În același an doi psihiatri din Taiwan au făcut vâlvă cu ideea unei noi tulburări: dependența de iPhone. Au documentat două cazuri: unul viza un pacient adolescent care a fost internat în cele din urmă la azil după ce ajunsese să folosească iPhone-ul 24 de ore pe zi. Cel de-al doilea studiu viza o vânzătoare de 31 de ani care își folosea telefonul în timpul șofatului. Ambele cazuri ar fi fost luate în derâdere dacă n-ar fi fost lansat în aceeași perioadă și studiul de 200 de pagini de la Stanford despre obiceiurile legate de iPhone. Acesta descoperea că 1 din 10 utilizatori se simt „complet dependenți” de telefon. 94% din intervievați au recunoscut că se simt într-o măsură mai mică sau mai mare constrânși în timp ce 3% nu permit nimănui să se atingă de telefonul lor.
Înainte de a lansa cel mai vizionat video din istoria internetului, Jason Russell era rareori activ în mediul virtual. Contul lui de YouTube era mort iar pe paginile de Facebook și Twitter apăreau uneori poze updatate cu grădinărit și copiii. Se gândea că internetul „nu e făcut ca să fim la curent cu numărul de oameni care ne plac” și când obiceiurile lui tehnologice îl făceau să se simtă „ ca un geniu, dependent sau megalomaniac” se deconecta mai multe zile, fiind de acord cu afirmația umoristului Andy Borowitz, pe care a adaugat-o și la favorite: „ E important să-ți stingi calculatorul și să faci lucruri în lumea reală.”
Dar acest Russell din luna martie se lupta să stingă tot. A forwardat un link către Kony 2012, documentarul lui foarte personal despre criminalul african Joseph Kony. Ideea era să folosească mediul social pentru a-l face cunoscut pe Kony, notorietatea fiind primul pas spre a-l opri. Și părea că funcționează: filmul a fost lansat în ciberspațiu primind peste 70 de milioane de view-uri în mai ăuțin de o săptămână. Ceva însă s-a întâmplat cu Russell în acest răstimp. Aceleași unelte digitale care l-au ajutat în misiune au început să îl afecteze psihic prin expunerea constantă la critică și laude și punând capăt relației distante cu noua medie.
A dormit două ore în primele patru zile și a produs un vârtej de updaturi pe Twitter. A postat un link către „I Met the Walrus”, un scurt interviu animat cu John Lennon, îndemnându-i pe cei care-l urmăreau să „înceapă să-și antreneze mintea”. A postat și o poză cu tatuajul lui, TIMSHEL, un cuvânt biblic despre alegerea pe care omul o poate face între bine și rău. La un moment dat, a uploadat și a comentat o poză digitală a unui mesaj trimis de mama sa. În alt moment și-a comparat viața cu filmul Inception, „un vis într-un vis.”
În cea de-a opta zi din straniul său vortex din sec. al XXI-lea, a postat un ultim tweet – un citat din Martin Luther King Jr.: „Dacă nu poți zbura, atunci aleargă, dacă nu poți alerga, atunci mergi, dacă nu poți merge,atunci târăștete, dar orice ai face, trebuie să mergi înainte. ” și a intrat din nou în viața reală. Și-a dat jos hainele și a mers într-o intersecție aglomerată aproape de casa lui din San Diego unde a lovit cimentul cu palmele în mod repetat și vorbea nedeslușit despre diavol. Și asta s-a transformat într-un video foarte vizionat.
După asta, Russell a fost diagnosticat cu „psihoză reactivă”, un fel de demență temporară. Nu a avut nimic de-a face cu alcoolul sau drogurile, a ținut să sublinieze soția lui, Danica, într-un post pe blog, ci cauza a fost mașina care l-a ținut pe Russell conectat chiar și atunci când era sfâșiat. „Deși e ceva nou pentru noi, doctorii spun că e o experiență comună” dată fiind „tranziția bruscă a lui Russell de la anonimitate relativă la atenție globală – primind atât reacții pozitive cât și negative.” Patru luni mai târziu compania lui Jason a menționat că acesta a ieșit din spital, dar că încă recuperează. Soția a păstrat o lună de liniște pe Twitter. Conturile sociale și media ale lui Jason rămân goale.
Întrebările despre efectele dăunătoare ale internetului asupra minții sunt cel puțin la fel de vechi ca hyperlink-urile. Chiar șii printre scepticii rețelisticii, ideea că o nouă tehnologie poate influența felul în care gândim și simțim, sau chiar că poate duce la demență, era considerată naivă, ca și când ai amenința becul electric cu un baston sau ai da vina pe televizor pentru copiii din ziua de azi. În schimb, internetul era văzut ca un alt intermediar, un sistem de livrare, nu o mașinărie diabolică. Îi făcea pe oameni mai fericiți și mai productivi. Exista vreo dovadă contrară?
Însă acum dovezile încept să se adune. Primele cercetări bune, recenzate de mai mulți specialiști, ies la iveală iar ce se vede e mult mai sumbru decât ce anticipau cu surle și trâmbițe utopienii web-ului. Actuala prezentare a internetului – portabilă, socială, accelerată și universală- s-ar putea să ne facă nu doar mai prosți sau mai însingurați, ci și mai deprimați și neliniștiți, înclinați spre deficite de atenție, spre tulburări obsesiv-compulsive și chiar psihotici. Mințile noastre digitalizate pot scana la fel ca ale dependenților de droguri iar oamenii normali suferă în moduri triste și aparent noi.
În vara anului 1996, șapte tineri cercetători MIT au șters delimitările dintre om și calculator trăind simultan în lumea fizică și în cea virtuală. Aveau tastaturi în buzunare, transmițătoare radio în ghiozdane și ecrane ce se puteau pune pe ochi. Își spuneau „cyborgi” și erau foarte ciudați. Dar după cum subliniază Sherry Turkle, psiholog la MIT, „cu toții am devenit cyborgi.” Această viață de conectare continuă a devenit normală, dar asta nu înseamnă că e și sănătoasă, pentru că tehnologia –ca să cităm o vorbă veche despre alcool- devine cauza și soluția tuturor problemelor din viețile noastre.
În mai puțin timp decât durează o copilării americanii s-au contopit cu mașinile lor, petrecând cel puțin 8 ore pe zi în fața monitorului, mai mult timp decât petrecem pentru orice altă activitate, inclusiv somn. Adolescenții includ 7 ore de vizionare într-o zi obișnuită școlară, 11 ore dacă punem la socoteală timpul petrecut la diverse alte dispozitive. La ultima campanie a lui Obama pentru președinție iPhone-ul nu fusese încă lansat. În America smartphone-urile depășesc acum modelele vechi de mobile și peste o treime din utilizatori intră online înainte de a se ridica din pat.
Între timp, trimiterea sms-urilor a devenit vitală: o perosană obișnuită, indiferent de vârstă, primește sau trimite în jur de 400 de mesaje pe lună, de patru ori mai mult ca în 2007. Adolescentul obișnuit procesează 3700 de mesaje pe lună, dublă decât în 2007. Și peste două treimi din acești cyborgi obișnuiți, printre care mă număr și ei, afirmă că li se pare că vibrează telefonul când, de fapt, nimic nu se întâmplă. Cercetătorii o numesc „sindromul virbației-fantomă.”
Toate schimbările din ultimii 5 ani ne fac să ne imaginăm un cal care a țășnit de sub călărețul lui iar acum târăște persoana pe care înainte îl conducea. Nimeni nu militează pentru un fel de viitor amish, însă cercetările arată din ce în ce mai clar faptul că internetul nu este „doar” un sistem oarecare de livrare. El creează un nou mediu mental, o stare digitală naturală în care mintea umană devine un panou instrumental și din care puțini oameni vor ieși nevătămați.
„Acesta problemă este la fel de importantă și fără precedent pentru schimbarea climatică” afirmă Susan Greenfield, profesor de farmacologie la Universitatea Oxford, care lucrează acum la o carte despre felul în care cultura digitală ne transformă – și nu într-un mod bun. „Am putea crea cea mai frumoasă lume pentru copiii noștri, dar acest lucru nu se va întâmpla dacă suntem în stadiul negării iar oamenii intră dormind în aceste tehnologii și devin zombie cu ochi de sticlă.”
Internetul ne înnebunește? Nu tehnologia în sine sau conținutul. Însă o recenzie din Newsweek despre rezultatele din mai multe țări remarcă faptul că toate arată în aceași direcție. Peter Whybrow, directorul Institutului Semel de Neuroștiință și departamentului de Comportament Uman din UCLA susține că „orice calculator este ca o cocaină electronică,” alimentând cicluri de manie urmate de perioade depresive. „Internetul duce la comportamente despre care oamenii știu că nu sunt în interesul lor, îi umple de anxietate și îi face să acționeze compulsiv” spune Nicolas Carr a cărui carte The Shallows despre efectul rețelei asupra cogniției a fost nominalizată pentru premiul Pulitzer. „Ne mărește obsesiile, dependența și reacțiile cauzate de stres” adaugă Larry Rosen, un psiholog din California care cercetează de zeci de ani efectele internetului. „Acesta încurajează și chiar promovează nebunia.”
Teama că internetul și tehnologia mobilă contribuie la crearea de dependență, ca să nu mai menționăm tulburările ADHD și OCD, a persistat decade la rând, însă în majoritatea timpului cei care negau au învins. „Ce urmează? Abuzul cuptorului cu microunde și dependența de balsamul de buze” a scris un cercetător pentru una din revistele eminente de psihiatrie, respingând un studiu național asupra utilizării problematice a internetului în 2006. Manual de diagnostic și statistică a disfuncțiunilor mentale nu a inclus niciodată o categorie de interacțiuni mașino-umane.
Această perspectivă se va schimba însă anul viitor când va apărea noul MDS care va include pentru prima oară tulburarea dependenței de internet deși doar într-o anexă sub marcajul „de cercetat”. China, Taiwan și Korea au acceptat recent diagnosticul și au început să trateze folosirea problematică a internetului drept o criză națională gravă de sănătate. În acele țări în care zeci de milioane de oameni (dintre care 30% adolescenți) sunt considerați dependenți de internet, majoritatea de jocuri, realitatea virtuală și media socială, povestea a fost o știre senzațională de prima pagină. Un tânăr a lovit-o pe mama lui fatal pentru că aceasta a sugerat să se delogheze (după care i-a folosit cartea de credit pentru a lua mai multe ore). Cel puțin 10 utilizatori ultra de web hrăniți doar de serviciul online de livrare de tăiței au murit din cauza unor cheaguri de sânge de la prea mult stat.
Guvernul corean investește acum bani în centre de tratament și coordonează inchiderea târzie a internetului pentru tineri. Între timp, China a lansat lupta mamelor pentru folosirea obiceiuri neprimejdioase a internetului după ce s-a aflat că unii doctori foloseau electro-șocuri și bătăi crunte pentru a trata dependența de internet.
„Există ceva legat de mediu care provoacă dependența” spune Elias Aboujaoude, psihiatru la Școala de Medicină din cadrul Universității Stanford și director al Clinicii de tulburări obsesiv-compulsive și de tulburări ale controlului impulsului. „Am văzut numeroși pacienți care nu au nicio istorie de comportament dependent – sau de abuz de substanță sau de orice alt fel – care devin dependenți de internet și alte tehnologii asemănătoare. ”
Studiul lui din 2006 despre obiceiurile problematice ale folosirii internetului (care fusese inițial luată în derâdere) a fost ulterior publicată și a format baza pentru cartea sa recentă Virtually You despre ruptura produsă de alura irezistibilă a internetului. Chiar și printre utilizatorii prin cablu de vărstă mijlocie – intervievatul avea în jur de 40 de ani, caucazian și câștiga peste 50 000$ pe an – Aboujaoude a descoperit că mai mult de 1 din 8 prezentau semne de atașamanent nesănătos de internet. Chestionarele mai noi ce recrutează utilizatorii online au descoperit că numărul americanilor este egal cu cel al asiaticilor.
A existat apoi experimentul Unplugged din 2010 al Universității Maryland prin care 200 de studenți au fost rugați să renunțe la toate tehnologiile web și mobile pentru o zi și să-și noteze într-un jurnal sentimentele. „Cu siguranță sunt dependent iar dependența e dezgustătoare” a scris unul dintre studenți. „Media este drogul meu” a scris altul. Cel puțin alte două școli nu au reușit nici măcar să lanseze experimentul din cauza lipsei participanților. „Majoritatea studenților nu sunt doar nedoritori, ci chiar incapabili să rămână fără legăturile lor media către lume” a conchis Universitatea Maryland.
În cei doi ani care s-au scurs de atunci îngrijorarea pentru atracția patologică cauzată de internet a crescut. În aprilie doctorii au atras atenția asupra unei creșteri a „dependenței de Facebook” în revistei The Times of India. Cele mai noi detalii despre obsesia americană pentru internet se află în noua carte a lui Larry Rosen iDisorder care, în ciuda titlului ludic, a fost publicat la cea mai mare editură medicală din lume. Echipa lui a intervievat 750 de persoane, o proporție de adolescenți și adulți reprezentativi pentru recensământul Californiei de Sud și care le-au detaliat obiceiurile tehnologice, sentimentele față de acele obiceiuri și rezultatele la o serie standard de teste de tulburări psihiatrice. Autorul a descoperit că cei mai mulți intervievați, exceptându-i pe cei peste 50 de ani, își verifică mesajele, email-ul sau rețelele de socializare „tot timpul” sau o dată la 15 minute. Mai îngrijorătoare e descoperirea că cei care petrec mai mult timp online aveau mai multe „trăsături compulsive de personalitate.”
Nu e suprinzător poate că cei care își doresc mai mult timp online se simt constrânși să și-l procure. Însă, de fapt, acești utilizatori nu-și doresc să fie conectați. Nu e chiar liberul arbitru care îi îndeamnă pe cei mai mulți tineri angajați (sub 45 de ani) să își țină BlackBerry-urile lângă pat când dorm conform unui studiu din 2011 și nici pe 80% dintre cei care pleacă în concediu să-și ia laptop-uri sau smartphone-uri cu ei pentru a ține legătura cu serviciul, conform unui alt studiu din 2011 și nici să-și verifice smartphone-urile înainte de culcare, în mijlocul nopții dacă se trezesc și la câteva minute după ce se trezesc.
Ni se poate părea că alegem să folosim această tehnologie, dar suntem, de fapt, atrași de potențialele recompense de termen scurt. Orice ping poate fi o oportunitate socială, sexuală sau profesională și primim o minirecompensă, o fărâmă de dopamină dacă răspundem la sunet. „Recompensele acționează ca niște impulsuri de energie care încarcă motorul compulsiv precum frisonul unui jucător de cărți când primește o nouă carte. Cumulativ, efectul este puternic și greu de refuzat.” A declarat recent cercetătoarea din domeniul media de la MIT Judit Donath pentru Scientific American.
A devenit de curând posibil să urmărim cum folosirea internetului ne modifică funcționarea creierului. În 2008 Gary Small, directorul centrului UCLA pentru Memorie și Îmbătrânire a fost primul care a documentat schimbările la nivelul creierului produse de folosirea moderată a internetului. A strâns 24 de persoane dintre care jumătate erau utilizatori experimentați de internet și jumătate de-abia începuseră și le-a făcut tuturor tomografii. Diferența era uimitoare: utilizatorii de internet prezentau modificări ale contexului prefrontal. Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost și mai surprinzător.Timp de o săptămână li s-a cerut începătorilor să petreacă un total de 5 ore online și apoi să se întoarcă pentru o altă tomografie. „Utilizatorii începători prezentau deja modificări la nivelul funcționării creierului” a scris mai târziu reflectând asupra consecințelor pe care le putem resimți când petrecem mai mult timp online.
Creierul unui dependent de internet arată la fel ca cel al unui dependent de droguri sau alcool. Într-un studiu publicat în luna ianuarie cercetători chinezi au descoperit „un nivel anormal de materie albă” – in esență celule nervoase în plus create pentru viteză – în zonele însărcinate cu atenție, control și funcție executivă. Un studiu paralel a găsit schimbări similare în creierele dependenților de jocuri video. Ambele studii vin pe linia altor studii efectuate de chinezi care leagă dependența de internet de „anormalități structurale în materia cenușie”, anume scăderea de 10-20% în zona responsabilă pentru precesarea vorbirii, memoriei, controlului motor, emoției și alte informații. Mai rău, scăderea nu se oprește niciodată – cu cât petrecem mai mult timp online, cu atât creierul prezintă mai multe semne de „atrofie”.
Deși tomografele nu dezvăluie ce a fost mai întâi, abuzul sau schimbările din creierele noastre, mulți medici înclină spre confirmarea propriilor observații. „Nu ne putem îndoi că devenim mai impulsivi” spune Aboujaoude de la Stanford, iar unul din motive îl constituie folosirea tehnologiei. El subliniază creșterea diagnosticelor de tulburare obsesiv-compulsivă și ADHD, ultimul ajungând la un procentaj de 66% în ultima decadă. „Există o cauză și un efect.”
Nu-ți fura singur căciula, diferența dintre un dependent de internet și utilizatorul care-și asumă identitatea reală nu există. Una din trăsăturile timpurii ale dependenței de net era petrecerea a peste 38 de ore pe saptămână online. După această definiție cu toții suntem acum dependenți, mulți ajungând până miercuri la 38 de ore sau chiar marți dacă avem o săptămână încărcată. Noile teste de depistare a dependenței sunt calitative și vizează o plajă mai mare, inclusiv persoanele care admit că se simt neliniștiți, secretoși sau preocupați de internet și că au încercat fără succes să reducă din timpul petrecut astfel. Dar dacă e nesănătos, atunci e clar că mulți dintre americani nu doresc să fie sănătoși.
Ca și în cazul dependenței, la început s-a făcut haz de legătura dintre mediul digital și depresie și anxietate. Un studiu din 1998 de la Carnegie Mellon a decoperit că folosirea internetului timp de mai mult de doi ani avea legătură cu stări melancolice, singurătate și pierderea prietenilor reali. Însă criticii au remarcat că toți subiecții trăiau în Pittsburgh. În plus, poate că netul nu-ți aduce supă de pui, dar pune capăt singurătății, îți aduce un întreg oraș de prieteni de pe mapamond, prieteni pe care nu îi cunoști încă. Sigur, câțiva ani mai târziu când Carnegie Mellon a contactat din nou participanții, aceștia erau mai fericiți ca niciodată.
Încertitudinea a apărut însă din nou. În ultimii cinci ani numeroase studii au înmulțit rezultatele originale de la Carnegie Mellon și le-au dezvoltat, demonstrând astfel că pe cât de mult timp petrece o persoană în mediul virtual, pe atât e mai probabil să se simtă rău. Folosirea internetului dereglează deseori somnul, exercițiul fizic și schimburile față în față, iar toate acestea pot afecta până și cea mai veselă persoană. Iar impactul mediului digital se poate prelungi nu doar asupra câtorva zile, ci chiar a mai multor ani. Un studiu american recent având ca bază de pornire date despre cum foloseau adolescenții internetul în anii ’90 a găsit o legătură între timpul online și tulburările comportamentale la tinerii adulți. Cercetătorii chinezi au găsit „un efect direct” asemănător între folosirea intensivă a internetului și evoluția depresiei în timp ce cercetătorii de la Case Western Reserve University au făcut asocierea dintre trimiterea intensivă de mesaje și folosirea mediei sociale cu stresul, depresia și gânduri suicidale.
Un articol din ziarul Pediatrics a răspuns acestor studii observând creșterea unui nou fenomen numit „depresia Facebook” și explicând că „intensitatea lumii online poate declanșa depresie.” Conform raportului publicat de Academia Americană de Pediatri, doctorii ar trebui să includă întrebări despre folosirea internetului în analizele anuale.
Rose, autorul cărții iDisorder, subliniază existența a numeroase studii care arată „legătura dintre folosirea internetului, mesageria instantă, emailing, chatting și depresia din rândul adolescenților” dar și „conexiunile strânse dintre jocurile video și depresie”. Iar problema constă și în calitate, nu doar în cantitate: experiențele interpresonale eșuate, foarte comune în mediul online, pot duce la potențiale spirale de disperare. Psihologul MIT Sherry Turkle a intervievat peste 450 de persoane pentru cartea Alone Together , majoritatea adolescenți și tineri de până în 30 de ani, despre viața online. Deși e autoarea a două alte cărți „tech-pozitive” și a ajuns pe coperta revistei Wired, dezvăluie acum lumea unor oameni triști și extrem de stresați, murdari de chipsuri și captivi într-o relație distopică cu aparatele lor.
Oamenii i-au spus că telefoanele și laptop-urile sunt „locurile speranței” în viețile lor, locul in care „simt bunătate .” Copiii simt lipsa legăturii cu părinții la un nivel mai profund, aceștia fiind prezenți fizic, dar, de fapt, absenți. „Astăzi mamele dau mesaje în timp ce își hrănesc bebelușii” a spus Asociației Americane de Psihologic vara trecută. „O mamă nervoasă din cauza unor mesaje va fi simțită astfel și de copil. Iar acel copil devine vulnerabil și înclinat să creadă că tensiunea provine din relația cu mama. Trebuie să urmărim îndeaproape acest fenomen. Tehnologia ne poate face să uităm lucruri importante pe care le cunoaștem despre viață.”
Evaporarea eului real apare și în rândul adolescenților de liceu și facultate. Ei se luptau cu identitățile virtuale atunci când identitatea reală era încă neclară. Un tânăr i-a pus lui Turkle: „Ceea ce am învîțat la liceu a fost profile, profile, profile, cum să fabric un eu.” Viața este trăită astfel în public cu o cameră mereu ațintită spre tine care înregistrează și face publică orice greșeală pentru care vei fi batjocorit până când apare ceva și mai ridicol. Un alt tânăr se întreba cât timp trebuie să mai facă asta în timp ce se pregătea să răspundă la 100 de mesaje noi pe telefon.
La întrebările despre deprinderile web lansate anul trecut de MTV pentru utilizatorii între 13 și 30 de ani cei mai mulți au simțit că ceea ce postează îi „defnește”, s-au simțit „epuizați” de efortul de a fi mereu activi online și complet incapabili să se desprindă din teama de a rata ceva. Poemul Urlet de Allen Ginsberg începe astfel „Am văzut cele mai bune minţi ale generaţiei mele distruse de nebunie, flămânzind isterice goale(…)” cu oameni care „se târau la apus” în căutarea „unei doze furioase”. Nu e dificil să ne imaginăm alternativa de azi.
Ultimul studiu despre internet și depresie ne aduce cea mai tristă veste. Missouri State University a urmărit, cu acordul subiecților, activitatea virtuală a 216 copii dintre care 30% prezentau semne de depresie. Rezultatele publicate arată că cei deprimați utilizau cel mai des internetul, petrecânt cele mai multe ore pe email, chat, jocuri video și file sharing. Tot ei deschideau, închideau și schimbau ferestrele de browser cel mai des – ne închipuim că în căutarea a ceva ce doreau să găsească.
Fiecare dintre ei se poate asemăna cu Doug, student la Midwestern College, care folosește patru avataruri, ține patru ferestre virtuale deschise împreună cu îndatoririle pentru școală, emailul și jocurile preferate. I-a spus lui Turkle că viața lui reală „e doar o altă fereastră” și, „de obicei, nu e cea mai bună”. Autoarea se întreabă încotro ne îndreptăm; asta e, de fapt, cea mai înfricoșătoare întrebare.
Cercetătorii au început recent să sugereze că lumea digitalizată poate naște chiar forme mai grave de boli psihice. Dr. Aboujaoude de la Stanford cercetează dacă anumite forme digitale ale sinelui pot fi considerate un alter-ego patologic precum cele documentate în cazurile persoanelor ce suferă de personalitate multiplă (acum numită tulburare disociativă de identitate). Pentru a-și testa teoria l-a supus pe unul din pacienții săi, Richard –un HR executive calm cu o deprindere pentru Web poker- testului oficial pentru tulburare de identitate. Rezultatul a fost neașteptat: scorul a fost de pacient zero. „Puteam la fel de bine să dau chestionarul lui Sybil Dorsett!” scrie Aboujaoude.
Frații Gold – Joel, psihiatru la New York University și Ian, filozof și psihiatru la McGill Univeristy- investighează potențialul tehnologiei de a desprinde oamenii de realitate prin încărcarea cu halucinații, iluzii și psihoze, așa cum s-a întâmplat cu producătorul filmului Kony 2012, Jason Russell. Ideea este că viața online seamănă cu viața în cel mai mare oraș, lipit și conectat de cabluri și modemuri, dar nu mai puțin real mental (sau costisitor) ca New York sau Hong Kong. „Datele susțin concluzia clară că o persoană care trăiește într-un oraș mare este mai susceptibil la psihoze decât o persoană care trăiește într-un sat. Dacă internetul este un fel de oraș imaginar, poate avea același impact psihologic” scrie Ian Gold.
O echipă de cercetători de la Tel Aviv University urmărește o perspectivă asemănătoare. La sfârșitul anului trecut au publicat ceea ce consideră a fi premele cazuri documentate de „psihoze cauzate de internet”. Autorii avertizează comunitatea medicală asupra calităților comunicării online ce pot genera „reale fenomene psihotice”. „Utilizarea din ce în ce mai intensă a internetului și implicarea potențială în psihopatologie sunt consecințe noi ale timpurilor noastre.”
Ce poate fi făcut deci? Unii ar spune nimic fiindcă nici cea mai elocventă cercetare nu a putut stabili ce vine mai întâi: mediul este cel care distorsionează oamenii normali prin prezența sa continuă, prin distragerea atenției și amenințarea de a fi ridiculizat public sau el atrage doar suflete deja înfrânte?
Într-un sens, nici măcar nu contează dacă uzul intens al lumii digitale cauzează boli mentale sau doar le încurajează pe cele existente atâta timp cât oamenii suferă. Dacă suntem copleșiți de viteza vieților noastre, recurgem la medicamente, lucru care explică de ce America funcționează cu Xanax (și de ce internările la reabilitare cauzate de benzodiazepină, ingredientul din Xanax și alte medicamente anti-anxietate, s-au triplat din 1990). Căutăm ajutor și navigând, ceea ce reduce atenția chiar și când calculatorul este stins. Încă de la începutul relației cu internetul, l-am acceptat așa cum este, fără să ne gândim prea serios la cum am vrea să fie sau ce ar trebui să evităm. Acele zile de complezență ar trebui să se încheie. Încă mai putem schimba internetul așa cum dorim. Miza o constituie chiar sănătatea noastră psihică.
Sursa:
Familia Ortodoxa de Aura Mircea
![Imagine IN-CRE-DI-BI-LA! Robotul Opportunity a pozat o statuie egipteana pe Marte: "Aici au fost oceane uriase" VIDEO](https://lh3.googleusercontent.com/blogger_img_proxy/AEn0k_sxyMIRtqc8usChUzJrj4z0eZOL9AnUGADThPV_696pFCrvHqvB2DxC1l3ColVKX84kdFqFH3R52ee0ca8VcUwKu2zwFkx3ssHCI8tUJBZCAOF0lmHU621q7P1-vh5323VSJTRLP9wHMTXlVUlnUgb6TSR_HSwDBL3SzOInSI18ldIfR_pR_CTKx8jtqsF1zJkQ_gNjlGjIo5T6PusRDflWYZAkaO4lrm1XvueNkEGYQpEGNLLhv0pDUFIK7ORH6_5ij-Ud7J6hBKJ2WxnRAYy2zIbX9bn8tM_3Lw=s0-d "Imagine IN-CRE-DI-BI-LA! Robotul Opportunity a pozat o statuie egipteana pe Marte: "Aici au fost oceane uriase" VIDEO")
