Cluj: Megashow dedicat forțelor malefice

Motto1: Lucrurile, evenimentele şi faptele nu sunt aproape niciodată ceea ce ele ne par a fi la o primă scanare rapidă şi superficială

Motto2: Lupul nu-şi schimbă nici părul, nici năravul

Trebuie să precizez dintr-un start că eu personal, spre exasperarea unor prieteni care sunt fani ai altor genuri muzicale, agreez și ascult muzică trance de o anumită factură.

Anul trecut, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan, un fost insider al sistemului, a afirmat că în spatele festivalului „Untold” se ascunde un ritual de magie neagră care a fost sprijinit de către masonerie.

Aceste afirmaţii ale sale au fost suficiente pentru ca acesta să fie atacat din toate direcţiile de către fanii acestui festival, mai ales că Mihai Seplecan şi-a asumat o ipostază creştină. Evident că această postură pe care a ales-o să îl reprezinte, cea de credincios creştin ortodox, împreună cu acţiunile sale din ultima vreme în care a vizitat diverse mănăstiri creştine, conţine o conotaţie care îl transformă în veritabilă carne de tun. De ce? După incendiul din clubul Colectiv au existat anumiţi prelaţi din cadrul Bisericii Ortodoxe care au incriminat în bloc pe toţi cei care au fost prezenţi în acel club, inclusiv pe victime, deoarece acel concert la care au participat ar fi avut, în viziunea lor, conotaţii demonice datorită muzicii şi versurilor formaţiei care a concertat în acel spaţiu. Într-un mod de neînţeles, părerea individuală a unor prelaţi creştin-ortodocşi a fost citată pe alocuri trunchiat, fiind desprinsă de contextul în care a fost rostită, totul fiind realizat pentru a incita la contestarea Bisericii Ortodoxe în ansamblul ei. S-a dovedit ulterior că, deşi nu s-a mediatizat, în momentul incendiului a fost prezent la faţa locului un preot ortodox care aparţinea unităţii de pompieri, preot care a oferit sprijin şi s-a rugat pentru cei implicaţi în acele incidente tragice.

Strict din punctul de vederea al doctrinei spirituale creştine, exprimată prin intermediul scrierilor Sfinţilor Părinţi, compasiunea este singura atitudine care se cere manifestată în astfel de cazuri, indiferent de natura evenimentelor petrecute. Aduc aici un argument zdrobitor care aparţine părintelui Porfirie, care dădea în acest sens un exemplu concret. El se întreba retoric: ce faci când vezi un călător care este atacat de mai mulţi tâlhari? „Sari şi tu şi îl loveşti la rândul tău?”, explicând astfel într-un mod înţelept care este condiţia unei fiinţe care se găseşte sub incidenţa unor forţe demonice.

Aceste atitudini de condamnare a publicului aflat la concertul din clubul Colectiv au fost, prin urmare, complet nejustificate, chiar privite strict din perspectiva doctrinei creştin-ortodoxe, aşa cum de altfel am precizat mai sus. Această doctrină a fost invocată, din crasă ignoranţă, de către unii dintre acuzatori. În consecinţă, multe persoane care „s-au emancipat” de sub cadrul considerat rigid al religiei instituţionalizate, au perceput în respectivele declaraţii, oarecum justificat, expresia unui fanatism religios intolerant. Astfel, orice referinţă la demoni şi activităţi care ar putea facilita o manifestare a acestora sunt sancţionate dur. Această veritabilă ostracizare a tuturor opiniilor colorate religios, în cazul nostru particular, idei de factură creştin-ortodoxe, devine apanajul tuturor persoanelor care se lasă strict ghidate de raţionalismul ateist al epocii tehniciste în care trăim. Există şi persoane care cred în Dumnezeu, dar nu aparţin nici unui cult instituţionalizat şi a căror viziune aparţine categoriei „believers but not belongers” (credincioşi, dar neaparţinători), cu alte cuvinte aceştia şi-au creat propria concepţie şi viziune despre divinitate, viziune care nu integrează realitatea unor astfel de entităţi malefice, cunoscute ca demoni, draci sau diavoli. Cei care fac parte din această categorie socială s-au simţit lezaţi de acuzele lansate în spaţiul public de către acele persoane care atacau verbal, cu înverşunare, pe cei care au participat la concertul din Clubul Colectiv, afirmaţii care implicau, din partea celor care le făceau, o totală lipsă de compasiune. Această compasiune ar fi fost firesc să fie îndreptată asupra victimelor şi apropiaţilor acestora care au suferit în urma tragicelor evenimente. Acest gen de abordare, venită din partea ambelor părţi, impregnată cu incriminări şi aruncarea unor invective dure de o parte sau alta, a contribuit la înveninarea mediului social. Preluarea fără discernământ a acestor afirmaţii, uneori tendenţioasă, de către o parte a mass-mediei, avidă de senzaţionalism ieftin, a condus la intoxicarea şi implicit tensionarea atmosferei din spaţiul public.

De altfel, nu este greu de sesizat că, în cazul multor evenimente care au loc în prezent, s-a creat un curent care a instituit ideea că este cool şi trendy să te raportezi la entităţi eminamente malefice, pentru că ele exercită o fascinaţie mai puternică asupra publicului prin utilizarea lor în cadrul campaniilor de marketing. Acest lucru se realizează evident în detrimentul utilizării unor eventuale personaje pozitive. Această abordare dovedeşte existenţa unei intenţionalităţi clare şi distincte care urmăreşte deliberat să plaseze acele evenimente sub incidenţa unor forţe negative. Ceea ce declari la nivel de formă este în mod indisolubil prezent şi în conţinutul acţiunii pe care o realizezi.

Dacă realizăm o analiză exactă şi precisă a elementelor constitutive ale identităţii vizuale, părţi constitutivă ale brandului „Untold”, atât de anul trecut, cât şi din acest an, putem observa faptul că acestea acoperă şi se află în deplină concordanţă cu realitatea pe care se străduieşte să o invoce. Astfel putem decela următoarele aspecte care sunt, poate, mai puţin evidente:

Denumirea Untold în traducere desemnează nenumitul, nerostitul pe care mulţi ar putea să-l traducă ca de nepovestit, însă sensul conferit este cel desemnat de noi iniţial.

Se ştie foarte clar faptul că, în tradiţia românească, această sferă de forţă ale nenumitului, nerostitului (Untold) se identifică cu Satana, Lucifer, necuratul, nenumitul, nespusul. În tradiţia spirituală (populară) românească este prezentă această regulă, de a nu rosti în mod explicit numele unei entităţi malefice, pentru că acestă precizare explicită a numelui invocat, atrage în mod inexorabil acea prezenţă. Cu alte cuvinte, rostirea efectivă a numelui implică invocarea acelei entităţi şi implicit manifestarea ei. De aceea, în ethosulromânesc există termeni care desemnează această entitate purtătoare de rău doar sub o formă exorcizatoare: ucigă-l toaca, ducă-se pe pustii, ucigă-l crucea. Legătura cu egregorul poporului român este evidentă tocmai prin această nenumire care este specifică tradiţiei spirituale româneşti, iar de aici derivă conexiunea cu subconştientul colectiv al locuitorilor din acest areal (spaţiu specific). Astfel, prin intermediul acestei conexiuni cu această entitate malefică, subconştientul colectiv poate fi influenţat şi impregnat cu energii toxice, nefaste, care ulterior influenţează prin intermediul subconştientului individual fiecare persoană în parte. Astfel, prin consacrarea care s-a realizat la început în cadrul acestui festival, acesta a fost plasat clar sub incidenţa unei anumite entităţi distincte desemnată ocultat (ascuns) sub numele de Untold. Cu alte cuvinte, entităţii căreia îi consacri (dedici, afieroseşti) acţiunea, în cazul nostru Untold, cuvânt explicat anterior, devine destinatarul final, adică este cel căruia îi sunt puse la dispoziţie energiile participanţilor: spectatori şi artişti deopotrivă. Cei care au realizat consacrarea în calitate de organizatori, împreună cu cei care au coordonat din background toată această operaţiune extrem de complexă, au subordonat prin aceasta evenimentul sferei malefice de forţă dorite. Pentru a înţelege mai bine forţa şi impactul consacrării mă voi referi la mediul esoteric din Franţa în perioada care a precedat Revoluţia din anul 1789. Atunci s-a cerut în mod expres consacrarea Franţei în totalitate inimii Fecioarei Maria. Această cerere a fost făcută în urma unor apariţii mariane în care această acţiune a fost solicitată în mod explicit. Acest fapt s-a corelat cu anumite avertismente privind iminenţa declanşării unor evenimente sociale de natură violentă. Această consacrare, dacă se realiza la timp, ar fi plasat Franţa sub protecţia şi ocrotirea Fecioare Maria şi evident acea revoluţie de sorginte masonică eşua, împreună cu tot carnagiu care i-a urmat. Din nefericire pentru poporul francez, acea consacrare a fost amânată şi evenimentele s-au succedat aşa cum le cunoaştem astăzi.

Consacrarea, în calitate de acţiune esoterică, plasează o fiinţă, acţiune, eveniment sub incidenţa fiinţei căreia îi este consacrată. Ea se realizează obligatoriu înainte de realizarea efectivă a respectivei acţiuni şi asigură integrarea acestei acţiuni şi a persoanei care consacră în sfera de forţă a fiinţei căreia i-a fost consacrată. Această acţiune, cunoscută în tradiţia catolică sub numele de consacrare, are un echivalent în tradiţia creştin-ortodoxă prin termenul de afierosire (încredinţare, dedicare).

S-ar putea spune că este doar o joacă. Dar această joacă cu invocări atât de clare şi distincte a unor entităţi de natură malefică nu poate constitui o simplă joacă, pentru oricine dispune de o minimă, doar minimă, capacitate asociativă denumită inteligenţă.

Astfel, deşi a fost ocultată (ascunsă) în mod extrem de abil, rostirea efectivă a acelui nume, folosindu-se în acest scop limba engleză, deci, chiar dacă nu i-a fost totuşi rostit direct numele, legătura astfel creată este mai mult decât evidentă.

Mulţi artişti plastici cu care am stat de vorbă au remarcat şi mi-au comunicat că au perceput în întreaga identitate vizuală o stare acută de întunecare malefică (darkness) începând cu bannerele gigantice plasate pe sediul „Băncii Transilvania” de pe strada Bariţiu şi sfârşind cu imaginile afişelor destinate mediatizării acestui festival.

Există în toată acestă succesiune de coincidenţe, mult prea cusute cu aţă albă pentru ca adevărul din spatele lui să nu transpară clar şi limpede pentru cineva care are minime noţiuni de esoterism şi înţelege identificând etapele costituente ale unui ritual, de orice natură ar fi acesta. În cazul festivalului „Untold” este vorba fără nici un dubiu de un ritual de magie neagră care a fost oferit, consacrat, încredinţat acestei entităţi numite Untold.

Mă întreb şi eu de ce acest festival nu a fost plasat sub incidenţa unor personaje de lumină, eminamente benefice: Arhanghelul Mihail, de exemplu, conducătorul legiunii îngerilor în lupta împotriva entităţilor malefice, acesta fiind simbolul exponentului curajului divin, fiind prezentat în poze care denotă o ipostază războinică, Mihail fiind de altfel înzestrat cu o sabie.

Sau ca să nu fim acuzaţi că ne referim strict la tradiţia spirituală creştină, avem în tradiţia spirituală hindusă pe Shiva Matangari, Shiva (Conştiinţa Masculină Universală) în ipostaza de triumfător asupra forţelor ostile, malefice (Absolutul Divin în ipostaza de distrugător), purtător al tridentului, care alungă demonii, personaj care emană o masculinitate debordată şi care prin energia pe care o manifestă, conform tradiţiei spirituale hinduse, poate distruge sau exorciza orice rău manifestat prin intermediul oricăror entităţi de natură malefică.

În mod evident acest festival Untold, „The world capital of night and magic” sloganul sub care s-a prezentat anul trecut, cât și sloganul mai soft pentru anul în curs „Real-life fantasy”, prezintă toate ingredientele care-l transformă în ceea ce s-a și afirmat pe sine a fi, adică un spectacol de noapte (noapte caracterizată de întuneric, implicit de lipsă a luminii) și magie (evident neagră, corespunzătoare întunericului în care se manifestă) și a reprezentat în fond, ceea ce s-a autodeclarat, adică un veritabil ritual de magie neagră în care energiile care s-au vehiculat, respectiv ale artiștilor și simultan a participanților din public, au fost consacrate dintr-un start entității Untold.

Un alt element care apare frecvent în afişele festivalului „Untold” este oglinda. Utilizarea acestui element nu este deloc întâmplătoare. Fiecare dintre dumneavoastră puteţi consulta semnificaţiile simbolisticii asociate oglinzii.

Citez:

„Oglinda redă imaginea inversă a obiectului fiind o îndepărtare de Principiu şi Esenţă. Se spune că în oglindă se reflectă dublura omului, caracterizată prin atribute malefice”. Pentru a nu exista nici un dubiu în acest sens, s-a plasat în faţa oglinzii imaginea un personaj sinistru care se reflectă în oglindă. Prin urmare expresia „Your selfie here” în afişul plasat anul trecut pe clădirea Băncii Transilvania nu este deloc întâmplătoare. Ea presupune identificare sinelui, (self se traduce în româneşte ca sine, parte componentă a cuvântului selfie) fiecărui participant cu entitatea care a fost reprezentată de acea figură fără chip, în fapt „Untold”–ul pe care l-am menţionat anterior. Aici prin sine nu se înţelege esenţa ultimă a fiinţei ci ansamblu energiilor psiho-mentale ce animă fiecare individ în parte. Este vorba de potenţarea în fiinţa umană a aspectelor (energiilor) negative prezentate într-un mod simbolic prin intermediul acelui personaj la care negrul feţei desemnează abisul de natură malefică. Mai mult, pentru ca lucrurile să fie pe deplin elucidate se precizează clar prin expresia „I am the wizard of Untold” că persoana a cărui sine se identifică cu personajul fără chip, acceptă postura de vrăjitor, cu alte cuvinte el devine un ucenic, discipol al „Untold”-ului în cadrul nopţii de magie (neagră evident). Această operaţiune de identificare cu personajul fără chip şi de ipostaziere în discipol al Untold-ului ni se prezintă a fi ambalată sub formula inocentă a unui simplu selfie. Toată această operaţiune este şi premiată pentru cei care dau bine în poză. Un joc malefic abil travestit şi deghizat diabolic printr-o manevră care a dat dovadă, trebuie să recunosc, de o inteligenţă demoniacă de-a dreptul.

Toate aspectele imagistice (poze şi sloganuri) şi faptice efective indică fără nici un dubiu că toate acestea au fost alese cu parte dintr-un ansamblu bine articulat care desemnează pentru orice iniţiat existenţa şi prin urmare performarea (efectuarea) unui ritual de magie neagră.

În cazul performării (efectuării) unor ritualuri de către adepţii unor culte religioase, în cadrul acestora se invocă şi se consacră în mod distinct acele acţiuni unor entităţi spirituale eminamente benefice ca îngerii, Fecioara Maria, Iisus Hristos, Duhul Sfânt, Dumnezeu Tatăl. Toţi aceştia se presupun că se manifestă în acel spaţiu destinat invocaţiei. Aceste spaţii sunt de cele mai multe ori biserici. Energia acestor fiinţe necorporale interferează cu participanţii la aceste ritualuri, în funcţie de deschiderea fiecăruia dintre ei. Stările obţinute de unii dintre participanţi în urma acestei comuniuni realizate la nivel de suflet sunt iubire, linişte, pace sufletească.

Toate tradiţiile spirituale autentice fac referire clară şi distinctă la cele două categorii aflate în tabere diferite şi care îşi dispută întâietatea asupra fiinţei umane. Fiinţa umană, poate alege în baza liberului arbitru pe cine să deservească: tabăra entităţiloreminamente benefice cunoscute ca îngeri sau devaşi (sanskrit: , devá, fiinţe de lumină) sau tabăra entităţilor malefice: demoni sau rakshsaşi (sanskrit: , rākṣasa)

Pentru a pecetlui acest legământ făcut cu entitatea desemnată sub numele Untold s-a făcut, unii bineînţeles ar spune spune că este doar coincidenţă, o donare de sânge sub emblema sugestivă a lui Dracula (din nou o coincidenţă) vampir care consumă sângele astfel oferit (consacrat), acţiune care a dat posibilitatea donatorilor de participa la acest festival-ritual. Deci, cu alte cuvinte, s-a donat, în esenţă s-a consacrat (oferit, încredinţat) sângele entităţii Untold, sânge care, se ştie din ocultism, că este suportul fizic al unor energii de natură subtilă (vitală) şi constituie cadru de manifestare a unor entităţi necorporale, care leagă persoana respectivă (şi dacă aceasta ştie şi dacă nu ştie) de fiinţa căreia i-a fost consacrat respectivul ritual. Deci, anul trecut, sub aparenţa benignă a donării de sânge centrelor de transfuzii din ţară, a existat o caravană „Untold” care a făcut acest demers. Este de văzut dacă acest sânge a ajuns unde era destinat să ajungă, adică la centrele de donaţie sau s-a pierdut pe parcurs. Este de notorietate, şi exprim o evidenţă care nu are cum să fie negată, faptul că orice ritual de magie neagră implică sângele, de preferinţă uman, care se constituie într-un veritabil liant şi catalizator subtil care permite invocarea şi manifestarea acelor entităţi malefice de natură subtilă. Sângele a fost donat, în acest caz, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, de către tineri care vroiau să participe la acest ritual deghizat în festival şi care nu dispuneau de banii necesari. Cei care au procedat în acest fel şi-au vândut propria energie şi au fost legaţi într-un mod tainic de entitatea căreia i-a fost consacrat acest ritual. Aceste persoane au reprezentat rezonatori specifici, vehicole umane prin care cel invocat s-a manifestat utilizându-le propriile energii drept pârghii de manifestare. Poza luată de pe site a fost denumită dealtfel profund semnificativ, pay-with-blood, plăteşte cu sânge.

Dacă observaţi cu atenţie faptul că în această poză, sângele donat alimentează acest personaj malefic, un simbolism care nu mai are nevoie de nici o explicaţie.

De asemenea există o reţea extinsă la nivelul întregului teritoriu al României, numită deloc întămplător blood network, reţea de sânge.

Este profund semnificativ, extrem de relevant şi deloc întâmplător inserarea unei hărţi cu centrele de donaţii din întreaga ţară. Prin această modalitate a donării de sânge s-a reuşit să se acopere întreg arealul României, creându-se astfel o veritabilă reţea umană, cu noduri active în fiecare oraş, reprezentate de cei care au donat sânge. Această legătură aurică individuală indusă în timpul festivalului, putând fi activată şi ulterior derulării acestuia, în baza energiilor specifice induse în fiecare aură individuală în timpul ritualului, prin intermediul fenomenului de rezonanţă. Astfel s-a reuşit ca impactul să fie remanent la nivelul întregului teritoriu al României prin intermediul donatorilor de sânge proveniţi din fiecare oraş, care vor deveni sui-generis vehicule de tranzitare a unor energii negative induse iniţial la performarea (efectuarea) ritualului. Evident că, în anii care vor urma, dacă acest veritabil pattern comportamental va continua şi nu va fi stopat ferm, aceste rezonanţe negative reprezentate de către aceste energii demoniace vor fi întărite.

Esoterismul care este în esenţă o ştiinţă spirituală aplicată, are nişte reguli precise şi exacte şi este departe de a fi o simplă joacă. De altfel toate cele descrise până acum nu s-au constituit deloc într-o simplă joacă pentru cei care le-au conceput. Toate elementele utilizate au avut o semnificaţie precisă şi exactă.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre poza a cărui gest este şi el elocvent corelat şi cu brăţara inscripţionată cu numele Untold.

Îmi exprim şi eu nedumerirea; expresia sinceră a unei naivităţi ingenue: toate personajele este strict necesar (trebuie musai) să aparţină părţii malefice? Nu se poate să fie personaje şi fiinţe care să aparţină categoriei personajelor benefice, eroilor pozitivi care dispun de curaj în lumina adevărului? Cred că li s-ar putea da şi acestor personaje un aspect cool şi trandy, care să le facă atractive şi implicit dezirabile pentru marele public.

Şirul lung de coincidenţe profund semnificative, vizând aspectele stranii care au însoţit acest festival-ritual, ar trebui să determine orice fiinţă plină de bun simţ să se gândească asupra direcţiei ce i s-a dat acestei manifestări.

Las strict la latitudinea cititorilor acestui articol întrebarea care vizează în ce măsură realitatea subtilă de factură spirituală a unor astfel de entităţi malefice, care evident au fost invocate deliberat, a avut sau nu o influenţă în conştiinţele individuale care participă la un astfel de mega ritual de magie neagră. Sensul dat este evident ocultat şi ţine de intenţionalitatea şi scopurile avute în vedere de cei care au utilizat o asemenea imensă energie. Ei s-au folosit de acestă energie pe care au utilizat-o în conformitate cu propriile scopuri.

Cam cu ce ne-am ales de fapt? Cu anumiţi artişti care au prestat o muzică mai mult sau mai puţin inspirată. Amintesc că acest gen de muzică este benign în sine fără să aibă o conotaţie incriminabilă sub aspectul rezonanţelor pe care le poate induce în public. Mi s-a atras atenţia de către anumiţi compozitori şi muzicieni prezenţi la acest festival, că şi aici a survenit o mutaţie, începând cu anul 2010; trance-ul clasic a fost alterat intenţionat de sound-uri (sonorităţi) stranii care pune auditoriul în rezonanţă cu energii nu tocmai armonioase. Deci, nici la capitolul muzică în sine nu stăm tocmai bine.

Cineva s-a jucat de-a magia neagră sau chiar a fost vorba de un ritual performat (efectuat) deliberat în acest sens?

La o primă scanare rapidă şi superficială, am avut de-a face în anul ce a trecut cu un festival de muzică trance la care au participat mulţi oameni care au petrecut împreună un timp agreabil.

La un nivel mai profund am avut de-a face cu un veritabil, din plin recognoscibil, ritual de magie neagră care a implicat un număr uriaş de participanţi, a căror energie a fost folosită (utilizată) şi modulată specific în vederea anumitor scopuri ascunse şi chiar prin acestea dubioase. Aproximativ 300.000 de oameni a căror energie vitală, sexuală, volitivă şi afectivă a fost utilizată, folosită într-un sens numai de iniţiatorii din umbră ştiut, şi care evident a dus la poluarea atmosferei subtile energetic-informaţionale în Cluj-Napoca. Aici trebuie să existe o mare atenţie. În cazul consacrării nu contează natura energiei utilizate ci sensul pe care i se dă acesteia de către cel care operează, deci depinde de entitatea căreia i se consacră, precum şi de intenţionalitatea şi scopul celui care realizează această consacrare. Spre exemplu, într-un ritual de magie roşie unde se utilizează energia sexuală a participanţilor, aceasta poate fi folosită pentru trezirea iubirii fiind consacrată unei entităţii eminamente benefice, sau poate servi uciderii unei persoane dacă ritualul este consacrat unei entităţi malefice. Totul este la cheremul celui care iniţiază, conduce acest ritual. Restul participanţilor nu sunt decât folosiţi. Asta nu înseamnă că nu se resimte plăcerea în acel ritual. Dar scopurile urmărite şi consecinţele celor două tipuri de ritualuri sunt evident diferite. Exact acest lucru s-a petrecut, în anul ce a trecut şi în cazul ritualului de magie neagră deghizat sub masca unui Festival de muzică trance, „Untold”.

Există şi un alt element care este de reţinut. Mi s-a relatat că în 2016 în perioada festivalului, ofiţerii de la crimă organizată au fost trimişi în concediu în masă, în timp ce oraşul colcăia de droguri. Cu alte cuvinte psihismul individual al participanţilor trebuia fluidizat prin consumul de droguri pentru ca energiile acestora să devină apte de utilizare. Nu ştiu ce s-a petrecut în anul în curs, dar presupun că nimeni nu s-a sesizat vis-a-vis de consumul de droguri şi de cel de alcool în exces.

Nicolae Ceauşescu făcea referire la agenturile străine prezente pe teritoriul României, în discursul său din decembrie 1989, în cazul evenimentelor derulate atunci, discurs preluat „ad literam” într-un număr al revistei „Lumea” de anul 2015. Marea majoritate dintre noi am tratat atunci acele informaţii cu dispreţ, având în vedere sursa de provenienţă. Acum însă, privind retroactiv acel discurs precum şi informaţiile conţinute în el, toate s-au dovedit a fi perfect adevărate. Aşa se întâmplă acum şi în cazul lui Mihai Seplecan care, chiar dacă posedă un limbaj care este tributar unor sintagme, nu ştiu cât de bine înţelese de către acesta, rosteşte totuşi anumite adevăruri care se doresc a fi ascunse şi tratate ca derizorii de către presă şi evident de către anumite persoane „nenumite” din umbră. Din perspectiva trecerii timpului şi al dezvăluirilor făcute între timp, evenimentele din decembrie 1989, ni s-au revelat a fi realităţi incontestabile pe care de altfel şi SRI-ul le-a făcut publice prin anumiţi intermediari acoperiţi din lumea gazetăriei. Vezi în acest sens persoana lui Grigore Cartianu care a semnat 3 cărţi despre acele evenimente. Am precizat că le-a semnat, nu faptul că le-ar fi scris el, pentru că în scriitura efectivă se simte touch-ul unor băieţi rafinaţi din cadrul serviciilor, băieţi care au capacitatea de a face o analiză pertinentă de intelligence utilizând un limbaj adecvat, aspecte care îl depăşesc cu mult pe susnumitul Grigore Cartianu. De altfel Gregoar Ecrive, aşa cum singur s-a prezentat în dialogul cu scriitorul Paolo Coelho, dispune de un bagaj cultural limitat.

Aşteptam pentru anul în curs o schimbare a „destinatarului” sau „adresantului” acestui festival. Nu de alta, dar să nu fiu acuzat că sunt paranoic. S-ar fi putut alegeîn vederea promovării acestui evenimentorice entitate angelică căreia să-i fie consacrată pe faţă, la lumină, acest eveniment. Orice entitate angelică din cadrul ierarhiilor angelice prezentate de Dionisie Areopagitul. Se poate alege, pentru a nu fi considerat fundamentalist creştin, de ce nu, şi o altă tradiţie spirituală dacă se vrea, tradiţia hindusă cu, spre exemplu, Shiva Matangari, în ipostaza de distrugător al răului. Numai musai ca personajul principal să fie pozitiv. Organizatori vă prindeţi? Aceiaşi DJ-invitaţi, fără donări de sânge, fără darkness și dacă se dorește cu aspecte benefice de factură esoterică la vedere, la lumină.

Eu ştiu artişti plastici care ar lucra cu plăcere la aceste proiecte. De fapt au fost şi în acest an dar au fost refuzaţi. Viziunea lor artistică nu coincidea cu linia directoare a celor din spate. Era mult prea soft, deschisă şi armonioasă. Apropo de profesorul Ioan Sbârciu, mason notoriu, care a fost în anul ce a trecut preşedintele comisiei care a desemnat lucrările câştigătoare.

Se pare că toate apelurile pe care le-am făcut în anul precedent s-au dovedit inutile. În acest an fluidizarea energiilor necesare „alchimizării” ființelor participanțiilor, termen utilizat într-un afiș de promovare a festivalului în anul în curs (stranie, ciudată și profund semnificativă apetența constantă a organizatorilor spre esoterism) s-a realizat prin intermediul mărci de vodcă „Absolut” (denumire ironic-persiflatoare apropo de semnificația reală a termenului utilizat). Iar etapele constitutive în devenirea, transformarea ființei sub influența, evident, determinantă a consumului de vodcă, în cadrul Untold-ului conduc spre cea finală de creator. Aici substituirea este evidentă. A se vedea explicit în poza de mai jos. Avem de-a face cu înlocuirea adevăratului Creator cu o condiție existențială de așa-zis creator realizată simultan: prin consumul de vodcă și prin participarea la UNTOLD într-o modalitate dement-demoniacă de factură magică. Remarcați cu atenție succesiunea de etape prezentate grafic la baza afișului. Aceste etape: visător, magician, lord menite să te aducă la condiția finală de pseudo-creator, sunt legate de fazele lunii. Luna plină acționează ca un veritabil catalizator, atunci când ființa umană este extrem de receptivă într-un mod subconștient, și nu numai, la anumite energii, cele malefice găsindu-se în acea perioadă într-un maxim și putând fi (integrate) induse mai ușor în aura ființei. Maximum de lună plină fiind, deloc întîmplător, în ultima zi a festivalului și anume data de 6 august 2017 . Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Mai știm o entitate malefică, Lucifer-Satana (Untold) care decăzând din condiție ei de înger de lumină a încercat să se substituie adevăratului Creator, urmărind să-i tragă și pe alții după ei într-un demers satanic care, după cum se vede continuă și în prezent. Astfel analogia devine mai mult decât evidentă.

Anul acesta, după dezvăluirile făcute în anul precedent, lucrurile nu s-au derulat chiar pe față, aspectele s-au deghizat ceva mai bine, substratul rămânând același. Personajul cu coarne, având aparențe binefăcătoare, cu o lună plină plasată în spate se găsește în preajma magicianului care citește ritualul (de magie neagră, pentru că personajele din poză nu par îngerași) de invocare dintr-o carte. Mesajul transpare la fel de clar și limpede, ca și în anul anterior. În cazul de față lupul nu-și schimbă nici părul, nici năravul.

Despre sponsori numai de bine. Banca Transilvania este asociată constant unui astfel de eveniment. Totuși, să sponsorizezi un ditamai mega-ritual satanic de magie neagră (scuzați pleonasmul), nu dă prea bine. Sau tocmai de asta îl sponsorizează?!

Acum un an, în cadrul festivalului de film „TIFF”, la Secțiunea filmului de groază se scria negru pe alb că personajul central al secțiunii este Antihristul. Eu propun ca în anii viitori să existe, pentru echilibru, și o secțiune a filmului spiritual în care care personajul principal să fie Iisus Hristos. Pe bune, o să-i propun acest lucru lui Tudor Giurgiu și celui care face selecția la acest festival, mai precis lui Mihai Chirilov. În cazul acestuia din urmă nu-mi propun să-i schimb orientarea. Ar fi cam greu. Se știe de ce.

Ce a devenit de fapt, pe nebănuite, orașul Cluj-Napoca? Observăm că devine creuzetul și terenul de țintă a unor forțe oculte malefice care uzitează de energiile puse la dispoziție cu naivitate de persoane de bună-credință pentru a-și duce la îndeplinire scopurile abjecte. Este în fapt, o poluare a atmosferei psiho-mentale (denumită de unii și atmosferă subtilă de natură energetic-informațională), poluare a cărui țintă manipulatorie suntem chiar noi.

Poți să prostești un om tot timpul, poți să prostești mai mulți oameni mai mult timp, dar nu poți prosti toți oamenii tot timpul.

Autor: Radu Hadarca

Sursa: cotidianul.ro 

Pe mal de mare

Flux sau reflux ce-i asta? Când Soarele e rege, iar Luna e regină? Când nivelul mării crește și scade din cauza lor, eu sunt contopit cu ea, sunt mare. Sunt val, sunt liniște, și haos sunt și răsărit. Sunt prima întâlnire a lor, sunt oglindire, reflecție și sunt martorul lor. Sunt cel ce vede primul lor sărut și tot eu sunt acel ceva, acea ceva, esență ucigătoare. Sunt otrăvit de lacrimile lor, când se despart și se sărută acolo pe malul meu ultima dată, pe mal de mare.

Sunt început, dar sunt și un sfârșit. Flux și reflux, ce mai contează, mare sunt. O mare de sunt probabil, sângerat de sufletul rănit. Un lucru știu, atunci când sufletul ar mai vrea puțin să savureze plăcerea lacrimilor interioare, dar fizic nu mai poți, anume atunci e timpul să-ți revii la normal. Nu-i logic, să-i iubești și să-i admiri că oricum pleacă. Și lasă în urma lor doar urme și gunoi. Tu malul meu, eu marea ta albastră, voi fi alături de tine mereu. Și știu că chiar de sunt cum sunt, ești tu cum ești ca să îmi fii mereu, sfârșit și început. Lăsat pe val și dus de vânt spre centrul deznodării.

Te oprești citești, nu înțelegi nimic, nici eu. Sunt doar lăsat, dus, dus de val. Val de cuvinte, litere, silabe. Unul mai mic, mai mare altul. Nu-i chiar neapărat să mă găsești aici. Probabil că mă vei găsi în mare. Puțin sonor, suna probabil mult mai frumos în capul meu. Tu răsărit, iar eu apus. Tu din colo vii, iar eu acolo plec, acolo găsesc scăpare. Sunt om, sunt bine, rău sunt, sunt cu păcate, un păcătos ce vrea un simplu lucru. Vreau s-o revăd și să mă arunc în mare. Sunt rac, sunt cancer sufletesc. Și doar într-o esență văd scăpare, în ceea ce scriu, ceea ce vreau să fiu și ceea ce sunt eu. Sunt asasin și sunt vampir, poveste, sunt vers, catren urât, sunt autor și sunt nimic. Sunt visător, dar nu visez, nu dorm, dar simt că astăzi este. Sfârșit sau început. Flux sau reflux. Sunt totul și nimic nu sunt. Transmit ideea aceasta moartă.

Nu sunt trist, dar nici bucuros nu sunt. Eu sunt amestec. Reacție în lanț. Chimie sunt. Sunt multe sunt-uri. Eu nu exist, exist probabil. Sunt prost, deștept tot sunt. E relativ și nu. Încep de la un val ajung la drum. Sunt zburător, n-am aripi, cad. Tu iar citești ceva urât. E text venin, dacă ai citit te-ai otrăvit. Ajuns aici poți să-ți dai seama. Ai antidot, ești antidot și eu doar nu mai am nimic. Sunt mare și nimic nu sunt. Un martor la tot ce-i veșnic, relativ, că toate au urât morav și mor. Dar care ar fi în general esența? Prin ce anume ar fi așa de atractivă și frumoasă tinerețea? Dacă n-ar exista acel fior deja văzut în ochii lor, atunci când se plimbau încet pe malul meu, atunci când eu eram cu ea, mă reflectam în ea. Cândva eram un tot întreg, cândva eram un soare, iar astăzi din fericire pentru ei și din păcate pentru mine, am apus în mare. Azi gata aici. Cu sens și fără, mai lung mai scurt, azi totul e relativ. Nu căuta un sens aici, el e plecat. Revine mai târziu, el astăzi este gaz, lichid, un corp solid cu suflet dizolvat în apă fiartă. Azi e cafea. Azi nu-i nimic. Azi gata, azi atât. Azi punct.

Autor: Leahu Alexandru

Sursa: Suflet din Boabe de Cafea

Prăpastia

Foto: Simona Andrusca

Când eram copil, mă gândeam cu groază cum ar fi să cazi într-o prăpastie. Locul acela întunecos, stâncos… Și mai era ceva ce mă îngrozea: faptul că nu-i puteam vedea capătul.
Bunicii din partea mamei locuiau între două sate, într-un loc liniștit, zonă deluroasă, cu o pajiște de vis – noi o numeam „imaș” –, ce culmina cu o vale adâncă, Valea Scaiului. Valea aceasta era plină de mărăcini și ni se spusese că e tare adâncă. Bunica ne avertiza să ne ferim, să nu ne jucăm în preajma marginilor prăpastiei, ca să nu ne dezechilibrăm și să cădem.
Ei bine, acum îmi dau seama că nu am fost niciodată tentați să ne apropiem de marginile prăpastiei și să încercăm să privim în jos; era așa de multă veselie, mă jucam toată ziua cu frații și verișorii, alergam pe tot imașul… Cine să se mai gândească la prăpastie? Locul acela era mirific, plin de frumusețe și iubire.
Anii au trecut, m-am maturizat cu voie sau fără de voie, și iată că, într-o zi de septembrie, mama mea avea să ne părăsească, plecând la Domnul. Tatăl meu începuse să fie interesat de noi relații amoroase, iar nu de copiii lui. Nu mai eram la vârsta jocului, eram adult, așa că, încet-încet, m-am depărtat de imașul cel frumos, cu jocuri și veselie, și am început să fiu interesată de prăpastia ce se adâncea tot mai mult în sufletul meu. Drama din mine a culminat cu eșecul personal în dragoste; era prima dată când iubeam pe cineva și aveam să trăiesc o iubire neîmpărtășită. Nu mă mai mulțumea nimic – intrasem la facultate cu o medie bună, aveam prieteni in jurul meu, mergeam la biserică, mă împărtășeam regulat, și totuși golul creștea… Am ajuns să fug noaptea de-acasă, să umblu singură pe străzi, să nu vreau să mai văd zâmbete și să-mi doresc tot mai mult să pier, convinsă fiind că nu am nici un loc pe lume. Nu eram împăcată cu soarta mea tragică, și în minte îmi tot venea chipul mamei, neputând înțelege hotărârea lui Dumnezeu de-a mă lăsa în lume așa, fără iubirea ei. Disperarea și deznădejdea ce se tot adânceau m-au condus până la a fi deranjată de prezența icoanelor din camera mea; când priveam un sfânt cu fața smerită, îl acopeream, nu mai putem privi acele fețe… Și, într-o zi am luat hotărârea să închei totul, să-mi pun capăt zilelor. Dar, de fiecare dată când îmi venea „s-o termin cu mine”, ceva se întâmpla: ori venea o prietenă să mă scoată la plimbare, ori mă suna cineva…
Aveam o mică iconiță, cu Hristos legat, purtând cununa de spini, de care nu mă puteam despărți. Când simțeam că mă doare tare sufletul și cineva îmi șoptea cu ardoare să fac lucruri nebunești, să-mi fac singură rău, strângeam cu toată puterea iconița mea, ajutorul meu. Hristos, cu Care eu mă cuminecam și pe care nu-L lăsam să lucreze în inima mea singură și tristă, Acest Hristos pe care părinții mi L-au arătat ca pe Adevăratul Dumnezeu încă din copilărie, m-a lăsat pe marginea prăpastiei disperării, dar nu m-a lăsat să cad. Când stai pe marginea prăpastiei, iar un gând negru te îndeamnă să sari, simți mult frig, multă singurătate și durere… Teama de necunoscut te face sa te oprești, apoi vin din nou gândurile ce-ți șoptesc și nu te lasă: „Unde ești, Doamne?” „De ce eu?” „De ce?” „De ce?”…
M-am zbătut așa vreme de doi ani, până când am simțit că gândurile rele mă părăsesc. Am simțit din nou mirosul pomilor în floare, m-am bucurat din nou de primul fulg de nea… Astăzi înțeleg că nu eu am dus lupta aceasta pentru viața mea, ci Hristos a făcut-o pentru mine. Greșeala mea a fost că am crezut că eu trebuie să lupt, și nu L-am chemat pe El.
Voi, cei ce nu mai aveți nădejde, când veți ajunge pe marginea prăpastiei iar cineva vă va șopti că nu puteți primi iertare, să știți că vă minte! Hristos ne iubește și ne iartă pe toți, și nu ne lasă, și nu vă va lăsa nici pe voi! Aveți curaj și chemați-L!
După nouă ani de la întâmplarea aceasta, acum, când vă scriu cu inima strânsă, vă pot enumera câteva din micile mele realizări: am trei copilași, sunt profesor și am un soț care mă iubește. Cât de neiertat au putut fi greșelile mele dacă Hristos mi-a dat o familie plină de bucurie? Mai pot eu acum să-mi doresc pieirea, când cei trei copilași îmi spun în fiecare zi: „Te iubesc!”… Prin iubirea lor simt iubirea lui Dumnezeu. El mi-a plinit iubirea care-mi lipsea.
Și pot spune cu toată încredințarea: lipsa iubirii din familie aduce atât de multă durere copiilor! Nu-ți iubești copilul când îi oferi numai lucruri materiale, dar nu petreci și timp cu el; când te mânii foarte repede pe năzbâtiile lui; când te interesează mai mult viața ta decât a lui. Dacă noi, părinții, am conștientiza că în mâinile noastre stă fericirea sau blestemul vieții lui!… Dragi părinți, iubiți-vă copiii, jucați-vă cu ei, trăiți alături de ei copilăria! Veți primi drept răsplată sufletul lor devotat și iubirea lor necondiționată.

N.

Locul al II-lea la concursul de eseuri

al lunii octombrie 2015

Sursa: Familia Ortodoxă

Un părinte bun și un părinte rău

Un părinte bun te iubește mai presus de a îți îndeplini toate plăcerile, te iubește dincolo de sacrificiul orb pe care îl face un părinte rău pentru tine ca tu să nu te dezvolți, nici măcar să încerci să crești, ci să urli că ți se cuvine. Ce vei face atunci când nu vei mai avea de la cine să primești? Dacă înțelegi la ce am făcut referire articolul e pentru tine!
Părinții tăi te iubesc fără îndoială și vor ce este mai bun pentru tine. Totuși dacă părinții tăi iubesc muzica populară și o consideră cea mai bună muzică, nu înseamnă că și pentru tine este plăcută ori că, are valoare, înseamnă că ei o preferă deoarece le amintește de tinerețe. Sigur că, nu muzica este subiectul pe care îl voi dezbate aici, respectarea preferințelor este.
Diferența între un părinte bun și un părinte rău, pe care mai bine l-aș numi un părinte inconștient, este următoarea. Dacă părinții tăi sunt avocați și își iubesc meseria, considerând-o totodată o carieră în loc de meserie, de parcă ar fi artiști în loc de zidari și din acest motiv ei te presează să calci pe urmele lor, aceia nu sunt părinți buni, sunt părinți egoiști și iresponsabili.
Un părinte bun, realist ori conștiincios, te va sfătui ca în viață să iubești ceea ce iubești, tot așa cum iubește el ceea ce iubește. Descoperă-ți vocația și mergi până la capăt în direcția către care pasiunea te trimite. Fie că ești atras de pictură, de cântat la vioară, de rețelistică sau de actorie, urmează-te.
Căci, un părinte bun știe că un avocat e ca un zidar, deoarece avocatura este o meserie. Un artist este o poveste. Un actor bun este acela despre care nu știi atunci când plânge. El și-a jucat rolul atât de bine de atâtea ori încât nu știi dacă suferă sau dacă joacă teatru în momentul când îi vezi rimelul întins pe obraji.
Un părinte bun te învață că atunci când ești descurajat din cauză că nimic nu merge bine, totul se desfășoară în cel mai potrivit mod. Totul e atât de perfect încât pare că nimic nu are sens. Dar totul are sens, căci Universul se mișcă cu viteze amețitoare, dar noi mergem mai încet. Așadar, cum ar putea o minte limitată să înțeleagă funcționalitatea macrocosmosului pe deplin?
Cu câteva clipe înainte să închidă ochii, o tânără în vârstă de douăzeci de ani, a declarat că dacă i s-ar mai acorda o șansă, măcar o zi, ar petrece-o împreună cu mama ei și cu câinele în parc ca să privească iarba și cerul. Uau, e de la sine înțeles că mama ei este un părinte bun și iubitor.
Un părinte bun te învață că nu este nevoie să rostești Doamne ferește ori Doamne miluiește, de ori de câte ori treci pe lângă un om amărât, ca să îi convingi pe alții că ești un om bun. Este de ajuns să te convingi pe tine oferindu-i o mână de ajutor.
Un părinte bun îți spune că fericirea nu acuză, liniștea nu se mânie, înțelepciunea nu cade pradă corupției, adevărul nu poate fi îndepărtat, viața nu poate fi oprită, dragostea nu pune condiții, condamnarea nu îndreaptă pe nimeni iar Dumnezeu nu este o religie.
O îmbrățișare face cât o mie de cuvinte, dar un sentiment este mai valoros decât o mie de gânduri. Pe primul loc în viață stă fericirea ta, nu banii, lucrurile și funcția, nu ceea ce cred alții despre tine, contează starea ta. Mulți oameni inteligenți au renunțat cu ușurință la fericire doar ca să impresioneze ori să mulțumească pe cineva. Poziția și banii contează în proporție de 10%, ceea ce faci cu viața care ți s-a dat îți completează golul cu care te-ai nascut în ea.
Generații de oameni școliți au trăit fără să lase în urma lor ceva. Doar corporații din ce în ce mai flămânde. Preoți și politicieni mai lacomi, și încă o generație nouă de inepți care va repeta ceea ce a văzut la cei dinaintea ei, cum ar fi școală, muncă, biserică, discotecă, televizor și politică. Voi la voi nu vă gândiți?
Vezi tu, un părinte bun te învață toate aceste lucruri chiar dacă îl urăști, chiar dacă nu îl înțelegi. Articolul de astăzi este un mesaj dur care când te lovește răscolește totul în tine. Dar aceasta e bine, fiindcă ai nevoie să îți revizuiești valorile și deciziile sau pe tine.

Un părinte bun nu rezolvă tot cu bani

Un părinte bun nu este acela care își susține copilul financiar, în orice circumstanță, iar în felul acesta copilul să nu învețe să prețuiască nimic. El nu este un părinte bun care își iubește copilul ci este unul egoist care vrea să îi arate cine e șeful, șeful care deține banul. În lumea sănătoșilor nu banul are autoritate, fericirea are prioritate iar iubirea se bucură de onestitate. Fiindcă un părinte care cerșește autoritate cu ajutorul banului nu va fi vreodată un părinte respectat, ci unul demn de milă.
Copilul meu, tu să nu te supui nimănui și să nu rănești pe nimeni. Nu te răzbuna pe nimeni, ca să fii un om liber. La prima senzație ura pare a îți ține partea, oferindu-ți un strop de plăcere, însă ea lucrează împotriva ta iar în final te omoară la fel ca tutunul, la fel ca drogurile.
În viață, nu ai nevoie de maeștri orientali, de preoți sau de psihologi, ca să îți rezolve problemele. Dorința de suicid nu este o boală. Lumea așa cum ți-a fost prezentată este o boală. Dorința de suicid este tentația care te cheamă să te eliberezi de presiunile pe care oamenii inconștienți le-au aruncat asupra ta. Și totuși, renunțarea la viață nu este o soluție, cei puternici rămân până la sfârșit.
Dacă mergi în direcția preotului și a psihologului, care să îi rezolve copilului tău problemele, în loc să îl îndemni să caute soluțiile, s-ar putea ca el să aibă nevoie și de un nutriționist, și de un hair stylist, de un mistic guru sau de un sexolog, de orice șef pe care să îl lingușească, care să îi devină stăpân. Dacă recomanzi cărțile și articolele mele nu mă ajuți pe mine, nu te ajuți pe tine, îi ajuți pe cei care au nevoie de ajutor și nu știu unde să îl caute.

Autor: Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com

Vreau să ânvăț să trăiesc fericit și liber

Ți-ai pus vreodată întrebarea, cum să învăț să trăiesc fericit? Cum să scap de necazuri și de problemele zilnice și să trăiesc altfel? Cum să mă detașez de oamenii care mă trag în jos și de conducerea acestei țări care calcă în picioare tot ceea ce este frumos și bun, moral și pur, și drept și sfânt? Ai obosit. Trage aer în piept și răsuflă ușurat, căutările tale au dat roade, dorința de a evada din lumea ta te-a adus aici. Începem!
Când încerci să îţi rezolvi micile probleme folosindu-te de soluţiile fricii dai naştere adevăratelor probleme. Prieten îți este cel care te iartă dacă l-ai trădat. Dar dacă continui să îl minţi de teamă că nu vei căpăta iertarea i-ai pierdut prietenia.
Cunoști proverbul după râs vine plâns? Când refuzi să te bucuri de o împrejurare, din teama că fericirea va pleca de la tine, dai pasărea din mână pe cioara de pe gard. Cumva, fără vreo intenție diabolică cred, unii oameni au convins alți oameni că fericirea este trecătoare și că răul îi va necăji până la sfârșit. În realitate este exact invers, căci răul e timpuriu iar fericirea este veșnică.
Orice colț al lumii sau orice situație, pot fi transformate într-o oază a fericirii atunci când ești împăcat cu tine însuți. Învață să trăiești fericit îmbrățișând simplitatea și adevărul. Nu renunța la ceea ce vrei, întâi realizează ce vrei și nu uita să fii recunoscător pentru ceea ce ai.
Mulți ani nu am putut să privesc tineri care se sărută sau se țin de mână, mergând pe stradă, simțeam că dragostea ce și-o declară unii altora în văzul lumii mă dezgustă. Căutam să trăiesc fericit însă mă înecam. După ce am depășit suferința care a venit odată cu despărțirea am înțeles că frica m-a oprit să îmi manifest iubirea și că gelozia față de cei care și-o manifestau în voie m-a lăsat singur.
E adevărat că toți dăm nas în nas cu descurajarea la un moment dat, dar important e să ajungem la capăt. Oamenii intră și ies din viețile noastre, noi nu putem introduce pe nimeni cu forța, nici nu putem păstra acolo pe cine dorim ci pe cine iubim. Căci confuzi sunt toți, descurajați sunt toți, mincinoși sunt toți, mândri, la fel. Tu trage aer în piept și mergi înainte.
Apogeul unui ego lăsat să se manifeste în voie, asupra căruia nu se intervine, are loc în tinerețe. La bătrânețe omul se îndreaptă cu pași înceți și calzi spre sfințenie. Mulți dintre noi am fi câștigat ani dacă îmbătrâneam mai devreme la minte.
Oamenii care prețuiesc frumusețea și sănătatea trupului sunt oameni conștienți. Însă oamenii care sunt preocupați doar de frumusețea și sănătatea trupului nu cunosc faptul că omul este mai mult decât trupul care i s-a dat.
Există oameni care studiază întreaga viață și care citesc o carte de trei sute de pagini într-o noapte, dar nu reușesc să găsească o soluție la problemele lor. Secretul eliberării, așa zisa tradițională mântuire, este să ieși din mintea ta, nu să te cufunzi și mai tare în ea, respectând cu strictețe jocul de-a sclavul și stăpânul. În acest joc cu întreprinderi bolnăvicioase tu ai devenit sclavul iar mintea ta este stăpânul, care s-a transformat astăzi într-un monstru.
Nu te lăsa manipulat de oamenii informați, care încearcă să te sfătuiască despre viață. Cei mai citiți analiști istorici nu știu absolut nimic real, umanitatea își dă cu presupusul și percepe prezumția drept certitudine. Nu e prima dată când această civilizație, cu tot cu cunoștințele ei, dă nas în nas cu extincția, dar învățătorii care dau definiții exacte lucrurilor și evenimentelor vor cădea primii.
Mândria nu merge nicăieri, inteligența este limitată, doar spiritul ghidează ființa, ca să scoată rasa umană la liman! Încrede-te în forța intuitivă care ți se relevă în interiorul tău. Dragostea este răspunsul la tot.
Am văzut și eu clipurile cu inundațiile care au distrus gospodăriile acelor oameni simpli și m-am întrebat care este logica divină. Natura, se dezlănțuie tot peste trăitorii care sunt deja batjocoriți de autoritățile Pământului, în loc să fie pedepsite autoritățile care fac abuz de putere și înșeală și bagă mâna și nedreptățesc. După doisprezece ore am primit răspunsul.
Nu autoritățile Pământului urmează să părăsească Pământul, ca să vină în sânul dragostei, oamenii simpli urmează să o facă. Ei au nevoie să se dezlipească de înrădăcinările dogmatice locale și de cele materiale, chiar prin forță, ca să poată păși curați în lumea desăvârșiților, a drepților și uniților. Autoritățile vor rămâne aici cu tot cu iluziile și cu bogățiile lor, care nu sunt de mâncare, ele sunt doar de afișare. Totodată, acei oameni ne oferă șansa să îi susținem. Tu cum ai crește dacă nimeni nu ar mai avea nevoie de ajutor?

Vreau să trăiesc fericit cu ce am

Eu nu dețin mai mult decât hainele cu care mă vezi îmbrăcat atunci când mă întâlnești în metrou și când mă plimb în Parcul Herăstrău din capitală. Am câteva lucruri frumoase și utile, majoritatea dintre ele primite cadou, însă, știu să trăiesc fericit și liber, am învățat să trăiesc fericit și mă bucur de frumusețile vieții. Privesc cerul, miros florile ori iubesc animalele, prețuiesc prieteniile și dăruiesc cu toată inima câte un compliment femeilor frumoase.
Încă din copilărie ni se vâră în subconștient ideea că avem nevoie de tot felul de lucruri ca să trăim fericiți, chiar și de lucrurile care nu ne sunt de trebuință. Am fost formați sub ideea că avem nevoie de cât mai mult material, care, să ne umple golul spiritual despre care nu am fost învățați nimic. Cei care au inițiat acest program mental sunt cei care au pus stăpânire pe bunurile materiale cu ceva timp înainte să realizăm. Cu timpul dorința ni s-a dezvoltat iar astfel, prin faptul că tânjim după ceea ce ei dețin ne pot controla.
Totuși, dragostea a intervenit pentru noi. Ea ne-a învățat să nu ne lipim inimile de averile lumii, nu ca să rămânem săraci și autoritățile să se îmbogățească, fiindcă autoritățile oricum aveau să cucerească totul prin sabie mai târziu. Dragostea ne-a învățat să ne eliberăm de nevoile materiale ca să nu fim controlați. Aici se ascunde înțelepciunea.
Expierea înseamnă să pleci din lume, nu să câștigi lumea. Căci lumea nu aparține nimănui. Eliberarea înseamnă să ieși din stăpânirea minții nu să îți murdărești fericirea încercând să rezolvi problemele minții. Fiindcă îndată ce vei rezolva unele dintre probleme, mintea ta va crea altele, ca să te țină la statutul de rob, o victimă a circumstanțelor care din Dumnezeu s-a identificat cu trupul și a devenit un prizonier al propriei minți.

Autor: Alberto Bacoi

Urmează-ți fericirea și Universul îți va deschide uși acolo unde erau doar ziduri.

Joseph Campbell

Sursa: vorbindcudumnezeu.com

Ai încredere în viață, tu ești viața

Ai încredere în viață, ca să fii sănătos, bucuros și împlinit. Îndoiala i-a făcut și pe cei mai dedicați dintre acrobați să cadă de pe sârmă. Mulți oameni nu se pot bucura de un lucru dacă acela nu le aparține. Oare dacă marea nu este a ta refuzi să te scalzi în ea? Începem!
De ce oamenii care împrăștie cu atâta inconștiență dezamăgire în jur sunt numiți realiști și cei care au adus lumina sunt considerați visători? Prea mulți își arată azi nefericirea prin violența fizică sau cea verbală, pe stradă, invocând tot felul de motive, fără să realizeze că în realitate problema sunt ei. O fac deoarece nu au încredere în viață.
Cel mai periculos gând care îi poate trece omului prin minte este că nu mai are ce învăța, că, știe toate metodele și deține toate soluțiile. Am susținut într-un articol faptul că dragostea și înțelepciunea merg mână în mână. Anumiți oameni nu merg nicăieri.
Fii fericit pentru faptul că întâlnești oameni, că vizitezi locuri, că poți să spui adevărul, că iubești sau că îți servești cafeaua de dimineață. Ai încredere în viață și totuși, fii vigilent. De multe ori fericirea se furișează pe o ușă pe care nu credeai că ai lăsat-o deschisă.
Dacă ai dorinţa de a manifesta un aspect din personalitatea ta ori pur şi simplu te-ai simțit inspirat şi vrei să aplici o idee, cel mai potrivit moment pentru a îi permite să iasă la iveală este acum.
Ai încredere în viață, nu te prăbuși din cauza aspectelor pe care nu le înțelegi încă. Primele fire albe de păr pe care le observi atunci când te privești în oglindă au scopul de a te emoționa în mod plăcut, dar te năvălește spaima. Ele sunt semnele că urmează să te întorci acasă, la iubire, acolo de unde ai venit.
Când oamenii observă că nu îmi iau măsuri de precauție, că am încredere în viață și stau în fața lumii așa cum sunt rămân uimiți. Ei consideră că puterea constă în a fi protejat, adică a sta ascuns, doar că atunci când ești protejat nu ești puternic, ești slab. Tocmai de aceea ai nevoie de protecție iar din acest motiv ți-ai creat o imagine de sine care te-a luat ostatic sub aripa sa. Din teama de a te expune așa cum ești, ceea ce crezi despre tine că ești a devenit dar stăpânul tău.
Trudești la a îți păstra imaginea nepătată, încât ai început chiar să ignori ceea ce ești. Ei bine, poate nu ești ceea ce ți-ai imaginat despre tine că ești, poate oamenii ți-au influențat alegerile ori ți-au întunecat judecata. De aceea ți-a dispărut entuziasmul.
Fără entuziasm îmbătrânești, te ofilești și începi să refuzi să mai trăiești. El dispare atunci când nu mai ai încredere în viață, atunci devii din ce în ce mai stresat, iar, ca rezultat al felului în care îți trăiești viața, apare boala. Cuvântul entuziasm este de origine greacă și înseamnă în Dumnezeu. Cuvântul este format din en și Theos și se traduce mai exact prin a fi posedat de esența divină.
Pe când eram copil un om matur mi-a spus că în viață trebuie să fii un luptător, să ieși mereu învingător, precum se considera. Zicea că de fiecare dată când l-a lovit viața, s-a ridicat și a lovit-o înapoi, cu mai multă ură și din ce în ce mai tare. Mai târziu ura pe care a purtat-o înăuntrul lui s-a transformat în cancer și nu a mai lovit pe nimeni.
Faptul că nu a avut încredere în viață nu i-a permis să înțeleagă prea multe. Credea că acceptarea este resemnarea, când de fapt ea este puterea. Și nu te poți lupta cu tine la nesfârșit, viața ești chiar tu. Ura îți încețoșează percepția, ea te transformă în ceea ce nu ești.
Un cititor mă întreba pe Facebook cum ai putea să te consideri perfect ori să ai puterea să mergi mai departe, când în urma unui eveniment îți pierzi un membru și ești nevoit să trăiești pentru tot restul vieții așa. Oare cum ai putea să îmbrățișezi acceptarea și să descoperi liniștea?
Din nefericire abia atunci descoperi liniștea, puterea, în urma unui eveniment, când încetezi să te mai lupți cu viața și te plasezi într-o stare de abandon, abia atunci vine Conștiința. Fiindcă tu ții prea mult la identitatea ta provizorie a formei și te opui vieții și abundenței care te-ar putea înălța până la stele.
Când eram doar un copil tatăl meu spunea că ochii care nu se văd se uită. Astăzi nu ştiu câţi oameni se mai privesc cu adevărat în ochi. Dacă ești bolnav și trăiești din greu iar situația tensionată a familiei care se află în plin prag de despărțire îți agravează starea, caută liniștea, nu însănătoșirea. Căci chiar dacă ai avea o sănătate de fier nu ai avea ce să faci cu ea fără liniște. Sănătatea fără fericire nu îți folosește la nimic, arunc-o.
Însănătoșirea vine după liniște, niciodată invers. Nu poți trăi într-o relație mizeră care te seacă de entuziasm ori de energie, dar tu să te îndopi cu medicamente în speranța că te vei ridica pe picioare. Dacă substanțele te-ar pune pe picioare, ca să te întorci la nefericirea ta, fără să intenționezi să schimbi ceva, mai bine rămâi bolnav. Așa măcar vei fi mai conștient.
Pe cer norii nu au nicio formă iar noi îi asociem pe fiecare cu ceva. Unul seamănă cu o pălărie, altul seamănă cu un iepure ori cu o gâscă, tot așa este și cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu ia forma ajutorului de care avem nevoie. Ai încredere în viață, căci doar așa o vei putea folosi în vederea atingerii scopurilor pe care le întâlnești.

Autor: Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu

După zece ani, când am deschis televizorul ...

    După o pauză de zece ani, atunci când am aprins televizorul am observat că oamenii erau mai aranjați, imaginile lor erau impecabile, însă, ei erau mult mai urâți. În spatele ședințelor de machiaj profesionist și a costumațiilor de gală se ascundeau actori îmbătrâniți. Ba sub măștile zâmbetelor cu danturi sclipitoare trăiau posomorâți. Viața se scurge atât de repede, nu ai timp să mimezi că trăiești.

    Prezentatori de știri și emisiuni sau cântăreți, toți își jucau rolurile extrem de prost. Actorii nu știau nici măcar să se prefacă, vreme în care politicienii nu reușeau să își mai ascundă adevăratele fețe, înșelăciunea și intențiile, cazierul sau posesiile.

    Citind articolul vei înțelege că televiziunea nu este pentru oricine și că, nu îți sunt sub nicio formă superior, nu sunt eu îndeajuns de puternic încât să privesc la televizor.

    După zece ani, când am aprins televizorul am văzut că imaginea era mai clară, rezoluția era uriașă, canalele cu high definition se înmulțiseră considerabil, reclamele care prezentau telespectatorilor o lume percfectă erau realizate în mod profesionist. Totul era cât mai colorat. Cadrele erau atent capturate în slow motion. Vedetele, pozau în oameni fericiți. O Doamne, dacă nu erai atent te îndrăgosteai de lumea așa cum îți era prezentată.

    Medicamentele care preveneau orice, dacă s-ar putea totul, deveniseră dar un must have monden. Sănătatea, putea fi cumpărată cu bani foarte ușor. Se accentua în mod exagerbat falsul și nimicul. Frumusețea era goală. Ca fericirea artificială să capete contur prioritatea era ca în programele zilnice să se difuzeze multe cazuri de crimă sau imagini care te pot afecta emoțional și totuși, nimeni nu gândea profund, toți reacționau doar la aparențe.

Proaspetele trupe de muzică ușoară cântau prost, degeaba, despre nimic, căci niciunul nu știa nimic despre sine ori despre lume. Aceasta nu îi oprea în schimb să afișeze un aer superior la exterior, chiar unul arogant.

    Tradițiile păgâne care au dominat în trecut rămăseseră, dar cei care le urmează și astăzi le luau mai mult în râs. Cei care până ieri se închinau simbolurilor, clădirilor sau oamenilor îmbrăcați în negru, acum își luaseră falsa identitate în spirit de batjocură, așa cum a fost scris. Scopul celor care se opuneau schimbării era să creeze cât mai mult haos. Așa s-au născut marile amenințări și chiar atentatele.

    Serialele proaste, replicile ieftine, actorii celebri, școliți, care nu știu măcar să vorbească, dar să scrie, să gândească, să mai intuiască, ele m-au determinat să mă răzgândesc. Scenariștii compun povești în care personajele știu numai să se certe. Scandalurile televizate se bucură de rating. Sporturile sunt benefice când le practici, nu când le privești împătimit, nu când pariezi pe ele la modul obsesiv.

    Atunci când am aprins televizorul, am auzit că oamenii sterpi de inimă vorbeau despre iubire și îi atribuiau alt sens. Dragostea era confundată cu dominarea. Iubirea era înlocuită cu căsătoria, care nu era capabilă să le asigure soților garanția. Acolo dacă arătai că îți pasă erai considerat vulnerabil, ci nu un om ferm, matur, puternic.

    Când am aprins televizorul am realizat că nimeni nu era cu adevărat fericit, nu trăia liniștit, împlinit sau împăcat cu sine însuși. Niciunul nu știa cine este sau de ce este. Care e scopul vieții unui om, pentru ce te trezești dimineața?

    Nu este loc de mirare ori de interpretare, la televizor totul a fost regizat. E limpede că așa este, doar despre aceasta este vorba. Televiziunea este cea mai lungă piesă de teatru care a fost jucată vreodată. Dificultatea, constă în faptul că din ce în ce mai mulți oameni iau un pamflet drept realitate.

    Cea mai mare preocupare a celor care apar pe sticlă e să se laude, să se plângă și să se certe. Cei care trăiesc astfel nu știu că viața poate fi și plăcută, că omul mai poate fi și fericit măcar din când în când. Ei au dus nemulțumirea la extrem până au transformat-o în realitate, una crudă care s-a întors împotriva lor și i-a înghițit.

    Spunea cineva că oricine poate fi terorist atâta vreme cât televizorul o afirmă, și avea dreptate. Cea mai periculoasă acțiune a televiziunilor stă în fabricarea dovezilor care te determina nu doar să tolerezi războiul, ba să-l și adori. Eu cred că cea mai avansată formă de terorism este ignoranța, ea se manifestă prin manipulare ori prin mușamalizarea adevărului în interes personal și scopuri ascunse.

Scapă de dependența de televizor

    Renunță la programele de televiziune, eliberează-ți mintea ca să îți dezvolți propria viziune. Scopul televiziunii este să distrugă ceea ce a mai rămas din imaginația ta. Închide televizorul, el te obligă să visezi cu ochii deschiși ceea ce a hotărât altcineva. Crede în dragoste, citește o carte, bazează-te pe tine și lasă-te inspirat de Dumnezeu.

    Nu știu dacă te-ai plimbat vreodată printr-un lan de grâu înalt de un metru, printre ale cărui spice se zăresc flori de mac, deasupra căruia zburdă fluturi seara, la asfințit. Nu știu dacă ai observat culorile, mireasma, sunetul, liniștea și armonia care le leagă. Senzației fermecătoare i-aș putea asocia cu ușurință melodia „Love is in the air“ interpretată de artistul John Paul Young. Nu te îngrijora pentru ce vei mânca, cu ce te vei îmbrăca și cine te va iubi. În ansamblu, la oricâte încercări te-ar supune viața este doar fluturi.

    Binecuvântează-i pe toți oamenii care se îneacă în răutatea lor, cei care se hrănesc cu teamă, trimite gânduri curate tuturor. Pe aceia care se zbat în nămol nu îi poți curăța tot cu nămol. De aceea îți scriu, trimite-ți gândurile cele mai calde celor care se chinuie să iasă la lumină.

    După zece ani, când am aprins televizorul, am știut că în tot acest timp m-am hrănit cu cunoaștere ori cu adevăr. Cu dragoste. Nu cu violența sau frica și cu fericirea văruită, falsă, urâtă. Și nu mă consider superior nimănui, eu nu sunt capabil să privesc programele de la televizor. Mă bucur că te inspir, simte liber!

Autor: Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com