SOROS atacă! Români, apăraţi-vă credinţa şi familia!
Partidele şi instituţiile noastre au fost acaparate de oameni şi
doctrine potrivnice intereselor Neamului! – Ninel PEIA Deputat Român
(2012-2016).
Eu, unul, nu ştiu ca vreodată în istoria noastră să fi existat vreo
vreme în care să fim supuşi unui asemenea atac, continuu, vehement, şi
din ce în ce mai puternic.
Ţintele sunt două dintre componentele ce ne definesc esenţa, ca români.
Credinţa şi familia, stâlpi de bază ai românismului, elemente pe care
orice român le iubeşte şi le preţuieşte sunt, de câţiva ani, târâte în
noroi fără ruşine şi cu o plăcere absurdă de către inamicii văzuţi sau
nevăzuţi ai Ţării.
În ultimul timp, însă, aceste atacuri nu numai că s-au înteţit şi au
devenit mai veninoase ca niciodată, ci au început să vină şi din
interiorul Ţării şi nu numai din partea ONG-urilor vândute unor stăpâni
care nu ne iubesc. Acum, lucrurile stau şi mai grav: multe atacuri sunt
concertate, plănuite şi lansate din inima unor formaţiuni politice
parlamentare. Uneori astfel de valuri de ură vin chiar şi din cercurile
cele mai intime ale unor instituţii care sunt plătite din buzunarul
nostru.
Aceasta ne spune un lucru foarte grav: partidele şi instituţiile
noastre au fost acaparate de oameni şi doctrine potrivnice intereselor
Neamului. Acest lucru nu este acceptabil pentru nici unul dintre noi,
pentru niciun contribuabil şi pentru niciun patriot autentic.
Semnalele vin acum parcă din toate părţile, dar cu precădere dinspre
partidele politice, istorice sau nu, care nu mai fac faţă puterii
financiare, planurilor de şantaj şi infiltrării unor vectori periculoşi
în rândurile lor.
Cu mişcările de stradă cred că v-aţi cam lămurit. Centrele de
influenţă ale acestor mase căzute victimă unei propagande mai mult sau
mai puţin subtile ies la iveală aşa cum se separă uleiul de apă. Nu
peste multă vreme ne vom confrunta cu personaje care nu vor mai avea de
ce să se ascundă în spatele unor măşti cu mare priză la public. În
stradă, deja ştiţi că există forme de organizare copiate după sisteme
internaţionale gen antifa, care cred în guerilla social-urbană ca
fenomen de tensionare continuă a statului, în cazul acesta, a României.
De cealaltă parte, statul pare a nu mai rezista acestor mişeleşti
atacuri şi cedează, puţin câte puţin, în faţa propagandei neobolşevice
multiculturalist-progresiste, în faţa cererilor din ce în ce mai
tranşante de integrare a Ţării în dimensiunea unei univesalităţi
blestemate care reduce românul la a fi cetăţeanul planetei, un animal
dedicat consumului şi potrivnic propriei gândiri, un zombie, nu un
membru important al Neamului său.
Dacă acest plan va reuşi, Neamul Românesc se va pierde pentru
totdeauna în umbrele unei istorii care are tendinţa de a şterge trecutul
şi pilonii naţiunilor promiţând un viitor al libertăţilor totale, un
Babilon mare cât o planetă.
Familia este pentru noi ceva sfânt. Şi aşa trebuie să rămână. Femeia,
bărbatul şi copiii lor. De aici pleacă construcţia de milenii a unei
naţiuni. În acest caz a Neamului nostru. Dărâmarea acestei statui a
înţelegerii şi împăcării, a speranţei într-un viitor limpede şi frumos,
ar fi o mare victorie pentru duşmanii neamului nostru, şi un pas
incredibil pe drumul pierderii conştiinţei naţionale. Pământul trebuie
să devină o mare mămăligă, fără identitate şi putere de reacţie, un
amestec numai bun de manipulat oricând şi oricum după bunul plac al unor
personaje ce slăvesc pe oricine altcineva în afară de Dumnezeu.
Credinţa noastră, ortodoxia de care suntem toţi legaţi printr-un
cordon ombilical sacru, una dintre treptele alese de români către
Mântuire. Ei bine, şi credinţa noastră milenară trebuie să dispară mai
întâi într-un ecumenism caritabil, pentru ca a apoi să fie dată uitării.
Atacurile asupra Bisericii sunt atât de multe în fiecare zi, încât nici
nu mai ştiu ce exemple să mai aleg.
Ateismul a luat, în ultimii ani, un avânt care îl depăşeşte cu mult
pe cel din anii roşii, anii comunismului impus de antihriştii sovietici.
Dacă pui lângă acest „trend” mişcările de prozelitism declanşate pe
întreg teritoriul României de diverse secte mai mult sau mai puţin
importante, uşor putem constata că românii creştini au ajuns o insulă
care stă în faţa unui Ocean al necredinţei sub care curenţii smintirii
pregătesc furtunile păgâne ale secolului.
Singura soluţie este să ne unim, toţi cei care credem în Neam şi Ţară
şi să facem un zid de nepătruns în jurul familiei şi credinţei. Un zid
care va sângera, va striga de durere, se va zvârcoli din cauza
acuzaţiilor nedrepte ce-i vor fi aduse, dar care nu va ceda nici un pas,
nici un milimetru în favoarea blestemaţilor care ne vor praf şi
pulbere.
Veniţi, să dăm mână cu mână, şi puternici cum ştim că putem fi
împreună, să înălţăm ultima redută a Neamului, ultima cetate a
Credinţei, ultimul zid de apărare al Ţării.
Oasele şi carnea noastră vor sta la baza acestei sfinte construcţii
şi gândurile şi faptele noastre vor fi sabie şi scut în faţa
invadatorilor şi slugilor lor, hoarde ale necinstei şi murdăriei.
Şi vom învinge, căci cauza noastră este dreaptă, familiile Neamului
sunt cu noi, Credinţa Neamului ne e sprijin în veac şi speranţa ne va da
lumina necesară alungării întunericului!
Ninel PEIA Deputat Român (2012-2016)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu