Vocea din interiorul tău

 

Dacă afară este gălăgie, fă în așa fel încât în interiorul tău să fie pace și stare de bine. Dacă în interiorul tău este cald și bine, iar liniștea te încântă cu prezența, frumusețea de afară își face apariția. Dacă ai cerut un semn pentru a îndrăzni să faci o schimbare în viața ta, acesta este semnul. Nu trece iubirea cu vederea.

A trecut farmecul toamnei și s-a așternut magia iernii. Atunci când ninge cad minuni din cer, care continuă să strălucească pe Pământ un timp, până pier, așa scriam în introducerea cărții Eu și Dumnezeu. E drept că nu am mai scris articole de ceva vreme din cauza activităților și a lipsei concentrării, dar nu v-am lăsat. De curaj și încurajare nu ați dus lipsă.

Nu te judeca pentru felul în care arăți dacă nu stă în puterea ta să îți îmbunătățești aspectul, critică-ți gândirea și încearcă să scoți tot ce e mai bun de la ea. Fă curat în interiorul tău. Căci este mai ușor să opui rezistență vieții, să nu reușești să o controlezi și în final să te îmbolnăvești, decât să o accepți așa cum este. În realitate chiar și evenimentele pe care mintea nu le poate accepta, pentru suflet sunt daruri.

Oamenii inconștienți se vor oferi să te sprijine în vremurile acestea tragice, dar totodată îți vor transmite frica lor. Adevărul e că nimic nu este tragic, ci tranzităm cea mai bună perioadă pentru a petrece mai mult timp cu noi înșine sau cu familia. De aceea ar fi bine să ne bucurăm.

Multe dintre dorințele care îți consumă toate resursele sunt capricii de moment, care îți distrag atenția de la ceea ce contează cu adevărat. În final locurile pe care le-ai vizitat, ce ai simțit și oamenii cu care ai fost bun, contează. Faptul că aprobi ceea ce citești este dovada că îți vorbește inima, eu sunt vocea din interiorul tău.

La început îți creezi un ideal în minte, apoi spui că persoana pe care ai întâlnit-o nu este potrivită, iar viața nu e dreaptă. La bătrânețe îi urăști pe alții pentru neputința ta de a te adapta. Din fericire există și o metodă a inimii de a explora lumea, aceasta este iubirea. Dar câți îndrăznesc să și-o asculte și să se urmeze?

Respect și admirație pentru mamele care se întorc seara cu sacoșele încărcate la copiii lor orice ar fi. Cinste bărbaților care își iubesc soțiile și fac tot ce le stă în putere pentru a își păstra familiile în siguranță, din punct de vedere moral și financiar. Stimă bunicilor noștri care erau fericiţi pur şi simplu. Spre deosebire de noi, ei nu aveau nevoie să li se întâmple ceva extraordinar ca să se bucure.

Pentru nicio ceartă sau răutate nu merită să renunți la fericirea ta. Starea de bine nu se obține atât de ușor. Conectarea cu ființa din interiorul tău este cât se poate de naturală, dar este extrem de rară într-o lume anormală.

Nu urî singurătatea, sărăcia, frica, în întuneric s-au născut toate visurile tale. Ceea ce urăști te ține legat, doar iubirea îți aduce împăcarea ca să se producă detașarea. Atunci când ești sensibil, ți-e dor și plângi, ești cel mai fericit om de pe Pământ, căci inima ta încă este vie. Lacrimile pot fi și emoții pozitive, care provin din iubire, nu doar victimizare, părere de rău, nervi.

Durerea apare din cauză că te lași afectat de tot ce spun oamenii și nu ai încredere totală în tine. Viața este prea scurtă ca să pui la suflet toate răutățile și să treci cu vederea frumusețile. Adevărul este că cu cât cred mai puțini oameni în tine, cu atât ești mai puternic, căci în ciuda tuturor refuzurilor ai rămas în picioare.

Când eram copil credeam că la treizeci și patru de ani voi fi un om mare. Pe parcurs am înțeles că sufletul nu îmbătrânește și nu moare. Iar indiferent în ce mreje m-a prins viaţa şi orice compromis am fost nevoit să fac, nu am uitat niciodată ceea ce este important în inima mea.

Glasul din interior

Dacă vorbești urât, scuipi și tragi din țigară atunci când mergi alături de o femeie pe stradă, nu ești un bărbat puternic, ești un copil, care din cauze necunoscute nu s-a maturizat. Și eu mă comportam la fel în clasele primare, dar am lăsat glasul din interior să mă inspire și astăzi mă admiră milioane.

Cine te va mai iubi dacă vei rămâne fără bani, fără serviciu și fără încredere în sine, iar frumusețea ți se va duce? Identifică acea persoană și petrece timp de calitate alături de ea. Nu ești nevoit să cauți până la capătul lumii, de cele mai multe ori aceasta se ascunde în casa ta sau chiar în interiorul tău.

Dacă te vei căsători de tânăr oamenii vor spune că nu ți-ai trăit viața. Dacă te vei căsători la bătrânețe vor spune că ți-a plăcut curvia. Dacă te vei îmbogăți vor spune că ești un om rău. Dacă vei rămâne sărac vor râde de tine. Dacă îi vei învăța te vor urî. Dacă îi vei lăsa liberi vor spune că nu îți pasă. Nu pleca urechea la gura lumii, trăiește așa cum știi și așa cum poți.

O cafea scumpă și o dimineață la înălțime, pe care le sorb de la fereastră, liniștit, reflectând la iubirea care ne leagă pe toți. Pun o melodie lentă și devin recunoscător pentru ceea ce sunt și ce am. Așa ceva nu am trăit niciodată, parcă cerul s-a îndurat de mine și mi-a trimis binecuvântarea.

Dar oricât de minunată ar fi viața, este de ajuns un moment de neatenție ca lăcomia să preia controlul și să apară nefericirea. Căci nu perfecți, unici și încrezători avem nevoie să fim ca să ne găsim liniștea într-o lume care are nevoie de noi și nu știe. Eu îți urez un sfârșit de an minunat, te stimez și îți strâng mâna!

Adevărata putere nu se ascunde în bani, statut și autoritate, ci în voința de a merge mai departe indiferent ce ți se întâmplă. Pe omul bun chiar și bătrânețea îl face mai frumos. Dacă și relațiile dintre oameni ar fi la fel de frumoase ca decorațiunile de Crăciun…

Autor: ALBERTO BACOI

Sursa: vorbindcudumnezeu.com

Minunile Naturii, ghioceii de la Vârtoape.

 

Dan Oltean: Platoul carstic de la Vârtoape are o suprafață de 619,8 hectare. Centrul platoului se află la 7,7km vest față de Vf. Sacru Godeanu – KOGAIONON și la 6,4km nord-vest față de Sarmizegetusa Regia (incinta sacră).

În fiecare an înfloresc aici milioane de ghiocei… câte stele sunt pe cer …câte suflete se află în stele.Moșii de Ghiocei sau Moșii de Primăvară semnifică tocmai revenirea sufletelor stelare ale strămoșilor pe Pământ.

Ghioceii bogați au format bolții cerești, iar colțurile cupolei unui ghiocel sunt în număr de 6, la fel ca și razele unei STELE ce era purtată de copii între Crăciun și Bobotează.

Conform tradiției, prin intermediul acestor ghiocei SUFLETELE STRĂMOȘILOR coboară printre NOI….

Filmare făcută duminică, 14 martie. Vizionează mai jos!

Dan Oltean

„SIMPLĂ ŞI SMERITĂ SĂ NE FIE VIAȚA!”

 

Părintele Atanasie Stasiuc din Brodina (Suceava)

„Oare or mai fi Părinți asemenea Părintelui Atanasie?”, am întrebat un monah cu mare evlavie la acest Bătrân. „Ei, Părinți precum Părintele Atanasie din Brodina sunt greu de găsit… Aceștia au mireasma Veșniciei!”. Într-adevăr, ascultându-l pe Părintele Atanasie, simți cum simplitatea și smerenia sa îți înmoaie inima, și realizezi că, dacă ai putea să le pui pe cele Cerești mai presus de toate, atunci ai gusta Raiul încă din această viață, asemenea tuturor Bătrânilor pe care Domnul ni-I trimite ca pilde. (R.T.)

– Părinte Atanasie, ne-ați povestit despre copilăria sfinției voastre, cu anii grei din timpul războiului și ai epidemiei de tifos. Cum a fost viața după război?

– Era cam greu după război, că tot lipsă era peste tot. Lucram în pădure. Atunci pădurea se tăia, din cauză că am pierdut războiul şi oamenii trebuiau să plătească la ruşi paguba. Rușii au zis să plătească ‒ și cine a plătit? Oamenii. Toţi trebuiau, tăiau din pădurea statului şi le dădeau lor. După aceea, ce aveai în casă, vite sau ceva, obligat era de dat carne, de dat lapte, de dat tot-tot. Dacă nu dădeai, te pedepseau, era lege. Şi o seamă, care mai erau încăpăţânaţi și nu voiau să se supună, stăteau la închisoare. Nu era de joacă. Am lucrat aşa, din copilărie, cum am putut, în pădure. După aceea, a venit timpul armatei. Am făcut armata, dar nu sub arme, ci la şantierele unde se lucrau drumuri. După trei ani de armată, am venit iarăşi acasă şi m-am înţeles cu femeia mea, ca să mă însor.

Aveam 30 de ani pe atunci și, de la un timp, mă tot gândeam ca mi-a venit vremea. Am mai vorbit cu nişte fete, dar n-am putut să mă înţeleg cu ele. Eu eram aşa de retras, niciodată n-am spus la vreo fată ceva, ca să pun mâna pe ea – iertaţi-mă ce spun! –, că eu ştiam că astă copilă încă nu e a mea, aşa aveam eu credinţa după Sfânta Scriptură. Şi ele, când mă vedeau așa, ziceau: „Măi, ăsta nu-i pentru mine!”, și se retrăgeau. Pe urmă, m-am gândit: „Ei, mai bine rămân aşa, singur!”. Și am plecat la Mănăstire la Putna. Acolo era un duhovnic bătrân, și-mi zice: „Ştii ce, frate? Uite ce: vino la mănăstire aici, că avem nevoie!”. Eu m-am gândit și parcă aş fi vrut să mă duc la mănăstire. Dar în mănăstire, când eram în al doilea an al meu acolo, în ʼ59, s-au făcut nişte reforme, prin care pe călugării tineri îi dădeau afară din mănăstire şi nu mai primeau fraţi. Şi eu am rămas afară. Iar mama zice: „Du-te şi ia-o pe Nastasia, vecina noastră, că e fată năcăjită, fată harnică!”. Și am ascultat.

M-am dus și i-am spus un cuvânt scurt: „Vrei să mergi după mine?” „Da’ cum să nu!”. Ne-am cununat la biserică, am făcut şi oleacă de nuntă. Atunci nunțile erau toate în costumele ţărăneşti. Şi mireasa era îmbrăcată cu straiele făcute de mâna ei, nu cum este acuma, de se cumpără. Noi, aşa cum eram, ne împăcam bine. Am trăit peste 60 de ani împreună şi am avut un trai liniştit.

„Te cheamă Dumnezeu!”

– Și cum aţi ajuns diacon?

– Eu mergeam la biserică aşa, ca de obicei, nu mă oprea nimic. Atâta că, la armată când am fost, nu ni se dădea voie. Totuşi, şi acolo mergeam pe furiş. Ceream bilet de voie la oraş, şi ei întrebau: „La ce?”, şi eu spuneam: „La meci!”. Dar eu, când intram în oraş, mă uitam în stânga, în dreapta, ca să nu mă vadă miliţienii, şi intram în biserică. Şi tot timpul în biserică. Asta mi-a plăcut. Dar acolo ei n-au ştiut.

După aceea, când am venit acasă, mergeam mereu la biserică. Acolo era un cântăreţ bătrân, un moşneag, care a murit. Și atunci preotul m-a primit pe mine cântăreţ – aşa, fără şcoală, fără nimic. Eu am învăţat şi limba slavonă, tot aşa, din cărticelele de rugăciuni. Încă se făcea atunci la noi slujbă pe limba slavonă; pe româneşte puţin se făcea. După aceea, eu am stat cu Părintele zece ani. În zece ani, Părintele a murit, s-a dus în veşnicie. Eu am rămas mai departe. Aşa că am stat cu alt preot încă zece ani. Cu al treilea încă zece… Și aşa, s-au făcut treizeci de ani.

M-a cunoscut şi episcopul, Înaltul Pimen. Când venea aici, la Brodina, îi plăcea cum citeam. Când a venit prima dată să facă slujba, noi nu aveam cărţi de toate încă, atunci era mai greu cu cărţile. Acum, că a venit episcopul, trebuia să slujim pe româneşte. Eu am intrat în sfântul altar şi zic aşa, cu sfială parcă, mă ruşinam încă de Înaltul: „Înaltpreasfinţite Părinte, am o rugăminte” „Spune, ce-i?”. Eu zic: „N-avem cărţi româneşti, avem doar slavone” „Dar știi cum să citeşti slavona? Îmi place şi mie slavona!”. Şi am făcut acolo slujba, am citit tot. După aceea el spunea cazania, și zice: „Aveţi un cântăreţ vrednic!”. Şi-mi zice: „Când facem sfinţirea bisericii aici, la Brodina, te hirotonim!”. „Nu vreau, dom’ părinte, nu se poate asta! Eu nici şcoala n‑am făcut, nimic! Să fiu eu diacon? Nu se poate!” „Ei, nu, nu! Te cheamă Dumnezeu!”.

Când a venit ziua aceea, eu am făcut cum au spus ei, am făcut canonul, am făcut spovedanie şi m-am pregătit. Şi mă gândeam: „Ei, eu nu mă duc la biserică… Nu sunt de asta vrednic”. După aceea, noaptea, am visat un vis. Parcă cineva vorbea, zice: „Trebuie să faci ascultare!”. Când m-am trezit, m-am gândit: „Mă duc la biserică”. Dar acolo era un cor, iar eu la strană nu mai aveam ce face acuma. Și am ieşit undeva pe-afară. Pe urmă vine cineva: „Te cheamă un preot!”. Eu am intrat, iar un Părinte m-a dus pe treptele altarului cu reverenda: „Gata, du-te, îmbracă-te, că nu-i de joacă!”. Și m-am îmbrăcat repede. Reverenda era prea mare pentru mine, totuşi am strâns-o cu o curea, m-am îmbrăcat şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, m-a hirotonit atunci, m-a sfinţit diacon. Parcă eram cumva… parcă mă temeam…

– Câţi ani aveaţi?

– Şaptezeci şi unu. Am slujit de atunci douăzeci de ani. Eu parcă tot mai eram cumva retras prima dată, dar după aceea m-am deprins ce să fac. Şi acuma mai pot să slujesc, dar sunt mai slab, nu mai pot aşa face, totuşi cu ectenii, aşa ceva pot să fac. Biserica e departe de-aici. Când mai puteam, mergeam pe jos. Făceam câte şase kilometri încolo şi înapoi.

– Ați simțit ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului?

– Da, în timpul războiului. Să vă spun o întâmplare. Nemţii au venit aici în ʼ44. Frontul era la Straja, iar la noi, aici, la Izvoare, se îngrădea linia a doua. Nemţii lucrau, făceau tranşee, cazemate. Eu, copil de 16 ani, cum veneam odată de la lucru de la nemţi, am intrat într‑o cazemată, curios să văd cum e înăuntru. Când am intrat, era aici o încăpere şi acolo era a doua încăpere, cu un rastel pentru mitralieră, dar nu era mitralieră încă pusă. Și cum mă uitam eu, numai odată aud: cineva afară parcă vorbeşte ceva. Era acolo un gemuleţ numai atât de mic, pe unde se punea ţeava mitralierei. Şi am sărit repede la gemuleţ să văd ce-i acolo. Veneau doi ofiţeri mari, nemţi, spre cazemată. M-am speriat și m-am ascuns repede într-un colţişor. Ei au intrat în prima cămăruţă, ceva vorbeau, dar încet, aşa, ei între ei. Şi unul încă a făcut un pas încoace, lângă mine. Dar nu m-a observat. Dacă mă observa acolo, mă împuşca pe loc. Că ruşii trimiteau nişte băieţi aşa, de 14-15 ani, în spionaj. Şi dacă mă prindeau, nu mă credeau că am intrat aşa, de curiozitate, ci că am intrat să văd ce e acolo şi să spun la ruşi.

Eu mă rugam tot timpul: „Doamne, mă ajută! Maica Domnului! Sfinte Nicolae!”. Ei au stat acolo cam două minute, ceva vorbeau şi s-au retras. Când s-au dus ei afară, eu iarăşi la gemuţ, să văd și, când au plecat ei după un colţ, atunci am fugit. Când am ieşit, am făcut o cruce: „Mulţumesc Domnului şi Maicii Domnului şi Sfântului Nicolae că mi-au ajutat!”. Şi chiar că aşa era. A fost pericol mare. Atunci nu mi-am dat seama, dar după aceea mă gândeam că a fost periculos tare, nu era de joacă…

„Asta încă-i uşor, cu virusul ăsta…”

– Câţi copii aţi avut şi cum i-aţi crescut?

– Noi avem patru copii: doi băieţi la Oradea Mare, în Bihor, și două fete aici, la Izvoare. Toţi sunt, slavă Domnului, buni. Vin aici, la noi, ne ajută, au grijă de noi. I-am crescut după voia lui Dumnezeu. De mici erau ascultători, de aceea au rămas şi acuma ascultători şi credincioşi. Aşa că e foarte bine, n-avem ce zice.

– De ce aţi ales să locuiţi aici, în acest cătun, fără curent electric?

– Curentul era la noi lampa cu gaz. Şi dacă lampa nu mai era, nişte lumânări. Aşa eram obişnuiţi, aşa şi acuma. Acuma mai avem lumină, pentru că avem aici aieste lanterne micuţe şi le mai punem noaptea, când mai trebuie.

– Dar cum e să trăieşti fără apă la robinet?

– Foarte bine! Robinetul era la noi găleata, şi o luam şi aduceam apă mai proaspătă, de la izvor. Asta-i mai curată ca la centru!

– Acum aveţi o vârstă, nu vă este greu să trăiţi aşa, fără curent?

– Noi suntem aşa obişnuiţi, că parcă nu trebuia curentul. Nu numai eu ‒ au fost mai mulți aici, dar acuma s-au mai rărit. Bătrânii au murit, tinerii s-au dus…

– V-aţi învăţat cu puţin.

– Cu puţin şi foarte bine.

– De ce ziceţi că e bine? Noi, la oraș, zicem că e rău.

– Puţin din puţin se face mult.

– Aici duceţi o viaţă simplă şi retrasă. Credeţi că viaţa aceasta simplă vă ajută să vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu?

– Sigur că da! Asta sută la sută! Simplă şi smerită să fie! Cum a zis şi Domnul Iisus Hristos, că între oameni trebuie să fie iubire, dreptate şi pace. Dar acuma pacea e cam puţină, din cauza celui rău, care este duşmanul lui Dumnezeu şi al nostru, al oamenilor: diavolul, satana. Acuma în lume este mândria, cel mai mare păcat, de la satana, care a vrut să fie el dumnezeu. El era îngerul luceafăr, și pe urmă a fost aruncat din ceruri şi blestemat. Şi a zis el atunci către Dumnezeu: „Lasă, că eu am să-mi fac împărăţia aici, pe pământ”. Şi chiar a făcut! A băgat în oameni ura, mândria şi nedreptatea, iar oamenii sunt fără pace, fără nimic. Lui îi place mai mult când vede că se varsă mai mult sânge, se fac crime, omoruri, avorturi, fel de fel… Asta-i al lui.

– Cum se vede situaţia din zilele acestea, de aici, de departe?

– Asta este aşa, după părerea mea, cum spune şi aici, în Sfânta Scriptură, că este o plagă de la Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Dar Dumnezeu tot aşteaptă, că poate se pocăiesc oamenii, ca să treacă a doua plagă, ferească Dumnezeu! Asta încă-i uşor cu virusul ăsta, dar ferească Dumnezeu de cele care urmează, pentru păcatele noastre. Dacă lumea nu se îndreaptă, nu se pocăieşte, nu se ştie cum va fi mai departe. Mai rău! Şi destul de rău şi asta e, dar dacă vine altul… aşa ceva nu se ştie cum va fi.

– Dar oamenii se tem unul de altul, să nu ia virusul. Credeţi că e normală această teamă?

– Oamenii trebuie să aibă mai mult credinţa în Dumnezeu, rugăciuni şi fapte bune. Dar rugăciu­ne nu prea mai este. Vedeţi că acuma s-a făcut aşa, nişte treburi… Oamenii au multă înţelepciune, dar puţini sunt care spun: „Mulţumesc Domnului!”. Că Dumnezeu a dat omului mintea aceea, ca să facă aşa o maşinuţă, vedeţi, ca asta cu care înregistrați acuma ‒ vorbim noi aici şi ne auzim din America! Dar de unde aceea? De la Dumnezeu dată omului. Şi omul, nu! Omul a spus atunci: „Noi am făcut!”. Omul a uitat de Dumnezeu. Maşinile, fel de fel de lucruri sunt foarte bune, îi uşurează pe oameni. Numai una este rea: care a făcut bombele acelea, care sunt pregătite pentru moartea în masă. Asta nu se ştie cum va fi. Dar încă nu, n-are să fie cum vrea satana. Că Dumnezeu tot are grijă. Lumea asta, cât este de rea, tot mai este şi bună. Mai sunt şi oameni buni.

Interviu realizat de

Mihaela-Raluca Tănăseanu

Sursa: Fragment din articolul publicat in Revista Familia Ortodoxa/ Martie 2021

POT VACCINURILE PE BAZĂ DE ARN-MESAGER SĂ PROVOACE MODIFICĂRI GENETICE?

 

                                                           Foto: Ratz Attila Dreamstime.com

Terapia genică pe bază de ARN-mesager, folosită în principalele vaccinuri anti-COVID aflate pe piață, a ridicat numeroase semne de întrebare legate, printre altele, de posibilitatea modificării ADN-ului uman. Absolut toate informațiile și ghidurile1 oficiale de vaccinare ne dau asigurări că acest lucru nu se va întâmpla sub nici o formă, deoarece, susţin ele, „ARN-ul-mesager nu intră în nucleul celulei (acolo unde se află ADN-ul) și are structura și compoziția chimică diferită de ADN. Prin urmare, ARNm nu poate fi încorporat în genomul uman”. În ce măsură se justifică însă acest entuziasm și asigurările autorităților în privința terapiei genice aplicată prin intermediul vaccinului? (V.G.)

Într-un interviu2 acordat recent canalului de televiziune cipriot „Sigma”, Prof. Ioannis Ioannidis, cunoscutul epidemiolog de la Universitatea din Standford, își exprima elegant îndoiala față de procentele uriașe de siguranță, de peste 90%, pe care se presupune că le au vaccinurile anti-COVID-19. Iar acesta este numai unul dintre oamenii de ştiinţă care ridică semne de întrebare privind aceste vaccinuri.

Trecând în revistă istoria terapiei genice, vom constata că, începând cu primul deceniu al secolului nostru, s-au dezvoltat tot mai mult cercetările privind așa-zisele elemente mobile ale genomului, cunoscute şi sub denumirea de Junk ADN sau elemente transpozabile. La mamifere, ele constituie aproximativ 45 % din întregul genom. Aceste elemente sunt considerate astăzi un fel de arhitecţi ai genomului, în sensul că, prin mecanismul de „copy-paste” şi prin transpunerea replicativă, reuşesc să-şi modifice poziţia în cromozom, şi chiar să introducă noi fragmente de ADN în genom3.

La om, elementele transpozabile active sunt retroelementele: elemente transpozabile ARN numite „LINE-1” (Long Interspersed Nuclear Elements, „elemente nucleare intercalate lungi”) sau „L1”. Deşi constituie aproximativ 17% din genomul uman, ele exercită un rol esenţial în remodelarea genomului, în procesele epigenetice, dar şi în apariţia cancerului4, 5, 6, a bolilor autoimune7 şi a altor afecţiuni, precum schizofrenia. De pildă, în apariţia cancerului hepatic de sorginte virală, factorul LINE-1 joacă un rol determinant8.

O observaţie importantă este aceea că proteinele codificate de LINE-1 – ORF1 şi ORF29 – sunt supra-exprimate în mai multe cancere10, 11, în boli precum autismul12 şi schizofrenia, dar şi la persoanele expuse mai mult stresului oxidativ. Există, desigur şi mecanisme de control al LINE-1, care împiedică, la majoritatea oamenilor, mutaţiile cancerigene13, 14, 15. Dar există deopotrivă şi mecanisme ‒ cum sunt intoxicaţiile cu metale grele sau cu xenobiotice ‒ care induc o activitate patologică a acestor elemente transpozabile16.

Impactul genetic al virusului SARS CoV-2

În privinţa infectării cu SARS CoV-2, lucrurile sunt destul de clare. Un studiu publicat la sfârşitul anului trecut demonstra faptul că materialul genetic al virusului poate ajunge să fie inserat în ADN-ul uman, chiar şi în lipsa enzimei revers transcriptaza, care, în general, face posibilă transcrierea în ADN-ul uman a ARN-ului viral17.

„Eroul” mutaţiilor genetice pe care le poate produce virusul SARS CoV-2 nu este altul decât LINE-1, adică unitatea genetică de comandă a modificărilor genomice. Se pare că însuşi virusul poate creşte activitatea acestui element transpozabil, demonstrează studiul, favorizând astfel transcrierea ARN-ului viral şi pătrunderea în nucleu, unde are cale liberă adiţionării la ADN-ul uman. Aceasta ar explica, potrivit cercetătorilor, faptul că, la distanţă destul de mare de o infecţie şi chiar de o vindecare a bolii, ARN-ul virusului mai poate fi depistat, deşi infecţii nu au mai existat între timp.

Din nefericire, după cum se va putea constata, pe căile unor mecanisme celulare asemănătoare, şi ARN-ul vaccinului anti-COVID poate ajunge în genom. În principiu, publicul larg şi chiar personalul medical ştiu prea puţin despre evoluţia terapiei genice în ultimele decenii, fapt care face ca lucrurile să pară foarte confuze atunci când se vorbeşte despre posibilitatea ca un ARN injectat în corpul uman să producă o mutaţie genetică. În esenţă însă, în cele mai multe cazuri, terapia genică chiar asta urmăreşte: inserţia unei noi gene în genom, fiind o preocupare mai veche a cercetătorilor ce doresc vindecarea diferitelor boli prin intermediul acestei metode. Există deja o întreagă literatură pe această temă, demersurile debutând încă din anii ʼ90, când se anticipa chiar folosirea unor virusuri sintetice şi a unor produşi lipidici, lipozomali, ca vehicule pentru penetrarea celulei ‒ aşadar, nimic extraordinar în vaccinul actual, după 25 de ani de cercetări în această direcţie18.

De asemenea, folosirea ARN-ului în acest scop este cât se poate de cunoscută în mediile de specialitate19, 20. De pildă, se vorbeşte mult despre faptul că un retrovirus, precum HIV-ul, se poate insera în ADN-ul celulei-gazdă, însă se are mai puţin în vedere că şi un virus ARN poate face acelaşi lucru21, 22. Metoda presupunea, într-o primă fază, folosirea ca vehicule pentru penetrarea nucleului şi inserarea în cromozom a sistemelor „Sleeping Beauty” şi „piggyBac”23, care sunt vectori hibrizi de transfer de gene, utilizați în terapiile genice.

La începutul anului 2010 însă, se experimenta deja integrarea în genom a materialului genetic al unui adenovirus, cu ajutorul vectorului retrotranspozabil LINE-1. Aceasta, pentru că se ştia deja că acest element genetic poate sluji ca vehicul pentru transportul unui ARN străin în nucleu, în propriul genom24. Experimentul reuşeşte25. Vaccinul anti-COVID Astra Zeneca, de pildă, foloseşte chiar un adenovirus pentru a transmite informaţia genetică necesară generării anticorpilor la proteina spike.

Pe de altă parte, în esenţă, discuţia privind posibilitatea apariţiei unor mutaţii genetice se rezumă la afirmarea faptului că degradarea ARNm-ului se produce imediat după ce a fost citit de ribozomi. Potrivit literaturii de specialitate însă, există mecanisme care reglează timpul de citire și degradare a ARN-ului26. Dar, în studiile de până în anul 2019, mecanismul de degradare ‒ adică ce anume determină degradarea ARN-ului și ce o blochează ‒ nu era încă deplin înțeles27. Pe site-ul fundaţiei GAVI a lui Bill Gates se afirmă că acest timp este de 72 de ore, dar, practic, nu ştie nimeni răspunsul la această necunoscută28. Afirmaţia rămâne astfel la nivelul unui optimism nejustificat sau neverificat ştiinţific.

Aşadar, pentru a face improbabilă mutaţia genetică produsă de mARN-ul introdus în corpul uman prin vaccinare, ar trebui să fie îndeplinite cel puţin două condiţii:

1. Timpul de viaţă al acestui mARN să fie suficient de scurt pentru a se reduce la maxim probabilitatea copierii sale către de proteinele ORF1 şi ORF2, exprimate de LINE-1.

2. Activitatea elementului retrotranspozabil LINE-1 să fie scăzută, ceea ce iarăşi ar reduce mult probabilitatea acestei copieri a mARN-ului proteinei skipe. În nici unul dintre cazuri însă, indiferent de condiţii, această probabilitate nu poate fi zero, aceasta fiind o observaţie extrem de important de reţinut.

Aşadar, în caz contrar, adică în condiţiile în care mARN-ul proteinei spike ar rezista mai mult până la dizolvare, iar activitatea lui LINE-1 ar fi crescută, ar putea fi foarte mare probabilitatea – căci despre probabilitate este vorba – ca acest ARN să pătrundă în nucleu pentru a se adiţiona ADN-ului nostru.

Cauze ale vulnerabilității genetice

Având în vedere aceste lucruri, ce ar putea să împiedice inserţia mARN-ului injectat prin vaccin în ADN-ul uman? Care este probabilitatea copierii mARN-ului străin în genom, prin transformarea lui într-o secvenţă ADN, cu ajutorul elementului transpozabil LINE-1? Răspunsul este dat de gradul de activare a acestui element, care, la rândul lui, depinde de stresul oxidativ29, de infecţii, intoxicaţii30 şi de alţi factori de activare a acestui element mobil. Aşadar, dacă infecţia cu ARN-ul străin, produsă prin intermediul vaccinului sau al unei infecţii cu un virus ARN, are loc în perioada în care elementul retrotranspozabil LINE-1 este activat, probabilitatea ca acesta să fie copiat şi introdus în genom pentru a fi adiţionat propriului nostru ADN devine foarte mare. Aceasta, mai ales în condiţiile în care însuşi mARN-ul respectiv este capabil să rămână mai mult în citoplasmă până va fi distrus.

Care va fi efectul pătrunderii ARN-ului străin în materialul nostru genetic? Desigur, consecinţele nu pot fi ușor anticipate. Dar, de pildă, în cazul vaccinurilor anti-COVID pe bază de mesager ARN, producerea ulterioară de proteină spike va conduce, cel mai probabil, la o boală autoimună, atâta timp cât anticorpii neutralizanți anti-proteina spike deja s-au produs prin infecţia iniţială.

Esenţial rămâne însă faptul că noul vaccin anti-proteina spike inaugurează, la scară largă, o nouă epocă a terapiilor bazate pe inginerii genetice, care vor determina alterarea materialului genetic uman. Cum ne putem apăra?

Autor: Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe

Sursa: Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/ Martie 2021