luni, aprilie 09, 2018

Învinovățirea ta sau a celorlalți



Învinovățirea ta sau a celorlalți oameni, judecarea lor și condamnarea, nu te ajută la nimic, ele te țin pe loc. Totuși, înainte de toate îți oferă falsul sentiment de satisfacție că ai făcut dreptate. Amintește-ți însă că dreptatea nu este de la Dumnezeu, ea vine de la oameni. Fiindcă, de la Dumnezeu vine iertarea și iubirea. El nu se lasă influențat de dreptatea omenească limitată și de legile ei, ci ridică la nivelul de înger chiar și un tâlhar care a fost condamnat la moarte prin crucificare. Aceasta este adevărata putere. Începem.
Nu trăiești viața pe care ți-o dorești. Jobul la care ai visat a fost ocupat. În cele mai multe din zile copiii tăi uită de tine. Bărbatul tău, a plecat demult. Nici cu banii nu prea te mai ajungi. Poate că ai tu ceva în neregulă. Ceva stricat trebuie să existe în toată treaba asta.
Hrănești învinovățirea ta sau a celorlalți și, consideri că ea este soluția, atunci când te temi că cineva îți poate răpi bucuria și îți poate strica imaginea. Atunci lucrezi la un sistem de autoapărare și cauți să îl perfecționezi, în așa fel încât să nu poată pătrunde nimeni la tine.
Însă, fortăreața care te proteja odinioară azi ți-a devenit închisoare. Trăiești ca în interiorul unui bol de sticlă. Ți-ai construit cetatea ta ai cărei pereți te-au lăsat fără aer, fără natură, fără căldură, fără lumină. Și te-ai ofilit.
Omul care își construiește un sistem de autoapărare cunoaște despre el faptul că este slab, vulnerabil, că este ușor influențabil și lipsit de autoritate sau de încredere în sine. Mai mult, el își construiește chiar un sine fals, pe care îl protejează și îl adoră. Purtând aceste convingeri cu el de-a lungul vieții, e nevoit să ia măsuri, de fiecare dată când imaginea îi este amenințată.
Omul puternic nu are nevoie de nimic, el devine conștient că nu poate fi rănit. Și dacă la un moment dat va fi rănit cunoaște faptul că evenimentul trăit este exact acea experiență pe care o aștepta, care urma să îl propulseze către nivelul următor al conștiinței. Omul puternic nu se ascunde de ploaie ci aleargă printre picături și se bucură de tot.
Permite-mi să îți amintesc ce știai înainte să începi viața cu stângul și să îți urmezi dar fără abatere Calea. În lume nu există dușmani, există doar oameni derutați, care au suferit mult și care privesc viața ca pe o Luptă aprigă, răul fără de sfârșit, războiul lipsit de șanse.
În realitate, Universul nu este un loc primejdios, este un Spațiu prietenos, la fel ca Dumnezeul care te ghidează pe durata vieții aici, dacă Îi permiți. Toate lucrurile de care te-ai ferit în trecut, odată ce le-ai înfruntat ai realizat că îţi oferă cea mai splendidă senzaţie de satisfacţie.
Învinovățirea ta sau a celorlalți este cea mai letală armă, prin care poți să te autodistrugi ori să distrugi totodată și lumea din jur. Ignoranța și ea de asemenea. Nepăsarea e nebunia. Nebun nu eşti atunci când faci ceva despre care societatea nu are o părere prea bună. Nebun eşti în momentul în care în ciuda nevoii de tine alegi să nu faci nimic.
În viață orice ți s-ar întâmpla și prin orice ai trece, nu căuta vinovați. Învinovățirea ta sau a celorlalți nu e o soluție pentru a îndrepta ceva ori pentru a trăi o viață mai bună. Dacă ești nefericit nu e vina ta. Nu te judeca, căci în felul acesta îți vei stagna creșterea. Odată ce afli că bucuria ta e responsabilitatea ta, vei face ceva ca să obții obiectivul dorit, vei înainta în acea direcție.
Învinovățirea ta ori a celorlalți e confirmarea incapacității de a depăși un eveniment, pe care l-ai analizat și despre care consideri că te-a afectat. Învinovățirea ta sau a celorlalți te ține pe loc în ceea ce privește procesul dezvoltării tale. Chiar și evenimentele care te afectează se întâmplă către binele tău suprem, acela mai înalt, al spiritului care ești. Totul se întâmplă spre creșterea ta, chiar și un accident în urma căruia rămâi imobilizat la pat.
Fericirea mea depinde numai de mine, însă dacă nu reușesc să mă fac fericit sunt vinovat. Nu, tu nu căuta vinovați, caută acceptarea și recunoștința. Ele sunt medicamentele tale, rețeta vindecării mentale. În viață fă ceea ce e bine să faci, dar mai întâi de toate fii conștient de tine.
Unii oameni dăruiesc ca să obțină, aceia nu știu să ofere din inimă. Când nu obțin, regretă. În realitate atunci când dăruiești, te bucuri la fel de tare ca în momentul în care primești. Învinovățirea ta sau a celor care nu au aflat încă funcționalitatea în mod natural a psihicului, devine, cu certitudine, o altă metodă ineficientă.

Învinovățirea ta și dezamăgirea

Și când simți că dezamăgirile venite chiar din partea celor dragi aproape că te doboară, amintește-ți, e dreptul tău să ierți ca să fii fericit. Cum ar fi dacă viața ta ar fi completă și perfectă și nu ar mai fi nevoie să alergi după nimic? Atunci ai trăi în pace orice ai face și ai sărbători continuu. Ei bine, în realitate chiar așa este.
Frumusețea nu are înălțime, greutate, culoare, stil. Frumusețea are unicitate. Frumusețea este simplitate și adevăr. Un chip luminat, dar care nu se încadrează în tiparul social este preferat în comparație cu unul posomorât, apt din punct de vedere al hotărârii în ceea ce privește aspectul frumos ori sexi. Totuși înțelepciunea ne reamintește să nu comparăm pe nimeni, să nu învinovățim pe nimeni că s-a născut într-un anume fel sau că s-a dezvoltat altfel.
În general oamenii care te bruschează emoțional nu sunt oameni răi, sunt oameni temători și derutați, nu te teme de ei. Provocările îți aduc satisfacția.
Acceptă cu seninătate în privire și cu zâmbetul pe buze toate provocările pe care viața ți pune la dispoziție. Starea de disconfort te crește, în schimb confortul de ține pe loc. Tu nu căuta să îți trăiești viața doar într-o stare de bine, căci astfel vei rămâne în urmă. Să escaladezi un vârf de munte este foarte greu, dar de sus se vede atât de frumos.
În viață nu există situații fără ieșire, frica este o iluzie. Nu există ziduri ori prăpăstii. Aceste sfârșituri există doar în mințile noastre. Oamenii dorm și pe stradă, vreme în care majoritatea dintre noi ne temem că ni s-a stricat mașina de splălat ori că ni se micșorează salariul cu mai puțin de o sută de lei. Simte liber!

Și când simți că dezamăgirile aproape că te doboară, amintește-ți, e dreptul tău să ierți ca să fii fericit.
Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu