12 ani cu Părintele Iustin Pârvu

Multe li s-au deschis celor care au avut binecuvântarea să-l întâlnească în această viaţă pe Părintele Iustin Pârvu, dar şi mai mare pare provocarea pentru cei care nu l-au întîlnit personal. Aceată provocare mi-a venit din privirea părintelui Severian Gheras, pe care cele spuse despre preacuviosul Părinte Iustin îl legănau într-un curent insistent de lumină şi bucurie, venite parcă dintr-o altă dimensiune, de acolo unde este Părintele Iustin acum. 

Acest lucru a vorbit de la sine despre valoarea smeritului părinte, trăsătură enumerată şi de cel care i-a fost fiu duhovnicesc. Acelaşi caracter discret, care nu mai lasă loc de sine acolo unde poate lucra Dumnezeu, l-am putut deduce din istorioara primei întîlniri a părintelui Severian, paroh al Bisericii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, cu părintele Iustin.  S-a produs o minune şi atât. O minune care stă la temelia Bisericii, înălţată nu întâmplător pe loc de cinste, pe un teren de un verde plin de viaţă.

Îmi aduc aminte că în primavara anului 2001 am fost sunat de către dna Tamara Şuniţă care m-a întrebat dacă nu cunosc pe cineva doritor să facă un pelerinaj în România, şi în special dacă cineva, sau poate chiar eu însumi, aş dori să ajung la un părinte foarte căutat şi apreciat de lume, părintele Iustin Pârvu. Îi spusesem că am auzit de mănăstirea Petru Vodă, că ştiu despre părintele Iustin, dar nu sunt gata să ajung la el.  Deasemenea îi explicasem că fiind al 2-lea preot  la parohia Constantin şi Elena nu prea puteam să ies cu anuţuri către enoriași. Discuţia cu dna Tamara s-a încheiat aici. Totodată, se întâmpla mai des ca la Biserica Constantin şi Elena să vină pentru mărturisire la părintele Anatol, său să rămână peste noapte în chilie prevăzute pentru vizitatori, o domnişoară, Valentina, aflată acum in SUA, şi care fuseseră la mănăstirile din ţinutul Neamţului, printre care şi la părintele Iustin Pârvu. Anume ea a fost cea care mi-a făcut o introducere foarte frumoasă despre părinte şi despre sihaştrii tineri pe care i-a adunat în jurul lui. În acea perioada eu, dl Victor Copiimulţi, eram în căutarea locului pentru Biserică. Duceam negocieri cu primăria, cu Academia de Știinţe, care s-ar fi oferit să ne aloce câţiva ari pentru înţarea unei Biserici, dar toate negocierile noastre erau în van. Nu aveam un răspuns pozitiv nici de la primărie nici de la academie, ca peste  o perioadă, mânat de durerea noastră, să vin eu cu propunerea către  dl Victor Copiimulţi,  să mergem la acel părinte, lucru de mult folos şi care ar putea  să ne ajute. Dlui a acceptat, sugerând să ajungem intâi la Lavra Peşterilor de la Kiev şi să ne închinăm la toţi sfinţii şi cuvioşii de acolo, după care să ajungem şi la Poceaev. Am ajuns şi la Kiev şi la Poceav, dar şi la Bănceni, mănăstire care funcţiona deja. Totuşi,  nu am putut ajunge la părintele Iustin pentru că deja se indusese regim obligatoriu de paşaport strain pentru cetăţenii RM care vor sa treacă hotarul cu România, iar paşapoartelete nu erau cu noi.

A trebuit să revenim la Chişinău, ca peste câteva zile dl Victor să mă sune cu propunerea de a porni din nou drumul spre Petru Vodă, lucru pentru care am dat bineţe.

Am traversat Prutul împreună cu dl Victor, cu soţia lui Ludimila şi fiul Alexandru. Îmi amintesc că ajunşi în localitate, am vazut crucea de pe dreapta, de cum mergi din partea Târgului Neamţ spre Poiana Teiului, şi am făcut spre mănăstire. Ne-am ridicat spre ea. M-a impresionat faptul că Biserica se zugrăvea pe dinafară, lucru mai rar întîlnit în sec. XXI. L-am căutat întâi de toate pe părintele Hrisostom, un ucenic al Părintelui Iustin. Am fost întâmpinaţi cu dragoste. I-am spus părintelui durerea şi necazul cu care am venit, la care el mi-a spus că îl cheamă pe Părintele Iustin.

Am fost lăsat să aştept într-un salon pentru oaspeţi. La un moment dat am rămas captat de o voce care se apropia cu paşi siguri pe cerdacul casei cu 2 nivele, din faţa altarului bisericii manastirii de acolo. Mai cu glume, mai cu întrebări, vocea se apropia de noi, ca să ne trezim în faţă cu un călugăr în vârstă, dar înalt şi frumos.  Era părintele Iustin, care se aşeză cu noi la masă, pentru a sta de vorbă cu fiecare din cei care veniră la el. La urmă mă chemă pe mine şi zice: Părinte, de ce te-ai apucat...  Şi ca de obicei a spus Părintele: „punem la rugăciune că mare e Dumnezeu”. Asta mi-a spus şi nu a adăugat nimic, atât că îndelung dăduseră din cap îngândurat. Aceasta a fost prima întâlnire cu Iustin Pârviu. Părintele  mi-a propus să mai vin pe la el, astfel că am mai fost în audienţă şi a 2-a zi. Tot atunci Părintele s-a oferit să ne doneze şi nişte cherestea pentru viitoarea Biserică. Noi nu am fost gata să o luăm la acel moment, dar de fapt, propunerea părintelui cu cheresteaua a fost o profeţie rafinată despre Biserica de lemn care s-a înălţat mai târziu. Am avut şi ocazia să slujesc cu părinţii de acolo, să oficiem sf. Liturghie, după care mi-am cumpărat şi nişte cărţi, şi am revenit la Chişinău.

Când am revenit, ce să vezi? Dlui Copiimulţi îi vine ideea să depunem cererea pentru lot încă o dată, către primărie, în persoana dlui Serafim Urechean, primar general cu care erau vecini de scară.

Am stabilit ora la care să ne întîlnim  la el în scară, unde  speram să-l întîlnim pe dl Serafim Urechean pentru a-i înmâna cererea. Zis şi făcut. Am întocmit scrisoarea, i-am înmânat-o primarului  încă neajuns la biroul de la primărie. A luat cererea noastră, exprimându-şi încrederea că problema noastră se va rezolva. Ulterior au durat nişte negocieri între dl Copiimulţi, administraţia primăriei, dl primar, despre care am aflat după ceva timp, însă rezultatul a fost altul de această dată.  La 3 luni de la vizita noastră  la Părintele Iustin, în decembrie 2001 a fost emisă decizia prin care  ni s-a oferit lotul pentru înălţarea Bisericii. O întrebare care într-un an şi 3 luni nu s-a hotărât, după întîlnirea cu părintele şi-a găsit dezlegare. Aveam titlul la mână  şi nu-mi venea să cred  în ce loc şi cât  teren cu ajutorul Dumnezeu a fost alocat Bisericii. Este prima minune a Părintelui Iustin în destinul meu personal, al dlui Victor, dar şi  în destinul comunităţii noastre. Prima minune săvârşită prin rugăciunile Păritelui Iustin. 

Miracolul cunoaşterii părintelui Iustin de către părintele Severian Gheras este motivul unei cotituri cu inima spre neam şi cu conştiinţa unui sacrificiu maximal pentru cauza păstoriei.

a consemnat Lidia Petrenco

 

Sursa: bisericaortodoxa.blogspot.ro