kilometri de Cluj, la Mărişel. "Mi-am zis: Ce să fac? Iar să mă duc într-un loc nou, să clădesc ceva cu copiii şi să plec peste un an? Mă duc acolo unde sunt titulară, vreau să am continuitate. Cu ideea asta am venit în Mărişel, să-i cunosc pe ei, să pot să lucrez pe termen lung", spune profesoara, care nu ştia mai nimic despre locul în care urma să ajungă.
Foto: Raul Ştef
Ştiam doar că este un loc frumos, dar ce am găsit aici mi-a întrecut toate aşteptările", afirmă Mirela Miron care a rămas impresionată de şcoala, de profesorii, de elevii şi comunitatea de aici. "Îmi place totul, căldura oamenilor, peisajul frumos, modul în care am fost primită, faptul că este un sat de munteni, de oameni hotărâţi, totul m-a impresionat. Mie mi se pare că satul ăsta este o răsplată pentru toată strădania mea din ultimii ani", crede profesoara, care-şi vede renunţarea drept un câştig.
Foto: Raul Ştef
Diana Marcu este editor al ziarului Gândul
Raluca Ion este editor al ziarului Gândul
Sursa: Gândul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu