RESTABILIREA ORDINII NATURALE: Ideologii politice care subminează Dreptul Natura

Pentru a înțelege aceste manipulări, este necesar să analizăm ideologiile politice pe care acestea se bazează. În ceea ce privește atitudinile contemporane față de viață, căsătorie și familie, merită să acordăm o atenție deosebită următoarelor ideologii:

Marxismul

În secolele al XIX-lea și al XX-lea, ideologia Marxistă și-a dovedit consecințele dăunătoare asupra societății oriunde a fost pusă în practică, integral sau parțial. De aceea, chiar și astăzi, într-o conjunctură de criză economică severă, la scară mondială, aproape nicio mișcare politică nu s-ar declara fățiș a fi Marxistă. Și totuși, unele dintre preceptele centrale ale acestei ideologii încă infestează mințile unui număr considerabil de oameni, având implicații practice pentru acțiunile sociale și politice ale acestora.

Lupta de clasă: teoria Marxistă interpretează istoria ca fiind o serie de lupte de clasă între grupurile oprimate și opresorii acestora. Dacă, în trecut, cei oprimați erau numiți „proletarii”, iar opresorii lor, „capitaliștii”, luptele de clasă de astăzi instigă femeile contra bărbaților, homosexualii contra heterosexualilor etc. Feminismul și Teoria Genului (a se vedea mai jos) trebuie văzute, așadar, ca noi versiuni ale luptei de clasă Marxiste. Abordarea politică Marxistă, care constă din instigarea unui grup social împotriva altuia, a rămas aceeași.

Etatismul: dacă liberalii cred în autodeterminarea individului, Marxiștii susțin că totul trebuie să fie controlat și organizat de stat. Din acest motiv, Marxismul are o atitudine în general ostilă față de familia naturală: aceasta este un spațiu al autodeterminării, în care cetățenii se bucură de un grad mare de autonomie. În special părinții care își educă ei înșiși copiii sunt considerați o sursă a inegalității elitiste, existând o preferință puternică pentru controlul statului asupra educației, ceea ce facilitează îndoctrinarea.

Darwinismul

Teoria evoluționistă a lui Charles Darwin este o teorie științifică și trebuie respectată ca atare. Din păcate, însă, aceasta a inspirat, de asemenea, ideologii politice și, în majoritatea cazurilor, această inspirație a fost absolut reprobabilă.

Cel mai evident exemplu este modul în care teoria lui Darwin a fost utilizată de naziști ca sursă de inspirație pentru teoria lor rasială. Deși este posibil ca rasismul să fi existat dintotdeauna la cote înalte, Darwinismul a părut să ofere acestuia o justificare „științifică”.Dacă istoria universală este înțeleasă ca un proces de selecție a celui mai adaptat sau ca o luptă pentru supraviețuire între specii și/sau rase diferite, în care numai cel mai adaptat va supraviețui, atunci poate părea un comportament perfect logic ca o națiune să atace și anihileze națiunile vecine sau ca o rasă să eradice alte rase. Dacă supraviețuirea în procesul de selecție este chintesența existenței, atunci este misiunea noastră să ne asigurăm că noi și progeniturile noastre, și nu concurența, suntem supraviețuitori. Iar dacă știința dovedește că numai cei mai adaptați sunt destinați a supraviețui, atunci nu poate fi nimic greșit în eliminarea celor neadaptați – acest lucru nu face decât să accelereze procesul evolutiv.

Nu este de mirare, atunci, că în perioada în care teoria evoluționistă devenea tot mai populară, Germania nazistă nu era nici pe departe singura care urmărea politici eugeniste. De fapt, „Legea pentru prevenirea progeniturilor cu boli ereditare” adoptată de naziști în 1933 respecta îndeaproape modelul legislației echivalente din America.

În SUA, începând cu Connecticut în 1896, multe state au adoptat legi ale căsătoriei cu criterii eugenice, interzicând oricărei persoane „epileptice, imbecile sau slabe la minte” să se căsătorească. În 1907, Indiana a devenit primul din peste 30 de state care au adoptat o legislație ce prevedea sterilizarea obligatorie a anumitor indivizi. Curtea Supremă a SUA a susținut constituționalitatea unei legi din Virginia care permitea sterilizarea obligatorie a pacienților din instituțiile psihiatrice de stat în 1927. În multe state, acest gen de legislație a rămas în vigoare pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea.

Analog, țări precum Elveția, Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Estonia și Islanda au adoptat programe eugenice ce includeau sterilizarea forțată. În multe cazuri, guvernele responsabile pentru aceste politici nu aveau orientare de dreapta, ci erau conduse de partide liberale sau social-democrate. Iar dacă în Germania, astfel de politici au fost complet discreditate după experiența nazistă, ele au continuat în țările nordice și în SUA timp de mulți ani după al Doilea Război Mondial, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ultima sterilizare forțată din SUA s-a produs în statul Oregon, tocmai în anul 1981. În Elveția, sterilizările coercitive s-au desfășurat până în anii 1980, iar în Suedia, legislația relevantă a fost abrogată abia în 1976. În Republica Cehă și Slovacia, par să se fi efectuat sterilizări coercitive asupra unor femei de etnie rromă chiar și în anii 1990.

Asocierea strânsă a activiștilor internaționali pro-avort cu ideile eugeniste și chiar rasiste este un fapt binecunoscut, dar care rareori este adus în atenția opiniei publice așa cum ar merita. Margaret Sanger, fondatoarea organizației American Birth Control League (rebotezată ulterior „Planned Parenthood”), a cărei carte, Women and the New Race (Femeile și noua rasă), a contribuit masiv la popularizarea ideii că persoanele „inferioare” genetic trebuie împiedicate să procreeze, a deschis terenul pentru restricțiile cu privire la căsătorie și sterilizările forțate menționate anterior. A colaborat îndeaproape cu Ernst Rüdin, omul care elaborase legislația eugenistă pentru naziști și care, de asemenea, a publicat articole în revista ei,Birth Control Review (Cronica controlului nașterilor). Lui Sanger îi este atribuit citatul: „nu vrem să se ducă vorba că dorim să exterminăm populația negroteilor” și, chiar dacă acest citat este deschis interpretărilor diferite, angajamentul său puternic față de ideile rasiste este evidențiat de faptul că a participat și a susținut discursuri la adunările Ku-Klux-Klanului. Planned Parenthood, organizația fondată de ea, continuă să promoveze avortul ca parte a programelor de ajutoare pentru dezvoltare, transformând astfel lupta împotriva sărăciei într‑o luptă împotriva săracilor.

Feminismul

După declinul Marxismului, Feminismul s-a stabilit drept noua ideologie seculară cu răspândire mondială. Totuși, după cum am menționat deja, Feminismul este de fapt Marxism, într-o altă formă. Acesta identifică femeile drept noua clasă de „victime ale opresiunii”, instigându-le pe acestea contra „opresorilor” bărbați, într-o nouă luptă de clasă.

La fel cum Marxismul dorea bogăție (și nu sărăcie) pentru toți, Feminismul dorește masculinitate pentru toți. În ciuda denumirii, acesta devalorizează și disprețuiește tot ceea ce este considerat tipic feminin, în special modelul de rol al soției și mamei care are grijă de soț și de copii.Prin contrast, valorizează puternic modelele de rol masculine, căutând să le facă pe femei să se îmbrace și să se comporte la fel ca bărbații. De fapt, în consecință, Feminismul este antifeminism.

Totodată, Feminismul promovează „emanciparea”, adică respinge ideea că, într-o căsătorie, partenerii trebuie să aibă îndatoriri diferite și să fie dependenți economic (sau sub alte aspecte) unul de celălalt. Conform agendei feministe, soțiile trebuie să fie independente economic de soții lor (și viceversa) – o idee care, într-un anumit sens, contrazice ideea fundamentală a căsătoriei (care constă din punerea la comun a resurselor și, prin urmare, acceptarea dependenței reciproce). Evident, pierderea sinergiilor rezultată din această abordare individualistă a căsătoriei înseamnă că statul trebuie să intervină: acesta trebuie să subvenționeze creșe pentru copii (pentru ca femeile să fie libere să își urmeze propriile cariere profesionale), să ofere beneficii sociale suplimentare pentru mamele singure etc. Cu alte cuvinte, agenda feministă presupune un stat asistențialist puternic dezvoltat – nu poate funcționa fără acesta. Aceasta implică utilizarea ineficientă a resurselor sociale, conferind ideologiei o oarecare prioritate față de interesul general.

Moștenirea Marxistă a Feminismului devine evidentă atunci când se ia în considerare înclinația cvasitotalitaristă a ideologiei pentru politicile bazate pe conceptul de economie planificată, care merge de la impunerea cotelor de gen și oferirea de subvenții de stat creșelor și până la instrucțiuni detaliate privind modul în care cuplurile căsătorite trebuie să împartă activitățile casnice. Deși este evident că astfel de abordări de reglementare restrâng libertatea și au efecte negative asupra economiei, Feminismul nu a ezitat niciodată să le utilizeze, ceea ce sugerează că „egalitatea de gen” este un obiectiv politic, superior libertății și bunăstării economice.

Se pare că, în climatul politic de astăzi, principalele idei și obiective ale ideologiei Feministe nu sunt mai deloc contestate, acestea fiind cel puțin parțial împărtășite chiar și de mulți oameni care se consideră conservatori. Este timpul ca societatea occidentală să înțeleagă că Feminismul este o ideologie extrem de distructivă, care va submina și va distruge orice societate care face greșeala de a o îmbrățișa.

Homosexualismul

Foarte similară cu Feminismul, ideologia Homosexualistă caută să incite la o altă variantă inovatoare a luptei de clasă, de această dată între homosexuali ca „victime ale heteronormativității” și „opresorii” heterosexuali.

Firul narativ al acestei ideologii este acela că homosexualii se nasc astfel și că „orientarea sexuală” (pretins) înnăscută și inalterabilă a acestora trebuie să fie considerată „normală”. (Sugestiile că înclinația homosexuală ar putea fi o tulburare mintală, că aceasta ar putea avea un caracter tranzitoriu, și nu permanent, sau că ar putea fi depășită prin terapie sunt, prin urmare, considerate o gravă insultă.) În consecință, homosexualii nu trebuie să fie „discriminați” pe motivul „orientării sexuale” a acestora. Din acest drept la „nediscriminare”, ideologii Homosexualiști concluzionează că o relație homosexuală sau lesbiană este, în esență, același lucru cu o căsătorie între un bărbat și o femeie, ei pretinzând ca aceasta să fie tratată în exact același mod.

În timp ce Feminismul respinge și devalorizează feminitatea, Homosexualismul glorifică și idolatrizează sodomia. Sunt organizate evenimente speciale de „mândrie gay” în scopul de a afișa și a celebra colectiv sodomia [1], ca și cum aceasta ar fi un motiv de mândrie. În mod necesar, aceasta implică o viziune distorsionată a sexualității: scopul procreator al sexualității este minimalizat și exclus; în schimb, satisfacerea pulsiunii sexuale este percepută ca un scop în sine. Și totuși, dacă satisfacerea pulsiunii este un scop în sine, atunci nu contează dacă acea pulsiune este îndreptată către o persoană de sex opus, o persoană de același sex, un animal sau orice alt obiect.

Cele mai importante obiecții împotriva ideologiei Homosexualiste sunt acelea că:

• presupunerile sale fundamentale sunt complet nedovedite. Deși poate fi adevărat că înclinațiile homosexuale sunt, într-o oarecare măsură, cauzate de o predispoziție înnăscută, există și dovezi științifice considerabile care sugerează că acestea sunt cauzate, de asemenea, de influențe sociale și că pot fi depășite. În orice caz, niciuna dintre cele două teorii nu dovedește „normalitatea” înclinațiilor homosexuale sau acceptabilitatea morală a actului homosexual.
• presupunerea că homosexualitatea este normală implică o înțelegere naturalistă bizară a „normalității”, conform căreia totul trebuie să fie considerat „normal”, cu singura condiție de a exista în natură. În același mod, însă, orice boală ar putea fi descrisă drept „normală” și s-ar putea argumenta că, în temeiul acestei „normalități”, bolile nu trebuie să fie tratate. Conform aceluiași raționament, pedofilia, alcoolismul, dependența de droguri etc. ar putea fi toate numite „normale” și, astfel, s-ar putea argumenta că nu trebuie să fie restricționate prin nicio lege.
• se bazează pe o concepție distorsionată a „discriminării”. În realitate,discriminarea este inegalitatea arbitrară de tratament al persoanelor aflate într-o situație egală. Dar chiar dacă homosexualitatea ar fi considerată „normală”, sodomia nu ar fi „egală” cu o relație conjugală între un bărbat și o femeie. Chiar și în absența oricărui oprobriu moral împotriva homosexualității/sodomiei, diferențele de tratament între căsătoria soților (de sexe opuse) și o relație unisex și-ar păstra, prin urmare, în continuare legitimitatea, întrucât cele două situații prezintă diferențe relevante. Revendicarea Homosexualismului este, dimpotrivă, tratamentul egal al unor situații inegale.

Teoria Genului

Teoria Genului este o ramură desprinsă recent din Feminism și Homosexualism. Deși urmărește obiective similare, diferă considerabil, în aspectele sale doctrinale, față de cele două ideologii menționate anterior.

Feminismul recunoaște existența a două sexe diferite, pretinzând că un sex îl oprimă pe celălalt. Homosexualismul afirmă că orientările sexuale sunt înnăscute și inalterabile, ceea ce deresponsabilizează persoana afectată de acestea cu privire la comportamentul sexual în care se angajează. Teoria genului, dimpotrivă, presupune că preferințele și orientările sexuale sunt, sau ar trebui să fie, liber alese și că acestea se pot modifica în timp. Deși acceptă, încă, existența diferențelor fiziologice dintre bărbați și femei, Teoria Genului neagă importanța acestora. În schimb, aceasta percepe identitatea masculină și cea feminină drept rezultatul unei simple convenții sociale, care, în numele libertății, trebuie să fie depășită. „Identitatea de gen” este, astfel, definită ca „experiența de gen resimțită profund, internă și individuală a fiecărei persoane, care poate să corespundă sau nu cu sexul atribuit la naștere, incluzând percepția personală a propriului corp (care, în condițiile alegerii libere, poate implica modificări ale aspectului sau funcțiilor corporale prin mijloace medicale, chirurgicale sau de altă natură) și alte exprimări ale genului, inclusiv îmbrăcămintea, vorbirea și manierismele”.

Cu alte cuvinte, „identitatea de gen” a unei persoane este independentă de sexul biologic, fiind bazată pe sentimente și alegeri subiective, și nu pe fapte verificabile.Aceasta a condus la o veritabilă proliferare a „identităților de gen” nou-descoperite – conform unei politici recent adoptate de rețeaua de socializare Facebook, se poate acum alege dintre 60 de variante posibile!

În timp ce Feminismul și Homosexualismul pot fi asociate istoric cu originile lor în Marxism,Teoria Genului se revendică dintr-un liberalism radical, care exaltă emoțiile subiective și alegerile personale până la punctul în care acestea ajung, într‑un final, să surclaseze orice realitate obiectivă.

Evident, o astfel de teorie este, în mod necesar și iremediabil, neștiințifică (sau chiar antiștiințifică), dat fiind că sentimentele personale reprezintă unica sursă de informații acceptată.

Relativismul

Relativismul este o poziție filosofică ce afirmă că nu există adevăr, ci numai puncte de vedere. Aceste puncte de vedere, conform acestei teze, sunt fundamentate pe experiențe și preferințe personale, dar nu pot emite pretenții de valabilitate universală și, prin urmare, nu trebuie să fie impuse celorlalți.

Pare evident că o astfel de abordare cu privire la adevăr nu ar putea fi aplicată în domeniul științei empirice, în care se investesc eforturi și fonduri considerabile tocmai pentru a găsi informații care sunt, în cea mai mare măsură posibilă, obiective. Prin urmare, pentru științele naturale, abordarea general acceptată este aceea că o teorie științifică nu este niciodată un adevăr categoric, dar poate fi considerată un „adevăr preliminar” – până la înlocuirea sa de către o teorie superioară. Abordarea nu postulează, astfel, că nu există adevăr absolut, ci că acesta nu poate fi niciodată atins; în schimb, poate fi aproximat în etape incrementale [2].

Relativismul, dimpotrivă, neagă însăși existența adevărului, în special cu privire la metafizică și moralitate. Acesta neagă existența Dreptului Natural, adoptând astfel o poziție de pozitivism juridic: legea este ceea ce se prevede în statute.

Deși susținătorii Relativismului tind să creadă că poziția lor este o expresie a toleranței, de fapt, ea pregătește terenul pentru cele mai rele forme de totalitarism. Dacă toate legăturile dintre lege și realitatea externă sunt secționate, atunci oricine deține puterea politică va avea permisiunea de a impune legi complet arbitrare. Aceasta este o tentație nu numai în regimurile dictatoriale, ci și în democrație.

Relativismul este, prin urmare, în ciuda originilor sale în gândirea liberală, prin natura sa o ideologie nu liberală, ci totalitaristă. Totodată, el nu constituie o expresie a raționalității, ci respingerea raționalității. Prin negarea existenței adevărului, el neagă, de asemenea, în mod radical, demnitatea umană, care este înrădăcinată tocmai în faptul că omul este capabil de autoreflecție rațională, adică are capacitatea și aspirația de a discerne binele de rău și de a acționa în consecință.

Ideologia antidiscriminare

Cea mai recentă aberație intelectuală contemporană se reflectă în proliferarea din ultimul timp a noilor politici care caută să promoveze „egalitatea” prin intermediul „legislației antidiscriminare”. Aceste politici, care caută chiar să transforme „egalitatea” într-un nou drept al omului, care le înlocuiește și le surclasează pe toate celelalte, constituie expresia unei concepții impracticabile a justiției:

• Supraevaluează „egalitatea” în detrimentul libertății, restrângând radical libertățile personale și economice (în special libertatea de exprimare și libertatea contractuală) pentru a obține „egalitatea”;
• Tind să înțeleagă, prin „egalitate”, nici egalitatea tuturor persoanelor în fața legii și nici o situație în care toți oamenii au o egalitate de șanse, ci o egalitate a rezultatului, adică o situație în care, indiferent de talent sau de merit, toți trăiesc în condiții egale; această disociere dintre merit și recompensă transformă „egalitatea” într-un concept al injustiției, și nu al justiției;
• Tind să își bazeze concepția cu privire la „egalitate” pe comparații întemeiate pe criterii selectate arbitrar. Aceasta transformă „egalitatea” însăși într-un concept arbitrar. Din cauza arbitrariului său evident, aceasta nu face decât să extindă puterea instituțională a persoanelor însărcinate cu aplicarea legii, pe spezele libertății cetățenilor;

În consecință, „legislația pentru egalitate” impune adeseori egalitatea de tratament pentru ceea ce este, de fapt, inegal și inegalitatea de tratament pentru ceea ce este, de fapt, egal. Deși unele dintre aceste măsuri pretind a fi legi „antidiscriminare”, altele, precum recenta propunere a Comisiei Europene de a prevedea cote fixe ale femeilor în consiliile de administrație corporative, impun discriminarea într-un mod fățiș și fără precedent, expunând astfel absurditatea și autocontradicția ideologiei subiacente;

Rezultă că „egalitatea” este un concept extrem de fluid, cu sens incert, care poate fi răsturnat și ajustat în orice direcție. „Legile antidiscriminare” riscă, astfel, să se transforme într-un sofism instituționalizat, favorizând abuzul de putere în locul eliberării.

_______

[1] În această lucrare, facem distincție între „homosexualitate” drept caracteristică (pretins înnăscută și inalterabilă) a unei persoane și „sodomie”, care este termenul folosit tradițional pentru a descrie contactul sexual între persoane de același sex. Prin „Homosexualism” înțelegem noua ideologie care exaltă homosexualitatea/sodomia ca fiind o înclinație și un comportament „egale” și, prin urmare, acceptabile din punct de vedere moral.

[2] Această viziune și-a găsit cea mai cunoscută expresie în studiul „Logik der Forschung” (Logica descoperirii științifice) al lui Karl Popper.

Sursa: 2blackjack1.wordpress.com

Ce nu au spus jurnaliștii despre Catedrala Mântuirii Neamului: lângă Catedrală, Biserica Ortodoxă construiește un SPITAL, ultramodern. Are și secție de URGENȚE

                În goana după publicitate, unii s-au cățărat pe tinerii morți la clubul Colectiv pentru a-și face cunoscută ideologia. Astfel, nici nu apucaseră morții să închidă ochii, că s-au scos de la naftalină lozincile cu "spitale, nu catedrale". 

               Dacă s-a demonstrat, fără putință de îndoială, că România stă în media europeană la capitolul spitale per numărul de locuitori, aceiași ideologi au spus că de fapt problema o reprezintă fondurile de la Catedrala Mântuirii Neamului, care ar putea fi folosite pentru ridicarea unor spitale noi. 

               Mai mult, pe internet a apărut o petiție pentru transformarea Catedralei Mântuirii Neamului în spital, informație preluată și de o parte a presei.

              Ceea ce jurnaliștii nu știau, înainte să preia această petiție este faptul că în cadrul Complexului Catedralei Mântuirii Neamului, Biserica Ortodoxă construiește...un spital. În proiectul Catedralei, lângă lăcașul de cult se construiește Centrul Social Medical, Casa Sfântul Apostol Luca. lnstituția va avea cabinete de consultații pentru diferite specializări, primări Urgențe, Imagistică, Laborator, dar și Bloc Operator și Terapie Intensivă.

              Ideea unei Catedrale a Neamului a fost ridicată inițial de Mihai Eminescu, fiind apoi susținută de Regele Carol I dar și de Regele Ferdinand.
 

              În 2014, Guvernul României a alocat 14 milioane de euro pentru construcția Catedralei, dintre care 9 milioane de euro s-au întors la bugetul de stat sub formă de impozite şi contribuţii sociale la salariile lucrătorilor de pe şantierul catedralei, TVA, acciză şi alte taxe.

              Patriarhia estimează că edificiul va costa, în total, 80 de milioane de euro. De asemenea, complexul va cuprinde alte trei clădiri:  În partea din faţă-stânga va fi Casa „Sf. Apostol Andrei", unde va fi un cămin pentru pelerinii clerici, în partea din faţă-dreapta va fi Casa „Sf. Apostol Pavel", unde va fi un cămin pentru pelerinii mireni, în spate-dreapta va fi Centrul Cultural Misionar „Sf. Apostol Pavel", pentru românii din ţară şi din străinătate, 

Unde se pot face donaţii pentru Catedrala Mântuirii Neamului: 
Cont BCR (ROL): RO53 RNCB 0075 0048 9503 0109 Sucursala Sector 4, București 
Cont BCR (EUR): RO96 RNCB 0075 0048 9503 0111 Sucursala Sector 4, București 
Cont BCR (USD): RO26 RNCB 0075 0048 9503 0110 Sucursala Sector 4, București

 

Sursa: 

Smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice

            Este necesar totodată să arătăm că smerenia trebuie legată de înţelepciune. Ele nu pot fi despărţite. Dacă le desparţi greşeşti. Înţelepciunea fără smerenie duce la mândrie, iar smerenia fără înţelepciune poate duce la unele defecte, chiar la prostie. Pentru smerita cugetare trebuie să stai cu mintea în inimă, spun Sfinţii Părinţi.

          Înţeleaptă fiind smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice. Iisus Hristos, chipul smereniei şi al blândeţei înfruntă şi mustră pe cei mândri, pe fariseii şi cărturarii făţarnici. De asemenea El izgoneşte din templu pe vânzătorii de animale şi schimbătorii de bani, care nesocoteau sfinţenia şi iubirea de Dumnezeu. Tot aşa Petru, în smerenia lui înţeleaptă înfruntă pe conducătorii poporului său. Fiind chemat în faţa Sinedriului şi primind poruncă să nu mai vorbească de Iisus a răspuns: „Este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu?” (F.Ap. 4, 1). În înţelepciunea lui smerită ne-a dat şi nouă un exemplu pentru a şti pe cine şi cum să ascultăm.

        Biserica, ne arată smerenia înţeleaptă ca fiind virtute necesară pentru a ni se deschide „uşile pocăinţei”. Cum am putea porni altfel pe calea pocăinţei dacă nu am fi conştienţi de păcatele noastre? De aceea fără smerenie nu poate fi nici pocăinţă nici evoluţie spirituală … nimic. Dacă omul a căzut prin mândria minţii, poate birui numai prin virtutea ce i se opune: smerenia. Ca urmare la baza tuturor virtuţilor se află smerenia înţeleaptă, iar la baza tuturor răutăţilor găsim mândria, pofta, invidia etc. Coroana virtuţilor este iubirea, iar culmea răutăţilor este justificarea păcatelor care se face din mândria de a ieşi nevinovat.

Din Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, p. 17-18

Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest. E exact OPUSUL! Vor să ajungă la COPIII voştri

Gabriele Kuby, autor şi sociolog german: Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest. E exact OPUSUL! Vor să ajungă la COPIII voştri



Unul din cei mai importanţi autori germani, sociologul Gabriele Kuby, consideră că Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite fac tot ce pot "pentru a submina familia" şi modul de viaţă tradiţional. În 2002, ea susţinea că seria Harry Potter introduce copiii în lumea ocultismului şi a păgânismului, poziţia ei fiind susţinută de viitorul Papă Ratzinger.
Mall online:Livrare gratuita in 24 de ore!
"UE şi ONU fac tot ce le stă în putinţă pentru a submina familia şi sistemul nostru de valori. Şi numesc această acţiune „drepturile omului”: promovarea agresivă a căsătoriei homosexuale în toate ţările, promovarea agresivă a ideologiei de gen ca politică de stat, promovarea obligativităţii ca femeile să aibă asigurate un procent din toate locurile de pe piaţa muncii şi din alte poziţii-cheie, promovarea preluării de către stat a îngrijirii copiilor mici la creşă", spune ea într-un interviu pentru siteul stiripentruviata.ro.
 Sosită în România pentru a-şi prezenta cea mai nouă carte, "Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii", Gabriele Kuby afirmă că ţara noastră nu este deloc înapoiată şi că din "vest vin lucruri realmente malefice".
 "În primul rând, nu mai gândiţi că sunteţi în urmă. Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest – în realitate este adevărat exact opusul. De fapt, din vest vin lucruri realmente malefice. Am auzit o ştire azi. Nişte ONG-uri din România au declarat că ţara voastră trebuie să prindă din urmă (n.r.: trenul educaţiei sexuale din Occident). Puteţi fi foarte fericiţi că această distrugere nu a avut încă loc în ţara voastră. Şi ar trebui să vă mobilizaţi în toată ţara în orice coaliţie posibilă, cu oricine, inclusiv de peste graniţe, şi cu oricine din interiorul ţării care poate lupta împotriva acestui lucru. Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia. Fiindcă va prăbuşi mai întâi familia. Aceasta este rădăcina", a conchis ea.

„Aceasta este Frumuseţea care va mântui lumea”

Jonathan Jackson
Personalitatea complexă a lui Jonathan Jackson, o prezenţă constantă în paginile revistei noastre, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Am avut bucuria să stăm de vorbă cu el despre cele ale vieţii în Hristos, regăsind acelaşi om viu şi firesc, o dovadă că se mai poate trăi frumos şi în pustiul duhovnicesc al societăţii contemporane, că şi în toiul acestei nesfârşite dezlănţuiri a răului în lume sufletul se mai poate întâlni cu Dumnezeu. „Ci pentru că vă faceţi părtaşi patimilor lui Hristos, bucuraţi-vă, ca şi întru arătarea Slavei Lui să vă bucuraţi” 1 Petru 4:13.
– Jonathan, mai întâi de toate: vorbeai, povestind convertirea ta, de „duhul tămăduitor şi mângâietor al Liturghiei ortodoxe” şi de „frumuseţea Ortodoxiei, care îl atrage pe om tot mai mult şi mai mult către Hristos”. Ce te-a făcut să te exprimi aşa? Ce ai trăit?
– Este o taină adâncă, care poate fi trăită doar prin harul Sfântului Duh. E dificil pentru oamenii din societatea occidentală să trăiască spiritualitatea Bisericii Ortodoxe. Avem preoţi, Sfinte Taine, icoane, Dumnezeiasca Liturghie – toate acestea au o uriaşă profunzime duhovnicească, dar pot fi abordate şi cu o gândire pur omenească. Iar când se întâmplă aşa, taina Sfântului Duh rămâne ascunsă. Oamenii vor vedea doar forma exterioară de închinare şi nu vor trăi realitatea ei lăuntrică.
Există în Biserica Ortodoxă o evidentă frumuseţe estetică, dar frumuseţea cea mai din urmă este Prezenţa Sfintei Treimi. Viaţa în Sfântul Duh. Sunt clipe uimitoare când Sfântul Duh ne deschide inimile şi trăim realitatea veşnică a Bisericii şi-a închinării ei. Atunci are loc tămăduirea, atunci are loc mângâierea… Într-adevăr, ele se săvârșesc neîncetat, dar în astfel de clipe putem simţi frumuseţea tămăduitoare a Credinţei.
Dacă în inima mea se află mândrie şi judecata aproapelui, atunci Dumnezeiasca Liturghie va rămâne opacă pentru mine. Dacă mă apropii însă de cântări, de rugăciuni şi, în cele din urmă, de Sfânta Împărtăşanie cu smerenie, cu frică şi cu minunare, atunci poate avea loc adevărata participare. Dumnezeiasca Liturghie e o taină aşa de mare! Citesc acum o carte numită „Dumnezeiasca Liturghie”, a Ieromonahului Grigorie Aghioritul. Vreau să înţeleg mai bine Liturghia. Nu doar intelectual, ci într-un fel care să mă schimbe. Am nevoie să mi se reamintească, iarăşi şi iarăşi, cele mai simple lucruri.
- Numărul crescând al celor care descoperă (sau redescoperă) Ortodoxia m-a dus cu gândul la cuvintele Sfântului Siluan Athonitul, care zicea că „Sfântul Duh dă mărturie despre Dumnezeu”, şi aşa Îl pot cunoaşte toţi oamenii. Ce părere ai despre această lucrare a Duhului în zilele noastre, socotite de mulţi Părinţi drept eshatologice?
- O, ce întrebare mare!… Am citit de curând cartea Arhimandritului Sofronie „Cuviosul Siluan Athonitul” şi nu am cuvinte să exprim frumuseţea acestui Sfânt şi a învăţăturilor sale. Iar Sfântul Siluan zice că smerenia lui Hristos şi dragostea de vrăjmaşi sunt lucrarea veşnică şi „eshatologică” a Sfântului Duh.
Lumea zilelor noastre pare să fie copleşită de materialism, consumerism şi deznădejde. Taina smereniei lui Hristos este singura cale ce tămăduiește inima omului de aceste boli. Creştinii pot realiza pe lumea aceasta tot felul de lucruri, dar dacă nu ne iubim cu adevărat vrăjmaşii, nu este în noi Duhul Sfânt. Nu mă pot gândi la un alt mesaj mai profund acum, când lumea a scăpat de sub control. Hristos e acolo, în mijlocul furtunii, mergând pe apă, făcând cele cu neputinţă de făcut, chemându-ne să ne alăturăm Lui. El şi-a iubit vrăjmaşii, S-a rugat „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” Luca 23:34. Aşa ceva e cu neputinţă pentru noi fără harul Sfântului Duh. Şi suntem neputincioşi să dobândim harul prin puterile noastre, dar Dumnezeu nu ne va încălca libertatea. Trebuie să o vrem noi înşine. Trebuie să împreună-lucrăm cu Sfântul Duh şi să ne rugăm ca mila şi harul să facă cele cu neputinţă, şi să ne iubim vrăjmaşii. Vedem în vieţile Sfinţilor că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
Fragmente (…)
„Să arătăm lumii smerenia lui Hristos şi dragostea de vrăjmaşi”
- La sfârşit, o întrebare simplă dar cuprinzătoare: ce înseamnă pentru tine să fii creştin în ziua de astăzi?
- Unul din lucrurile pe care le iubesc la Biserica Ortodoxă e că credinţa sa este aceeaşi astăzi, ca şi la început. „Iisus Hristos este acelaşi ieri şi astăzi, şi în veci” Evrei 13:8, cum zic Scripturile. E ceva incredibil să rosteşti Crezul la fiecare Dumnezeiască Liturghie şi să ştii că eşti într-un glas cu ceilalţi creştini de-a lungul veacurilor în vestirea Evangheliei! Ce înseamnă să fii creştin astăzi ar trebui să fie la fel cu ce însemna în anul 33. Lumea s-a schimbat foarte mult în două mii de ani, dar inima omului a rămas în continuare aceeaşi. În continuare sunt mândru, încet la pocăinţă, leneş, nerăbdător, în continuare cârtesc şi mă vaiet, în continuare fug de suferinţă…
Ce înseamnă pentru mine să fiu creştin este că n-am fost lăsat să mă afund în amăgirile mele. Hristos m-a chemat pe nume. S-a pogorât în iadul meu, în iadul mâniei şi judecăţilor mele. În chip minunat, a bătut la uşa inimii mele şi a aşteptat să-I deschid. N-a dat buzna. N-a rupt uşa. N-a spart geamul. Nu mi-a încălcat libertatea. A bătut şi a aşteptat cu răbdare. A suferit iadul de-a mă iubi. Şi când I-am deschis uşa pentru că idolii şi dumnezeii mei mincinoşi mă dezamăgiseră cu toţii, a venit şi a cinat cu mine, păcătosul. Nu m-a osândit. M-a iertat. A început să-mi arate cine sunt cu adevărat, cine am fost făcut să fiu dintru început. Şi această relaţie de mântuire este în continuă desfăşurare. Dragostea lui Hristos nu se clatină niciodată. Oricât I-aş greşi, El e gata să mă mântuiască.
Lumea are nevoie de această dragoste. Noi, creştinii, nu trebuie să-i judecăm şi să-i osândim pe oameni. Niciodată nu trebuie să-i judecăm pe ceilalţi. Doar să ne osândim pe noi înşine, cu încredere în mila lui Hristos – „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, i-a spus Hristos Sfântului Siluan. Trebuie, încă odată, să arătăm lumii smerenia lui Hristos şi dragostea de vrăjmaşi. Aceasta este frumuseţea care va mântui lumea.
 Material realizat de Radu Hagiu
 Mulţumiri Ancăi S. Munteanu, fără care acest interviu nu ar fi putut apărea.
Articol publicat în numărul 81 (Octombrie 2015) al revistei Familia Ortodoxă.
Sursa: Familia Ortodoxă

Acad. OVIDIU BOJOR: “Lumea sta sa se prabuseasca moral, etic si spiritual. Lipiti-va de oameni bogati spiritual! Si ancorati-va in franghiile puternice ale iubirii si credintei, in valorile adevarate si neschimbatoare ale vietii.”

Este academician, farmacist de renume si autor a zeci de carti si tratate de fitoterapie. Alpinist incercat in Himalaya si iubitor al lumii plantelor in toata profunzimea ei, Ovidiu Bojor e si un exemplu de viata. Are aproape 87 de ani, un tonus de invidiat si-un zambet care incalzeste inimi. Secretul lui? O iubire mare cat soarele, veche de 52 de ani.

“In dragoste, preludiile sunt totul”

– Se sopteste pe la colturi ca aveti o casnicie de invidiat. Domnule Bojor, povestiti-ne, va rugam, cum ati cunoscut-o pe sotia dvs.

– Ne-am cunoscut cand eram studenti, in trenul Bucuresti – Gheorghieni. Eram responsabil cu sportul, la Comitetul Sindical al Facultatii de Medicina din Bucuresti si organizasem o excursie, cu studenti si profesori, in Muntii Suhard, la schi. Plecaseram toti, cu un tren personal, de noapte. Nu erau multe locuri de dormit, asa ca in compartiment i-am lasat pe ceilalti sa doarma pe locurile de dedesubt, iar noi doi ne-am suit, ca niste alpinisti, tocmai… in plasa in care se puneau bagajele. Acolo, la inaltime, am povestit jumatate de noapte si am si adormit la un moment dat. Cand am ajuns insa la cabana, si toti au fost repartizati in camere, s-a dovedit ca eu am ramas fara pat. Asa ca fetele m-au luat in dormitorul lor. Eram eu si opt fete, ca un sultan cu opt cadane. Nu m-au lasat pana nu mi-au legat un turban pe cap, iar ele si-au legat cearsafuri albe. (rade) Atunci s-a nascut frumoasa poveste de dragoste dintre mine si Mioara. Ani de-a randul apoi am tot urcat pe culmi amandoi. Eu ma ocupam si cu cartarea muntilor. Plecam si, cate sase, sapte zile, nu intalneam picior de om. Jumatate din Carpati i-am facut impreuna.

– Ati implinit, nu de mult, 50 de ani de casnicie. Cum e dragostea la varsta asta?

– E o dragoste platonica, frumoasa, tandra si inteleapta. E o iubire foarte spiritualizata. Acum doi ani, am sarbatorit nunta de aur la Manastirea Pangarati, o cetate din secolul 14, din judetul Neamt. O prietena foarte buna de acolo, Iulia Barbu, care a vrut sa fie si nasa noastra, a organizat totul absolut minunat. Am avut 25 de invitati. S-a facut o slujba frumoasa, in biserica, si apoi am fost la masa. Au fost clipe extraordinare, care ne-au inaltat spiritual, ne-au facut sa continuam drumul nostru cu fruntea sus, cu bucurie si totdeauna cu fata la lumina. La varsta noastra, e mai important ca oricand sa mergi cu fata spre lumina, spre bucurie, spre Dumnezeu.

– Ati gasit in toti anii acestia reteta unei casnicii care sa nu schiopateze?

– Secretul sta ascuns in anii de dinainte de casnicie. Eu le recomand tuturor sa nu se aprinda la prima scanteie. Si sa fie prieteni – doi, trei, patru ani inainte. Sa nu se arunce intr-o valtoare pasionala, din care nu se alege nimic. In anii acestia de prietenie, se verifica totul si se calmeaza toate conflictele: diferentele financiare, ca unul are mai multi bani, ca altul are mai putini, ca unul e mai cheltuitor, ca altul e mai dezordonat sau mai incapatanat, si asa mai departe. La fel si cu cele intelectuale si spirituale. Noi, inainte sa ne casatorim, ne-am si certat, ne-am si despartit, pana ce am lamurit absolut toate lucrurile intre noi. Eu eram o fire mai iute, un scorpion ardelean mai agresiv, ea era mai blanda, mai intelegatoare. Casatoria, sa stiti, nu rezolva asperitatile, ci le accentueaza. De aceea, cand intri in ea, iubirea ta trebuie sa fie limpede si curatata, nu tulbure si maloasa. Casnicia nu se face cu gandul ca unele lucruri se rezolva pe parcurs. Casnicia e un pas definitiv, care nu trebuie facut in pripa, ci cu seriozitate. Daca ai luat drumul asta, trebuie apoi sa-l urmezi cu devotament, concesie si intelegere permanenta pentru cel de langa tine. In epoca moderna, casniciile esueaza adesea, pentru ca s-au estompat foarte mult preludiile. Preludiul e foarte important in dragoste. Asteptarea e cea care face lucrurile sa creasca, le umple de mister si de farmec, le da greutate. Astepti, cu emotie, sa afli daca femeia pe care o placi va fi tandra sau jucausa, daca va sti sa te mangaie. Cand aveam 14 ani, am plecat la pescuit pe valea Bistritei si am poposit sa dormim la unul din cei unsprezece frati ai familiei Chirileanu (fratele cel mare a fost editorul operelor lui Ion Creanga). In seara aceea se adunasera acolo vanatori si pescari sa-l asculte pe scriitorul Mihail Sadoveanu.

O familie fericita

Imi aduc si acum aminte cum povestea cu vocea lui groasa si leganata: “Mai, copii, maaaaai, sa stiti un luuuuucru: la pescuit, la vanatooooare si in draaagoste, preliminariile sunt totul!”. (rade) Ai tras glontul, ai doborat caprioara! Actul sexual, in sine, reduce totul la nimic. Mai ales ca dupa aceea, in loc sa mai stea sa-si mangaie sotia, sa o copleseasca de afectiune, cei mai multi se intorc pe spate si sforaie.

– Totusi, de-a lungul unei casatorii, oamenii se schimba, nu mai traiesc emotia de la inceput, ca atunci cand si-au jurat credinta. Prietenia preliminara nu garanteaza mereu fericirea.

– Oamenii nu se schimba fundamental, ei raman aceiasi, ce se schimba sunt niste preocupari exterioare. Iar daca intr-adevar se schimba, raceala care apare e cel mai adesea din vina amandurora, ca n-au stiut cum sa hraneasca focul de la inceput si ca focul lor nu a avut si suport spiritual, in credinta. Oamenii ii acuza pe ceilalti ca s-au schimbat cand, de fapt, ei asa fusesera dintotdeauna, doar ca valvataia de la inceput i-a orbit. Si apoi se trezesc ca nu le mai place de cel pe care si l-au ales si incearca sa-l modifice dupa gustul lor. Asta e semnul ca lipseste iubirea adevarata. De aceea, repet, nu-i decat o solutie: deschideti bine ochii, inainte sa va legati la cap.

“Vibratia iubirii rezista si in moarte”

– Ce e de facut cand incep sa apara conflictele, cand intre soti intervin raceala si tradarea?

– Daca ai neglijat preludiul casatoriei, conflictele apar mai mult ca sigur! Noi, in 52 de ani de casnicie, nu ne-am certat niciodata! N-am avut nici un conflict. Stiu ca pare greu de crezut. Am functionat numai pe concesie si intelegere reciproca. Dar pot intelege ca se intampla la altii si ca viata devine atunci insuportabila. Eu sunt pentru separare, nu pentru divort! Tu mergi pe calea ta, eu merg pe calea mea. Dar nu cu scandal, nu cu certuri, nu cu suferinta. Astepti si cugeti in liniste si tihna, vorbesti totul cu calm, fara nervi, iar despartirea sa fie in luciditate. Apoi, daca se ajunge la tradare, e si mai trist. Libertatea e una, libertinajul e alta. Si libertinajul calca libertatea. De la tradare incep sa se strice toate.

Se sfarma si increderea, si misterul, si bucuria. Unii o fac pentru ca sunt inconstanti si in viata de zi cu zi, pentru ca se lasa foarte usor prada placerii si nu au suportul afectiunii spirituale, pentru ca sunt obisnuiti sa consume, nu sa daruiasca. Altii, pentru ca nu se potrivesc din punct de vedere sexual. Nu-i poti lua omului dorinta de mai bine, de o legatura mai stransa, de o intimitate mai profunda. Va cauta intotdeauna ceva mai adevarat, care sa-l implineasca mai adanc, care sa-i acopere golul pe care il are. Trebuie sa avem rabdare sa gasim pe cineva din acei 5% din oameni care gandesc la fel cu noi. In toata istoria civilizatiilor, oamenii nu au avansat prin gloata, prin turma, ci prin unicitate, prin singularitate. Apoi, nu suntem numai creier, nici doar spirit, nici doar trup. Suntem toate trei si avem nevoie in egala masura de toate trei. Fara una dintre ele, nu e intalnirea adevarata! Si va spun eu ca nu e minciuna, intalniri din astea chiar exista.

– Credeti ca e importanta potrivirea sexuala intre doi oameni?

– E foarte importanta! Face parte din natura umana. La toate animalele exista o perioada de rut, primavara sau toamna. Noi nu avem o asa perioada. Pentru ca noi, oamenii, dincolo de perpetuarea speciei, in lupta aceasta acerba pentru existenta, avem nevoie si de relaxare. Iar actul sexual e una din cele mai frumoase si mai depline desfatari. Dar sexualitatea nu e totul. Ca dovada ca atunci cand inaintezi in varsta si ea se stinge, ramane caldura acumulata a dragostei din toti anii de dinainte, e ca un cont in care ai facut economii. Raman tandretea, atingerile, mangaierile, luatul in brate si vibratia aceea profunda a unei iubiri care va rezista si in moarte. Pentru ca doua suflete care se iubesc se vor iubi la fel si dincolo. Viata adevarata nu e aici. Viata adevarata incepe de-abia dupa moarte. Iar eu sunt convins ca si acolo voi fi cu Mioara de mana.

– Ati avut, cu siguranta, si momente de cumpana. Cum mai poti pastra taina dragostei, cand viata te pune in situatii dificile?

– Daca trebuie sa treci un rau mare si involburat peste o punte foarte ingusta si il treci tinandu-te de mana cu celalalt, ajungi dincolo cu bine si ai cu cine sa te bucuri ca ai infruntat provocarea. Daca fiecare trece puntea singur, riscurile sunt si ele impartite. Se va simti fiecare lasat la greu, fiecare il va acuza pe celalalt, frustrarea va creste si o mare singuratate isi va face cuib intre ei. De dezamagire, vor impartasi tot mai putine lucruri, vor ajunge dincolo fiecare pe cont propriu, nu vor mai avea motiv sa se bucure si nici chef de vorba, o vreme vor mai merge poate alaturi, dar apoi fiecare va lua alt drum.

Si noi am avut foarte multe momente dificile de trecut. N-am fost o familie bogata. Tatal meu, desi fusese profesor de Stiinte Naturale (avusese doua catedre), a pierdut tot. Toata averea noastra a fost nationalizata. Socrul meu era mecanic pe locomotiva cu aburi. La inceput, de exemplu, cand Mioara era inca studenta, locuiam intr-un apartament din acela colectiv stalinist, alaturi de alte trei familii, cu baie comuna si toaleta comuna. Si am hotarat sa strangem bani, sa depunem la primarie, ca sa primim casa cu ajutorul statului. Au fost ani grei, in care ne-am rupt de la gura distractiile, placerile. Dar am ramas uniti, nu ne-am dezbinat. Mai tarziu, cand eu am devenit consilier si expert pentru dezvoltare industriala al Natiunilor Unite, in Katmandu, ca sa pot definitiva ultima faza a unui proiect de constructie a primei industrii farmaceutice pe baza de plante medicinale din flora nepaleza, a trebuit sa locuiesc acolo doi ani de zile. Baiatul meu era mic, avea 12 ani, nu puteam sa ma vad cu familia decat o luna pe an, cand ma vizitau ei acolo. Ne era foarte dor unuia de celalalt. Dar cand legatura spirituala e puternica, nici distanta nu te poate indeparta. Nu casnicia e grea, viata e grea! Si fiecare trebuie sa invete sa-si duca crucea. Efortul depus in viata asta nu ne coboara, ne face mai puternici, ne purifica, ne ajuta sa gasim in noi resurse continue, sa devenim mai buni, mai creativi. Totul e sa nu intri in starea de depresie, de deznadejde, de indiferenta. Sa suferi cu speranta, cu credinta, ca numai atunci suferinta are un folos. Exista si o ruga care mie imi e foarte draga:
“Doamne, fa din suferinta/ Pod de aur, pod inalt./ Fa din lacrima velinta/ Pentru un pat afund si cald./ Din lovirile nedrepte/ Faguri faca-se si vin./ Din cadere – scari si trepte/ Pentru un urcus alpin”. Sa nu uitam ca viata noastra e un urcus pe munte. Cu cat urci mai sus, cu atat orizontul se largeste si cuprinzi din ce in ce mai mult.

“Dragostea este un miracol. Casnicia, nu”

– Exista gesturi care pot inalta o iubire si pot s-o coboare?

– Orice gest care izvoraste din dragoste, din adancul sufletului, ridica iubirea. O pietricica, o frunza, un avion de hartie pe care il daruiesti cu toata dragostea e impregnat de tine. Altminteri, poti darui cadouri scumpe, golite de orice semnificatie. Mi s-a intamplat de multe ori sa nu am bani, si cand coboram de pe munte, sa aduc o floricica mica, presata, sau o crenguta inflorita. Primavara, ii aduceam Mioarei liliac de munte. Liliacul de munte e destul de rar in muntii nostri. E mov si alb, mai mic decat cel obisnuit, infloreste cand inca e zapada, nu are frunze, apar doar florile, in schimb ii simti parfumul de la o suta de metri. La inceputul verii, ii aduceam rododendron inflorit. Mai tarziu, aparea ghintura cu flori albastre. Dragostea e un miracol lasat de Dumnezeu pe pamant. Dar casnicia nu e un miracol. O casnicie fericita e o armonie care se cladeste in fiecare an, caramida cu caramida. Trebuie continuata pana la ultima clipa a vietii. E o constructie, nu e o joaca. Nimic nu e dat de la sine.

“Lipiti-va de oameni bogati spiritual”

– Vorbeati la un moment dat de suportul spiritual. V-a ajutat credinta pe care o aveti amandoi in Dumnezeu?

– Credinta in viata vesnica e secretul oricarei iubiri si secretul tineretii la orice varsta. Cred in tinerete fara batranete si viata fara de moarte! Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o tine de intelegerea vietii ca o piramida in varful careia se afla Dumnezeu. Eu nu sunt religios, dar sunt foarte credincios. Crezul meu, spre stupefactia multora, se opreste brusc.

“Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute.” Punct. De aici incolo incepe religia. Pe Dumnezeu l-am simtit de zeci de ori, la marile inaltimi, acolo unde nu eram decat eu, El, bolta instelata si linistea universului. L-am mai simtit cu adevarat aproape in Himalaya, la ultima mea expeditie, in 1985, cand urcam varful Ganesh Himal (7300 m), Muntele Sacru, Lacasul Zeilor. Am fost primul european caruia i s-a dat voie sa patrunda acolo. Am dormit in cort, la baza muntelui, la 5000 de metri. M-am trezit noaptea pe la ora doua, cerul era plin de stele si luna plina. La noi nu se vede asa ceva, cand luna e plina, stelele se estompeaza. Am luat aparatul, l-am pus pe trepied si am facut o fotografie lenta. Am lasat zece minute diafragma deschisa. Cand am developat-o, se vedea in ea tot universul: stelele care erau aproape de centrul obiectivului erau puncte, cele care erau aproape de margini iesisera raze. Am pierdut fotografia la o expozitie, dar o am vesnic in minte. Pentru ca atunci am inteles ce inseamna divinitatea, fuga aceasta dupa cunoastere si perfectiune. Pe masura ce ajungi mai aproape de Dumnezeu, si El mai face un pas inainte. Si devenirea ta e continua. Apuci o cale care nu se epuizeaza niciodata, te creeaza si te innoieste continuu. La fel e si in iubirea adevarata. Nu-l poti epuiza pe celalalt, decat daca vezi din el doar exteriorul, daca divinitatea din el ti-e indiferenta. Atunci cand pornesti impreuna la drum, descoperi in fiecare zi alte frumuseti, alte bucurii, alte valori, care nu te despart de celalalt, ci te unesc si mai tare. Peste flacara aia a dragostei de la inceput se adauga intelegerea, prietenia, iubirea. Exista trei mari virtuti: credinta, speranta, iubirea. Cand le ai pe toate, evoluezi spiritual alaturi de celalalt. Si atunci e splendid!

– Traim o epoca in care totul pare posibil, dar avem tot mai putine modele si suntem tot mai dezorientati. Poate de aceea si casniciile esueaza!

– Tinerii au nevoie de modele. Eu insumi am avut trei mentori, de la care am invatat lucruri esentiale. Primul a fost doctorul Victor Bojor, fratele tatalui meu, de la Gherla, Episcop de Cluj. Al doilea a fost parintele Suciu, de la Targu Mures, preot tanar si filosof, ajuns Episcop, a facut puscarie comunista si a fost asasinat in Sighetul Marmatiei. De la ei am inteles cat de important e sa-ti traiesti viata in vecinatatea lui Dumnezeu. Cat de important e sa nu uiti ca in spatele tuturor lucrurilor care ne inconjoara, in spatele tuturor fiintelor, se afla El.

Ca cel mai important lucru e sa iubesti si ca bucuria nu vine decat prin iubire. “Dieu donne a ceux qui se donnent”. Dumnezeu daruieste celor care se daruiesc! O vorba pe care o stiu de la monseniorul Ghika, cel de-al treilea mentor spiritual al meu. Cunostea opt limbi, stia biologie, chimie, medicina. Era dotat cu toate calitatile si virtutile si era foarte credincios. Eram surprins sa ascult de la el niste lucruri formidabile, despre sufletul plantelor, despre afectiunea lor, despre o spiritualitate care exista in natura, la orice nivel. Imi vorbea despre terapia florala, despre energiile plantelor si despre comunicarea spirituala intre floare si om, lucru pe care il intuise in vremea aceea doctorul Edward Bach, care instituise terapia florala. Oameni ca ei au dus lumea inainte. Trebuie sa intelegem ca nu mai avem prea mult timp pentru evolutie. Suntem pe buza prapastiei, lumea sta sa se prabuseasca moral, etic si spiritual. Lipiti-va de oameni bogati spiritual! Si ancorati-va in franghiile puternice ale iubirii si credintei, in valorile adevarate si neschimbatoare ale vietii.

Si nu mergeti chiar la marginea prapastiei, veti vedea de departe cum multi vor incepe sa cada. Salvarea nu mai e posibila acum prin evolutie liniara, ci prin evolutie geometrica. 3 si cu 3 fac 6. Dar 3×3 fac 9. Si 9×9 fac 81. Nu e suficient doar sa te aduni cu cei de o seama cu tine. Oamenii de bine trebuie sa se inmulteasca. Sa fie tot mai multi!

– Daca inchideti ochii cateva secunde, si va ganditi la iubirea pe care ati trait-o, ce imagine va vine in minte?

– O vad pe sotia mea, care e de o delicatete si de o finete deosebite. O vad tinandu-ma de mana, in vacantele noastre. Nu le-am intrerupt niciodata. Si anul acesta am fost la Vatra Dornei, am fost la Balcic si acum vom pleca la Malaga, in Spania. Ii vad gesturile ei de tandrete, grija pentru sanatatea mea, pentru ce pun in farfurie, ingrijorarea pentru excesele mele de scorpion, o vad cu cat drag ma tempereaza. Si ii vad lumina iubirii din ochi.

Sursa: Formula As

Ieromonahul Savatie Baştovoi - despre deznădejde

              Ieromonahul Savatie Bastovoi, pe numele sau de mirean Stefan Bastovoi, s-a nascut in 1976, la Chisinau, in familia unui profesor de filozofie, propagandist al ateismului stiintific. Pana la calugarie, a fost ancorat in conceptiile tatalui sau. A absolvit Liceul de Arta "Octav Bancila" din Iasi. Cand era in clasa a-XII-a a fost internat in Spitalul Socola, unde a scris ciclul "Un diazepam pentru Dumnezeu", care l-a consacrat ca poet. Ulterior, a obtinut premiile revistelor: Convorbiri Literare, Timpul, Dacia Literara. Este mentionat in "O istorie deschisa a istoriei literaturii din Basarabia" de Mihai Cimpoi si in "Postmodernismul Romanesc" de Mircea Cartarescu, ca si in alte volume de critica si de istorie literara. In ani 1996-1998 a fost studemt la Facultatea de Filozofie a Universitatii de Vest din Timisoara, pe ca a abandonat-o. Din 1996 este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. In 1999 a fost tuns in monahism, primind numele Savatie. La 28 octombrie 2000, a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002, ieromonah. Astazi vietuieste la Manastirea "Nasterea Domnului" din Eparhia Edinet si Briceni, in Republica Moldova.

 Intrebari si raspunsuri

 Intrebare: Parinte Savatie, cum putem sa ne aflam boala noastra de capetenie a sufletului, si daca o depistam ce trebuie sa facem mai departe?

 Parintele Savatie: Nu este nevoie de prea multa vreme ca sa ne descoperim boala noastra, pentru ca aceasta boala strabate in orice clipa a vietii noastre. Daca suntem maniosi vedeti-o. V-o spun si oamenii din jur, v-o spune si inima. Pentru ca cine cunoaste mai bine sufletul omului decat duhul omului, ne spune Scriptura si Dumnezeu. Pacatele in care cadem mai des. Incercati-le pe rand daca vreti si opriti-va la cea pe care o biruiti mai greu. Una dintre ele va fi mai greu de invins decat celelalte, cu aceea luptati. Si aici eu iau in sens duhovnicesc cuvintele Mantuitorului adresate Martei: "Marto, Marto, te silesti si te-ngrijesti de multe, dar una singura trebuieste". Una singura cautati-o si luptati cu ea, prin contrariul ei. Sunteti manios, nu va mai maniati, adica faceti milostenie, fiti de ajutor celuilalt, faceti ascultare celuilalt maniat. Cand va roaga ceva, faceti indata. Oferiti-va voi sa aduceti apa, sa faceti voi mancare, sa curatati voi cartofii. Si-asa mai departe. Prin lucruri de-astea marunte invingem mania. Supuneti-va voia voastra, altcuiva. Am zis mania pentru ca mi se pare ca este cea mai grozava patima si atac asupra firii noastre, pentru ca Hristos ne-a spus sa invatam de la el sa fim blanzi si smeriti cu inima. Mania este partea cealalta, este opusul lui Hristos si luptand cu ea cred ca veti scapa si de toate celelalte pentru ca "duhul umilit, inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi", dobandind blandetea si smerenia toate celelalte patimi vor disparea pur si simplu. 

Intrebare: Parinte Savatie care este suprema terapie impotriva deznadejdii?

Parintele Savatie: Nadejdea. Si munca. Munca nu in sensul prost, ca ne ducem la carat pietre neaparat. Dar sa avem intotdeauna o ocupatie. Omul ajunge sa dejnadajduiasca pentru ca s-a pierdut pe sine, am zis, pentru ca nu-si mai gaseste un rost. Sa incepem a face ceva, orice: pictati, cantati, crosetati, dar sa ai ceva de care ochiul tau sa se bucure si celorlalti sa le fie de folos. Si atunci tu nu vei mai avea timp sa lasi loc acestui duh, caci deznadejdea, sa nu uitam niciodata ca este o persoana, este un duh care ne cuprinde si tinand minte asta, ca suntem atacati, nu de o inchipuire a mintii noastre, ca nu este o stare a noastra fireasca, sa iesim un pic din psihologie, din psihanaliza si sa intram in duhovnicie, unde fiecarui gand trebuie sa-i gasim persoana care-i sta in spate, pentru ca nici o stare si nici o idee nu se poate naste din senin. Cineva a nascut-o si daca ea imi este straina mie, cineva a nascut-o in inima mea si acel cineva daca nu este de la Dumnezeu, este din cei care merg impotriva Lui. Si atunci sa ma ridic si sa nu-l mai primesc prin rugaciune, prin putina osteneala, prin legatura pe care trebuie sa o am cu Biserica, cu duhovnicul, cu oamenii, legatura pacii si-a dragostei care trebuie s-o crestem incet, incet in noi. Scuturati deznadejdea de la voi asa cum ne scuturam noroiul de pe picioare cand intram intr-o incapere. Nu o purtati prea mult in inima si mai ales luati seama sa nu o confundati cu pocainta si cu smerenia! Pentru ca aceasta este ispita in care cad majoritatea. Cum o vom cunoaste? Daca starea mea de pacatosenie pe care o descopar, care ma arunca-n plans, care ma-ndeamna sa postesc, care alte multe fapte bune imi sopteste sa le fac, daca ma desparte de rugaciune, daca nu ma lasa sa ma ridic din fotoliul meu in care m-am trantit asa si stau: "Offff ce pacatos sunt, n-am sa ma mantuiesc, Doamne iarta-ma pe mine pacatosul…" Daca am asa o stare, nu este buna, nu este smerenia adevarata, nu este rugaciunea adevarata. Asa ca, nu primiti nici mustrarile de cuget care va vin prea in serios, daca ele va taie rugaciunea, daca va taie vitalitatea. Uitati-va la Sfinti care plangandu-si pacatosenia, se ridicau si mergeau pana in mijlocul pustiei, care puteau sa munceasca toata ziua, ca Sfantul Siluan sa care saci la moara, sa faca multe alte treburi pe care noi in starea noastra de moleseala nu putem sa le facem, nu putem face nimic. N-avem chef de nimic. Atunci cand vederea propriilor pacate trezeste si acest: "Nu stiu ce sa mai fac?"- atunci nu-i buna. Alungati-o! Dar, daca vederea pacatelor va impinge spre rugaciune, spre dragoste, vreti sa-i ajutati pe ceilalti, vreti sa va faceti slujitori, in sensul bun si pe langa toate aduceti bucurie celuilalt, desi in inima voastra vedeti iadul, atunci ii buna, primiti-o. Si fiecare cu ce-i mai descopera Dumnezeu, fiecare pe drumul duhovnicesc descopera noi unghiuri si ocolisuri ale sufletului sau, pe care este bine sa le ia in seama, pentru ca Dumnezeu ne-a dat un Duh care ne va invata toate, ne-a zis cand S-a inaltat la ceruri, Mangaietorul. Primiti-L si faceti-va obicei sa fiti mai des si mai aproape de El, decat cu propriile noastre ganduri. Si atunci cred ca ne va fi mai usor si mai de inteles toate cuvintele pe care le vorbim. 

Intrebare: Cum ati caracteriza vremurile in care traim? Traim in prezent ca oameni mai mult iubitori de sine, decat iubitori de Dumnezeu? 

Parintele Savatie: Totdeauna oamenii au trait asa. Mie imi este foarte greu si strain sa ma simt apartinand de un timp anume, de timpul pe care-l traim, si cred ca omul trebuie sa inceapa sa se desprinda de vremea sa, sa inceteze sa-si mai fie contemporan siesi pentru a putea in sfarsit sa se indrepte spre Dumnezeu care este Domn si al sambetei. Ca nu noi am fost facuti pentru timpul asta, pentru sambata asta pe care o traim, ci timpul, epoca noastra, aceasta sambata a fost facuta pentru noi si-o putem neglija, daca avem ceva mai bun de facut. Pentru ca si Hristos i-a intrebat: "Se cuvine a face rau sambata, sau a face bine?" Se cuvine a face rau in vremea pe care o traim noi, sau a face bine? Si daca vrem sa facem ceva mai bun, avem libertatea sa o neglijam. Si eu chiar va chem, pentru ca si Hristos ne-a chemat sa lepadam vremea in care traim asa cum este ea, dar nu este mai rea decat vremea lui Adam. Adam pentru inceput a fost asezat in rai unde toate erau bune foarte, unde nu avea prieten decat pe Eva, care si ea era buna foarte si in desavarsita intelegere si totusi, cu toate acestea au gasit pricina sa se certe si acolo si sa piarda raiul. Oarecum noi, care traim intr-o vreme in care traim, cu sase miliarde de oameni, cu o istorie care ne apasa, cum vrem sa fie altfel? Asta o zic ca sa ne linistim si sa nu credem ca daca am fi fost asezati intr-un timp mai bun, am fi fost altfel. Am fi fost la fel pentru ca noi suntem ceea ce suntem. Asa ca, incet, incet sa ne desprindem de aici si sa mergem spre Dumnezeu unde nu mai este timp, "nu mai este suferinta, nici suspinare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit". 

Intrebare: Parinte Savatie, daca sfintia voastra ati deznadajduit, impartasiti-ne ce ati facut in deznadejde?

 Parintele Savatie: Am deznadajduit. Rugaciunea mea cam de-un an jumatate, cand m-am intors la Dumnezeu, a fost sa-mi ia nemurirea sufletului. Pentru ca eu eram convins ca nu ma voi mantui, si-atunci decat sa ma chinui ma rugam mai bine sa ma faca muritor, sa dispar ca dobitoacele, pentru ca si dobitoacele am pacatuit si-am gresit, si daca eu m-am facut asemenea dobitoacelor cu trupul, de ce sa nu ma fac asemenea dobitoacelor cu sufletul? Adica sa-mi ia nemurirea lui. Si-acesta este un gand de cea mai adanca deznadejde, pe care acum o aflu si o stiu. Vreme a mai trecut, atunci nu era cine sa ma invete. Am zis Parintelui Rafail intr-o discutie, spovedanie, treaba asta si mi-o zis un cuvant pe care vi-l spun si eu. Zice: "Asa-i. Deznadejdea este atunci cand omul voieste sa se dea iadului, nefiintei". Atunci cand noi vrem sa nu mai fim, sa disparem pur si simplu, asta-i deznadejdea. Dar daca noi, cu pacatele noastre, cu nebunia noastra, totusi stam in fata lui Dumnezeu si multumesc Lui, ca desi am purtat acest iad in mine, am stat in fata Lui, ca nu m-am dus de la el. Eu n-am facut nimic. Batranul meu, parintele Selafiil, el o facut. Stiti ce-o facut? Mi-o zis: "Nu te mahni, nu deznadajdui!" Si mi-o trecut, pentru ca am crezut in cuvantul lui :-) Si noi daca vom merge la un preot, si-atunci cand el ne va spune: "Nu deznadajdui!" Il vom crede, noi nu vom mai deznadajdui. Si de atunci, slava Domnului, nu prea mai deznadajduiesc, pentru rugaciunile parintelui meu. Si fiecare sa se roage Domnului sa-i dea un parinte care sa-l ocroteasca de moartea asta sigura care este deznadejdea, si acest parinte poate fi oricare, dintre cei care este aici, si dintre cei pe care-i cunoasteti voi. 

Intrebare: Iisus Hristos a deznadajduit in momentul din Gradina Ghetsimani cand se ruga Tatalui? Prin deznadajduire se poate intelege o destramare a relatiei dintre oameni, a relatiei cu aproapele? 

Parintele Savatie: Deznadajduirea este o destramare totala, dintre Dumnezeu, dintre oameni, omul deznadajduit se insingureaza, se sinucide. Sigur ca este destramare. Rugaciunea lui Hristos din Ghetsimani este tocmai felul in care trebuie sa ne rugam noi. Nu poate sa fie deznadejde. Ce, Hristos si-a despartit mintea de Dumnezeu? Cui a infatisat El deznadejdea Sa? - Tatalui. Atata vreme cat omul se ridica si isi indreapta cugetul sau catre Dumnezeu, spovedindu-si dznadejdea ca si David, care de multe ori isi spovedeste deznadejdea , deznadejde mare pana la iad. "Spre mine insumi sufletul meu s-a tulburat"- spune David. Este deznadejde, si totusi o pune inaintea lui Dumnezeu. "Pentru ce esti mahnit, suflete al meu?" - spune el acestui suflet tulburat; "Si pentru ce ma tulburi? Imbarbateaza-te si asteapta pe Domnul!" Atunci cand ne-am vazut aruncati in deznadejde, cand nu mai putem vorbi nici cu Dumnezeu din pricina deznadejdii noastre, sa ne intoarcem ca si David catre propriul suflet si sa-i spunem cele ce a uitat el sa faca, pentru ca nu le mai simte. Rostiti-le: "Pentru ce esti mahnit suflete al meu si pentru ce ma tulburi? Ridica-te, imbarbateaza-te si nadajduieste spre Domnul". De atatea ori ai facut-o, de ce acuma uiti s-o faci, de ce acuma crezi ca n-ai mai putea-o face? Fa-o! De multe ori Biserica se roaga cu astfel de rugaciuni. Mai ales in Postul Mare, vedem adresari catre propriul suflet, catre sufletul deznadajduit al lui Adam, al omului care s-a despartit. In Canonul Mare, vedeti-l, sunt toate: "Suflete al meu, suflete al meu desteapta-te! Pentru ce dormi?" Asa ca este drum, dar dupa ce am spus sufletului indata catre Dumnezeu: "Primeste-ma Doamne pe mine care mult am gresit!" Asa ca, cum poate fi rugaciunea lui Hristos din Ghetsimani deznadejde? Nu S-a despartit de Dumnezeu. Cum oare s-ar fi putut asa ceva? Asa ca noi, chiar si atunci cand Hristos a simtit aceasta despartire, tot lui Dumnezeu I-a spus-o: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce M-ai parasit? - spune El pe cruce. Cand a simtit parasirea in toata faptura Sa, lui Dumnezeu I-a spus-o: "De ce m-ai parasit?" Asa si noi, cu deznadejdea in brate, cu toate ce le avem, lui Dumnezeu sa le spunem. S-atunci deznadejdea nu va mai fi deznadejde, ci va fi puterea care ne face din ceea ce suntem acum in ceea ce ar trebui sa fim. Intrebare: Cand David spunea: "Da-mi mie bucuria mantuirii tale si cu duh stapanitor ma intareste" - putem spune ca se afla in deznadejdea cea folositoare? Parintele Savatie: Da, David cam intotdeauna s-a aflat in asta. Uitati-va cum isi face David spovedaniile si sa ne invatam de la el. Starea pe care si-o vede el, de cate ori spune ca: "M-am pogorat ca niste morti ce zac in mormanturi, care sunt lepadati de la fata Ta". Acolo o stat David cu sufletul. Ca un mort ce zace in mormant, lepadat de la fata lui Dumnezeu. Si totusi, constatandu-si aceasta stare, el nu uita, nu uita pe Dumnezeu care poate sa-l ridice. Atunci cand David a spus: "Da-mi mie bucuria mantuirii tale si cu duh stapanitor ma intareste" - el iesise din deznadejde. Uitati-va la Psalmul 50, el incepe cu o deznadejde: "Miluieste-ma Dumezeule dupa mare mila Ta" - dar cred ca este clipa imediat de dupa deznadejde. David de acum este impins de catre Dumnezeu si creste de la vederea pacatelor pana la iertarea lor in inima lui. Pe durata psalmului 50, David de la pacatos ajunge invatator al Bisericii. El spune: "Cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei faradelege caile Tale". Nimeni nu poate rosti cuvantul asta, decat deplin constient de iertarea pacatelor lui. Si mai departe spune si mai mult, se roaga pentru toata Biserica, si pentru noi cei de azi: "Fa bine Doamne, intru bunavoirea Ta Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului". Cuvintele astea le spunem noi cand cadim darurile dupa Heruvic si sunt cuvinte pentru toata Biserica. "Fa bine Doamne, intru bunavoirea Ta Sionului" - care suntem noi, noul Sion; "si sa se zideasca zidurile Ierusalimului" - care suntem tot noi, daramati, cu pacatele pe care le avem, de jos, pentru ca toti s-au abatut, pana la preoti si pana mai sus. Fa bine si zideste, Doamne! David atunci s-o rugat, s-o rugat ca un iertat, ca unul care de-acuma cunoscuse partea cealalta, de dincolo de deznadejde. Asa sa ne rugam si noi! Si pacatul lui David n-a fost mic, il stim toti, pacatul dupa care a rostit el acest psalm. Isi ucisese voievodul lui iubit, ca sa se culce cu nevasta aceluia, si totusi David, intr-un timp cat dureaza Psalmul 50, si-a cunoscut trecerea de la pocainta la duhul stapanitor pe care l-o cerut, si cerandu-l, vedem in urmatoarele stihuri ca l-a si primit pentru ca s-a rugat pentru tot Sionul. Si pentru noi care suntem azi, numai in duh stapanitor putem face asta. Asa ca si noi sa cautam rugaciunea lui David, care se da mai ales pentru credinta, puterea de a crede pe Dumnezeu atotputernic si de a nu uita binefacerile Lui. "Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinauntrul meu numele cel sfant al Lui! Nu uita toate rasplatirile Lui! " Cititi Psalmul 102 mai des si faceti ca David decate ori sunteti in deznadejde, aduceti-va aminte de binefacerile pe care le-a facut Dumnezeu cu voi, de-a lungul vietii voastre, pana la cea mai mare, aceea de-a va afla acum, aici, vii in fata Lui, in stare sa-I cereti binecuvantarile pe care El abia asteapta sa le reverse peste noi toti. Si nu stiu daca deznadejdea mai poate ramane intr-o inima care traieste astfel. Nu uitati binefacerile pe care le-a facut Dumnezeu cu noi! Cititi psalmi ca sa invatam starea dreapta a inimii inaintea lui Dumnezeu. Nu lasati psalmii! Intoarceti-va in mintea voastra acum pentru o clipa fiecare si aduceti-va aminte cand ultima data ati citit psalmi si daca aveti acest obicei. Si-o sa intelegeti de ce suntem asa de deznadajduiti.

 Intrebare: Parinte Savatie cum putem sa luptam impotriva gandurilor de necredinta in Dumnezeu care ne duc de cele mai multe ori la deznadejde? 

Parintele Savatie: De cele mai multe ori, intotdeauna necredinta naste deznadejdea. Lucrati cele pe care Hristos ne-a invatat sa le lucram si-atunci apare credinta. Credinta este un dar desigur, dar el se da acelora care o vor pretui. Faceti putinul care ni se cere, atunci vom primi mult. "Peste putin ai fost credincios, peste multe te voi pune". Dar daca nu vom putea face putinul, sa iertam celui care ne-a gresit, sa nu fim zgarciti, si altele care ni le-a spus Hristos. De unde credinta? Sa stricam si mai mult? Asa ca lucrati, putin, incet, si veti dobandi credinta, darul prin care multe se pot face, desi este ceva mai mic decat dragostea, ne spunea Apostolul Pavel. "Cautati dragostea si celelalte vi se vor adauga voua". 

Intrebare: Parinte Savatie, atunci cand nu ne simtim intimi nici macar cu noi insine, cand noi traim straini si de noi, atunci cum putem vorbi cu Dumnezeu, cand nu suntem in stare sa vorbim sinceri si convinsi cu noi insine? 

Parintele Savatie: Iarasi ma intorc la psalmi. Psalmii ne vor invata toate. Imi spune David: "Inima mea s-a tulburat si lumina ochilor mei, si-aceasta nu este cu mine". Asta-i starea de care ma intrebati. David intai, in acest psalm, v-am spus, a vorbit cu sine insusi, si-a reamintit cele pe care a trebuit sa le faca, si-a reamintit binefacerile lui Dumezeu si capatand mintal, restabilindu-se cu mintea, intelegand ca starea lui este o stare gresita, pentru ca avand asa un Dumnezeu, avand un trecut din care Dumnezeu ne-a scos si ne-a ajutat de fiecare data, ne-a scos din pacate chiar mai mari pe care le avem acum. Este gresit sa simtim astfel. Intelege omul intai cu mintea, omul deznadajduit, omul dezorientat, omul care nu se mai are nici pe sine, caci mintea la urma, ultima cedeaza. Si cunoscand asta se indreapta catre acest Dumnezeu pe care cu mintea l-a redescoperit, acel Dumnezeu care altadata l-a trait viu, dar acuma macar cu mintea si-L restabileste, pentru sine. Acestui Dumnezeu din aceasta inima rece si impietrita si deznadajduita ii rosteste cuvinte care inmoaie inima noastra pentru ca, cuvantul este putere, prin cuvant Dumnezeu o facut lumea, cuvantul este puterea care sfarama si ridica, si-asa inima lui isi revine. Uitati-va la Petru! Histos vine si-l intreaba, pe acest Petru deznadajduit care si-a vandut invatatorul, care s-a lepadat cu blestem de El: "Nu-l cunosc. Nu stiu. Ce-ai femeie? Ce ma intrebi, nu stiu ce-mi zici? Nu-l cunosc". Pe acest Petru, care atunci cand vine Histos la el si-l intreaba: "Simone, fiul lui Iona ma iubesti tu pe mine?" "Da, Doamne. Tu stii ca Te iubesc". "Simone, fiul lui Iona ma iubesti tu pe mine, mai mult decat acestia?"- si trebuia sa raspunda Petru. Toti acestia stiau ca Petru L-o vandut. Petru trebuia sa spuna: "Da, Doamne. Tu stii ca te iubesc ma mult decat acestia". Si acestia se uita la el. Si stiu ca L-o vandut. Si Petru spune: "Da, Doamne Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc". Si iarasi il intreaba. Si Nicolae Cabassila in "Despre Viata in Hristos" zice: Eu cred ca nu numai de trei ori l-a intrebat Hristos pe Petru, ci de mai multe ori. De multe ori l-a intrebat aceasta intrebare repetata. Pentru ca de fiecare data cand Petru rostea cuvintele: "Doamne Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc" aceste cuvinte lucrau viu in inima lui, si dragostea cu adevarat in clipa rostirii se nastea in inima lui, si de fiecare data cu mai mare putere, pentru ca aceasta este puterea cuvintelor vii, a cuvintelor pe care le avem in Scriptura, pe care le avem la Parintii nostri, a cuvintelor lasate in Duhul Sfant, prin Duhul Sfant in Biserica si-n inimile noastre. Pentru ca atunci cand noi spunem: "Da, Doamne Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc, dincolo de pacatele mele, dincolo de toate, Tu stii. Tocmai pentru ca stii toate, pentru ca unui om nu-i pare ca eu Te iubesc, ca un om vede doar pacatul meu, dar Tu vezi si inima mea si Tu stii ca Te iubesc"- cand rostim acestea, noi inmultim, chiar nastem dagostea in inima noastra, dupa cum nastem oricare alta stare. Asa ca, sufletul instrainat, insingurat, sufletul nostru, pentru ca asa este sufletul nostru, atunci cand isi descopera aceasta stare, sa-si puna mintea macar la treaba, care nu uita sa-si aduca aminte de Dumnezeu. Adu-ti aminte de ziditorul tau si toate cate a facut El pentru tine si acestui ziditor, roaga-te, spune-i cuvinte din aceasta inima impietrita. Si-aceste cuvinte vor aduce duh de viata in inima ta, o vor ridica si-o vor zidi din nou, dupa cum spune David: "Inima curata zideste intru mine" - nu innoieste - "Zideste!". Faceti asta, pentru ca alt lucru nici nu este.

Sursa: http://vestitorul.blogspot.ro/