Copilul – „simptomul” unei familii (I)

Foto: Georgiana Camalessa

Toată lumea cunoaște celebrul dicton latin: „Mens sana in corpore sano”, așa că, pornind de la acesta, mi-am propus să vă supun atenției un adevăr pe care îl știm de generații întregi, dar pe care știința îl confirmă astăzi dincolo de orice dubiu: pentru a crește copii sănătoși avem nevoie de familii sănătoase. Din toate punctele de vedere! (I.P.)

De zeci de ani, medicii pediatri au observat că anumiți copii, din anumite familii, ajung mai des la cabinetele lor, fiind mai bolnăvicioși decât alți copii. Sărăcia, ca factor de risc pentru sănătatea copiilor din cauza condițiilor insalubre de viață, a igienei precare și a alimentației deficitare este un fapt atât de evident, încât nu mai necesită nici un studiu științific. Paradoxul cu care se confruntă însă pediatrii e că, printre copiii bolnăvicioși, se numără adesea și copii „de familie bună”, ai oamenilor cu stare sau, în tot cazul, cu venituri și condiții de viață decente. Și ar mai fi și un alt doilea paradox: nu toți copiii familiilor sărace au o sănătate precară, ci mulți dintre ei sunt chiar foarte rezistenți la boli.

Cercetările întreprinse de autoritățile de sănătate publică au pus în evidență, de mai bine de treizeci de ani, legătura dintre stres și starea de sănătate: cu cât indivizii au parte de mai mult stres în viața lor, pe o perioadă mai lungă de timp (cu alte cuvinte, distress), cu atât sistemul lor imunitar e mai slăbit și ei devin mai predispuși la tot felul de boli, inclusiv cronice. Și despre aceste lucruri știm de mai multă vreme, observându-le noi înșine, pe pielea noastră, dar și la copiii noștri: oboseala, epuizarea fizică și intelectuală, situațiile dificile, doliul, toate ne slăbesc imunitatea și ne predispun la decompensări în bolile cronice, la recidive, la contractarea unor noi boli.

Frustrare sau traumă?

Studii publicate încă de la jumătatea anilor ’80 arată cât de devastator poate fi pentru sănătatea individului impactul traumei psihice, așa cum este ea definită: ca un eveniment profund perturbator, ce provoacă un șoc emoțional, adică o emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același tip, astfel încât reacțiile sale nu mai sunt normale.

Vorbim, deci, de traumă ca tulburare psihică, zguduire, rană sufletească, nicidecum despre supărarea, neplăcerea sau frustrarea pe care copiii le pot resimți în mod natural atunci când nu primesc satisfacție, când își văd zădărnicite scopurile, fie ele chiar și foarte mărunte (ca, de pildă, refuzul părintelui de a-i oferi un desert la care copilul este alergic). Din păcate, adeseori părinții folosesc greșit termenul de „traumă” în loc de „neplăcere” sau „frustrare”, grăbindu-se să intervină pentru a-și scuti copilul de suferință. Astfel, ei fac două lucruri rele în același timp:

– mențin o toleranță scăzută la frustrare la copiii lor, ceea ce îi face pe aceștia să devină mult mai vulnerabili, nicidecum rezistenți, mai impulsivi și, deci, cu o capacitate scăzută de autocontrol;

– contribuie la formarea unui mod de gândire irațional, catastrofizant, deformând percepția copilului față de ceea ce nu e decât un fapt de viață neplăcut, un eșec, un refuz sau un obstacol, prin interpretarea acestuia ca traumă (șoc, suferință emoțională violentă, dezastru emoțional).

Una este, de pildă, ca un copil să fie respins la un examen ori să piardă un concurs sportiv – fie acesta și foarte important – și cu totul altceva să fie ținut iarna dezbrăcat pe balcon drept pedeapsă pentru că a vărsat ciorba pe jos din neatenție ori pentru că l-a supărat pe tata fiindcă i-a răspuns în doi peri. Chiar și cruzimea care nu vizează persoana copilului, ci un animal de companie sau o persoană la care acesta ține (de pildă, tata își pedepsește fiul lovind-o pe mamă) poate genera, de asemenea, traume.

Cu cât o persoană e mai rezistentă psihic, cu atât are mecanisme și strategii adaptative mai bune pentru a face față șocurilor emoționale și distress-ului. Vârsta, experiența de viață, grupul de suport emoțional, educația, nivelul de inteligență, înțelepciunea, accesul la programe de psihoterapie și dezvoltare personală – toate vor contribui în proporții diferite la procesul de vindecare. Se înțelege, deci, că printre persoanele cele mai vulnerabile la traumă sunt copiii: cu cât mai mici, cu atât mai vulnerabili, atât de vulnerabili încât, la nou-născuți, o traumă (precum spaima provocată de un zgomot puternic făcut din senin) le poate fi fatală.

Anumite traume se produc o singură dată (de pildă, divorțul părinților), altele însă se pot produce în mod repetitiv, chiar zilnic (de exemplu, abuzul fizic sau sexual). De cele mai multe ori, aceste traume repetitive produc cele mai grave consecințe pentru copilul-victimă. Toți copiii pot dezvolta mecanisme de coping (mecanisme psihice prin care să facă față traumei), unele dintre acestea fiind mai adaptative, ca, de exemplu, sublimarea suferinței printr-un act creativ (cum ar fi desenele), cele mai multe însă fiind dezadaptative pe termen lung și cu un impact dezastruos pentru viața viitorului adult (de exemplu, fuga de realitate prin consumul de substanțe interzise).

O altă perspectivă de înțelegere a bolilor

Încă din 1985, Dr. Vince Felitti, medic american la o clinică specializată în tratamentul împotriva obezității din San Diego, a observat că printre pacienții săi cei mai rezistenți la program se numără persoane care suferiseră în copilărie abuzuri grave, precum abuzurile sexuale. Lecturând rezultatele cercetării lui Felitti, mi-am adus aminte de o clientă suferind de obezitate ca formă de protecție împotriva sexualității sale, percepută ca fiind cauzatoare de mari suferințe (hărțuire, multiple umilințe), ca formă de „deghizare” a feminității sale și de apărare împotriva abuzurilor verbale și emoționale ale unui tată misogin, în ochii căruia a fi femeie echivala cu a fi o ființă limitată, inferioară, irațională și demnă de dispreț. În jurul vârstei de 29 ani, clienta suferise de un cancer ganglionar descoperit într-un stadiu avansat, obezitatea ei devenind o problemă majoră după ce cancerul intrase în remisie.

Desigur, unii vor spune că aceste kilograme în exces ar putea fi o reacție a organismului după chimioterapie, pe fondul unui stil de viață sedentar și a unei alimentații dezordonate. Însă lucrurile pot fi privite și dintr-o altă perspectivă. Conferențiarul și psihoterapeutul canadian Jaques Martel susține următoarele: „Cancerul ganglionar indică prezența unor frici puternice, a culpabilității și disperării legate de emoțiile din plan amoros și sexual, nevoia, căutarea unui loc în care individul să se simtă în siguranță”¹. Jaques Martel, în abordarea sa metafizică a bolilor, consideră că tumorile sunt un efect al șocurilor emoționale. În plus, vede artrita ca având drept substrat emoțional critica și autocritica; articulațiile rigide exprimă o lipsă de flexibilitate în gândire; bulimia, ca pe o nevoie de a umple un vid afectiv; afecțiunile cardiace, ca o lipsă a iubirii de sine și a iubirii față de aproapele; diabetul are drept cauză tristețea; durerile psihogene sunt expresia tendințelor de autopedepsire inconștientă; incontinența provine din dorința de a controla, iar ticurile arată tensiuni interioare.

Această clientă fusese supusă ani de zile abuzului emoțional sistematic din partea tatălui său misogin, care îi atacase consecvent feminitatea, înjosind-o și făcând-o să o resimtă ca pe o nenorocire. Toate tratamentele de slăbire la care s-a supus de-a lungul timpului dăduseră doar rezultate nesatisfăcătoare. Și încă un element interesant: persoanele obeze acumulează țesut adipos în jurul taliei, care se îngroașă, la bărbați mai evident decât la femei, dar clienta mea avea o talie de invidiat! Perfect conturată, imposibil de deghizat, talia ei continua să îi revendice cu încăpățânare feminitatea, parcă dincolo de orice mecanism inconștient de apărare!

„Atunci când locuiești cu «ursul» în casă”

Revenind la Dr. Vince Felitti, acesta s-a alăturat, în 1995, doctorului Bob Anda și echipei sale de medici de la Centre of Disease Control (CDC) din SUA (Centrul Național de Epidemiologie), pentru a studia impactul traumelor suferite în copilărie asupra stării de sănătate a viitorilor adulți. În 1997, acești medici au publicat primele rezultate ale cercetării lor în studiul „The Adverse Childhood Experience Study” („Efectele adversităților suferite în copilărie”), dar munca lor continuă și în prezent, echipa pluridisciplinară incluzând între alții și medici specialiști în neuroștiințe precum Martin Teicher (de la Harvard University), Bruce McEwan (Rockefeller University) și pediatrii Jack Shonkoff (Harvard University) și Bruce Perry (Child Trauma Academy).

Acești cercetători au realizat o clasificare a traumelor sau „adversităților” suferite în copilărie, al căror efect este „stresul toxic” – cel care produce în plan fiziologic modificări ce ajung până la AND-ul celulei, contribuind la apariția unor boli acute în copilărie, pe fondul scăderii imunității generale, iar pe termen lung, în viața de adult, la instalarea unor boli cronice precum bolile de plămân, obezitatea, bolile cardio-vasculare, diabetul, cancerul, scleroza în plăci.

Dar cum anume contribuie stresul toxic la îmbolnăvirea organismului? Care este mecanismul? Spaima, teroarea trăită de orice copil, ca și de orice adult, în momentele în care percepe o amenințare serioasă sau o durere fizică puternică produc reacții firești de apărare („luptă sau fugi”) menite să-l salveze. „Dacă ne întâlnim cu ursul în pădure, acest mecanism de apărare, care ne face inima să bată mai tare, ne accelerează respirația și transpirația prin secreția crescută de adrenalină și cortizol, ne ajută să supraviețuim experienței. Problema este atunci când locuiești cu «ursul» în casă!”, spune epidemiologul și pediatrul american Dr. Nadine Burke Harris, în discursul ei susținut la un eveniment TED din 2015 în SUA.

Metafora folosită cel mai adesea pentru a evidenția efectele pe care abuzurile repetate le au asupra copilului este aceea a unei mașini al cărei motor este supraturat zile și săptămâni în șir, fără oprire. Nu trebuie să fii inginer ca să-ți dai seama că, turând excesiv motorul, rezultatul va fi unul singur: se va uza, ajungând în cele din urmă să se strice. În același mod este descrisă și axa stresului (hipotalamus-glanda pituitară-glanda suprarenală) în cazurile abuzurilor repetate asupra unei persoane – aceasta este „supraturată” ca un motor de mașină, fapt ce conduce la instalarea unor probleme de natură mentală, la scăderea imunității și apariția unor boli grave, cronice.

La copii și adolescenți, efectele stresului toxic asupra dezvoltării creierului și organismului sunt cu mult mai grave decât în cazul adulților, din cauză că organismul lor este în dezvoltare. Astfel, creierul, sistemul metabolic și aparatul respirator sunt deosebit de afectate, dar problemele sunt cu mult mai numeroase și insidioase, încât, peste ani, nici măcar nu mai sunt puse în legătură cu evenimentele traumatice din copilărie. Artrita reumatoidă și infertilitatea își au adesea „rădăcina” în stresul toxic suferit în copilărie, care le-a afectat țesuturile și organele încă de la vârste fragede. Depresia, abuzul de substanțe și tendințele suicidare apar adesea la sisteme psihice slăbite încă din copilărie de evenimente traumatice repetate, care au tarat creierul și sistemul endocrin, tulburând delicatul echilibru al neurotransmițătorilor.

Dar stresul toxic afectează nu doar copiii născuți, ci și pe cei nenăscuți. Cercetările științifice legate de obezitate – una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din prezent – au pus în evidență faptul că stresul existențial perceput de mamă în timpul sarcinii, ca și în primii doi ani de viață ai copilului, poate fi corelat cu dezvoltarea excesivă în greutate a copiilor, potrivit site-ului eurekalert.org. Cercetătorii Universității Bristol din Marea Britanie au publicat în revista „BMC Public Health” rezultatele cercetărilor asupra a 498 de perechi mamă-copil, determinând indicele de masă corporală al copiilor și nivelul de stres al mamelor. Rezultatele au evidențiat că, cu cât mamele sunt mai îngrijorate, mai anxioase, mai tensionate, cu atât crește riscul supraponderabilității la copiii lor, lucru observabil în special la fete.

-fragment-

(va urma)

Psih. Irina Petrea

Sursa: familiaortodoxa.ro

Știai că în secolele trecute TREI IMPERII au vrut să dea numele DACIA țărilor românești unite? Tu ai fi de acord, astăzi, cu o astfel de schimbare a numelui?

Interese antinaționale țin încă sub obroc istoria acestor meleaguri, și nu numai în ceea ce îi privește pe geto-daci. Despre cultura Cucuteni, cea mai importantă cultură neolitică din Europa, se amintește doar în treacăt în cărțile de istorie, despre descoperirile arheologice de interes mondial din Epoca Pietrei, făcute în România, nu se vorbește aproape deloc în manuale, cultura geto-dacilor este prezentată trunchiat, pentru a da impresia că este una minoră, iar faptele remarcabile ale domnitorilor medievali sunt umbrite de autorii așa-ziși progresiști și corecți politic (cei mai iubiți de media!!!), care se străduie să ne convingă că nu am reprezentat nimic în istorie…

În acest context, este evident pentru orice om inteligent că există, la nivelul forurilor celor mai înalte ale statului român, interdicția de a valorifica istoria națională într-o manieră care să stimuleze mândria națională și patriotismul. Pentru că, altfel, ne-am uni mai ușor, am opune mai multă rezistență. Dar așa, când mulți români trăiesc cu impresia că am fost și suntem un neam de doi bani, care nu a produs aproape nimic remarcabil și a cărui istorie este una a compromisurilor și a trădării, suntem victime sigure și docile ale forțelor care spoliază tot ce se poate în această țară.

Unul dintre lucrurile pe care românii nu îl pot auzi la nicio oră de istorie, fie că vorbim despre școala generală, liceu sau facultatea de istorie, este și acela că, în secolele trecute, TREI IMPERII au  elaborat proiecte de unificare a celor trei țări românești, sub numele DACIA. Desigur, planul lor era să folosească noul stat – DACIA – ca tampon la intersecția cu celelalte forțe care aveau interese în această zonă. Este vorba de Imperiul Țarist, Imperiul Habsburgic și Imperiul Francez prin Napoleon Bonaparte care dorea să instaureze rege în… Dacia pe fratele său, Lucian Bonaparte. La cele trei imperii amintite vorbim de o intenție exprimată în documente oficiale. În plus, găsim astfel de preocupări și în interiorul Imperiului Otoman unde, politicieni de rang înalt din Imperiu au lansat, de asemenea, ideea unirii țărilor românești sub numele de Dacia… Aceste planuri vorbesc despre conștiința faptului că românii (așa cum o subliniază multe surse medievale) erau considerați în acea vreme urmașii geto-dacilor.

Iată ce spunea Nicolae Iorga despre preocupările străine pentru DACIA: „Tot felul de DACII s-au încercat în cursul timpului”. (Istoria Universală – curs universitar, vol II, București, 2014, pag. 387 – Biblioteca Academiei Române)

În cartea extrem de documentată a lui Adrian Iscru (a nu se confunda cu prof. Gheorghe Iscru), DACIA ȘI PROIECTELE DE REFACERE A DACIEI în Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, pe care am publicat-o la Editura Burebista (Cartea poate fi comandată online, la nr de telefon 0799 073 315 sau în magazinul DACIA ART din București – pe Bv. Carol I nr 40-42) puteți descoperi un capitol întreg dedicat puterilor străine care au vrut să creeze statul DACIA prin unificarea țărilor românești, în urmă cu câteva secole. Din discuțiile pe care le-am purtat cu Adrian Iscru, ulterior publicării cărții, am aflat că autorul a continuat cercetarea documentelor care se găsesc la Biblioteca Academiei Române și a descoperit și alte probe remarcabile care pun în evidență acest lucru. Cu timpul, le vom aduce și pe acestea în atenția publicului…

Revenind la vremurile pe care le trăim acum, apar următoarele întrebări:

• Ar fi oportun să se demareze la nivel național un proiect de modificare a numelui țării în cel de DACIA sau GETODACIA?
• Ne-ar fi de folos nouă, românilor, acest lucru?
• Credeți că ar putea fi convinsă mai mult de jumătate din populația țării de un astfel de proiect, dacă s-ar acționa în acest sens de la nivel parlamentar?
• Contextul internațional și interesele străine în România ar permite o astfel de modificare?

Sunt întrebări peste care nu se poate trece cu vederea. Voi ce credeți?

Autor: Daniel Roxin

Sursa: http://daniel-roxin.ro 

Noi nu mai trăim pentru noi, identități virtuale

Noi nu mai trăim pentru noi. Astăzi trăim pentru bani, pentru afacerea noastră sau pentru carieră, pentru aspect sau pentru imaginea virtuală. Trăim pentru reuşita individuală artificială, nu pentru sănătatea trupului, pentru curățarea emoțională sau purificarea mentală, nu pentru creșterea intelectuală sau înălțarea spirituală, de aceea murim.
Un conținut bun, care te inspiră, merită răspândit de cât mai mulți. Însă câți aleg să inspire mai degrabă decât să se afișeze fericiți, ca să îi întristeze pe alții? Oare câți tineri își folosesc masca din cauză că se rușinează cu goliciunea?
Iubesc să privesc culorile cerului când stau tolănit pe iarbă, la margine de lac, vara, pe înserat. Ador violetul care se reflectă în nori sau avioane. Mă plimb prin bolta lui cu privirea şi gândesc, oftând, păcat că nu mai trăim pentru noi. Și este adevărat, noi nu mai trăim pentru noi.
Astăzi, nu te poți îmbogăți făcând ceea ce iubești, căci atunci când urmărești câștigul încetezi să iubești ceea ce faci și începi să iubești câștigul, dar să detești efortul. De bani nu vei înceta să ai nevoie, ei sunt folositori atâta timp cât societatea va funcționa în felul acesta. Celui care îi lipsesc, banii îi pot rezolva aproape orice problemă, aceluia care îi are, viața îi adresează provocări diferite, ca să crească în aceeași măsură, cu aceeași viteză.
Lipsa banilor este o problemă cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, dar dorința de a avea succes în social media ne împinge să săvârşim fapte de necrezut, lăcomia ne face să ne pierdem minţile, să uităm de noi și să trăim pentru alții. Chiar şi când te dedici semenilor, în mod voluntar, ca să îi inspiri, ai nevoie să îţi rezervi timp pentru tine, altfel te ofileşti.
Urcăm sketchuri proaste pe platformele sociale pentru vizualizări. Dorim să devenim senzaţionali, să ne umplem de bani, iar uneori reușim, dar cădem în depresii, noi nu mai trăim pentru noi. Şi ucidem, apoi ne sinucidem, la propriu, nu la figurat. Când cei pentru care am trăit nu ne răspund înapoi pe măsura așteptărilor noastre iar, faima ni se ia, îi pedepsim.
Și se fură identităţi virtuale, se abuzează de plătitorii cinstiţi, se exploatează muncitorii, se înfricoşează credincioşii, se manipulează cu spiritualitatea. Devin confuzi savanţii, se înşală în mod legal, se oficiază căsătorii provizorii între tineri pentru aprobări de credit, se înlocuiesc partenerii săptămânal.
Noi nu mai trăim pentru noi, ea este o realitate, lumea pare că o ia în jos. Dar fii un om matur, lumea doar pare că o ia în jos, deoarece, ai permis aparenţelor să se joace cu mintea ta. Omul conştient recunoaște realitatea, întunericul te face să străluceşti.
Orice Valoare recunoscută în lumea relativității dă naștere rezistenței ei, Nonvalorii, ca balanța să fie echilibrată, iar jocul să poată fi jucat și de alții, după ea, ea este Regula. Și totuși, în Univers nu au fost întocmite reguli, în afară de cele pe care le hotărăști tu pentru tine. Doar tu poți opri cercul vicios al amăgirilor, prin cunoaștere și iubire.
Nu judeca oamenii, nici pe neîndemânatici, nici pe neînţelepţi, ci învaţă-i. Căci învăţarea este iubire, iar iubirea este singurul mod prin care poţi să îndrepţi pe cineva. Dacă nu este Lumină în tine, nu o vei vedea nici în ceilalţi, vei urî totul, iar bunătatea ţi se va părea intolerabilă. La fel se va întâmpla și cu înțelepciunea și cu adevărul, la început nu le vei recunoaște, iar atunci când le vei recunoaște nu le vei suporta.
Doar că în lume este loc pentru toţi iar toţi au harul lor, frumuseţea sau dreptul la admiraţie. Nu uita că atunci când admiri pe cineva, îţi admiri Creatorul, iar miracolul creaţiei se revarsă din tine, spre ceilalţi şi înapoi. El este felul lui Dumnezeu prin care irigă lumea, ca să înflorească iubirea în ea, tot așa cum învie natura primăvara.
Nu vei fi niciodată liniştit şi împlinit, dacă vei iubi doar trupul, stilul de îmbrăcăminte ori cariera, mai degrabă decât întreaga fiinţă alături de care ai ales să trăieşti, trupuri sunt miliarde, fiecare fiinţă este unică. Cunoaște faptul că nu mai trăim pentru noi și începe să trăiești iubindu-te așa cum trebuie.

Identități virtuale împrumutate

Un om rău şi invidios, care jigneşte, nu are personalitate, fiindcă personalitatea se clădeşte cu liantul binelui şi cu o gândire de om matur. El, în schimb, face ce fac mulţi, răspândeşte otrava din el în ceilalţi și nu acceptă învăţături, în afară de cele care îi ridică Egoul pe Tronul fictiv al unei lumi mentale fanteziste. Când un copil în vârstă de şase ani îţi spune că are mintea în inimă, că aşa s-a născut, îți confirmă bănuielile și studiile din ultimii treizeci de ani în trei cuvinte.
Fericirea vine din împlinirea dorințelor, dar pacea te învăluie în urma detașării de ele. Oamenii care au încetat să se lupte cu singurătatea și au acceptat-o ca etapă din viața lor, și-au dezvoltat diverse abilități cu ajutorul ei și apoi au ales să se întoarcă în lume ca să o îmbogățească.
Oare oamenii care te îndeamnă să încetezi să mai visezi și îți zic să te trezeşti la realitate, ca şi cum ar avea ceva de câştigat din convertirea ta, sunt gelosi pe încrederea ta? Măcar în vise te iubeşte cineva. Lasă oamenii frumoși să se exprime, nu te împotrivi succesului lor.
Cel care este atât de sensibil încât aproape că îi este jenă să servească masa, pentru care a plătit, şi strânge după el ori se uită de fiecare dată în spate ca nu cumva să deranjeze pe cineva, şi este nevoit să depună de şapte zeci de ori mai multe eforturi decât un om normal, catalogat în funcție de comportamentul omului contemporan, este de şapte zeci de ori mai puternic.
Sensibilitatea sufletului său îl va înălța până va putea asculta iarba cum se leagănă, va citi gândurile oamenilor, ale păsărilor ori chiar pe ale lui Dumnezeu. Va auzi glasul care îi va mângâia urechile şi îi va alchimiza mintea şi trupul, până la nivel de celulă. Când termini de citit un articol, imaginează-ți că tu citești doar 1% din cât scriu, iar eu scriu doar 1% din ce știu, ca să înțelegi cât de larg este misterul care așteaptă să fie descoperit.

Autor: Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com

Aceste 17 reguli de autovindecare sunt mai eficiente decat medicamentele. Respectati-le si bolile va vor ocoli

Organismul omenesc este unul dintre cele mai complicate sisteme. Adesea nici nu constientizam de ce suntem in stare. Puterea cuvantului si a gandului este insotita de o energie incredibila de vindecare si se pare ca e inutil sa tratezi o boala, fara sa te vindeci spiritual. Pentru a declansa puterile vindecatoare ale organismului, trebuie sa ridici nivelul energiei interioare. Atunci vei putea sa infrunti boala si sa-ti recapeti sanatatea.
Noi am adunat cateva recomandari care te vor invata sa pretuiesti viata, sa fii sanatos, fericit si linistit.
Iata cum sa te vindeci singur:
1. Bea cate 500 ml de apa pura de 3 ori pe zi. Iar in timp ce faci asta spune: „Sunt sanatos si ma voi vindeca!”
2. Gaseste timp pentru automasaj. Numai 10-15 minute pe zi iti vor oferi energia necesara. Freaca pielea uscata in special din zona capului, gatului, pieptului si a talpilor.
3. Obisnuieste-te sa adormi la ora 22:00 si sa te trezesti odata cu rasaritul soarelui.
4. Acorda mai multa atentie respiratiei. Ea trebuie sa fie libera, uniforma si calma, cu senzatia de bucurie interioara. Incearca sa faci asa incat expiratia sa fie de 2-3 ori mai lunga decat inspiratia.
5. Incearca sa uiti de problemele de sanatate pe care le ai. Nu te gandi si nu vorbi despre ele.
6. Petrece cat mai mult timp in sanul naturii, stai pe iarba, priveste cerul si admira norii.
7. Asculta muzica ritmata, ziua si una relaxanta, seara. Danseaza, canta, savureaza momentul!
8. Mananca des si cate putin, de 5-6 ori pe zi. Opteaza pentru mancarea de casa: terciuri, salate. Uita de ceai, cafea si alcool.
9. Caleste organismul! Incepe sa torni apa rece mai intai pe picioare, apoi peste genunchi si tot asa mai sus pana ce vei ajunge sa-ti torni apa in cap.
10. Fa sport! Nu e obigatoriu sa mergi la sala. Gimnastica in casa e la fel de buna: alearga pe loc, fa genuflexiuni, flotari, ridica greutati. 11. Infometeaza-te o data pe saptamana. Nu manca timp de o zi nimic si spune-ti „Voi fi mai sanatos in schimbul acestei zile de post”.
12. Intretine discutii linistite, de suflet cu cei dragi, te vei incarca cu energie pozitiva.
13. Ignora orice informatie negativa. Gandeste-te doar la bine. Vizioneaza comedii, citeste carti spirituale, asculta muzica preferata.
14. Fa urmatorul exercitiu: inspira usor, iar mai apoi acopera-ti nasul si inchide gura. Iar in acest timp spune in gand: „Vreau sa traiesc”, dupa care, inspira din nou si mai repeta o data. Aceasta practica ii va da un semn de alarma organismului ca tu vrei sa traiesti, atunci bolile te vor ocoli.
15. Acorda 5 minute pe zi gandurilor bune. Ia o pozitie comoda si spune din toata inima: „ Fie ca toti sa fie sanatosi si totul sa fie bine!”
16. Imagineaza-ti in fiecare zi cum esti un om sanatos si fericit in viitor. De exemplu, imagineaza-ti cum peste o saptamana vei rade intr-un anumit loc preferat de tine.
17. Cel mai important punct! Apeleaza la ajutorul Domnului. Roaga-te, mergi la biserica si cere vindecare.

Sursa: BUNĂ ZIUA IAȘI

Preot Constantin Necula: ”Terminați cu prostiile. Nicio notă nu reprezintă cu adevărat ce știe un copil!”

Părintele Constantin Necula are un mod special de a instrui tinerii creștini, apelând uneori la umor. Iată răspunsuri ale preotului. 

”Terminați cu frica. Noi nu ne pierdem copiii niciodată. Copiii ne sunt dați de Dumnezeu oricum cu împrumut. Ei sunt ai lui Hristos. Nu-l puteți înlocui pe Hristos în convertirea lui.

Tot ce putem noi face este să asistăm cu demnitate, cu motoarele pornite, la întoarcerea copilului nostru, indiferent unde merge. Să știți că s-ar putea ca nu tot ceea ce credeți dumneavoastră, să fie credință. Copiii nu pot fi sufocați cu biserica și nici noi nu putem fi. Și pe preoți ne sufocați uneori, noi nu suntem pompă de benzină, suntem niște oameni, putem da cât avem.

Respirați adânc, îmbrățișați-l seara înainte de culcare chiar dacă are 2 metri. Iubiți-i, copiii trebuie iubiți, trebuie să fie încurajați, trebuie să li se spună: indiferent de ce ți se întâmplă, eu sunt lângă tine. Și nu mai deschideți carnetele de note. Aruncați-le. Terminați cu prostiile. Nicio notă nu reprezintă cu adevărat ce știe un copil. Nota reprezintă ceea ce nu știe profesorul despre copilul nostru.

Le-am spus odată unor profesori: unui copil îi moare, seara, câinele din curte. Cum reacționați dimineața la școală? Copilului ăluia i-a murit câinele care era prietenul lui de 10 ani. Chiar credeți că moartea unui câine nu contează pentru un copil? Aveți senzația că o fetiță, la primul ciclu, în clasă, are aceeași forță ca o femeie care n-a dormit toată noaptea ca să știe cum să-și spânzure elevii a doua zi? De aia e școală, pentru că e instituție și e imperfectă.

Pe de altă parte, profesorilor și părinților, vă recomand să vă faceți o listă cu pomelnic cu toți elevii din clasă, cu numele mic. Și când mergeți seara la culcare, chiar dacă nu vă rugați, spuneți: Doamne, binecuvântează pe:…  Rugați-vă pentru ei! Copiii vă vor simți sinceritatea. Știți ce ne-au zis nouă copiii de la Sibiu? I-am întrebat depre prima trăsătură de caracter a unui profesor sau preot. Știți ce au zis? Sinceritatea. Copiii trebuie să simtă că atunci când vorbești de „Joc Secund” a lui Ion Barbu, o faci din dragoste pentru ei și nu de Bacalaureatul de la sfârșitul anului. Să nu-i batjocorești cu examenele care îi așteaptă. Sunt examene mai grele decât admiterea în liceu și Bacalaureatul – examenul comunitar”. 

Sursa: ampress.ro.

Perfecţionismul - latura întunecată a unei presupuse calităţi

În lumea contemporană, perfecţionismul este văzut adesea ca o calitate. Dar cercetările recente sugerează că această trăsătură de personalitate are o „latură întunecată”, care poate afecta grav sănătatea. Există un perfecţionism normal, bun - dorinţa firească de face lucrurile bine - şi unul patologic, asociat cu o convingere iraţională că totul trebuie să fie perfect. Iar goana după acest miraj al perfecţiunii ne poate distruge sănătatea. Afecţiuni grave, chinuitoare, pot avea la origine - sau pot fi favorizate de - dorinţa obsesivă de perfecţiune, din partea noastră înşine sau din partea celorlalţi. Printre necazurile pe care această căutare a unei desăvârşiri iluzorii le poate aduce după sine se numără depresia, sindromul intestinului iritabil, bolile cardiace şi chiar moartea prematură. În lumina unor cercetări recente asupra relaţiei dintre această trăsătură de personalitate şi starea de sănătate, unii specialişti merg până la a afirma că perfecţionismul ar trebui considerat un factor de risc pentru sănătate, în aceeaşi măsură ca obezitatea şi fumatul.
Societatea modernă promovează perfecţionismul şi beneficiile sale în ceea ce priveşte reuşita şcolară şi profesională, dar, de fapt, el este un factor care afectează aşa de puternic apariţia multor boli, încât ar trebui luat în seamă de medici ca element al sănătăţii pe termen lung a pacienţilor lor, crede Danielle Molnar, psiholog la Universitatea Brock, Canada. Opinia ei şi a altor specialişti în cercetarea perfecţionismului patologic au fost recent prezentate într-un articol amplu dedicat fenomenului.
Se estimează că două persoane din cinci prezintă tendinţe perfecţioniste, iar înclinaţiile înnăscute - cu alte cuvinte, genetica - reprezintă doar o parte a problemei. O altă parte ţine de factori externi, unii foarte specifici momentului actual prin care trece lumea. De pildă, arată autorul articolului citat, fenomenul a căpătat o nouă dimensiune odată cu expansiunea reţelelor de socializare precum Facebook sau Twitter, remarcă unii cercetători: utilizatorii acestor reţele sunt tot mai preocupaţi de ideea de a fi sau de părea perfecţi. Fenomenul este semnalat şi studiat, între alţii, de Gordon Flett, profesor de psihologie la York University din Canada, care cercetează de 20 de ani legătura dintre perfecţionism şi sănătate.
„Este firesc să vrei să fii perfect într-unul dintre domeniile vieţii tale, de pildă slujba", spune el, Dar când această preocupare devine o nevoie obsesivă de a fi perfect în toate cele - nu numai în ceea ce priveşte slujba, ci şi copii pe care îi ai, relaţia cu partenerul, echilibrul financiar şi silueta – atunci situaţia generează un stres extrem de puternic şi îţi poate afecta nu doar relaţiile cu ceilalţi, ci şi propria sănătate.

Sursa: descopera.ro

Când te îndrăgosteşti doar tu, nu şi ea

Când te îndrăgosteşti doar tu, nu şi viaţa de tine, uiţi tot ce este mai frumos şi cât eşti de preţios. Atunci dai crezare temerilor, grijilor, slăbiciunilor și gurilor, care îţi amintesc că dacă ceilalți nu au reuşit sau nici măcar nu au încercat, nu vei reuşi nici tu. În realitate fiecare om este un învingător, nici nu ştii. Începem!
Când eşti adolescent deteşti să stai cu tine însuţi în prezent, însă îţi concentrezi toată atenţia către viitor, reacție pe care o resimți drept evadare din prezentul pe care îl urăşti. Ceea ce crezi că eşti îţi displace și nu te uiţi niciodată în ochii tăi profund, în oglindă, chiar dacă îţi petreci minim două ore pe zi perfecționându-ți aspectul pentru alții.
Douăzeci şi patru de ore pe zi, trei sute şaizeci şi cinci de zile pe an, aştepţi să se întâmple Ceva care îţi va schimba viaţa, starea, energia, în adolescență, încât să începi să trăieşti cu adevărat. Și totuși, nu se întâmplă, nu apare nicio crăpătură prin care să pătrundă un strop de lumină.
Cu cât înaintezi în vârstă ori te maturizezi, cele trei părţi care îţi alcătuiesc fiinţa se apropie şi începi să te simţi mai întreg, mai prezent și devii mai sensibil. Atunci reușești să te bucuri când te joci cu o pisică, când stai întins la plajă sau când ninge afară şi doar priveşti.
Atunci reușești să te bucuri de o seară magică de iarnă fără să contactezi repede pe cineva în scopul de a te face să uiţi de singurătatea care te-a fugărit până ai obosit. În schimb tu eşti împăcat aşa, admiri oamenii şi natura, și simți recunoștința. Abia atunci începi să trăieşti şi pentru tine în adevăratul sens al cuvântului.
Iarna simţi nevoia să te apropii de casă, să îţi cumperi un milion de lucruri, care îţi asigură confortul și te cuibărești lângă persoana iubită. Primăvara simţi nevoia să te detaşezi de ele ori de întreaga poluare psihică pe care o emană lumea nefericită din jur. Și vrei să zbori.
O dată am întâlnit o femeie extrem de frumoasă, îmi plăcea mult de ea. Îmi scrisese, fiindcă citea articolele pe care le postez pe Facebook iar ceva mi-a șoptit că trebuie să o cunosc, dorința de a experimenta.
Avea părul perfect, ochii mari şi privirea pătrunzătoare. Era matură în gândire, dornică de mai mult, și interesată de valori reale. Oare cum m-aş simţi în prezenţa ei, ce voce are? O, Doamne, pe ea trebuie să o întâlnesc cu orice preţ!
Era prematur să îi propun ceva, i-am spus că îi trimit prin FAN Courier o îngheţată iar, ea, răzând, mi-a zis să o aduc personal ca să nu se topească. Locuia la circa două sute de kilometri distanţă, asta nu m-a oprit să fac ce am simţit. I-am propus să ne întâlnim și ea a acceptat, din prima.
Şi aşa a fost. Am întâmpinat-o în oraşul ei, pe care mi l-a prezentat. Am cumpărat o cafea, am stat pe o bancă unde am trăit câteva ore plăcute împreună. Parcă a fost ireal, ne cunoşteam abia de două zile, în care comunicasem doar prin mesaje scrise.
Întâmplarea a făcut ca ea să nu mă placă în felul în care o plăceam eu sau, nu s-a simțit pregătită să se implice dar în ceva nou pentru ea, aşa că am decis să nu încerc să o conving că simte ceva ce nu simte. Aceasta nu m-a oprit să fiu recunoscător și să îmi amintesc cu emoţie de experienţa în care am trăit prezentul cu toată fiinţa.
Viaţa este minunată, oamenii sunt minunaţi și eu sunt minunat pentru că îi iubesc aşa cum sunt. Einstein afirma că oamenii îl iubesc și fără să îl înţeleagă. Charlie Chaplin simțea că oamenii îl iubesc privindu-l, fără să vorbească ori să le explice ceva. Pe mine oamenii mă iubesc privindu-mă dar şi înţelegându-mă.
Când te îndrăgosteşti doar tu, nu şi viaţa de tine, omiţi faptul că trăim într-o lume în care actori celebri au renunţat la carieră ca să trăiască simplu împreună cu familia. Avem oameni faimoşi care au rămas faimoşi şi bogaţi, alegând să trăiască simplu, împreună cu familia. Avem oameni care au avut tot dar au pierdut tot, şi oameni care nu au avut nimic dar nu au pierdut nimic.
Când te îndrăgosteşti doar tu și crezi că nu te adoră şi viaţa pe tine, omiţi faptul că avem munţi, mări, peşteri, râuri, păduri şi câmpii, şi junglă, şi deşert. Avem sporturi de iarnă, activităţi de vară, fie terestre, acvatice sau aeronautice.

Când te îndrăgostești doar tu, uiți

Când te îndrăgostești doar tu și consideri că ești o victimă, uiți că avem librării, cafenele, baruri, târguri, petreceri şi vacanţe în jurul lumii ori toate condiţiile necesare unor vieţi trăite în stil modern. Avem oraşe uriaşe în lume, peste tot. Tehnologia a explodat. Parcă pentru prima dată în istorie am hotărât să o folosim în scop productiv, prosper, de pace. Astăzi avem şansa de a ne face văzuţi şi auziţi.
Când te îndrăgosteşti doar tu, nu şi viaţa de tine, uiţi că putem frecventa resorturi cu tratamente termale, că putem practica nenumărate sporturi în săli special amenajate și dansuri, urmând lecţii de cha cha, putem zbura cu avionul sau cu balonul, cu elicopterul sau cu parapanta.
Ne putem plimba cu bicicletele, cu trotinetele, cu plăcile de skateboard, cu rolele. Noi putem naviga cu yachturi pe mare, putem vâsli cu caiacul pe râuri, ne putem petrece sfârşitul de săptămână la munte, în cabane dotate cu toate condiţiile.
Putem prepara mâncăruri, băuturi, deserturi, putem personaliza reţete și înălţa ştafeta. Noi filtrăm apa. Compunem melodii pe care atunci când le ascultăm ne dau lacrimile. Producem filme artistice atât de fermecătoare ori, scriem cărţi pătrunzătoare, vorbim cu Dumnezeu, revizuim viziuni, înţelegem istoria și o acceptăm, descifrăm legi cosmice, ne autocunoaştem şi împlinim.
Când te îndrăgosteşti doar tu şi crezi că eşti o victimă, omiţi că nu mai suntem fiinţe ale cavernelor chiar dacă încă mai învăţăm să comunicăm, să ne apreciem şi să ne respectăm. Noi am devenit oameni, tot ce mai avem de făcut e să ne-o demonstrăm. Simte liber!

Astăzi am devenit oameni, tot ce mai avem de făcut este să ne-o demonstrăm.
Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com