joi, aprilie 04, 2024

TOTUL DESPRE GRADINA NOASTRĂ

 Printre multiplele preocupări pot să spun că lucrul în micuța mea grădină și livadă, mă relaxează enorm. Pentru cei interesați, am o informație foarte importantă!


Dezinfectarea solului primăvara. 

Soluții folosite și care sunt bolile pe care le prevenim

Prevenirea și combaterea bolilor la legume (precum mana de sol și căderea plăntuțelor), care apar în special în spațiile protejate (sere, solarii), dar și în spații deschise (grădini), este o activitate importantă primăvara.

Cele două afecțiuni menționate se întâlnesc la cele mai importante specii legumicole precum roșii, castraveți, vinete, ardei, varză.

Transmiterea celor două boli de la un an la altul se face prin sporii de rezistență ai ciupercii din sol iar în vegetație, de la o planta la alta, prin sporii duși de apa din sol.

Condițiile favorabile dezvoltării bolilor sunt umiditatea excesivă și temperaturile ridicate.

Mana de sol

Mana de sol – sau putrezirea rădăcinilor, tulpinilor și fructelor se manifestă astfel: în prima fază se brunifică vârful rădăcinii principale și a celor secundare urmată de brunificarea bazei tulpinii, vestejirea și moartea plantelor.

Pe frunze apar pete verzi cenușii care se măresc și duc la căderea aparatului foliar.

Fructele capătă un aspect marmorat cu un putregai umed pe suprafața lor, ele nu ajung la coacere, se strică și cad pe jos.


Mana de sol


Căderea plăntuțelor

 

Căderea plăntuțelor  – se datorează unei ciuperci și provoacă  putrezirea plăntuțelor de răsad.

Apare de la colet (zona dintre rădăcină și tulpina) spre rădăcină și spre tulpină.

Odată instalată boala plăntuțele atacate sunt distruse, ele sunt verzi dar rădacina și o zonă din colet și tulpina este putrezită și macerată.

Plăntuțele se culcă sau se prăbușesc pe pământ.

Căderea plăntuțelor


 

Cu ce probleme se pot confrunta producătorii de răsaduri. Dăunătorul care poate produce pagube însemnate

 

Tratamente recomandate, momente optime de aplicare

Recomand următoarele tratamente:

Dezinfectarea solului cu 2-3 zile înainte de semănat, cu fungicidele Captadin 80 WDG – 0,15% sau Folpan 80 WDG – 0,2%.

Solul se umezește cu soluție – 3,0-5,0 litri/metrul patrat.

După semănat, la primul udat se umezește substratul cu Previcur Energy – 0,1% – 3,0 litri de soluție/metrul patrat.

 

După răsărire, când plăntuțele au 2-3 frunze adevărate se stropesc cu Previcur Energy – 0,1% + un îngrășământ foliar Aminofeed Super – 0,3- 1,0%.

 

La repicare – tratarea solului înainte de repicare cu unul dintre fungicidele: Previcur Energy – 0,1% sau Captadin 80 WDG – 0,15% – se stropește solul cu 4,0-5,0 l soluție /mp.

 

După repicare se aplică plantelor un tratament cu fungicid Captadin 80 WDG – 0,15% + îngrășământ foliar Aminofeed Super – 0,3-1,0 %.

 

În vegetație se continuă cu tratamente în funcție de bolile care pot apărea.

Tratamentele menționate previn inclusive cele două boli extrem de periculoase, care reduc producția cu cel puțin 50% la culturile de legume amplificând pe an ce trece infestarea și care va face pe viitor impozibilă cultura acestora și anume:

·         mana de sol (Phytophthora parasitica)

·         căderea plăntuțelor (Pythium ultimum)

v   Voi reveni cu poze din micul meu eden.



Mulțumesc!

 Bună ziua. Nu am mai postat o perioadălungă de timp, din motive ce nu au ținut de mine. Promit că acest blog va deveni, prin postările mele, un loc al bucuriei și liniștii sufletești. Sunt interesat de multe domenii de activitate și de multe lucruri și informații interesante din toate domeniile. Mulțumesc tuturor care au accesat o partea din mine dezvăluită pe acest blog. Mulțumesc deasemenea și celorlați bloggeri care m-au inspirat și motivat. BLOGGER este o comunitate fantastică. Mulțumesc!

duminică, martie 31, 2024

Primim lecții de la Mama Natură?

 Sigur că da. Și mereu. Pentru noi, cei de la IezerVenture, munții au devenit sală de clasă, sanctuarul și locul unde evadăm cu voi, dar și de multe ori, singuri. Cei care ne vizitați ne spuneți că a fost o ieșire pe cinste și că aveați nevoie de asta în viața voastră. Și asta ne bucură enorm. Sunt experiențe ce ne hrănesc sufletul și la care ne uităm înapoi atât noi cât și voi și zâmbim. Păstrăm cu mare drag toate pozele făcute împreuna, filmările pline de entuziasm și zâmbete și citim cu mare fericire recenziile frumoase pe care ni le lăsați.

 
Iubim puterea aceasta minunată a naturii de a ne aduce împreuna, de a ne vedea unii pe alții în toată simplitatea noastră și de a scapa de prejudecăți. Suntem recunoscători că avem ocazia să cunoaștem oameni atât de buni și profunzi, însetați de munte și de viața simplă. La final, toți avem aceeași dorință și scop: să evadăm în natură.

Lasă-ne să te ghidăm în experiențele noastre unice și să descoperim împreună fericirea de a trăi în moment.

Sursa: iezerventure.ro

Natura are o putere vindecătoare

 Deconectează-te de la tehnologie și conectează-te la viața reală

Susținem progresul tehnologiei și nu negăm faptul că aduce cu sine o mulțime de beneficii. Inevitabil suntem prinși în spirala aceasta în care viața noastră și activitățile de zi cu zi se află într-o mare legatură cu progresul și cu faptul că suntem înconjurați de internet, gadget-uri, platforme și aplicații de toate felurile; sunt multe și la un moment dat te sufocă. De aici și dorința de a evada din oraș, de a lăsa internetul și de a te conecta la o viață simplă, aer curat și liniște. Internetul și banii nu contează atunci când ești în pădure, nu ai televizor și nici alte dispozitive și constați că ești atât de fericit! Ești doar tu cu natura, ești în moment, trăiești intens și nu te mai interesează lucrurile materiale.


Te intrebăm acum: când a fost ultima data când ți-ai permis să renunți la gândurile centrate pe ședințe, email-uri și alte sarcini stresante? Când a fost ultima dată când ai tacut și ai ascultat doar păsările? Când ai apreciat ultima dată ploaia sau când ai privit lucruile din jur fără să vezi direct prin ele? Într-o lume care are nevoie de vindecare, să începi cu tine însuți este o cale de urmat. Invită natura în viața ta pentru a vedea schimbările pozitive care vin din exterior în interior.


Dacă există un sentiment pe care ne-am dori să îl putem împacheta și să îl împărtășim lumii, acesta ar fi felul în care natura ne face să ne simțim. A fi afară, în aer liber este un puternic antidot natural împortriva stresului vieții moderne și a lipsei de împlinire pe care, din pacate, mulți o simt zilnic. Natura e sursă de zambete sincere, de amintiri de neprețuit și de libertate. Îți dă ocazia să apeși butonul de pauză și chiar și pentru un weekend, să traiești intens și să te concentrezi pe propria bunăstare. 

Sursa: iezerventure.ro

Natura – portalul către liniștea interioară

 Natura are o putere vindecătoare

Poate pare un clișeu, dar spune-mi că atunci când ești în mijlocul naturii nu simți puterea vindecătoare a acesteia. Cum reușești, ca din omul stresat venit din aglomerație și din viața „pe repede-înainte”, să lași deoparte stresul și grijile și să stabilești o legătura nativă și instantă cu natura. Poate e doza aceea de aer curat care îți pătrunde plămânii, poate e altitudinea, poate adrenalina sau poate pur și simplu liniștea și contemplarea care îți dau o stare de bine. 

Tot ce știm e că natura e o sursă de energie bună, natura vindecă, alimentează mintea și sufletul și te reechilibreaza. A fi înconjurat de munți are un efect puternic asupra noastră , e ceva profund și aduce cu sine trăiri unice și nu o spunem doar noi, cei de la IezerVenture ci și specialiștii care au studiat aceste aspecte mai pe îndelete. Este ca și cum ai fi în mijlocul a ceva mai mare decât tine însuți – îți schimbă perspectiva și percepția asupra vieții și a lucurilor care contează cu adevarat în viețile noastre.

Te vei simți în special mai calm, mai puțin anxios și chiar mai fericit. De fiecare dată când urcăm la stână alături de turiștii noștri, sentimentul e același: conectare instantă cu natura și o stare de bine. Vă mărturisim că și pentru noi fiecare urcare este la fel de specială, ne inspiră și ne motivează la fel de mult ca la început. Provocându-te atât psihic cât și mental, vei crește. Te împingi din zona ta de confort și ieșind de acolo îți dai seama că ești mai bogat spiritual, că ai înflorit.

Sursa: iezerventure.ro