Dependenta de jocurile pe calculator

Acum cateva saptamani am iesit la un ceai pe o terasa care mi-e tare draga (da, de Green Tea e vorba, si de trandafirii, ciresul si Mana-Maicii-Domnului de pe gard). Ar fi fost o iesire foarte linistita daca la masa de langa mine unul dintre cei doi ocupanti nu ar fi povestit cu cel mai mare entuziasm despre un joc pe calculator. A nu se intelege ca povestea era ceva de genul "ce tare e jocul ala, m-am jucat aseara in retea cu unii si i-am batut". Nu, omul descria in mod detaliat fiecare click, cam cum as povesti eu o piesa de teatru in care eventual am si jucat. Si asta timp de 2 ore.
Trec peste faptul ca avea (estimativ) 25 de ani, vreo suta de kile si ca interlocutor o domnisoara draguta care probabil ca incerca sa evalueze cam cat de proasta a fost ideea sa iasa cu el la ceai (in gand, oricum n-ar fi avut timp sa vorbeasca printre spelluri, doomuri si serafimi). Ma gandeam sa-i sugerez omului sa-si faca rost de o viata, dar probabil ar fi necesitat si un manual de instructiuni.

Lasand gluma la o parte, un om care traieste intr-o masura atat de mare in lumea virtuala nu poate fi decat o poveste trista. Si, din pacate, foarte raspandita. Ne preocupa foarte mult dependenta de tigari, alcool, droguri, si mai nou sex (se poarta la vedete), si mai putin tipul acesta de dependenta pentru care avem la indemana toate mijloacele s-o dezvoltam si care, pana la urma, nici macar nu e ilegala.

Dependenta de jocurile pe calculator este clasificata de medici la probleme psihice, desi clasificarea nu s-a facut inca oficial. Procentul celor care utilizeaza jocuri de acest gen si devin dependenti este undeva in jur de 15%, ceea ce depaseste cu mult procentul celor care consuma alcool si devin alcoolici, ceea ce inseamna ca acest obicei aparent inofensiv se poate transforma in ceva extrem de nociv.
Problema este ca in general sunt afectati copiii si adolescentii, adica cei pentru care dependenta poate avea efectele cele mai nocive, de aceea parintii trebuie sa fie foarte atenti la timpul si modul in care copilul lor utilizeaza calculatorul si la activitatile lui in general.

Dependenta de jocuri are cateva simptome foarte clare: preocuparea excesiva fata de joc (exact ce va povesteam mai sus), foarte mult timp petrecut in fata calculatorului, pierderea notiunii timpului, atitudine defensiva atunci cand e vorba de joc. Cel dependent incepe sa ignore orice alt aspect al vietii sale, scoala, prieteni, alte activitati, si manifesta un comportament usor bipolar, cu treceri bruste de la o stare la exact opusul ei.

Si adultii pot deveni dependenti de jocuri, ceea ce le poate afecta viata de familie, viata sociala sau chiar jobul. La adulti insa dependenta este mai usor de controlat. Se pare insa ca jumatate din adultii dependenti care sunt casatoriti au probleme cu partenerul din aceasta cauza.

Consecintele fizice ale acestei dependente sunt: sindromul tunelului carpian, migrene, probleme cu somnul, dureri de spate, regim alimentar dezordonat si, in unele cazuri, o igiena personala deficitara (ceea ce imi aduce aminte de colegii mei de facultate dependenti de Heroes).

Jocurile pe calculator produc endorfina, de aceea dau dependenta la fel ca cele de noroc sau ca drogurile (smoking included, sa nu uitam). Asadar, este necesar un tratament similar celorlalte dependente, tratament care in tarile (mai) civilizate implica terapeuti specializati si activitati create special pentru dependentii de jocuri video.
Dar cum e mai usor sa previi decat sa tratezi, e de preferat ca adolescentul/copilul sa aiba o viata sociala normala si sa aiba activitati care implica miscare si socializare. O data ce copilul a ajuns dependent de jocuri, este foarte posibil ca viata lui sociala sa se reduca la prietenii online, sa nu mai stie sa comunice sau sa se integreze. Copiii timizi si necomunicativi sunt mai predispusi la dependenta de jocuri, de aceea cu ei trebuie avuta mai multa grija. Simtul aventurii si adrenalina data de jocuri poate fi inlocuita cu excursii si activitati in natura, sau sporturi gen hipism, tir cu arcul, mountain biking. Si grupul de prieteni are un rol esential, daca acestia sunt pasionati de jocuri, cel mai probabil si copilul va ajunge sa fie. Inca un lucru important, copilul nu ar trebui sa aiba calculator la el in camera, ci intr-o camera comuna (livingul de exemplu), unde nu se va simti in largul lui jucandu-se si unde poate fi supravegheat.

Povestea de mai sus nu e o gluma. Stiu ca multi dintre cititorii blogului meu au copii inca suficient de mici cat sa nu isi puna problema jocurilor pe calculator, insa aceasta potentiala dependenta trebuie prevenita de la o varsta frageda. Copiii sunt in general fascinati de calculatoare si e greu sa-i tii departe de ele, mai ales ca e necesar sa le si utilizeze destul de devreme. Cred ca daca un copil e obisnuit sa aiba multe activitati, mai ales fizice, si sa socializeze, dependenta de calculator poate fi evitata. O influenta mare o are si comportamentul parintilor, intr-o casa unde prin relaxare se intelege televizor si calculator sansele ca un copil sa fie foarte activ sunt mai mici.

In afara de baiatul de la ceainarie care mi-a provocat un sentiment asemanator celui fata de un drogat, mai am un motiv pentru care am scris postul asta. Nu stiu daca ati incercat vreodata Heroes. E un joc de strategie, ceva cu castele, armate, cavaleri si batalii, pe care mai demult il jucam intre 10 si 18 ore pe zi. Nu mancam, nu beam apa, nu dormeam (e adevarat si ca eram in facultate si ad litteram nu prea aveam dupa ce sa beau apa), ma durea spatele ingrozitor, dar nu ma opream pana nu terminam cate o harta. Dupa care, dupa ce m-am angajat, imi petreceam toate weekendurile jucand Caesar (alt joc de strategie, faci orase romane si le administrezi), cred ca mi-am petrecut vreun an asa, ocazie cu care am luat si vreo 4 kile (e adevarat ca si prietenul meu de atunci gatea foarte bine). Acum nu mai instalez nici un joc pe laptop pentru ca stiu ce urmeaza, si la cat timp am acum probabil as ajunge sa nu mai dorm deloc. Iar eu cred ca sunt din categoria oamenilor care isi controleaza bine dependentele (chiar asa, de 3 zile am renuntat si la cafea), ma gandesc cam cum reactioneaza un copil. Asa ca, dragii mei, mare grija.

Dependenţa de calculator ucide!

* lecţii sau proiecte, joacă sau socializare – toate se pot petrece la calculator * menit să ne uşureze viaţa, unealta minune are un dublu tăiş * dacă nu e folosită cu cap, aceasta se transformă în propriul nostru duşman

Viaţa şi munca noastră de zi cu zi depind, tot mai mult, de noile tehnologii. 24 de ore fără calculator sau fără acces la internet au început să ni se pară aproape de neimaginat. Pentru noi, cei mai mari, calculatorul a însemnat o a doua alfabetizare. Pentru copiii noştri, calculatorul este parte firească din existenţă. Şi, în acest context, urmează întrebarea – avantaj sau dezavantaj? Copilăria petrecută în faţa blocului mai are vreo valoare în ochii tinerei generaţii, care îşi poate crea copilăria şi adolescenţa în virtual? Până la ce limită putem permite petrecerea timpului în faţa calculatorului – fără să ne pierdem copiii în acel spaţiu – nemărginit şi, totuşi, atât de limitat?
Genii la Calculator, codaşi la Viaţă
În principiu, ar trebui să acceptăm cu seninătate schimbările ce se petrec în jurul nostru, ca parte firească din evoluţie. În acelaşi timp, e greu de crezut că evoluţia poate implica atâţia copii irascibili şi dependenţi de noile tehnologii, care îşi dau viaţa peste cap cu acordul tacit al părinţilor şi al societăţii. Vizitele la psiholog, dar şi în spitalele de psihiatrie se înmulţesc. Se înmulţesc şi discuţiile în contradictoriu cu familia sau zilele fără nicio discuţie în familie... Din păcate, devin tot mai la modă conflictele ce pot ajunge până la crimă – pentru simpla îndrăzneală a unor adulţi de a încerca limitarea unui viciu. „La trei ani, cam toţi copiii de la grupă se pricep să umble la calculator. Unii, sub supravegherea părinţilor, alţii sub maxima lor încurajare. Vin mame şi taţi foarte încântaţi, că au în dotare nişte genii. Că micuţii ştiu să joace nu ştiu câte jocuri şi că sunt nedezlipiţi din faţa ecranului. Surprinzător, părinţii aceştia uită să-şi mai facă griji de faptul că aceeaşi copii nu vorbesc prea mult şi nici corect, că încă se mai scapă pe ei şi nu cer la baie sau că nu ştiu să ţină bine linguriţa în mână”, atrage atenţia o educatoare de la o grupă mică, dintr-o grădiniţă cu ştaif.
Problemele ce se crează în faţa calculatorului – o completare de efect a televizorului! – nu trebuie exagerate. Însă, ele nu trebuie nici ascunse sub preş, în încercarea de a crede că nu există.

Semne ale dependenţei de calculator la copii şi adolescenţi:
*rezultate proaste la şcoală şi multe absenţe
*minciuni, retragere din viaţa de familie
*micşorarea duratei somnului şi a frecvenţei meselor
*izolare, pierderea dorinţei de socializare în lumea reală
*extaz în faţa calculatorului şi socializare peste măsură în lumea virtuală
*probleme de atenţie şi hiperactivitate
*vorbirea dificilă, exprimarea incoerentă

Minune, dacă-i folosit cu cap
Calculatorul este foarte bun şi poate naşte minuni, atâta timp cât este folosit cu cap. Nu degeaba liceele de informatică şi facultăţile de profil sunt atât de râvnite. Nu degeaba un informatician bun nu moare de foame. „Viitorul pe asta se va baza, pe calculatoare şi tehnologie. Eu lucrez mult în programare şi încerc tot ce se poate. Dacă nu reuşesc, încerc în continuare”, ne-a spus Răzvan Călinescu, elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”. „Noi creăm algoritmi care înlocuiesc rutina de zi de zi. Totul se asimilează într-un program, iar programul îl poţi repeta de câte ori vrei, făcându-ţi munca mai uşoară. Statul în faţa calculatorului nu e doar o pierdere de vreme, ci poate folosit fi în folosul omenirii”, a completat Alexandru Iordan, un coleg mai mic, din clasa a IX-a. Ambii băieţi văd, aşadar, latura constructivă a noilor tehnologii şi profită de ea. Cunosc, însă, cazuri în care prieteni de-ai lor petrec chiar şi mai mult timp decât ei în faţa ecranului, fără a avea nicio tangenţă cu binele omenirii. Nici măcar cu binele lor. „Noi avem o problemă cu orientarea copiilor, în general. Părinţii, în primul rând, trebuie să vadă efectiv ce fac copiii lor la calculator. Iar copilul trebuie să conştientizeze rolul calculatorului şi cât îl ajută acesta în formarea lui. Pericolele cu jocurile sau cu socializarea numai în virtual trebuie înlăturate. Dar, oprirea de la ele nu e o soluţie. Şi părinţii şi consilierii şcolari şi profesorii trebuie să discute mereu cu cei mici. Să-i informeze şi să le explice. Lupta este una comună”, a punctat Ionel Maftei, profesor de informatică la „Grigore Moisil”.
Dependenţa de calculator se explică, în principal, prin dependenţa de jocuri. Direct de calculator ţine şi dependenţa de internet, caracterizată prin implicarea cu tot sufletul în lumea virtuală – în principal, prin reţelele de socializare.
Părinţii – factori decisivi
Fără respectarea acestor norme, copiii pentru care calculatorul le devine prieten şi confident riscă să se închidă în propria lor carapace. „Ca părinte, am făcut o greşeală uriaşă. Mi-am lăsat fetiţa, încă de mică, singură la calculator. Era cuminte şi puteam să-mi fac şi eu liniştită treburile. Apoi, n-o puteam lua din faţa ecranului nici când terminam eu. Ştiau toţi vecinii că am închis calculatorul... Mi-am dat seama de greşeală şi am hotărât că e cazul să schimb placa. Am implicat-o din ce în ce mai mult în treburile casnice şi în activităţi educative, am ieşit la plimbări lungi şi am făcut ore de sport şi de pictură”, povesteşte cu emoţie Adela, o mamă singură. Fetiţa acesteia foloseşte în continuare calculatorul, are prieteni în reţelele de socializare, dar a învăţat să facă diferenţa dintre real şi virtual. „Utilizarea eficientă a calculatorului sau dependenţa sunt rezultatul unor combinaţii fericite sau nefericite între cele două categorii de factori care acţionează asupra unui tânăr. Factorii de protecţie sunt cei care ţin de maturizarea intelectuală şi socio-emoţională, responsabilitate, familie implicată, abilităţi crescute de utilizare a resurselor calculatorului, iar factorii de risc sunt imaturitatea intelectuală şi socio-emoţională, lipsa de implicare a familiei, lipsa unei abilitări în utilizarea resurselor puse la dispoziţie de spaţiul virtual. Calculatorul poate fi un mijloc foarte bun de comunicare, dar în ceea ce priveşte socializarea nu trebuie să uităm că relaţiile directe, faţă în faţă, sunt cele care caracterizează devenirea umană”, a explicat Manuela Vlasie, psiholog şi director al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
La o simplă căutare pe Google aflăm că... dependenţa de calculator poate ucide!
* În acest an, un elev de 17 ani din Dubăsari, Republica Moldova şi-a ucis mama pentru că aceasta i-a interzis accesul la calculator.
* În 2012, un tânăr din Taiwan a murit după ce, timp de 40 de ore nu s-a dezlipit de calculator şi de jocul lui preferat.
* În 2010, un copil de 13 ani din Timiş s-a sinucis, iar un altul, de 15 ani, din Dâmboviţa şi-a omorât mama – după ce părinţii nu le-au mai oferit acces la internet.
Utilizarea excesivă a calculatorului sărăceşte copilăria
Iar copiii, fără ajutor, nu au cum să aibă formate nişte abilităţi. „Dacă n-ar trebui să merg la şcoală, cred că n-aş ieşi niciodată din casă. Nu-mi place să întâlnesc prea mulţi oameni. În acelaşi timp, sunt cel mai cel pe Facebook şi pe Twitter. Am mulţi prieteni şi lumea mă admiră”, ne mărturiseşte Andrei, elev în clasa a VII-a. Cele spune de doamna psiholog parcă erau special pentru el. Din păcate, cazul lui Andrei se poate înmulţi la infinit. De la copilul antepreşcolar, până la cel de grădiniţă şi de şcoală, până la noi... „Dincolo de pericolele obişnuite, spaţiul virtual favorizează o serie de vulnerabilităţi care, la o primă vedere, sunt mai puţin vizibile – timiditatea, dificultăţi în exprimarea emoţională, abilităţi sociale reduse, dificultăţi în asumarea responsabilităţii şi multe altele. Putem spune că utilizarea excesivă a calculatorului sărăceşte copilăria şi adolescenţa de multe experienţe care sunt esenţiale în evoluţia şi dezvoltarea unui tânăr, determinând o mai slabă dezvoltarea a abilităţilor de viaţă”, a atenţionat Manuela Vlasie.
Toate vin în contextul – cine are urechi de auzit, să audă. Cine are ochi de văzut, să citească – măcar în mediul online. Să înveţe să fie în toate ponderat şi cugetat. Să folosească un calculator drept cea mai de preţ unealtă, dar să nu devină el însuşi o unealtă a falsei tehnologii şi a timpului irosit. (Anda Pintilie)
Rezultatele unui studiu recent al celor de la „Salvaţi Copiii” spun că 86 la sută dintre copiii români alocă trei ore în fiecare zi navigării pe internet. Faţă de 2010, s-a triplat accesarea internetului de către copii prin intermediul telefoanelor mobile, iar vârsta medie la care începe utilizarea acestuia a scăzut la 9 ani. Aproape jumătate dintre copii admit că au văzut imagini cu caracter sexual, dar nu se arată deranjaţi de acest lucru. Tot jumătate dintre ei au mers la întâlniri cu necunoscuţi din online.

Sursa: ZIARUL EVENIMENTUL

MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ŢARĂ

"Dragi viitori profesori de limba şi literatura română,
Este de admirat că alegeţi o profesie într-un sistem de învăţământ ce seamănă foarte bine cu o cursă cu obstacole, atât pentru noi, cât şi pentru elevii noştri. Aceasta dovedeşte multă dragoste, dar şi abilităţi de luptător. Sistemul de învăţământ se află într-un moment dificil în care se desfiinţează clase, se închid şcoli, se desfiinţează posturi, iar în locul eminenţilor colegi pensionaţi, din şcolile de prestigiu, ajung, fără concursul cuvenit care ar dovedi performanţa, colegii profesori cărora li s-au desfiinţat şcolile. Examenele de titularizare oferă, de cele mai multe ori doar un post de suplinitor, iar, în cazul fericit în care ai o notă foarte mare, un post de titular într-un sat. Nu e de dispreţuit, chiar dacă drumul până acolo e obositor.
Omul sfinţeşte locul şi s-ar putea să găseşti acolo elevi motivaţi, colegi primitori, respect, precum şi stabilitatea necesară formării tale profesionale, dar şi ca om.
Noi cei din generaţia mai veche, am văzut, în ultimii ani, cum dispar şcolile profesionale, iar specialiştii din toate meseriile au ajuns bodyguarzi la bănci, în cazul în care n-au plecat din ţară. Am asistat neputincioşi la eliminarea examenului de admitere la liceu sau la facultate, la modificarea programului universitar al unui student, la scoaterea gramaticii din programele de liceu, a literaturii de la proba orală bacalaureatul la limba şi literatura română, a culturii generale şi a cronologiei din manuale. Programele disciplinei pe care o predăm propun pe prima lor pagină atitudini şi valori ce nu se regăsesc deloc în paginile următoare. Am văzut, de asemenea, cum criteriile de performanţă se relativizează, iar noi suntem expuşi furiei părinţilor avizi de note mari ce oferă posibilitatea de admitere în licee bune sau locuri bugetate la facultate. Dezastrul pe care îl trăim noi în şcoli este mai grav decât ceea ce se întâmplă la Roşia Montana sau la Pungeşti. Totuşi, nu va ieşi nimeni în stradă, pur şi simplu pentru că doar noi, cei din sistem, înţelegem cu adevărat ce se întâmplă; ceilalţi doar observă efectele dezastruoase asupra copiilor lor.
Corupţia e rară în şcolile româneşti, dar de-o vei întâlni, părăseşte dacă poţi, acel loc. Nu-i vei putea schimba pe oameni, dar ai dreptul la propria ta opţiune. Refuză să colaborezi şi ia atitudine contra atunci când gesturile simbolice de recunoştinţă ale părinţilor către noi sunt transformate în profit, dar nu-i judeca pe colegii ce au ajuns să-şi necinstească profesia, deoarece sărăcia e greu de suportat. Ai încredere: o conştiinţă curată e cel mai de preţ lucru, iar acolo unde nu vei găsi ceea ce aştepţi aminteşte-ţi că şi tu faci lucrurile să meargă, pentru că vrei şi pentru că te pricepi în profesia pentru care te-ai pregătit. Nu-ţi va ieşi din prima, dar îndrăzneşte, dă voinţă şi vei primi de la Dumnezeu, puterea de-a reuşi.
Dacă nu putem schimba nimic deoarece Ministerul îşi ia hotărârile făcând abstracţie de noi, cei implicaţi în sistem, să continuăm să facem ceea ce ne stă nouă în putinţă. Avem privilegiul de a lucra cu copii; ei au încă o conştiinţă curată, al căror glas îl vor auzi, mai devreme sau mai târziu, când vor vedea că avem ceva de dăruit pentru ei, cu dragoste, dar şi cu fermitate.  Deşi acelaşi glas al conştiinţei le spune şi ce e bine şi ce e rău, ei au, totuşi, nevoie ca noi, adulţii, să le confirmăm limitele. Elevii noştri au, de multe ori, părinţii obosiţi, stresaţi, în divorţ sau divorţaţi.  Aceşti copii sunt hărţuiţi de marketingul agresiv al industriei divertismentului, de cel al jocurilor pe calculator, lor li se vinde ţigări, alcool şi droguri fără ca, de multe ori, poliţia să sancţioneze pe cineva.
Elevii noştri au nevoie de noi, profesorii lor, cei care petrecem cu ei, de multe ori, mai mult timp decât o fac părinţii lor. Haideţi să-i învăţăm să citească, chiar dacă sistemul le-a permis să ajungă la liceu în situaţia aceasta, iar societatea nu le-a oferit alternativa unei şcoli performante. Noi, profesorii lor, suntem conştienţi că fenomenele culturale se află în strânsă legătură cu cele istorice şi dacă uneori manualele  ignoră acest lucru, să le împărtăşim şi elevilor noştri ceea ce noi am avut privilegiu de a afla de la profesorii noştri. Să-i învăţăm folclor şi mitologie românească, chiar dacă aceste lucruri nu se mai găsesc în cărţile lor şi să nu uităm că în literatură găsim măcar o nostalgie a eticului, aşa cum credea Liviu Rebreanu.
Mulţi dintre eleviii noştri nu mai citesc cărţi, ci ecrane. Trebuie acceptat faptul că aceasta este lumea în care trăiesc ei, diferită de ceea a părinţilor lor. Copiii nu vor refuza însă, niciodată, să li se citească, vor asculta bucuroşi o poveste clasică, un fragment din Noul Testament sau o ghicitoare în versuri citite de mama, tata, bunica sau bunicul. Ecranul nu va înlocui niciodată relaţia specială dintre părinţi şi copii sau dintre bunici şi copii. Îndemnaţi părinţii să citească împreună cu copiii lor şi să discute despre situaţiile şi personajele întâlnite în texte deoarece îşi vor spune bucuroşi părerea despre un personaj sau despre o situaţie, iar ei vor avea ocazia să discute cu copiii lor despre valori, despre bine şi rău, despre iubire sau despre alte lucruri importante.
Să le propunem elevilor lecturile timpului lor: autori români contemporani de literatură pentru copiii. Le va face o reală plăcere să o citească, deoarece vor găsi lumea lor în ea şi le va fi de folos. Deşi aproape ignoraţi de marile edituri care, în mod firesc fac afaceri cu titlurile ce sunt succese sigure de casă, autorii români continuă să scrie o literatură pentru copii de calitate, publicată la edituri mai mici. Pe mulţi dintre ei nu o să-i găsiţi în librării, veţi întreba zadarnic de numele lor, dar îi puteţi căuta în librăriile on line: Spiridon Vangheli, Ioana Nicolaie, Victoria Pătraşcu, Alina Miron, Adina Popescu, Sânziana Popescu, Laura Grunberg, Florin Bican şi mulţi alţii.
Să ne bucurăm de copilăria elevilor noştri ca de un teritoriu al sufletelor curate în care noi avem responsabilitatea să scriem o colindă, un psalm sau o poveste ce nu se vor şterge niciodată şi care vor reprezenta, peste timp, cele mai preţioase comori".
Mirela Miron: "Este vorba despre un sistem de valori pe care îl are fiecare dintre noi"
Am întâlnit-o pe profesoara Mirela Miron în şcoala ei din Mărişel, într-o pauză. Ea este corporatista care a renunţat la maşină şi la un salariu bun într-o multinaţională pentru a preda română într-un sat din Apuseni. Gestul său pare de neînţeles pentru mulţi dintre românii care trăiesc la oraş şi jinduiesc la un job bine plătit într-o corporaţie, dar Mirela Miron vorbeşte despre el cu liniştea omului convins că a ales bine.

Foto: Raul Ştef
"Este vorba despre un sistem de valori, pe care îl are fiecare dintre noi. Sigur, am vrea în fiecare zi să avem ceva nou: îţi cumperi nu ştiu ce, te duci în nu ştiu ce excursie. Toate astea îţi oferă bucurii, dar acestea se pot sfârşi la un moment dat, ca tot ce ţine de verbul A AVEA. Dar bucuriile care ţin de verbul A FI, pe acestea nu ţi le ia nimeni", spune Mirela Miron, care recunoaşte că este greu să îţi cobori nivelul de trai şi care ştie că articolul apărut în gândul i-a intrigat pe unii dintre corporatişti.
Coleg: "Să ştii că în învăţământ te vei pensiona cu hainele pe care le ai deja"
Ea însăşi a trecut printr-un proces anevoios de adaptare când a decis să-şi schimbe viaţa şi să intre învăţământ. "Este dificil să alegi. Mult timp am făcut gafe financiare: puneam în coş mai mult decât îmi permiteam. Eram obişnuită... Dar nu a fost o suferinţă asta. Pentru că schimbarea vine din interior", spune profesoara.
Îşi aminteşte acum ce i-a spus un coleg când a auzit ce vrea să facă. "M-a întrebat De ce? Eu nu ştiu cât de puţin se câştigă în învăţământ. Şi eu i-am spus, aşa, un pic inconştientă: Şi ce să fac dacă câştig mai mult? Să-mi cumpăr haine mai multe? Pentru că aşa făceam. Şi a spus: No, bine. Să ştii că în învăţământ te vei pensiona cu cele pe care le ai deja. Mi-a spus foarte clar, dar asta e ultima pagubă. Este ca o îndrăgostire şi în momentul în care eşti îndrăgostit nu te mai interesează alte lucruri", e hotărâtă să meargă mai departe Mirela Miron, chiar dacă ştie că va mai avea greutăţi de întâlnit în cale.
"Există o limită şi, din păcate, în învăţământ, limita asta e coborâtă mult, mult prea jos. Eu am avut ajutorul mamei mele, al soacrei mele în privinţa copiilor. Sigur, cel mai afectat a fost băiatul meu cel mare, care s-a obişnuit ca eu să-i cumpăr anumite lucruri, ca noi să avem maşină, dar a înţeles totuşi, pentru că e şi o chestiune care ţine de valori. Te poţi limita la puţin, la strictul necesar, problema e că în învăţământ nici strictul necesar nu ţi-l mai poţi asigura, dar eu nu am ajuns încă acolo", mărturiseşte profesoara.
Cum a decis să devină profesoară de română
Cu doar câţiva ani în urmă, pe când lucra într-o multinaţională, Mirela Miron şi-a dat seama că îşi doreşte altceva de la viaţă.
"Cred că noi cei care eram adolescenţi în 1989 am fost un pic naivi. Am admirat maşinile străine, hainele din Occident, tot ce aveau ei, ciocolata, ouăle Kinder. Eu, de exemplu, când am avut prima oară bani mi-am cumpărat 20 de ouă Kinder. Eram ahtiaţi după ce aveau ceilalţi. Acum ne-am maturizat, avem 40 de ani, şi începem să preţuim ceea ce avem noi. Toţi am fost un pic naivi, după ce am ieşit din comunism, iar acum începem să ne aşezăm şi să ne căutăm valorile, să ne întoarcem la ceea ce avem noi mai bun. Eu asta am găsit în mine, ca punct de sprijin, literatura română. De asta am început a doua facultate, tot de Litere, am început să citesc, a fost ca o îndrăgostire", povesteşte Mirela Miron.

Foto: Raul Ştef
Şi a început să îşi dorească să îi înveţe şi pe alţii ceea ce a ajuns ea să îndrăgească. Astfel a ajuns să predea în cele mai bune licee din Cluj, unde nu erau scoase la concurs însă decât posturi de suplinitori şi după ce reuşea să-şi facă elevii să progreseze, era nevoită să-i părăsească în anul următor, când se întorcea la catedră titularul de drept.

Foto: Raul Ştef
"Satul ăsta este o răsplată pentru toată strădania mea din ultimii ani"
La examenul de titularizare din 2012, Mirela Miron a luat a două notă pe centru de concurs, dar nu a reuşit nici aşa să primească un post în oraş, ci la 51 de kilometri de Cluj, la Mărişel. "Mi-am zis: Ce să fac? Iar să mă duc într-un loc nou, să clădesc ceva cu copiii şi să plec peste un an? Mă duc acolo unde sunt titulară, vreau să am continuitate. Cu ideea asta am venit în Mărişel, să-i cunosc pe ei, să pot să lucrez pe termen lung", spune profesoara, care nu ştia mai nimic despre locul în care urma să ajungă.

Foto: Raul Ştef
Ştiam doar că este un loc frumos, dar ce am găsit aici mi-a întrecut toate aşteptările", afirmă Mirela Miron care a rămas impresionată de şcoala, de profesorii, de elevii şi comunitatea de aici. "Îmi place totul, căldura oamenilor, peisajul frumos, modul în care am fost primită, faptul că este un sat de munteni, de oameni hotărâţi, totul m-a impresionat. Mie mi se pare că satul ăsta este o răsplată pentru toată strădania mea din ultimii ani", crede profesoara, care-şi vede renunţarea drept un câştig.

Foto: Raul Ştef

Diana Marcu este editor al ziarului Gândul

Raluca Ion este editor al ziarului Gândul

 

 

Sursa: Gândul.info

Scrisoare către părinţi

Române, să fii bun!
…Încă am mânuțele mici; atât de mici încât sunt mult prea stângace ca să îmi fac patul singur, să arunc mingea sau să desenez frumos, linii drepte, perfecte. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt încă atât de mic! Te rog, atunci când îmi dai treabă, lasă-mă s-o fac singur și te mai rog să nu o mai faci încă o dată. Pentru că astfel voi simți că te-am dezamăgit și că nu am făcut față așteptărilor tale. Te-aș ruga să vezi partea bună a lucrurilor – m-am chinuit să-mi leg șireturile ghetuțelor singur, chiar dacă a rezultat doar un nod greu de desfăcut.
Atunci când ieșim la plimbare, te rog să faci pașii mici pentru că piciorușele mele sunt încă atât de micuțe. Iar eu vreau să țin pasul cu tine. Sunt la început de drum, lumea aceasta îmi este încă atât de necunoscută încât am nevoie de timp și de îngăduință să o înțeleg și să o traduc în lumea copilăriei mele. Ai răbdare, te rog, cu mine pentru că toate aceste lucruri din jurul meu mi se par minunate și aș vrea să le înțeleg așa cum le înțelegi și tu. Lasă-mă să aflu totul în ritmul meu și nu mă pedepsi pentru curiozitatea mea. Încă te mai rog să nu mă limitezi inutil. Nu te enerva când întreb prea mult, prea des și, de multe ori, același lucru de zeci de ori. Eu nu cunosc lumea din jur așa cum o cunoști și te am doar pe tine să te tot întreb.
Atunci când îmi impui limite și reguli te asigur că nu mă supăr. Le voi respecta cu siguranță dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă, te rog să nu spui astăzi într-un fel și mâine în altul pentru că, astfel voi deveni confuz și nu voi mai înțelege ce am voie și ce nu am voie. Nu mă compara cu nimeni, nici cu frații sau surorile mele și nici cu prietenii sau colegii mei. Eu sunt unic și niciodată nu voi fi ca ceilalți. Sunt convins că am și eu ceva special, trebuie doar să-ți faci timp să-mi descoperi părțile bune.
Eu nu voi fi pentru mult timp copil. Te rog, așadar, să mă lași să-mi trăiesc copilăria, să mă bucur de micile bucurii oferite de această perioadă. Nu-mi încărca programul cu tot felul de lucruri inutile, nu mă pune să renunț la jucării, la somnul dulce și la jocul din curte cu Grivei.
Nu mă pune să fac treburi grele, mult prea grele pentru vârsta mea fragedă. Eu vreau doar să mă joc. Sufletul meu este atât de sensibil și de gingaș încât, te rog să nu-mi rănești sentimentele. Nu mă pedepsi prea aspru atunci când greșesc. Fii înțelegător, iartă-mă și învață-mă cum să nu mai greșesc. Dacă mă vei critica mereu voi deveni un om limitat, fără încredere în sine. Mi-ai putea critica faptele, nu pe mine ca persoană, căci astfel, cu timpul, m-aș simți inutil. Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili ori de câte ori te superi pe mine sau pe altcineva. Nu folosi violența fizică și verbală pentru că, astfel, voi învăța doar să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie mereu frică. De-ai putea să le înlocuiești cu blândețe, iubire și înțelegere!
Te rog să-mi păstrezi sufletul curat și nu mă învăța lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți pentru că astfel voi crede că minciuna este o normalitate; nu folosi forța pentru că atunci când voi crește mare o voi folosi și eu în relațiile cu cei mai mici decât mine; nu mă critica pentru că astfel voi învăța să judec pe alții; nu mă respinge pentru că voi crede că nu mă dorești și că sunt o povară pentru tine. Ajută-mă să învăț valorile morale: credința, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.
În întreaga lume există mulți copii a căror copilărie este marcată de durere, violență și teroare fizică și psihică. O copilărie trăită la negativ formează maturi cu traume psihice, maturi care, fie ajung să se identifice cu torționarul care i-a marcat copilăria, fie se închid în sine, neafirmându-și personalitatea. O copilărie lipsită de iubire, ocrotire și blândețe formează oameni care vor deveni, la rândul lor, violenți. Nu i-am putut înțelege niciodată pe părinții care și-au snopit în bătaie copiii pentru te miri ce motiv. Când am mai asistat în copilărie la scene de acest gen, m-am uitat speriată, îngrozită, gândindu-mă că sunt un copil extrem de fericit atunci când mama, în loc de bătăi, ne dădea bomboane și ne mângâia cu dragoste, iar tata, în loc de palme, ne plimba pe umerii lui lați și se juca „de-a calul” cu noi.
Mi-e milă de acești copii, oropsiți de soartă, de nenorocul de a avea părinți care nu apreciază adevărata fericire de a avea un copilaș, adevărata bucurie sufletească de a-i asculta respirația atunci când doarme, de a te bucura de primele cuvinte și de prima notă de zece. Nimic nu poate fi mai sfâșietor și mai nedrept decât ochii înlăcrimați ai unui copil. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt, încă, atât de mică!
A veni Crăciunul, au venit Sărbătorile şi te rog, nu uita, Române, să fii bun!
Sursa: art-emis.ro

APA, ULTIMA MIZĂ A ÎNROBIRII NOASTRE

ROMÂNIA FĂRĂ APĂ
Baza actuală a capitalismului este criza. Pentru că din criză iese profit, mai ales când ai o economie speculativă în proporții care depășesc de mii de ori economia reală. În toată lumea occidentală care a preluat sistemul economic neoconservator avem o clasă medie care este în curs de lichidare, pentru că neoliberalismul polarizează complet societatea, prin interdependența politică stat-corporație. Mai precis, criza economică face ca săracii să devină mai săraci, iar bogații mai bogați. Corporația nu face numai legislația, dar crează și criza din care se hrănește financiar.
Următoarele crize care vor afecta planeta sunt cele ale apei, așteptată în anul 2025, și a hranei, așa cum arată studii ale Băncii Mondiale și ale altor organisme financiare. Or, gazele de șist otrăvesc apa freatică. Dacă pentru un om e posibil să bea apa îmbuteliată în peturi, care evident costă, este greu de crezut că vacile pot fi crescute cu apă plată, când litrul de apă îmbuteliată îl depășeste pe cel al laptelui, care este acum în jur de 80 de bani litrul la poarta multinaționalei. Nici pământul nu-l mai poți uda cu apa din puț, dacă este contaminată. Iar o națiune care nu are apă este transformată în populație, fără apă viața fiind imposibilă. Iata cum o criză a apei este nu numai anunțată, dar este chiar stimulată prin acorduri economice secrete – așa cum este cel cu Chevron, semnat de M.R. Ungureanu.
Experimentul a fost încercat deja în Bolivia dupa un scenariu pe care îl cunoaștem foarte bine. După ce a obligat-o să își privatizeze sănătatea, învățământul public, energia, căile ferate, liniile aeriene, telefonia și industria de hidrocarbon, Banca Mondială a condiționat împrumuturile de privatizarea serviciilor de distribuire a apei. Câștigătorul licitației de privatizare în anul 1999 a fost compania care a făcut în România cea mai scurtă și costisitoare autostradă din lume: Bechtel. Aceasta a scumpit apa până acolo încât populația nu a mai putut-o plăti – în două săptămâni de la preluare, cu 200%. Disperați, bolivienii și-au montat pe case dispozitive de strângere a apei de ploaie. Bechtel prevăzuse în acordul cu guvernul corupt și aceasta posibilitate, astfel încât instalațiile au fost demontate de autorități. Iată cum apa pluvială era, la rândul ei, privatizată. A izbucnit o revoltă populară, soldată cu morți și sute de răniți, însă poporul a reușit să învingă, astfel că acordul a fost reziliat, dar Becthel a intentat proces împotriva statului bolivian și a cerut despăgubiri de 25 milioane dolari. Scenariu binecunoscut, România trebuind sa plătească despăgubiri încă neștiute după rezilierea contractului secret al autostrăzii Bechtel, iar Primul ministru a amenințat cu imense despăgubiri dacă proiectul RMGC nu ar fi pus în practică. Colonia trebuie să-și arate obediența față de stăpân.
Noaptea Națională urmează Zilei Naționale
Felul în care corporația calcă în picioare, împreună cu guvernul complice, o comunitate locală, este relevant în cazul Pungești. Dacă inițial, după ce țăranii s-au opus în octombrie instalării unei sonde în perimetrul comunității lor, compania Chevron a spus că va duce o campanie de informare, iar consilierii locali au votat în unanimitate o hotărâre privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist în zonă, a urmat ofensiva statului-corporație. După eșecul campaniei “door to door” a Chevron în randul sătenilor și anularea în instanță, prin intervenția Prefecturii Vaslui, a unui referendum local pe tema exploatării, considerat “neconstituțional” de justiția română, imediat și în mod absolut simbolic, în noaptea ce a precedat Ziua Națională de 1 Decembrie, a început o lovitură de forță împotriva celor care se opun fracking-ului în zonă, prin dizlocarea unui număr impresionant de jandarmi, introducerea în forță a utilajelor Chevron, arestarea “elementelor turbulente” și blocarea efectivă a comunei, prin baraje și razii, inclusiv pe câmp. La aceasta s-a adaugat și blocarea mediatică a cazului în presa mainstream. În Bolivia, armata a ocupat stațiile de radio și redacțiile ziarelor locale. În România, autocenzura se instalează benevol, pentru că fiecare jurnalist sau proprietar de post tv are prețul său.
Criza la care se opun țăranii din Pungești nu este a lor, este a României. Pentru că 70% din suprafața țării este concesionată pentru exploatarea gazelor de șist, ceea ce înseamnă că marea majoritate a populației va avea de suferit în cazul în care aceasta bulă economică a fracking-ului nu va fi oprită la timp. Instinctul țăranilor le spune limpede că această exploatare este un pericol pentru comunitate și generatoare a unei crize de neimaginat, care ar semăna întrucâtva cu imaginile din seria Mad Max.
O Românie fără apă freatică potabilă este un scenariu inacceptabil, care ar trebui sa coalizeze absolut toate forțele responsabile ale acestei națiuni. Iar ofensiva statului-corporație trebuie oprită definitiv. Pentru că, dacă nu se va întâmpla asta cât de curând, România nu va avea niciun viitor.
http://activenews.ro
TICALOSIA DECENIULUI: PRIVATIZAREA APEI IN UE
O mare ticalosie pe care o pregateste de cativa ani Comisia Europeana este privatizarea apei in toata Uniunea Europeana. Totul e facut sub pretextul unei reglementari europene si prin presiuni exercitate asupra unor state membre, cum ar fi Grecia de exemplu, pentru a lasa un bun public pe mana unor privati, oferindu-le astfel acestora o oportunitate de profit de cateva miliarde de euro numai in Germania.
Nemtii, dupa cateva privatizari partiale ale apei publice si-au dat seama ca acest lucru ar putea avea efecte nefaste pentru cetateni, cele mai mari temeri fiind acelea ca dupa privatizare pretul va creste foarte mult, iar calitatea apei va scadea.
Ingrijorarea autoritatilor germane a crescut mai ales dupa privatizarea apei in Portugalia, in urma careia pretul apei s-a majorat cu 400% si continua sa creasca cu circa 6% in fiecare an. Asta in timp ce in unele locuri calitatea apei potabile a scazut atat de mult, incat nu mai poate fi bauta, iar multi cetateni nu isi mai pot permite sa achite facturile tot mai mari. Ca urmare a acestor lucruri, in Portugalia protestele populatiei impotriva privatizarii apei s-au intensificat tot mai mult in ultima vreme.
Explicatia pentru aceste rezultate este simpla: companiile private sunt interesate de profit rapid si de aceea au facut investitii minime, dar au marit foarte mult tarifele. La infrastructura, din motive de economie, au fost folosite tevi si instalatii de proasta calitate, fapt ce a necesitat clorinarea apei pentru a-o dezinfecta, rezultand astfel o apa mult mai slaba calitativ decat inainte.
Aceste efecte negative au fost observate si in Germania, fapt care a determinat autoritatile sa incerce sa recupereze, in anumite cazuri, o parte din actiunile companiilor de apa vandute, la un pret mult mai mare, doar ca sa preia din nou controlul asupra apei publice.
La Berlin, dupa ce apa a fost privatizata partial prima oara in 1999, in februarie 2011 a avut loc un referendum, la care cetatenii au fost consultati in legatura cu privatizarea acestui bun de utilitate publica.
Intr-un referendum de duminica (13 ferbruarie 2011 n.t.) peste 665.000 de cetateni din Berlin au votat in favoarea desecretizarii unor documente care sa dezvaluie detalii legate de afacerea privatizarii partiale a companiei Berlin Water Works (BWB). Acest ultim referendum a fost al treilea vot popular de acest fel, care a avut loc la Berlin in ultimii ani. Mai presus de toate, votul de duminica reprezinta o lovitura importanta data politicilor Partidului Social Democrat (SPD) si Partidului Stangii, care guverneaza in coalitie, in capitala germana.
Referendumul a fost precedat de o petitie de succes, in care initiativa cetatenilor numita “Lista Apei Berlinului” a strans in termen de sase luni mai mult de 320.000 de semnaturi – din care 280.887 au fost valabile – in sprijinul cererii sale.
Nu mai mult de 172.000 de semnaturi au fost necesare pentru campania acestei initiative. Totodata, in Germania au aparut o serie de documentare si reportaje, menite sa informeze cetatenii in legatura cu problema privatizarii apei si sa declanseze dezbateri publice pe marginea acestui subiect, asa cum este si cazul urmatorului reportaj, difuzat pe postul national german de televiziune.
Trebuie sa mai lamurim un lucru. Privatizarea apei presupune doar distributia sau si dreptul de proprietate asupra resursei in sine? Pentru ca, daca se privatizeaza asa cum s-a procedat in Bolivia de exemplu, oamenii nu vor mai avea dreptul sa foloseasca in gospodarie nici macar apa de ploaie care se scurge de pe streasina, deoarece aceasta va deveni proprietatea firmei private care o administreaza.
Un alt aspect interesant este acela ca privatizarea apei vine la pachet cu exploatarea gazelor de sist, procedeu care, dupa cum se stie, este un mare consumator si poluator al resurselor naturale de apa. In timp, din cauza poluarii, apa va deveni o marfa de lux si asta va urca pana la cer profitul firmelor private care o vor distribui populatiei.
Revenind la biata noastra tarisoara, dupa cum se vede, subiectul privatizarii apei si lucrurile grave care se intampla in Europa nu exista, nici pentru presa, nici pentru autoritatile de la Bucuresti. In schimb avem zilnic in mass-media dezbateri aprinse despre bisnitari si animalele lor salbatice, divorturi de celebritati, scandaluri generate de moartea unor vedete, clovneriile lui Basescu, carnea de cal, eliberarea lui Nastase din puscarie si alte idiotenii fara importanta.
Iar postul national de televiziune nu numai ca nu informeaza corect cetatenii si nu supune dezbaterii nationale problemele importante legate de privatizari, securitatea cetateanului si a bunurilor publice, ba dimpotriva, prezinta privatizarile, liberalizarile, regionalizarea si acordurile cu FMI, ca fiind solutiile cele mai bune de urmat si calea sigura pentru redresare economica si prosperitate!
Daca statul si presa ne-au tradat, singura solutie este aceea sa ne ajutam singuri si sa trecem la actiuni civice concrete. Legat de privatizarea apei la nivel european exista deja o miscare cetateneasca, care a strans pana acum 1,2 milioane de semnaturi si care lupta pentru pastrarea accesului la apa si salubrizare pentru fiecare cetatean, ca serviciu public, nesupus controlului privat.
Daca doriti sa semnati petitii si sa va implicati, puteti descarca materialele necesare de aici: www.right2water.eu/material
Scopul real a gazelor de sist este de a otravi apa pe toata planeta
Nu va inselati ! Planul este de a otravi apa pe toata planeta, ca apoi, rezervele de apa potabila, sa aiba un pret enorm! Aici vorbim de lacomie, dar mai mult de atat, e vorba despre control, pentru ca daca o grupare reuseste sa polueze toate rezervele de apa potabila, dar in acelasi timp se asigura ca a “privatizat” in propriul beneficiu ce a ramas neotravit [toate izvoarele de apa curata ale natiunilor], si le are sub control strict prin intermediul ONG-urilor de “protectia mediului” si agentiilor criminale ale ONU, atunci… acea grupare conduce TOT!
Or sa fie razboaie pentru acces la apa daca le vom permite asa ceva, iar razboaiele acelea vor fi devastatoare. Trebuie sa ne opunem cu orice pret, pentru ca acesti indivizi sunt psihopati, nu le pasa daca ucid milioane de oameni, ba chiar ei isi doresc asta, ca apoi, cei putini din noi, cei care supravietuiesc, sa fie mai usor controlabili, prin implantari de microcipuri sau tatuaje electronice vizibile sau invizibile pe mana dreapta sau pe frunte (microcipurile au ajuns la dimensiunea unui ADN, insesizabile) si alte nenorociri tehnologice ce deja le-au pregatit!
Cat de curand va incepe “razboiul pentru apa” !
Nu exista niciun stat liber in istoria lumii in care cetatenii sa nu fi fost inarmati si pregatiti de lupta. Daca o tara vrea sa fie libera, toti cetatenii cu drept de vot trebuie sa poata purta liberi arme. Concluzia corecta o poate trage oricine gandeste sanatos.
Comisia Europeana pregateste de mai multi ani, pe usa din dos, privatizarea resurselor de apa in toata Europa. Numai ca, dupa privatizare, pretul apei a explodat, iar calitatea apei a scazut. In Portugalia in uma privatizarii apei, pretul ei a crescut cu 400% si continua sa creasca cu 6% in fiecare an, iar apa a devenit in unele locuri atat de proasta incat nu mai poate fi bauta.
Asta i-a speriat pe nemti care au inceput sa rascumpere actiunile de la firmele privatizate, pentru ca autoritatile sa reia controlul asupra apei, care este un bun public. La Berlin a avut loc in 2011, in urma unei petitii a cetatenilor, un referendum pentru desecretizarea contractului de privatizare partiala a companiei BWB, iar in Portugalia au mereu loc ample proteste de strada. In Romania nu se aude nimic despre asta, pentru ca presa e cenzurata si aservita, iar guvernantii ne tradeaza si ne vand cu mare drag. Asa ca tot ce putem face este sa ne ajutam noi intre noi, sa dam informatia mai departe si sa participam la actiunile civice care se desfasoara la nivel european.
Este o REALITATE: in Romania, un numar covarsitor de oameni traiesc in conditii de auto-suficienta: pot, prin resurse proprii sa se hraneasca tot anul, sa vanda produse pentru a cumpara altele necesare, au sursa de APA in curte, le mai lipseste doar sa aiba si energie gratis ca sa fie complet INDEPENDENTI de un sistem (guvern)… iar asta explica oarecum si indiferenta romanilor la ce se intampla.
Ei, aceasta NU MAI ESTE REALITATEA in multe state din vest! Si atunci, te intrebi, cat de importanta este APA pentru a mentine aceste sute de mii de gospodarii independente? Sa ne amintim ca din ianuarie se numara cate vaci/oi, etc are fiecare, ba chiar si mp de solare din curte spre a fi impozitate!
Intradevar, nu prea pot sa controleze cat castiga un taran, cate legaturi de ceapa si ridichi a vandut… Si ajungi la aceeasi concluzie, Agricultura si Turismul (mai exact agro-turismul) au un potential URIAS in Romania, si se pot dezvolta prin resurse proprii oamenilor, independente de stat! Ei bine, asta nu se vrea! Oamenii din Romania sunt mai liberi decat intelegem noi, comparativ cu SUA, chiar UK. Aceasta libertate poate fi luata in termen de cateva luni, prin explorari dupa gaze de sist! “Hopa, scuze… tocmai v-am otravit apa”…


Sursa:Active Information Media

Peter Brabeck, CEO al companiei Nestlé: “Accesul la apa NU ar trebui sa fie un drept public”

24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca

Mii de români au luat calea Mânăstirii Prislop, într-un pelerinaj menit să îi aducă un omagiu unuia dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului XX, părintele Arsenie Boca. Astăzi, se împlinesc 24 de ani de la trecerea sa în lumea drepților, iar creştinii ortodocşi merg, în număr mare, la mormântul său. Cu puţin timp înainte de moarte, el a prezis sfârşitul dictatorului comunist, Nicolae Ceauşescu, dar şi propriul lui sfârşit.
La mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănastirea Prislop, din Țara Hațegului, ajung, aproape zilnic, sute de pelerini. Cu atât mai mulţi, vin, an de an, la pomenirea sa, prilejuită de trecerea în nefiinţă, la data de 28 noiembrie 1989. Locul de veci constituie, azi, unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe această dată este estimat la 30.000 – 40.000 de oameni.

Astăzi, autorităţile estimează sosirea a peste 15.000 de pelerini. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, a declarat că peste 90 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică începând de miercuri după-amiază şi până joi seară, la manifestările religioase de la Mănăstirea Prislop.
Omul lui Dumnezeu sau Sfântul Ardealului, cum este pomenit, adeseori, părintele Arsenie Boca i-a convins pe mulţi creştini să îşi păstreze credinţa în Dumnezeu, în vremuri de restrişte. Chiar şi după moartea sa, mulţi cred că, rugându-se la mormântul lui, primesc iertare, binecuvântare sau îşi schimbă viaţa în bine.
Convieţuire spirituală pe Facebook
Până nu demult, despre părintele Arsenie Boca şi despre Mânăstirea Prislop, la care a fost stareţ şi, apoi, după ce a fost transformată în mănăstire de maici, a slujit, se ştia mai mult din povestirile oamenilor sau din cărţi. Acum, internetul a dat o mână de ajutor mediatizării acestui lăcaş de cult şi a vorbelor de duh şi rugăciunilor părintelui, păstrate de-a lungul timpului. Pe pagina de Facebook a mânăstirii Prislop, apar, zilnic, rugăciuni, sfaturi, reţete de post dar şi povestiri despre gesturile de bunăvoinţă faţă de semeni aflaţi în greutăţi.
Tot acolo, oamenii vorbesc despre împlinirile sufleteşti de care au parte când merg la mormântul părintelui Arsenie Boca sau îşi dau întâliri pentru a merge împreună, în pelerinaj, în Ţara Haţegului. Acolo am găsit postată o povestire, relatată de un călugăr al mănăstirii, despre cum a profeţit părintele Arsenie Boca moartea dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar şi moartea sa.
Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Învierii Sale.
„Să-mi faci crucea”
Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”.
(profeţia mortii sale)
„Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism – ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă – numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo trei săptămâni înaintea lui”.
Preot-martir
Părintele Ieromonah Arsenie Boca, s-a născut pe data de 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, judeţul Hunedoara. Teolog, artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. În biografia sa, scrisă pe wikipedia.org, se arată că a fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București).
„Scara dumnezeiescului urcuş”
Numele său real este Zian Boca. Înainte să ia calea mânăstirii, părintele a urmat Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu”, din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. A primit – la recomandarea profesorului Nicolae Popovici – o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase, din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Ioan Scăraru, o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului.
L-a pictat pe Mihai Viteazul, la Atheneul Român
Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viata de călugăr pentru care optase încă din anii studenției, de la Sibiu.
La Muntele Athos
În 1935 – ca absolvent al Academiei Teologice – a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov).
Călugăr din 1940
În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor. Deja, din 1940, declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”.
Arestat pentru un gest creştin
După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.
La Mânăstirea Prislop
Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956).
Pictura prezicătoare
În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sf. Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie, data morții Părintelui Arsenie.
Trimis la Canal, salvat de Patriarhul Justinian
În noaptea de 15/16 ianuarie 1950 este a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959).
Pribeag în Bucureşti
A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu.
A închis ochii la Sinaia dar a fost înmormântat la Prislop
La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984. Acolo a și închis ochii, pe data de 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.

Sursa :evz.ro

Tracii, Istorie Ascunsa - HD 2013

 

 

 Istoria antică a Europei ar trebui rescrisă! Înainte ca Roma să ia ființă, înainte ca Grecia să înflorească, neamurile traco-geto-dacice au stăpânit teritorii vaste din continentul european și și-au lăsat amprenta asupra întregii sale istorii.
 

În călătoria pe care v-o propunem către trecutul îndepărtat al Europei vi se va prezenta o nouă perspectivă asupra istoriei antice. Multe dintre lucrurile pe care le credeați deja bine stabilite vor fi zdruncinate. Fapte și evenimente puțin cunoscute vor veni să redefinească istoria...

Probele materiale și izvoarele istorice dovedesc că tracii aveau o cultură avansată și că erau creatori rafinați de artă, că lumea greacă a fost puternic influențată de cea tracă, grecii preluând de la traci tradiții și zeități.

În același timp, incursiunea în spațiul antic traco-geto-dacic vă va aduce în prim plan uimitoare comori antice din aur și argint și personalitățile remarcabile ale unor eroi care au rămas adânc întipăriți în memoria umanității. 

Nu în ultimul rând, veți descoperi că traco-geto-dacii au ajuns la conducerea Imperiul Roman, un lucru menționat clar și dincolo de orice discuție de chiar izvoarele antice latine.

Desigur, odată cu vizionarea acestui film, întrebările de genul: "De ce nu găsim aceste informații în cărțile noastre de istorie?" sau "Cine vrea să ne fure istoria?" vor deveni mai acute și vor pretinde cu mult mai multă forță un răspuns de la autoritățile politice și științifice românești.

Ideea este că redescoperirea adevăratei noastre istorii e un proces accelerat pe care nu îl mai poate opri nimic. Indiferent de forțele care se opun, adevărul despre fabuloasa noastră istorie iese cu iuțeală la lumină. Iar acest lucru are darul de a ne face mai uniți și mai puternici... 

Așadar, Omule Bun, te invit să urmărești acest film făcut cu credința că neamul nostru se poate trezi din somnul cel de moarte. Bucură-te de el, meditează asupra acestor informații și fă-l cunoscut tuturor celor din jurul tău!

Cu drag, Daniel Roxin

Sursa: Daniel Roxin blog