Dacă diferit, atunci despre faptul că
suntem semne de punctuație. Mi-a venit banal această idee gândindu-mă la
ideea că avem mulți oameni în viață care ne marchează, cum de astfel și
noi o facem, oameni care într-un final ne părăsesc.
Cred că la început suntem virgule, mereu
persistăm în poveștile lor despre prietenii din copilărie, prietenii
care la un moment dat s-au anulat și dizolvat în circumstanțe. Periodic
alternăm între virgule, două puncte și acel punct și virgulă care
subliniază trivialitatea. E trivial să persistăm în viața unora doar pe
un moment scurt de timp, marcându-i și mergând mai departe. Interogări
și exclamări în careva situații. Ba interogăm și accentuăm, ba suntem
interogați și accentuați. Suntem folosiți și pe post de puncte de
suspensie mai ales în momentele critice a unora pe care i-am dezamăgit.
Păcat, nu știu cum voi, dar eu am dezamăgit mulți oameni în acest scurt
poem numit viață. Linii de pauză, sau linii de dialog, paranteze sau
ghilimele, tu câte ori ai fost citat?
Într-un final devenim puncte. Suntem
pauze între momente sau circumstanțe care nu au mai mult nici o
legătură, absolut goale și mici, poate negre, dar puncte. Cândva totul a
început de la o virgulă, virgulă care marca pauze mici și reveniri la
normal, dar am devenit sau vom deveni puncte. Jalnic. Te-am cuprins om
bun…
Sursa: Suflet din boabe de cafea - Leahu Alexandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu