Dumnezeu, din veşnicia Lui, vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru.

             

Foto: Ioan Moldovan

               Trăim Naşterea Domnului şi, din plinătatea acestui dar, lumea, istoria primesc necontenit înţeles şi sens înnoitor zidirii lor. Ascultăm inspiratul Imn al sărbătorii cu aceeaşi emoţie genuină, sfântă: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.

               Este fapt cardinal, unic: Dumnezeu, din veşnicia şi pretutindenea Lui, vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru şi într-un „loc” al pământului nostru, în Bethleem. Adânc înţelegem: Dumnezeu-Tatăl, Părintele nostru Ceresc, din veci născând pe Fiul Său, aude Psalmistul: „Zis-a Domnul Domnului meu: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmi 2, 7); Îl trimite acum pe Fiul Său, în timp, la plinirea vremii: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14), aşa cum s-a şi tâlcuit prin Evanghelie: „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1, 23), „Fiul lui Dumnezeu fiu Fecioarei Se face”. Pentru noi S-a născut „Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. Şi aşa născându-Se printre noi Fiul Părintelui Ceresc, Dumnezeu şi om, în El se întrupează, se revelează iubirea, în viul vieţii noastre.

(10 predici de Părintele Galeriu, la 10 ani de la mutarea sa la cer, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013, pp. 125-126)

Sursa: doxologia.ro

“Români, apărați-vă credința și familia!”

SOROS atacă! Români, apăraţi-vă credinţa şi familia! Partidele şi instituţiile noastre au fost acaparate de oameni şi doctrine potrivnice intereselor Neamului! – Ninel PEIA Deputat Român (2012-2016).
Eu, unul, nu ştiu ca vreodată în istoria noastră să fi existat vreo vreme în care să fim supuşi unui asemenea atac, continuu, vehement, şi din ce în ce mai puternic.

Ţintele sunt două dintre componentele ce ne definesc esenţa, ca români. Credinţa şi familia, stâlpi de bază ai românismului, elemente pe care orice român le iubeşte şi le preţuieşte sunt, de câţiva ani, târâte în noroi fără ruşine şi cu o plăcere absurdă de către inamicii văzuţi sau nevăzuţi ai Ţării.
În ultimul timp, însă, aceste atacuri nu numai că s-au înteţit şi au devenit mai veninoase ca niciodată, ci au început să vină şi din interiorul Ţării şi nu numai din partea ONG-urilor vândute unor stăpâni care nu ne iubesc. Acum, lucrurile stau şi mai grav: multe atacuri sunt concertate, plănuite şi lansate din inima unor formaţiuni politice parlamentare. Uneori astfel de valuri de ură vin chiar şi din cercurile cele mai intime ale unor instituţii care sunt plătite din buzunarul nostru.
Aceasta ne spune un lucru foarte grav: partidele şi instituţiile noastre au fost acaparate de oameni şi doctrine potrivnice intereselor Neamului. Acest lucru nu este acceptabil pentru nici unul dintre noi, pentru niciun contribuabil şi pentru niciun patriot autentic.
Semnalele vin acum parcă din toate părţile, dar cu precădere dinspre partidele politice, istorice sau nu, care nu mai fac faţă puterii financiare, planurilor de şantaj şi infiltrării unor vectori periculoşi în rândurile lor.
Cu mişcările de stradă cred că v-aţi cam lămurit. Centrele de influenţă ale acestor mase căzute victimă unei propagande mai mult sau mai puţin subtile ies la iveală aşa cum se separă uleiul de apă. Nu peste multă vreme ne vom confrunta cu personaje care nu vor mai avea de ce să se ascundă în spatele unor măşti cu mare priză la public. În stradă, deja ştiţi că există forme de organizare copiate după sisteme internaţionale gen antifa, care cred în guerilla social-urbană ca fenomen de tensionare continuă a statului, în cazul acesta, a României.
De cealaltă parte, statul pare a nu mai rezista acestor mişeleşti atacuri şi cedează, puţin câte puţin, în faţa propagandei neobolşevice multiculturalist-progresiste, în faţa cererilor din ce în ce mai tranşante de integrare a Ţării în dimensiunea unei univesalităţi blestemate care reduce românul la a fi cetăţeanul planetei, un animal dedicat consumului şi potrivnic propriei gândiri, un zombie, nu un membru important al Neamului său.
Dacă acest plan va reuşi, Neamul Românesc se va pierde pentru totdeauna în umbrele unei istorii care are tendinţa de a şterge trecutul şi pilonii naţiunilor promiţând un viitor al libertăţilor totale, un Babilon mare cât o planetă.
Familia este pentru noi ceva sfânt. Şi aşa trebuie să rămână. Femeia, bărbatul şi copiii lor. De aici pleacă construcţia de milenii a unei naţiuni. În acest caz a Neamului nostru. Dărâmarea acestei statui a înţelegerii şi împăcării, a speranţei într-un viitor limpede şi frumos, ar fi o mare victorie pentru duşmanii neamului nostru, şi un pas incredibil pe drumul pierderii conştiinţei naţionale. Pământul trebuie să devină o mare mămăligă, fără identitate şi putere de reacţie, un amestec numai bun de manipulat oricând şi oricum după bunul plac al unor personaje ce slăvesc pe oricine altcineva în afară de Dumnezeu.
Credinţa noastră, ortodoxia de care suntem toţi legaţi printr-un cordon ombilical sacru, una dintre treptele alese de români către Mântuire. Ei bine, şi credinţa noastră milenară trebuie să dispară mai întâi într-un ecumenism caritabil, pentru ca a apoi să fie dată uitării. Atacurile asupra Bisericii sunt atât de multe în fiecare zi, încât nici nu mai ştiu ce exemple să mai aleg.
Ateismul a luat, în ultimii ani, un avânt care îl depăşeşte cu mult pe cel din anii roşii, anii comunismului impus de antihriştii sovietici. Dacă pui lângă acest „trend” mişcările de prozelitism declanşate pe întreg teritoriul României de diverse secte mai mult sau mai puţin importante, uşor putem constata că românii creştini au ajuns o insulă care stă în faţa unui Ocean al necredinţei sub care curenţii smintirii pregătesc furtunile păgâne ale secolului.
Singura soluţie este să ne unim, toţi cei care credem în Neam şi Ţară şi să facem un zid de nepătruns în jurul familiei şi credinţei. Un zid care va sângera, va striga de durere, se va zvârcoli din cauza acuzaţiilor nedrepte ce-i vor fi aduse, dar care nu va ceda nici un pas, nici un milimetru în favoarea blestemaţilor care ne vor praf şi pulbere.
Veniţi, să dăm mână cu mână, şi puternici cum ştim că putem fi împreună, să înălţăm ultima redută a Neamului, ultima cetate a Credinţei, ultimul zid de apărare al Ţării.
Oasele şi carnea noastră vor sta la baza acestei sfinte construcţii şi gândurile şi faptele noastre vor fi sabie şi scut în faţa invadatorilor şi slugilor lor, hoarde ale necinstei şi murdăriei.
Şi vom învinge, căci cauza noastră este dreaptă, familiile Neamului sunt cu noi, Credinţa Neamului ne e sprijin în veac şi speranţa ne va da lumina necesară alungării întunericului!
Ninel PEIA Deputat Român (2012-2016)

Oricât de jos ai ajunge, o minune se pote întâmpla oricând în viața ta.

Sursa: Youtube

Tu trăiești așa cum îți place să trăiești?

 Trăiești cu pasiune sau detești fiecare zi, fiecare minut? Obișnuiești să judeci și să disprețuiești tot ce găsești a fi diferit? Îți place să fii condus mental și spiritual de cei care scot bani de pe urma ta, deoarece a îți pune mintea la contribuție necesită prea mult efort?
În loc să îţi verşi mânia asupra celor care consideri că te-au nedreptăţit, caută să identifici cauza frustrărilor şi nemulţumirilor tale. Nu uita că fericirea ta depinde doar de tine. Trăiește așa cum îți place să trăiești. Oamenii vin şi pleacă, unii te încălzesc, alţii te lasă rece. Un singur îndemn am pentru tine, nu renunţa la iubire.
Majoritatea dintre oameni îți vor pune piedici atunci când vor vedea că faci ceea ce iubești să faci, nu ceea ce trebuie. Este absolut normal să reacționeze astfel din moment ce ei nu au avut curajul să ia această decizie. Maturizează-te, acceptă faptul că lumea este imatură!
Un copil în vârstă de aproximativ patru ani și-a întrebat mama de ce țipă doi oameni, unul la altul, cu atâta ură, pe drum. Tânăra, nefiind capabilă să îi ofere un răspuns i-a acoperit privirea spunând că este baubaul, țiganul, diavolul și a grăbit pasul. Copilul, privind-o senin și cu maturitate i-a zis „mami, noi facem chestiile astea“.
Ei bine el nu reprezintă nici primul și nici ultimul caz în care copiii își educă părinții în mod direct. Fiindcă dacă nu îți asumi responsabilitatea pentru faptele tale aceasta arată că nu ești stăpân pe tine. Iar dacă arunci vina pe altcineva, în cazul de față pe ceva ce nu există, ești imatur, ești ipocrit și îți place să trăiești așa.
În lumea aceasta nu diavolul fură, nu înșeală și nici nu ucide, omul o face înșelat de teama care îi influențează deciziile. Atunci când procedezi astfel slăbiciunea stăpânește asupra ta. Și așa ești încurajat să gândești și să acționezi prin programele de la televizor care ți-au încețoșat vederea.
Îți place să trăiești în această lume minunată în care există milioane de posibilități și mii de motive să te bucuri. Oportunitățile te pândesc la tot pasul, totuși nu te mai poți bucura. Dacă te-ai săturat să tânjeşti după dragoste, bani, prieteni, succes, linişte, realizează faptul că tu le îndepărtezi de la tine, prin atitudine şi neîncredere.

Povești adevărate

Mulți dintre oamenii alături de care ai trăit aici nu au fost învățați să se bucure. Ai dat nas în nas cu o societate imatură, o lume în care conviețuiesc bătrâni care au rămas copii la minte. Sunt suflete care au trăit în trupuri de om mai bine de optzeci de ani degeaba.
Și nu mă judeca citind aceste rânduri. Ultima expresie nu îmi aparține, ea este vorba bunicii mele în vârstă de optzeci și doi de ani, despre care unii zic că se comportă anormal din pricina bătrâneții. Însă eu sunt de părere că s-a prăbușit moral, iar căderea a ajutat-o să revină la natural.
Mi-a spus cu regret că s-a nenorocit, că a trăit optzeci și doi de ani degeaba, că nu a fost învățată să trăiască și că nu s-a bucurat niciodată cu adevărat. În schimb, a fost învățată să se ducă la biserică în fiecare duminică și la cârciumă în fiecare zi. Dar cârciuma și biserica nu îți hrănesc nici mintea, nici spiritul, ba ți le omoară încetul cu încetul pe amândouă în vreme ce tu plătești în acest scop.
I-am spus că nu e timpul pierdut, că se poate bucura la orice vârstă. M-am oferit să o ajut enumerând câteva dintre realizările ei. Dar bunica m-a întrebat dacă o pot ajuta să moară mai repede ca să scape de regret. Tu trăiești așa cum îți place să trăiești?
Iubitule, viața nu este ușoară atunci când nu înțelegi ce ți se întâmplă sau care este scopul pentru care trăiești acum aici și așa. Răspunde la întrebarea mea, tu trăiești cu pasiune sau detești fiecare zi, fiecare minut?

Îți place să trăiești frumos?

Întâlnesc mulți prieteni atunci când mă plimb prin zona unde am copilărit și mă zdruncină un sentiment puternic. Realizez că nu toți au avut puterea pe care am descoperit-o eu când mi-am întors privirea către interior. Mulți au ajuns să doarmă prin scări de bloc pe timp de iarnă ori pe la dezintoxicare. Și se injectează în speranța că vor mai primi o șansă la viață. Dar ei trăiesc deja, și tot ce le-a rămas de făcut e să se bucure că sunt în viață.
E adevărat că lumea nu merită bunătatea și iubirea ta, dar în iubire nu e vorba despre merit. Tu ești dragostea care a coborât în mijlocul oamenilor indiferent de meritul lor. Să iubești înseamnă să fii tu însuți până la sfârșit! Personal m-am gândit mult la cum ar fi mai potrivit ca să fiu încât oamenii să aibă nevoie de mine și să o arate. Atunci o Voce mi-a şoptit fii tu însuţi și am înțeles.
Eu sunt definit în spiritualitate. Ceea ce fac este ceea ce aleg să fac, nu ceea ce pot să fac sau ce înțeleg. Pe Blog nu scriu nici 5% din cât înțeleg și fac. În cărțile mele lucrurile stau cu totul altfel. În felul acesta articolele motivaționale devin o simplă introducere în lumea pe care nu ai fost pregătit să o descoperi.
Cea mai înaltă treaptă dumnezeiască experimentată de om mă face conștient că toate ființele sunt frumoase și atât de importante, nici nu știi. Fragilitatea lor îmi amintește că nu contează dacă eu mor, intenția mea este să nu moară niciuna niciodată. Ție cum îți place să trăiești?

Oamenii vin şi pleacă, unii te încălzesc, alţii te lasă rece.
Un singur îndemn am pentru tine, nu renunţa la iubire.
Alberto Bacoi

Monahul Filotheu Bălan de la Petru Vodă: Dacă vaccinăm copiii, din dorința falsă de a le face un bine, îi pregătim să devină dependenți de industria farmaceutică și neputincioși în fața bolii. Intenția acestor companii farmaceutice este una criminală

Monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru – Vodă a vorbit despre România aflată sub ocupație străină, despre patriotism și despre pericolul vaccinării,  îndemnându-i pe credincioși să facă toate demersurile pe lângă politicieni și să le ceară să nu voteze legea obligativității vaccinării. O lege care, spune monahul Filotheu Bălan, va avea aceleași efecte negative asupra românilor precum legea care a impus obligativitatea iodării sării sau a celei privind introducerea actelor biometrice.

VIDEO 

„Dacă vaccinăm copiii împotriva lor, din dorința falsă de a le face un bine, îi pregătim mai apoi să devină dependenți de industria farmaceutică și foarte slabi și neputincioși în fața oricărei boli”, a spus Monahul Filotheu Bălan, în cuvântul rostit în biserica Mănăstirii Petru Vodă, Duminică, 26 Noiembrie 2017

„Țara noastră este o țară sub ocupație. Din păcate, din 1989 și până astăzi, suntem o țară care nu mai este condusă din interiorul ei, ci din afară, iar cei care conduc această țară sunt slugile altor puteri străine. Ei vor să împlinească ce le-a poruncit Marx în urmă cu 170 de ani, căci Marx și Engels au spus că toate popoarele vechi ale Europei, toate popoarele creștine trebuie să piară în vâltoarea revoluției mondiale. Și care se întâmplă sub ochii noștri”.

Despre vaccinuri:

„Se vorbește acum despre vaccinuri și despre obligativitatea vaccinurilor. Aceste firme producătoare de vaccinuri nu oferă nicio garanție că așa-zisele lor medicamente, cu care copiii trebuie injectați de la naștere, sunt ferite de orice efecte secundare. Nu vor oferi niciodată lucrul ăsta pentru că nu au cum. Nu mai departe de anul 2011, în India, tot printr-un vaccin obligatoriu, 41.000 de copii au paralizat. Nu mai spun de sute de mii de copii care mor imediat după naștere pentru că sunt vaccinați. Știm că există boli ale copilăriei, cu toții le-am avut – rujeolă, rubeolă, oreion. Toate acestea sunt îngăduite de Dumnezeu. Abia acestea sunt vaccinurile naturale, cu care Dumnezeu întărește organismul uman, ca mai pe urmă să poată rezista la alte boli. S-a constatat că foarte mulți dintre copiii vaccinați împotriva rubeolei ajung după vârsta de 30-40 de ani să nu se poată lupta cu cancerul și cei mai mulți dintre ei mor. Vorbim aici despre călirea organismului, pe care Dumnezeu o îngăduie prin aceste boli ale copilăriei. Dacă vaccinăm copiii împotriva lor, din dorința falsă de a le face un bine, îi pregătim mai apoi să devină dependenți de industria farmaceutică și foarte slabi și neputincioși în fața oricărei boli.

Acum este momentul să luați legătura cu toți oamenii politici pe care îi cunoașteți și să îi rugați să facă tot ce le stă în putere să nu se voteze această lege a obligativității vaccinării. Pentru că în urma ei, nu doar copiii vor trebui vaccinați, ci și adulții. Intenția acestor companii farmaceutice și a oamenilor politici care lucrează împotriva poporului român este una criminală: vor să ne ucidă. Este momentul în care trebuie să ne trezim, să ne gândim că dacă acum nu facem ceva, copiii noștri vor fi cei care ne vor osândi mâine. În felul ăsta au trecut tot felul de legi precum a fost cea a obligativității iodării sării, care provoacă tot felul de reacții negative asupra organismului, a actelor electronice și altele care sunt pregătite pentru dispariția poporului român.”

Sursa : activenews.ro

Povestea tristă a actorului Ștefan Radof. De ce a albit la 19 ani

Ștefan Radof

Ștefan Radof ar fi împlinit 83 de ani la 1 decembrie. Ocupați cu viața de zi cu zi, mulți români au uitat să îi pomenească numele cu respect pentru o carieră bogată pe scenă și pe platourile de filmare. Marele actor a avut o viață zbuciumată și a încărunțit de la 19 ani.

Un actor uriaș ne-a părăsit acum șase ani. Ștefan Radof ne-a părăsit în martie 2012, la vârsta de 77 de ani. Acum, ar fi împlinit 83 de ani. S-a stins pe patul de spital, răpus de mai multe boli cronice. I-a fost alături profesoara Doina Hossu, iubita lui soție, cu care era căsătorit de 50 de ani.
Ștefan Radof a fost discret în ceea ce privește viața personală. Totuși, a acceptat să povestească în câteva interviuri mai vechi de ce are părul alb încă de când era foarte tânăr.
În martie 1953, Radof a fost arestat şi judecat de Tribunalul Militar Teritorial 2 şi condamnat la cinci ani de muncă silnică, sub acuzaţia de complot împotriva orânduirii de stat. Avea 19 ani. A fost condamnat la cinci ani muncă silnică. Cu toate că a fost amnistiat, a avut domiciliu obligatoriu, precum şi interdicţii civile. Și tatăl său, un mic negustor din București, fusese arestat de Securitate, pe stradă, cu un an înainte, și condamnat la doi ani muncă silnică la Canalul Dunărea Marea Neagră. “În noaptea când m-au arestat, mi-au ieşit primele fire de păr alb. Tata era la Canal, iar mama era bolnavă, fără serviciu şi singură”, a povestit pentru TVR, Ștefan Radof.
Studiase la un liceu economic, de comerț exterior, dar de facultate nici nu putea fi vorba din pricina condamnării. Pentru o perioadă a fost funcționar la B.N.R.- Ploieşti – filiala Puchenii Moşneni, unde fusese repartizat. Abia în anul 1958, când avea 24 de ani, a fost admis la Institutul de Teatru, dar după trei săptămâni a fost exmatriculat, pentru ca, în 1960, să fie reprimit, graţie profesorilor Radu Beligan, Ion Cojar şi Costache Antoniu.

A intrat la Teatru la 24 de ani. Era deja cărunt

• Şi-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamţ, apoi s-a prezentat la concursul organizat de Teatrul “C. I. Nottara” din Bucureşti, condus la acea vreme de Horia Lovinescu. A câștigat concursul și a reușit să își clădească o carieră solidă și apreciată de public. Printre spectacolele în care a jucat aici se numără “Antigona” de Jean Anouilh, “Petru Rareş” de Horia Lovinescu, “Viziuni flamande” de Michel de Ghelderode, “Hamlet” şi “Timon din Atena” de W. Shakespeare, “Livada de vişini” de A. P. Cehov şi “Nora” de Ibsen.
• Actorul avut și o prolifică activitate de scriitor, a fost profesor şi politician.
• Ştefan Radof a primit premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi Muzică şi al criticii pe anii 1980, 1982, 1984, 1986. Totodată, a fost laureat al Festivalului de film de la Locarno, cu rolul din filmul “Prea mic pentru un război atât de mare”. A mai primit premii la Festivalul de Teatru de la Nancy (1969), Festivalul de Teatru de la Arhus (1970), Festivalul de Teatru de la Guanahato (1978), Festivalul de Teatru de la Plovdiv (1999).
• În 2004, Ştefan Radof a fost decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României”, în grad de Cavaler, de preşedintele Ion Iliescu, “în semn de apreciere pentru îndelungata şi fructuoasa activitate artistică, pentru dăruirea şi talentul puse în slujba artei spectacolului şi a teatrului românesc”.

Sursa: Click!

Fii liber!

Nu lăsa niciodată pe cineva să decidă ceea ce poți sau nu poți să faci. Dă-ți voie să ai curaj și îndraznește să crezi cu adevărat în visul tău. Fii liber!

Sursa: Vibrații pozitive